Ivan: Riscăm blackout iarna când avem cerere mare de energie

Mediafax

„Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă în care nu avem nici producţie de energie solară, nici eoliană, să ajungem în situaţia de a nu avea suficientă energie”, a declarat Ivan, la Digi24.

„Există riscul ca în perioada de iarnă, când avem o cerere foarte mare de energie într-o perioadă geroasă, când e posibil să fie o furtună de zăpadă în care să nu avem producţie deloc pe eolian sau solar, să ajungem în situaţie de blackout”.

Dacă România decide să păstreze centralele în funcţiune, „riscăm o penalitate de aproximativ două miliarde de euro din partea Comisiei Europene”, spune Ivan.

Pentru a redeschide negocierile cu Comisia Europeană, ministrul a comandat un studiu tehnic.

„Am comandat împreună cu cei de la Transelectrica un studiu al unei companii autorizate internaţional, care a avut şase mii de pagini, făcut rapid în trei luni de zile”.

„Studiul a adus evidenţe tehnice în care am arătat riscul pe care România îl are. Aşa am reuşit să-i conving să redeschidă discuţia. Discuţie pe care de două ani au refuzat să o poarte cu România”, a precizat Ivan.

Blackout-ul „este unul dintre cele patru scenarii pe care specialiştii în acest studiu l-au evidenţiat. Nu o spun eu, că aşa cred eu sau că am vorbit cu cineva stând la o cafea”, a subliniat ministrul.

Articolul Ivan: Riscăm blackout iarna când avem cerere mare de energie apare prima dată în Mediafax.

Jane Goodall, renumita expertă în cimpanzei, a murit la 91 de ani

Mediafax

Jane Goodall, cea mai cunoscută primatologă din lume și Mesager al Păcii ONU, a murit pe 1 octombrie 2025, la vârsta de 91 de ani în timpul unui turneu în California, stârnind omagii la nivel mondial, scrie The Mirror.

O pionieră în cercetarea comportamentului animal

Studiile de decenii ale lui Goodall asupra cimpanzeilor din Tanzania au remodelat știința, dezvăluind comportamente sociale complexe și profunzime emoțională. Descoperirile ei au redefinit modul în care oamenii înțeleg lumea animală, creând punți între biologie, empatie și conservare.

O susținătoare neobosită a planetei

Ca fondatoare a Institutului Jane Goodall, ea a lucrat neîncetat pentru promovarea conservării, educației tinerilor și protejării mediului. Dincolo de cercetare, a devenit o voce globală pentru pace și sustenabilitate.

O moștenire de durată

Dispariția sa marchează pierderea unei icoane științifice a cărei influență a depășit cu mult domeniul primatologiei. Admiratori din întreaga lume își amintesc de compasiunea, curajul și mesajul ei durabil de armonie cu natura.

Articolul Jane Goodall, renumita expertă în cimpanzei, a murit la 91 de ani apare prima dată în Mediafax.

Ministrul Energiei: Şapte hidrocentrale, făcute peste 70%, sunt blocate de Ministerul Mediului

Mediafax

Într-o intervenţie la Digi 24, ministrul a explicat cum România a ajuns să plătească „cea mai scumpă energie din lume” pe anumite intervale orare şi a identificat blocarea proiectelor energetice majore ca una dintre cauzele principale ale crizei actuale.

„Am luat fiecare proiect de când am ajuns la Ministerul Energiei, am vrut să văd cum am ajuns aici”, a declarat Ivan. „Avem proiecte care sunt făcute peste 70% dintre ele, avem şapte hidrocentrale care se află în această situaţie, unele dintre ele începute de acum 40 de ani.”

„Au venit nişte domni în nişte birouri din Ministerul Mediului, au desenat nişte arii protejate de maximă importanţă, după care au venit să conteste avizele de mediu pe nişte zone în care nu existau arii protejate atunci când au început acele lucrări. Şi acum suntem în instanţă”, a spus Ivan.

Pentru deblocarea acestei situaţii, ministrul Energiei pregăteşte un pachet care va fi înaintat Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

„Am pregătit deja pachetul pentru CSAT, cu o propunere foarte clară să fie incluse ca obiective de siguranţă naţională toate proiectele energetice majore. Nu vorbesc de sute, vorbesc de maxim 15-20 de proiecte care trebuie puse acolo”, a precizat Ivan.

Printre hidrocentrale, una singură a primit recent avizul de mediu, cea de la Paşcani. Alte şase rămân blocate, inclusiv Bumbeşti, care „are avizul de mediu, dar a fost contestat de către un ONG”.

Articolul Ministrul Energiei: Şapte hidrocentrale, făcute peste 70%, sunt blocate de Ministerul Mediului apare prima dată în Mediafax.

Copiii care au avut COVID de două ori au risc dublu de a dezvolta COVID lung, inclusiv miocardită

Mediafax

A doua infectare creşte riscul de durere, oboseală, dureri de cap, bătăi cardiace anormale şi leziuni renale. Iar riscul unui copil de a dezvolta miocardită – inflamaţia muşchiului cardiac care poate slăbi organul sau chiar fi fatală – s-a triplat după a doua infectare cu COVID, în timp ce probabilitatea de a dezvolta cheaguri de sânge a fost de peste două ori mai mare.

Miocardita, deşi rară, este cea mai frecventă afecţiune asociată cu COVID lung la tineri, au precizat cercetătorii.

Studiul se bazează pe dosarele medicale electronice ale peste 465.000 de copii şi adolescenţi din SUA, colectate între ianuarie 2022 şi octombrie 2023, când Omicron era varianta dominantă.

„Rezultatele acestui studiu susţin şi mai mult unul dintre cele mai puternice argumente în favoarea vaccinării: mai multe vaccinuri ar trebui să ducă la mai puţine infecţii, ceea ce ar trebui să ducă la mai puţine cazuri de COVID lung”, a declarat dr. Ravi Jhaveri, şeful secţiei de boli infecţioase pediatrice la Spitalul de Copii Ann & Robert H. Lurie din Chicago.

COVID lung poate dura luni sau ani şi a fost identificat cu peste 200 de simptome, inclusiv oboseală, confuzie mentală, dureri toracice şi musculare. Afecţiunea creşte riscul de anxietate, depresie, tulburări de somn şi chiar de deces, notează The Independent.

Articolul Copiii care au avut COVID de două ori au risc dublu de a dezvolta COVID lung, inclusiv miocardită apare prima dată în Mediafax.

Obsesia jucăriilor pentru adulți: Jellycat cucerește lumea și portofelele generației Z

Mediafax

Producătorul britanic a raportat venituri record pentru anul 2024, ajungând la aproape 450 de milioane de dolari, datorită cererii tot mai mari din partea adulților, mai ales a generației Z, pentru jucării de pluș.

Fenomenul, denumit de specialiști „kidult” (adult care consumă produse destinate copiilor), a propulsat brandul la un succes internațional neașteptat. Potrivit raportului financiar depus la sfârșitul lunii septembrie, citat de CNBC, Jellycat și-a dublat câștigurile în 2024.

Acționarii sunt răsplătiți cu 110 milioane de lire

Compania a obținut un profit de 139 de milioane de lire sterline, comparativ cu 67 de milioane în anul anterior, iar veniturile totale au crescut cu 66%, ajungând la 333 de milioane de lire.

Firma intenționează să le ofere acționarilor săi 110 milioane de lire sub formă de dividende. Succesul se datorează, potrivit președintelui Thomas Gatacre, eforturilor intense ale echipei: „Echipa noastră a trebuit să alerge mai repede ca niciodată pentru a ne asigura că fiecare Jellycat ajunge în condiții excelente, este construit să reziste și este fabricat responsabil”, a explicat acesta în raportul financiar.

Jucării pentru toate vârstele și buzunarele

Fondat în 1999 la Londra, Jellycat s-a remarcat prin jucăriile sale moi și „îmbrățișabile”, cu designuri inedite – de la iepurași bej clasici până la brăduți de Crăciun zâmbitori sau felii de pizza cu ochi. Produsele sunt vândute în peste 8.000 de magazine din 80 de țări, inclusiv în locații premium precum Selfridges și Harrods în Londra sau Galeries Lafayette în Paris. Cel mai ieftin ursuleț Smudge Bear costă 18 lire, iar cel mai scump, Gigantic Sacha Snow Tiger, poate ajunge la 1.200 de lire în magazinul Harrods.

„Toată lumea pare să le iubească: de la copii și tineri din generația Z, până la părinți, bunici și chiar mai departe”, au transmis reprezentanții Jellycat.

Succesul Jellycat alimentat de TikTok

Explozia popularității este strâns legată de rețelele sociale, în special TikTok, unde Jellycat are 2,1 milioane de urmăritori, iar hashtagul #jellycathaul a generat peste 20 de milioane de postări. Tinerii adulți își etalează colecțiile impresionante de jucării, pe care le cumpără nu pentru joacă, ci pentru nostalgie, confort emoțional și identitate digitală.

Grupul de cercetare Circana – companie americană specializată în analiza comportamentului consumatorului – a relatat că vânzările de jucării în rândul adulților din SUA au crescut cu 18% în 2024, cheltuind peste 1,8 miliarde de dolari doar în primul trimestru.

„Pe măsură ce oamenii caută tot mai mult bucurii simple și confort emoțional, jucăriile devin recunoscute pentru impactul lor pozitiv asupra sănătății mintale, stârnind nostalgie și oferind o pauză de la agitația lumii moderne”, a explicat Melissa Symonds, expertă în industria jucăriilor din Marea Britanie.

Refugiul pufos al generației Z

Jellycat profită din plin de acest val de emoție și atașament: pe lângă jucării, compania a lansat și experiențe în magazine, precum Jellycat Fish & Chips în Selfridges și Jellycat Patisserie în Galeries Lafayette – spații tematice, decorate ca niște povești în miniatură, unde clienții pot descoperi decoruri simpatice, pot face fotografii și cumpără produse speciale. De asemenea, brandul oferă și accesorii inspirate din personajele sale, precum brelocuri și genți.

Într-o lume tensionată de crize economice și conflicte geopolitice, jucăriile moi de la Jellycat au devenit mai mult decât simple obiecte de pluș. Sunt un simbol al confortului și evadării, iar generația Z pare dispusă să plătească oricât pentru o fărâmă de copilărie reînviată.

 

Articolul Obsesia jucăriilor pentru adulți: Jellycat cucerește lumea și portofelele generației Z apare prima dată în Mediafax.

Ivan: ANRE trebuie mandatat de CSAT pentru a lua modele de bună practică din Vestul Europei

Mediafax

„Ca orice român care s-a uitat la ofertele din piață, eu, la o săptămână după ce am intrat în mandatul de ministru al energiei, m-am uitat și am văzut Hidroelectrica la un leu, toți ceilalți operatori din piață la 1,50-1,55 lei. Am pus o întrebare legitimă, am făcut și o sesizare oficială către ANRE și către Consiliul Concurenței, cu care am discutat foarte deschis și am început să fac o analiză asupra modului de formare a prețului și a modului în care toți s-au dus la același preț. Între timp, după acele analize care au luat la puricat fiecare dintre aceste propuneri, avem patru furnizori din România care, în funcție de zona geografică pe care o operează, au ajuns să dea oferte la un leu, un leu și 10 bani, un leu 20 și un leu 25”, a declarat Ivan, la Digi24.

„Să ne asigurăm că nu mai avem profituri triple la traderii din România, comparativ cu media profiturilor traderilor din toată Uniunea Europeană, că nu mai avem situații de distorsiune a pieței”, a avertizat ministrul.

„Am propus către premier ca ANRE să fie mandatat de CSAT pentru a lua modele de bună practică din Vestul Europei, unde avem un preț mediu de 40-45 de euro”, a explicat ministrul.

Articolul Ivan: ANRE trebuie mandatat de CSAT pentru a lua modele de bună practică din Vestul Europei apare prima dată în Mediafax.

10 ani de studiu pe sinucigași: Autopsiile psihologice arată că majoritatea au transmis semnale clare, dar puțini au fost înțeleși

Mediafax

Aproximativ 96,5% dintre victime (99,3% în ultimii trei ani) au manifestat semne de avertizare, precum schimbări psihologice sau comportamentale. Dintre acestea, „starea depresivă” (72,4%) a fost cea mai frecventă, urmată de „vorbitul sau scrisul despre sinucidere” (70,4%) și „modificările tiparului de somn” (69,7%).

Aceste semnale de avertizare au fost confirmate în Raportul privind rezultatele interviurilor de autopsie psihologică 2024, publicat miercuri de Fundația Coreeană pentru Prevenirea Sinuciderilor. Raportul a analizat caracteristicile victimelor în perioada recentă (2022–2024) și pe parcursul ultimului deceniu (2015–2024), evidențiind evoluția tiparelor, notează Koreabiomed.com.

Ce este autopsia psihologică?

Această metodă investigativă presupune analizarea declarațiilor familiei sau apropiaților și a documentelor defunctului pentru a identifica schimbările psihologice și comportamentale, factorii de stres din viață și cauzele posibile ale sinuciderii. Studiul a vizat 1.250 de persoane (299 în ultimii trei ani), pe baza interviurilor cu 1.420 de membri ai familiilor îndoliate.

Semnale și schimbări observate:

  • Victimele foloseau adesea un limbaj autodisprețuitor (45,9%) sau raportau disconfort fizic (42,5%).
  • Aproximativ 19,4% au vorbit sau au scris despre moarte.
  • Modificările comportamentale au inclus schimbarea obiceiurilor alimentare, evitarea altora, aranjarea locuinței, scăderea concentrării, neglijarea aspectului personal și consum de substanțe.
  • Aproximativ 1 din 4 victime și-a pregătit uneltele sau și-a făcut planuri pentru sinucidere.
  • Emoțional, predominau stările depresive, dar 35,7% au avut schimbări bruște de dispoziție.
  • Anxietatea, agitația și neliniștea au apărut în 18,7% dintre cazuri.
  • Totuși, doar 20,1% dintre cei apropiați (23,7% în decurs de 10 ani) au recunoscut aceste semne de avertizare.

Profil demografic (2022–2024):

  • 62,9% bărbați și 37,1% femei.
  • Vârste: 33,1% în floarea vieții, 28,1% tineri, 27,4% de vârstă mijlocie, 11,4% vârstnici.
  • 50,2% căsătoriți; 20,1% locuiau singuri.
  • 36,1% aveau un loc de muncă, 26,8% nu aveau venituri.
  • 61,7% aveau datorii (53,3% în ultimul deceniu), dintre care 26,5% legate de locuință și
  • 23,5% de investiții sau gestionarea finanțelor.
  • Victimele s-au confruntat în medie cu 4,3 evenimente stresante. Stresul legat de sănătatea mintală a fost cel mai frecvent (79,9%), dar a crescut puternic și stresul de natură dezvoltativă (68,2%).

Tratament și consiliere:
61,3% primiseră tratament sau consiliere înainte de deces (56% în deceniul analizat).

  • Tratament psihiatric ambulatoriu: 86,5% (față de 82,8%).
  • Consiliere: 22,5% (față de 16,8%).
  • Întreruperea tratamentului a scăzut ușor: 41% (față de 43,8%), dar rămâne ridicată.
  • Impact asupra familiilor:
  • 99% dintre rude au raportat dificultăți psihologice sau fizice după deces, precum depresie severă (19,6%), insomnie clinică (37,7%), doliu complicat (37%) și gânduri suicidare (54,8%).
  • Peste 73,4% au ascuns cauza decesului din cauza stigmei și a temerii de a nu șoca pe ceilalți.

„Această analiză confirmă că, în ultimii trei ani, victimele au prezentat datorii în creștere legate de investiții, au apelat mai mult la servicii de sănătate mintală și au arătat semne de avertizare mai vizibile”, a transmis fundația.

Aceasta a adăugat că familiile îndoliate se confruntă cu dificultăți tot mai mari, fiind necesare politici de prevenire care să combine măsuri pe termen scurt cu obiective pe termen lung – inclusiv sprijin sporit pentru grupurile cu risc ridicat și pentru familiile afectate.

Articolul 10 ani de studiu pe sinucigași: Autopsiile psihologice arată că majoritatea au transmis semnale clare, dar puțini au fost înțeleși apare prima dată în Mediafax.

Grevă generală în Franţa pe 2 octombrie. Perturbări majore la transporturi, în sănătate şi educaţie / Ce transmite MAE

Mediafax

Greva va afecta sectoarele transporturilor urbane şi interurbane, transportul feroviar şi aerian, învăţământul, serviciile publice şi sănătatea. Sunt preconizate perturbări importante ale traficului în Paris şi în alte oraşe din Franţa, unde sunt anunţate şi demonstraţii.

Pentru informaţii despre traficul feroviar în timp real, cetăţenii pot consulta aplicaţia SNCF Connect sau site-ul SNCF, unde sunt disponibile previziuni pentru diferite linii de tren: TGV, Ouigo, TER, Intercités, Transilien şi linii internaţionale.

Pentru transportul în comun din Paris şi regiunea pariziană (RATP), aplicaţia Bonjour RATP urmăreşte perturbările în timp real şi sugerează rute alternative. Informaţiile sunt disponibile şi pe site-ul oficial https://www.ratp.fr/infos-trafic.

Cetăţenii care au planificate călătorii aeriene sunt sfătuiţi să verifice eventualele modificări în orarul de zbor pe site-ul aeroporturilor din Paris (Charles de Gaulle şi Orly): https://www.parisaeroport.fr/passagers/les-vols şi pe site-urile aeroporturilor de destinaţie sau plecare.

Articolul Grevă generală în Franţa pe 2 octombrie. Perturbări majore la transporturi, în sănătate şi educaţie / Ce transmite MAE apare prima dată în Mediafax.

Confuzie în Afganistan din cauza unei declaraţii false a talibanilor privind accesul la internet

Mediafax

Talibanii comunică uneori cu jurnaliştii pakistanezi prin intermediul unui grup oficial de WhatsApp. Declaraţia falsă a fost transmisă ca mesaj individual către unii membri ai grupului, dar nu a fost postată în grupul propriu-zis. Ea provenea de la un utilizator afgan al cărui nume semăna cu numele oficial al grupului media WhatsApp.

Expeditorul a dispărut şi identitatea sa nu poate fi verificată. Aceeaşi declaraţie a fost postată pe platforma socială X, dar provenea de la un cont administrat de un simpatizant al talibanilor, şi nu de la talibani înşişi, scrie AP.

Miercuri, la câteva ore după difuzarea declaraţiei false, grupul WhatsApp al talibanilor a dat primul răspuns la întrerupere, afirmând că serviciile de telefonie mobilă sunt restabilite treptat.

Declaraţia citează oficiali ai departamentului tehnic de telecomunicaţii care afirmă că echipele relevante lucrează în continuare pentru a restabili complet serviciile.

Grupul de advocacy pentru internet Netblocks a publicat miercuri o actualizare pe X, afirmând: „Datele în timp real ale reţelei arată restabilirea parţială a conectivităţii la internet în #Afganistan, în contextul protestelor după o întrerupere naţională a telecomunicaţiilor care a durat două zile; incidentul survine în contextul în care conducerea talibanilor aplică noi reguli de „imoralitate” operatorilor de telecomunicaţii”.

Oficialii din domeniul ajutorului umanitar au avertizat că organizaţiile umanitare se confruntă cu provocări majore din cauza întreruperii, îndemnând autorităţile să restabilească conexiunile.

„Comunicaţiile fiabile sunt esenţiale pentru capacitatea noastră de a opera, de a oferi asistenţă vitală şi de a coordona eforturile cu partenerii”, a declarat miercuri organizaţia Save the Children într-un comunicat.

Articolul Confuzie în Afganistan din cauza unei declaraţii false a talibanilor privind accesul la internet apare prima dată în Mediafax.

Prinţesa Anne a Regatului Unit a făcut o vizită surpriză în Ucraina şi s-a întâlnit cu Zelenski

Mediafax

Vizita prinţesei Anne este prima vizită a unui membru al familiei regale britanice în Ucraina în aproape 34 de ani. Ea a mai vizitat Kievul în 1973 şi 1990, potrivit The Kyiv Independent.

Printre subiectele discutate în cadrul întâlnirii cu Zelenski la Catedrala Sfânta Sofia s-au numărat returnarea copiilor ucraineni răpiţi de Rusia şi reabilitarea veteranilor de război.

În timpul vizitei sale, prinţesa Anne a vizitat un centru de reabilitare din apropierea Kievului şi s-a întâlnit cu copiii care au fost aduşi înapoi în Ucraina, împreună cu prima doamnă Olena Zelenska.

„Îi sunt recunoscător Alteţei Sale Regale pentru atenţia şi sprijinul special acordat Ucrainei şi poporului nostru”, a declarat preşedintele Zelenski.

El a invitat-o, de asemenea, pe prinţesa Anne să participe la următorul summit al Coaliţiei internaţionale pentru returnarea copiilor ucraineni.

Membrii familiei regale şi-au exprimat în mod constant sprijinul pentru Ucraina pe tot parcursul războiului rusesc, o poziţie pe care unii experţi o consideră o formă de putere soft.

În timpul întâlnirii sale cu preşedintele american Donald Trump în septembrie, regele Charles al III-lea şi-a exprimat sprijinul pentru Ucraina, spunând că „tirania ameninţă din nou Europa”.

Articolul Prinţesa Anne a Regatului Unit a făcut o vizită surpriză în Ucraina şi s-a întâlnit cu Zelenski apare prima dată în Mediafax.