Dominic Fritz: după război, foamete și pierderi cumplite, timișorenii s-au unit pentru un vis comun

Mediafax

Acesta a vorbit despre contextul istoric al zilei de 3 August, care marchează intrarea armatei române în Timișoara.

„Azi nu marcăm doar o zi din calendar, ci sărbătorim curajul unui oraș care, chiar și în cele mai grele vremuri, a ales să privească înainte. În 1919, după război, foamete și pierderi cumplite, timișorenii au găsit puterea de a se uni pentru un vis comun”, a precizat Dominic Friz într-o postare publicată duminică pe Facebook.

În discursul său, acesta a făcut o paralelă la situația din prezent. „Astăzi, când traversăm vremuri dificile, avem nevoie de aceeași forță. Și acum, la fel ca atunci, să alegem speranța în locul resemnării, curajul în locul izolării și acțiunea în locul așteptării”, a scris Dominic Fritz.

Acesta a conchis, urându-le timișorenilor „La mulți ani!”.

În cadrul ceremoniei militare și religioase oficiate duminică în Piața Unirii au participat oficiali locali ai primăriei, dar și reprezentanți ai armatei.

La ceremonie au fost prezenți și membrii ai Asociației „Reconstituiri Istorice Timișoara”, ai cărui membri au purtat replici după echipamentele echipamentul trupelor colonelului Virgil Economu, realizate după modelul uniformelor militare ale trupelor române de la acea perioadă.

Pentru timișoreni, ziua de 3 august marchează Unirea Banatului cu România.

 

Articolul Dominic Fritz: după război, foamete și pierderi cumplite, timișorenii s-au unit pentru un vis comun apare prima dată în Mediafax.

Rusia anulează avertizarea de tsunami pentru Kamchatka după cel mai puternic cutremur din ultimii 50 de ani

Mediafax

Ministerul pentru Servicii de Urgență din Rusia a ridicat duminică avertizarea de tsunami pentru Peninsula Kamchatka, după ce un cutremur a lovit Insulele Kuril din apropiere, informează Reuters.

Ministerul declarase anterior pe aplicația de mesagerie Telegram că înălțimile valurilor erau scăzute, dar avertizase oamenii să se îndepărteze de țărm.

Nicio alertă de tsunami după cutremur

Sistemul de avertizare în caz de tsunami din Pacific, care a evaluat cutremurul la 7, a declarat că nu a existat nicio alertă de tsunami după cutremur.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, vulcanul Krasheninnikov din Kamchatka a erupt pentru prima dată în 600 de ani, au anunțat duminică agenția rusă de presă de stat RIA.

Coloană de cenușă de 6 km în atmosferă

Vulcanul de 1.800 de metri a degajat cenușă în atmosferă până la 6.000 de metri, potrivit ministerului rus pentru Situații de Urgență, care a adăugat: „Coloana de fum s-a propagat spre est în direcţia Oceanului Pacific”.

Erupția nu a produs probleme, în zona cu o populație de aprox. 300.000 de locuitori dispersați pe 270.000 km, aproape cât suprafața României.

Peninsula Kamchatka se află între Marea Okhotsk și Oceanul Pacific și face parte din „Inelul de foc al Pacificului”, zonă foarte activă seismic și vulcanic.

Există 300 de vulcani aici, dar doar 30 sunt activi.

Cei mai faimoși vulcani sunt Klyuchevskaya Spka (4.750 m – cel mai înalt vulcan activ din Eurasia), Kronotsky, celebru pentru forma sa perfect conică, Mutnovsky și Avachinsky, accesibili turiștilor.

Este renumită pentru „Valea Gheizerelor”, una dintre cele mai mari concentrații de gheizere din lume, a doua după Yellowstone din SUA.

Articolul Rusia anulează avertizarea de tsunami pentru Kamchatka după cel mai puternic cutremur din ultimii 50 de ani apare prima dată în Mediafax.

Trump face iar valuri, numind-o procuror federal al statului Washington pe prezentatoarea TV, Jeanine Pirro

Mediafax

Președintele Donald Trump a numit-o sâmbătă în funcția de procuror al statului Washington pe Jeanine Pirro, fostă prezentatoare TV la Fox News, potrivit Reuters.

De altfel, pentru ca Pirro să fie numită, Trump le-a cerut senatorilor, în majoritate republicani, să lucreze în acest weeend, tocmai pentru a aproba numirile.

Așa se face că Pirro a fost numită cu 50 de voturi pentru și 45 împotrivă, într-o procedură în care mai întâi se face numirea de către președinte, apoi se votează în Senat.

Trump e cunoscut că recrutează politicieni din televiziuni

Această numire pune capăt perioadei de interimat a lui Pirro în calitate de procuror al districtului Columbia, devenind, astfel, procuror cu puteri depline, o funcție extrem de importantă, ca reprezentant al guvernului în procesele civile și ca parte din Departamentul de Justiție (DOJ).

În vârstă de 74 de ani, Pirro a mai fost procuror în statul New York. Și-a câștigat notorietatea în mai multe emisiuni TV.

„Justice with judge Jeanine” e una dintre acestea, care a fost difuzată timp de 11 ani pe Fox News.

Este, de altfel, binecunoscută propensiunea lui Trump pentru recrutarea vedetelor de televiziune, în special de la Fox News, un post conservator, simpatizat de președinte.

„Pirro nu ar trebui niciodată să fie procuror permanent”

Pete Hegseth, acum Secretarul Apărării, a co-animat emisiunea „Fox&Friends Weekend”.

Sean Duffy, acum Secretarul Transporturilor, a fost co-prezentator la Fox Business.

Dick Durbin, din Comisia Juridică a Senatului, a spus că Jeanine Pirro „nu ar trebui să fie niciodată un procuror permanent”.

Născută în 1951 în statul New York, Pirro este de origine libaneză maronită.

A fost prima femeie aleasă procuror al districtului Westchester (statul New York), poziție pe care a ocupat-o între 1993 și 2005.

Și-a folosit de multe ori spațiul emisiunii ca platformă pentru promovarea politicilor conservatoare

În calitate de procuror, Pirro s-a concentrat pe cazuri de violență domestică, abuzuri împotriva copiilor și infracțiuni sexuale, domenii în care a fost foarte vocală și activă. A fost membră a Partidului Republican. În 2006 a candidat pentru funcția de procuror general al statului New York.

Susținătoare ferventă a lui Trump, Pirro și-a folosit de multe ori spațiul emisiunii ca platformă pentru promovarea politicilor conservatoare.

Din 2022 este co-prezentatoare a emisiunii „The Five” pe Fox News.

Este autoarea mai multor cărți în zona politică și juridică și s-a remarcat adesea în spațiul public prin declarații inflamatoare la adresa musulmanilor, imigranților sau adversarilor politici ai lui Trump.

Susținătorii ei o descriu drept o femeie puternică și conservatoare vocală, iar criticii susțin că e o figură controversată, cu tendințe combative, dură și cu retorică populistă.

Articolul Trump face iar valuri, numind-o procuror federal al statului Washington pe prezentatoarea TV, Jeanine Pirro apare prima dată în Mediafax.

Dâmbovița: Un șofer beat a intrat cu mașina într-o casă

Mediafax

Un șofer beat a fost transportat la spital după ce a intrat cu mașina în zidul unei case, în localitatea Văcărești, județul Dâmbovița.

„La data de 2 august a.c., în jurul orei 09:25, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Văcărești.

Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 36 de ani, din Perșinari, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 721, în localitatea Văcărești, în intersecția cu DJ 722, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în gardul și zidul unui imobil”, informează IPJ Dâmbovița.

În urma accidentului, șoferul de 36 de ani a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii l-au testat cu aparatul din dotare, iar rezultatul a indicat o valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre biologice pentru stabilirea exactă a concentrației de alcool.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Articolul Dâmbovița: Un șofer beat a intrat cu mașina într-o casă apare prima dată în Mediafax.

Armata israeliană a lansat un atac asupra unor ținte din sudul Siriei

Mediafax

Armata israeliană declară duminică că a lansat un raid asupra unor ținte din sudul Siriei, cu o zi înainte, informează Reuters.

Reprezentanții armatei au transmis că au confiscat arme și au interogat mai mulți suspecți care ar fi implicați în traficul de arme din zonă.

În luna iulie, armata israeliană a atacat în mod repetat Ministerul sirian al Apărării de la Damasc și forțele guvernamentale din sudul Siriei, în contextul luptelor sectare mortale din provincia Suweida, majoritar druză, scrie BBC.

Israel tratează situația ca pe o problemă de securitate transfrontalieră, în special din perspectiva protecției populației druze din Golanul ocupat.

Context

Armata israeliană a lovit de două ori miercuri sediul Ministerului Apărării din Damasc, intervenind în confruntările dintre armata siriană și luptătorii druzi din sudul Siriei — cele mai sângeroase violențe din țară din ultimele luni.

Loviturile aeriene au prăbușit patru etaje ale ministerului și i-au distrus fațada. Potrivit oficialilor sirieni, o persoană a fost ucisă și 18 au fost rănite.

A fost pentru prima dată din luna mai când Israelul a atacat Damasc și a treia zi consecutivă în care a desfășurat atacuri aeriene asupra armatei siriene.

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat că lovitura asupra Ministerului Apărării a fost un mesaj adresat președintelui sirian, Ahmed al-Sharaa, „în legătură cu evenimentele din Suweida”. Armata israeliană a lovit tancuri siriene luni și a continuat să desfășoare zeci de atacuri cu drone asupra trupelor, soldate cu moartea unor soldați.

Articolul Armata israeliană a lansat un atac asupra unor ținte din sudul Siriei apare prima dată în Mediafax.

Mai mulți oficiali ucraineni, bănuiți pentru corpuție și delapidare, au fost expuși de instituțiile anticorupție din Ucraina

Mediafax

Oleksii Kuznietsov, parlamentar din partea partidului Servitorul Poporului, Serhii Haidai, șeful Administrației de Stat a Districtului din regiunea Zakarpattia, dar și  Andrii Yurchenko, fost șef al Administrației Militare din Lugansk se află printre cei expuși de Biroul Național Anti-copupție (NABU), dar și Parchetul Specializat în Combaterea Corupției (SAPO) din Ucraina.

Cei trei se află printre cei bănuiți că ar fi implicați în fapte de corupție la scară largă, potrivit surselor Ukrainska Pravda din rândul autorităților. Potrivit surselor citate, cei trei se află printre oficialii ucraineni care au fost reținuți.

În cea de-a doua jumătate a anului trecut, NABU a obținut informații din diverse surse, care au relevat faptul că oficialii publici erau implicați în delapidarea fondurilor de stat, dar și corupție la scară largă proceselor de achiziții publice în domeniul Apărării, pe fondul Războiului din Ucraina. 

Schemele au cauzat cumpărarea echipamentelor de calitate slabă, inclusiv drone, ceea ce a pericilitat capacitatea de apărare aeriană, dar și siguranță a forțelor armate ucrainene.

Unități anticorupție ale NABU s-au infiltrat în grupurile infracționale, deconspirând activitățile ilegale, care se desfășurau cu implicarea parlamentarului Oleksii Kuznietsov, dar și a mai multor lideri ai autorităților regionale și locale, comandanți ai unităților militare, dar și o divizie a Gărzii Naționale din Ucraina.

Lucrând cu furnizorii de echipamente militare, aceștia au deturnat în mod sistematic fondurile alocate de stat, prin autoritățile locale fonduri pentru sprijinirea forțelor de apărare.

Sâmbătă, 2 august, parlamentarul, Oleksii Kuznietsov, alături de Yurchenko șeful Administrației Militare din Lugansk, un oficial al Gărzii Naționale, și Haidai, au obținut un beneficiu ilegal substanțial în valoare de 1,5 milioane UAH, echivalentul a 31.443 de euro, pentru aranjarea semnării unui contract guvernamental între o unitate militară, dar și companie furnizoare electronice de război, contract cu o valoare totală de 5 milioane de UAH, adică echivalentul a peste 103.000 de euro.

Parlamentarul, șeful Administrației Militare, dar și un reprezentant al producătorului de arme au primit fiecare 350.000 de UAH, adică echivalentul a 7,336 de euro. Un comandant de unitate militară a primit  250.00 de UAH, adică echivalentul a  5.161 de euro, iar șeful de district, dar și un oficial al Gărzii Naționale a primit 100.000 de UAH, adică echivalentul a 2.064 de euro, banii lor fiind transferați prin intermediul parlamentarului. Ei au fost prinși în flagrant și reținuți.

Ca referință, Oleksii Kuznietsov, parlamentarul ucrainean se află printre cei care au votat în favoarea legii controversate care prevedea ca instituțiile anticorupție NABU și SAPO să fie plasate sub supravegherea directă a Procurorului General, al cărui lider era desemnat politic.

Articolul Mai mulți oficiali ucraineni, bănuiți pentru corpuție și delapidare, au fost expuși de instituțiile anticorupție din Ucraina apare prima dată în Mediafax.

Marea Britanie. Guvernul lui Keir Starmer amenință traficanții de migranți ilegali cu 5 ani de închisoare

Mediafax

Traficanții care folosesc rețelele de socializare pentru a-și promova serviciile către migranții care încearcă să intre ilegal în Marea Britanie ar putea fi condamnați la cinci ani de închisoare, conform planurilor anunțate de guvern.

Guvernul laburist al prim-ministrului Keir Starmer este supus unei presiuni politice și publice uriașe pentru a reduce numărul de migranți care sosesc ilegal din Franța în ambarcațiuni mici.

În jur de 25.000 de persoane au traversat până acum ruta, în acest an, dar alte date indică 38.023 de migranți (gov.uk).

80% dintre migranți au venit cu ambarcațiuni mici

O analiză realizată de Ministerul britanic de Interne a arătat că aproximativ 80% dintre migranții care au sosit în ambarcațiuni mici au folosit rețelele de socializare în timpul călătoriei pentru a găsi sau a comunica cu traficanții, potrivit Reuters.

Guvernul britanic propune acum o nouă infracțiune, care va fi inclusă într-o lege aflată în dezbatere în parlament: oricine postează online pentru a promova servicii ce ajută la încălcarea legislației privind imigrația ar putea fi sancționat cu amenzi sau chiar până la cinci ani de închisoare.

Deși facilitarea imigrației ilegale este deja incriminată, autoritățile spun că această nouă măsură le va oferi un instrument suplimentar pentru a combate rețelele criminale care organizează traversările ilegale și profită de pe urma migranților.

Articolul Marea Britanie. Guvernul lui Keir Starmer amenință traficanții de migranți ilegali cu 5 ani de închisoare apare prima dată în Mediafax.

Șefa politicii Externe a UE, Kaja Kallas, cere Hamas eliberarea „imediată” a ostaticilor israelieni

Mediafax

Șefa politicii externe a Uniunii Europene, Kaja Kallas, a denunțat duminică „imaginile îngrozitoare cu ostatici israelieni” și a cerut eliberarea „imediată” a acestora, în urma publicării unor clipuri video de către Hamas și Jihadul Islamic.

„Imaginile cu ostaticii israelieni sunt îngrozitoare și demonstrează barbaria Hamas. Toți ostaticii trebuie eliberați imediat și necondiționat”, a scris ea pe rețeaua de socializare X.

„Hamas trebuie să depună armele și să pună capăt dominației sale asupra Gazei”

Difuzarea unor înregistrări video în care apar doi ostatici a stârnit furie în Israel și a relansat dezbaterea privind necesitatea de a ajunge cât mai repede la un acord pentru eliberarea acestora, potrivit AFP.

„Hamas trebuie să depună armele și să pună capăt dominației sale asupra Gazei”, a declarat Kaja Kallas.

„În același timp, ajutorul umanitar la scară largă trebuie să poată ajunge la persoanele care au nevoie de el”, a mai spus ea.

Articolul Șefa politicii Externe a UE, Kaja Kallas, cere Hamas eliberarea „imediată” a ostaticilor israelieni apare prima dată în Mediafax.

Radu Miruţă, despre incendiul de la Cugir: Nu mai merge doar cu “Doamne ajută că n-a fost mai rău” / Nu, nu accept explicații cu “erori neprevăzute”

Mediafax

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a mers sâmbătă la Cugir pentru a vedea personal situația de la Uzina Mecanică, afectată de un incendiu în noaptea de 1 spre 2 august și pentru a acorda suportul necesar în această situație.

„Am mers să mă asigur că fluxul de comenzi al fabricii nu este afectat, că riscurile post incident sunt diminuate, că se face o anchetă serioasă pentru aflarea cauzei care până acum este neidentificată”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Economiei a afirmat că ancheta este în desfășurare, încă nu se cunosc cauzele incendiului, însă nu acceptă explicații cu “erori neprevăzute”. „Sunt luate în calcul toate variantele, aștept rezultatele analizei laboratorului de criminalistică și rezultatul investigațiilor structurilor speciale ale statului care sunt responsabile cu securitatea unei fabrici cu un astfel de profil: arme și muniție”.

Radu Miruță s-a arătat extrem de recunoscător profesioniștilor de la ISU: „Am mers să le strâng mâna profesioniștilor de la ISU care au intervenit exemplar și au contribuit semnificativ ca explozia să nu se propage în restul depozitului unde s-ar fi produs un adevarat dezastru”, a afirmat Radu Miruță.

Articolul Radu Miruţă, despre incendiul de la Cugir: Nu mai merge doar cu “Doamne ajută că n-a fost mai rău” / Nu, nu accept explicații cu “erori neprevăzute” apare prima dată în Mediafax.

Ion Cristoiu: Breaking News – Justiție nu se mai scrie cu j mare, ci cu j mic!

Mediafax

Elena Costache, președinta CSM, a declarat într-un interviu că 11.000 de lei e o sumă prea mică pe post de pensie pentru un judecător. Cine citește tot interviul sau îl citește cu bun simț, cu echilibru, își dă seama că doamna judecătoare, reprezentanta magistraților din România, a reacționat la tentativele puterii de a reduce din drepturi câștigate de justiție, în materie de pensionare, în materie de salariu. Avansarea acestei cifre nu a fost făcută sub forma unei dorințe, unei cerințe, ci sub forma unei metafore.

Adică domnia sa, în replică la încercările actualei puteri, în frunte cu procesomanul Nicușor Dan, vom vorbi, poate într-o altă pastilă, despre acest mister, ura, ura neagră al lui Nicușor Dan, procesoman până nu demult, actualmente președintele României, față de justiția de la noi. Deci aceste tentative de, repet, de a le reduce sau de a le lichida, niște privilegii pe care tot partidele din actuala putere le-au dat magistraților, adică judecătorilor și procurilor. Despre acest lucru am vorbit și în pastila de pe Cristoiu TV.

Nu judecătorii și procurorii au ieșit în piață, nu au șantajat partidele pro-europene ca să obțină o vârstă de pensionare mai mică decât cea a cetățenilor obișnuiți, ci partidele acestea, întruchipate de ministrul Justiției din 2022, Cătălin Predoiu, și de premierul PNL Nicolae Ciucă, au decis că magistrații pot avea sau trebuie să aibă niște privilegii față de alți cetățeni, deoarece li s-a spus că au o muncă deosebită, că sunt de interes național. Și, repet, reacționând ca orice cetățean, până și, nu știu, omul străzii, dacă vede că i se taie din câștig, din drepturi, va sări în sus. Nu știu, poate că aceste privilegii nu au fost justificate, dar, repet, ele nu au fost obținute de justiție prin șantaj, ci date de actuala putere sub protecție a Uniunii Europene.

Și ea în sensul acesta a zis, noi nu renunțăm la privilegiile sau la avantajele acestea, pentru că considerăm că meseria noastră este, cum să spun, valoroasă la modul absolut, inestimabilă. Deci aceasta a fost sensul. Reacția la această declarație în presă a fost stupefiantă.

Spasmodicul de serviciu al presei românești, pe numele lui Cristian Tudor Popescu, imediat a sărit și mai avea un pic și o făcea pe doamna judecătoare bandită. Cum își permite să facă așa ceva? Sigur că imediat poza lui, cum să zic, care este, se întrece cu poza lui Bolojan la sperierea copiilor, au fost imediat textul și poza, textul publicat de întreaga presă. După asta a venit un ministru, Mircea Fechet, liberal, care iar a călcat-o în picioare.

Deci, primul lucru pe care pot să-l observ este faptul că, încă o dată, reacția este nefirească și, în al doilea rând, chiar dacă, să zicem, ea a exagerat ca orice reprezentant al unei bresle, nu știu, și reprezentantul breslei jurnaliștilor o să spună că meseria de jurnalist este inestimabilă, poeții vor spune că cea de poet, făcătorii de scaune, de mese, vor spune că tâmplăria e. Normal.

Deci această reacție este cu atât mai stranie cu cât vine din partea și a lui Cristian Tudor Popescu și a unui liberal, deci a unui reprezentant al presei, și a unui politician care, până mai ieri, ridicau în slăvi justiția și spuneau că, cum să zic, nu există nimic mai important pe lumea asta decât un judecător. Deci este clar că avem de a face cu o schimbare de perspectivă, și am spus, și de o campanie împotriva magistraților și, potrivit acestei campanii, acum justiția nu se mai scrie cu j mare, ci cu j mic.

Articolul Ion Cristoiu: Breaking News – Justiție nu se mai scrie cu j mare, ci cu j mic! apare prima dată în Mediafax.