Chișinău: A fost proclamată canonizarea a doi noi sfinți, Sf. Ieraclie și Sf. Alexandru al Basarabiei

Mediafax

Republica Moldova are doi noi sfinți, a căror canonizare a fost proclamată duminică la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Chișinău, în prezența Prea-Fericitul Părinte Patriarh, Daniel.

Momentul a avut loc după Sf. Liturghie, oficiată de Mitropolitul Petru al Basarabiei, împreună cu un sobor de ierarhi, din care au făcut parte: Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos, Episcopul Ignatie al Huşilor, Episcopul Antonie de Bălți, Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud, Episcopul vicar Nectarie de Bogdania al Arhiepiscopiei Chișinăului, Episcopul vicar Damaschin Dorneanul al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și Episcopul vicar Teofil Trotușanul al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, potrivit basilica.ro.

„Acești doi slujitori ai sfintelor altare, deși au avut chemări deosebite în viața Bisericii – unul către viața monahală, celălalt către viața de familie – au împlinit cu aceeași râvnă și smerenie porunca Domnului Iisus Hristos de a fi gata să își dea viața pentru oile pe care le păstoreau”, a subliniat Părintele Patriarh Daniel.

Din hotărârea Sf. Sinod, reținem despre Sf. Iraclie:

„Sfântul Iraclie s-a remarcat ca un mare predicator, un iscusit duhovnic și un bun slujitor. Cunoștea bine Sfintele Scripturi și vorbea mai multe limbi străine: rusa, germana, găgăuza, se îndeletnicea cu traducerea textelor folositoare de suflet pe care le publica spre zidirea duhovnicească a multora”, se menționează în actul de proclamare”.

În documentul de canonizare, se scrie despre Sf. Alexandru al Basarabiei:

„În data de 27 martie 1918, votează pentru unirea Basarabiei cu România. În anul 1940, Basarabia și Bucovina au fost ocupate de Uniunea Sovietică. Atunci, Sfântul Alexandru s-a arătat stâlp al credinței, mărturisind că nu își va lăsa turma să fie înghițită de lupi roșii, adică de comuniștii fără de Dumnezeu”.

Ce este canonizarea

Canonizarea în Biserica Ortodoxă Română este procesul oficial prin care o persoană este recunoscută drept sfânt sau cu viață sfântă, fiind înscrisă în calendarul liturgic și cinstită prin slujbe și icoane. Aceasta se face după anumite condiții teologice, spirituale și canonice, stabilite de Sfântul Sinod al BOR.

Condițiile principale pentru canonizarea în BOR:

  • Persoana trebuie să fi fost mărturisitoare a credinței ortodoxe autentice (nu poate fi canonizată o persoană care a căzut în erezie sau s-a abătut de la credința Bisericii
  • A trăit în sfințenie, cu viață curată, smerenie, post, rugăciune, dragoste față de semeni
  • A suferit moarte martirică (a murit fără să se dezică de credința în Hristos)
  • A fost mărturisitoare în vremuri de prigoană, în ciuda repercusiunilor
  • Există o venerație spontană și constantă în rândul credincioșilor
  • Se semnalează minuni, vindecări, rugăciuni ascultate, legate de persoana respectivă (în timpul vieții sau după moarte)
  • Mormântul, moaștele sau icoanele sale sunt deja obiect de pelerinaj și rugăciune
  • Neputrezirea moaștelor (nu obligatorie)
  • În unele cazuri, moaștele nestricăcioase (neputrezite) pot susține ideea sfințeniei, dar nu este o condiție obligatorie, mai importantă este viața și învățătura sfântului.

Sfântul Sinod al BOR este singura autoritate competentă care poate decide canonizarea.

Analizează viața, scrierile (dacă există), evlavia populară, eventualele minuni, mărturii istorice.

Numirea unei comisii speciale de istorici, teologi și reprezentanți ai ierarhiei e parte din proces.

Sfântul Iraclie a fost înscris în calendar cu data de pomenire în 3 august, iar Sfântul Alexandru este pomenit în data de 8 august.

Articolul Chișinău: A fost proclamată canonizarea a doi noi sfinți, Sf. Ieraclie și Sf. Alexandru al Basarabiei apare prima dată în Mediafax.

Șase persoane au murit de foame în Gaza, în timp ce camioanele cu combustibil au ajuns la graniță

Mediafax

Potrivit ministerului, citat de Reuters, noile decese ridică numărul total al persoanelor care au murit din cauza foametei de la începutul războiului la 175, dintre care 93 sunt copii.

Postul de televiziune egiptean Al Qahera News TV, afiliat statului, a relatat că două camioane, transportând 107 tone de motorină, urmează să intre în Gaza. Aceasta ar fi una dintre puținele livrări de combustibil din ultimele luni, după ce Israelul a restricționat drastic accesul ajutoarelor umanitare în zonă, relaxând parțial măsurile doar pe fondul agravării crizei alimentare.

Ministerul Sănătății din Gaza a precizat că lipsa severă de combustibil a afectat grav funcționarea spitalelor, determinând personalul medical să acorde prioritate doar cazurilor critice sau pacienților grav răniți. Deocamdată, nu a fost confirmat oficial dacă cele două camioane au reușit să intre în Gaza.

Transporturile de combustibil au fost extrem de rare începând din luna martie, când Israelul a redus considerabil fluxul de ajutoare și bunuri către Gaza, în încercarea de a pune presiune pe Hamas pentru eliberarea ostaticilor rămași din atacul asupra Israelului din octombrie 2023.

Articolul Șase persoane au murit de foame în Gaza, în timp ce camioanele cu combustibil au ajuns la graniță apare prima dată în Mediafax.

Incendiu pe faleza municipiului Tulcea: mai multe ambarcațiuni și pontoane afectate

Mediafax

„Am fost solicitați să intervenim pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la un ponton dormitor ce se manifesta pe faleza municipiului Tulcea, în dreptul fostei fabrici de pește”, anunță ISU Tulcea.

La locul intervenție au fost direcționate două echipaje cu două autospeciale de stingere și o ambarcațiune din cadrul Nave Operative a Detașamentului Tulcea, iar la ajungerea acestora în centrul se manifesta la zona din spate a unui ponton dormitor fiind afectat o ambarcațiune de tip catamaran, un al doilea ponton în zona acoperișului din spate acestuia dar și o altă ambarcațiune de tip BM.

„La scurt timp de la ajungerea echipajelor de intervenție incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite. În acest moment se lucrează pentru identificarea unor eventuale focare ascunse. La momentul incendiului pe cele două pontoane dormitor nu se aflau turiști”, se arată în finalul comunicatului.

Articolul Incendiu pe faleza municipiului Tulcea: mai multe ambarcațiuni și pontoane afectate apare prima dată în Mediafax.

Ploile de duminică din zona Broșteni nu au impus activarea RO-ALERT. Când se transmit mesajele de avertizare?

Mediafax

„Duminică, 3 august, în jurul orei 14:00, în zona orașului Broșteni s-au înregistrat precipitații de scurtă durată, cu o intensitate moderată, care au durat aproximativ 20 de minute. Acestea nu au impus activarea sistemului RO-ALERT, neîncadrându-se în categoriile de avertizări meteorologice emise de autoritățile competente”, potrivit unui comunicat de presă.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava informează că mesajele de tip RO-ALERT sunt transmise exclusiv în situațiile în care fenomenele meteorologice periculoase sunt anunțate prin avertizări de tip Cod Galben, Cod Portocaliu sau Cod Roșu, emise de Administrația Națională de Meteorologie, ori în alte cazuri ce implică un pericol major pentru viața și siguranța cetățenilor.

„ISU Suceava monitorizează în permanență situațiile operative din teritoriu și acționează în conformitate cu procedurile legale, având ca prioritate protejarea vieții și a bunurilor cetățenilor. Pompierii militari suceveni rămân în contact cu autoritățile locale și sunt pregătiți să intervină prompt, ori de câte ori situația o impune”, se menționează în finalul comunicatului.

Județele Suceava și Neamț au fost afectate în ultimele zile de inundații cauzate de ploi abundente.

Articolul Ploile de duminică din zona Broșteni nu au impus activarea RO-ALERT. Când se transmit mesajele de avertizare? apare prima dată în Mediafax.

Buzoianu: Șansa ca Apele Române să stea pe un munte de bani nu va mai exista

Mediafax

„Am ratat o șansă uriașă de a realiza diguri pe fonduri europene. Acum problema reală este că, într-un an de criză economică în care sunt foarte puțini bani la dispoziție, trebuie să fie găsite resurse care nu există într-un singur an pentru a acoperi gaura care a fost lăsată din fondurile europene neacoperite și nefolosite. Va trebui să priorizăm în funcție de riscurile care există”, a declarat ministra, la Antena 3 CNN.

Ea a adăugat că a trimis deja corpul de control la Apele Române pentru „a vedea cum accesează aceste fonduri și în săptămânile care urmează, va trebui să vorbim inclusiv cu conducerile de la nivel județean și național, să vedem exact care sunt prioritățile pe bani și pe fonduri, pe bugetele existente astăzi”.

„Șansa de a sta în continuare Apele Române pe un munte de bani de 350 de milioane nu va mai exista anul acesta. Deci ei au ratat, practic, o șansă istorică de a rezolva o infrastructură absolut vitală pentru români”, a subliniat ministra.

Articolul Buzoianu: Șansa ca Apele Române să stea pe un munte de bani nu va mai exista apare prima dată în Mediafax.

„Să nu fie vreo bombă!” – Avertismentul Dianei Buzoianu după inundațiile din Broșteni

Mediafax

„Am cerut de urgență să primim un calendar și un termen asumat de intervenție”, declară duminică Ministra Mediului, Diana Buzoianu, în urma viiturilor din Neamț și Suceava.

Întrebată, la Antena 3 CNN, ce măsuri au fost luate pentru a preveni riscul unei noi viituri la Broșteni, în urma noilor avertizări emise de ANM, ministra a răspuns: „la Broșteni, în momentul de față, ce măsuri au fost luate – în primul rând, în Guvernul României, săptămâna trecută, au fost aprobate primele pachete de măsuri financiare și pachete de haine, mâncare, apă, inclusiv containere care au fost simite către locuitori”.

Intervenții în paralel, în toate zonele

„În același timp, domnul Dragoș Pîsaru a anunțat deja că va activa mecanismul UE pentru dezastre naturale, prin care pot fi ajutați financiar oamenii din zonă. Iar noi, în paralel, lucrăm și pe zona de Bicaz, unde toate acele deșeuri au rămas în apă, prinse.

În momentul în care vorbim, sunt zeci de angajați, și de la Hidroelectrica, și de la Apele Române, care ajută cu toate utilajele”, a declarat ea.

Ministra a adăugat că „am cerut de urgență împreună cu ministrul Bogdan Gruia ca, în perioada următoare, să primim deja un calendar și un termen asumat de intervenție, precum și un raport de progres zilnic, pentru a ne asigura că acolo nu va fi o bombă care va exploda”.

Articolul „Să nu fie vreo bombă!” – Avertismentul Dianei Buzoianu după inundațiile din Broșteni apare prima dată în Mediafax.

Cod galben de ploi torențiale și grindină în zona Moldovei

Mediafax

Potrivit meteorologilor, este vorba despre „averse torențiale care vor acumula 15…25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului (40…50 km/h), grindină (sub 2 cm)”.

Fenomenele vizare vor afecta următoarele zone:

– Zona de munte a județului Suceava, respectiv zona de munte a localităților: Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Gura Humorului, Vicovu Sus, Broșteni, Mălini, Frasin, Stulpicani, Vama, Straja, Păltinoasa, Moldovița, Slatina, Vatra Moldoviței, Fundu Moldovei, Cacica, Șaru Dornei, Ostra, Brodina, Putna, Frumosu, Mănăstirea Humorului, Dorna Candrenilor, Pojorâta, Dorna-Arini, Valea Moldovei, Pârteștii de Jos, Crucea, Solca, Iacobeni, Sucevița, Sadova, Izvoarele Sucevei, Ulma, Panaci, Poiana Stampei, Capu Câmpului, MoldovaSulița, Cârlibaba, Breaza, Coșna, Ciocănești;

– Zona de munte a județului Neamţ, respectiv zona de munte a localităților: Piatra-Neamț, Borlești, Bicaz, Piatra Șoimului, Pipirig, Borca, Pângărați, Crăcăoani, Bicaz-Chei, Agapia, Bălțătești, Poiana Teiului, Gârcina, Bicazu Ardelean, Hangu, Tarcău, Tazlău, Farcașa, Dămuc, Alexandru cel Bun, Tașca, Ceahlău, Grințieș;

– Județul Neamţ: Piatra-Neamț, Roznov, Borlești, Piatra Șoimului, Săvinești, Dumbrava Roșie, Rediu, Cândești, Negrești.

Avertizarea va rămâne în vigoare până la ora 17:00.

Articolul Cod galben de ploi torențiale și grindină în zona Moldovei apare prima dată în Mediafax.

Un român a murit în timp ce se afla în vacanță în Thassos

Mediafax

Un român din Arad, aflat în vacanță în Thassos, s-a înecat duminică dimineață, în timp ce făcea scufundări în mare, potrivit specialarad.ro.

Bărbatul de 37 de ani se afla în vacanță la plaja „Paradise Beach”, cu soția și cei trei copii mici ai lor.

Din informațiile apărute pe grupul de Facebook „Forum Thassos”, reiese că bărbatul a suferit un infarct înainte de a se îneca.

Martorii de pe plajă spun că bărbatul a fost scos la mal și că cei prezenți au început manevrele de resuscitare chiar înainte de venirea echipajului de ambulanță.

Acesta a continuat manevrele timp de 45 de minute, însă fără rezultat.

„Toată lumea a încercat manevre de resuscitare”

„Când a fost adus la mal, era deja vânăt. Toată lumea a încercat manevre de resuscitare până la venirea ambulanței”, a povestit o turistă aflată pe plajă.

Bărbatul avea asigurare medicală, însă apropiații acestuia spun că le-a fost foarte greu să comunice cu personalul, din cauza barierei lingvistice. Aceștia nu vorbeau nici măcar engleză.

„Foarte greu ne-am înțeles cu ei în limba engleză”, a scris o utilizatoare pe grupul de Facebook.

Acum, soția și cei trei copii sunt în Thassos și așteaptă rezultatul autopsiei.

Articolul Un român a murit în timp ce se afla în vacanță în Thassos apare prima dată în Mediafax.

Cod galben de averse torențiale și descărcări electrice în două județe din nordul țării

Mediafax

Potrivit meteorologilor, este vorba despre „averse torențiale care vor acumula 15…20 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului (45…50 km/h), grindină de mici dimensiuni (1 – 2)”.

Fenomenele vizare vor afecta următoarele zone:

– Județul Maramureş: Sighetu Marmației, Săpânța, Remeți, Vadu Izei, Câmpulung la Tisa, Sarasău;

– Județul Satu Mare: Certeze.

Avertizarea va rămâne în vigoare până la ora 15:00.

Articolul Cod galben de averse torențiale și descărcări electrice în două județe din nordul țării apare prima dată în Mediafax.

Femeie din Noua Zeelandă, arestată după ce a călătorit cu un copil de doi ani în valiză

Mediafax

Potrivit datelor publicate de Polița de District din Auckland, incidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 12:50. În timpul unei opriri planificate, femeia i-a cerut șoferului acces la compartimentul de bagaje al autobuzului.

Șoferul autobuzului a fost cel care a chemat poliția în timpul unei opriri în Kaiwaka, la 100 de kilometri de Auckland, după ce a observat ceva mișcându-se într-o valiză, potrivit AFP.

„Când șoferul a deschis valiza, a descoperit fetița de doi ani”, a declarat Simon Harrison, spunând că a evitat „ceea ce ar fi putut fi un rezultat mult mai rău”.

Copilul, care părea nevătămat din punct de vedere fizic, a fost dus la spital pentru examinări medicale suplimentare, a adăugat el.

Polițiștii i-au mulțumit șoferului pentru acțiunea sa imediată:

„Dorim să mulțumim și să felicităm șoferul autobuzului, care a observat că ceva nu era în regulă și a luat măsuri imediate, prevenind ceea ce ar fi putut fi un rezultat mult mai grav”, au precizat autoritățile irlandeze.

Polițiștii au transmis că acheta este în curs și că nu exclud posibilitatea formulării de noi acuzații.

Articolul Femeie din Noua Zeelandă, arestată după ce a călătorit cu un copil de doi ani în valiză apare prima dată în Mediafax.