Consiliul Național al Elevilor critică noile planuri-cadru: prea puține opționale, lipsă de consultare și strategie pentru profesori

Mediafax

Consiliul Național al Elevilor (CNE) susține că noile planuri-cadru pentru liceu aduc schimbări care nu răspund nevoilor elevilor. Documentele, aprobate pe 20 iunie de ministrul Educației, Daniel David, ar reduce considerabil numărul de ore opționale și ar fi fost adoptate fără o consultare clară cu elevii sau profesorii. CNE mai atrage atenția asupra lipsei unei strategii prin care profesorii să fie pregătiți să aplice noile modificări.

Aceste planuri-cadru stabilesc disciplinele obligatorii și opționale pentru fiecare clasă, împreună cu numărul minim și maxim de ore. Pe baza lor, școlile întocmesc orarele elevilor.

La începutul acestui an, în luna ianuarie, CNE a cerut includerea în reformă a unor materii precum educația sexuală, educația media și gândirea critică.

Elevii au transmis că este important „să învețe despre educația pentru sănătate reproductivă în mod obligatoriu”, solicitând și o actualizare transparentă a manualelor.

Organizația observă că, în comparație cu versiunea publicată în ianuarie, noile planuri limitează considerabil opționalele. Elevii vor ca minimum 30% din totalul orelor la clasele a XI-a și a XII-a să fie dedicate disciplinelor la alegere, „sau revenirea la varianta inițială din luna ianuarie”.

CNE semnalează și faptul că varianta finală a planurilor nu a fost discutată în mod real cu elevii.

Chiar dacă prima formă a fost în dezbatere publică, organizația consideră că forma aprobată „trebuia supusă unei noi dezbateri reale, transparente și participative”. Elevii afirmă că lipsa implicării directe a celor afectați scade din legitimitatea reformei.

Un alt aspect semnalat este reducerea orelor la limba română, limbile moderne, istorie și geografie. CNE cere ca astfel de modificări să fie însoțite de o restructurare a conținuturilor.

„Este necesar ca orice demers de reducere a numărului de ore să fie corelat cu o revizuire coerentă și profundă a curriculumului”, arată elevii.

În plus, elevii observă că lipsa unei strategii dedicate formării profesorilor va face ca planurile-cadru să nu poată fi folosite cu succes.

„Fără o planificare riguroasă și resurse dedicate formării profesorilor, riscul este ca aceste discipline să devină doar denumiri fără conținut real și valoare educațională”, avertizează CNE.

Ei spun că profesorii ar trebui pregătiți să aplice metode moderne și să devină „facilitatori ai învățării”, nu simpli transmițători de informație.

Citește AICI documentul complet, oficial, transmis și publicat de Consiliul Național al Elevilor.

Articolul Consiliul Național al Elevilor critică noile planuri-cadru: prea puține opționale, lipsă de consultare și strategie pentru profesori apare prima dată în Mediafax.

S-au epuizat biletele pentru semifinala România-Țările de Jos de la Euro U19

Mediafax

„Biletele s-au epuizat”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook Echipa Națională de fotbal a României.

Tot acolo se precizează că este posibil să mai apară bilete disponibile dacă vor exista comenzi neprocesate sau dacă Țările de Jos nu vor accesa toate tichetele puse la dispoziție. Acestea vor fi disponibile pe bilete.frf.ro.

Partida România-Țările de Jos se va juca pe stadionul Giulești, luni, de la ora 21.00.

Articolul S-au epuizat biletele pentru semifinala România-Țările de Jos de la Euro U19 apare prima dată în Mediafax.

Liderul Opoziției din Belarus, Serghei Tihanovski, eliberat din închisoare, după 18 ani de detenție

Mediafax

Liderul Opoziției din Belarus, Serghei Tihanovski, a fost eliberat din închisoare, a declarat sâmbătă soția sa, Svetlana Tihanovskaia, într-o postare pe rețeaua X, scrie Reuters.

Publicația locală Nasha Niva a transmis că eliberarea a fost posibilă în urma vizitei trimisului special al SUA Keith Kellogg în Belarus, fără a oferi detalii.

Un tribunal din Belarus l-a condamnat pe Tihanovski în 2021 la 18 ani de închisoare după ce a fost arestat în timpul unei tentative de a candida la președinție împotriva actualului președinte Aleksandr Lukașenko .

Tihanovski se află acum în capitala Lituaniei, Vilnius, a declarat un purtător de cuvânt al soției sale.

Un total de 14 prizonieri au fost eliberați, a adăugat purtătorul de cuvânt.

„Nu am terminat”, a declarat Tihanovskaia, solicitând eliberarea a încă 1 150 de prizonieri.

Articolul Liderul Opoziției din Belarus, Serghei Tihanovski, eliberat din închisoare, după 18 ani de detenție apare prima dată în Mediafax.

NYT: Liderul suprem al Iranului a numit trei potențiali succesori în cazul în care el va fi asasinat

Mediafax

Un raport publicat sâmbătă de The New York Times menționează, citând trei surse, că Ali Khamenei a suspendat comunicațiile electronice și vorbește acum cu comandanții prin intermediul unui „ajutor de încredere”, pentru a evita detectarea.

Liderul suprem se află „instalat într-un buncăr” și, potrivit raportului, ar fi numit o linie de înlocuitori de-a lungul lanțului de comandă militară și, de asemenea, a numit trei potențiali succesori în cazul în care acesta va fi asasinat.

Decizia a fost luată pe fondul amenințărilor israeliene de eliminare a liderului iranian. În plus, măsura a fost luată și în contextul în care președintele american Donald Trump a declarat, în cursul acestei săptămâni, că liderul suprem al Iranului este o „țintă ușoară”.

„Știm exact unde se ascunde așa-numitul „lider suprem”, a scris Trump într-o postare pe Truth Social marți. „El este o țintă ușoară, dar este în siguranță acolo – Nu îl vom elimina, cel puțin nu pentru moment”.

Nici premierul israelian Benjamin Netanyahu nu a exclus să îl vizeze pe Khamenei, afirmând că moartea liderului suprem nu ar „escalada conflictul, ci va pune capăt conflictului”.

Articolul NYT: Liderul suprem al Iranului a numit trei potențiali succesori în cazul în care el va fi asasinat apare prima dată în Mediafax.

Tehnici avansate de salvare pentru recuperarea unui turist blocat într-o zonă de stâncă din Munții Făgăraș

Mediafax

Salvamontiștii din Brașov intervin sâmbătă după-amiază pentru recuperarea unui turist care a rămas blocat într-o zonă abruptă de stâncă din Munții Făgăraș.

Potrivit Salvamont Brașov, salvatorii montani din Victoria au solicitat sprijinul elicopterului SMURD pentru recuperarea unui turist blocat într-o zonă abruptă de stâncă din Munții Făgăraș.

Pentru această misiune se pregătește și un salvator montan din cadrul Salvamont Zărnești.

„Dacă acțiunea nu va putea fi efectuată pe cale aeriană, timpul de intervenție va fi foarte mare”

„Misiunea este una deosebit de complexă și implică atât coordonare aeriană, cât și utilizarea unor tehnici avansate de salvare. Dacă acțiunea nu va putea fi efectuată pe cale aeriană, timpul de intervenție va fi foarte mare, având în vedere locul în care se află persoana blocată”, transmite Salvamont Brașov.

Toto sâmbătă după-amiază, salvatorii montani din Brașov intervin și pe traseul Tache Ionescu pentru acordarea primului ajutor unei tinere care a suferit o accidentare la unul dintre picioare. După stabilizarea victimei, aceasta va fi transportată în siguranță până într-o zonă accesibilă, unde va putea fi preluată de echipajele medicale.

Articolul Tehnici avansate de salvare pentru recuperarea unui turist blocat într-o zonă de stâncă din Munții Făgăraș apare prima dată în Mediafax.

Un balon cu aer cald a căzut în Brazilia. Cel puțin opt morți

Mediafax

Cel puțin opt persoane au murit după ce un balon cu aer cald care transporta 21 de pasageri s-a prăbușit sâmbătă în statul Santa Catarina din sudul Braziliei, au declarat oficiali locali și de stat, citați de Reuters.

Balonul a luat foc în timpul zborului la primele ore ale dimineții, prăbușindu-se în orașul Praia Grande, potrivit departamentului de pompieri al statului.

Cel puțin opt persoane au murit.

Treisprezece supraviețuitori au fost transportați la spitalele din apropiere, au anunțat pompierii.

Articolul Un balon cu aer cald a căzut în Brazilia. Cel puțin opt morți apare prima dată în Mediafax.

Zelenski cere 0,25% din PIB-ul țărilor-partenere pentru creșterea producției de arme

Mediafax

Președintele Volodimir Zelenski le-a cerut partenerilor occidentali ai Ucrainei să aloce 0,25% din PIB-ul lor pentru a ajuta Kievul să crească producția de arme, scrie Reuters.

Zelenski a spus că Ucraina se află în discuții cu Danemarca, Norvegia, Germania, Canada, Regatul Unit și Lituania pentru a lansa producția comună de arme.

„Ucraina face parte din securitatea Europei și dorim ca 0,25% din PIB-ul unei țări partenere să fie alocat pentru industria noastră de apărare și producția internă”, a declarat Zelenski.

43 de miliarde de dolari în primele șase luni ale acestui an, pentru Ucraina

Pe măsură ce războiul cu Rusia s-a intensificat în ultimele săptămâni, nevoia Ucrainei de noi arme și muniții este în continuă creștere.

Anul acesta, Kievul a obținut 43 de miliarde de dolari pentru a-și finanța producția internă de arme, a declarat Zelenski.

Țările membre ale alianței militare NATO sunt așteptate să se întâlnească săptămâna viitoare la Haga, pentru a discuta despre creșterea cheltuielilor pentru apărare. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus ca fiecare țară să fie de acord să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare și măsuri de securitate.

Zelenski a declarat că este probabil să meargă la summitul NATO, adăugând că mai multe întâlniri cu liderii occidentali au fost stabilite în marja acestuia. El a mai spus că speră să se întâlnească cu președintele american Donald Trump.

„Acorduri relevante” pentru „Construiește Ucraina”

În prezent, Ucraina acoperă aproximativ 40% din nevoile sale de apărare cu producția internă, iar guvernul caută în mod constant modalități de a crește producția.

Kievul intenționează să lanseze producția comună de arme în afara țării și va începe să exporte o parte din tehnologiile sale de producție militară, a declarat Zelenski.

„Am lansat un program <Construiește cu Ucraina>, iar în vară vom semna acordurile relevante pentru a începe să exportăm tehnologiile noastre în străinătate în formatul deschiderii de linii de producție în țările europene”, a declarat Zelenski.

Articolul Zelenski cere 0,25% din PIB-ul țărilor-partenere pentru creșterea producției de arme apare prima dată în Mediafax.

Fritz: „În această vară nu va crește cota generală TVA”. Discuții în coaliție privind TVA-ul, amânate pentru toamnă

Mediafax

Președintele USR, Dominic Fritz, a anunțat sâmbătă că partidul a aprobat, în urma unui vot intern, participarea la guvernare și lista celor patru miniștri care vor reprezenta formațiunea în noul cabinet condus de Ilie Bolojan.

Decizia a fost luată în cadrul Comitetului Politic al USR, cu o susținere largă de 94% dintre voturi, în favoarea propunerilor.

„USR intră în guvern cu o echipă competentă și hotărâtă să livreze reforme reale. Avem o susținere clară din partea conducerii partidului pentru această decizie”, a declarat Dominic Fritz într-o conferință de presă susținută după vot.

Conform listei validate, USR va deține patru ministere-cheie și o funcție de vicepremier.

Componența delegației USR în noul guvern este următoarea: Ionuț Moșteanu – vicepremier și ministru al Apărării, Oana Țoiu – ministru al Afacerilor Externe, Radu Miruță – ministru al Economiei și Digitalizării, Diana Buzoianu – ministru al Mediului

Întrebat de jurnaliști despre eventualele modificări fiscale, în special privind creșterea TVA, Fritz a confirmat că subiectul va fi abordat în cadrul discuțiilor de astăzi de la Cotroceni.

„Vom avea o astfel de discuție astăzi la Cotroceni. Aș vrea să las pe premierul desemnat să vă informeze asupra detaliilor acestor măsuri. Pot să vă confirm că în această vară nu va crește cota generală TVA. Va exista o singură cotă redusă și că în octombrie va trebui să reevaluăm cum stau finanțele acestei țări și ce fel de decizii trebuie luate”.

Întrebat și despre taxa controversată pe tranzacțiile bancare, președintele USR a declarat că „Nu am mai discutat această taxă pe tranzacții. Eu n-am fost în nicio discuție în care a fost în mod serios pe masă. Cred că a fost la un moment dat un scenariu, cumva dintre mai multe, într-o formă de brainstorming. Nu va exista o astfel de taxă”.

Articolul Fritz: „În această vară nu va crește cota generală TVA”. Discuții în coaliție privind TVA-ul, amânate pentru toamnă apare prima dată în Mediafax.

Moment istoric în tratamentul Parkinson: cercetătorii japonezi au demonstrat că boala Parkinson este reversibilă

Mediafax

Progres științific de referință: cercetătorii japonezi au făcut un pas curajos spre vindecarea bolii Parkinson, implantând în pacienți celule cerebrale cultivate în laborator.

Aceste celule, obținute din celule stem pluripotente induse (iPS), sunt concepute pentru a deveni neuroni care produc dopamină — exact celulele care se pierd în cazul bolii Parkinson.

Primele rezultate din studiile clinice sunt deja promițătoare, oferind o nouă speranță milioanelor de persoane afectate de această afecțiune debilitantă.

Pacienții care au primit transplanturile au arătat îmbunătățiri semnificative ale funcției motorii, iar scanările cerebrale confirmă faptul că celulele implantate produc dopamină, substanța chimică esențială care controlează mișcarea.

Este un semn puternic că această terapie regenerativă ar putea nu doar trata simptomele, ci chiar restaura funcțiile cerebrale pierdute.

Dacă studiile viitoare vor continua să aibă succes, această abordare ar putea schimba radical modul în care este tratată boala Parkinson și ar putea redefini ceea ce este posibil în neurologie.

Aceasta nu este doar o victorie pentru cercetarea în domeniul Parkinson, ci o privire spre viitorul medicinei personalizate și regenerative.

Cu mai multe studii clinice în desfășurare, oamenii de știință lucrează la perfecționarea tehnicii și extinderea utilizării sale.

De la bancul de laborator la creier, această inovație marchează un punct de cotitură plin de speranță pentru nenumărate familii din întreaga lume.

Articolul Moment istoric în tratamentul Parkinson: cercetătorii japonezi au demonstrat că boala Parkinson este reversibilă apare prima dată în Mediafax.

Tristan Tate face obiectul unei anchete pentru presupuse ingerințe în alegerile din România

Mediafax

Potrivit BBC, ancheta este confirmată de surse din poliție și vizează o postare pe care Tristan Tate ar fi distribuit-o pe rețelele sociale în ziua alegerilor prezidențiale, care ar fi inclus mesaje politice directe sau implicite. Acest lucru, potrivit legii, este interzis în România.

Sursa citată menționează că Tristan Tate ar fi încercat să influențeze alegătorii prin postarea de pe rețelele sociale, ceea ce ar putea constitui infracțiuni de ingerință electorală străină și campanie electorală în perioade restricționate.

Tristan Tate ar fi distribuit o postare video aparent publicată pe X în ziua alegerilor, în care spunea că „nu face campanie” și că, în calitate de „bărbat american, care folosește o platformă americană, în Dubai, pentru a vorbi despre probleme politice”, nu este „supus legii fără campanie din România”.

Frații Tate au fost arestați în România în decembrie 2022, Andrew fiind acuzat de viol și trafic de persoane, iar Tristan fiind suspectat de trafic de persoane.

Articolul Tristan Tate face obiectul unei anchete pentru presupuse ingerințe în alegerile din România apare prima dată în Mediafax.