STUDIU. Societatea încă vede băieții ca fiind mai buni în construcție și inovație decât fetele. 40% dintre părinți consideră că băieții sunt, nativ, mai buni inventatori

Mediafax

Băieții, percepuți ca fiind nativ mai buni constructori și inventatori decât fetițele

63% dintre părinții din România sunt de părere că societatea asociază abilitățile de a construi cu băieții, mai degrabă decât cu fetele. Prin urmare, încurajează cu predilecție băieții spre a cultiva și a urma cariere asociate abilităților de a construi.

Într-un spectru mai larg, părinții definesc construcțiile și prin a inventa – 40% dintre părinți o privesc ca pe o abilitate masculină; 22%, feminină; 38% nu atribuie un gen – sau a inova (35% dintre părinți o privesc ca pe o abilitate masculină; 23%, feminină; 42% nu atribuie un gen).

Prin urmare, părinții și copiii atribuie în mod eronat unele dintre cele mai mari descoperiri tehnologice unor inventatori bărbați.

În medie, 3 din 4 părinți asociază invenții precum tehnologia Wi-Fi (74%), frigiderul electric (78%) sau sistemul de încălzire a mașinii (84%) unor bărbați decât unor femei. Însă atribuie, în mod corect, invenția mașinii de spălat unei femei inventator (52%).

În consecință, copiii atribuie de două ori mai des invențiile femeilor unor inventatori bărbați.

Mamele și fiicele lor își subevaluează abilitățile în raport cu bărbații și băieții

Studiul arată că fetele încep să dezvolte neîncredere în propriile abilități tehnice și creative încă din perioada copilăriei.

În cazul adulților, circa 77% dintre femei consideră că au capacitatea de a construi lucruri, a inova sau a inventa, în comparație cu 81% dintre bărbați și se evaluează pozitiv în arii precum artele, organizarea și îngrijirea familiei.

În oglindă, fiicele lor își subevaluează aceleași abilități în comparație cu băieții – 84% dintre fetițe consideră că sunt buni constructori sau inventatori, în comparație cu 90% dintre băieți.

Copiii sunt de părere că susținerea în copilărie le dă încrederea că pot schimba lumea

80% dintre părinți susțin că, în mod involuntar, stereotipurile de gen joacă un rol important în felul în care aleg jucăriile pentru copiii lor, în felul în care joacă împreună și în activitățile la care îi expun.

În același timp, fac eforturi către alegeri conștiente, din convingerea că rolul lor în a chestiona rolurile de gen deschide oportunități pentru noua generație de fete, precum a urma o carieră în domenii tradițional asociate cu masculinitatea, antreprenoriat sau roluri decizionale în societate (90%).

Din perspectiva copiilor, în procente egale, fetițele și băieții (94%) declară că susținerea creativă și cultivarea încrederii că pot construi lucruri mărețe le dă încrederea că pot schimba lumea în bine.

Pentru părinți și copii deopotrivă, gradul de reprezentare în media este unul dintre principalii factori care perpetuează stereotipurile de gen – susținut de 85% dintre părinți și 83% dintre copii, un procent comparabil cu toate țările cuprinse în studiu, printre care Statele Unite, Franța și Canada.

Studiul LEGO în România

Grupul LEGO și LEGO România își asumă misiunea de a chestiona stereotipurile care pot limita potențialul fetelor și de a încuraja fetele să revendice un nou sens pentru „a construi”, pentru a-și celebra creativitatea în noua campanie „Construit de ea”.

În România, campania aduce în lumină parcursul unor sportive care au făcut performanță în domenii neconvenționale: Beatrice Ologeanu, prima femeie din România care a participat la Campionatul Mondial de Înot în Ape Înghețate, Anelisse Ionașcu, care până la vârsta de 11 a devenit deja vicecampioană la eKarting, și Irina Simion, cunoscută local și global în streamurile de Fortnite ca Reddysh.

În Social Media, campania urmărește experiența lor ca femei în domenii percepute ca fiind masculine – începutul, barierele de percepție cu care s-au confruntat din partea societății și cum susținerea părinților le-a deschis oportunități dincolo de stereotipuri și a făcut ca astăzi să deschidă drumuri pentru alte fete și femei.

 

Studiul a fost derulat în perioada noiembrie – decembrie 2024 pe un eșantion global de 32.605 de respondenți, dintre care 21.257 de părinți cu copii cu vârste cuprinse între 1 și 15 ani și 11.348 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 15 ani din 21 de țări.

Din totalul respondenților, 1.015 dintre părinți și 550 dintre copii sunt români. Țările în care a fost derulat studiul sunt: Australia și Noua Zeelanda, Canada, China Continentală, Republica Cehă, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Japonia, Malaezia, Mexic, Țările de Jos, Polonia, România, Africa de Sud, Coreea de Sud, Spania, Suedia, Turcia, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii.

 

Grupul LEGO a fost fondat în Billund, Danemarca, în 1932, de Ole Kirk Kristiansen, numele său derivând din cele două cuvinte daneze LEg GOdt, care înseamnă „Joacă-te bine”. Astăzi, Grupul LEGO rămâne o companie de familie cu sediul central în Billund. Cu toate acestea, produsele sale sunt acum vândute în peste 120 de țări din întreaga lume.

Articolul STUDIU. Societatea încă vede băieții ca fiind mai buni în construcție și inovație decât fetele. 40% dintre părinți consideră că băieții sunt, nativ, mai buni inventatori apare prima dată în Mediafax.

Avertisment DNSC: Escroci se dau drept angajați ai instituției și promit recuperarea banilor pierduți

Mediafax

Escrocii folosesc tehnica „spoofing”, prin care afișează pe ecranul victimei numărul de telefon al DNSC, deși sună de fapt de pe alte numere.

În alte cazuri, creează conturi false de WhatsApp cu sigla DNSC și nume de angajați ai instituției.

Atacul începe cu un apel în care persoana se prezintă drept angajat DNSC și încearcă să obțină date personale, de autentificare sau de carduri bancare de la victimă.

DNSC precizează că nu va cere niciodată telefonic date sensibile utilizatorilor. Instituția recomandă verificarea autenticității apelurilor printr-un canal separat de comunicare și raportarea acestor tentative de fraudă la numărul 1911 sau pe site-ul pnrisc.dnsc.ro.

Persoanele care au furnizat date de card trebuie să anunțe imediat banca, iar cele păgubite să depună plângere la Poliție la adresa petitii@politiaromana.ro sau fizic la secție.

Articolul Avertisment DNSC: Escroci se dau drept angajați ai instituției și promit recuperarea banilor pierduți apare prima dată în Mediafax.

Ilie Bolojan: Proiectele care nu intră în PNRR să fie mutate pe viitorul program european, pe fondurile de coeziune

Mediafax

Premierul României, Ilie Bolojan, a declarat că proiectele care nu mai pot face parte din PNRR trebuie mutate pe viitorul program de finanţare european, folosind fondurile de coeziune.

În situația de mutare se află unele spitale şi lucrările la autostrăzi şi drumuri expres.

Ilie Bolojan a spus, luni, în cadrul ședinței Biroului Executiv al PNL, la care a participat şi preşedintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, că discuţia dintre aceștia s-a concentrat pe două componente, una legată de agenda europeană şi alta de politică internă.

Ilie Bolojan a precizat că pe componenta de politică europeană există două direcţii de acţiune.

„Cele două componente, partea de competitivitate şi partea de apărare, sunt bazele prosperităţii şi ale succesului Europei şi am stabilit să acţionăm împreună pentru a susţine, atât prin Parlament, prin Guvern, prin grupul PPE din Parlamentul European, prin Comisia Europeană, aceste două direcţii importante, în aşa fel încât să avem o Europă care este cu o economie puternică, care oferă oportunităţi şi o Europa sigură, care are o apărare importantă, în principal pe flancul de est, datorită contextului în care ne găsim”, a declarat premierul României.

Componenta internă de care Ilie Bolojan a vorbit se referă la „criză bugetară care este generată de cele trei componente”, conform spuselor sale.

„A doua componentă este în plan intern. Ştiţi care este situaţia dificilă în care ne găsim din punct de vedere bugetar. Avem o criză bugetară care este generată de cele trei componente: componenta de venituri reduse, de cheltuieli prea mari şi de angajamente supradimensionate pe partea de investiţii. Aici discuţia s-a fixat pe două aspecte. Este vorba de susţinerea Partidului Popular European pe componenta de deficit pe care o avem, în aşa fel încât în această perioadă să putem reintra în traiectoria de reducere a deficitului în doi, trei ani, în aşa fel încât şocul în plan intern să fie atenuat. Şi prin dialogul cu Comisia Europeană, cu comisarul european care este responsabil pe domeniu să putem avea un acord cu Comisia în acest sens, în aşa fel încât măsurile pe care le luăm să fie suportabile social şi să ducă la corectarea deficitului”, a transmis Ilie Bolojan.

Premierul a declarat că România își propune să finalizeze toate proiectele rămase în PNRR.

„Suntem interesaţi să putem derula proiectele din PNRR în condiţii cât mai bune, în aşa fel încât să le finalizăm pe toate care au rămas în PNRR. Finalizarea lor se poate face şi derularea integrală cu modificarea unor jaloane pe care nu le mai putem respecta şi avem nevoie de un dialog constructiv cu Comisia în acest sens şi, de asemenea, proiectele care nu pot fi incluse în componenta de PNRR să fie fazate şi transferate pe viitorul program de finanţare european, pe fondurile de coeziune, cum sunt o parte din spitalele care trebuie să treacă pe aceste componente şi de asemenea lucrările de infrastructură mare cum sunt autostrăzile sau drumurile exprese”, a mai declarat Ilie Bolojan.

Articolul Ilie Bolojan: Proiectele care nu intră în PNRR să fie mutate pe viitorul program european, pe fondurile de coeziune apare prima dată în Mediafax.

Bernie Sanders îi cere demisia lui Robert Kennedy Jr. din funcția de secretar al Sănătății

Mediafax

Senatorul democrat Bernie Sanders îi solicită secretarului Sănătății, Robert Kennedy Jr., să demisioneze, într-un editorial publicat de The New York Times. În cadrul materialului de opinie, Bernie Sanders îl cataloghează pe Robert Kennedy Jr. drept „o ameninţare la adresa sănătăţii publice”.

Aceasta este ultima solicitare de acest fel, după mai multe controverse, inclusiv demiterea directoarei Centrului de Control şi Prevenţia Bolilor (CDC).

„El trebuie să demisioneze”, afirmă Bernie Sanders în cadrul editorialului The New York Times.

De asemenea, Senatorul îl acuză pe Robert Kennedy Jr. că „ruinează sănătatea azi şi în anii viitori”.

„La şefia Departamentului Sănătăţii, domnul Kennedy îşi foloseşte autoritatea pentru a purta un război împotriva ştiinţei, sănătăţii publice şi contra adevărului însuşi”, scrie Bernie Sanders, care a criticat pozițiile secretarului Sănătății împotriva vaccinării.

Senatorul nu este singurul care a solicitat demisia secretarului Sănătății al președintelui Donald Trump. Mai multe personalități din politica americană doresc retragerea lui Robert Kennedy Jr. din funcția pe care o ocupă la acest moment.

Săptămâna trecută, mai mult de 750 de angajați din diverse agenții americane de sănătate au semnat o scrisoare în care îl acuză pe șeful lor că reprezintă „o ameninţare la adresa sănătăţii publice”.

Secretarul Sănătății, care s-a poziționat drept un sceptic referitor la vaccinare, se află într-un conflict deschis cu CDC, instituția națională de sănătate aflată sub conducerea sa.

Problemele au crescut după ce Robert Kennedy Jr. a concediat-o săptămâna trecută pe directoarea CDC, Susan Monarez, care ocupa funcția de doar o lună.

Decizia secretarului Sănătății a ridicat semne de întrebare și a stârnit critici din mai multe direcții, inclusiv din partea unor republicani.

Articolul Bernie Sanders îi cere demisia lui Robert Kennedy Jr. din funcția de secretar al Sănătății apare prima dată în Mediafax.

Programul Rabla pentru persoane fizice se lansează în septembrie. Care este cuantumul sprijinului financiar

Mediafax

Administrația Fondului pentru Mediu informează că, în luna septembrie, va fi lansată sesiunea pentru persoane fizice din cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, dedicat persoanelor fizice, unul dintre cele mai așteptate programe de stimulare a înnoirii parcului auto național și de sprijinire a mobilității nepoluante.

În perioada premergătoare, va fi deschisă sesiunea destinată dealerilor autorizați, urmând ca la finalul lunii septembrie să fie lansată și sesiunea pentru beneficiari – persoane fizice.

Conform propunerilor din Ghid, cuantumul sprijinului financiar este următorul:

• 18.500 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen

• 15.000 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice

• 12.000 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul hibrid

• 10.000 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul cu propulsie termică (inclusiv GPL/GNC) sau a unei motociclete.

„AFM vine în întâmpinarea celor care își doresc autovehicule mai puțin poluante, dar și în sprijinul industriei auto, care are nevoie de acest suport. Mult așteptatul program Rabla este lansat anul acesta și în condițiile impuse de noua ordonanță, iar calendarul său depinde de termenele procedurale pe care suntem obligați să le respectăm. În același timp, prin reducerea valorii voucherului pentru mașinile electrice, la 18.500 lei, răspundem situației economice actuale și permitem accesarea programului de un număr mai mare de beneficiari, în limita a 200 de milioane de lei alocate”, a declarat Florin Bănică, Președintele Administrației Fondului pentru Mediu.

Elaborarea noului Ghid a avut la bază și consultări cu reprezentanții industriei auto, astfel încât măsurile propuse să răspundă atât obiectivelor de mediu, cât și nevoilor pieței.

Articolul Programul Rabla pentru persoane fizice se lansează în septembrie. Care este cuantumul sprijinului financiar apare prima dată în Mediafax.

Sezonul chiriilor bate la ușă: Orașul cu cele mai mari prețuri din România și costul chiriilor pe sectoare în Capitală 

Mediafax

În luna august, numărul de contactări (interacțiunile dintre chiriași și proprietari) a crescut cu 13% față de iulie, ceea ce indică un interes tot mai ridicat pentru locuințele de închiriat, odată cu intensificarea sezonului chiriilor. Prețurile medii ale chiriilor au fost cu 4% mai ridicate în luna august decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Comparativ cu luna iulie, acestea s-au menținut la un nivel similar, cu o creștere medie de 1%.

Evoluția prețurilor în țară

Cea mai mare creștere procentuală anuală s-a înregistrat în Timișoara (+10%).
În Sibiu, prețurile medii ale chiriilor au rămas la același nivel ca în perioada similară a anului trecut.

Cele mai mici chirii continuă să fie în:

  • Arad – 360 euro/lună
  • Craiova – 430 euro/lună
  • Oradea – 430 euro/lună

Cele mai ridicate valori ale chiriilor rămân în:

  • Sectorul 1 din București – 750 euro
  • Sectorul 2 din București – 650 euro
  • Cluj-Napoca – 630 euro

Evoluția chiriilor medii în București

În București, prețurile medii ale chiriilor s-au menținut relativ constante de la o lună la alta, însă comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut diferențele sunt semnificative.

  • Sectorul 1 rămâne cel mai scump, cu cele mai ridicate prețuri la toate categoriile de apartamente.
  • Cea mai mare creștere procentuală s-a înregistrat în Sectorul 2, la apartamentele cu trei camere (+18% față de august 2024), unde chiria medie a ajuns la 895 de euro (de la 760 de euro).
  • În Sectorul 5, prețul mediu pentru apartamentele cu trei camere a scăzut cu 4%.

Prețuri în luna august:

Garsoniere:

  • Sectorul 1 – 450 euro
  • Sectoarele 3 și 6 – 400 euro
  • Sectorul 5 – 350 euro
  • Sectorul 4 – 380 euro
  • Sectorul 2 – 390 euro

Apartamente cu două camere:

  • Sectorul 1 – 690 euro
  • Sectorul 2 – 613 euro
  • Sectorul 5 – 600 euro
  • Sectorul 4 – 520 euro
  • Sectoarele 3 și 6 – 550 euro
  • Apartamente cu trei camere:

Sectorul 1 – 1.100 euro (+10% față de anul anterior)

  • Sectorul 2 – 895 euro
  • Sectorul 3 – 699 euro
  • Sectorul 4 – 650 euro
  • Sectorul 5 – 650 euro
  • Sectorul 6 – 600 euro

Prețurile medii ale chiriilor în orașele mari din țară (august 2025 vs. 2024)

Cluj-Napoca:

  • Garsoniere – 440 euro (+10% față de anul trecut și față de luna anterioară)
  • Apartamente cu două camere – 600 euro (stabil)
  • Apartamente cu trei camere – 750 euro (+7% față de anul anterior)

Iași:

  • Garsoniere – 370 euro (+8%)
  • Apartamente cu două camere – 460 euro (+2%)
  • Apartamente cu trei camere – 552 euro (+6%)

Brașov:

  • Garsoniere – 380 euro (+9%)
  • Apartamente cu două camere – 500 euro (stabil)
  • Apartamente cu trei camere – 600 euro (-8% față de luna anterioară)

Constanța:

  • Garsoniere – 333 euro (+3% față de anul trecut, +11% față de luna anterioară)
  • Apartamente cu două camere – 500 euro (stabil)
  • Apartamente cu trei camere – 750 euro (+13%)

Timișoara:

  • Garsoniere – 300 euro (+7%)
  • Apartamente cu două camere – 450 euro (+13%)
  • Apartamente cu trei camere – 500 euro (stabil)

Sibiu:

  • Garsoniere – 300 euro (stabil)
  • Apartamente cu două camere – 400 euro (stabil)
  • Apartamente cu trei camere – 500 euro (stabil)

Oradea:

  • Garsoniere – 300 euro (+20%)
  • Apartamente cu două camere – 420 euro (+5%)
  • Apartamente cu trei camere – 503 euro (stabil)

Craiova:

  • Garsoniere – 292 euro (-2%)
  • Apartamente cu două camere – 400 euro (stabil)
  • Apartamente cu trei camere – 550 euro (+10%)

Arad:

  • Garsoniere – 230 euro (+6% față de anul anterior, +7% față de luna trecută)
  • Apartamente cu două camere – 370 euro (+6%)
  • Apartamente cu trei camere – 441 euro (-10%)

Articolul Sezonul chiriilor bate la ușă: Orașul cu cele mai mari prețuri din România și costul chiriilor pe sectoare în Capitală  apare prima dată în Mediafax.

Ucraina suspectează implicarea Rusiei în asasinarea lui Parubî, fostul președinte al parlamentului

Mediafax

Parubî a fost împușcat mortal sâmbătă în orașul Lviv, în vestul Ucrainei, iar președintele Volodimir Zelenski a anunțat anterior că un suspect a fost arestat pentru ceea ce a numit „o crimă oribilă” care afectează „securitatea unei țări aflate în război”.

„Știm că această crimă nu a fost accidentală. Există implicare rusă. Toți vor răspunde în fața legii”, a scris Vyhivski pe Facebook, potrivit Reuters.

Ministrul de Interne Ihor Klymenko a precizat pe Telegram că presupusul trăgător a fost reținut peste noapte în regiunea Hmelnițki, în vestul Ucrainei. „Multe detalii nu pot fi dezvăluite în acest moment. Pot spune doar că crima a fost planificată cu atenție: mișcările victimei au fost studiate, a fost trasat un traseu și gândit un plan de evadare”, a spus Klymenko.

Șeful poliției a adăugat că suspectul s-a deghizat în curier și a deschis focul asupra lui Parubî în plină zi, trăgând de opt ori și asigurându-se că victima era moartă. „A petrecut mult timp pregătindu-se, urmărind, planificând și, în final, tragând. Ne-a luat doar 36 de ore să-l depistăm și să-l arestăm”, a mai spus Vyhivski.

Parubî, unul din liderii protestelor pro-europene din 2013-2014

Poliția a publicat două fotografii de la locul arestării, în care doi ofițeri de forțe speciale țin de brațe un bărbat încătușat, dezbrăcat până la talie, cu spatele la cameră și fața neclară.

Parubî, în vârstă de 54 de ani, a fost membru al Parlamentului Ucrainei și președinte al acestuia între aprilie 2016 și august 2019. El a fost unul dintre liderii protestelor din 2013-2014 care cereau apropierea de Uniunea Europeană, ce au dus la înlăturarea președintelui pro-rus Viktor Ianukovici. De asemenea, Parubî a fost secretar al Consiliului Național de Securitate și Apărare în perioada februarie–august 2014, când Rusia a anexat Crimeea, iar separatiști susținuți de Moscova au început conflictul în estul Ucrainei.

Articolul Ucraina suspectează implicarea Rusiei în asasinarea lui Parubî, fostul președinte al parlamentului apare prima dată în Mediafax.

Radiografia impozitului de 1% pe care Guvernul vrea sa-l elimine. Taxa vizează si multinationalele, dar și companiile românești

Mediafax

Impozitul ar urma să fie eliminat începând cu 2026, arată proiectul de lege aferent „Pachetului II” de măsuri fiscale. În prima jumătate din 2024, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat din acest impozit 2,06 miliarde lei, conform ZF, care citează un răspuns oficial al instituției, scrie Gândul.

„Din informaţiile existente în baza de date a ANAF, sumele colectate reprezentând impozitul minim pe cifra de afaceri plătit de contribuabilii care se încadrează conform legii, aferent primelor 6 luni ale anului 2024  a fost de 2,06 miliarde lei”, au transmis reprezentanţii ANAF.

Informațiile obținute de Gândul spun că suma total încasată până la final de an 2024 se apropie de 4 miliarde de lei.

Partidele din coaliția de guvernare se contrazic pe datele oficiale

În acest moment, nu există date oficiale privind sumele încasate din impozitul minim pe cifra de afaceri, dar partidele care compun coalitia de guvernare se contrazic pe datele oficiale.

Finanțele justifică eliminarea impozitului prin „stimularea investițiilor”, însă nu oferă detalii suplimentare și nu prezintă un studiu de impact.

Ce investiții vor fi atrase în urma măsurii?
Care este impactul bugetar?

„Cadoul” făcut de guvernul Ilie Bolojan companiilor mari nu vine la pachet și cu condiții de a realiza investiții.

În aceeași vreme, de la începutul guvernării, executivul condus de Ilie Bolojan a crescut o serie de taxe pentru populație, de la cota de TVA, la impozit pe proprietate, accize etc. Măsurile au venit în contextul în care chiar premierul Ilie Bolojan a declarat, în Bloomberg, cea mai importantă publicație internațională pentru investitori, că România este în pragul falimentului.

Cu toate acestea, prin „pachetul II”, guvernul Bolojan elimină impozitul minim pe afacerile companiilor mari, introdus de guvernul Ciolacu în 2023, cu efect din 2024.

Ce spune Ministerul de Finanțe

De altfel, Ministerul de Finanțe recunoaște că o parte din încasările suplimentare la bugetul statului vin din această măsură.

„Încasările din impozitul pe profit au însumat 35,98 mld lei, consemnând o creștere de 23,5% susținută de avansul veniturilor din impozitul pe profit, inclusiv impozitul minim pe cifra de afaceri de la agenții economici și impozitul pe profit de la bănci comerciale”, se arată în nota care însoțește execuția bugetului statului în 2024.

Încasările guvernului din impozitul pe profitul companiilor au crescut cu 6,8 miliarde lei în 2024. Din această creștere, circa 4 miliarde lei au venit numai din impozitul minim pe cifra de afaceri a companiilor mari.

Povestea impozitării multinaționalelor este veche. Guvernele din vremea lui Liviu Dragnea (2017-2019) au mai vorbit despre introducerea acestui impozit și inițiativa a apărut în mod recurent.

Ideea a plecat de la o realitate: în anumite domenii, companiile multinaționale au o marjă de profit mai mică decât companiile locale și, ca atare, plătesc mai puțin impozit la bugetul de stat.
Practica nu este ilegală, ci ține de ceea ce consultanții numesc „optimizare fiscală”, adică scăderea bazei de impozitare, astfel încât costul cu taxele și impozitele să fie cât mai mic.

Diferența dintre companiile multinaționale și cele din România este, însă, că grupurile internaționale au mai multe pârghii pentru a reduce din impozitul pe profit plătit în România, prin plăți către entități din alte țări, din același grup, cum ar fi cheltuielile de management.

Introducerea impozitului minim pe cifra de afaceri nu a vizat doar companiile multinaționale

Introducerea impozitului minim pe cifra de afaceri, în 2024, nu a vizat însă numai companiile multinaționale, ci toate companiile din România care au o cifră de afaceri mai mare de 50 milioane euro. Măsura, dacă ar fi fost introdusă doar pentru multinaționale, ar fi fost discriminatorie.

Cum se calculează impozitul: se stabilește impozitul pe profit al companiilor – de 16% – și se calculează impozitul minim pe cifra de afaceri de 1%, din care se scad anumite cheltuieli, cum ar fi cele cu investițiile.

Dacă impozitul pe profit plătit este mai mic decât impozitul pe cifra de afaceri, atunci se plătește acesta din urmă. Dacă impozitul de 16% este mai mare, compania plătește impozit pe profit.

Cine are cele mai mari afaceri din România

În Top 10 al celor mai mari companii din România, după cifra de afaceri, sunt numai companii multinaționale, dar unele au și acționariat românesc, cum este cazul OMV Petrom.

Cele 10 cumulează un business de 200 mliliarde lei, la o cifră de afaceri totală în economie de 3.000 miliarde lei.

Practic, 10 companii, care înseamnă 0,001% din totalul companiilor (700.000 de firme active), fac 7% din businessul din România (3.000 miliarde lei).

În acest moment, nu sunt date despre cât plătește fiecare companie în parte din impozitul pe cifra de afaceri.

Top 10 companii din România după cifra de afaceri

  • OMV Petrom SA – 30 miliarde lei;
  • Automobile Dacia – 28 miliarde lei;
  • OMV Petrom Marketing – 25 miliarde lei;
  • Lidl Discount – 24 miliarde lei;
  • Kaufland România – 20 miliarde lei;
  • Ford Otosan – 19 miliarde lei;
  • Rompetrol Rafinare – 15 miliarde lei;
  • Profi Rom Food – 14 miliarde lei;
  • Rompetrol Downstream – 13 miliarde lei;
  • Carrefour România – 13 miliarde lei.

       

*Sursa – Ministerul Finanțelor

Articolul Radiografia impozitului de 1% pe care Guvernul vrea sa-l elimine. Taxa vizează si multinationalele, dar și companiile românești apare prima dată în Mediafax.

Protest al profesorilor din trei federații sindicale, în prima zi de școală

Mediafax

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația „Spiru Haret” și „Alma Mater” vor organiza pe 8 septembrie un protest al profesorilor la Palatul Cotroceni.

Sindicatele susțin că modificările aduc „o criză fără precedent în ultimii 35 de ani” în educație și resping măsurile prin care Guvernul urmărește reducerea deficitului bugetar. Printre acestea: creșterea numărului de elevi la clasă, reducerea burselor de merit și eliminarea celor de excelență, majorarea normei didactice fără creșteri salariale și diminuarea finanțării și a posturilor din sistem.

Liderii sindicali afirmă că protestul nu vizează salariile, ci condițiile de desfășurare a actului educațional.

„Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune în desfășurarea actului educațional”, transmit organizațiile.

Profesorii cer retragerea măsurilor criticate și susțin că festivitățile dedicate primei zile de școală, pe 8 septembrie, „sunt golite de conținut”, solicitând elevilor și părinților să se alăture manifestațiilor.

Articolul Protest al profesorilor din trei federații sindicale, în prima zi de școală apare prima dată în Mediafax.

Bujduveanu: Două tronsoane noi din rețeaua de termoficare, puse în funcțiune în București

Mediafax

Primăria Capitalei a pus în funcțiune două noi tronsoane din rețeaua de termoficare, parte a proiectului de modernizare a Magistralei II-III Grozăvești.

Este vorba de 300 de metri de conductă sub Bulevardul Kiseleff, între Muzeul Antipa și Muzeul de Geologie, și 200 de metri între strada Mexic și Pasajul Victoriei.

Lucrările au fost realizate în galerii înguste, sub zone intens circulate, fără intervenții la suprafață pentru a nu bloca traficul.

„Cu aceste lucrări, am ajuns la peste 90% din cei 11 km ai întregului proiect. Prin finalizarea acestei investiții reducem pierderile din rețea și îmbunătățim furnizarea de apă caldă în zona centrală și în cartierul Aviației”, a transmis primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu.

Articolul Bujduveanu: Două tronsoane noi din rețeaua de termoficare, puse în funcțiune în București apare prima dată în Mediafax.