Sindicaliștii din Guvern acuză Cancelaria prim-ministrului de încălcarea legii: „legile sunt pentru fraieri, iar cine are putere găsește mereu portițe”

Mediafax

„În timp ce Guvernul vorbește public despre responsabilitate bugetară și limite în cheltuirea banului public, Cancelaria Prim-ministrului transmite un mesaj toxic: legile sunt pentru fraieri, iar cine are putere găsește mereu portițe”, se arată într-un comunicat al sindicatului.

Acesta arată că, deși O.U.G. nr. 156/2024 și O.U.G. nr. 34/2023 interzic expres achiziția prin leasing a autovehiculelor de către instituțiile publice, Mihai Jurcă a încheiat un contract de leasing operațional pentru nu mai puțin de 17 Duster pick-up.

„Soluția găsită este una cinică: folosirea legislației RAR pentru a «reinterpreta» interdicția și pentru a aduce, pentru trei luni cât mai avem până la sfârșitul anului, vehiculele în curtea Guvernului, mascând o achiziție interzisă de legiuitor. Gravitatea nu stă doar în fenta birocratică, ci și în faptul că, potrivit hotărârii de Guvern care îi reglementează funcționarea, Cancelaria Prim-ministrului nu are atribuții de transport marfă. În mod normal, orice achiziție de vehicule se face după definirea clară a necesităților instituției: ce se transportă, unde, cu ce frecvență, pentru ce scopuri. Cancelaria nu este companie de logistică, ci structura care sprijină activitatea prim-ministrului”, transmit sindicaliștii.

Regulamentul, modificat „peste noapte” pentru a justifica achiziția

Aceștia arată că Mihai Jurcă a încălcat și art. 5 alin. (3) din OUG nr. 80/2001, „pentru simplul motiv că instituția pe care o conduce nu are parc auto propriu, prevăzut printr-o hotărâre de Guvern. Practic, a creat din pix o nevoie, a inventat o justificare și a împins o achiziție care nu are nici fundament instituțional”.

SAALG arată că șeful Cancelariei a fost să modifice „peste noapte” Regulamentul de Organizare și Funcționare al Cancelariei Prim-ministrului, „ca să creeze o aparență de legalitate privind parcul auto”.

„Dacă la vârful Cancelariei se transmite semnalul că legea poate fi fentată după bunul plac, ce va mai împiedica alte instituții să procedeze la fel? Ce le mai putem cere instituțiilor din teritoriu, când însuși omul de la vârful Guvernului demonstrează că legea e un obstacol care se rezolvă cu un «ordin de șef»? Ce mai înseamnă disciplina financiară, transparența și respectul față de legi, dacă însuși omul prim-ministrului își permite să facă artificii pentru a aduce 17 mașini în curtea Guvernului?”, se întreabă sindicaliștii.

Articolul Sindicaliștii din Guvern acuză Cancelaria prim-ministrului de încălcarea legii: „legile sunt pentru fraieri, iar cine are putere găsește mereu portițe” apare prima dată în Mediafax.

Ionuț Moșteanu: „Am găsit soluții la rectificare pentru a acoperi necesitățile Ministerului Apărării””

Mediafax

„Am găsit soluții la rectificare pentru a acoperi necesitățile și prioritățile Ministerului Apărării Naționale”, spune ministrul Apărării, după ce au fost mutați bani între capitolele bugetare pentru a acoperi salariile și pensiile militarilor.

Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a admis că MAPN a redistribuit fonduri de la capitolul de înzestrare pentru a acoperi cheltuielile cu salariile și pensiile militarilor, dar a asigurat că situația nu este gravă.

„Pentru MAPN, situația nu este gravă. Am găsit soluții la rectificare pentru a acoperi necesitățile și prioritățile Ministerului Apărării Naționale. Din păcate, asta este situația pe care am moștenit-o”, a declarat Moșteanu.

„Ați văzut și declarațiile Consiliului Fiscal. Bugetul de anul acesta a fost un buget destul de fantezist, pentru că a supraevaluat veniturile și a diminuat cheltuielile”, a spus oficialul.

Conform ministrului, și bugetul Ministerului Apărării Naționale avea niște cheltuieli clare, „care sunt rigide. Cheltuielile cu salariile și pensiile diminuate în legea bugetului. Cheltuieli cu bunuri și servicii la fel”.

În ciuda dificultăților, ministrul s-a declarat optimist.

„Una peste alta, o să reușim să stăm în bugetul aprobat la începutul anului. Mutăm între capitolele bugetare diverse sume și e o perioadă complicată”, a declarat Ionuț Moșteanu.

Articolul Ionuț Moșteanu: „Am găsit soluții la rectificare pentru a acoperi necesitățile Ministerului Apărării”” apare prima dată în Mediafax.

Rusia critică sancțiunile ONU asupra Iranului

Mediafax

Rusia a calificat joi reimpunerea sancțiunilor ONU asupra Iranului drept o acțiune ilegală, susținând că acțiunea va accentua criza legată de programul iranian nuclear, potrivit Reuters.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că sancțiunile impuse de Marea Britanie, Germania și Franța prin mecanismul „snapback” sunt rezultatul unor „manipulări”.

„Prin urmare, rezultatele sunt nule din punct de vedere juridic și nu pot impune nicio obligație legală altor state”, a continuat Zaharova.

Organizația Națiunilor Unite a reintrodus duminică, 28 septembrie, prin mecanismul de tip „snapback”, sancțiunile internaționale împotriva Iranului, ca urmare a unui blocaj prelungit privind un acord legat de programul nuclear iranian.

Federația Rusă ete un susținător al Iranului în disputa privind programul nuclear de la Teheran și a condamnat bombardamentele asupra facilităților nucleare iraniene efectuate de SUA și Israel în iunie.

Articolul Rusia critică sancțiunile ONU asupra Iranului apare prima dată în Mediafax.

Romania drastically tightens penalties for circumventing international sanctions

Mediafax

The government has adopted a bill that elevates the violation of international sanctions from a misdemeanor to a serious crime, punishable by up to 12 years in prison.

Foreign Minister Oana Țoiu announced that Romania has submitted this bill to Parliament under an urgent procedure. The legislation significantly alters the way attempts to evade international sanctions imposed by the European Union are penalized.

Co-initiated by the Ministry of Foreign Affairs and the Ministry of Justice, this bill amends Government Emergency Ordinance 202/2008 on the implementation of international sanctions. It comes in response to the EU’s adoption of 18 sanction packages related to the conflict in Ukraine, with a 19th package expected to be approved soon.

The most significant change introduced by the new legislation is the shift from treating these offenses as misdemeanors to classifying them as criminal offenses. „Previously, attempts to circumvent sanctions were regarded as acts of negligence; now, they will be considered serious offenses, carrying prison sentences of 1 to 5 years, and in aggravating circumstances, sentences of up to 12 years,” the minister stated.

The authority to investigate these crimes will be transferred to DIICOT. „This also sends a very clear message,” she added.

Articolul Romania drastically tightens penalties for circumventing international sanctions apare prima dată în Mediafax.

Nicușor Dan will present the 2024 presidential election file in Copenhagen

Mediafax

This presentation will take place at the European Political Community meeting in Copenhagen.

„Today (Thursday), there will be a meeting of European states, whether they are part of the Union or not, featuring a plenary session and several discussions. One discussion will focus on the Republic of Moldova immediately after the elections, another on drugs, and one on disinformation and Russian influence,” President Dan stated in a press release.

Regarding disinformation, Nicușor Dan revealed that he would present the work of Romania’s Prosecutor General, Alex Florența. „During this discussion, I will present the material that the Prosecutor General has made public. It addresses financing, attempts by the Potra group to destabilize, and, most importantly, the influence on social media. The mechanism outlined by the Prosecutor General involves three stages. It includes a website that seems initially related to current affairs or alternative medicine, where visitors encounter surprising news items. Clicking on these leads to another site, which then redirects to a clone site or a very credible site, making it appear that the news is genuine. Additionally, the manner in which this operated on TikTok led to the Georgescu hashtag ranking very high globally.”

Articolul Nicușor Dan will present the 2024 presidential election file in Copenhagen apare prima dată în Mediafax.

Germania folosește bani de la infrastructură pentru cheltuieli bugetare curente

Mediafax

Germania transferă o parte din fondurile speciale destinate infrastructurii pentru a acoperi cheltuieli curente, în loc să investească în modernizarea economiei, mutare care, potrivit Reuters, ridică mari semne de întrebare privind angajamentele guvernului în privința dezvoltării pe termen lung.

Reforma fiscală a cancelarului Friedrich Merz, inclusiv modificarea „frânei datoriei” și crearea unui fond special extra-bugetar, avea scopul de a stimula investițiile în infrastructură și apărare.

Cheltuieli sociale, din banii pentru dezvoltare

Însă proiectul de buget pe 2025 arată că o parte din fonduri sunt redirecționate pentru a finanța angajamente asumate în cadrul actualei coaliții de guvernare, formată din partide de centru-dreapta și centru-stânga. Printre acestea se numără extinderea pensiilor pentru femeile care au renunțat temporar la carieră pentru a crește copii și reducerea TVA în sectorul gastronomic (HoReCa).

Pentru a face loc acestor cheltuieli în bugetul de bază, guvernul a mutat investiții deja planificate în fondul de infrastructură, realocând 18,3 miliarde de euro din bugetul principal către alte cheltuieli decât cele investițiile.

Reformă fiscală fără efect real, spune opoziția

În acest fel, chiar dacă a creat un fond separat pentru infrastructură, nivelul total al investițiilor rămâne aproape la fel ca în planurile bugetare anterioare, punând sub semnul întrebării eficiența noii strategii, susține opoziția parlamentară de stânga: „Anul acesta, se va investi abia mai mult decât planificase fostul ministru de finanțe Christian Lindner fără un fond special”, a spus purtătorul de cuvânt fiscal al Partidului Die Linke, Christian Goerke.

Potrivit regulilor bugetare din Germania, cel puțin 10% din bugetul de bază trebuie alocat investițiilor pe termen lung, iar proiectele finanțate prin fondul special de infrastructură ar trebui să vină în plus față de aceste sume, nu să le înlocuiască.

Deși oficialii susțin că obiectivul legal de 10% investiții este în continuare respectat, analiștii germani subliniază că această reconfigurare subminează tocmai scopul pentru care a fost creat fondul special – acela de a stimula suplimentar investițiile, nu de a înlocui cele existente.

Guvernul își pierde credibilitatea

„Guvernul folosește contabilitatea creativă pentru a-și îndeplini angajamentele politice, dar fără să investească într-adevăr mai mult și pierde mult din credibilitate prin această abordare”, avertizează Tobias Hentze, expert bugetar la Institutul Economic German.

Când încrederea în stabilitatea bugetară și în deciziile fiscale ale guvernului scade, firmele ezită să investească sau să angajeze, iar oamenii devin mai prudenți, reduc cheltuielile importante și amână planuri majore, precum achiziția unei locuințe sau a unei mașini. Modul în care guvernul gestionează fondurile poate afecta încrederea în politicile fiscale, iar companiile și gospodăriile și-ar putea amâna investițiile și consumul, spun experții economici.

Articolul Germania folosește bani de la infrastructură pentru cheltuieli bugetare curente apare prima dată în Mediafax.

Romania is preparing a joint venture with Ukraine for the production of drones

Mediafax

This project will be funded through the SAFE program, with a deadline of November 2025 for the submission of projects.

On Thursday, Minister of National Defense Ionuț Moșteanu announced that Romania is in advanced negotiations with Ukraine to create a joint venture involving a Romanian company and a Ukrainian company dedicated to producing military drones.

„They are leaders, or among the world’s leaders, in drone production. The need for innovation has driven them to excel in this area. We want to benefit from their expertise,” Minister Moșteanu explained, emphasizing the advancements Ukraine has made in drone technology due to its defense efforts against Russian aggression.

He also noted that the negotiation process has progressed rapidly in recent weeks. „About a month ago, when I was in Kyiv, we had a discussion. We’ve also had several phone conversations. Last week, together with the head of the Chancellery, I spoke with the official responsible for industrial cooperation at the Ukrainian Ministry of Defense,” said Ionuț Moșteanu.

Articolul Romania is preparing a joint venture with Ukraine for the production of drones apare prima dată în Mediafax.

Nicuşor Dan a discutat cu premierul Suediei pe teme economice şi de securitate

Mediafax

„România şi Suedia au o cooperare bilaterală foarte strânsă în contextul alianţei noastre europene”, a notat Dan pe Facebook.

Şeful de stat a menţionat că discuţiile s-au concentrat pe dezvoltarea continuă a relaţiilor economice şi investiţiilor, cu accent pe industria de apărare.

„Am discutat, de asemenea, despre cum putem consolida descurajarea de către NATO a ameninţărilor venite din partea Rusiei”, în încheie preşedintele mesajul.

Miercuri şi joi, preşedintele Nicuşor Dan a participat la reuniunile liderilor Uniunii Europene şi ale Comunităţii Politice Europene de la Copenhaga.

Articolul Nicuşor Dan a discutat cu premierul Suediei pe teme economice şi de securitate apare prima dată în Mediafax.

Curs valutar, 2 octombrie. Euro continuă să crească, aurul scade ușor  

Mediafax

Moneda europeană continuă să crească, fiind cotată de BNR la 5,0837 lei. Lira sterlină a urcat, de asemenea, la 5,8393 lei. Dolarul american și francul elvețian s-au depreciat până la 4,3258 lei, respectiv 5,4354 lei.

Gramul de aur a coborât cu puțin peste 2 lei, fiind evaluat la 539,2475 lei. Unitatea de cont a FMI, utilizată pentru tranzacțiile între băncile centrale, a coborât până la 5,9381 lei.

Cursul valutar rezultat din cotaţiile anunţate joi de băncile care sunt autorizate să opereze pe piaţa valutară este următorul:

 

Moneda Simbol RON
Euro EUR 5,0837
Dolarul SUA USD 4,3258
Francul elvețian CHF 5,4354
Lira sterlină GPB 5,8393
Gramul de aur XAU 539,2475
Dolarul australian AUD 2,8613
Dolarul canadian CAD 3,1039
Coroana cehă CZK 0,2095
Coroana daneză DKK 0,6809
Lira egipteană EGP 0,0906
100 Forinți maghiari HUF 1,3070
100 Yeni japonezi JPY 2,9502
Leul moldovenesc MDL 0,2596
Coroana norvegiană NOK 0,4359
Zlotul polonez PLN 1,1941
Coroana suedeză SEK 0,4625
Lira turcească TRY 0,1037
Rubla rusească RUB 0,0534
Leva bulgărească BGN 2,5993
Randalul sud-african ZAR 0,2516
Realul brazilian BRL 0,8117
Renminbi-ul chinezesc CNY 0,6076
Rupia indiană INR 0,0487
100 Woni sud-coreeni KRW 0,3084
Peso-ul mexican MXN 0,2355
Dolarul neo-zeelandez NZD 2,5246
Dinarul sârbesc RSD 0,0434
Hryvna ucraineană UAH 0,1048
Dirhamul Emiratelor Arabe AED 1,1777
Bahtul thailandez THB 0,1336
Dolarul din Hong Kong HKD 0,5560
100 Rupii indoneziene IDR 0,0261
Shekelul israelian ILS 1,3073
100 Coroane islandeze ISK 3,5650
Ringgitul malaysian MIR 1,0282
Peso-ul filipinez PHP 0,0744
Dolarul singaporez SGD 3,3611
DST XDR 5,9381

 

Cursurile pieţei valutare sunt calculate de BNR pe baza cotaţiilor practicate de societăţile bancare autorizate să efectueze operaţiuni pe piaţa valutară. Lista nu implică obligativitatea utilizării cursurilor valutelor și aurului în tranzacții efective de schimb valutar și înregistrări contabile, a precizat BNR.

Articolul Curs valutar, 2 octombrie. Euro continuă să crească, aurul scade ușor   apare prima dată în Mediafax.

FRF trage un semnal de alarmă: România este una dintre țările europene care oferă cele mai puține minute de joc tinerilor

Mediafax

Potrivit datelor prezentate de frf.ro, dintre țările analizate, doar Turcia și Grecia au oferit mai puține minute fotbaliștilor U23 în sezonul 2024-2025. Iar acest lucru se întâmplă în condițiile în care, la nivelul primei ligi din România, echipele sunt obligate prin regulament să aibă în permanență pe teren un jucător eligibil pentru naționala U21.

Cluburile din țara noastră au oferit 4% din totalul minutelor jucătorilor U20, procent comparabil și cu alte campionate mai puternice, cum ar fi Anglia, Germania sau Portugalia, peste Spania și Italia, dar procentul total pentru timpul alocat fotbaliștilor U23 este de 24%, de două ori mai puțin decât este trecut în dreptul liderului din acest clasament, Belgia, campionat în care tinerii au evoluat în 49% din minute.

Topul 3 este completat de Țările de Jos și Austria, ambele cu un procent de 46%. Sub România mai sunt Turcia și Grecia, ambele cu 18%. Media în campionatele analizate este de 34% (28% jucătorii cu vârsta între 20 și 23 și 6% jucătorii U20).

De menționat faptul că, în competiția din Danemarca, tinerii U20 au evoluat cel mai mult, în 12% din totalul minutelor.

„Analiza Intelligence Centre FRF evidențiază rolul important pe care prevederile regulamentare care pun accentul pe promovarea tinerilor jucători, cum ar fi „Regula U21” de la nivelul primei ligi, îl au în tot acest context european. Un argument în plus pentru existența cotelor de jucători tineri este reprezentat de faptul că, deși tinerii din alte competiții bifează mai multe minute, România e singura țară, exceptând selecționatele din Top 5 campionate, care a fost prezentă la fiecare din ultimele 4 ediții ale Campionatului European U21 (3 calificări directe și una din oficiu, în calitate de gazdă)”, scrie FRF.

Articolul FRF trage un semnal de alarmă: România este una dintre țările europene care oferă cele mai puține minute de joc tinerilor apare prima dată în Mediafax.