Mai mulți tineri din Brăila au fost reținuți pentru trafic de droguri de mare risc

Mediafax

Procurorii DIICOT cer judecătorilor arestarea preventivă a cinci tineri din județul Brăila, cercetați pentru trafic de droguri de mare risc.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au dispus, marți, reținerea a cinci inculpați, cu vârstele cuprinse între 19 și 23 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, respectiv efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, ambele în formă continuată.

„Din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada 2023 – aprilie 2025, inculpații au procurat, deținut, manipulat și comercializat substanțe psihoactive și droguri de mare risc către consumatori, inclusiv minori, din județul Tulcea, cu sume cuprinse între 100 și 200 lei pentru o doză. În urma perchezițiilor efectuate pe raza județului Brăila au fost identificate și ridicate circa 125 grame substanțe cristaline 3-CMC și 4CMC (droguri de risc), obiecte purtând urme de substanță, cântare de precizie, sume de bani în lei și euro, precum și alte mijloace de probă. De asemenea, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra a două autoturisme. Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate mai multe cantități de substanțe din categoria canabinoizilor sintetici”, potrivit comunicatului DIICOT.

Miercuri a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, jandarmilor din Inspectoratul Județean de Jandarmerie Tulcea și Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.

Articolul Mai mulți tineri din Brăila au fost reținuți pentru trafic de droguri de mare risc apare prima dată în Mediafax.

Undă verde pentru un nou medicament împotriva bolii Alzheimer

Mediafax

Lecanemab (cunoscut sub denumirea comercială „Leqembi”) a primit undă verde din partea Agenției Europene a Medicamentelor (EMA) în noiembrie 2024. Dezvoltat de compania farmaceutică japoneză Eisai împreună cu producătorul american Biogen, acest tratament este deja comercializat în Statele Unite de la începutul anului 2023, precum și în China, Japonia și Regatul Unit.

Caracteristica unică a acestui medicament este că aparține unei noi generații de tratamente care vizează una dintre cauzele presupuse ale bolii: plăcile amiloide. Aceste agregate proteice se acumulează în neuroni și provoacă distrugerea lor. Ele sunt suspectate că ar cauza simptomele bolii.

„Lecanemab a demonstrat un efect spectaculos asupra acestor leziuni cerebrale și, pentru prima dată, avem confirmarea că are efect asupra simptomelor”, a declarat Bruno Dubois, profesor emerit de neurologie și membru al Academiei Franceze de Medicină.

Medicamentul – un anticorp administrat intravenos odată la două săptămâni – încetinește progresia simptomelor, conform rezultatelor unui studiu clinic publicat la sfârșitul anului 2022 în New England Journal of Medicine. După un an și jumătate de tratament, simptomele cognitive ale pacienților s-au îmbunătățit cu 27% comparativ cu participanții care au luat un medicament placebo.

Tratamentul costă aproximativ 25.000 de euro pe an pentru un pacient.

Articolul Undă verde pentru un nou medicament împotriva bolii Alzheimer apare prima dată în Mediafax.

Uniunea Europeană desemnează șapte țări „sigure” pentru deportarea migranților

Mediafax

Uniunea Europeană a stabilit că șapte țări sunt acum considerate „sigure” pentru întoarcerea migranților care solicită azil.

Decizia vizează Kosovo, Columbia, Maroc, Tunisia, Egipt, Bangladesh și India. Practic, asta înseamnă că cererile de azil venite din aceste țări vor fi tratate mai rapid și cel mai probabil nu vor fi aprobate, anunță Politico.

„Multe state membre se confruntă cu un număr semnificativ de cereri de azil în așteptare, astfel încât tot ceea ce putem face acum pentru a sprijini decizii de azil mai rapide este esențial”, a declarat miercuri Magnus Brunner, comisarul european pentru migrație.

„Dispozițiile pactului privind ratele de recunoaștere și aplicarea conceptului de țară de origine sigură pot ajuta statele membre să trateze cererile mai rapid, asigurând în același timp întotdeauna că fiecare cerere de azil beneficiază în continuare de o evaluare individuală și este supusă controlului instanțelor naționale.”, a mai precizat Magnus Brunner.

Țările europene vor reguli mai clare

Decizia vine în contextul în care mai multe capitale europene, în special Polonia, au cerut Comisiei Europene să vină cu reguli mai clare și mai ferme pentru deportarea migranților, în 2024. Această presiune vine și din partea partidelor de dreapta și extremă dreapta, care au devenit tot mai vizibile în Europa.

Lista celor șapte țări a fost stabilită pe baza mai multor surse: rapoarte ale serviciului diplomatic al UE, observații ale personalului european aflat în teren, informații din partea organizațiilor non-guvernamentale, articole de presă și alte date relevante.

Totuși, oficialii europeni subliniază că această listă nu înseamnă că alte țări ar fi automat considerate nesigure. Lista va fi „reevaluată în permanență”, a explicat același oficial.

Un exemplu de dezbatere în desfășurare pe acest subiect este cazul Greciei, care a vrut să declare Turcia ca țară terță sigură pentru deportări. Propunerea a fost respinsă în instanță, însă guvernul grec încearcă acum să revină asupra acestei decizii și să implementeze legea din nou.

Articolul Uniunea Europeană desemnează șapte țări „sigure” pentru deportarea migranților apare prima dată în Mediafax.

Patriarhul Daniel a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorilor pascale

Mediafax

„Centrul sărbătorii Paştelui iudaic este celebrarea minunii trecerii poporului evreu, condus de Moise, prin Marea Roșie, ca pe uscat, pentru eliberarea poporului evreu din robia Egiptului. Însă, la sărbătoarea Paştelui creştin, Biserica noastră celebrează trecerea lui Hristos cu trupul prin jertfa sângeroasă a morţii Sale pe Cruce şi Învierea Sa din morţi cu trupul, pentru a intra în viaţa cerească veşnică din Împărăţia cerurilor”, spune patriarhul.

El adaugă că „prin iubirea Sa smerită şi milostivă, Domnul Iisus Hristos arată pe Cruce ascultare smerită faţă de Dumnezeu şi iertare milostivă faţă de cei ce L-au răstignit. Astfel, Domnul Hristos ridică sau vindecă păcatul neascultării protopărinţilor Adam şi Eva spre mântuirea lumii şi, totodată, înlocuieşte violenţa ucigătoare cu iubirea pacificatoare”.

„Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne cheamă pe toţi să arătăm în jurul nostru iubire smerită şi milostivă, iertare, pace şi bucurie, ca fiind daruri ale lui Hristos Cel înviat”, se mai arată în mesaj.

Prefericitul Părinte Daniel încheie mesajul urându-le „tuturor românilor din România, de lângă frontierele ei şi din diaspora, pace şi bucurie, sănătate şi fericire, dimpreună cu urarea pascală: Hristos a înviat! Adevărat a înviat!”.

Articolul Patriarhul Daniel a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorilor pascale apare prima dată în Mediafax.

Amenzi de peste 4 milioane de lei aplicate de inspectorii ANSVSA înainte de Paște

Mediafax

În perioada 8-15 aprilie 2025, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a făcut în toată țara controale care au vizat verificarea respectării condițiilor sanitare veterinare în contextul apropierii Sărbătorilor Pascale.

Au fost controlate unități de comercializare a peștelui, abatoare, carmangerii, restaurante, fast-food-uri, cantine, brutării și patiserii, unități de catering, depozite alimentare, centre de prelucrare a laptelui, piețe agroalimentare, supermarketuri, unități mobile de vânzare, precum și în trafic.

În total, au fost făcute 5.328 de controale, în urma cărora au fost date 602 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.322.780 de lei, 280 de avertismente, șapte ordonanțe de suspendare a activității și 16 ordonanțe de interzicere a activității.

De asemenea, au fost reținute 2.370 de kg de carne (de pasăre, porc, vită), pește, produse din carne și lactate, precum și 300 de bucăți de ouă.

Printre neregulile constatate se numără etichetarea necorespunzătoare a produselor, nerespectarea normelor privind întreținerea spațiilor de depozitare și prelucrare a alimentelor, utilizarea ambalajelor, ustensilelor și recipientelor în stare insalubră sau comercializarea produselor alimentare cu termen de valabilitate depășit.

Controalele vor continua și în perioada următoare.

Articolul Amenzi de peste 4 milioane de lei aplicate de inspectorii ANSVSA înainte de Paște apare prima dată în Mediafax.

„Podcast cu Prioritate” by ProMotor, episodul 72 – Dan Boabeș demontează mituri despre taximetria bucureșteană

Mediafax

ProMotor anunță lansarea episodului 72 din „Podcast cu Prioritate”, disponibil luni, 21 aprilie, de la ora 12:00, pe canalul de YouTube ProMotor România.

Invitatul acestui episod este Dan Boabeș, CEO și acționar al Meridian Taxi, una dintre cele mai cunoscute și longevive companii de taximetrie din București.

Gazda podcastului,  Luci Popa, explorează alături de invitat teme esențiale din domeniul mobilității urbane, cu accent pe transformările recente din industria de taxi. Discuția atinge subiecte precum digitalizarea serviciilor, modernizarea flotei și adaptarea la noile cerințe ale pieței.

Mituri despre taximetriști, demontate de Dan Boabeș

Un segment aparte este dedicat celor mai răspândite mituri despre taximetriști – de la ideea că refuză curse, până la presupusa lipsă de inovație în domeniu. Dan Boabeș oferă o perspectivă directă, bazată pe realități din teren și experiență antreprenorială.

Printre inițiativele discutate se numără: integrarea plății cu cardul în toate vehiculele Meridian, introducerea de mașini electrice în flotă – inclusiv modele Tesla – și consolidarea unui parteneriat strategic cu o companie majoră de mobilitate, în sprijinul extinderii și eficientizării operaționale.

Episodul oferă o imagine clară a direcției în care se îndreaptă taximetria modernă și evidențiază eforturile unei companii tradiționale de a rămâne relevantă prin inovație, transparență și investiții susținute în servicii de calitate.

Articolul „Podcast cu Prioritate” by ProMotor, episodul 72 – Dan Boabeș demontează mituri despre taximetria bucureșteană apare prima dată în Mediafax.

Universitatea din București cere candidaților la prezidențiale să semneze o Declarație pentru democrație și valori europene

Mediafax

Universitatea din București (UB) le solicită tuturor candidaților la alegerile prezidențiale din 2025 să semneze o Declarație în 8 puncte, prin care să-și asume angajamente clare în favoarea democrației, statului de drept și apartenenței României la Uniunea Europeană și NATO.

Inițiativa a fost anunțată într-un apel semnat de rectorul Universității București, Marian Preda, și de fostul președinte al României, Emil Constantinescu, care a fost și rector al universității în anii 1990.

Universitatea București îndeamnă candidații la președinție la semnarea declarației, care va avea loc joi, 24 aprilie 2025, între orele 10:00 și 16:00, în Balconul Universității, loc simbolic al Revoluției din 1989 și al Pieței Universității.

Universitatea cere candidaților să se angajeze, printre altele, că:

„Vor afirma fără echivoc angajamentul pentru apartenența României la Uniunea Europeană și la NATO, precum și pentru Parteneriatul strategic cu SUA” și că „Vor garanta libertatea de exprimare a cetățenilor, organizațiilor neguvernamentale și a societății civile în general, recunoscând contribuția esențială a acestora la construcția unui spațiu public democratic”.

Pe lângă această cerere, instituția propune și organizarea unei dezbateri între candidații calificați în turul doi, în Aula Magna a Universității, în una dintre zilele de 13, 14 sau 15 mai.

Pe lângă aceasta, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj a lansat o inițiativă similară, invitând primii cinci candidați la dezbateri publice organizate în colaborare cu Rethink România.

Declarația propusă de Universitatea București include teme precum respectarea Constituției, soluționarea dosarelor istorice, susținerea libertății academice și a societății civile, precum și combaterea faliilor din societate.

Semnarea ei ar reprezenta un gest de responsabilitate și angajament față de valorile democratice și viitorul României.

Articolul Universitatea din București cere candidaților la prezidențiale să semneze o Declarație pentru democrație și valori europene apare prima dată în Mediafax.

Acord de mediu pentru finalizarea lucrărilor la amenajarea hidroenergetică Cerna-Balareca

Mediafax

„Acest acord de mediu marchează un moment important pentru viitorul energetic al României și pentru protejarea patrimoniului nostru natural. Demonstrăm astfel că dezvoltarea infrastructurii energetice poate merge mână în mână cu respectul față de natură, biodiversitate și comunități. Energia hidro este una dintre cele mai curate surse disponibile, iar valorificarea ei trebuie să se facă în armonie cu principiile protecției mediului”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Proiectul a fost supus evaluării impactului asupra mediului, în conformitate cu prevederile legale naționale, precum și cu normele UE în vigoare, prin elaborarea a trei studii de specialitate, respectiv: Studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă, Studiul de evaluare adecvată și Raportul privind impactul asupra mediului, acesta din urmă integrând concluziile celorlalte două studii.

Aceste studii au condus la integrarea de măsuri de prevenire și reducere a impactului asupra mediului, inclusiv măsuri de monitorizare, atât pentru perioada de execuție lucrări de finalizare, cât și pentru perioada de funcționare a AHE Cerna-Belareca în integralitate, arată Ministerul Mediului.

Lucrările aferente AHE Cerna Belareca au început în anii 80, fiind realizate în proporție de aproximativ 80%.

Investiția va fi realizată de Hidroelectrica, iar finalizarea lucrărilor va conduce la suplimentarea capacității de producție energie medie anuală cu 40,2 GWh/an. Prin acumularea unui volum util de 7,11 milioane mc în acumularea Cornereva se asigură capacitatea de stocare a cca 4,15 GWh energie electrică.

Articolul Acord de mediu pentru finalizarea lucrărilor la amenajarea hidroenergetică Cerna-Balareca apare prima dată în Mediafax.

Nicușor Dan spune că i-au fost atacate conturile de pe social media și a sesizat autoritățile naționale și europene: „De o zi noi nu mai facem campanie”

Mediafax

„Unde este statul român? Unde este statul român? Noi am avut niște alegeri anulate în luna noiembrie, pentru că, prin mijloace cibernetice, rezultatul alegerilor a fost deturnat și evident că imaginea României a fost mult de suferit. Și am avut niște promisiuni ale statului român, că această situație nu se va mai repeta. Suntem, iată, în situația în care, de o zi, nu pot să mai folosesc conturile pe social media, pentru că ele sunt invadate de sute de mii de conturi false. Noi avem la Autoritatea Electorală Permanentă, teoretic, niște specialiști din instituțiile statului, care să prevină exact tipul acesta de situație, care e exact motivul pentru care noi am anulat alegerile de noiembrie”, spune Nicușor Dan.

El relatează că luni a început o activitate pe Instagram, unde avea 70.000 de urmăritori, și în două zile are 180.000.

„După care Facebook, care este platforma cea mai importantă pentru noi, unde la postările noastre aveam de obicei 600, 700, 800 de distribuiri, acum avem două postări care au 100.000 de distribuiri. Și asta s-a întâmplat ieri după amiază, iar azi, începând din această dimineață de vreme, a început atacul pe TikTok, unde noi facem postări, în care avem 400, 600 de distribuiri, și acum avem patru postări care au 100.000 de distribuiri. Pe toate aceste trei platforme, avem zeci de mii de comentarii, care sunt într-o limbă română foarte aproximativă, și care sunt făcute de conturi care sunt din Vietnam, Pakistan, Brazilia, India, Indonezia. Care e consecința? De o zi noi nu mai facem campanie. În al doilea rând, suntem sub un risc maxim ca aceste platforme să observe o activitate neobișnuită, falsă, și să ne închidă aceste conturi”, adaugă Nicușor Dan.

El precizează că a sesizat autorități ale statului, respectiv Bioul Electoral Central, AEP, ANCOM, Ministerul de Interne, DNSC și Parchet, instituții europene, dar și reprezentanții platformelor META și TikTok.

Articolul Nicușor Dan spune că i-au fost atacate conturile de pe social media și a sesizat autoritățile naționale și europene: „De o zi noi nu mai facem campanie” apare prima dată în Mediafax.

Rusia vrea să cumpere avioane Boeing cu fondurile înghețate din SUA

Mediafax

Deși această solicitare nu este o condiție pentru acordul de pace, Rusia a înțeles că fondurile înghețate nu pot fi folosite pentru a cumpăra avioane fără ca o încetare a ostilităților să fie în vigoare, potrivit unei surse din Moscova. Permisiunea de a achiziționa avioanele necesare ar putea face parte dintr-o relaxare a sancțiunilor, dacă războiul va înceta, a relatat miercuri agenția Bloomberg.

„Statele Unite nu vor iniția nicio discuție despre angajamente economice cu Rusia, inclusiv în privința achiziției de aeronave Boeing, până la stabilirea unei încetări a focului în Ucraina”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA, Brian Hughes.

În total, SUA și aliații săi au înghețat aproximativ 280 de miliarde de dolari din rezervele băncii centrale ruse, dintre care peste două treimi sunt blocate în Uniunea Europeană, iar 5 miliarde de dolari în Statele Unite.

Pentru că nu pot cumpăra, companiile rusești folosesc piese de schimb de la avioane inoperabile

În paralel, Rusia a cerut ridicarea sancțiunilor asupra companiei sale aeriene Aeroflot și reluarea zborurilor directe între cele două țări, însă nici guvernul SUA, nici compania Boeing nu au comentat oficial aceste solicitări.

După invazia Ucrainei, din februarie 2022, Boeing și-a închis operațiunile din Rusia, inclusiv centrul său de inginerie. Aeroflot și alte companii ruse au fost excluse din spațiul aerian american și european și le-a fost interzis accesul la achiziționarea de aeronave și piese de schimb. Drept urmare, unele companii au recurs la a folosi piese sau componente de pe aeronave care nu mai sunt operabile, practică ce poate afecta siguranța zborurilor.

Rusia a confiscat circa 400 de avioane aflate pe teritoriul său, pe care le-a achitat ulterior

Flota actuală a Rusiei, o țară care se întinde pe 11 fusuri orare, se bazează în mare parte pe aeronave străine. De la începutul invaziei, Rusia a confiscat circa 400 de avioane deținute de firme străine, care fuseseră închiriate companiilor aeriene rusești. Ulterior a alocat 3,7 miliarde de dolari pentru a plăti despăgubirile și a le achiziționa oficial de la companiile de leasing. Înainte de izbucnirea războiului, 40% din flota aeriană rusă era formată din avioane Boeing și Airbus.

Negocierile de pace au stagnat după ce Moscova a condiționat discuțiile de oprirea totală a livrărilor de arme către Ucraina. Ulterior, Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc de încălcarea armistițiului care prevedea suspendarea atacurilor asupra infrastructurii energetice pentru 30 de zile.

Articolul Rusia vrea să cumpere avioane Boeing cu fondurile înghețate din SUA apare prima dată în Mediafax.