Antrenorul José Mourinho urmează să semneze cu Benfica până la finalul sezonului 2026/27

Mediafax

Antrenorul José Mourinho urmează să semneze un contract cu Benfica Lisabona care îl va menține la echipă până la finalul sezonului 2026/27.

Negocierile dintre club și reprezentanții tehnicianului portughez au decurs favorabil, iar semnarea acordului este așteptată în cursul zilei de miercuri, anunță publicația portugheză A Bola.

Deși durata contractului este stabilită, mai rămân de clarificat aspectele financiare, inclusiv salariul lui Mourinho și al staffului său, precum și condițiile de reziliere negociate cu Fenerbahçe, clubul de care a fost despărțit de la sfârșitul lunii august, după eliminarea echipei din Turcia chiar de Benfica în play-off-ul UEFA Champions League.

Mourinho, aflat momentan în vacanță, își va întrerupe concediul pentru a reveni în Portugalia, urmând să fie probabil pe bancă la meciul cu Aves SAD din campionatul Portugaliei, programat sâmbătă, la Vila das Aves.

Benfica a anunţat miercuri dimineață demiterea lui Bruno Lage, după înfrângerea suferită pe teren propriu în faţa lui Qarabag (2-3), în prima etapă a Ligii Campionilor 2025/2026, marți seară.

Articolul Antrenorul José Mourinho urmează să semneze cu Benfica până la finalul sezonului 2026/27 apare prima dată în Mediafax.

Selecționerul naționalei de handbal: La Euro 2026, România va arăta ca o echipă puternică

Mediafax

„Această națională are potențial, dar nicio echipă nu poate fi formată peste noapte. Suntem într-un proces de schimb de generații și ne dorim ca echipa să devină competitivă într-un timp cât mai scurt. Cred eu că, la Campionatul European din 2026, România va arăta ca o echipă puternică și omogenă”, a declarat Florentin Pera, într-o conferință de presă organizată la Oradea, înaintea meciurilor amicale programate cu Franța, campioana mondială en-titre și vicecampioana olimpică de la Paris.

„Meciurile cu Franța sunt foarte importante pentru pregătirea noastră. Este esențial să ne testăm împotriva uneia dintre cele mai puternice echipe din lume. Dubla reprezintă, de asemenea, o oportunitate de a integra jucătoarele tinere și de a le oferi tuturor șansa de a intra în joc”, a mai spus Pera.

Partidele amicale cu Franța sunt programate joi, ora 18:00, și sâmbătă, ora 15:00, în Sala Polivalentă din Oradea.

Articolul Selecționerul naționalei de handbal: La Euro 2026, România va arăta ca o echipă puternică apare prima dată în Mediafax.

Surse: Coaliția amână o săptămână decizia privind prelungirea plafonării prețurilor la alimente

Mediafax

Subiectul plafonării prețurilor la alimentele de bază a fost dezbătut luni în ședința coaliției de guvernare, însă o decizie finală a fost amânată pentru săptămâna viitoare, după ce liderii PNL au cerut timp suplimentar de analiză.

Premierul Ilie Bolojan a solicitat un răgaz de o săptămână, argumentând că este un subiect nou, care necesită studierea documentelor prezentate și solicitarea de date suplimentare, după ce PSD a prezentat un document din care reieșea că eliminarea prelungirii plafonării prețurilor la alimentele de bază ar duce la majorarea inflației, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX. În plus, acesta a precizat că oricum nu s-ar fi putut adopta o ordonanță de urgență în această săptămână.

UDMR s-a poziționat ferm în favoarea prelungirii plafonării prețurilor la alimentele de bază, în timp PSD a transmis că nu are nicio problemă cu amânarea deciziei.

Astfel, o decizie finală urmează să fie luată săptămâna viitoare, după ce partenerii de guvernare vor analiza impactul și forma actului normativ.

Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, implementată de guvernul din iunie 2023, a redus inflația de la 18% la 1,1% și a protejat puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici. PSD avertizează că eliminarea măsurii ar duce la creșterea prețurilor și tensiuni sociale, potrivit documentului PSD consultat de MEDIAFAX.

Articolul Surse: Coaliția amână o săptămână decizia privind prelungirea plafonării prețurilor la alimente apare prima dată în Mediafax.

Rezultate de top cu hibrizii de rapiță Pioneer în județele Călărași și Ialomița

Mediafax

Astfel, rapița a ocupat o suprafață mai însemnată în asolamentul ales în majoritatea fermelor, iar rezultatele excepționale oferite de hibrizii de rapiță Pioneer nu au întârziat să apară. În acest context, compania Corteva Agriscience prezintă în rândurile următoare rezultatele fermierilor campioni din aceste două județe.

Primul fermier campion din această zonă este domnul Marian Mitran, societatea Lux Com, din localitatea Ileana, județul Călărași, un colaborator vechi al companiei, care obține constant rezultate excepționale. În anul agricol 2024-2025, cea mai bună producție i-a fost oferită de hibridul PT303, respectiv 5.400 kg/ha.

Citeşte comunicatul integral la adresa: http://comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=21271

Articolul Rezultate de top cu hibrizii de rapiță Pioneer în județele Călărași și Ialomița apare prima dată în Mediafax.

Protest la Ministerul Economiei: „Salvați șantierul! Salvați Mangalia!”

Mediafax

Protestul este programat între orele 11:30 și 15:30, în fața Ministerului Economiei, sub sloganul „Mangalia Trezește-te! Salvați șantierul! Salvați Mangalia!”.

Organizatorii atrag atenția că lipsa de decizie a acționarilor DSMa – inclusiv statul român, acționar majoritar – și lipsa unui plan politic pentru deblocarea situației împing șantierul spre faliment.

Angajații reclamă neplata integrală a salariilor și a altor drepturi, promisiuni amânate, precum și lipsa de comunicare din partea Guvernului și a Ministerului Economiei. Potrivit organizatorilor, restanțele salariale depășesc 17 milioane de lei, iar datoriile totale ale societății aflate în insolvență ajung la aproximativ 200 de milioane de euro.

„Oamenii au ajuns în situații disperate, muncesc în condiții grele și sunt plătiți doar parțial. Indiferența autorităților față de soarta șantierului și a comunității din Mangalia este revoltătoare și inacceptabilă”, se arată în apelul de mobilizare.

Numărul angajaților a scăzut sub 1.000, de zece ori mai puțini decât în perioadele de vârf, iar orașul Mangalia resimte deja efectele sociale și economice ale crizei.

Sindicatul Liber Navaliștii Mangalia a anunțat că protestatarii vor pleca spre București în dimineața zilei de 24 septembrie, cu autocare puse la dispoziție din parcarea șantierului.

Revendicările principale vizează plata integrală și la timp a salariilor, reluarea lucrărilor la șantier și implicarea reală a statului în salvarea obiectivului strategic.

Articolul Protest la Ministerul Economiei: „Salvați șantierul! Salvați Mangalia!” apare prima dată în Mediafax.

Real Madrid: Alexander-Arnold a suferit o accidentare la coapsa piciorului stâng

Mediafax

Englezul de 26 de ani s-a accidentat în minutul 4 al partidei, în timp ce încerca să paseze către coechipierul său Mastantouno pe banda dreaptă. Alexander-Arnold a pus imediat mâna pe gamba stângă, semnalând durerea, și a fost nevoit să părăsească terenul câteva secunde mai târziu. În locul său, antrenorul Xabi Alonso l-a trimis pe teren pe Dani Carvajal.

Clubul madrilen a precizat într-un comunicat oficial că jucătorul se află în monitorizare medicală și evoluția leziunii va fi urmărită în următoarele zile, fără a oferi încă un interval estimativ de recuperare. Aceasta reprezintă a doua mare pierdere pentru Real Madrid în debutul sezonului, după indisponibilitatea lui Antonio Rudiger.

Real Madrid a câștigat cu Marseille, scor 2-1, după ce francezii au deschis scorul.

Articolul Real Madrid: Alexander-Arnold a suferit o accidentare la coapsa piciorului stâng apare prima dată în Mediafax.

Pilotul britanic Lewis Hamilton lansează un apel pentru Gaza: Nu putem rămâne indiferenți

Mediafax

Pilotul britanic de Formula 1 Lewis Hamilton a transmis miercuri un mesaj public prin care și-a reafirmat sprijinul pentru victimele conflictului din Gaza și a încurajat fanii să contribuie la ajutorarea celor afectați.

Hamilton, de șapte ori campion mondial și în prezent pilot Ferrari, a precizat că situația din Gaza „se agravează de la zi la zi” și că, în ultimii doi ani, peste 10% din populația regiunii a fost rănită sau ucisă, inclusiv zeci de mii de copii.

„Ultima incursiune în Gaza City a forțat sute de mii de oameni să își părăsească locuințele, iar spitalele sunt deja suprasolicitate de victimele bombardamentelor și de cei care suferă de foame. Comisia ONU clasifică ceea ce se întâmplă ca genocid. Ca ființe umane, nu putem sta și privi”, a declarat Hamilton pe rețelele de socializare, potrivit Gazzetta dello Sport.

Pilotul a precizat că a făcut donații către trei organizații implicate în criza umanitară și a îndemnat fanii să se alăture inițiativei: „Dacă și voi aveți posibilitatea de a contribui, v-aș fi recunoscător să vă alăturați mie”.

Nu este prima intervenție a lui Hamilton pe teme umanitare: în martie 2024, el ceruse deja încetarea violențelor și eliberarea ostaticilor din Gaza, subliniind importanța păcii și protecției civililor în regiune.

Hamilton este cunoscut pentru implicarea sa în cauze sociale, inclusiv sprijinirea mișcării Black Lives Matter și a inițiativelor pentru protecția mediului și a drepturilor omului.

Articolul Pilotul britanic Lewis Hamilton lansează un apel pentru Gaza: Nu putem rămâne indiferenți apare prima dată în Mediafax.

Papa Leon al XIV-lea denunță strămutarea forțată, în profundă „solidaritate cu poporul palestinian din Gaza”

Mediafax

Leon al XIV-lea a făcut comentariile la sfârșitul audienței sale generale săptămânale din Piața Sfântul Petru de la Vatican și a doua zi după lansarea unei ofensive militare israeliene majore în Gaza.

„Îmi exprim profunda solidaritate cu poporul palestinian din Gaza, care continuă să trăiască în frică și să supraviețuiască în condiții inacceptabile, forțat încă o dată să-și părăsească pământurile”, a declarat Papa, potrivit Le Figaro.

Șeful Bisericii Catolice și-a reînnoit apelurile „pentru un armistițiu, eliberarea ostaticilor, o soluție diplomatică negociată și respectarea deplină a dreptului internațional umanitar”.

Armata israeliană a anunțat marți că a lansat o ofensivă terestră majoră în orașul Gaza. Anunțul a fost condamnat de majoritatea liderilor politici din lume.

Articolul Papa Leon al XIV-lea denunță strămutarea forțată, în profundă „solidaritate cu poporul palestinian din Gaza” apare prima dată în Mediafax.

Curs valutar, 17 septembrie. Euro urcă, iar aurul și-a temperat creșterea

Mediafax

Euro a continuat să urce, fiind cotată de BNR la 5,0670 lei. Dolarul american și lira sterlină s-au depreciat până la 4,2778 lei, respectiv 5,8389 lei, iar francul elvețian a fost evaluat în creștere, la 5,4387 lei.

Gramul de aur a fost mai ieftin cu aproximativ 5 lei, fiind evaluat la 504,5467 lei. Unitatea de cont a FMI, utilizată pentru tranzacțiile între băncile centrale, a fost coborât până la 5,8945 lei.

Cursul valutar rezultat din cotaţiile anunţate miercuri de băncile care sunt autorizate să opereze pe piaţa valutară este următorul:

Moneda Simbol RON
Euro EUR 5,0670
Dolarul SUA USD 4,2778
Francul elvețian CHF 5,4387
Lira sterlină GPB 5,8389
Gramul de aur XAU 504,5467
Dolarul australian AUD 2,8544
Dolarul canadian CAD 3,1107
Coroana cehă CZK 0,2084
Coroana daneză DKK 0,6788
Lira egipteană EGP 0,0888
100 Forinți maghiari HUF 1,2998
100 Yeni japonezi JPY 2,9237
Leul moldovenesc MDL 0,2599
Coroana norvegiană NOK 0,4358
Zlotul polonez PLN 1,1914
Coroana suedeză SEK 0,4624
Lira turcească TRY 0,1035
Rubla rusească RUB 0,0514
Leva bulgărească BGN 2,5908
Randalul sud-african ZAR 0,2460
Realul brazilian BRL 0,8079
Renminbi-ul chinezesc CNY 0,6021
Rupia indiană INR 0,0487
100 Woni sud-coreeni KRW 0,3106
Peso-ul mexican MXN 0,2340
Dolarul neo-zeelandez NZD 2,5565
Dinarul sârbesc RSD 0,0432
Hryvna ucraineană UAH 0,1039
Dirhamul Emiratelor Arabe AED 1,1646
Bahtul thailandez THB 0,1348
Dolarul din Hong Kong HKD 0,5502
100 Rupii indoneziene IDR 0,0261
Shekelul israelian ILS 1,2844
100 Coroane islandeze ISK 3,5434
Ringgitul malaysian MIR 1,0213
Peso-ul filipinez PHP 0,0752
Dolarul singaporez SGD 3,3515
DST XDR 5,8945

Cursurile pieţei valutare sunt calculate de BNR pe baza cotaţiilor practicate de societăţile bancare autorizate să efectueze operaţiuni pe piaţa valutară. Lista nu implică obligativitatea utilizării cursurilor valutelor și aurului în tranzacții efective de schimb valutar și înregistrări contabile, a precizat BNR.

Articolul Curs valutar, 17 septembrie. Euro urcă, iar aurul și-a temperat creșterea apare prima dată în Mediafax.

Inflația rămâne ridicată în Marea Britanie, iar Banca Angliei ar putea menține dobânda

Mediafax

Potrivit Biroului britanic de Statistică, prețurile la alimente și băuturi au crescut pentru a cincea lună consecutiv. Inflația s-a menținut la 3,8% în august, peste așteptări, iar analiștii estimează că Banca Angliei va păstra dobânda cheie la 4% la reuniunea de joi.

Deși s-a stabilizat, nivelul actual al inflației este în continuare aproape dublu față de ținta oficială de 2%, stabilită de Banca Angliei.

Guvernul, sub presiune din cauza inflației

Ministrul de Finanțe Rachel Reeves a declarat miercuri, imediat după publicarea datelor, că înțelege dificultățile prin care trec cetățenii: „Știu că pentru multe familii economia pare blocată. De aceea sunt hotărâtă să reduc costurile și să sprijin oamenii care se confruntă cu facturi mari”.

Inflația ridicată afectează imaginea guvernului laburist, aflat la putere din iulie 2024. Iar Reeves mizează pe scăderea inflației pentru a atenua nemulțumirea publică, după ce guvernul laburist a înregistrat o scădere bruscă în sondaje, potrivit Associated Press.

Bugetul, o probă decisivă pentru executiv

Bugetul anual din 26 noiembrie este văzut ca un test politic major pentru actualul guvern. Se așteptată să fie anunțate noi creșteri de taxe pentru a crește veniturile statului, dar și măsuri sociale menite să atenueze efectele crizei costului vieții.

Șefa finanțelor britanice este considerată de mulți parțial responsabilă pentru menținerea inflației ridicate. Aceștia susțin că majorarea taxelor pe afaceri a forțat companiile să transfere costurile către consumatori.

Dobânzile nu scad fără temperarea inflației

Din perspectiva politicii monetare, piețele par deja convinse că Banca Angliei nu va reduce dobânda la reuniunea de joi. „Marea Britanie a devenit un caz aparte în rândul economiilor G7, cu cea mai persistentă inflație”, a comentat James Smith, director de cercetare la Resolution Foundation, o organizație britanică de analiză economică axată pe nivelul de trai și echitatea socială.

Banca Angliei a început să reducă treptat dobânda de referință în august 2024, adoptând un ritm de câte o scădere la fiecare trei luni. Următoarea ședință din noiembrie ar putea aduce o nouă reducere, dar doar dacă datele privind inflația și salariile vor permite.

Articolul Inflația rămâne ridicată în Marea Britanie, iar Banca Angliei ar putea menține dobânda apare prima dată în Mediafax.