O mașină a intrat în poarta sediului FBI din Pittsburgh. Șoferul a aruncat un steag SUA peste gard

Mediafax

Incidentul a avut loc miercuri dimineață. Un șofer a intrat cu mașina în poarta clădirii FBI din Pittsburgh, apoi a scos un steag american de pe bancheta din spate și l-a aruncat peste gard înainte de a pleca, au declarat autoritățile, potrivit AP.

Mașina s-a izbit de poartă în jurul orei locale 2:40, a transmis FBI. Autoritățile îl căută pe bărbat, iar la fața locului se află mai multe persoane, inclusiv o echipă de geniști.

„Acest incident este considerat un atac împotriva FBI. Niciun membru al FBI nu a fost rănit”, a transmis agenția.

Anchetatorii au constatat că mașina părea să aibă un mesaj pe unul dintre geamurile laterale. De asemenea, ei au dezvăluit că bărbatul este cunoscut la FBI.

Giordano a spus că FBI-ul îl cunoștea pe bărbat.

„A venit aici, la biroul local FBI, în urmă cu câteva săptămâni, pentru a depune o plângere care nu avea prea mult sens”, a transmis reprezentantul FBI.

Articolul O mașină a intrat în poarta sediului FBI din Pittsburgh. Șoferul a aruncat un steag SUA peste gard apare prima dată în Mediafax.

SUA anulează vizele persoanelor care „sărbătoresc” moartea lui Charlie Kirk

Mediafax

„America nu va găzdui străini care sărbătoresc moartea concetățenilor noștri”, a scris secretarul de stat american Marco Rubio într-o postare pe X.

„Revocările vizelor sunt în curs. Dacă vă aflați aici cu viză și aplaudați asasinarea publică a unei personalități politice, pregătiți-vă să fiți deportați”, a adăugat el.

Postarea lui Rubio a urmat unui avertisment similar făcut săptămâna trecută de secretarul de stat adjunct al SUA, Christoper Landau.

„Vreau să subliniez că străinii care glorifică violența și ura nu sunt vizitatori bineveniți în țara noastră”, a scris Landau pe rețelele de socializare.

„Am fost dezgustat să văd că unii pe rețelele de socializare laudă, raționalizează sau minimalizează evenimentul și am îndrumat oficialii noștri consulari să ia măsurile corespunzătoare”, a adăugat el.

Nu este clar câte vize au fost revocate sau refuzate, sau pe ce motive Departamentul de Stat ia astfel de măsuri. De asemenea, rămâne neclar dacă vreun cetățean european a fost afectat de ultima politică a Washingtonului, potrivit Euronews.

Kirk, în vârstă de 31 de ani, a fost împușcat mortal pe 10 septembrie în timp ce vorbea studenților de la Universitatea Utah Valley. Suspectul, Tyler Robinson, în vârstă de 22 de ani, a fost arestat vineri după o căutare de 33 de ore.

Procurorii l-au acuzat marți pe Robinson de crimă. Ei susțin că acesta l-a împușcat pe Kirk în gât cu o pușcă cu bolt de pe acoperișul unei clădiri din apropierea campusului.

Au rămas fără loc de muncă din cauza ironizării lui Kirk

După împușcarea mortală, conservatorii americani au criticat persoanele care l-au denigrat pe Kirk sau au râs de moartea sa.

Conform unor rapoarte, mai multe persoane din sectoare precum aviația, educația și mass-media și-au pierdut locul de muncă sau au fost suspendate din cauza postărilor lor pe rețelele sociale despre Kirk.

De exemplu, secretarul american al Transporturilor, Sean Duffy, a declarat în weekend că American Airlines a suspendat piloții care, potrivit lui, sărbătoreau moartea lui Kirk.

„Acest comportament este dezgustător și ar trebui concediați”, a scris Duffy într-o postare pe X.

Amenințările administrației Trump de a lua măsuri dure împotriva a ceea ce numește „stânga radicală” după asasinarea lui Kirk au stârnit temeri că dreapta americană încearcă să exploateze furia provocată de această crimă pentru a suprima opoziția politică.

Procurorul general al SUA, Pam Bondi, a dat vina pe „radicalii de stânga” pentru împușcături și a spus că „vor fi trași la răspundere”.

„Există libertatea de exprimare și există discursul instigator la ură”, a declarat Bondi într-un interviu acordat săptămâna aceasta.

„Vă vom viza și vă vom urmări fără ezitare dacă vizați pe cineva cu discursuri instigatoare la ură”.

Interviul ei a stârnit rapid critici din partea comentatorilor atât de stânga, cât și de dreapta, care au subliniat că nu există nicio excepție pentru discursurile instigatoare la ură în conformitate cu Primul Amendament.

Articolul SUA anulează vizele persoanelor care „sărbătoresc” moartea lui Charlie Kirk apare prima dată în Mediafax.

Trei instituţii de învăţământ româneşti au câştigat Premiul european pentru predare inovatoare

Mediafax

Trei proiecte coordonate de şcoli şi instituţii din ţara noastră au fost desemnate câştigătoare la Premiul european pentru predare inovatoare 2025, acordat de Comisia Europeană.

Proiectele premiate sunt:

  • Rangers of Change – Şcoala Gimnazială nr. 195, Bucureşti (categoria: Eticheta lingvistică europeană)
  • Green skills, gamification and cross-cultural communication for improved heritage projects – Centrul Cultural Judeţean Harghita (categoria: Educaţia adulţilor)
  • Be Smart, Be Green! – Şcoala Gimnazială „Vasile Conta”, Iaşi (categoria: Educaţia şcolară).

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei susţin că va susţine iniţiativele inovatoare pentru ca proiectele premiate să devină surse de inspiraţie pentru învăţământul românesc.

„Ministerul Educaţiei şi Cercetării a susţinut constant şi va susţine strategic iniţiative inovatoare prin programe de pilotare şi proiecte educaţionale locale/naţionale. Ne dorim ca exemplele de succes premiate să devină surse de inspiraţie pentru întreaga comunitate educaţională din România şi vom continua să investim în idei şi soluţii care aduc şcoala mai aproape de elevi şi de nevoile societăţii de astăzi”, a transmis Ministerul Educaţiei.

Premiul este o dovadă de apreciere pentru profesorii, formatorii şi educatorii care schimbă modul de învăţare prin metode inovatoare, colaborare şi implicare civică.

Articolul Trei instituţii de învăţământ româneşti au câştigat Premiul european pentru predare inovatoare apare prima dată în Mediafax.

Trei tineri au furat date bancare din telefon și au generat un card virtual fraudulos

Mediafax

Polițiștii de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Combaterea Infracțiunilor Informatice au făcut, miercuri, patru percheziții domiciliare în Capitală, într-un dosar în care trei tineri cu vârste între 18 și 19 ani sunt cercetați pentru acces ilegal la sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare frauduloase.

Potrivit anchetatorilor, pe 1 iulie, când se aflau în județul Constanța împreună cu persoana vătămată, suspecții au accesat ilegal telefonul mobil al acesteia și o aplicație bancară, obținând datele de autentificare necesare pentru generarea unui card virtual. Cardul a fost înrolat într-un portofel electronic.

În perioada 2-3 iulie, cei trei au mers la Ploiești, unde au făcut 44 de tranzacții folosind cardul virtual furat, cauzând un prejudiciu de aproximativ 95.000 de lei.

În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate mai multe bunuri de interes pentru cauză. Persoanele bănuite au fost conduse la audieri la sediul serviciului de combatere a infracțiunilor informatice.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Articolul Trei tineri au furat date bancare din telefon și au generat un card virtual fraudulos apare prima dată în Mediafax.

O brăţară veche de 3.000 de ani a dispărut dintr-un muzeu din Cairo

Mediafax

O preţioasă brăţară egipteană antică a dispărut din laboratorul de restaurare al Muzeului Egiptean din Cairo, iar căutările sunt în curs de desfăşurare, a anunţat Ministerul Turismului şi Antichităţilor din Egipt într-un comunicat emis marţi seara, potrivit Le Figaro.

Bijuteria din aur datează din timpul domniei lui Amenemope, faraonul din Dinastia XXI (1070-945 î.Hr.), conform comunicatului. O anchetă internă a fost deschisă şi o alertă a fost trimisă tuturor autorităţilor.

Dispariţia a fost constatată în urmă cu trei zile în timpul unui inventar al obiectelor laboratorului. Incidentul nu a fost făcut public imediat pentru a „asigura buna desfăşurare a anchetelor”, a transmis ministerul egiptean.

Muzeul Egiptean din Cairo găzduieşte 170.000 de obiecte arheologice preţioase, inclusiv masca funerară de aur a lui Amenemope. Una dintre cele mai faimoase colecţii ale sale, cea găsită în mormântul lui Tutankhamon, urmează să fie transferată la noul Mare Muzeu Egiptean înainte de inaugurarea oficială programată pentru 1 noiembrie.

Articolul O brăţară veche de 3.000 de ani a dispărut dintr-un muzeu din Cairo apare prima dată în Mediafax.

Nicușor Dan, după admiterea unei sesizări la CCR: Statul trebuie să își protejeze proprietățile

Mediafax

„Curtea Constituțională a admis astăzi sesizarea pe care am făcut-o în luna iulie privind o lege care punea în pericol proprietatea statului. Legea prevedea transferul gratuit al unui teren cu o valoarea financiară semnificativă, aflat în proprietatea statului către comuna Moara, județul Suceava”, scrie Nicușor Dan.

Președintele precizează că a considerat că acest transfer nu respecta Constituția deoarece nu existau garanții suficiente că terenul va fi folosit în interes public, lipseau interdicții clare privind vânzarea sau schimbarea destinației terenului, nu erau prevăzute termene sau sancțiuni în cazul în care nu se făceau investițiile propuse și nu exista un acord clar din partea autorităților locale, așa cum cere legea.

„Această decizie a Curții confirmă că obligația statului este să își protejeze proprietățile și interesele naționale în activitatea economică. Mi-am exercitat rolul constituțional de a veghea la respectarea legii fundamentale și voi continua să intervin ori de câte ori este nevoie pentru ca legislația să respecte Constituția și angajamentele internaționale ale României”, arată Dan.

Articolul Nicușor Dan, după admiterea unei sesizări la CCR: Statul trebuie să își protejeze proprietățile apare prima dată în Mediafax.

Alertă alimentară în Franța: Danone retrage produse pentru copii contaminate cu toxine cancerigene

Mediafax

Produsele fac parte din gama Blédine, dezvoltată de Danone, și sunt destinate copiilor cu vârste între 6 și 36 de luni. Retragerea din magazinele din Franța a început luni.

Măsura a fost luată după ce, în produse, au fost detectate aflatoxine – substanțe clasificate ca genotoxice și cancerigene de către Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA).

Potrivit site-ului guvernamental Rappel Conso, rechemarea este motivată de „prezența potențială în alimente a aflatoxinelor” și de o „neconformitate cu reglementările”. Aflatoxinele sunt micotoxine produse de anumite tipuri de mucegaiuri și pot fi întâlnite în diverse produse alimentare precum nuci, porumb, orez sau condimente.

Consumatorii, sfătuiți să nu consume produsele

Rechemarea vizează cinci produse din gama Blédine, comercializate sub diferite arome precum vanilie gourmandă, biscuiți cu lapte, banane cu lapte, miere cu lapte și cereale cu gust de biscuiți. Produsele au fost vândute în ambalaje de 250 g și 400 g, din martie până în 15 septembrie 2025, în marile lanțuri de magazine din Franța, precum Carrefour, Auchan, Leclerc, Intermarché, Match și Franprix, dar și online și în farmacii.

Consumatorii au fost îndemnați să nu consume sub nicio formă aceste produse și să le returneze la punctul de vânzare. Deși autoritățile afirmă că „nu prezintă un risc imediat pentru sănătate în cazul consumului ocazional”, rechemarea este tratată cu maximă seriozitate.

Producătorul investighează incidentul și își cere scuze public

Producătorul Blédina, parte a grupului Danone, a publicat o reacție oficială pe site-ul său: „Sunt în desfășurare investigații pentru a identifica originea incidentului și pentru a pune în aplicare măsurile necesare astfel încât o astfel de situație să nu se repete”.

„Ne cerem scuze consumatorilor pentru neplăcerile cauzate”, a transmis compania.

Articolul Alertă alimentară în Franța: Danone retrage produse pentru copii contaminate cu toxine cancerigene apare prima dată în Mediafax.

Scandal în Parlament între AUR și USR. Simion: USR s-a transformat într-o „grupare extremistă de stânga” / Dimitriu: Gurul lor, Georgescu, tocmai a fost pus sub acuzare pentru trădare

Mediafax

De la tribuna Parlamentului, Alexandru Dimitriu a acuzat partidul AUR că „manifestă un vădit dispreț față de justiție”, invocând faptul că Georgescu a fost trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale.

„Înțeleg foarte bine de ce îi deranjează justiția. Pentru că gurul lor, Georgescu, tocmai a fost pus sub acuzare pentru trădare, pentru răsturnarea ordinii constituționale”, a spus deputatul USR.

Replica lui George Simion nu a întârziat. Liderul AUR l-a atacat direct pe Dimitriu, afirmând că acesta are „o obsesie față de AUR” și l-a catalogat drept „deputat inapt”.

Apoi, l-a întrebat pe deputatul USR cum ar trebui să arate justiția, „Ca pe vremea comisarilor sovietici? Ați anulat alegerile și acum vreți să ne băgați la închisoare”.

Totodată, Simion a respins acuzațiile, apărându-l pe fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu: „Este un om respectat de români, care este dus săptămână de săptămână la control judiciar pentru a fi sacrificat ritualic de o justiție care nu mai este justiție, dacă mai avem prezumpția de nevinovăție”.

În plus, George Simion a acuzat USR că s-ar fi transformat într-o „grupare extremistă de stânga” și că încearcă să-și elimine adversarii politici. „

Dacă AUR este problema voastră, dacă mișcarea suveranistă, votată de jumătate din cetățenii României, reprezintă problema voastră, vă aduc aminte că sunteți la guvernare cu PSD și voi sunteți vinovați pentru dezastrul din țară”, a afirmat președintele AUR.

Articolul Scandal în Parlament între AUR și USR. Simion: USR s-a transformat într-o „grupare extremistă de stânga” / Dimitriu: Gurul lor, Georgescu, tocmai a fost pus sub acuzare pentru trădare apare prima dată în Mediafax.

Înalta Curte de Casație și Justiție a suspendat pedeapsa fostului şef CNAS Lucian Duţă

Mediafax

Judecătoarea ICCJ Adriana Ispas a admis în principiu recursul în casaţie formulat de Duţă şi a dispus suspendarea executării condamnării până la soluţionarea recursului în casaţie, scrie luju.ro.

Practic, judecătoarea ICCJ Adriana Ispas a dispus suspendarea executării pedepsei de către fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, medicul Lucian Duţă, condamnat în 25 iulie 2022 de către judecătoarele Daniela Panioglu şi Alina Nadia Gulutanu la 6 ani închisoare pentru o pretinsă luare de mită, fapta care la dată condamnării era prescrisă. O condamnare nelegală. Mai exact, judecătoarea ICCJ Adriana Ispas a admis în principiu recursul în casaţie, dar a dispus suspendarea executării condamnării lui Lucian Duţă până la soluţionarea recursului în casaţie pe fond.

Practic, la mai bine de trei ani de la momentul la care a fost condamnat pentru o fapta prescrisă, medicul Lucian Duţă va ieşi din penitenciar, aşteptând decizia definitivă că urmare a soluţionării recursului în casaţie.

„Hotărârea ICCJ este una în premieră, din informaţiile pe care le deţinem, practică până în momentul de faţă fiind că persoană condamnată să rămână în penitenciar pe durata judecării recursului în casaţie, chiar dacă în final acesta avea să fie admis. Este un mod de a face justiţie cât se poate de sănătos, cu respectarea drepturilor fundamentale, în condiţiile în care prin suspendarea executării pedepsei odată cu admiterea în principiu a recursului în casaţie se evita practic situaţiile în care condamnaţii mai stăteau câteva luni după gratii, până la soluţionarea recursului în casaţie pe fond în sensul achitării şi eliberării lor (a se vedea în acest sens cazurile Robert Roşu sau Cristian Popescu Piedone). Cu alte cuvinte, mai erau ţinuţi câteva luni în detenţie pentru a fi apoi achitaţi definitiv şi eliberaţi”, scrie sursa citată.

Medicul Lucian Duţă este apărat de avocatul Flavius Radu din Baroul Bucureşti.

Articolul Înalta Curte de Casație și Justiție a suspendat pedeapsa fostului şef CNAS Lucian Duţă apare prima dată în Mediafax.

Toto Dumitrescu a fost dus la Judecătoria Sectorului 1

Mediafax

Toto Dumitrescu, fiul fotbalistului Ilie Dumitrescu, a fost dus la Judecătoria Sectorului 1 pentru emiterea mandatului de arestare.

Acesta a petrecut noaptea în arestul de la Udriște.

Rezultatele de sânge au confirmat prezența cocainei.

Mandatul de reținere expiră miercuri la ora 19.00.

Fiul lui Ilie Dumitrescu a fost reținut după ce a provocat un accident în cartierul bucureștean Primăverii și apoi a fugit.

Știre în curs de actualizare

Articolul Toto Dumitrescu a fost dus la Judecătoria Sectorului 1 apare prima dată în Mediafax.