Circulaţia feroviară va fi întreruptă pe calea ferată Bucureşti-Craiova până la sfârşitul lunii

Mediafax

CFR a întrerupt circulaţia pe una din cele două linii pentru a putea face intervenţii finanţate prin PNRR.

Trenurile circulă în continuare, dar doar pe o singură linie, ceea ce provoacă întârzieri.

Compania feroviară spune că lucrările sunt necesare pentru îmbunătăţirea siguranţei, iar după finalizare traficul va reveni la normal pe ambele linii.

Articolul Circulaţia feroviară va fi întreruptă pe calea ferată Bucureşti-Craiova până la sfârşitul lunii apare prima dată în Mediafax.

Finanţarea prin PNRAS ajută şcolile să obţină rezultate mai bune, arată un studiu

Mediafax

Analiza a comparat 1.402 şcoli care au primit finanţare cu 1.255 de şcoli eligibile care nu au fost finanţate în prima rundă. Până la finalul anului şcolar 2022–2023, şcolile sprijinite prin PNRAS au înregistrat îmbunătăţiri vizibile: a crescut stabilitatea cadrelor didactice, rata de promovare a fost mai mare, iar participarea elevilor la Evaluarea Naţională s-a îmbunătăţit.

În schimb, şcolile nefinanţate au evoluat mai lent, fapt ce arată că lipsa sprijinului financiar poate menţine problemele deja existente.

„Comparativ cu şcolile care nu au beneficiat de finanţare, şcolile sprijinite prin PNRAS au înregistrat îmbunătăţiri mai consistente pe toţi indicatorii analizaţi, demonstrând importanţa continuării acestui tip de finanţare. Rezultatele sugerează că viitoarele intervenţii ar trebui să fie mai personalizate, având în vedere particularităţile fiecărei categorii de risc, şi mai concentrate pe şcolile cu risc ridicat, pentru a maximiza impactul asupra reducerii abandonului şcolar şi creşterii performanţei academice”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Potrivit sursei citate, după doi ani de la implementarea programului, 634 de şcoli finanţate (adică 45% dintre cele 1.409 sprijinite) au trecut de la un nivel de risc ridicat la unul mediu sau scăzut. S-a depăşit, astfel, ţinta stabilită prin PNRR de a sprijini 625 de şcoli să obţină progrese clare.

Articolul Finanţarea prin PNRAS ajută şcolile să obţină rezultate mai bune, arată un studiu apare prima dată în Mediafax.

Gabriela Ruse a urcat 22 de pozitții în clasamentul WTA după finala de la s-Hertogenbosch

Mediafax

Finalistă la turneul de la s-Hertogenbosch (Țările de Jos), Ruse a obținut 181 de puncte, ajungând la un total de 1028 de puncte și urcând pe locul 58, la șapte poziții de cea mai bună clasare din carieră în clasamentul mondial.

Gabriela Ruse este a doua jucătoare română din clasament, după Jaqueline Cristian, care a coborât două locuri în ierarhia de luni, ieșind din Top 50, ocupând locul 51, cu 1121 de puncte în total.

În Top 100, din România se mai află Anca Todoni, care ocupă locul 90 (760 puncte), în coborâre cu trei poziții față de săptămâna precedentă.

Primele trei poziții ale clasamentului WTA au rămas neschimbate, Aryna Sabalenka (Belarus) fiind pe primul loc, cu 11.553 de puncte, urmată de americancele Coco Gauff (8083 puncte) și Jessica Pegula (6483 puncte).

Articolul Gabriela Ruse a urcat 22 de pozitții în clasamentul WTA după finala de la s-Hertogenbosch apare prima dată în Mediafax.

Clasamentul all-time al Cupei României: CFR, lider detașat în noul format al Cupei

Mediafax

Clasamentul a fost întocmit în baza performanțelor echipelor începând cu faza grupelor și până la finală, fiecare victorie fiind punctată cu 3 puncte, iar remizele cu un punct. În cazul calificărilor la lovituri de departajare, formația învingătoare a primit 3 puncte, fără a afecta golaverajul, în timp ce învinsa nu a primit niciun punct.

Pe locul secund în ierarhie se regăsește FC Hermannstadt, cu 24 de puncte și +5 la golaveraj, iar poziția a treia este împărțită de două echipe: Universitatea Cluj (+12) și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (+9), ambele cu câte 21 de puncte.

Surpriza vine din partea echipei de ligă secundă Corvinul Hunedoara, care, cu un golaveraj de +15 și 18 puncte, ocupă locul cinci, la egalitate cu Rapid București.

Alte echipe cu prestații solide în ultimele trei ediții sunt Universitatea Craiova (17p), Oțelul Galați (16p) și FCSB (15p).

Pe de altă parte, formații precum Dinamo București (7p, -5 golaveraj) sau Chindia Târgoviște (1p, -9) au avut prestații modeste în această perioadă.

Noul format al competiției a presupus desfășurarea unei faze a grupelor, urmată de meciuri eliminatorii.

Articolul Clasamentul all-time al Cupei României: CFR, lider detașat în noul format al Cupei apare prima dată în Mediafax.

Iranul a executat un agent Mossad și a arestat alți patru

Mediafax

Autoritățile iraniene au confirmat că suspectul s-a angajat în activități de spionaj și alte acte subversive în numele regimului israelian. Acesta ar fi fost arestat în 2023.

Execuția prin spânzurare, care a urmat unui proces penal complet și confirmării verdictului de către Curtea Supremă a Iranului, subliniază conflictul ascuns în creștere dintre Teheran și Tel Aviv.

„Esmaeil Fekri, un agent al Mossad dovedit vinovat de crimele capitale de «corupţie pe pământ» a fost spânzurat după încheierea procedurii judiciare”, a informat site-ul Mizan Online, legat de puterea judecătorească de la Teheran.

Alți patru agenți Mossad au fost reținuți

În plus, potrivit televiziunii de stat Sa al Mahnadi, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Poliției Republicii Islamice Iran, duminică au fost arestați doi agenți Mossad în Fashafuyeh, în comitatul Ray din provincia Teheran, potrivit The Opinion.

Personalul de securitate ar fi  confiscat peste 200 de kilograme de explozibili, 23 de componente pentru drone, lansatoare și alte dispozitive care au fost găsite la suspecți. În cadrul operațiunii a fost confiscată și o camionetă Nissan.

Cu o zi înainte, alți 2 agenți Mossad suspectați au fost arestați în comitatul Savojbolagh din provincia Alborz, învecinată cu regiunea capitalei. Autoritățile cred că operatorii făceau parte dintr-un plan israelian mai amplu de a deconcerta Iranul cu drone cu carcasă de demolare.

Separat, presa iraniană a afirmat că a fost atacat cu rachete aeroportul Ben Gurion din Israel. Între timp, forțele aeriene israeliene susțin că au doborât mai multe drone lansate din Iran.

Articolul Iranul a executat un agent Mossad și a arestat alți patru apare prima dată în Mediafax.

Statele Unite presează Vietnamul să renunţe la tehnologie din China

Mediafax

Potrivit surselor pentru Reuters, autorităţile americane încearcă să convingă Vietnamul să diminueze utilizarea componentelor de înaltă tehnologie provenite din China, în contextul unei strategii mai ample de decuplare a lanţurilor de aprovizionare ale SUA de economia chineză.

Vietnam, devenit un hub de producţie pentru giganţi precum Apple, Samsung, Meta şi Google, este puternic dependent de componente chinezeşti pentru produsele electronice fabricate local.

Administraţia americană a ameninţat cu impunerea unor tarife vamale de până la 46% pentru produsele fabricate în Vietnam, o măsură care ar putea afecta grav modelul economic orientat spre export al ţării asiatice.

Surse apropiate negocierilor au declarat că SUA vizează reducerea „dependenţei Vietnamului de tehnologia chineză” ca parte a unei strategii de restructurare a lanţurilor globale de aprovizionare şi pentru a reduce astfel indirect dependenţa americană de China.

Guvernul de la Hanoi a organizat întâlniri cu firme locale pentru a încuraja creşterea producţiei de componente autohtone. Deşi companiile s-au arătat deschise, acestea au subliniat că vor avea nevoie de timp şi transferuri de tehnologie pentru a se adapta cerinţelor.

Articolul Statele Unite presează Vietnamul să renunţe la tehnologie din China apare prima dată în Mediafax.

Atenționare: Trafic restricționat pe A1 spre București din cauza lucrărilor

Mediafax

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, luni, între orele 10:00 și 18:00, șoferii care se află pe Autostrada A1, pe sensul către București, vor întâmpina restricții de circulație în două puncte.

Între kilometrii 25+500 metri și 27, traficul rutier este restricționat pe a doua bandă, pentru efectuarea de reparații asfaltice. De asemenea, între kilometrii 36 și 38, circulația este restricționată progresiv pe prima bandă, tot din cauza lucrărilor la partea carosabilă.

Autoritățile recomandă conducătorilor auto să reducă viteza în zonele vizate, să respecte semnalele rutiere temporare și să se asigure cu simț de răspundere înainte de schimbarea benzii de circulație, semnalizând manevra din timp.

Articolul Atenționare: Trafic restricționat pe A1 spre București din cauza lucrărilor apare prima dată în Mediafax.

DVDay la Exercițiul multinațional SABER GUARDIAN 25

Mediafax

La secvența demonstrativă de forțare a unui curs de apă prezentat cu această ocazie au participat circa 1.100 de militari din Republica Moldova, România și SUA, cu 385 de mijloace tehnice.

Exercițiul de forțare a râului Siret a fost desfășurat după un scenariu fictiv, care a integrat elemente de tehnică ale Armatei României – bărci de asalt, avioane de vânătoare F-16 pentru angajarea țintelor din adâncimea dispozitivului inamicului (cu sprijinul sistemului Bayraktar), vehicule TAB B33 ZIMBRU (care au asigurat forțarea concomitent pe ambele flancuri), elicoptere de atac IAR-330 PUMA SOCAT, transportoare blindate pentru trupe 8X8 PIRANHA V, complexul antiaerian GEPARD și mașini de luptă ale infanteriei (MLI).

Citeşte comunicatul integral la adresa: http://comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=21013

Articolul DVDay la Exercițiul multinațional SABER GUARDIAN 25 apare prima dată în Mediafax.

Peru: Cutremur de 6,1 grade, zeci de victime rănite

Mediafax

Cutremurul cu magnitudinea de 6,1 grade care duminică a zguduit Lima și zonele înconjurătoare a ucis o persoană și a rănit alte 36, potrivit Le Figaro. Cutremurul a declanșat alunecări de teren și a avariat numeroase clădiri, inclusiv școli și spitale, a transmis Centrul Național de Operațiuni de Urgență (COEN) din Peru.

Cutremurul a avut loc în jurul orei locale 11.35 , la aproximativ 30 km sud-vest de Callao, un oraș de coastă situat la aproximativ 10 km de Lima, potrivit Centrului Seismologic Național. Poliția Națională a anunțat că un bărbat în vârstă de 36 de ani a murit după ce un zid s-a prăbușit peste mașina în care se afla, într-un cartier din capitală.

Persoanele rănite au fost internate în spital. Nu a fost lansată o avertizare de tsunami, iar populația a fost îndemnată să rămână calmă. Serviciul de metrou din Lima a fost întrerupt temporar.
Peru este situat în Cercul de Foc al Pacificului, o zonă de activitate seismică ce se întinde de-a lungul coastei de vest a continentului american. Țara este zguduită de sute de cutremure în fiecare an.

Articolul Peru: Cutremur de 6,1 grade, zeci de victime rănite apare prima dată în Mediafax.

Satelitul de 1,5 miliarde de dolari care vede prin nori se lansează din India

Mediafax

Satelitul de aproape 3 tone, echipat cu o antenă radar de 12 metri, va fi lansat de la Centrul Spaţial Satish Dhawan din apropierea oraşului Chennai. Proiectul în valoare de 1,5 miliarde de dolari, dezvoltat timp de peste un deceniu, va revoluţiona modul în care urmărim solul, apa şi vegetaţia de pe Pământ, conform Science Alert.

Spre deosebire de sateliţii obişnuiţi care au nevoie de lumina solară şi cer senin pentru imagini, NISAR foloseşte tehnologia radar cu apertură sintetică (SAR) pentru a „vedea” prin nori, fum şi cenuşă. Această tehnologie, inventată în 1951 pentru armată, funcţionează prin emiterea unui semnal radar către suprafaţă şi captarea reflecţiei – ca un bliţ pentru fotografii în întuneric.

Satelitul va furniza imagini gratuite de înaltă rezoluţie pentru aproape toată suprafaţa terestră şi de gheaţă a globului, de două ori la fiecare 12 zile. Este primul satelit SAR care foloseşte două frecvenţe radar complementare, oferind imagini mai clare decât sateliţii europeni Sentinel-1 şi pătrunde mai adânc în vegetaţie.

NISAR va măsura umiditatea solului cu precizie ridicată în orice condiţii meteo, ajutând fermierii să decidă când să irige culturile pentru randamente mai bune şi utilizare eficientă a apei. Satelitul va detecta şi apa din vegetaţia inundată, esenţial pentru înţelegerea zonelor umede – ecosisteme cu biodiversitate mare şi capacitate masivă de stocare a carbonului.

Capacitatea de a detecta schimbări de înălţime de câţiva milimetri îl face ideal pentru monitorizarea subsidenţei barajelor, nivelului apelor subterane şi daunelor de la cutremure, alunecări de teren sau activitate vulcanică. Aceste hărţi vor ajuta echipele de salvare să înţeleagă mai bine zonele afectate şi să planifice intervenţiile.

Sang-Ho Yun de la Observatorul Pământului din Singapore, expert în folosirea radarului pentru gestionarea dezastrelor, a cartografiat deja cu tehnologia SAR zonele afectate de sute de calamităţi din ultimii 15 ani.

Satelitul va urmări biomasa forestieră, fluxul calotelor de gheaţă şi gheţarilor, eroziunea costieră şi scurgerile de petrol. Datele vor fi accesibile gratuit la nivel mondial, sprijinind cercetările climatice şi planificarea intervenţiilor de urgenţă.

NISAR va avea o acoperire mai extinsă a Antarcticii comparativ cu sateliţii europeni existenţi, oferind imagini cruciale pentru înţelegerea schimbărilor climatice globale.

Articolul Satelitul de 1,5 miliarde de dolari care vede prin nori se lansează din India apare prima dată în Mediafax.