Friedrich Merz: Rachetele Patriot vor ajunge în Ucraina „foarte curând”

Mediafax

Friedrich Merz a anunțat că Ucraina va primi rachete cu rază lungă de acțiune „foarte curând”, după ce Donald Trump a decis să crească sprijinul militar pentru Kiev, scrie Politico.

Președintele Statelor Unite a făcut public un acord cu NATO, prin care statele europene vor finanța trimiterea de arme către Ucraina.

La o conferință de presă în Marea Britanie, Merz a spus că Ucraina are nevoie de sisteme de atac cu rază lungă pentru o apărare eficientă și că va primi „foarte curând, foarte curând, sprijin suplimentar în această privință”.

El a declarat că acest sprijin ar putea deveni funcțional în câteva săptămâni.

Luni, Trump a spus că unele sisteme Patriot vor ajunge „în câteva zile”, deși unii experți au fost sceptici în ceea ce privește viteza transferului.

Alexus Grynkewich, șeful Comandamentului aerian al NATO, a spus joi că „pregătirile sunt în curs de desfășurare, lucrăm foarte strâns cu germanii la transferul Patriot”.

Merz a participat împreună cu Keir Starmer la o conferință de presă, în cadrul vizitei sale în Regatul Unit pentru semnarea unui tratat de prietenie care promite o colaborare mai strânsă în domeniul securității și apărării.

Starmer a declarat că „este absolut clar că el (Trump) vrea ca Putin să se miște” și că acum „susține acest lucru cu capacități militare”.

Tot Friedrich Merz a precizat că miniștrii apărării organizează acum logistica pentru implementarea ofertei lui Trump, conform căreia țările europene trimit arme Ucrainei înainte de a cumpăra arme noi din State.

Articolul Friedrich Merz: Rachetele Patriot vor ajunge în Ucraina „foarte curând” apare prima dată în Mediafax.

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

Mediafax

UPDATE:

Practic, femeia a murit în propria casă. Aceasta locuia într-un bloc din Otopeni, la ultimul etaj. Acoperişul blocului din faţa celui în care locuia aceasta a fost luat de vântul puternic şi a spart geamul apartamentului în care se afla femeia. Din păcate, a lovit-o şi pe femeie, care a murit.

Știrea inițială:

În Otopeni, acoperişul unei clădiri a căzut peste altă clădire în care se afla femeia de 49 de ani.

Aceasta a fost lovită de elementele căzute şi, din păcate, a murit.

La Academia de Poliţie, o bucată din acoperişul unei clădiri a fost desprins de vânt

Au căzut copaci pe stradă pe Aleea Alexandru şi pe str. Fabrica de Glucoză.

15 aeronave au aşteaptat în aer îmbunătăţirea condiţiilor meteo la Bucureşti, în urma codului roşu de ploi şi vijelii, în timp ce altele au aterizat pe alte aeroporturi. De asemenea, mai multe maşini au fost distruse, joi, după ce au căzut copaci din cauza vijeliei.

Au fost 15 aeronave care au aşteaptat în aer îmbunătăţirea condiţiilor meteo la Bucureşti.

Zborul Ryanair Chania – Bucureşti a aterizat în Varna, în Bulgaria, iar avionul Wizz Air Corfu – Bucureşti, la Constanţa.

De asemenea, zborul WizzAir Dortmund – Bucureşti a aterizat la Craiova.

La câteva minute după ora 18.00 au reînceput aterizările pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”.

În urma vijeliei, mai mulţi copaci au fost doborâţi şi au distrus maşini. S-a întâmplat pe Şoseaua Virtuţii, pe str. Popa Tatu, pe str. Prahovei, pe Bd. Primăverii, în Parcul Mogoşoaia.

Pe strada Vulcanescu Mircea, un copac a căzut pe ţeava de gaz.

Pe str. Nicolae Titulescu şi pe Şoseaua Kiseleff, după Arcul de Triumf, sunt copaci căzuţi pe carosabil.

Capitala a fost, până la ora 18.00, sub avertizare cod roşu de vreme rea.

Articolul O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice apare prima dată în Mediafax.

Reputația Dell ca bun loc de muncă se clatină. Angajații sunt tot mai nemulțumiți

Mediafax

Compania Dell, una dintre companiile considerate cu cea mai prietenoasă politică internă față de angajați, începe să-și piardă din nivelul de simpatie al acestora, prin măsurile luate în ultimul an. Este rezulatul ultimei cercetări pe care compania Dell o realizează („Tell Dell” se numește cercetarea), ca să vadă nivelul de satisfacție al angajaților săi.

Nici anul trecut rezultatele nu au fost grozave, însă anul acesta, ele sunt și mai proaste, scrie businessinsider.com.

Marți, Jenn Saavedra, directorul de HR al Dell, a anunțat că Scorul Net de Promotori al angajaților (eNPS) — o măsură standard în industrie a satisfacției angajaților — a scăzut la 32.
Rezultatele marchează o scădere cu două cifre a eNPS pentru al doilea an consecutiv la Dell — de la 63 la 48 în 2024 — și un declin de aproape 50% în doi ani.
Saavedra a spus că scorul este „sub pragul pe care ne propunem să îl atingem și tratăm acest fapt cu seriozitate”.
Ea le-a spus angajaților că Dell a traversat „multe schimbări, atât în interiorul companiei, cât și în mediul mai larg”, adăugând că ritmul și amploarea transformărilor au fost „copleșitoare”.

Angajat de 8 ani: „Am fost cel mai negativ în sondajul Tell Dell decât am fost vreodată”

Scorul eNPS este principala metrică a sondajului anual al Dell, numit „Tell Dell.”
O întrebare le cere angajaților să evalueze — pe o scară de la 1 la 10 — cât de probabil ar fi să recomande Dell ca un loc excelent de muncă cuiva cunoscut.

Scorul eNPS se calculează ca procentajul promotorilor minus procentajul detractorilor.

Patru angajați Dell au menționat, sub protecția anonimatului, factori precum politica de revenire la birou, recentele concedieri, oboseala generată de promovarea intensivă a AI-ului și schimbările culturale ca motive ale scăderii eNPS.

„A existat o scădere generală a încrederii, din cauza concedierilor recurente și a sentimentului că firma nu ține cont de preocupările angajaților,” a spus un angajat de la sediul din Round Rock.
Persoana a adăugat că și condițiile din birou, precum „sălile gălăgioase și birourile care par provizorii,” contribuie la moralul scăzut.
„Majoritatea colegilor mei nu se simt siguri pe posturile lor.”

„Am fost mai negativ(ă) în sondajul Tell Dell decât am fost vreodată,” a declarat un inginer Dell cu peste opt ani vechime în companie.

Reputația Dell ca bun loc de muncă se clatină tot mai mult

Inginerul a spus că presiunea companiei pentru revenirea la birou și valurile de concedieri au afectat reputația Dell ca loc bun de muncă.
Anterior, managerii erau flexibili, reducerile de personal erau rare, iar angajații se bucurau de un echilibru bun între viața profesională și cea personală, a precizat acesta.
El a adăugat că simte că cultura organizațională s-a schimbat, deoarece angajații au fost „forțați treptat și cu tot mai puțină compasiune și înțelegere să revină la birou.”
„Concedierile constante sunt doar cireașa de pe tort,” a mai spus inginerul.

Manageri: „Prezența la birou înseamnă învățare reciprocă, formare și mentorat”

Dell a început să-și intensifice treptat politica de revenire la birou începând din februarie 2024, când a cerut tuturor angajaților din SUA să se declare fie hibrizi, fie exclusiv la distanță — aproximativ 50% au ales să rămână remote.
În septembrie, echipa de vânzări a fost chemată la birou cinci zile pe săptămână, iar în ianuarie, toți angajații care locuiau în apropierea unui birou Dell au fost informați că vor fi obligați să revină fizic la muncă cinci zile pe săptămână începând cu luna martie.

Vivek Mohindra, vicepreședinte senior pentru strategie corporativă la Dell, a declarat anterior că prezența la birou aduce „beneficii uriașe”, inclusiv „învățare reciprocă, formare și mentorat.”
„Pentru toată tehnologia din lume, nimic nu e mai rapid decât viteza interacțiunii umane,” a spus CEO-ul Michael Dell într-un memo intern, când a fost anunțată revenirea completă la birou.

Pe lângă această tranziție, forța de muncă a Dell s-a redus semnificativ în ultimii ani.
Un document transmis către Autoritatea Federală de Reglementare a Pieței de Capital în martie a arătat că numărul de angajați a scăzut cu 25.000 în ultimii doi ani — o reducere de 19%.
În ianuarie 2025, Dell mai avea 108.000 de angajați.

Un angajat de la suport tehnic, aflat la sediul central din Round Rock, a spus că scăderea numărului de angajați a dus la o creștere a volumului de muncă pentru echipa sa.
În același timp, reducerile continue de personal au frânat mobilitatea internă și promovările, a declarat acesta.

Articolul Reputația Dell ca bun loc de muncă se clatină. Angajații sunt tot mai nemulțumiți apare prima dată în Mediafax.

Zelenski solicită guvernului „reînnoit” să înceapă astăzi activitatea

Mediafax

După votarea și învestirea celor 13 noi miniștri, Zelenski a avut o reacție oficială, prin intermediul unui mesaj publicat joi pe X. 

„Începând de astăzi, oficialii guvernamentali ar trebui să înceapă implementarea a sarcinilor care au fost stabilite. Le mulțumesc tuturor deputaților care au susținut candidaturile prim-ministrului, viceprim-miniștrilor și miniștrilor”, a precizat președintele Ucrainei Volodimir Zelenski.

Acesta a precizat că schimbările continuă și vineri, cu reconfigurarea sectorului de Securitate. Președintele Ucrainei anunță schimbări și în cadrul corpului diplomatic. „Luni, vom reînnoi corpul diplomatic ucrainean – pregătim schimbările relevante împreună cu ministrul afacerilor externe. De asemenea, am schițat agenda următoarelor două reuniuni ale Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare. Fiecare zi trebuie să aducă rezultate pentru Ucraina”, precizat Zelenski pe X.

Joi, Parlamentul ucrainean a sprijinit numirea în funcție a 13 noi miniștri, cu un total de 253 de voturi, relatează publicația Ukrainska Pravda.

În fruntea noului aparatul decizional se află Yulia Svyrydenko, care a fost numită oficial joi în funcția de prim-ministru, în timp ce predecesorul ei, fostul premier Denîs Șmîhal, în cadrul celei mai însemnate revizuriri a Guvernului ucrainean, de la începtul Războiului din Ucraina și până în prezent.

Schimbările în guvernul ucrainean vin pe fondul avansului Rusiei în estul Ucrainei și perspectivele de pace tot mai slabe.

Articolul Zelenski solicită guvernului „reînnoit” să înceapă astăzi activitatea apare prima dată în Mediafax.

Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti blocată din cauza riscului de cădere a unui panou

Mediafax

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, pe autostrada A 1 Bucureşti – Piteşti, la kilometrul 22+500 metri, în zona localităţii Bolintin Deal, judeţul Giurgiu, un panou de informare prezintă risc de cădere.

Astfel, circulaţia rutieră este oprită total pe sensul de mers către Bucureşti, valorile de trafic fiind ridicate.

Codul roşu de ploi şi vijelii a fost extins joi şi la localităţi din judeţele Giurgiu şi Ilfov, după ce o astfel de atenţionare a fost transmisă pentru Capitală.

În Judeţul Giurgiu este sub cod roşu localitatea Joiţa.

În judeţul Ilfov sunt sub cod roşu localităţile Voluntari, Buftea, Otopeni, Brăneşti, Chiajna, Periş, Gruiu, Baloteşti, Afumaţi, Moara Vlăsiei, Snagov, Ciolpani, Ciorogârla, Găneasa, Dragomireşti-Vale, Ştefăneştii de Jos, Tunari, Nuci, Corbeanca, Grădiştea, Petrăchioaia şi Dascălu.

Articolul Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti blocată din cauza riscului de cădere a unui panou apare prima dată în Mediafax.

Suedia cere o reacție rapidă a UE în disputa cu SUA

Mediafax

Ministrul de finanțe din Suedia, Elisabeth Svantesson, a transmis că Uniunea Europeană trebuie să reacționeze cu sinceritate și rapiditate în negocierile comerciale aflate în desfășurare cu Statele Unite, pentru a evita impunerea unor tarife dure care ar putea afecta economiile europene.

Într-un interviu acordat joi pentru Bloomberg Television, Svantesson a declarat: „Sper să ajungem la un acord cât mai curând posibil. Trebuie să fim destul de sinceri, destul de rapizi acum, pentru că am așteptat prea mult”.

SUA a stabilit termenul limită de 1 august, după care intenționează să impună tarife de până la 30% asupra unor bunuri europene, dacă nu se ajunge la un acord. Tensiunile au crescut pentru că Bruxelles-ul considera că era foarte aproape de o înțelegere, înainte de anunțul Washingtonului.

Franța vrea contramăsuri rapide

În acest context, Franța a cerut activarea instrumentului anti-coerciție, cel mai puternic mecanism comercial al UE, ca reacție în cazul unui eșec al negocierilor. Printre punctele sensibile se numără refuzul SUA de a reduce tarifele agricole și de a acorda scutiri pentru automobile și vinuri.

Mecanismul legislativ adoptat recent de Uniunea Europeană pentru a-și apăra interesele comerciale împotriva presiunilor economice externe permite blocului comunitar să răspundă ferm și coordonat atunci când un stat terț încearcă să constrângă politic sau economic unul dintre statele membre. Răspunsurile pot include impunerea de tarife vamale, restricții comerciale sau suspendarea accesului la piața europeană, având scopul de a descuraja măsuri unilaterale care subminează suveranitatea decizională a blocului comunitar.

Șefa finanțelor suedeze a subliniat că toate opțiunile trebuie luate în considerare: „Nu ar trebui să excludem nicio opțiune, dar trebuie să fim fermi.”

 

Articolul Suedia cere o reacție rapidă a UE în disputa cu SUA apare prima dată în Mediafax.

Droguri de aproape 3 mil. de euro, ascunse în tonomate de cafea, confiscate în Mureș, Arad și Cluj

Mediafax

Două persoane, de 28 și 39 de ani, au fost arestate, după ce au adus din Spania, pentru comercializare în România, 170 de kilograme de canabis și 5 kilograme de cocaină, cu o valoare de piață de aproximativ 3 milioane de euro. Pachetele au fost ascunse în cutii de gresie și tonomate de cafea.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 28 și 39 de ani, cercetate pentru introducere în țară de droguri de risc și de mare risc, fără drept, trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de risc și de mare risc, fără drept, în vederea consumului propriu.

Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, în luna iulie 2025, persoana de 39 de ani a procurat din Spania aproximativ 170 de kilograme de canabis și 5 kilograme de cocaină, pe care le-ar fi introdus în țară, disimulate într-un transport de gresie și aparate de cafea.

„Substanțele interzise, cu o valoare de piață de aproximativ 3 milioane de euro, descoperite în interiorul a 4 tonomate de cafea, au fost indisponibilizate în cadrul unei acțiuni de prindere în flagrant delict, realizată de către polițiști, în județul Arad”, transmit, joi, polițiștii.

De asemenea, în sarcina aceleiași persoane s-a reținut că, la începutul lunii iunie 2025, ar fi introdus în România, tot din Spania, aproximativ 80 de kilograme de canabis (drog de risc), pe care le-ar fi lăsat într-un depozit, situat în municipiul Cluj-Napoca.

Ulterior, cea de-a doua persoană cercetată, de 28 de ani, ar fi preluat din depozit aproximativ 23 de kilograme de canabis, pe care le-ar fi remis, în ziua următoare, unei alte persoane.

În acel context, la data de 4 iunie 2025, au fost reținute alte 3 persoane (aflate la acest moment în arest preventiv), față de care se fac cercetări pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

„Probele administrate au relevat că acestea ar fi preluat, în scopul comercializării, o parte din cantitatea de canabis, două dintre acestea fiind prinse în flagrant delict în timp ce ar fi tranzacționat aproximativ 5 kilograme din acest drog de risc. În cursul acțiunii au fost indisponibilizate alte 6,5 kilograme de canabis descoperite într-un apartament închiriat de către una dintre persoane, în municipiul Cluj-Napoca. Totodată, pe parcursul perchezițiilor efectuate la data de 16 iulie 2025, de către polițiști și procurori, au fost descoperite și ridicate 250 de grame de canabis (drog de risc), o cantitate de substanță cristalină (drog de mare risc), precum și alte mijloace de probă”, mai arată Poliția Mureș.

Procurorii DIICOT Târgu Mureș au dispus joi reținerea celor două persoane cercetate, pentru 24 de ore, ulterior, fiind dispusă, de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș, arestarea preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.

Articolul Droguri de aproape 3 mil. de euro, ascunse în tonomate de cafea, confiscate în Mureș, Arad și Cluj apare prima dată în Mediafax.

Siegfried Mureşan despre bugetul UE: Ne opunem reducerilor de fonduri la agricultură şi coeziune

Mediafax

În cadrul unei intervenţii la Digi24, Siegfried Mureşan a explicat că România a avut în ultimii şapte ani alocate 46 de miliarde de euro pentru dezvoltare rurală, agricultură şi proiecte de coeziune, cu o structură clară şi predictibilă. În noua propunere a Comisiei Europene, există riscul ca politica agricolă comună şi politica de coeziune să fie diluate într-un fond unic, fără alocări fixe.

„România a avut în ultimii şapte ani 46 de miliarde de euro alocate din bugetul Uniunii Europene. O sumă clară, fixă, predictibilă, în principal pentru două direcţii, şi politica agricolă comună, bani pentru fermieri, pentru dezvoltare rurală, şi bani pentru politica de coeziune. (…) Comisia Europeană a propus, a vrut să propună, diluarea completă a politicii agricole comune şi a politicii de coeziune, într-un singur fond, fără ca anvelopele pentru politica agricolă comune şi politica de coeziune să fie clare. Acest lucru ar fi constituit o greşeală majoră, fiindcă, practic, politica agricolă comune şi politica de coeziune nu ar mai fi existat aşa cum au existat până acum. Noi, Parlamentul European ne-am opus vehement şi am reuşit să obţinem prezervarea politicii agricole comune şi a politicii de coeziune, să aibă un buget minim”, a declarat Mureşan.

Deşi bugetul total propus de Comisie pare mai mare, 2.000 de miliarde de euro faţă de 1.200 miliarde anterior, europarlamentarul subliniază că această creştere este doar aparentă „Creşterea vine din cauza creşterii inflaţiei în ultimii şapte ani şi a faptului că pentru ca acest buget total în viitor să sune mai mare, Comisia Europeană a adăugat deja, a inclus deja inflaţia prognozată pe următorii ani şi creşterea vine şi din faptul că trebuie să reînvăţăm o parte din datoria făcută pentru planurile naţionale de redresare şi rezilienţă. Deci, în cuvinte simple, bugetul nu creşte de fapt”.

„Dacă avem noi obiective, trebuie să alocăm şi noi resurse. Nu putem să ne propunem să facem mult mai mult în domeniul securităţii şi al apărării cu un buget la nivelul bugetului din trecut”, a conchis Mureşan.

Articolul Siegfried Mureşan despre bugetul UE: Ne opunem reducerilor de fonduri la agricultură şi coeziune apare prima dată în Mediafax.

Achiziția avioanelor F-16, punct-cheie în cooperarea româno-norvegiană în domeniul apărării

Mediafax

Ministrul apărării naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut joi, la sediul MApN, o întrevedere cu E.S. Hilde Svartdal Lunde, ambasadoarea Regatului Norvegiei în România.

În cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au reiterat relațiile de cooperare foarte bune dintre cele două state, atât în context bilateral, cât și în cadrul NATO, precum și necesitatea consolidării acestora, având în vedere evoluțiile arhitecturii de securitate europene. Ministrul apărării naționale a evidențiat provocările și riscurile din regiunea Mării Negre, subliniind totodată intensificarea acțiunilor hibride pe întregul Flanc Estic al NATO.

Un punct central al discuțiilor a fost cooperarea tehnico-militară, cu accent pe dezvoltarea relațiilor dintre industriile de apărare ale României și Norvegiei în cadrul programelor de înzestrare ale Forțelor Armate Române. În acest context, a fost evidențiată colaborarea excelentă în derularea contractului de achiziție a aeronavelor F-16 din Norvegia, o inițiativă strategică pentru înzestrarea Forțelor Aeriene Române cu capabilități moderne și interoperabile în cadrul NATO.

În final, oficialul român a subliniat angajamentul ferm al României de a susține continuu investițiile și schimburile de expertiză tehnico-militară, ca parte integrantă a consolidării relațiilor bilaterale și cooperarea strânsă în sprijinul securității regionale și euroatlantice.

Articolul Achiziția avioanelor F-16, punct-cheie în cooperarea româno-norvegiană în domeniul apărării apare prima dată în Mediafax.

Denîs Șmîhal este noul ministru al Apărării în Ucraina

Mediafax

Un total de 267 de parlamentari din Ucraina au votat în favoarea numirii lui Denîs Șmîhal ca ministru al Apărării pentru următorii cinci ani.

Acesta îl va înlocui pe Rustem Umerov, care ar putea fi numit la conducerea Consiliului Național de Securitate și Apărare al țării, relatează Ukrainska Pravda, citată de Kyiv Independent.

În discursul său în fața Parlamentului ucrainean, Șmîhal a jurat că se va asigura că forțele ucrainene sunt complet echipate și că va consolida cooperarea internațională. Acesta a promis și că va demara o procedură de audit care va viza toate acordurile de Apărare cu partenerii stăini.

În cadrul unui discurs suținut înaintea procedurii de vot, președintele Volodimir Zelenski i-a adresat mulțumiri formale pentru activitatea sa ca fost premier și a precizat că Ucraina are nevoie de o schimbare a relațiilor diplomatice cu Washington, pentru viitoarele acorduri bilaterale.

Miercuri, demisia lui Denîs Șmîhal din funcția de prim-ministru a fost aprobabtă de Parlamentul urainean cu 261 de voturi pentru, patru abțineri și niciun vot împotrivă, relatează Kyiev Independent.

Schimbările interne din Parlamentul ucrainean vin pe fondul avansului Rusiei în estul Ucrainei. Remanierea se anunță a fi cea mai amplă schimbare de la începutul invaziei și până în prezent.

Articolul Denîs Șmîhal este noul ministru al Apărării în Ucraina apare prima dată în Mediafax.