AUR pregătește o moțiune simplă pe tema politicilor din educației. Când va fi aceasta depusă

Mediafax

Parlamentarii AUR au anunțat astăzi că vor depune miercuri o moțiune simplă privind politicile din educație. Informația a fost transmisă luni de liderul senatorilor partidului AUR, Petrișor Peiu.

„Din păcate, avem o situaţie mult mai grea decât în anii trecuţi în educaţie. Din punct de vedere politic, noi am decis să marcăm această degradare a modului în care statul român tratează educaţia, printr-o moţiune simplă pe tema politicilor din educaţie, pe care o vom depune în ziua de miercuri. Aşa, ca să fac o glumă care nu e chiar glumă, sigur că strângem semnăturile până miercuri, dar ne era teamă că dacă o depuneam azi şi regulamentul prevede ca în maxim şase zile de la depunere să se dezbată, să nu ne programeze dezbaterea din nou duminică. Am văzut că onor coaliţia a început să se obişnuiască cu ziua de duminică, şi atunci o depunem miercuri, pentru a evita o astfel de chestiune. (…) Va fi depusă la Senat”, a declarat Petrișor Peiu în cadrul conferinței de presă de luni.

Petrișor Peiu a explicat că moțiunea are la bază trei aspecte.

Printre problemele cele mai grave, conform acestuia, se numără faptul că România direcționează cel mai mic procent din PIB către educație și cercetare dintre statele Uniunii Europene, testele standardizate arată un nivel ridicat al analfabetismului funcțional, de 44%, iar doar 25-26% dintre tineri au studii superioare, „ceea ce iarăşi ne plasează pe ultimul loc în Uniunea Europeană”.

„Toate aceste trei considerente ar fi trebuit să ne facă, ca stat, să creştem expunerea financiară către educaţie şi, cu toate acestea, actuala coaliţie a decis să scadă contribuţia financiară a statului la procesul educativ. Sigur că asta va însemna că sărmanii părinţi vor trebui să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru a suplini cu meditaţii ceea ce nu se face sau nu se face cum trebuie la şcoală. Este a noua oară după 1990 când se reglează dezechilibrele bugetare pe seama educaţiei”, a mai precizat Petrișor Peiu.

Articolul AUR pregătește o moțiune simplă pe tema politicilor din educației. Când va fi aceasta depusă apare prima dată în Mediafax.

15 foști mari fotbaliști din Premier League, nominalizați pentru includerea în Hall of Fame

Mediafax

Nominalizările îi includ pe Gary Neville, Michael Carrick, Teddy Sheringham, Patrice Evra, Edwin van der Sar și Nemanja Vidic, toți șase multipli campioni în Premier League, fiecare cu cel puțin trei medalii de campion. Pe listă se mai află Michael Owen și Robbie Fowler (Liverpool), Sol Campbell (Arsenal), Cesc Fàbregas și Eden Hazard (Chelsea), precum și Yaya Touré și David Silva (Manchester City), Jermain Defoe și Les Ferdinand.

Hall of Fame-ul din Premier League a fost creat pentru a recunoaște carierele jucătorilor și antrenorilor care au contribuit semnificativ la istoria ligii, începând cu 1992. În prezent, clubul exclusivist are 24 de membri, iar anul trecut au fost adăugați Andy Cole, Ashley Cole și John Terry.

Suporterii pot vota pentru a decide care dintre nominalizați vor fi adăugați în Premier League Hall of Fame până luni, 15 septembrie. Rezultatele votului vor fi prezentate celor 24 de membri existenți, care vor avea onoarea de a lua decizia finală privind cei doi jucători care vor fi incluși în lista de membri în 2025.

Cei doi noi jucători adăugați în Hall of Fame – pe care Premier League îl consideră cea mai înaltă distincție individuală – vor fi anunțați la un eveniment special, programat marți, 4 noiembrie.

Articolul 15 foști mari fotbaliști din Premier League, nominalizați pentru includerea în Hall of Fame apare prima dată în Mediafax.

Apple lansează marți iPhone 17. Fără progrese clare în AI, acțiunile ar putea scădea

Mediafax

Deși Apple a câștigat peste 450 de miliarde de dolari în valoare de piață de la sfârșitul lunii iulie, analiștii avertizează că entuziasmul ar putea fi exagerat, mai ales dacă lansarea programată pentru marți, nu convinge prin inovații reale, în special în domeniul inteligenței artificiale.

Apple urmează să lanseze iPhone 17, inclusiv un model nou, mai subțire – „iPhone 17 Air” – și actualizări pentru Apple Watch și Vision Pro. Însă lipsa unor funcții AI semnificative riscă să dezamăgească investitorii: „Este greu să recomanzi cumpărarea de acțiuni înainte de eveniment, mai ales după o creștere atât de mare. Dacă Apple continuă să ezite cu AI, mă tem pentru viitorul acțiunii”, a explicat Clayton Allison, manager de portofoliu la Prime Capital, citat de Bloomberg.

Lansările Apple, adesea urmate de scăderi pe bursă

De-a lungul anilor, lansările de iPhone au fost de multe ori urmate de scăderi ale acțiunilor, într-un fenomen cunoscut drept „vinde pe știre”. Acest lucru înseamnă că, după ce se confirmă informațiile așteptate (precum lansarea unui nou iPhone), mulți investitori aleg să vândă acțiunile pentru a încasa profitul acumulat anterior, ceea ce duce la o scădere temporară a prețului în piață. Iar istoria s-ar putea repeta, potrivit Bank of America.

Chiar dacă Apple a avut cea mai mare creștere trimestrială a veniturilor din ultimii trei ani, ritmul e încă lent în comparație cu rivali ca Google și Meta. Acțiunile Apple sunt scumpe raportat la profituri: se tranzacționează la de peste 30 de ori câștigurile estimate, una dintre cele mai mari evaluări din topul companiilor americane.

Apple ar putea crește prin scumpirea produselor

„Păstrăm acțiunile Apple în portofoliu, dar nu suntem foarte entuziasmați în acest moment. Prețul este deja ridicat, iar pe termen scurt nu vedem un potențial real de creștere”, a dezvăluit David Katz, director de investiții la Matrix Asset Advisors, firmă americană de administrare a activelor.

Unii analiști, precum cei de la Morgan Stanley, cred că Apple ar putea totuși impulsiona creșterea printr-o strategie simplă, dar eficientă: majorarea prețurilor.

Deși compania nu a mai scumpit produsele în ultimii ani, o astfel de mișcare, aplicată inteligent, ar putea compensa lipsa unor inovații spectaculoase și ar aduce venituri mai mari, fără schimbări majore în ofertă. Opțiunea este încă subestimată de piață și ar putea deveni un motor important de creștere în perioada următoare.

 

Articolul Apple lansează marți iPhone 17. Fără progrese clare în AI, acțiunile ar putea scădea apare prima dată în Mediafax.

Un anestezist din Franța este acuzat că a otrăvit intenționat 30 de pacienți

Mediafax

Péchier a lucrat la două clinici din Besançon, unde pacienți cu risc redus au suferit stopuri cardiace în circumstanțe suspecte.

În urma a opta ani de anchetă, procurorii susțin că medicul ar fi manipulat pungi de anestezie sau perfuzii pentru a provoca urgențe medicale, în care să intervină pentru a-și etala abilitățile și a-și discredita colegii.

Procurorul Étienne Manteaux a declarat că acesta este un caz fără precedent în istoria Franței.

Cel mai tânăr pacient vizat avea doar patru ani și a supraviețuit, în timp ce cel mai vârstnic avea 89 de ani.

Medicul neagă acuzațiile și susține că erorile medicale ale altor colegi sunt responsabile pentru tragedii.

Procesul, care se va întinde până în decembrie, reunește peste 150 de părți civile.

Fiica unei victime a declarat: „Aștept de 17 ani acest proces”. Tatăl ei a murit în 2008 în urma unui stop cardiac cauzat de o supradoză de lidocaină, un anestezic local.

Articolul Un anestezist din Franța este acuzat că a otrăvit intenționat 30 de pacienți apare prima dată în Mediafax.

Atacul extremiștilor de dreapta asupra unei trupe rock a fost investigat cu celeritate

Mediafax

Într-un comunicat de presă emis luni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 a respins afirmațiile potrivit cărora ancheta privind atacul extremiștilor de dreapta asupra unei trupe rock ar fi fost tergiversată sau lipsită de transparență.

Procurorii precizează că au informat opinia publică și mass-media atât în momentul desfășurării activităților de urmărire penală, cât și la finalizarea dosarului și sesizarea instanței.

Parchetul subliniază că acuzațiile formulate împotriva inculpaților au vizat inclusiv aspectele ideologice ale atacului.

Cei trei au fost trimiși în judecată sub incidența articolului 77 lit. h) din Codul penal, care prevede circumstanțe agravante pentru infracțiuni comise pe motive legate de rasă, naționalitate, etnie, religie, gen, orientare sexuală, opinie politică sau alte criterii similare.

Precizările vin după un articol publicat de G4Media, care relata că doi dintre agresori și-au recunoscut faptele și au fost condamnați.

Parchetul a subliniat însă că a acționat cu celeritate și că toate etapele procedurale au fost comunicate public, în conformitate cu Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media.

Articolul Atacul extremiștilor de dreapta asupra unei trupe rock a fost investigat cu celeritate apare prima dată în Mediafax.

Trump va organiza lupte UFC la Casa Albă pentru a marca 250 de ani de la Independența SUA

Mediafax

Președintele Donald Trump a exercitat o presiune asupra planurilor de a găzdui o luptă UFC în cușcă (Octagon – n.r. denumirea ringului de lupte), pe peluza de sud a Casei Albe, anul viitor.

Trump a făcut pentru prima dată aluzie la organizarea unui eveniment de MMA în iulie, declarând că ar vrea ca peste 20.000 de fani să participe la acesta, spunând și că va fi parte a celebrării celor 250 de ani de la Independența Americii.

Potrivit informațiilor publicate de Wall Street Journal, lupta este planificată pentru luna iunie anul viitor, pentru că programul specific lunii iulie este deja plin.

În a doua parte a lunii august, Donald Trump s-a întâlnit cu Dana White, președintele UFC, care îi este și un vechi prieten, la Casa Albă. În urma discuțiilor, White a postat pe Instagram un videoclip live în care a declarat că lupta va avea loc cu siguranță. „Am rezolvat problema astăzi”, a spus el.

Potrivit sursei citate, Ivanka Trump, fiica președintelui SUA ar putea participa și ea la organizarea evenimentului. Ea este o fană a acestui sport. Lupta UFC va include atât cântărirea sportivilor, cât și coregrafia obișnuită, inclusiv lasere, artificii, dar și un ring octogonal.

„Acesta va fi unul dintre cele mai mari și mai istorice evenimente sportive din istorie, iar faptul că președintele Trump îl găzduiește la Casa Albă este o dovadă a viziunii sale de a sărbători monumentala aniversare de 250 de ani a Americii”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Trump, Steven Cheung, pentru Wall Street Journal.

Donald Trump și Dana White se cunosc de mulți ani. Trump obișnuia să găzduiască evenimente de MMA la un hotel pe care îl deținea în Atlantic City la începutul anilor 2000.

Articolul Trump va organiza lupte UFC la Casa Albă pentru a marca 250 de ani de la Independența SUA apare prima dată în Mediafax.

Zeci de diplomați străini au vizitat clădirea guvernului ucrainean avariată de atacul rusesc

Mediafax

Diplomații străini au vizitat clădirea Cabinetului de Miniștri al Ucrainei, care a fost avariată în cel mai mare atac aerian al Rusiei de la începutul războiului.

Ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, a declarat că șefii a 60 de misiuni diplomatice au acceptat invitația făcută de ministerul pe care-l conduce, potrivit Sky News.

„Diplomații străini au primit o informare care nu s-a concentrat pe clădirea guvernului în sine, ci pe distrugerile și decesele cauzate de recentul atac masiv rusesc în toată Ucraina, inclusiv Kiev, Sumî, Kremenchuk, Odesa, Dnipro, Krîvoi Rog și Zaporijia. Le-am spus colegilor noștri străini că, prin astfel de atacuri barbare, Rusia respinge eforturile de pace și diplomația. Prin urmare, pentru a realiza pacea, este necesar să se intensifice sancțiunile împotriva Moscovei și să se consolideze puterea Ucrainei”, a transmis șeful diplomației ucrainene.

Articolul Zeci de diplomați străini au vizitat clădirea guvernului ucrainean avariată de atacul rusesc apare prima dată în Mediafax.

Au fost puse în vânzare primele bilete pentru turneul de tenis WTA 250 Transylvania Open 2026

Mediafax

Organizatorii turneului WTA 250 Transylvania Open, de la Cluj, cel mai important turneu de tenis feminin din România, au anunțat luni că au fost puse în vânzare primele 500 de bilete și 100 de abonamente pentru ediția din 2026, în regim Early Bird.

Cea de-a șasea ediție a competiției se va desfășura în perioada 31 ianuarie – 7 februarie 2026, la BT Arena din Cluj-Napoca.

O noutate a turneului o reprezintă faptul că duminică, 1 februarie, pe lângă meciurile de calificări, vor fi programate și cinci partide de pe tabloul principal (trei la simplu și două la dublu). În plus, accesul publicului în primele două zile va fi gratuit, pe baza unor bilete cu valoare zero, care pot fi rezervate online sau ridicate direct de la sală.

Finalele de simplu și dublu se vor desfășura sâmbătă, 7 februarie, și nu duminică, așa cum se întâmpla în edițiile precedente.

Turneul a fost desemnat de Asociația profesionistă de tenis feminin (WTA) cel mai bun turneu de categorie WTA 250 din lume în anii 2022 și 2023.

La ediția din 2025, rusoaica Anastasia Potapova a cucerit trofeul, învingând-o în finală pe italianca Lucia Bronzetti, scor 4–6, 6–1, 6–2.

Articolul Au fost puse în vânzare primele bilete pentru turneul de tenis WTA 250 Transylvania Open 2026 apare prima dată în Mediafax.

Handbal masculin. CSM Constanța oferă intrare gratuită la meciurile din primul tur al Cupei Europene

Mediafax

Clubul constănțean va găzdui ambele partide cu echipa cipriotă din turul întâi al celei de-a treia competiții europene.

Meciurile se vor disputa sâmbătă, 13 septembrie, și duminică, 14 septembrie, ambele de la ora 18:00.

Câștigătoarea duelului se va confrunta, în runda secundă, cu echipa HC Dukla Praha, din Cehia.

Articolul Handbal masculin. CSM Constanța oferă intrare gratuită la meciurile din primul tur al Cupei Europene apare prima dată în Mediafax.

Mijlocașul Emmanuel Mensah, împrumutat de CFR 1907 Cluj la Gloria Bistrița, în Liga 2

Mediafax

Fotbal Club CFR 1907 Cluj și Gloria Bistrița au ajuns la un acord privind împrumutul mijlocașului Emmanuel Mensah (21 ani) pentru un sezon competițional. Atacantul ghanez evoluase în prima parte a anului la FC Argeș, tot sub formă de împrumut.

Clubul clujean l-a transferat pe Emmanuel Mensah în martie 2023, fiind adus de la echipa ghaneză Young Apostles.

După venirea în România, Emmanuel a jucat la satelitul clujenilor. În sezonul 2023/24 a mers împrumut la CSM Sighetu Marmației, formație din Seria 10 a Ligii a 3-a. A marcat 13 goluri în cele 21 de meciuri pe care le-a jucat. A început sezonul 2024/25 la echipa de tineret a CFR-ului, după care a fost selectat în lotul echipei de seniori.

În ianuarie 2025, CFR l-a împrumutat la FC Argeș. Cota de piață a jucătorului este de 75.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate transfermakt.

Articolul Mijlocașul Emmanuel Mensah, împrumutat de CFR 1907 Cluj la Gloria Bistrița, în Liga 2 apare prima dată în Mediafax.