În momentul în care Haidac, așa îi zic eu, a hotărât că trebuie să pleci, pleci. Și m-am mirat și am spus, dom’le, felul în care a gestionat această criză de 2 lei Nicușor Dan și cu Ilie Bolojan arată că sunt niște nătărăi, niște mămăligi. Că nu e o criză.
Ce înseamnă criză? Criza este, nu știu, când se descoperă că Ilie Bolojan deodată se descoperă că e criminal în serie. E o criză, n-ai cum. Așa este. Potrivit tradiției românești, în vreo săptămână, începeau părerile de rău, cum era aia când în ianuarie 1990 românii cântau prin trenuri „Ceaușescu să ne ierți”.
Așa-i românul. Pleca, dădea un comunicat având în vedere „sigur, sunt nevinovat, dar nu vreau să…” Și pleca și gata, se termina.
Și am fost curios, am așteptat să văd ce s-a întâmplat, din punct de vedere omenesc, în relația dintre Anastasiu și Ilie Bolojan. Pentru că Ilie Bolojan l-a adus omul lui cu tare, da? Ilie Bolojan a dat astăzi un interviu și a fost întrebat cum s-a întâmplat.
Și ne-a spus așa: „Am urmărit de vineri, de când a apărut acest subiect, ceea ce s-a întâmplat. Domnul Anastasiu a venit cu o propunere că demisia lui este la dispoziție. I-am spus, în general, ne luând decizii pe picior niciodată, ce calculând ce se întâmplă, să mai stăm o zi, două, să gândim foarte bine ceea ce urmează să facem, și eu, având în vedere întotdeauna să încerc să țin echipa de colaboratori, și am văzut și cel puțin ceea ce s-a transmis în prima parte pe toate posturile la conferința de presă de duminică, acest episod n-a fost unul fericit”.
Politicienii, premieri, președinți, experiența mea de om bătrân deja, că n-am văzut atâtea măriri, căderi, urcări, sunt niște oameni. După ce numai sunt premieri și președinți, când stai de vorbă cu ei, vezi că sunt oameni. Înainte de a fi președinte, înainte de a fi premier.
Bun, deci să luăm de punct de vedere omenesc. Ilie Bolojan, mai după asta, spune că, îl întreabă, sigur, reporterul de la G4Media, „nu știați de problemele, de dosarele lui?”; el zice „nu”. Deci ceea ce înseamnă că el a aflat vinerea.
Prima întrebare face mișto de noi. El spune că a muncit cu omul ăsta de ani întregi. Păi n-ai cum, dacă ce muncești, să nu știi. N-ai cum când muncești, dacă ți le spune el. Spune unul, „bă, știi că ăsta a avut o problemă, la un moment dat a fost denunțător”. Bun, să zicem că nu știu. Deci, vineri, el a venit la el, la Anastasiu, și a zis, „dom’le, vreau să demisionez, da?” Și el a zis, a aflat cu ocazia asta, „da, uite, a fost un dosar puternic”, a aflat că a dat mită timp de opt ani. Și ce i-a zis? Să mai stăm. Să vedem cum se dezvoltă. Cum adică să vedem cum se dezvoltă? Deci dacă tu n-ai știut până atunci că ăsta este un șpăgar și ai aflat, îi spui, „bă, indiferent ce se întâmplă, gata, demisionezi, în primul rând demisionezi, că nu mi-ai zis”.
Mă, face mișto de noi? Deci, încă o dată, el spune că a venit Anastasiu și a zis că are demisia. Și el, în loc să zică, foarte frumos, „băi, nu știam chestia asta, trebuia să-mi o spui, ești un neobrăzat, un nesimțit, un cum vrei, demisionezi, pentru că ai dat șpagă timp de opt ani”.
Bă, dar ce bandit era. Adică el știa deja că ăsta e șpăgar, îi și oferă genul ăsta de „hai să vedem, poate se stinge scandalul”. Cum poate să se stinge, mă? Și dacă se stingea scandalul, el a acceptat să fie în guvern, vicepremier, un șpăgar autodefinit timp de opt ani, pentru că a aflat vineri că era șpăgar, da? Deci unul din două, ori ne crede proști, ori face pe prostul.