Mediafax
În ultima săptămână, atenția președintelui Donald Trump a fost acaparată de criza tot mai profundă dintre Israel și Iran. Aflat luni în Canada pentru întâlniri oficiale, președintele le cerea constant asistenților săi informații la zi despre conflict. A petrecut mai mult timp în Sala de Situații din subsolul Casei Albe decât în orice alt moment al mandatului său de până acum.
De aceea, miercuri, a fost surprinzător când Trump a apărut pe Porticul de Sud – nu pentru a face declarații legate de situația din Orientul Mijlociu, ci pentru a superviza instalarea a două catarge de aproape 30 de metri înălțime.
„Sunt cele mai bune catarge din țară, sau chiar din lume. Sunt conice. Au vârful acela frumos,” le-a spus el reporterilor și muncitorilor prezenți. „Pentru mine, e un proiect foarte interesant.”
Această pauză de la consultările privind Iranul a durat cam o oră, un moment în care președintele a ieșit, la propriu, pe iarba de pe peluza de sud, într-una dintre cele mai tensionate și decisive perioade din mandatul său.
Criza Israel-Iran: Trump ezită între diplomație și atac militar
A doua zi, Trump a luat o decizie – să nu decidă. I-a dictat purtătoarei sale de cuvânt, Karoline Leavitt, un comunicat prin care anunța că va amâna un eventual atac asupra Iranului pentru cel mult două săptămâni, în speranța unei soluții diplomatice. Decizia a venit după o nouă reuniune în Sala de Situații, unde președintele a analizat planurile de atac și a întrebat în detaliu despre posibilele consecințe ale fiecărui scenariu militar.
După zile întregi de retorică agresivă – inclusiv un apel urgent pentru evacuarea celor 10 milioane de locuitori ai Teheranului – această amânare i-a oferit lui Trump un răgaz pentru a continua să evalueze opțiunile propuse de conducerea militară.
În același timp, divergențele din interiorul propriului său partid au început să iasă la iveală, fiecare tabără încercând să îl convingă pe președinte, fie pentru, fie împotriva unei lovituri militare. Trump a refuzat să ia public o poziție clară, alternând între amenințări militare pe rețelele sociale și exprimarea îngrijorării, în privat, că o astfel de acțiune ar putea duce la un război prelungit.
În cadrul discuțiilor din Sala de Situații, Trump s-a bazat în principal pe directorul CIA, John Ratcliffe, și pe generalul Dan Caine, șeful Statului Major, pentru a analiza opțiunile. Emisarul său special, Steve Witkoff, a comunicat cu ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, în încercarea de a relansa diplomația blocată înainte ca Israelul să-și înceapă campania militară.
Alți oficiali au fost marginalizați. De două ori în această săptămână, Trump a respins public evaluările oferite anterior de șefa Comunității Naționale de Informații, Tulsi Gabbard, care afirmase în martie că Iranul nu dezvoltă arme nucleare. Vineri, Trump a respins această evaluare: „Atunci, înseamnă că serviciile mele de informații greșesc.” Când i s-a spus că declarația aparține lui Gabbard, Trump a răspuns sec: „Greșește.”
În ciuda tuturor presiunilor, Trump pare să se bazeze mai mult pe instinct decât pe sfaturi, iar instinctul i-a spus, cel puțin pentru moment, să pună pauză.
Totul a luat avânt la începutul lunii, la Camp David, când consilierii l-au informat că Israelul este gata să lovească Iranul. Echipa lui Trump venise pregătită, cu planuri și opțiuni deja stabilite. În acele zile, Trump a discutat și cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, care i-a confirmat că intenționează să lanseze curând o campanie militară în Iran.
Zece zile mai târziu, în timp ce campania Israelului era în desfășurare, Trump se afla în Canada, la summitul G7, unde aliații europeni încercau să afle dacă Statele Unite plănuiesc un atac asupra complexului nuclear subteran Fordow. Aceștia au încercat, de asemenea, să-l convingă pe Trump să semneze o declarație comună în favoarea unei „dezescaladări mai largi” în Orientul Mijlociu. Trump nu a oferit nicio certitudine, nici în întâlnirile private, nici la cina de la terenul de golf Kananaskis, părăsind summitul mai devreme pentru a se întoarce la Washington.
Atac nuclear sau pace cu fermitate? Trump sub presiunea deciziei finale
Miercuri, în cadrul ceremoniei catargelor, Trump a părut exasperat: „E foarte târziu, știți?” a spus, transpirând în soarele arzător. În întâlniri private, președintele părea hotărât să lovească Fordow, declarând apoi public: „Suntem singurii care au capacitatea de a face asta. Dar asta nu înseamnă că o voi face.”
A făcut această afirmație din Biroul Oval, în timp ce era înconjurat de jucătorii echipei italiene de fotbal Juventus, invitați de onoare, dar neimplicați în discuțiile politice. La un moment dat, Trump s-a întors către fotbaliști și, în timpul unei discuții despre bombardierul invizibil B-2, le-a spus: „Puteți fi și voi invizibili – n-o să pierdeți niciodată, nu-i așa?” Niciunul nu a răspuns. Ulterior, Timothy Weah, unul dintre jucători, a comentat: „A fost cam ciudat. Când a început să vorbească despre Iran și tot restul… eu doar vreau să joc fotbal, omule.”
Pe fondul acestor evenimente, Trump continuă să se teamă de un conflict de lungă durată și primește în continuare mesaje din toate părțile taberei sale politice.
Senatorul republican Lindsey Graham, un susținător fervent al unei lovituri militare, l-a descris pe Trump drept „foarte concentrat, foarte calm”. „Când spune că Iranul nu va avea niciodată arme nucleare, chiar vorbește serios,” a spus Graham.
De cealaltă parte, fostul strateg principal al lui Trump, Steve Bannon, s-a întâlnit cu președintele joi la prânz. Cu o zi înainte, Bannon avertizase că un conflict cu Iranul ar repeta greșelile din Irak: „Israelienii trebuie să termine ceea ce au început. Nu putem face asta din nou. Ne va rupe țara în două.”
Trump se află, din nou, în fața unei decizii majore, încercând să mulțumească cât mai mulți susținători. Dar de această dată, lucrurile nu sunt atât de simple. Israelul a lansat atacurile în ciuda apelurilor publice ale lui Trump pentru prudență, iar Iranul rămâne un adversar experimentat, care s-a întărit în fața presiunii americane.
Aflat vineri la reședința sa din New Jersey, Trump a recunoscut că i-ar fi greu să-i ceară lui Netanyahu să încetinească ofensiva, dată fiind eficiența israelienilor până acum. Și a reafirmat că fereastra de două săptămâni pentru diplomație este maximul acceptat – fără a exclude o lovitură militară mai devreme.
Întrebat dacă aceasta este cea mai importantă decizie a mandatului său, Trump nu a dat un răspuns clar. Dar a descris modul în care vrea să fie reținut în istorie:
„Întotdeauna un făuritor de pace,” a spus el. „Asta nu înseamnă… uneori, ai nevoie de fermitate ca să faci pace. Dar întotdeauna un făuritor de pace.”
Articolul „Suntem singurii care putem”. Cum a ales Trump să amâne atacul asupra Iranului apare prima dată în Mediafax.