Olha Stefanishyna este noul trimis special al președintelui Zelenski pentru cooperarea cu SUA

Mediafax

Anunțul a fost dat de Zelenski joi, prin intermediul unui mesaj publicat pe X. 

„Am semnat un decret de numire a Olhei Stefanishyna în calitate de Reprezentant Special al Președintelui Ucrainei pentru dezvoltarea cooperării cu Statele Unite ale Americii. În această calitate, Olha va depune eforturi pentru a menține dinamismul relațiilor noastre cu SUA, în timp ce  toate procedurile necesare pentru aprobarea candidaturii sale la Washington în calitate de ambasador al Ucrainei în Statele Unite, sunt în curs de desfășurare”, a scris președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Zelenski: am făcut mai multe progrese decât în deceniile anterioare

Cu prilejul anunțului noii funcție, Zelenski s-a declarat încântat de activitatea Olhăi Stefanishyna în parcursul ei ca viceprim-ministru pentru Integrare Europeană și Euroatlantică.

„În doar câțiva ani, am făcut mai multe progrese în apropierea față de Uniunea Europeană decât în deceniile anterioare. Olha a luat parte, de asemenea, la negocierile cu Statele Unite privind un nou format pentru cooperarea noastră economică și crearea Fondului de investiții pentru reconstrucție Ucraina – SUA”,  a precizat președintele Zelenski.

Acesta a conchis precizând că Ucraina va continua colaborarea cu Statele Unite adăugând „o substanță economică reciproc avantajoasă” interacțiunii care deja se defășoară dintr-o perspectivă politică și diplomatică.

Articolul Olha Stefanishyna este noul trimis special al președintelui Zelenski pentru cooperarea cu SUA apare prima dată în Mediafax.

Cod roşu de vijelii şi pe Litoral: vizate sunt judeţele Constanţa şi Tulcea

Mediafax

Astfel, în judeţul Constanta sunt sub cod roşu localităţile Hârşova, Cogealac, Ciobanu, Crucea, Ghindăreşti, Seimeni, Topalu, Gârliciu, Pantelimon, Târguşor, Siliştea, Saraiu, Horia, Grădina, Vulturu.

De asemenea, în judeţul Tulcea sunt vizate localităţile Topolog, Casimcea, Dăeni, Stejaru, Ostrov, Ciucurova, Dorobanţu şi Beidaud.

Se vor semnala vijelii puternice, viteza vântului la rafală de peste 90 km/h, grindină de mari dimensiuni (peste 4 cm), averse torenţiale (20…40 l/mp), frecvente descărcări electrice.

Codul roşu este valabil în aceste zone până la ora 21:00.

Articolul Cod roşu de vijelii şi pe Litoral: vizate sunt judeţele Constanţa şi Tulcea apare prima dată în Mediafax.

SUA confirmă „distrugerea parțială” a instalațiilor nucleare iraniene în atacul din 22 iunie

Mediafax

Potrivit NBC News, care citează actuali și foști oficiali americani, bombardamentul american a afectat semnificativ capacitatea Iranului de îmbogățire a uraniului, dar nu a eliminat-o complet.

Atacul, cunoscut sub numele de „Operațiunea Ciocanul de la Miezul Nopții”, a implicat utilizarea a 14 bombe anti-buncăr GBU-57, rachete Tomahawk și peste 125 de aeronave, inclusiv bombardiere invizibile B-2. Ținta principală a fost uzina Fordow, situată la aproximativ 80 de metri sub un munte, unde bombardamentul ar fi redus cu ani de zile capacitatea Iranului de a îmbogăți uraniu.

Administrația Trump a susținut că atacul a neutralizat complet capabilitățile nucleare ale Iranului. „Operațiunea a distrus total capacitățile nucleare ale Iranului”, a declarat Anna Kelly, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, citată de NBC. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, a întărit poziția, afirmând că „nu există nicio îndoială” că facilitățile nucleare au fost complet distruse.

Totuși, un raport preliminar al Agenției SUA pentru Informații Militare, apărut în presă la câteva zile după atac, sugerează că atacul a afectat mai degrabă accesul în unele facilități decât să distrugă în totalitate camerele subterane sau centrifugele pentru îmbogățirea uraniului. Se estimează că programul nuclear iranian a fost doar întârziat, nu oprit.

Mai mult, o sursă iraniană de rang înalt a declarat pentru Reuters că Iranul ar fi mutat în secret o parte semnificativă a uraniului îmbogățit la 60% din Fordow înainte de atac, protejând astfel elemente esențiale ale programului său nuclear.

Articolul SUA confirmă „distrugerea parțială” a instalațiilor nucleare iraniene în atacul din 22 iunie apare prima dată în Mediafax.

Jaqueline Cristian, alături de Cîrstea și Begu în sferturile de finală la Iași Open

Mediafax

Jaqueline Cristian (locul 51 WTA) a ajuns în sferturile de finală ale turneului de la Iași, astfel devenind a treia jucătoare din România care reușește acest lucru în competiție. Sorana Cîrstea și Irina Begu sunt primele două jucătoare române care au reușit calificarea în sferturi.

Meciul de joi cu Jana Fett (locul 151 WTA) s-a încheiat mai devreme decât era de așteptat.

Sportiva, în vârstă de 27 de ani, a început partida în forță și a luat un avans evident pe parcurs. Cristian a condus cu 4-1 în primul set. Jana Fett, care are 28 de ani, a părut să aibă probleme fizice în timpul celui de-al șaselea game. Nu a mai așteptat pauza de schimb și a chemat imediat echipa medicală.

După consultul scurt, Fett a declarat forfait din motive medicale, cel mai probabil din cauza unei accidentări la mâna dreaptă. Astfel, Jaqueline Cristian a obținut calificarea în sferturi fără ca meciul să fie dus până la capăt.

În următoarea rundă, Cristian o va întâlni pe Panna Udvardy, o jucătoare din Ungaria în vârstă de 26 de ani, aflată pe locul 150 în clasamentul WTA.

Articolul Jaqueline Cristian, alături de Cîrstea și Begu în sferturile de finală la Iași Open apare prima dată în Mediafax.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, în dialog cu oficiali SUA: Proiecte strategice pentru viitorul energiei curate

Mediafax

„Parteneriatul strategic România–SUA pune bazele viitorului energetic al României şi al Europei! Astăzi, la Ministerul Energiei, am avut o discuţie deschisă cu doi parteneri de încredere din Statele Unite: Paul Watzlavick, oficial al Departamentului de Stat al SUA – Biroul pentru securitate internaţională şi neproliferare şi Michael Dickerson, Chargé d’affaires a.i. al Ambasadei SUA la Bucureşti”, spune ministrul Bogdan Ivan, pe Facebook.

Potrivit acestuia, pentru România, energia nucleară reprezintă o prioritate strategică majoră, împărtăşită deplin şi de administraţia americană.

„Obiectivele noastre comune sunt clare: energie curată, sigură şi accesibilă tuturor cetăţenilor. Împreună, punem bazele unor proiecte de energie curată, moderne şi sigure. Am discutat despre tehnologia reactoarelor modulare mici (SMR), o soluţie inovatoare, eficientă şi fără riscuri geopolitice. România este pregătită să devină prima ţară din regiune care implementează această tehnologie, cu beneficii concrete: curent mai ieftin şi mai sigur pentru toţi românii, locuri de muncă bine plătite pentru tineri. România devine un centru de energie curată în Europa”, mai spune Ivan.

Acesta afirmă că se investeşte pentru pregătirea unei noi generaţii de specialişti români care vor lucra acasă, la cele mai înalte standarde: „Am făcut aşadar paşi concreţi pentru viitorul nostru: mai sigur şi mai curat, cu energie 100% românească!”.

Articolul Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, în dialog cu oficiali SUA: Proiecte strategice pentru viitorul energiei curate apare prima dată în Mediafax.

SUA transferă comanda Elveției de rachete Patriot spre Ucraina

Mediafax

Sistemele de apărare Patriot din SUA care ar fi trebuit să ajungă în Elveția, vor fi trimise spre Ucraina, potrivit ministrului elvețian al Apărării, citat de Sky News.

Elveția a comandat cinci sisteme de apărare Patriot în 2022, însă oficialii elvețieni au fost informați că departamentul de Apărare al SUA „va reprioritiza livrarea sistemelor de apărare Patriot pentru a sprijini Ucraina”.

Livrarea rachetelor Patriot, sisteme de apărare care costă miliarde de dolari, a fost inițial programată să înceapă în 2027. Livrarea sistemelor de apărare către Elveția ar fi durat un an.

Luni, Trump a anunțat că SUA va trimite mai multe rachete americane în Ucraina, dacă Uniunea Europeană va acoperi costurile de producție pentru echipamentele de apărare.

Potrivit declarațiilor făcute luni de Mark Rutte, secretarul general NATO, Germania, Finlanda, Danemarca, Suedia, Norvegia, Marea Britanie, Olanda și Canada și-au exprimat deja intenția de a contribui financiar pentru a acoperi costurile echipamentelor de apărare.

De asmenea, Suedia și Danemarca au precizat că sunt gata să ajute cu livrarea armelor americane în Ucraina, prin intermediul NATO.

Articolul SUA transferă comanda Elveției de rachete Patriot spre Ucraina apare prima dată în Mediafax.

Friedrich Merz: Rachetele Patriot vor ajunge în Ucraina „foarte curând”

Mediafax

Friedrich Merz a anunțat că Ucraina va primi rachete cu rază lungă de acțiune „foarte curând”, după ce Donald Trump a decis să crească sprijinul militar pentru Kiev, scrie Politico.

Președintele Statelor Unite a făcut public un acord cu NATO, prin care statele europene vor finanța trimiterea de arme către Ucraina.

La o conferință de presă în Marea Britanie, Merz a spus că Ucraina are nevoie de sisteme de atac cu rază lungă pentru o apărare eficientă și că va primi „foarte curând, foarte curând, sprijin suplimentar în această privință”.

El a declarat că acest sprijin ar putea deveni funcțional în câteva săptămâni.

Luni, Trump a spus că unele sisteme Patriot vor ajunge „în câteva zile”, deși unii experți au fost sceptici în ceea ce privește viteza transferului.

Alexus Grynkewich, șeful Comandamentului aerian al NATO, a spus joi că „pregătirile sunt în curs de desfășurare, lucrăm foarte strâns cu germanii la transferul Patriot”.

Merz a participat împreună cu Keir Starmer la o conferință de presă, în cadrul vizitei sale în Regatul Unit pentru semnarea unui tratat de prietenie care promite o colaborare mai strânsă în domeniul securității și apărării.

Starmer a declarat că „este absolut clar că el (Trump) vrea ca Putin să se miște” și că acum „susține acest lucru cu capacități militare”.

Tot Friedrich Merz a precizat că miniștrii apărării organizează acum logistica pentru implementarea ofertei lui Trump, conform căreia țările europene trimit arme Ucrainei înainte de a cumpăra arme noi din State.

Articolul Friedrich Merz: Rachetele Patriot vor ajunge în Ucraina „foarte curând” apare prima dată în Mediafax.

Ministrul Mediului intervine în scandalul de la Lunguleţu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătească

Mediafax

Agricultorii din Lunguleţu au protestat, joi, pentru că trebuie să plătească apa din Dâmboviţa, de unde îşi irigă culturile.

De asemenea, ei trebuie să şi declare câtă apă consumă pentru că există problema debitului, care, în urma irigatului, scade pentru Capitală.

„Autorităţile de control vor face controle. Este evident că apa este o resursă limitată, tocmai de asta avem şi aceste probleme. În contextul schimbărilor climaticee, în contextul secetelor din perioada aceasta, e foarte clar că apa devine o resursă foarte important de gestionat corect. Intrarea în legalitate a agricultorilor, şi anume să declare exact câtă apă iau, şi să plătească nişte sume absolut modice. Vorbim de sub 10 lei pentru o mie de metri cubi pentru apa de suprafaţă. Deci este vorba de nişte sume foarte mici, dar este foarte important să ştii câtă apă este luată de acolo, tocmai pentru că aveam discuţia şi despre debit. Aceste lucruri sunt o normalitate. Şi să nu mai spun, sunt lege. Legea va fi respectată. Există astăzi şi înţeleg din discuţiile purtate cu reprezentanţii Apele Române, că au avut loc deja întâlnirile cu reprezentanţii agricultorilor din zonă şi cu toţii au căzut de acord că vor respecta legea şi că vor fi încheiate aceste protocoale. Deci, una peste alta, legea este făcută ca să fie şi respectată, dar ea are aici şi un sens, are un rol. Un rol de a putea să gestionăm o resursă care, repet, este limitată”, a spus Diana Buzoianu, la Antena 3 CNN.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, le-a spus, însă agricultorilor că nu vor mai fi controale şi că se va găsi o soluţie pentru ca cei de la Lunguleţu să nu plătească apa pe care o folosesc pentru a iriga culturiule. Diana Buzoianu, ministurl Mediului, afirmă că declaraţiile sale nu sunt contradictorii celor ale colegului său din Guvern, însă fiecare are de gestionat probleme diferite.

„Eu n-am auzit declaraţia domnului Barbu, dacă a spus sau nu a spus că Apele Române vor mai face sau nu vor mai face controle, dar eu vă spun că în calitate de ministru al Mediului, nu voi da niciodată, şi chiar voi insista să fie controle făcute acolo unde trebuie să fie, unde sunt situaţii absolut flagrante de încălcare de legi”, precizează Buzoianu.

Întrebată dacă statul român va da bani pentru a subvenţiona apa folosită de fermierii de la Lunguleţu, aşa cum a promis ministrul Agriculturii, Florin Barbu, Diana Buzoianu a spus că aceasta este o politică publică pe care o poate susţine ministrul Agriculturii, dar la Ministerul Mediului nu există niciun fel de discuţii în acest sens.

„Nu e niciun fel de contradicţie între cele două declaraţii, doar că în mod evident eu vă pot spune ce va face Ministerul Mediului. Ministerul Mediului va face controale să verifice că sunt realizate şi că sunt respectate legislaţia, iar din perspectiva Ministerului Mediului, noi nu ne ocupăm de subvenţii pentru agricultură, acelea sunt deciziile luate de ministrul Agriculturii. Iar cei care vor folosi apa din Domboviţa vor trebui să plătească pentru ea. Repet, o sumă modică”, a mai spus Diana Buzoianu.

Administraţia Naţională „Apele Române” a anunţat joi că problema captărilor de apă de pe râul Dâmboviţa a fost rezolvată, iar fermierii vor putea să îşi irige în continuare culturile, cu condiţia semnării unor contracte legale.

Reprezentanţii Apelor Române au stabilit împreună cu agricultorii un set de principii care le va permite acestora să folosească în continuare apa pentru irigaţii, cu respectarea normelor legale. Până la 15 septembrie va fi întocmită o listă a fermierilor interesaţi, urmând să fie semnat un contract‑cadru care va preciza condiţiile tehnice, programul de furnizare şi tarifele aplicabile.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu a fost joi la Lunguleţu, în judeţul Dâmboviţa. El a încercat să discute cu fermierii nemulţumiţi că nu-şi mai pot iriga culturile cu apa din râul Dâmboviţa. Întâmpinat cu ostilitate, ministrul a reuşit să le transmită că încearcă găsirea unei soluţii corecte.

Articolul Ministrul Mediului intervine în scandalul de la Lunguleţu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătească apare prima dată în Mediafax.

Zuckerberg a semnat un acord cu acționarii pentru a opri procesul legat de furtul de date

Mediafax

Fondatorul Meta, fost Facebook, împreună cu mai multe figuri de rang înalt din sectorul tech american, au încheiat miercuri un acord extrajudiciar cu un grup de acționari pentru a evita o judecată civilă de amploare în scandalul Cambridge Analytica. Înțelegerea a fost parafată a doua zi după începerea procesului, într-un tribunal din Wilmington, Delaware, potrivit AFP, citată de Le Figaro.

Dosarul a fost inițiat în 2018, după ce s-a aflat că firma britanică de consultanță Cambridge Analytica a colectat fără consimțământ datele personale a zeci de milioane de utilizatori Facebook, folosite ulterior în campania electorală a lui Donald Trump din 2016 și în referendumul pentru Brexit.

Proces cu miză personală, nu din fondurile Meta

Acționarii l-au acuzat pe Mark Zuckerberg și pe Sheryl Sandberg, fosta sa directoare operațională, de neglijență gravă în gestionarea companiei. Totodată, Marc Andreessen și Peter Thiel, membrii ai consiliului de administrație al Facebook timp de mai mulți ani, și Jeffrey Zients, șef de cabinet în mandatul lui Joe Biden, erau vizați de acuzații de abuz de tranzacționare pe bază de informații privilegiate. Aceștia trebuiau să apară în fața instanței, iar acordul i-a scutit de audierile publice, cu excepția lui Jeffrey Zients, care a depus mărturie în prima zi de proces.

Reclamanții cereau despăgubiri de peste 8 miliarde de dolari, sumă care includea amenda de 5 miliarde de dolari impusă anterior de Comisia Federală pentru Comerț pentru încălcarea acordului din 2012 privind protecția datelor.

Meta, ca entitate juridică, nu era vizată direct de acest proces, iar cei cinci pârâți ar fi plătit despăgubiri din averea lor personală dacă procesul continua și ar fi fost găsiți vinovați, compania nefiind obligată legal să le acopere daunele sau cheltuielile de judecată.

Suma exactă pentru care reclamanții au renunțat la proces nu a fost făcută publică.

Articolul Zuckerberg a semnat un acord cu acționarii pentru a opri procesul legat de furtul de date apare prima dată în Mediafax.

Au fost înregistrate peste 130 de apeluri la 112 din cauza vijeliilor din Bucureşti

Mediafax

A fost cod roşu de vijelii pentru judeţele Giurgiu, Ilfov şi Bucureşti.

În Capitală se intervine pentru degajarea elementelor de construcţie desprinse de la mai multe imobile. De asemenea, mai mulţi copaci s-au prăbuşit pe carosabil.

La acest moment, sunt peste 130 de apeluri în aşteptare în dispeceratul ISU B-IF primite prin SNUAU 112.

Două persoane au fost lovite de copaci/crengi în cădere în Bucureşti, iar în urma evaluării medicale de la faţa locului au fost transportate la spital, conştiente.

Totodată acoperişul unei clădiri aparţinând Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti a fost luat de vânt, iar mai multe săli de clasă au fost inundate.

În Otopeni, judeţul Ilfiv, o femeie în vârstă de 49 de ani, aflată în propria locuinţă, a fost surprinsă de elemente de acoperiş desprinse de la un alt imobil. Din nefericire, victima a fost declarată decedată, prezentând semne incompatibile cu viaţa. La faţa locului a intervenit o unitate de terapie intensivă mobilă.

Echipajele operative ale ISU acţionează în continuare pentru gestionarea efectelor fenomenelor meteo şi asigurarea protecţiei populaţiei.

Efectele fenomenelor meteorologice periculoase

În cursul zilei de 17.05.2025, au fost emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie două avertizări nowcasting de fenomene meteorologice periculoase:

Salvatorii din cadrul ISU B-IF recomandă evitarea deplasărilor şi activităţile în aer liber în timpul manifestării fenomenelor, să nu se parcheze sub copaci sau în apropierea obiectelor instabile (panouri, stâlpi). Este recomandată deconectarea echipamentele electrice dacă sunt observate fluctuaţii sau întreruperi şi să nu fie atinse cabluri electrice căzute pentru că pot fi sub tensiune.

Articolul Au fost înregistrate peste 130 de apeluri la 112 din cauza vijeliilor din Bucureşti apare prima dată în Mediafax.