Dragoș Anastasiu: Sunt în Guvern pentru ca alți anterprenori să nu mai fie subiectul unui astfel de abuz

Mediafax

Vicepremierul Dragoș Anastasiu a reacționat public după apariția unor informații care îl asociau cu un dosar de corupție legat de mai mulți funcționari ai ANAF. El a explicat contextul și rolul său în anchetă.

„În dosar am fost martor, nu denunțător. Nu a existat nicio acțiune împotriva mea, nu am avut niciun fel de avantaj juridic. Au fost implicate și alte societăți comerciale în aceeași situație, iar eu nu am avut niciodată nicio condamnare penală”, scrie pe Facebook Dragoș Anastasiu.

El a descris contextul anchetei ca fiind unul cunoscut multor antreprenori români, în special în urmă cu 15-17 ani, când unele controale ANAF erau însoțite de presiuni sau chiar șantaj, prin impunerea unor contracte cu firme „recomandate” de funcționari.

„Ca antreprenor, când gestionezi mai multe companii și acestea sunt conduse de manageri, nu poți avea control detaliat asupra fiecărei decizii. Dar când ai informațiile, trebuie să acționezi corect – și asta am făcut eu”, a subliniat Anastasiu.

Vicepremierul a adăugat că implicarea sa în Guvernul României are tocmai scopul de a contribui la schimbarea acestui tip de relație dintre stat și mediul de afaceri: „Nu vreau ca alți antreprenori români să mai fie subiectul unui astfel de abuz de putere din partea unor angajați ai statului. Statul ar trebui să lucreze în beneficiul oamenilor, nu împotriva lor”.

Curtea de Apel București a publicat motivarea completă în dosarul de corupție în care a fost condamnată Angela Burlacu, fost inspector ANAF. Documentul oficial arată că actualul vicepremier al României, Dragoș Anastasiu, a fost martor în proces și a recunoscut că a semnat un contract fictiv.

Potrivit instanței, vicepremierul Dragoș Anastasiu a declarat că în urma unui control fiscal asupra uneia dintre firmele sale, a fost contactat de inspectoarea Angela Burlacu, care i-a sugerat încheierea unui contract cu o firmă indicată de ea. Suma lunară vehiculată era de aproximativ 2.000 de euro, iar în schimb se promitea închiderea favorabilă a controlului și rambursarea TVA.

Articolul Dragoș Anastasiu: Sunt în Guvern pentru ca alți anterprenori să nu mai fie subiectul unui astfel de abuz apare prima dată în Mediafax.

Șeful CNAS: Concediile medicale false implică atât medici, cât și pacienți

Mediafax

Moldovan a subliniat că un concediu medical nu este doar o simplă hârtie, ci are în spate sume importante de bani. Bugetul pentru concedii medicale se ridică la peste 5 miliarde de lei anual, echivalentul întregului buget alocat medicinei de familie în România din totalul de 77 de miliarde.

„Există două părți în această încălcare a legislației – pacientul care solicită un concediu pe care nu îl merită și medicul care îl acordă”, a declarat președintele CNAS pentru Digi24.

Oficialul consideră că neregulile sunt cazuri izolate și de aceea controalele s-au desfășurat inițial doar la 200 de medici, identificați prin analiza sistemului informatic ca având comportamente prescriptive riscante. Din aceștia, peste 33% au fost găsiți cu nereguli.

Moldovan speră că pachetul de măsuri implementat va contribui la reconcilierea dintre medici și pacienți, precum și între doctori și sistemul sanitar, fără a afecta imaginea întregii profesii medicale.

Anterior, ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a anunțat că unii medici au eliberat între 100-200 de concedii medicale într-o singură zi, iar după finalizarea raportului Corpului de control se va interveni legislativ.

Articolul Șeful CNAS: Concediile medicale false implică atât medici, cât și pacienți apare prima dată în Mediafax.

Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării: Consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA – prioritate zero pentru România

Mediafax

Întâlnirea a avut loc la București și a vizat evoluția Parteneriatului Strategic România–SUA, situația de securitate din regiunea Mării Negre și angajamentele comune în cadrul NATO.

„România își consolidează rolul de furnizor de securitate pe flancul estic al Alianței, prin investiții susținute în apărare, participarea activă la misiuni internaționale și dezvoltarea infrastructurii militare strategice”, a declarat Ionuț Moșteanu, menționând printre priorități Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu și Centrul European de Instruire F-16 de la Fetești.

Oficialul român a subliniat că baza de la Mihail Kogălniceanu, care găzduiește cea mai mare prezență militară americană în România, va deveni în perioada următoare cea mai mare bază militară de pe flancul estic al NATO.

„Colaborarea România–SUA este vitală pentru securitatea regională și pentru apărarea valorilor democratice. În acest an aniversăm 28 de ani de Parteneriat Strategic și dorim să extindem această cooperare, în mod concret, în următorii ani, în special în domeniul apărării”, a mai transmis Moșteanu.

Articolul Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării: Consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA – prioritate zero pentru România apare prima dată în Mediafax.

Sorin Grindeanu: Parteneriatul strategic cu Coreea de Sud progresează semnificativ

Mediafax

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a avut vineri, la Palatul Parlamentului, o întrevedere cu Woo Won-shik, președintele Adunării Naționale a Republicii Coreea.

În cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au reafirmat angajamentul față de Parteneriatul Strategic dintre România și Coreea de Sud, cu progrese notabile în domenii cheie precum securitate, apărare, energie, tehnologie și infrastructură.

Grindeanu a evidențiat cooperarea bilaterală în sectorul energiei nucleare, subliniind investițiile sud-coreene care au permis României să avanseze rapid în acest domeniu. „România se poziționează între statele cu cele mai avansate programe nucleare civile din lume”, a afirmat el, amintind că, în iunie, la Cernavodă, a început construcția primei instalații de detritiere din Europa.

În ceea ce privește infrastructura de transport, Grindeanu a transmis interesul autorităților române pentru atragerea de investiții sud-coreene în dezvoltarea Portului Constanța.

El a subliniat avantajele logistice ale acestuia, în contextul recentei aderări a României la Spațiul Schengen.

Oficialul român i-a mulțumit omologului său și pentru sprijinul oferit României în procesul de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Articolul Sorin Grindeanu: Parteneriatul strategic cu Coreea de Sud progresează semnificativ apare prima dată în Mediafax.

Indicele dolarului american se îndreaptă spre cea mai mare scădere săptămânală din ultima lună

Mediafax

Vineri, investitorii se află într-o poziţie de aşteptare şi recalibrare, încercând să anticipeze viitoarele mişcări ale Rezervei Federale a SUA (Fed) şi ale Băncii Japoniei, în contextul negocierilor comerciale şi al dinamicii politice tot mai tensionate.

În acest climat volatil, lira sterlină a înregistrat un recul, influenţată de cifrele dezamăgitoare privind vânzările cu amănuntul din Marea Britanie, conform Ziarul Financiar.

Atât Fed-ul, cât şi Banca Japoniei sunt aşteptate să menţină dobânzile neschimbate la reuniunile programate săptămâna viitoare, însă pieţele sunt mai interesate de mesajele transmise după aceste întâlniri – în special în privinţa calendarului unei eventuale modificări a politicilor monetare.

Politica a devenit un factor perturbator major în SUA

Preşedintele Donald Trump a reluat joi criticile la adresa Fed-ului şi a preşedintelui Jerome Powell, pledând din nou pentru o reducere a dobânzilor.

Cu toate acestea, Trump a liniştit temporar pieţele prin declaraţia că nu intenţionează să-l demită pe Powell – o ameninţare pe care a lansat-o în trecut în mai multe rânduri.

„Piaţa a reacţionat pozitiv la faptul că Trump nu a cerut explicit demiterea lui Powell, deşi a fost clar că aşteaptă ca acesta să ‘facă ceea ce trebuie’”, a explicat Derek Halpenny, director de cercetare pentru zona EMEA la MUFG. Totuşi, el avertizează că „tema presiunii Casei Albe asupra independenţei Fed-ului va persista şi va continua să reprezinte un risc de depreciere pentru dolar”.

Pe parcursul acestei săptămâni, dolarul a pierdut teren în faţa euro şi a yenului, iar indicele dolarului – care reflectă evoluţia monedei americane în raport cu un coş de şase valute majore – a scăzut până la 97,45, marcând un declin de aproximativ 1%, cea mai slabă performanţă săptămânală din ultimele patru săptămâni.

Cu toate acestea, vineri, dolarul a recuperat uşor, înregistrând o creştere modestă de 0,15% faţă de ziua precedentă.

În concluzie, pieţele globale se află într-un punct de cotitură, în care politicul şi economicul se ciocnesc într-un joc periculos de influenţă.

Investitorii privesc cu nervozitate spre săptămâna viitoare, în aşteptarea semnalelor decisive care ar putea redesena harta financiară globală.

Articolul Indicele dolarului american se îndreaptă spre cea mai mare scădere săptămânală din ultima lună apare prima dată în Mediafax.

Meta va opri publicitatea politică în UE din cauza normelor „impracticabile” ale Bruxelles-ului

Mediafax

Compania Meta, care deține Facebook și Instagram, a anunțat vineri că „nu va mai permite publicitatea politică” pe platformele sale în Uniunea Europeană începând din octombrie. Aceasta a invocat reglementările „impracticabile” impuse de Bruxelles.

„Este o decizie dificilă, dar Meta nu va mai permite reclame politice, electorale și pe teme sociale pe platformele sale în Uniunea Europeană din cauza cerințelor nefuncționale ale unui regulament european dedicat transparenței în publicitatea politică”, a declarat compania lui Mark Zuckerberg într-un comunicat.

Meta a subliniat, de asemenea, „provocările operaționale semnificative” și „incertitudinile juridice” ale normelor privind publicitatea politică.

Adoptat în 2024 și intrat în vigoare pe deplin în octombrie 2025, acest regulament european urmărește să asigure o mai mare transparență în publicitate și să protejeze împotriva interferențelor străine în perioada premergătoare alegerilor, potrivit AFP.

Legislația impune platformelor să identifice în mod clar reclamele politice și să indice cine le finanțează. Profilarea pe baza datelor cu caracter personal privind originea etnică, religia și orientarea sexuală este interzisă, precum și folosirea datelor privind minorii.

Articolul Meta va opri publicitatea politică în UE din cauza normelor „impracticabile” ale Bruxelles-ului apare prima dată în Mediafax.

Bacteriile intestinale ar putea ajuta la diagnosticarea Covidului de lungă durată și a sindromului de oboseală cronică

Mediafax

Această afecțiune debilitantă, care poate provoca oboseală extremă, probleme de somn, amețeli și confuzie mentală, este adesea trecută cu vederea, deoarece nu există un test specific pentru a o diagnostica. Acest lucru înseamnă că medicii trebuie pur și simplu să excludă alte boli.

Însă o cercetare publicată în revista Nature Medicine a analizat bacteriile intestinale, răspunsurile imunitare și metabolismul pentru a găsi o modalitate de a diagnostica această afecțiune, potrivit Independent.

Concluziile, potențial relevante pentru Covid de lungă durată, datorită similitudinii sale cu sindromul de oboseală cronică, provin din datele a 249 de persoane analizate folosind o nouă platformă de inteligență artificială (AI) care identifică biomarkerii bolii din scaun, sânge și alte teste de laborator de rutină.

„Studiul nostru a atins o precizie de 90% în distingerea persoanelor cu sindromul oboselii cronice, ceea ce este semnificativ, deoarece medicii nu dispun în prezent de biomarkeri fiabili pentru diagnostic”, a declarat autorul studiului, dr. Derya Unutmaz, profesor de imunologie la Jackson Laboratory din SUA.

„Unii medici pun la îndoială existența acestei boli din cauza absenței unor markeri de laborator clari, atribuind-o uneori factorilor psihologici”.

Sindromul oboselii cronice, greu de depistat

Se estimează că 404.000 de persoane din Marea Britanie suferă de sindromul oboselii cronice sau ME, potrivit Action for ME. Aproximativ jumătate din cele 1.9 milioane de persoane din Marea Britanie cu Covid lung se crede că au simptome similare cu ME.

Deși nu se știe încă ce cauzează sindromul oboselii cronice, există dovezi că anumite infecții, inclusiv, dar fără a se limita la viruși, pot declanșa boala.

Această nouă cercetare, condusă de dr. Julia Oh, fostă angajată a Jackson Laboratory și actualmente microbiolog și profesor la Duke University din Carolina de Nord, investighează modul în care microbiomul intestinal – bacteriile din intestin – și sistemul imunitar interacționează la un pacient cu sindromul de oboseală cronică.

Pentru a realiza studiul, cercetătorii au utilizat date colectate de la Bateman Horne Center, un centru de cercetare de vârf în domeniul ME/CFS, Covid lung și fibromialgie din Salt Lake City, Utah. Dr. Ruoyun Xiong, de asemenea autor principal al studiului, a dezvoltat un instrument de cercetare numit BioMapAI.

Acest instrument a ajutat la compararea bacteriilor intestinale, a celulelor imune, a datelor din analizele de sânge și a simptomelor clinice ale 153 de pacienți și 96 de participanți sănătoși pe o perioadă de patru ani.

Analiza celulelor imune

Cercetătorii au descoperit că analiza celulelor imune s-a dovedit a fi cea mai precisă în predicția gravității simptomelor participanților, dar au constatat că datele provenite de la bacteriile intestinale au ajutat la predicția simptomelor emoționale și a tulburărilor de somn ale participanților.

Ei au descoperit că persoanele cu oboseală cronică aveau niveluri mai scăzute de butirat, un acid gras benefic produs în intestin, împreună cu alți nutrienți esențiali pentru metabolism, controlul inflamației și energie.

„În ciuda diverselor metode de colectare a datelor, au apărut semne comune ale bolii în acizii grași, markerii imunitari și metaboliți”, a spus dr. Oh. „Asta ne spune că nu este vorba de o întâmplare. Este vorba de o dereglare biologică reală.

„Obiectivul nostru este să creăm o hartă detaliată a modului în care sistemul imunitar interacționează cu bacteriile intestinale și substanțele chimice pe care acestea le produc. Prin conectarea acestor puncte, putem începe să înțelegem ce determină boala și să pregătim terenul pentru o medicină cu adevărat precisă, care a fost mult timp inaccesibilă”.

Articolul Bacteriile intestinale ar putea ajuta la diagnosticarea Covidului de lungă durată și a sindromului de oboseală cronică apare prima dată în Mediafax.

OpenAI ar pregăti lansarea GPT-5 în august

Mediafax

„La începutul acestui an, am aflat că inginerii Microsoft pregăteau capacitatea serverelor pentru modelul de generaţie următoare al OpenAI, GPT-5, care ar fi urmat să apară încă din luna mai. După teste suplimentare şi unele întârzieri, surse familiare cu planurile OpenAI mi-au spus că GPT-5 este acum aşteptat să fie lansat chiar luna viitoare”, scrie jurnalistul Tom Warren pentru The Verge, citat de Ziarul Financiar.

Directorul general al OpenAI, Sam Altman, a declarat de altfel recent pe X că „va lansa GPT-5 în curând”, fără a oferi detalii.

Noul model, a cărui lansare era aşteptată în această vară, va fi prezentat ca un sistem de inteligenţă artificială care integrează modele distincte şi poate îndeplini funcţii diferite, spre deosebire de un simplu model AI unic.

Articolul OpenAI ar pregăti lansarea GPT-5 în august apare prima dată în Mediafax.

Thailanda respinge medierea internațională pentru a pune capăt luptelor cu Cambodgia

Mediafax

Tensiunile latente la frontieră dintre Thailanda și Cambodgia au izbucnit cu ostilități deschise în mai multe locații de-a lungul liniei frontului. Au fost înregistrate schimburi de focuri de artilerie pentru două zile consecutiv.

Conflictul existent între cele două țări a degenerat joi dimineață, după ce miercuri, când o explozie cauzată de o mină terestră din zona unui templu templu, considerat arie protejată, a rănit cinci soldați ai armatei thailandeze, iar în urma exploziei, unul din ei și-a pierdut piciorul.

Conflictul a reizbucnit, întensificându-se, în timp ce relațiile dintre cele două țări s-au deteriorat.

Articolul Thailanda respinge medierea internațională pentru a pune capăt luptelor cu Cambodgia apare prima dată în Mediafax.

Nicușor Dan: „Austria este un partener economic esențial pentru România”

Mediafax

Vineri la Salzburg, Nicușor Dan, a declarat că relațiile economice dintre România și Austria au „rădăcini adânci” și un potențial uriaș pentru viitor, mai ales în contextul geopolitic actual, marcat de instabilitate și provocări de securitate.

„Austria reprezintă 12% din totalul investițiilor străine în România din 1990 încoace, cu peste 10 miliarde de euro investite de companii austriece. Aceste afaceri angajează direct peste 100.000 de români, iar schimburile comerciale bilaterale au ajuns la aproape 6 miliarde de euro anual”, a spus Nicușor Dan.

Președintele a subliniat și rolul Austriei în sprijinirea comerțului liber și a frontierelor deschise în UE, chiar și în momente politice dificile, mulțumind autorităților și mediului de afaceri austriac pentru sprijinul constant.

Vorbind despre viitor, șeful statului a arătat că Europa de Est resimte direct agresiunile Rusiei în Ucraina și că este nevoie de o reconstrucție a arhitecturii de securitate europene, nu doar pe plan militar, ci și economic.

În acest sens, Nicușor Dan a vorbit despre necesitatea unor lanțuri de aprovizionare reziliente și a unor surse de energie sigure.

„Știu că Austria, la fel ca România, înțelege cât de importantă este securitatea energetică. Țările noastre investesc în surse regenerabile și renunță treptat la gazul rusesc. România poate fi un partener solid în această tranziție”, a spus președintele, făcând referire la proiectul Neptune Deep din Marea Neagră, despre care a afirmat că „va contribui la independența energetică a regiunii și va deschide noi oportunități de cooperare”.

Articolul Nicușor Dan: „Austria este un partener economic esențial pentru România” apare prima dată în Mediafax.