UE pregătește o listă de taxe pentru serviciile americane și ia în considerare controlul exporturilor

Mediafax

Comisia Europeană ar pregăti o listă de posibile taxe pentru serviciile americane și ar lua în considerare controlul exporturilor ca parte a unui plan mai amplu de represalii în cazul eșuării negocierilor cu Washingtonul, a raportat joi Financial Times.

Mass-media a citat surse familiarizate cu această chestiune, afirmând că Comisia pregătește în prezent lista, care va fi prezentată statelor membre ca parte a măsurii de răspuns la tarifele impuse de președintele american Donald Trump.

Această inițiativă ar veni în completarea tarifului de 72 de miliarde de euro impus anterior importurilor din SUA. Bruxelles a luat în considerare anterior extinderea contramăsurilor la servicii, dar nu a prezentat un cadru concret capitalelor europene. Potrivit Financial Times, lista nu ar viza doar companiile de tehnologie cu sediul în SUA.

Trump a anunțat că intenționează să impună blocului tarife de 30% începând cu 1 august.

Deși Bruxelles a avertizat anterior că ar putea extinde războiul comercial transatlantic la servicii dacă negocierile pentru evitarea aplicării acestor tarife eșuează, până în prezent nu a prezentat măsuri concrete capitalelor europene. Unul dintre oficiali a subliniat că lista nu se va limita doar la companiile de tehnologie din SUA.

 

Articolul UE pregătește o listă de taxe pentru serviciile americane și ia în considerare controlul exporturilor apare prima dată în Mediafax.

Nazare: Obiectivul nu este să menţinem ratingul la o clasă deasupra „junk” ci să creștem

Mediafax

„Am securizat situaţia României în privinţa primei analize. Când spun acest lucru, înseamnă că pericolul nu a trecut. Cel imediat a trecut. Nu există o garanţie. Mergem în direcţia bună, dar fără o consistenţă suficient de lungă în timp, nu putem schimba trendul”, a spus Nazare la o conferinţă organizată joi la Bursa de Valori, conform Ziarul Financiar.

Nazare a fost prezent la listarea titlurilor de stat Fidelis, emisiune în care Ministerul Finanţelor a atras 1,6 mld. lei de la investitorii de retail.

„Obiectivul nu este să menţinem ratingul la o clasă deasupra junk. Nu este supravieţuirea, ci obiectivul este să creştem. Cu cât creşte ratingul, cu atât scad costurile de finanţare. Ca atare, obiectivul este să creştem ratingul. Nu e un obiectiv pe care îl putem seta pentru această etapă. Am eliminat pericolul imediat, dar trebuie să continuăm cu măsuri credibile în continuare. Agenţiile de rating fac permanent vizite”, continuă el.

Alte declarații ale ministrului

Avem în vedere listarea companiilor, dar modul în care se va face – tipul, care vor fi companiile – sunt lucruri pe care trebuie să le stabilim înainte de a trece mai departe prin PNRR. Fără adoptarea pachetului 1 nu era posibilă renegocierea PNRR. Avem o echipă a PNRR la Bucureşti, discuţiile vor continua, doar aşa vom putea securiza tranşele.

În momentul în care se vor încheia discuţiile pe renegociere – atât ca sume, cât şi ca tipuri – vom avea o perspectivă clară asupra a ceea ce va fi listingul final de jaloane şi ţinte. Şi de atunci vom începe analiza şi planul pe ce listări vrem să facem. Ce vreau să vă asigur este că intenţia statului român rămâne. Este foarte bine să fim activi, dar care anume vor fi companiile şi proporţiile nu le vom putea definitiva decât atunci când se încheie negocierile.

Încă nu se conştientizează la nivel public cumpăna majoră pe care a depăşit-o România în ultima perioadă. Şi pericolul. Nu ar trebui să irosim nicio oportunitate de a explica cât se poate de clar dimensiunea pericolului pe care l-am evitat. A fost un timp foarte comprimat, mai puţin de două săptămâni, în care am reuşit să construim un pachet de măsuri care să fie considerat credibil, să-l negociem la nivel tehnic şi la cel mai înalt nivel cu Comisia Europeană, ca să ajungem la Ecofin din 8 iulie şi să avem o validare.

După acest pas, am avut imediat o reacţie a pieţelor, spune Ministrul Finanțelor

Şi cel mai bun barometru a fost interesul de aproape 15 miliarde de euro la momentul emisiunii de eurobonduri. Nu a fost o întâmplare că emisiunea a fost în prima zi după Ecofin. A fost un pariu riscant, dar care a dat rezultate. Acest pachet a fost considerat credibil şi de aceea am ales să emitem în aceeaşi zi. Chiar dacă dobânzile sunt în continuare foarte mari comparativ cu regiunea, cu ţări cu care suntem în competiţie, faptul că am avut o diminuare pe toate maturităţile pe care am ieşit, în comparaţie cu alte emisiuni pe care le-am avut, ne arată că suntem în direcţia bună.

Evoluţiile de pe bursă, comparativ cu decembrie, cu mai faţă de azi, unde vedem o reacţie pozitivă care merge în media regiunii, este o confirmare în plus că investitorii au încredere în astfel de măsuri. Dincolo de deficitul bugetar, comercial, cel mai important lucru cu care trebuie să ne luptăm este un deficit de încredere, care a crescut în timp şi nu va putea fi diminuat imediat, ci prin fapte concrete. Şi atunci, încet-încet, vom reuşi să trecem de această perioadă complicată.. Dar primii paşi sunt importanţi.

Aş vrea, pe viitor, să încurajăm şi diaspora să investească mai mult. Vreau să creăm instrumente pentru ca diaspora să poată să investească.

Articolul Nazare: Obiectivul nu este să menţinem ratingul la o clasă deasupra „junk” ci să creștem apare prima dată în Mediafax.

Medvedev: Vestul este aproape de declanșarea unui război total cu Rusia

Mediafax

„Ceea ce se întâmplă astăzi este un război prin intermediari, în esență un război pe scară largă (lansări de rachete occidentale, informații de la sateliți etc.), pachete de sancțiuni, declarații zgomotoase despre militarizarea Europei – încă o încercare de a distruge „anomalie istorică” urâtă de Occident, țara noastră – Rusia”, a declarat Medvedev pentru TASS în cadrul celei de-a 80-a aniversări a Conferinței de la Potsdam, notează Baha.

Mai mult, el a subliniat că Moscova „nu mai are nicio iluzie” în ceea ce privește relațiile țării cu Occidentul.

Rusiei nu i-a păsat de ultimatum teatral al lui Trump

Fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, a ironizat recent ultimatumul lui Trump privind sancțiunile împotriva Rusiei, numindu-l „teatral” și spunând că „Rusia nu a fost impresionată”, iar Europa „a fost dezamăgită”.

Comentariile lui Medvedev au fost făcute după ce Trump a anunțat, în cadrul unei întâlniri cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în Biroul Oval, că Statele Unite vor trimite noi arme Ucrainei. Totodată, Trump a amenințat cu impunerea unor tarife de 100% asupra Rusiei și sancțiuni secundare țărilor care continuă să importe petrol și alte bunuri din Rusia, dacă nu se ajunge la un acord de pace cu Ucraina în termen de 50 de zile.

 

Articolul Medvedev: Vestul este aproape de declanșarea unui război total cu Rusia apare prima dată în Mediafax.

Siria: Președintele Ahmed al-Sharaa promite protecția comunității druze și condamnă atacurile israeliene

Mediafax

Printr-un discurs, președintele al-Sharaa a reiterat poziția statului sirian privind protecția comunității druze. Acesta a susținut că protecția dreputrilor minosrtăților reprezeintă o prioritate, iar despre incidentele recente care au ucis în jur de 169 de persoane, conform surselor, al-Sharaa a declarat „Suntem dornici să-i tragem la răspundere pe cei care au încălcat legea și au abuzat comunitatea druză, deoarece aceasta se află sub protecția și responsabilitatea statului”.

Președintele a anunțat și retragerea forțelor guvernamentale din regiunea Suwayda, susținând că siguranța regiuni va fi în responsabilitatea autorităților religioase locale și a facțiunilor regionale. Decizia a fost luată după ce armata siriană a început retragerea din Suwayda, ca urmare a unui nou armistițiu convenit între guvern și comunitatea druză. Liderul druz Sheikh Yousef Jarbou a salutat armistițiul declarând „Orice atac asupra statului sirian este un atac asupra comunității druze”. Totuși, ul alt lide druz a respins acordul și a promis că va continua lupta până la „eliberarea completă” a orașului.

Al-Sharaa a criticat atacurile israeliene declarând „Entitatea israeliană, care a atacat în mod constant stabilitatea noastră și a semănat discordie de la căderea fostului regim, încearcă acum din nou să transforme pământul nostru sacru într-un teatru al haosului fără sfârșit”. Acesta a atras atenție și cu privire la riscurile asupra stabilității cauzate de acțiunile israeliene.

Articolul Siria: Președintele Ahmed al-Sharaa promite protecția comunității druze și condamnă atacurile israeliene apare prima dată în Mediafax.

Grupul City Grill lansează „Mixtură de Lăutărie” – un program artistic original care aduce muzica tradițională interpretată și mixată live în ritmuri de DJ, direct în restaurante

Mediafax

Programul a fost dezvoltat în parteneriat cu Dobrikan și Mirea Band, tineri artiști aflați în această formulă originală la inițiativa Grupului City Grill. Pornind de la sunetul clasic al lăutăriei, aceștia orchestrează piese tradiționale cu beat-uri contemporane și texturi electronice, oferind o experiență muzicală autentică, dar adaptată publicului de azi. Această echipă a fost gândită ca un proiect muzical identitar, în care instrumentele tradiționale românești se îmbină cu beat-uri, bas și sintetizatoare pentru a crea un vibe complet nou: intim și energic, familiar și actual în același timp.

Citeşte comunicatul integral la adresa: http://comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=21116

Articolul Grupul City Grill lansează „Mixtură de Lăutărie” – un program artistic original care aduce muzica tradițională interpretată și mixată live în ritmuri de DJ, direct în restaurante apare prima dată în Mediafax.

Trump anunță o nouă victorie. A reușit să readucă zăharul în Coca Cola: „Veți vedea. Este pur și simplu mai bine”

Mediafax

Într-o postare pe rețelele de socializare, președintele american a declarat că a discutat cu Coca-Cola despre „utilizarea zahărului REAL de trestie în Coca-Cola în SUA, iar aceștia au fost de acord să facă acest lucru”. El a salutat acest lucru ca fiind o „mișcare bună” din partea companiei cu sediul în Atlanta, adăugând: „Veți vedea. Este pur și simplu mai bine”.

Coca-Cola nu au răspuns miercuri târziu întrebărilor presei legate de această schimbare, inclusiv cum ar putea Coca-Cola să se aprovizioneze cu volumele uriașe de zahăr din trestie de care ar avea nevoie sau dacă zăhărul din trestie ar înlocui sau ar completa ingredientele actuale ale băuturii.

Coca-Cola a declarat: „Apreciem entuziasmul președintelui Trump pentru marca noastră emblematică Coca-Cola. Mai multe detalii privind noile oferte inovatoare din gama noastră de produse Coca-Cola vor fi comunicate în curând.”

Coca-Cola produsă în SUA utilizează sirop de porumb cu conținut ridicat de fructoză, un îndulcitor foarte procesat ale cărui efecte asupra sănătății în comparație cu alte forme de zaharuri adăugate a fost mult timp o sursă de controverse.

HFCS este derivat din porumb, a cărui bază de producție se află în statele agricole din Midwest, cum ar fi Illinois, Iowa și Nebraska, în comitate rurale care au votat în mare parte pentru Trump în alegerile prezidențiale din 2024.

Efecte economice

Trestia de zahăr din SUA este cultivată în principal în statele calde de pe coasta Golfului, Florida și Louisiana, în timp ce zahărul din trestie suplimentar este importat în cadrul unui sistem de contingente tarifare.

Acțiunile Archer Daniels Midland și Ingredion, doi dintre cei mai mari procesatori de porumb cotați la bursă, au scăzut cu 6,3 % și, respectiv, 8,9 % în tranzacțiile după închiderea ședinței. Acțiunile Coke au rămas neschimbate.

John Bode, director executiv al Corn Refiners Association, a declarat: „Înlocuirea siropului de porumb cu conținut ridicat de fructoză cu zahăr din trestie ar costa mii de locuri de muncă în industria alimentară americană, ar scădea veniturile agricole și ar stimula importurile de zahăr străin, toate acestea fără niciun beneficiu nutrițional.”

Istoria zaharului în Coca Cola

Coca-Cola a utilizat zahăr din trestie în producția americană până în anii 1980 și continuă să o folosească în majoritatea producției străine, inclusic în Mexic, ceea ce a dus la favorizarea așa-numitei Coca-Cola mexicane de către unii consumatori americani. Varianta sa specială Kosher pentru Paște, cunoscută pentru capacele sale galbene, este, de asemenea, râvnită de unii consumatori, deoarece și aceasta utilizează zahăr în loc de sirop de porumb.

Anunțul lui Trump vine în contextul în care secretarul său pentru sănătate, Robert F Kennedy Jr., urmărește o reprimare mai amplă a alimentelor foarte procesate. La începutul acestei săptămâni, Casa Albă a anunțat că zeci de companii producătoare de înghețată, reprezentând peste 90 % din volumul de înghețată vândut în SUA, s-au angajat să nu mai utilizeze coloranți artificiali certificați în produsele lor lactate congelate.

În timp ce Kennedy a atacat HFCS, el a adoptat, de asemenea, o linie agresivă împotriva zahărului în general. La un eveniment desfășurat la începutul acestui an, el a declarat că „zahărul este otravă”, fără a preciza dacă provine din porumb, trestie de zahăr sau altă cultură.

Articolul Trump anunță o nouă victorie. A reușit să readucă zăharul în Coca Cola: „Veți vedea. Este pur și simplu mai bine” apare prima dată în Mediafax.

Limba română este pe primul loc în topul limbilor străine vorbite în Londra

Mediafax

Conform datelor recensământului din 2021, unul din cinci londonezi (20.81%) nu vorbește engleza ca limbă principală.

Există multe motive pentru a vorbi o limbă străină acasă, iar acestea diferă nu doar de la familie la familie, ci și de la un membru la altul al aceleiași familii, potrivit SWLondoner.

Dr. Tony Capstick, profesor asociat de limbă și migrație la Universitatea din Reading, a declarat: „Este modul în care familiile iau decizii cu privire la limbile pe care le folosesc în anumite scopuri”.

Principalele limbi străine vorbite în Londra

Potrivit recensământului realizat în 2021, principala limbă străină vorbită în Londra este limba română. Aproximativ 160.000 din populația Londrei vorbește limba română.

Pe locul doi în topul limbilor străine vorbite în capitala Angliei se află spaniola, cu 117.000 de vorbitori, urmând poloneza, cu 112.000 de vorbitori și bengaleza, cu 101.000 vorbitori.

Dr. Capstick a subliniat rolul traiectoriei migraționale a familiei. „Acest lucru poate influența luarea deciziilor. Dacă sunteți un migrant de prima generație, probabil aveți opinii destul de puternice cu privire la menținerea limbii materne sau, și acestea sunt mai degrabă modele de integrare asimilatoare, s-ar putea să doriți ca familia să nu folosească limba moștenirii culturale și să folosească limba dominantă”.

Dr. Capstick a spus: „Bilingvismul are tot felul de beneficii cognitive, precum și beneficii sociale și culturale”.

„Părinții, în funcție de modul în care percep unele dintre aceste ipoteze despre utilizarea limbii, își vor stabili politica lingvistică familială”.

„Nu este întotdeauna vorba despre nivelurile de educație, dar vă puteți imagina că, dacă sunteți o familie din clasa mijlocie, destul de bine educată, este mai probabil să vedeți în zilele noastre beneficiile bilingvismului”.

Profesorul a adăugat că unele limbi sunt mai durabile de-a lungul diferitelor generații.

El a spus: „Tinerii din a treia și a patra generație de pakistanezi britanici încă folosesc urdu și panjabi acasă”.

„Am lucrat cu multe familii din Mirpur, în nordul Pakistanului. În aceste familii, ar fi foarte neobișnuit ca urdu și panjabi să nu fie folosite acasă, alături de engleză”.

Ca și în gospodăriile multilingve, limbile nu sunt separate.

El a spus: „Într-o singură propoziție, oamenii pot trece de la engleză la urdu, sau de la engleză la italiană sau de la engleză la franceză”.

 

Articolul Limba română este pe primul loc în topul limbilor străine vorbite în Londra apare prima dată în Mediafax.

Atac asupra singurului lăcaș catolic din Gaza: două femei au fost ucise, iar alte persoane rănite

Mediafax

Biserica „Sfânta Familie”, singurul lăcaș catolic din Fâșia Gaza, a fost grav avariată joi dimineață în urma unui atac aerian care a ucis două femei și a rănit cel puțin șase persoane.

Medicii de la Spitalul Al-Ahli din Gaza City au confirmat victimele, iar agenția italiană ANSA, citată de Reuters, a relatat că șase persoane sunt în stare gravă.

Preotul paroh Gabriel Romanelli, cunoscut pentru corespondențele sale regulate cu Papa Francisc despre situația din Gaza, a suferit răni ușoare: „Biserica Sfânta Familie din Gaza a fost lovită de un raid în această dimineață. Există mai multe persoane rănite, a transmis, într-o reacție inițială, Patriarhatul Latin al Ierusalimului. Relatări ulterioare din partea personalului medical au confirmat decesul a două femei, ambele refugiate în incinta bisericii.

Atacul asupra bisericii a avut loc pe fondul ofensivei militare intense desfășurate de Israel în Fâșia Gaza, care a provocat până acum moartea a mii de civili, printre care femei și copii, și a declanșat o criză umanitară severă, cu spitale în colaps, lipsă acută de apă, hrană și medicamente.

În ciuda gravității incidentului care a vizat un lăcaș de cult și victime civile, Forțele de Apărare ale Israelului s-au limitat la o reacție sumară, afirmând că „verifică informațiile”, fără să-și asume responsabilitatea sau să ofere explicații oficială privind natura și ținta loviturii.

Nicio acțiune militară nu poate justifica atacul asupra unei biserici”

Lovirea unui loc de cult, și singurul de confesiune catolică din Fâșia Gaza, a amplificat îngrijorările privind respectarea dreptului internațional umanitar, care protejează explicit spațiile religioase și civile.

Premierul italian Giorgia Meloni a reacționat imediat: „Raidurile israeliene asupra Gazei au lovit și Biserica Sfânta Familie. Atacurile împotriva populației civile pe care Israelul le desfășoară de luni de zile sunt inacceptabile. Nicio acțiune militară nu poate justifica un asemenea comportament.”

În ultimele luni, Biserica Sfânta Familie devenise refugiu pentru zeci de civili, inclusiv copii și vârstnici, care fugeau din calea bombardamentelor. Imaginile și relatările din interiorul lăcașului de cult arată distrugeri masive: geamuri sparte, ziduri prăbușite și sânge pe pardoseala unei anexe unde se adăposteau mai multe familii. „Este o tragedie înfiorătoare. Acești oameni nu erau combatanți, ci creștini care se rugau și sperau să supraviețuiască”, a declarat un martor ocular, citat de presa internațională.

Biserica Sfânta Familie, afiliată Patriarhatului Latin de Ierusalim, a fost în trecut un simbol al rezilienței creștinilor din Gaza, o minoritate religioasă aflată sub presiune constantă în contextul conflictului.

Articolul Atac asupra singurului lăcaș catolic din Gaza: două femei au fost ucise, iar alte persoane rănite apare prima dată în Mediafax.

Apele Române: Problema captărilor de apă de pe râul Dâmbovița a fost rezolvată

Mediafax

Situația din zona Lungulețu privind utilizarea apei din Dâmbovița pentru irigații a fost rezolvată în urma dialogului dintre Administrația Bazinală de Apă Argeș‑Vedea, fermieri și autoritățile locale.

Reprezentanții Apelor Române au stabilit împreună cu agricultorii un set de principii care le va permite acestora să folosească în continuare apa pentru irigații, cu respectarea normelor legale. Până la 15 septembrie va fi întocmită o listă a fermierilor interesați, urmând să fie semnat un contract‑cadru care va preciza condițiile tehnice, programul de furnizare și tarifele aplicabile.

„Situaţia de la Lunguleţu s-a rezolvat (…) Până la 15 septembrie, se va face o listă cu cei care vor să folosească apa din Dâmboviţa şi vom semna un contract cadru în care vor fi stipulate condiţiile tehnice, programul de furnizare şi tarifele. Preţurile nu sunt deloc mari şi nu vor afecta viabilitatea economică a activităţii agricole de acolo”, a susținut Sorin Lucaci, directorul general al Administrației Naționale „Apele Române”.

Acesta a subliniat că există suficientă apă atât pentru irigații, cât și pentru alimentarea cu apă potabilă a Capitalei, iar furnizarea apei către București nu este în pericol.

De asemenea, conducerea ANAR a inițiat discuții la nivel guvernamental pentru stabilirea unui mecanism de reglementare a utilizării apei pentru irigații, astfel încât să fie protejat interesul public privind alimentarea cu apă potabilă.

Articolul Apele Române: Problema captărilor de apă de pe râul Dâmbovița a fost rezolvată apare prima dată în Mediafax.

„PNRR este un proiect de guvernare cu butoanele la Bruxelles” susține Dan Dungaciu

Mediafax

Dan Dungaciu a susținut, la Marius Tucă Show de la Gândul, că PNRR nu este doar un plan economic, ci un instrument de guvernare externă. În opinia sa, România se află într-un proces accelerat de pierdere a suveranității, în favoarea unui model centralizat european. Astfel, alegerile și campaniile electorale ar putea deveni o simplă formalitate în câțiva ani, fără conținut politic real.

„Toate măsurile acelea de care spuneți că sunt măsuri sociale, economie, încet-încet se ajunge la paliere care anterior se presupunea că nu vor fi atinse. PNRR-ul este proiect de guvernare cu butoanele la Bruxelles. Noi o să ajungem, în câțiva ani, încât alegerile democratice din Europa vor fi inutile. Pentru că niciun politician nu mai poate să promită nimic. Dacă asta se vor duce, tu vei avea mâinile legate. De fapt, nu vom avea democrație”.

Analistul a afirmat că războiul din Ucraina oferă pretextul perfect pentru impunerea unor măsuri economice și sociale care, în timp de pace, ar fi fost imposibil de adoptat. Acesta a reamintit și că România nu a fost niciodată inclusă în proiectul geopolitic și că proiectul s-a născut de fapt pe ideea excluderii României din „Europa adevărată”.

„Cu tot cinismul de rigoare, sprijin acest tip de abordare și apoi se trece… ce ți se arată acuma este Ucraina, război, Rusia, pericol, și sub ele se amenajează niște chestiuni care, dacă ar fi fost vreme de pace, ar fi fost mai complicat de reglat. Se umblă la toate palierele, la toate sertarele. Vicegradul a fost făcut printr-un proiect care pleca de la ipoteza că Europa se termină în Ungaria sau maxim pe Carpați. Românii nu s-au calificat pentru acel institut decât în 1999. A fost un proiect geopolitic anti-românesc”.

Articolul „PNRR este un proiect de guvernare cu butoanele la Bruxelles” susține Dan Dungaciu apare prima dată în Mediafax.