Germania pierde supremația în producția de bere din Europa

Mediafax

În timp ce în Germania s-a produs mai puțină bere anul trecut, producția din Rusia a crescut semnificativ, potrivit raportului realizat de BarthHaas, cel mai mare comerciant de hamei din lume.

Germania pierde astfel titlul de cel mai mare producător de bere din Europa, pe care îl deținea din 2013. China rămâne liderul mondial în producția de bere, urmată de Statele Unite.

Autorul raportului, Heinrich Meier, a declarat că producția de bere în Rusia a crescut cu aproximativ 9%, ajungând la 9,1 miliarde de litri, în timp ce în Germania a scăzut cu 1%, ajungând la 8,4 miliarde de litri.

Directorul general al BarthHaas, Thomas Raiser, atribuie creșterea producției din Rusia în principal reducerii importurilor de bere și stimulării producției interne.

China domină clasamentul

Atât Rusia, cât și Germania sunt mult în urma celor mai mari națiuni producătoare de bere.

Raportul arată că China a produs 34 de miliarde de litri, iar SUA peste 18 miliarde, deși ambele țări au înregistrat scăderi de aproximativ 5%.

Brazilia și Mexicul au produs, de asemenea, mai multă bere decât Rusia și Germania în 2024, cu 14,7, respectiv 14,5 miliarde de litri.

Germania înregistrează de mult timp un trend descendent în ceea ce privește consumul de bere, din cauza îmbătrânirii populației, concurenței din partea altor băuturi și a scăderii puterii de cumpărare în contextul economic dificil.

Totuși, raportul aduce și vești bune pentru industria berii din Germania: țara își păstrează poziția de principal furnizor mondial de hamei, unul dintre ingredientele esențiale ale berii.

Articolul Germania pierde supremația în producția de bere din Europa apare prima dată în Mediafax.

Anastasiu, despre reforma companiilor de stat: Consilii suple, salarii plafonate, sancțiuni mai dure

Mediafax

„Sunt măsuri cu care vom merge și la partenerii noștri din PNRR. Nu vrem să stricăm nimic din ceea ce am câștigat, vrem doar să eficientizăm”, a afirmat vicepremierul, punctând că scopul reformei este „profesionalizarea și eficientizarea” companiilor de stat.

Una dintre principalele propuneri vizează reducerea numărului de membri din consiliile de administrație și de supraveghere. La regiile autonome, numărul maxim de membri va scădea la 3 (de la 3-5 în prezent). La societățile cu sistem unitar, de la 3-7 membri se va merge tot la maximum 3 membri. Pentru companiile mari, cu cifră de afaceri peste 50 de milioane de euro și peste 200 de angajați, numărul va fi redus la 3-5 membri (față de 5-7). Pentru companiile foarte mari, reglementate european, Guvernul va adopta măsuri diferențiate, în urma unor analize punctuale.

În ceea ce privește remunerațiile, vicepremierul a anunțat plafonări importante

Indemnizația fixă pentru membrii neexecutivi va fi redusă de la 3 ori salariul mediu pe ramură la 2 ori, la membrii executivi componenta fixă va rămâne la 3 ori salariul mediu, iar componenta variabilă va fi redusă la 2 ori, iar pentru directorii generali componenta fixă și variabilă va fi plafonată la 3 ori salariul mediu, respectiv 2 ori salariul mediu pe ramură.

„În companiile de stat europene și în mediul privat, partea fixă este mai mare decât partea variabilă. În România a fost invers. Vrem să intrăm în normalitate”, a explicat Anastasiu.

De asemenea, vor fi plafonate și alte beneficii suplimentare – precum indemnizații de concediu, contribuții la costuri de locuire sau utilități – la maximum 10% din remunerația fixă.

Funcționarii publici vor avea dreptul să facă parte dintr-un singur Consiliu de Administrație, nu mai multe simultan, iar termenul de prescripție pentru sancțiuni va fi extins de la 6 luni la 1 an.

Pentru eficientizarea monitorizării, Guvernul propune înființarea unui Consiliu Consultativ neremunerat pe lângă AMEPIP, format din experți în guvernanță, juridic și resurse umane.

Vor fi extinse și sancțiunile pentru nerespectarea procedurilor de selecție a membrilor consiliilor

Companiile care nu încep selecțiile cu minimum 6 luni înainte de expirarea mandatelor sau care nu finalizează procedurile în termen de 150 de zile vor putea fi sancționate.

„Nu vrem ca întârzierile să mai treacă nesancționate, vrem responsabilitate în guvernanța corporativă”, a subliniat vicepremierul.

O altă măsură anunțată este accelerarea procesului de restructurare a companiilor de stat. Firmele aflate pe pierdere sau cu profituri foarte mici vor avea un termen de 3 luni pentru analiză și încă 3 luni pentru începerea măsurilor de eficientizare, fie prin fuziuni, restructurări sau reorganizări.

În ceea ce privește structura de supraveghere, Anastasiu a precizat că în prezent există o diferență între monitorizarea companiilor locale și a celor centrale, iar în perioada următoare se vor lua măsuri pentru uniformizarea și eficientizarea controlului și asupra companiilor din subordinea autorităților locale.

Articolul Anastasiu, despre reforma companiilor de stat: Consilii suple, salarii plafonate, sancțiuni mai dure apare prima dată în Mediafax.

Proteste ale studenților din Dhaka, în urma accidentului aviatic. Marți, zi de doliu național în Bangladesh

Mediafax

Studenții au protestat, cerând responsabilitate, despăgubiri pentru familiile victimelor și oprirea zborurilor de antrenament, relatează Associated Press.

Aceștia au cerut publicarea identității morților și a răniților, dar și oprirea utilizării aeronavelor de antrenament „învechite și nesigure”.

Agitația generată de accidentul aviatic de luni, a oprit traficul rutier în anumite zone din Dhaka, un oraș care încă își revine din urma revoltei de anul trecut a studenților, care a dus la demiterea fostului prim-ministru Sheikh Hasina. Atunci, studenții au intrat în parlamentul din Bangladesh și au fost dispersați cu gaze lacrimogene și grenade cu fum.

Bilanțul morților din urma accidentului aviatic a ajuns la 31 de persoane, printre care 25 de elevi, dar și o profesoară care a murit din cauza arsurilor suferite în timp ce încerca să-i ajute pe elevi să scape din școală, dar și pilotul avionului militar.

În urma accidentului, 171 de oameni au fost salvați, cei mai mulți dintre ei fiind elevi. Mulți dintre aceștia s-au ales cu arsuri.

Armata a demarat o investigație internă cu privire prăbușirea avionului militar în Dhaka. Autoritatea aviației civile nu a fost implicată în mod direct în anchetă.

În Bangladesh, marți a fost declarată zi de doliu național.

 

Articolul Proteste ale studenților din Dhaka, în urma accidentului aviatic. Marți, zi de doliu național în Bangladesh apare prima dată în Mediafax.

STENOGRAME Piedone a anunțat din timp controlul ANPC la hotelul unde era cazat și a cerut „să fie țiplă”: „Pune-i pe ăia să-și ia halate, bonete, mănuși…” / „Să stea cineva jos ca să mă ia să mă ducă în ce bucătărie consideră ei”

Mediafax

ANPC a făcut controale în perioada 7-9 martie 2025, în stațiunile montane de pe Valea Prahovei, sub coordonarea președintelui instituției, Popescu Cristian Victor Piedone.

În urma verificărilor efectuate asupra a mai multor operatori economici, au fost aplicate 123 de amenzi contravenționale în valoare totală de 1.191.500 lei și 40 de avertismente. De asemenea, au fost dispuse 6 opriri temporare ale prestărilor de servicii până la remedierea abaterilor și 2 propuneri de suspendare a activității pentru până la 6 luni pentru unii operatori economici.

Printre operatorii economici verificați a fost și Hotelul International Sinaia ( SC International SA), din Sinaia, județul Prahova. ​În cadrul acestui hotel a fost cazat și a beneficiat de servicii și Popescu Cristian-Victor Piedone pe perioada efectuării controalelor în stațiunile de pe Valea Prahovei, potrivit unor stenograme din dosarul care îl vizează pe șeful ANPC; plasat sub control judiciar.

Stenograme

Astfel, la data de 6 martie 2025, ora 20:35:57, Marin Mihai Daniel îl apelează pe numitul Marin Gheorghe-Cătălin:

​„Marin Mihai Daniel: …toată săptămâna, eu am zis că stau …[neinteligibil]… vine PIEDONE pe-aicea.
​Marin Gheorghe-Cătălin: Aha!
​Marin Mihai Daniel: …[neinteligibil]…
​Marin Gheorghe-Cătălin: Vine acuma? La sfârșit de săptămână?
​Marin Mihai Daniel: În seara asta, da.
​Marin Gheorghe-Cătălin: A!
​Marin Mihai Daniel: E cu controale, cu …[cuvânt obscen]… mă-sii.
​Marin Gheorghe-Cătălin: Și tre’ să te duci la muncă?
​Marin Mihai Daniel: Mă duc la muncă, da.
​Marin Gheorghe-Cătălin: Am înțeles. Păi ce, face și la voi controale?
​Marin Mihai Daniel: Păi, la noi se cazează, stă pe-acolo. O face …[neinteligibil]…
​Marin Gheorghe-Cătălin: A! Am înțeles. Da, da, da. Am înțeles. Păi aia, știu că tu te-aveai bine cu el.
​Marin Mihai Daniel: Ei, da, da, da”.

Totodată, în 6 martie 2025, ora 21:57:21, Marin Mihai Daniel l-a apelat pe Turea Codruț-Constantin:
​„Marin Mihai Daniel: Ăsta a zis cică pe la unșpe să-i duceți în cameră, chiar dacă nu vine el că dom’le să nu stăm să ținem după el.

​„Marin Mihai Daniel: …[neinteligibil]… room service, vede el, dă-l în …[cuvânt obscen]… mă-sii! Și alea… avocado ăla, să nu uiți să mi le lași undeva [neinteligibil]…
​Turea Codruț-Constantin: Avocado ți le-am pus sus la NUȚA, la… unde are aia…
​Marin Mihai Daniel: Așa.
​Turea Codruț-Constantin: …sosurile, acolo. Și-am scris ”PIEDONE”.
​Marin Mihai Daniel: Îhm.”

Înregistrarea conversației purtate în 7 martie 2025, orele 16:08:38 între Marin Mihai Daniel și Vîiu Ana Maria:
​„Marin Mihai Daniel: Da, ANA!
​Vîiu Ana Maria: Bună, DANE! Ce faci?
​Marin Mihai Daniel: Bine, uite la muncă. Pe aicea cu…
​Vîiu Ana Maria: Îhî
​Marin Mihai Daniel: cu panaramele astea.
​Vîiu Ana Maria: A, te supără ? Ești nervos? …[n.n. râde]…
​Vîiu Ana Maria Mihai Daniel: Dă-i în …[cuvânt obscen]…
​Dana: Sunt ăștia la voi de la ANPC cazați sau?
​Vîiu Ana Maria Mihai Daniel: Ă…da, da.
​Vîiu Ana Maria: A și cu…
​Marin Mihai Daniel: E pop peste tot, da.
​Vîiu Ana Maria: A
​Marin Mihai Daniel: Se duce până duminică.
​Vîiu Ana Maria: Aha. Și cu…
​Marin Mihai Daniel: Îl duci în observator.
​Vîiu Ana Maria: Cu PIEDONE sau ?
​Marin Mihai Daniel: Da, da, da, da.
​Vîiu Ana Maria: Îhî.
​Marin Mihai Daniel: Hai că te sun eu.
​Vîiu Ana Maria: Hai, bine. Bine. Pa!
​Marin Mihai Daniel: Bine. Vorbim!”.

Îînregistrarea conversației telefonice purtate în 8 martie 2025, orele 08:48:14, între Marin Mihai Daniel și Butufei Stelian:
​„Marin Mihai Daniel: Salut, nea Stelică!
​Butufei Stelian: Ce face boieru’?
​Marin Mihai Daniel: Bine, uite în drum spre muncă.
​Butufei Stelian: Aa…nu vii pe-aici.
​Marin Mihai Daniel: Nu vin, că e ală, Piedone p-aicea în controale…, e cazat la noi și…”.

Discuție Piedone

​Înainte de efectuarea acestui control, președintele ANPC Popescu Cristian-Victor Piedone l-a informat telefonic cu privire la controlul ce urma a fi efectuat pe Marin Mihai Daniel, o veche cunoștință, angajat al hotelului, solicitându-i să ia toate măsurile pentru ca unitatea economică să nu fie sancționată și să fie dată ulterior drept exemplu.

Astfel, în ziua de 7 martie, la ora 15:22:06, Marin Mihai Daniel este contactat de Popescu Cristian-Victor Piedone, aflat la postul telefonic – utilizat în mod obișnuit de Licu Cristian Gabriel (șoferul lui Piedone), angajat al ANPC, și folosit pe post de șofer de Popescu-Piedone, și poartă următoare convesație:

​„Marin Mihai Daniel: Bună ziua! Da, vă rog!
​Popescu Cristian-Victor Piedone: DANE, tu ești?
​Marin Mihai Daniel: Da, da, da! Vă rog!
​Popescu Cristian-Victor Piedone: Tăticu’!
​Marin Mihai Daniel: Vă rog!
​Popescu Cristian-Victor Piedone: Am închis vreo douăzeci de hoteluri de la două la patru stele… Ă! Du-te în bucătărie și sus sau jos, una dintre bucătării sau e o bucătărie comună, nu?
​Marin Mihai Daniel: Ă! Nu, nu. Sunt bucătării separate.
​Popescu Cristian-Victor Piedone: Vezi și tu care-i mai utilată, mai țiplă, mai nu știu ce, pune-i p-ăia să-și ia halate, tot ce trebui pe ei, să aibă bonete în cap, să… mănuși în mână.
​Marin Mihai Daniel: Ok!
​Popescu Cristian-Victor Piedone: Da? Să-și facă așa un aranjament frumos prin frigider, să aibă capace pe oale, dacă are din alea oale neconforme să le dea de acolo.
​Marin Mihai Daniel: În regulă.
​Popescu Cristian-Victor Piedone: Și doi, spune la recepție să-mi pregătească trei camere pe un etaj.
​Marin Mihai Daniel: Da.
​Popescu Cristian-Victor Piedone: Ă! Țiplă, cu cearceafuri noi cu… cu husă la cu… la saltea cu tot ce corespunde, prosoape…
​Marin Mihai Daniel: Ok!
​Popescu Cristian-Victor Piedone: Să fie tot ca să dau și un exemplu: „Uite, domne, patru stele.” Că voi oricum sunteți. Da?
​Marin Mihai Daniel: Ok!
​Popescu Cristian-Victor Piedone: Să… că uite un patru stele și uite un patru stele unde aleargă păianjenii și dormi în coșciuge de pvc și saltele de la… pentru câini.
​Marin Mihai Daniel: Am înțeles, în regulă.
​Popescu Cristian-Victor Piedone: Da? Deci cred că noi… (N.l. se adresează unei terțe persoane: „Unde suntem, mă, aici? În Predeal, unde dracu suntem?”) (N.l. de pe fundal se aude o terță persoană care spune: „La Trei Brazi”) La Trei Brazi, la Trei Brazi… Ă! Cred că probabil că-n maxim patruzeci de minute cât om face până acolo suntem acolo, o să vin să intru și să stea cineva jos ca să mă ia să mă ducă în ce bucătărie consideră ei.
​Marin Mihai Daniel: Ok! În regulă.
​Popescu Cristian-Victor Piedone: Da? Și pe urmă la… pe camere. Să aibă ăia la hotel afișat, da’ am văzut, tarife, tot.
​Marin Mihai Daniel: Da.
​Popescu Cristian-Victor Piedone: Ă! Vo… voi sunteți de patru stele, nu?
​Marin Mihai Daniel: Da, da, da! Da!
​Popescu Cristian-Victor Piedone: Bine, în regulă, hai!
​Marin Mihai Daniel: Bine, bine, bine!”.

Numărul personal al lui Licu Cristian Gabriel este folosit de către Popescu Cristian Victor-Piedone pe post de șofer, acesta asigurându-i transportul de la domiciliu către locul de muncă și către alte destinații de interes. Popescu Cristian Victor-Piedone obișnuia să folosească telefonul șoferului său Licu Cristian Gabriel pentru a purta diferite conversații atât personale, cât și profesionale.
​​
La în 7 martie 2025, orele 16:21:03 Marin Mihai Daniel îl apelează pe numitul Vînătoru Marius-Lică și poartă următoarea discuție:
​„Vînătoru Marius-Lică: Da, MISTER!
​Marin Mihai Daniel: Vezi să stea cineva că a zis să-l întâmpine cineva de aicea din hotel, trebuie să apară …[neinteligibil]…
​Vînătoru Marius-Lică: Bine. Acuma?
​Marin Mihai Daniel: Să mă anunți și pe mine. Păi trebuie să apară.
​Vînătoru Marius-Lică: Bine. Pa! Bine. Pa! Pa! Pa!”.

În 7 martie 2025, orele 17:43:46 Marin Mihai Daniel îl apelează pe numitul Vînătoru Marius-Lică și poartă următoarea discuție:
​„Marin Mihai Daniel: Hai!
​Vînătoru Marius-Lică: Da!
​Marin Mihai Daniel: Să fiți cu toți cu bonetă, cu mănuși, da ?
​Vînătoru Marius-Lică: Da, sunt.
​Marin Mihai Daniel: Îhm, Bine. În zece minute ajunge.
​Vînătoru Marius-Lică: …[neinteligibil]…”.

La data de 7 martie 2025, orele 17:45:34 Marin Mihai Daniel îl apelează pe numitul Nenciu Emil-Florentin și poartă următoarea discuție:
​„Nenciu Emil-Florentin: Da, mă. Dănuț!
​Marin Mihai Daniel: Salut, Florin!
​Nenciu Emil-Florentin: Ce faci?
​Marin Mihai Daniel: Bine, uite la muncă. Vezi că într-o jumat’ de oră vrea să vină să ia niște cadre la spălătorie jos, e ăsta, ANPC-ul, aicea.
​Nenciu Emil-Florentin: Hai că sun să vedem ce vorbesc cu fetele, da. Haide.
​Marin Mihai Daniel: Te rog! Trebuie să strângă…
​Nenciu Emil-Florentin: Da…da.
​Marin Mihai Daniel: …p-acolo, da.
​Nenciu Emil-Florentin: Da, da. Bine. Pa!”.

În 7 martie 2025, orele 17:48:48 Marin Mihai Daniel îl apelează pe numitul Turea Codruț-Constantin și poartă următoarea discuție:
​„Turea Codruț-Constantin: Da!
​Marin Mihai Daniel: Codruț să aveți halate și bonete d-alea dacă cere că vrea ei să pună pe ei și mănuși …[neinteligibil]…
​Turea Codruț-Constantin: Am trei.
​Marin Mihai Daniel: Ai, nu? Bine. Sunt vreo patru.
​Turea Codruț-Constantin: Trei halate și bonete am.
​Marin Mihai Daniel: Bine.
​Turea Codruț-Constantin: Sunt patru?
​Marin Mihai Daniel: Da.
​Turea Codruț-Constantin: Păi nu știu, vie prima dată la noi?
​Marin Mihai Daniel: Da, da, da.
​Turea Codruț-Constantin: Și după aia urci, nu?
​Marin Mihai Daniel: Da, da, da.
​Turea Codruț-Constantin: Era bine să fii luat pă … de sus, prima dată că vedea bucătăria principală, zic eu, și după aia astea vechi.
​Marin Mihai Daniel: Vorbește cu CEZAR și spune-ți-mi că m-ați … [n.n cuvânt obscen]… mea!
​Turea Codruț-Constantin: Păi…păi el a zis altfel?
​Marin Mihai Daniel: Hai vorbește cu el și…păi CEZAR așa a zis…
​Turea Codruț-Constantin: Hai.
​Marin Mihai Daniel: …să vină la tine.
​Turea Codruț-Constantin: Ok.
​Marin Mihai Daniel: Vorbește cu el și zi-mi.
​Turea Codruț-Constantin: Bine, bine, bine.
​Marin Mihai Daniel: Bine”.

​Întocmai cum a anunțat și telefonic pe Marin Mihai Daniel, președintele ANPC, Popescu Cristian Victor Piedone s-a deplasat Hotelul International Sinaia unde s-a prezentat și a desfășurat controlul anunțat în prealabil, acțiune în urma căreia reprezentanții hotelului au fost felicitați pentru modul exemplar de desfășurare a activității.

​Această activitate a fost postată la data de 10 martie 2025 pe canalul de Youtube al contului „ Cristian Popescu Piedone” sub denumirea „ Stațiunile montane, sub control ANPC – Amenzi de peste 1 milion lei și servicii suspendate”.

​Permiterea accesului reprezentantului hotelului International Sinaia la informația care nu era destinată publicității – controlul ce urma a fi desfășurat în data de 7 martie 2025, s-a făcut în scopul obținerii de către acest operator economic a unui folos necuvenit, constând în evitarea sancționării și dispunerii unor măsuri corective pentru prevenirea sau încetarea încălcării reglementărilor legale din domeniul protecției consumatorilor și limitarea consecințelor acestora, potrivit unor surse de anchetă.

​Astfel cum rezultă din interceptarea convorbirii telefonice, pe lângă faptul anunțării controlului ce urma a fi efectuat s-a recomandat și luarea măsurilor necesare pentru evitarea sancționării în legătură cu: activitatea desfășurată la bucătăriei:
​„Du-te în bucătărie și sus sau jos, una dintre bucătării sau e o bucătărie comună, nu?” / „Vezi și tu care-i mai utilată, mai țiplă, mai nu știu ce, pune-i p-ăia să-și ia halate, tot ce trebui pe ei, să aibă bonete în cap, să… mănuși în mână”. / ​„Da? Să-și facă așa un aranjament frumos prin frigider, să aibă capace pe oale, dacă are din alea oale neconforme să le dea de acolo”, dar și cu amenajarea camerelor: „Și doi, spune la recepție să-mi pregătească trei camere pe un etaj” / ​„Ă! Țiplă, cu cearceafuri noi cu… cu husă la cu… la saltea cu tot ce corespunde, prosoape…” și cu afișarea prețurilor practicate de către operatorul economic: „Da? Și pe urmă la… pe camere. Să aibă ăia la hotel afișat, da’ am văzut, tarife, tot”.

​Aceste aspecte ar fi putut, din perspectiva legislației specifice domeniului protecției consumatorilor, să atragă aplicarea din partea funcționarilor din cadrul ANPC a unor sancțiuni și măsuri corective în caz de neconformitate cu standardele în materie.

Articolul STENOGRAME Piedone a anunțat din timp controlul ANPC la hotelul unde era cazat și a cerut „să fie țiplă”: „Pune-i pe ăia să-și ia halate, bonete, mănuși…” / „Să stea cineva jos ca să mă ia să mă ducă în ce bucătărie consideră ei” apare prima dată în Mediafax.

Guvernul ia în calcul listarea la bursă a unor companii de stat aflate în dificultate financiară. Cel puţin trei companii vor fi listate în perioada următoare

Mediafax

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a anunţat marţică listarea companiilor de stat la bursă ar putea deveni un instrument esenţial pentru redresarea economică a acelor entităţi care înregistrează pierderi sau au profituri marginale.

Oficialul a subliniat că această măsură face parte din obligaţiile asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), care prevede listarea a cel puţin trei companii în perioada imediat următoare.

„Este o decizie politică ce trebuie luată. În PNRR ne-am asumat listarea a cel puţin trei companii şi va trebui să o facem dacă nu vrem să ratăm jalonul”, a declarat Anastasiu, răspunzând unei întrebări legate de posibilitatea ca statul să folosească listarea drept metodă de revitalizare a companiilor cu performanţă slabă.

Declaraţia vine în contextul în care mai multe companii de stat au fost criticate pentru ineficienţă şi pentru cheltuieli exagerate cu indemnizaţiile membrilor din consiliile de administraţie.

Vicepremierulla confirmat că guvernul lucrează la o reformă a acestor consilii şi că indemnizaţiile vor fi corelate cu performanţa economică.

„Eu, din privat, ştiu că atunci când managerii nu îşi realizează bugetul, de obicei pleacă de la companiile respective pentru că nu şi-au realizat indicatorii. ”, a afirmat Anastasiu.

El a adăugat că, pentru companiile care deţin active neproductive – terenuri sau clădiri în stare de degradare –, guvernul va impune planuri de valorificare prin vânzare, concesiune sau parteneriate public-private.

În ceea ce priveşte viitorul companiilor de stat neviabile economic, Anastasiu nu a exclus varianta închiderii sau privatizării acestora: „Orice formă de redresare trebuie analizată. Acolo unde nu există interes strategic, companiile trebuie să se eficientizeze sau să iasă din circuit.”

Articolul Guvernul ia în calcul listarea la bursă a unor companii de stat aflate în dificultate financiară. Cel puţin trei companii vor fi listate în perioada următoare apare prima dată în Mediafax.

Guvernul analizează cazul Piedone după plasarea sub control judiciar: „Premierul va lua o decizie”

Mediafax

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a spus că „acest guvern și premierul Ilie Bolojan sunt absolut dedicați ideii de anticorupție și integritate și nici o persoană care nu își poate îndeplini funcția și nu îndeplinește condițiile pentru îndeplinirea ei nu va rămâne în funcție”.

„În ceea ce privește cazul menționat de dumneavoastră (cazul Piedone – n.r.), urmează a se vedea care vor fi acțiunile procurorilor în perioada următoare. Cazul va fi analizat și premierul va lua o decizie”, a spus Dogioiu.

Cristian Popescu Piedone a fost plasat sub control judiciar și i s-a interzis exercitarea funcției de șef al Autorității Naționale de Protecție a Consumatorilor (ANPC) în urma perchezițiilor de marți. Piedone este acuzat că ar fi divulgat informații care nu erau destinate publicității unui operator economic.

Articolul Guvernul analizează cazul Piedone după plasarea sub control judiciar: „Premierul va lua o decizie” apare prima dată în Mediafax.

SUA se retrag din nou din UNESCO. Franța reacționează ferm, Israelul aplaudă

Mediafax

Admiterea Palestinei ca stat membru al UNESCO este considerată de americani „extrem de problematică” și un catalizator al „discursurilor ostile la adresa Israelului”. „UNESCO promovează cauze sociale și culturale divizive și susține o foaie de parcurs globalistă, contrară politicii noastre America First”, a declarat Tammy Bruce, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, citată de Le Figaro.

După revenirea lor oficială în 2023, în urma unui acord bipartizan, Statele Unite au anunțat marți o nouă retragere din UNESCO, organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură. Decizia, justificată de alte acuzații privind „tendințe anti-americane și anti-israeliene”, urmează să intre în vigoare la 31 decembrie 2026.

Reacții ferme din partea UNESCO

Motivele invocate de Statele Unite sunt aceleași ca acum șapte ani, deși tensiunile politice s-au atenuat, iar UNESCO este astăzi un spațiu rar de consens concret”, a declarat Audrey Azoulay, directoarea generală a UNESCO, respingând acuzațiile SUA.

Ea a adaugat că aceste critici invocate de administrația Trump sunt în totală contradicție cu eforturile reale ale organizației în predarea Holocaustului și lupta împotriva antisemitismului:„Toate acestea sunt în dezacord cu realitatea muncii depuse de UNESCO în ultimii ani”.

Deși recunoaște impactul financiar, pentru că SUA contribuiau cu 8% din bugetul anual de 1,8 miliarde dolari, lidera UNESCO a precizat că organizația nu va fi destabilizată: „Oricât de regretabil ar fi acest anunț, el era așteptat, iar UNESCO s-a pregătit.

Franța, alături de UNESCO. Israel salută retragerea SUA

Președintele Emmanuel Macron a reacționat prompt, transmițând sprijinul „de neclintit” al Franței pentru UNESCO. „Retragerea Statelor Unite nu va slăbi angajamentul nostru alături de cei care duc această luptă”, a transmis șeful Franței pe rețelele sociale.

De cealaltă parte, Gideon Sa’ar, ministrul israelian de externe, a salutat decizia Washingtonului: „Este o măsură necesară pentru a promova dreptul Israelului la un tratament echitabil în cadrul ONU, un drept adesea încălcat”, consideră oficialul.

În ciuda criticilor, conducătoarea organizației s-a declarat optimistă: „Locul Israelului este la UNESCO. Toate statele au interesul să fie la masa discuțiilor – mai ales Israelul.

Retragerea Americii nu are doar implicații financiare sau politice, ci semnalează o ruptură ideologică amplă între viziunea unilaterală a administrației Trump și logica multilateralismului reprezentată de UNESCO. Într-o perioadă marcată de multiple provocări în întreaga lume, de la educația digitală și inteligența artificială la protecția patrimoniului și schimbările climatice, ieșirea unei superputeri dintr-un astfel de for creează un precedent periculos.

Articolul SUA se retrag din nou din UNESCO. Franța reacționează ferm, Israelul aplaudă apare prima dată în Mediafax.

Piedone a primit „OTPS” de la șefia ANPC în urma controlului judiciar de 60 de zile

Mediafax

Piedone a fost întrebat de jurnaliști, la ieșirea de la DNA dacă este deranjat de măsura controlului judiciar impus pentru el.

„Nu mă deranjează atâta timp cât îmi voi demonstra de nevinovăția. Este doar o perioadă. Probabil că această funcție o va prelua altul și altul până la prezentarea… Nu pe mine (mă deranjează – n.r.). Probabil o să se deschide șampaniile la marii retaileri, la toate restaurantele și marile hoteluri”, a spus Piedone.

Întrebat dacă se consideră o victimă în contextul în care ar urma să candideze la funcția de primar general, Piedone a spus: „Nu. Eu vă spun un singur lucru: lucrurile bune în România devin rele. Iar lucrurile rele în România devin bune. Nu există nicio convorbire între mine și Radu Rușeanu”, a spus Cristian Popescu Piedone.

Întrebat dacă a fost, totșu, cazat la hotelul lui, Popescu Piedone a spus: „De peste 35 de ani, înainte de Ceaușescu, este hotelul meu favorit”.

El a explicat și de ce a vorbit cu Rușeanu de pe telefoul șoferului: „Simplu. Mi s-a terminat bateria”.

Chestionat și dacă a vrut să facă o conferință de presă la Hotelul International, el a spus că a cerut oficial că întreagul comandament să fie cazat acolo, dar i s-a răspuns că nu poate să fie cazat pentru că nu au atâtea camere.

De asemenea, Piedone a spus că „unde aș fi stat, am plătit, la orice hotel, la orice restaurant. Absolut”.

DNA a anunțat marți că procurorii fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari publici și complici ai acestora.

„În cursul zilei de 22 iulie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Prahova și Constanța, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale”, a transmis Biroul de Informare și Relații Publice al DNA.

Piedone ar fi divulgat informații legate de controale

Surse MEDIAFAX susțin că Piedone ar fi divulgat informații care nu erau destinate publicității unui operator economic. Practic, firma ar fi fost informată de un control care urma să fie făcut de reprezentanții ANPC. Printre altele, procurorii fac percheziții la Bragadiru, la reședința lui Piedone, dar și la Sinaia, unde se află sediul firmei. De asemenea, procurorii au ajuns la complexul rezidențial din Mamaia Nord unde este cazat șeful Protecției Consumatorilor.

Anterior, Cristian Popescu Piedone a declarat la ieșirea de la DNA că nu i-a fost impusă nicio măsură restrictivă în dosarul în care este acuzat că ar fi anunțat patronul unui hotel de un control care urma.

„Sușanu înregistrează pe toată lumea”

Chestionat despre natura dosarului, dacă este un dosar politic făcut „la comandă în contextul în care s-a vehiculat că va candida la Primăria Generală a Capitalei„, Piedone a spus că nu poate face declarații.

Piedone a adăugat că este vorba despre un „război” între Sorin Susanu, fost șef al corpului de control al ANPC, și Horia Constantinescu, șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, și că „Sușanu înregistrează pe toată lumea„.

Procurorii DNA au efectuat, marți dimineață, percheziții la domiciliul lui Cristian Popescu Piedone, suspectat că ar fi avertizat un operator economic înainte să îl controleze, potrivit unor surse judiciare. Perchezițiile vizează locuința din Bragadiru a președintelui ANPC. De asemenea, percheziții au avut loc și la Sinaia, dar și pe litoral. Procurorii ar fi descins, la ora 06:00, în complexul rezidențial „DeSilva” din Mamaia Nord, acolo unde șeful ANPC se afla cazat.

 

Articolul Piedone a primit „OTPS” de la șefia ANPC în urma controlului judiciar de 60 de zile apare prima dată în Mediafax.

Guvernul promite reformă sanitară pentru pacient: de la cardul de sănătate valabil 10 ani la medicamente noi compensate

Mediafax

Reforma urmărește, de asemenea, o mai bună comunicare cu pacienții, aceștia urmând să primească informări prin SMS sau e-mail despre serviciile medicale de care au beneficiat și despre deconturile aferente. În zonele slab deservite medical, medicii specialiști vor putea lucra cu fracțiuni de normă sau se vor deplasa pentru a asigura servicii în unități unde există deficit de personal.

Măsurile vizează și accesul mai rapid la investigații paraclinice și imagistice, cu obligativitatea ca rezultatele CT și RMN să fie oferite pacientului și medicului prescriptor în cel mult trei zile. Pentru pacienții cu afecțiuni grave, guvernul promite o accesibilitate mai bună la medicamente noi și la tratamente compensate sau gratuite, printr-un proces accelerat de introducere pe piață a medicamentelor generice.

Principalele schimbări anunțate de Guvern

Programări online unificate

Se creează o platformă națională prin care orice pacient își va putea face programare. Sistemele existente în spitale și clinici vor fi interoperabile, astfel încât locurile disponibile să fie vizibile centralizat.

Informare transparentă după fiecare serviciu medical

Pacienții vor primi mesaje (SMS/e-mail) care detaliază serviciul medical utilizat — medic de familie, ambulatoriu, spital, dispozitive, farmacie — și valoarea decontată.

Program extins în ambulatoriu

Ambulatoriile din spitalele publice vor funcționa până la ora 20.00 pentru a crește accesul la investigații precum EKG, ecografie și alte proceduri de bază.

Tratament cât mai aproape de locul prezentării

Mai mulți pacienți vor fi tratați în unitatea unde se prezintă, fără transferuri inutile. Crește numărul de intervenții, diagnosticări și tratamente efectuate în ambulatoriu.

Specialiști acolo unde lipsesc

În comunitățile izolate sau slab deservite, medicii din ambulatoriu vor putea deschide cabinete cu fracțiuni de normă. Se introduce un program de mobilitate pentru deplasarea specialiștilor.

Acces la investigații pentru pacienți acuti și oncologici

Pacienții cu boli acute vor avea acces la analize de laborator și investigații imagistice, monitorizabile anual. Pentru pacienții oncologici, investigațiile de monitorizare rămân nelimitate, indiferent de bugetul paraclinic.

Rezultate medicale livrate rapid

Rezultatele de laborator și imagistică trebuie comunicate mai ușor. Imaginile CT/RMN vor fi obligatoriu furnizate medicului prescriptor și pacientului. Furnizorii paraclinici vor transmite rezultatele în maximum trei zile.

Acces accelerat la medicamente noi

Pacienții cu afecțiuni grave vor putea accesa mai rapid terapii inovatoare. Guvernul promite facilitarea includerii medicamentelor (în special generice) pe lista compensate/gratuite, în timpi comparabili cu media europeană.

Cardul de sănătate – valabilitate extinsă

Durata valabilității cardului de sănătate se prelungește cu încă 10 ani, reducând presiunea administrativă și costurile de înlocuire.

Coplata, spre eliminare în anumite servicii private

Coplata pentru servicii medicale și spitalicești furnizate de unități private aflate în contract cu CNAS va fi ajustată gradual până la eliminare în programe de screening, diagnostic și tratamente pentru boli cronice și patologii grave, inclusiv oncologie.

 

Articolul Guvernul promite reformă sanitară pentru pacient: de la cardul de sănătate valabil 10 ani la medicamente noi compensate apare prima dată în Mediafax.

Viktor Orban se întâlnește miercuri cu Ilie Bolojan, la Palatul Victoria

Mediafax

Ioana Dogioiu a declarat că întâlnirea dintre premierul ungar și cel român va avea loc miercuri, de la ora 19.00.

Va fi o întâlnire informală, la solicitarea premierului ungar, Viktor Orban.

Cei doi vor discuta subiecte privind colaborarea dintre cele două țări.

Întâlnirea dintre premierul maghiar și cel român va preceda discursul lui Viktor Orbán de la Tușnad, care va avea loc sâmbătă.

Articolul Viktor Orban se întâlnește miercuri cu Ilie Bolojan, la Palatul Victoria apare prima dată în Mediafax.