Ciprian Şerban: 21 de deputați au primit decontări pentru chirii deși aveau proprietăți în Capitală

Mediafax

„Am sesizat această eroare, să zic așa, în statutul parlamentarilor, pe care, prin acest proiect, ne dorim să o îndreptăm. Dacă până astăzi parlamentarii, deputații, senatorii, care aveau domiciliu în București, nu beneficiau de această sumă forfetară pentru decontarea chiriei, prin această propunere, nu vor beneficia de ea nici parlamentarii care au proprietăți. Pentru că aici și a fost problema, înțeleg că unii parlamentari cu proprietăți în București, dar neavând domiciliu în București, au încasat această sumă forfetară pentru decontarea chiriei”, a declarat Ciprian Şerban.

„21 de parlamentari din cameră, după informațiile mele, 21 sunt, care au proprietăți și beneficiază de această sumă forfetară pentru decontarea chiriei”, a mai spus președintele Camerei Deputaților.

El spune că nu cunoaște situația de la Senat.

Ciprian Şerban a anunțat că miercuri va fi votată în plen și reorganizarea Camerei Deputaților, în urma căreia se vor realiza o economie de 25 milioane.

Articolul Ciprian Şerban: 21 de deputați au primit decontări pentru chirii deși aveau proprietăți în Capitală apare prima dată în Mediafax.

Wind Open Day 2025

Mediafax

Pe 16 iunie, peste 150 de participanți (studenți, autorități, membri ai comunității locale, reprezentanți ai presei și experți din sectorul energetic) au vizitat unul dintre cele mai mari parcuri eoliene aflate în construcție în România: VIFOR, dezvoltat de Rezolv Energy, in judetul Buzău.

Evenimentul, organizat de RWEA (Asociația Română pentru Energie Eoliană), a avut loc în contextul Zilei Mondiale a Vântului, celebrată anual pe 15 iunie, marcând cea de-a 8-a ediție a acestei inițiative de succes.

La eveniment a participat și Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, care a subliniat rolul esențial al forței de muncă specializate în tranziția energetică și a evidențiat importanța formării noii generații de profesioniști care vor susține viitorul sustenabil al României.

Un moment-cheie pentru energia eoliană

Liviu Gavrilă, Vicepreședinte RWEA, a subliniat importanța simbolică a ediției din acest an, într-un context marcat de oportunități majore pentru dezvoltarea proiectelor de energie eoliană:

 „Suntem martorii unei noi generații de proiecte – cu turbine de capacitate de trei ori mai mare decât cele instalate acum 15 ani – care aduc un aport esențial la stabilitatea și securitatea energetică, oferind o sursă curată, accesibilă și complementară energiei solare. În Europa, capacitatea instalată a ajuns la 1,1 TW, iar proiectele aflate în diverse faze de dezvoltare ne duc spre 2 TW până în 2030.

Industria eoliană susține deja peste 400.000 de locuri de muncă directe, la care se adaugă sute de mii în sectoare conexe – de la producția de cabluri și rulmenți, până la componente specializate – contribuind astfel la o economie circulară și sustenabilă.”

În România, perspectivele sunt promițătoare: țara ar putea atinge 6,5 GW capacitate eoliană instalată până în 2028, dintre care 3 GW noi sunt așteptați în următorii trei ani.

VIFOR – un proiect de referință pentru energie și educație

VIFOR este dezvoltat de Rezolv Energy conform celor mai înalte standarde internaționale de sustenabilitate.

Faza 1 beneficiază de o finanțare de 291 milioane EUR din partea unui consorțiu compus din opt instituții financiare, printre care Erste Group, UniCredit, BERD, IFC, Intesa Sanpaolo, OTP Bank, Raiffeisen Bank International AG și Garanti BBVA România. Proiectul este sprijinit și de cinci contracte de tip PPA cu companii internaționale precum T-Mobile Czech Republic, Slovak Telekom și Bekaert.

„Suntem mândri să găzduim Wind Open Day 2025, organizat de RWEA – la VIFOR și să arătăm progresul pe care l-am făcut. Educația și dialogul sunt esențiale pentru a construi viitorul energetic al României – iar acest eveniment este o oportunitate ideală de a împărtăși cunoștințe și bune practici.” a declarat Alastair Hammond, CEO Rezolv Energy.

„România are un potențial uriaș de a-și extinde prezența în energia eoliană în anii următori. La Vestas, suntem încântați să colaborăm cu Rezolv și alți parteneri pentru a instala și întreține cea mai nouă tehnologie – în special acum cu VIFOR, care va deveni unul dintre parcurile eoliene cu cele mai mari turbine instalate în țară.” a punctat Cosimo Cannella, Head of Customer Project Execution East Europe, Vestas.

Proiectul va genera până la 300 de locuri de muncă în faza de construcție și va aduce beneficii economice semnificative pe termen lung. Totodată, Rezolv va investi activ în componenta educațională și socială, prin parteneriate care vor transforma zona într-un exemplu de integrare între industrie, comunitate și formare profesională.

 Educație practică într-un sector strategic

Accesul la un șantier eolian aflat în construcție este o experiență rară și valoroasă, mai ales pentru studenții care se pregătesc pentru o carieră în energia verde. Evenimentul a oferit o perspectivă aplicată asupra infrastructurii și a celor mai ridicate standarde de siguranță din industrie.

 „Accesul la un șantier eolian este, de obicei, limitat – iar această vizită oferă o perspectivă unică asupra infrastructurii și standardelor de safety. Industria investește masiv în siguranța personalului – un tehnician beneficiază anual de cursuri de peste 5.000 EUR. Rezolv și Vestas au implementat pe acest șantier condiții peste standardul european, iar Rezolv va investi în continuare în educație și responsabilitate socială, transformând acest proiect într-un model de șantier-școală.”, a punctat Sebastian Enache, RenewAcad

Astăzi, 70 de studenți din România lucrează deja în sector, alături de peste 12.000 de tehnicieni și aproximativ 35.000 de angajați în întreg ecosistemul.

Despre organizatori

RWEA (Asociația Română pentru Energie Eoliană) este vocea industriei eoliene din România din 2008. Cu peste 50 de membri, RWEA promovează politici publice eficiente, sprijină dezvoltarea de proiecte, formează specialiști și facilitează conectarea României la bunele practici europene. Reprezintă peste 3.000 MW capacitate eoliană instalată și contribuie activ la atingerea obiectivelor climatice și economice ale țării.

Rezolv Energy este un producător independent de energie regenerabilă, activ în Europa Centrală și de Sud-Est. Lansată în 2022 de Actis – unul dintre cei mai mari investitori globali în infrastructură sustenabilă – compania dezvoltă un portofoliu de 2,3 GW de proiecte eoliene și solare de mari dimensiuni. Pe lângă VIFOR, portofoliul include:

  • Dama Solar (1.044 MW, în vestul României – cel mai mare parc fotovoltaic planificat din Europa)
  • Dunărea Est și Vest (600 MW, județul Constanța)
  • Sf. Gheorghe (225 MW, nord-estul Bulgariei)

Articolul Wind Open Day 2025 apare prima dată în Mediafax.

Reuters: Televiziunea de stat din Iran, atacată de Israel

Mediafax

 

Autoritățile israeliene nu au comentat până acum informațiile difuzate de presa iraniană.

Incidentul survine pe fondul unor schimburi repetate de lovituri militare între Iran și Israel, care durează de mai multe zile, și ridică îngrijorări privind extinderea conflictului în regiune.

Radiodifuziunea Republicii Islamice Iran (IRIB) a fost vizată într-un atac lansat de forțele israeliene pe teritoriul Iranului, relatează Reuters.

Adjunctul politic al televiziunii de stat a confirmat că postul a fost atacat, dar a dat asigurări că activitatea va continua. „Copiii voștri de la IRIB își vor continua misiunea”, a declarat oficialul în cadrul unei transmisiuni, confirmând că rețeaua de știri a fost țintită, scrie Iranwire.

În timpul unei transmisii în direct, o reporteriță a televiziunii iraniene a spus că studioul se umplea de praf după ce a auzit „sunetul unei agresiuni împotriva patriei”. La câteva secunde după acest moment, o explozie a întrerupt ecranul din spatele ei. Jurnalista a ieșit rapid din cadru, în timp ce praful și resturile invadau studioul, iar în fundal se auzeau strigăte de „Allahu Akbar”.

Canalul a întrerupt imediat transmisia live și a trecut la imagini preînregistrate.

Potrivit autorităților iraniene, loviturile aeriene israeliene au ucis 128 de persoane și au rănit peste 900 pe teritoriul Iranului.

 

 

 

Articolul Reuters: Televiziunea de stat din Iran, atacată de Israel apare prima dată în Mediafax.

Apele Române: niveluri ridicate de cloruri până la granița cu Ungaria

Mediafax

Apele Române anunță luni că sunt monitorizate continuu cursurile de apă Corund, Târnava Mică, Târnava Mare și Mureș, până la granița cu Ungaria, iar analizele de laborator confirmă valori ridicate ale conductivității și clorurilor pe toate sectoarele vizate.

Adiministrația Națională Apele Române anunță că sunt operaționale mai multe motopompe dislocate în zona Praid, provenind atât din dotarea ABA Mureș, cât și din alte Administrații Bazinale (Banat, Olt, Jiu, Someș-Tisa, Dobrogea-Litoral). Acestea sunt utilizate pentru devierea pârâului Ocna în aval de masivul de sare, evacuarea apei saline prin rigole pluviale și tranzitarea debitului de apă dulce peste zona afectată.

În funcție de necesități, motopompele sunt pornite sau relocate în alte secțiuni.

„Datorită evacuărilor controlate din acumulările Bezid, Zetea și Mihoiești (ABA Mureș), precum și din acumulările de pe râul Sebeș (S.C. Hidroelectrica S.A.), este asigurat un debit suplimentar de 48 mc/s, pentru diluarea concentrațiilor de cloruri din apă”, arată ANAP.

Pentru supravegherea permanentă a calității apei, echipele ABA Mureș efectuează măsurători orare ale conductivității în 8 puncte-cheie și fac prelevări de apă (de două ori pe zi) în 14 secțiuni distincte, pentru analiza concentrațiilor de cloruri.

De asemenea, sunt prelevate și probe biologice de pe râurile Corund și Târnava Mică, pentru evaluarea impactului asupra ecosistemelor acvatice.

Articolul Apele Române: niveluri ridicate de cloruri până la granița cu Ungaria apare prima dată în Mediafax.

Avortul, religia și asigurările în SUA: Biserica cere scutire de la asigurarea avorturilor

Mediafax

Curtea Supremă a SUA a revigorat luni o acțiune legală intentată de Dieceza Catolică din Albany împotriva unei reglementări din New York care obligă planurile de asigurare de sănătate ale angajatorilor să acopere avorturile, notează Reuters.

Instanța supremă a anulat o decizie din 2024 a Curții de Apel din New York, care stabilise că reglementarea nu încalcă dreptul la libertatea religioasă garantat de Constituția SUA.

Judecătorii au cerut instanței inferioare să reevalueze cauza în lumina unei hotărâri prin care Curtea Supremă a permis unei instituții catolice din Wisconsin să solicite o scutire religioasă de la plata taxelor de șomaj. În ambele cazuri, reglementările statale oferă scutiri religioase doar organizațiilor care angajează și deservesc preponderent persoane de aceeași confesiune.

Dieceza din Albany a argumentat că această scutire este prea restrânsă și exclude organizațiile religioase cu misiuni sociale largi, care servesc persoane din afara propriei religii.

Curtea Supremă, preponderent conservatoare

Regulamentul contestat, adoptat de Departamentul Serviciilor Financiare din New York în 2017 și transformat în lege în 2022, prevede excepții doar pentru organizațiile non-profit cu caracter religios.

Curtea de Apel din New York a respins anterior cazul în 2020, invocând precedentul unei decizii similare privind acoperirea contraceptivelor.

În contextul în care Curtea Supremă, dominată de o majoritate conservatoare a adoptat în ultimii ani o abordare tot mai favorabilă libertăților religioase, inclusiv prin aplicarea testului de control strict pentru legile percepute ca discriminatorii religios.

Astfel, această decizie ar putea influența viitorul legislației privind sănătatea reproductivă în raport cu convingerile religioase.

Articolul Avortul, religia și asigurările în SUA: Biserica cere scutire de la asigurarea avorturilor apare prima dată în Mediafax.

Liber la poluare în SUA: producătorii de electricitate din combustibili fosili scapă de sancțiuni

Mediafax

Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA) le-a transmis angajaților să oprească aplicarea sancțiunilor pentru încălcările comise de companiile din sectorul combustibililor fosili, a relatat CNN luni, citând mai multe surse interne, potrivit relatărilor Reuters.

Și alte publicații de elită, inclusiv Washington Post, au documentat direcția politică clară a administrației Trump, către suspendarea sau eliminarea aplicării mai multor reglementări federale de mediu, în special cele care vizează industria petrolului, gazelor și cărbunelui.
Un purtător de cuvânt al EPA a respins acuzațiile, catalogând articolul CNN drept o „narațiune de știri false”, susținând că „activitatea de aplicare a legii sub administrația Trump este ferm ancorată în statul de drept”, în contrast cu „zelul climatic” al administrației anterioare, care ar fi „afectat muncitorul american”.

Administrația Trump se pregătește să anuleze standardele de emisii impuse centralelor electrice în perioada Biden, într-o mișcare amplă, percepută ca parte a efortului de a favoriza industria energetică tradițională, a relatat recent sursa citată. Iar măsura va permite companiilor de energie să își crească emisiile de gaze cu efect de seră fără teama unor sancțiuni federale.

EPA relaxează regulile pentru a preveni închiderea marilor poluatori

EPA a scutit deja 47 de companii de la respectarea reglementărilor privind reducerea mercurului și a emisiilor toxice în aer provenite de la centralele pe cărbune, pentru o perioadă de doi ani, potrivit unei liste de instalații pe care agenția a publicat-o în luna aprilie. Scopul este de a preveni închiderea centralelor electrice, SUA confruntându-se cu o creștere a cererii de electricitate, cauzată de boom-ul construcției de centre de date.

Planul administrației Biden de reducere a emisiilor de carbon din sectorul energetic ar fi dus la o scădere de aproximativ un miliard de tone metrice de gaze cu efect de seră până în 2047, reprezentând un pilon esențial al politicii sale climatice. În prezent, sectorul producției de electricitate generează aproape 25% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din Statele Unite.

Decizia administrației Trump, de sistare a reglementărilor de mediu pentru industria energetică, a fost criticată de organizațiile de mediu și de sănătate publică, care au avertizat că lipsa aplicării legii în domeniul poluării ar putea avea efecte grave asupra sănătății populației și a climatului global.

Articolul Liber la poluare în SUA: producătorii de electricitate din combustibili fosili scapă de sancțiuni apare prima dată în Mediafax.

Constructorii miliardari ai României: Umbrărescu domină de departe piața

Mediafax

În timp ce pesimismul economic este la ordinea zilei în țară, industria construcțiilor oferă un contraexemplu spectaculos: cei mai mari zece constructori din țară au raportat în 2024 o cifră de afaceri cumulată de aproape 27 miliarde de lei, circa 5,4 miliarde de euro, în creștere cu 33% față de anul precedent. Pentru prima dată în istorie, toate cele zece companii de top au trecut borna de 1 miliard de lei în afaceri, intrând oficial în „Liga miliardarilor”, potrivit clasamentului publicat luni de Ziarul Financiar.

Evoluția remarcabilă a sectorului este susținută de avântul lucrărilor de infrastructură, de la autostrăzi, unde se așteaptă ca 250 km să fie dați în folosință până la finalul anului, la modernizări de aeroporturi, căi ferate și construcții civile. Investițiile publice masive, în special cele finanțate prin PNRR, s-au transformat în combustibil pentru creșterea explozivă a profiturilor constructorilor locali.

Grupul controlat de Dorinel Umbrărescu, rege absolut al construcțiilor

Grupul de firme controlat de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, SA&PE Construct, Spedition UMB și Tehnostrade, domină autoritar piața, cu afaceri cumulate de peste 14 miliarde de lei în 2024. Compania SA&PE Construct a preluat conducerea în clasament, cu 5 miliarde de lei cifră de afaceri, în creștere de la 2,8 mld. Lei, și un profit net de 229 milioane lei, de peste trei ori mai mare decât anul anterior.

Spedition UMB, fost lider în 2023, recunoscută în special pentru implicarea în autostrăzi și drumuri expres, a raportat afaceri de 5 miliarde de lei, în creștere cu 61%, și un profit net de 81,7 milioane lei. Tehnostrade, care și-a mărit numărul de angajați cu mai mult de 1.600 în 2024, a contribuit cu alte 4,3 miliarde lei. Aceste firme construiesc Autostrada A7, proiectul strategic care va lega Moldova de Capitală.

Compania care a legat Gara de Nord de aeroportul Otopeni intră direct în top 10

Unul dintre cele mai spectaculoase salturi l-a reușit Arcada Company din Galați, nou-intrată în top 10 direct, pe locul opt. Compania, controlată de antreprenorii locali Mihai Humă și Spiru Mantu, ambii incluși în topul milionarilor realizat de Forbes România, a raportat o cifră de afaceri de 1,4 miliarde de lei în 2024, de 2,5 ori mai mult decât în anul precedent. Firma este cunoscută pentru lucrările la metroul din Cluj-Napoca și la linia de cale ferată, care leagă Gara de Nord de Aeroportul Otopeni, fiind specializată în proiecte feroviare complexe.

Construcții Erbașu, companie românească cu tradiție, fondată și controlată de familia Erbașu, se situează pe poziția a cincea. Cu peste 1.350 de angajați, o cifră de afaceri de 2,26 miliarde de lei în 2024 și un profit net de aproape 281 de milioane de lei, compania este activă în construcțiile civile, industriale și sportive, fiind implicată în numeroase proiecte publice.

Grație proiectelor publice, sectorul construcțiilor va continua să crească

Nouă dintre cele zece companii din top-ul realizat de sursa citată au înregistrat profit net în 2024, semn al unei piețe mature, dar încă dinamice. Evoluțiile sunt alimentate în principal de contractele publice de infrastructură și de un management profesionist.

Pe lângă energie și retailul alimentar, construcțiile au rămas unul dintre puținele sectoare unde „liga miliardarilor” este completă. Performanța sectorului este cu atât mai remarcabilă într-un context economic marcat de inflație și incertitudini. Construcțiile au devenit un pilon de stabilitate și creștere pentru economia națională, iar analiștii prevăd că sectorul își va menține ritmul și în anii următori, grație continuării proiectelor publice mari.

Articolul Constructorii miliardari ai României: Umbrărescu domină de departe piața apare prima dată în Mediafax.

Consumatorii casnici care vor beneficia de tichete valorice la energie electrică de la 1 iulie

Mediafax

Informații importante pentru consumatorii casnici de energie electrică: Ministerul Muncii a publicat pe pagina sa electronică proiectul de Ordonanță de Urgență care reglementează criteriile de acordare a tichetelor valorice pentru plata facturilor la energie electrică, începând cu data de 1 iulie, dată la care expiră măsurile de plafonare.

Actul poartă denumirea „ORDONANȚA DE URGENȚĂ privind introducerea unui mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situația de sărăcie energetică”.

Textul noii ordonanțe elimină sintagma „consumator vulnerabil” și o înlocuiește cu sintagma „consumator casnic de energie electrică afectat de sărăcie energetică”, definit drept „consumator de energie electrică care se încadrează în condițiile de acordare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, cetățean român, străin sau apatrid, cu domiciliul sau reședința în România ale căror venituri sunt insuficiente pentru acoperirea consumului de energie electrică, denumit, în continuare consumator”.

Cine beneficiază de tichetele valorice la energie electrică

La Capitolul II, Ordonanța stabilește cine sunt beneficiarii tichetelor valorice:

Art.4. – (1) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, beneficiază de sprijin sub forma tichetului de energie, următoarele categorii de persoane și familii:

  1. a) persoană singură cu un venit net lunar de maxim 2574 lei;
  2. b) familii cu un venit net lunar/membru de maxim 1784 lei;
  3. c) persoană încadrată în grad grav, accentuat sau mediu de handicap, al cărui venit net lunar maxim luat în considerare este de 3641 lei în cazul persoanelor care locuiesc singure și de 2460 lei/membru în cazul familiilor;
  4. d) persoană care, fie necesită echipamente medicale alimentate de la reţeaua electrică pentru menţinerea în viaţă sau pentru menţinerea stării de sănătate, fie prezintă probleme de sănătate care împiedică sau restricţionează mobilitatea şi/sau deplasarea acestora ori necesită modalităţi de informare şi comunicare adaptate nevoilor specifice, al cărui venit net lunar maxim luat în considerare este de 3641 lei în cazul persoanelor care locuiesc singure și de 2460 lei/membru în cazul familiilor;
  5. e) familii care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, în baza unei declaraţii pe propria răspundere, al căror venit net lunar maxim luat în considerare este de 2460 lei/membru; limita de vârstă se prelungeşte până la 26 de ani în cazul în care copilul major urmează o formă de învăţământ; f) familii monoparentale, care au în întreţinere cel puţin un copil cu vârsta de până la 18 ani, în baza unei declaraţii pe propria răspundere, al căror venit net lunar maxim luat în considerare este de 2460 lei/membru; limita de vârstă se prelungeşte până la 26 de ani în cazul în care copilul major urmează o formă de învăţământ

Tichetele valorice nu vor putea fi folosite pentru alte cheltuieli

De reținut că tichetele valorice – al căror cuantum nu este specificat în textul Ordonanței – nu vor fi folosite decât pentru plata facturilor la energia electrică.

Ordonanța definește astfel tichetul valoric: „certificat de beneficiar emis și tipărit pe suport de hârtie, conform prevederilor art. 9, distribuit și comunicat prin scrisoare cu confirmare de primire de către Compania Naţională „Poşta Română” S.A, fără valoare nominală, cu valabilitate pe teritoriul României, prin care se conferă titularului dreptul de a beneficia de sprijin pentru compensarea parțială a cheltuielilor cu energia electrică”.

Pașii de urmat

Potrivit textului Ordonanței, solicitările trebuie să fie depuse exclusiv on-line, în aplicația EPIDS, pusă la dispoziție de Serviciul de telecomunicații Speciale (STS):

Art. 7 – (1) În vederea verificării îndeplinirii de către solicitanți a condițiilor de acordare a sprijinului, se utilizează aplicația informatică EPIDS dezvoltată în acest sens de către STS.

(2) Solicitările de acordare a sprijinului se înregistrează în perioada de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.

(3) Sprijinul se acordă din luna depunerii cererii și va fi acordat solicitantului declarat eligibil, prin intermediul tichetului de energie care va fi încărcat lunar cu suma de … . Excepție fac solicitanții care depun cererea până la data de 30 septembrie 2025, declarați eligibili, și pentru care sprijinul se acordă inclusiv pentru lunile iulie-august.

(4) Tichetul de energie se utilizează numai pentru achitarea datoriilor curente și/sau restante față de furnizorii de energie electrică, prin mecanismul specific prevăzut de prezenta ordonanță de urgență.

(5) Documentele justificative prin care se face dovada datoriei curente și/sau restante față de furnizorii de energie electrică trebuie să fie emise după data de 1 iulie 2025.

(6) Tichetul de energie are valabilitate 12 luni de la data ultimei încărcări cu valoarea sprijinului, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 13.

Care sunt cei mai importanți furnizori de energie electrică și ce tarife propun după 1 iulie

Hidroelectrica – 1,03 lei/kWh

MET Energy – 1,34 lei/kWh

EM Power – 1,34 lei/kWh

Engie România – 1,44/kWh

OMV Petrom – 1,47 lei/kWh

Electrica Furnizare – 1,50 lei/kWh.

PPC – 1,55 lei/kWh

Pentru ca Ordonanța de Urgență să aibă efecte, ea trebuie aprobată de un guvern desemnat, iar nu de unul interimar.

Articolul Consumatorii casnici care vor beneficia de tichete valorice la energie electrică de la 1 iulie apare prima dată în Mediafax.

Misiune reușită: Pui de pisică, salvat de pompieri dintr-o fântână de 4 metri

Mediafax

Un pui de pisică, care a căzut într-o fântână adâncă de patru metri, a fost salvat luni de pompierii din Sebeș, informează ISU Alba.

„Detașamentul de pompieri Sebeș a fost solicitat sa intervină pentru salvarea unui animal, in municipiul Sebeș. La sosirea forțelor de intervenție la locul producerii incendiului, un pui de pisică era căzut într-o fântână adâncă de aprox patru metri”, transmite sursa citată.

Puiul de pisică a fost evacuat din fântână de catre salvatori, teafăr și nevătămat, potrivit autorităților.

Articolul Misiune reușită: Pui de pisică, salvat de pompieri dintr-o fântână de 4 metri apare prima dată în Mediafax.

Un partid din Republica Moldova cere investigarea președintelui Nicușor Dan, acuzându-l de „trădare” și „fraudarea alegilor”

Mediafax

Acuzațiile vin după declarațiile date de Nicușor Dan, aflat în vizită oficială la Chișinău marți, 10 iunie,în care acesta și-a afirmat sprijinul pentru Maia Sandu la Alegerile din 28 septembrie care vor avea loc în Republica Moldova, potrivit Gândul.

„Pe 10 iunie 2025, în direct, de la tribuna Administrației Președintelui Republicii Moldova, cetățeanul român Nicușor Dan a făcut o declarație pe care juriștii o denumesc o autodenunțare. El a confirmat că a beneficiat de sprijin politic și logistic din partea Maiei Sandu și a partidului PAS în cadrul alegerilor prezidențiale din România.

Ceea ce pentru unii sună ca o declarație „pro-europeană” inofensivă, în limbajul juridic se numește trădare de stat — articolul 394 din Codul penal al României.
Principala întrebare este: cine dintre conducătorii celor două țări a ajuns la putere prin voința poporului, iar cine prin influența rețelei SOROS-USAID?”, se arată în postarea publicată luni pe pagina de facebook a Partidului Moldova Mare.

Nicușor Dan, acuzat că a fraudat alegerile din România

Victoria Furtună, șefa formațiunii politice din Moldova, a declarat, în exclusivitate pentru Gândul că formațiunea a depus două plângeri la Parchetul General.

„Inițial, noi am depus o plângere acum două săptămâni, iar acum am solicitat din nou să fie luat act la cererea depusă de către noi, să fie dispuse alte măsuri prevăzute de lege, referitor la implicarea cetățeanului României, Nicușor Dan, care este, la moment, președinte, în fraudarea alegerilor prezidențiale din România, ca și complice, deoarece considerăm cu vehemență că președinta statului, Maia Sandu, a făcut un amestec în politica internă a statului. Dumneaei a contribuit, prin resursa administrativă, pentru ca persoanele să voteze pentru Nicușor Dan. Cunoaștem foarte bine că aici (n.r. Republica Moldova) au fost fraudate alegerile”, acuză Victoria Furtună.

Fosta procuroare anticorupție din Moldova îl acuză pe Nicușor Dan de trădare

„Am expediat ambele plângeri la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prima plângere și acea suplimentară, la sesizarea din 16 mai din 2025, la fel, a fost expediată către Procurorul General a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Dorim cu toată puterea noastră interioară să se ia atitudine și să fie inițiată o cauză penală. În termen de 30 de zile aceștia trebuie să investigheze conform articolul 394, să ia o decizie de inițiere a unei cauze penale pentru trădare și să ne informeze dacă au pornit un proces penal”, a declarat Victoria Furtună pentru Gândul.

Totodată, șefa Partidului Moldova Mare a declarat că formațiunea politică este gata să vină la Parchetul General și să dea declarații, „inclusiv să prezente probe suplimentare, materiale care confirmă vinovăția Maiei Sandu și complicitatatea lui Nicușor Dan”.

Articolul Un partid din Republica Moldova cere investigarea președintelui Nicușor Dan, acuzându-l de „trădare” și „fraudarea alegilor” apare prima dată în Mediafax.