Guvernul israelian se reuneşte pentru a discuta planul de eliberare a ostaticilor din Gaza

Mediafax

Guvernul Israelului va organiza, joi, la ora 18:00, o şedinţă dedicată planului de eliberare a ostaticilor israelieni aflaţi în Gaza, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul oficial al executivului.

„Şedinţă de guvern la ora 18:00. Pe ordinea de zi, planul pentru eliberarea tuturor ostaticilor israelieni”, se arată în comunicat.

Ziarul Times of Israel notează că o reuniune a cabinetului de securitate a fost programată cu o oră înainte, pentru a analiza detaliile acordului înainte ca acesta să fie supus aprobării finale.

Biroul premierului Benjamin Netanyahu a precizat că planul va intra în vigoare doar după ce va primi aprobarea completă a guvernului.

Articolul Guvernul israelian se reuneşte pentru a discuta planul de eliberare a ostaticilor din Gaza apare prima dată în Mediafax.

ANP, after the protest at the Craiova Detention Center: it is not being abolished

Mediafax

The ANP indicates that, in the context of the overcrowding of the penitentiary system, which currently registers an occupancy rate of 125.39%, the Administration has evaluated the structure of some subordinate units, in order to identify solutions for the efficient management of this phenomenon, the optimization of human resources and the reduction of expenses.

„Thus, projects were developed to simulate the process of merging some penitentiary units, selected according to the number of detainees in custody (in relation to the accommodation capacity) and their geographical location. These projects were sent to the social dialogue partners (unions) for consultation. At the date of the analysis (August 20 this year), the Craiova Detention Center was holding 146 persons deprived of their liberty, with a legal capacity of 339 places, resulting in an occupancy rate of only 44.65%. Therefore, it was decided to merge it with a nearby penitentiary unit, a measure that will eliminate the administrative apparatus of the Center”, according to the ANP.

The ANP emphasizes that the employees of the Craiova Detention Center will not be relocated to other units, but will be redistributed to other positions to cover the staff shortage in the structures that require additional resources.

Approximately 250 prison police officers are protesting at the Craiova Detention Center on Thursday, accusing the Government and the National Penitentiary Administration (ANP) of bringing the penitentiary system to a standstill through reforms.

Prison police officers say that the Government and the National Penitentiary Administration are promoting reforms that lead to the closure of units, the cutting of rights and the sacrifice of personnel, under the pretext of the budget deficit.

Articolul ANP, after the protest at the Craiova Detention Center: it is not being abolished apare prima dată în Mediafax.

Ghiduri naţionale pentru prevenirea adicţiilor în şcoli, lansate de ANPCDDA şi Ministerul Educaţiei

Mediafax

„Problema adicţiilor este una importantă pentru şcoala românească, astfel că ministerul îşi propune o abordare mai complexă – 1. controlul fenomenului în afara şcolii (ex. prin implicarea părinţilor şi a autorităţilor de ordine publică); 2. prevenţie/identificare în şcoală (prin implicarea specialiştilor şi a comunităţii şcolare). 3. tratament de specialitate în şcoală şi în afara şcolii (prin implicarea specialiştilor) -, prin colaborare cu diverse alte autorităţi şi/sau prin angajament propriu. Aceste două Ghiduri vin în acest cadru, abordând fenomenul mai ales în segmentele 1 şi 2, ceea ce sperăm să aibă un impact important în reducerea acestui fenomen în şcoala românească”, a declarat ministrul Educaţiei, Daniel David.

„Lansarea ghidurilor reprezintă un pas important pentru prevenirea consumului de droguri, dar şi pentru alte adicţii, în special în mediul şcolar. Acum, cadrele didactice vor avea la îndemână informaţii practice în baza cărora pot discuta atât cu copiii, diferenţiat pe vârste, cât şi cu părinţii, despre consumul de substanţe, înţelegând totodată şi ce înseamnă comportamentul adictiv. De asemenea, familia are acum o primă resursă pentru a înţelege cum putem să intervenim acasă. Îi mulţumesc domnului ministru Daniel David pentru deschidere şi colaborare. Dacă vrem ca tinerii noştri să se dezvolte sănătos, trebuie să consolidăm parteneriatul familie-şcoală-comunitate locală”, spune preşedintele ANPCDDA, Rareş Petru Achiriloaie.

Pentru prima dată în România, cadrele didactice vor avea acces gratuit la ghiduri elaborate de specialişti ai ANPCDDA şi MEC, în colaborare cu societatea civilă. În ghiduri sunt „prezentate metode şi principii pe care cadrele didactice le vor putea aplica pentru a preveni consumul de substanţe sau alte comportamente adictive. De asemenea, materialele conţin şi o prezentare a unor metode eficiente prin care profesorii pot dezvolta, la nivelul familiei, abilităţi necesare prevenirii adicţiilor la adolescenţi.”

Primul ghid conţine principii de intervenţie educaţională şi recomandări metodologice adaptate pe grupe de vârstă, precum şi exemple de activităţi de prevenţie. Al doilea ghid este dedicat părinţilor, oferindu-le informaţii despre riscurile asociate consumului de droguri şi modalităţi de educaţie şi intervenţie eficientă în familie.

„Aceste ghiduri au fost transmise tuturor inspectoratelor şcolare din ţară care, la rândul lor, le vor transmite tuturor instituţiilor de învăţământ”.

Articolul Ghiduri naţionale pentru prevenirea adicţiilor în şcoli, lansate de ANPCDDA şi Ministerul Educaţiei apare prima dată în Mediafax.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu: Condiții simplificate de acordare a ajutorului financiar pentru producătorii de legume în spații protejate

Mediafax

Am făcut această modificare în hotărârea de guvern prin care este derulat programul, la solicitarea fermierilor, pentru a le ușura munca.

„Acum, producătorii înscriși în program pot dovedi mai simplu producția valorificată, direct cu documentele fiscale uzuale, fără proceduri suplimentare”, spune Barbu.

Articolul Ministrul Agriculturii, Florin Barbu: Condiții simplificate de acordare a ajutorului financiar pentru producătorii de legume în spații protejate apare prima dată în Mediafax.

Reforme majore în sănătate. Noi reguli de finanţare pentru medici, spitale şi medicamente

Mediafax

Potrivit unei informări oficiale a CNAS, noutăţile care vor fi introduse prin proiectul Legii pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii vizează toate componentele sistemului medical: medicina de familie, ambulatoriul de specialitate, laboratoarele, spitalele, medicamentele, controlul calităţii şi cardul european de sănătate.

1. Medicină de familie

Creşterea ponderii plăţii per serviciu

  • Medicii de familie vor primi finanţare mai mare pentru serviciile efectuate şi mai mică pentru numărul de pacienţi înscrişi pe listă (creştem plata pentru serviciile medicale);
  • În anul 2026, structura finanţării cabinetelor de medicină de familie va fi de 25% per capita şi 75% per servicii;
  • Începând cu anul 2027, finanţarea se va distribui în proporţie de 20% pentru plata per capita şi de 80% pentru plata per servicii medicale

Simplificarea deschiderii punctelor secundare de lucru ale cabinetelor de medicină de familie

  • Se flexibilizează programul de lucru al medicilor de familie, în vederea acoperirii zonelor deficitare din punct de vedere al asistenţei medicale primare;
    • Medicii de familie îşi vor putea deschide mai uşor cabinete în zonele cu număr mic de locuitori.

2. Ambulatoriu de specialitate

Creşterea finanţării pentru ambulatoriul de specialitate

  • Creşte importanţa ambulatoriului de specialitate, care va deveni un filtru pentru internările nenecesare;
  • Valoarea punctului per serviciu se va majora de la 5 la 6,5 lei începând cu 1 ianuarie 2026 şi la 8 lei începând cu 1 ianuarie 2027.

3. Analize de laborator şi imagistică medicală

Creşterea accesului pacienţilor la servicii şi optimizarea finanţării

  • Se prioritizează alocarea resurselor financiare pentru cazurile acute şi cele justificate clinic, în scopul reducerii timpilor de aşteptare şi al evitării agravării bolii.
    Garantarea finanţării pentru pacienţii oncologici
  • Unele tipuri de analize, cum ar fi cele pentru pacienţii oncologici, vor fi decontate la nivelul realizat, fără să existe o limită contractuală (fără plafoane).
    Valorificarea întregului potenţial al laboratoarelor din spitalele publice
  • Laboratoarele din spitalele publice vor primi mai mulţi bani de la CNAS, pentru a creşte numărul pacienţilor care vor beneficia de analize cu bilet de trimitere.

4. Spitale

Stimularea efectuării de servicii medicale în spitalele publice

  • Se introduce o nouă metodologie de finanţare a spitalelor publice, astfel încât cheltuielile de personal să fie corelate cu activitatea medicală a spitalului (spitalele vor fi plătite în funcţie de numărul si complexitatea serviciilor medicale pe care le realizează).

Finanţare adecvată pentru pacienţii cu boli grave

  • Decontarea serviciilor de spitalizare de zi pentru beneficiarii programelor naţionale de sănătate, precum şi pentru persoanele cu suspiciune de boală oncologică, atât asigurate cât şi neasigurate, se va efectua la nivelul realizat (fără plafon).

5. Medicamente

Acces rapid la medicamente

  • Se introduce un mecanism de acces rapid la medicamente inovatoare care nu sunt încă rambursate, cu monitorizarea eficienţei terapeutice;
  • Costurile acestor tratamente vor fi suportate de către CNAS şi producătorii de medicamente.

Colectări mai mari la bugetul medicamentelor

  • Se introduce temporar, pentru un an, începând cu trimestrul IV 2025, o contribuţie de solidaritate pentru producătorii de medicamente, cu scopul creşterii bugetului alocat medicamentelor compensate şi gratuite.

6. Controlul calităţii serviciilor medicale

  • Întărirea controlului sistemului de asigurări sociale de sănătate, pentru asigurarea disciplinei contractuale a furnizorilor de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale;
  • Introducerea unor măsuri sancţionatorii mai riguroase pentru furnizorii de servicii medicale care gestionează necorespunzător fondurile destinate pacienţilor.

7. Cardul european de sănătate

Simplificarea procedurilor administrative

  • Valabilitatea actuală a cardului european de asigurări sociale de sănătate, de doi ani, va fi extinsă pentru două categorii de beneficiari: pentru pensionari, valabilitatea creşte la 10 ani, iar pentru copii, până la împlinirea vârstei de 18 ani.
  • Banii economisiţi în acest fel vor fi transferaţi către medicamente şi servicii medicale acordate pacienţilor.

Articolul Reforme majore în sănătate. Noi reguli de finanţare pentru medici, spitale şi medicamente apare prima dată în Mediafax.

Ministrul Finanţelor participă la Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare de la Luxemburg

Mediafax

Nazare participă joi la reuniunea Eurogrup în format inclusiv, apoi la reuniunea bilaterală cu Valdis Dombrovskis, comisar pentru economie şi productivitate, implementare şi simplificare.

Vineri, ministrul român al Finanţelor participă la Reuniunea Grupul Partidului Popular European (PPE), la Breakfast ECOFIN şi la Reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN).

Alexandru Nazare va avea o reuniune bilaterală cu ministrul de finanţe bulgar, Temenuzhka Petkova şi o reuniunea bilaterală cu ministrul de finanţe al Greciei, Kyriakos Pierrakakis.

Articolul Ministrul Finanţelor participă la Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare de la Luxemburg apare prima dată în Mediafax.

Diplomați ai lumii se întâlnesc la Paris pentru implementarea acordului Israel – Hamas. Urmările armistițiului, subiect complex de negocieri

Mediafax

Discuțiile care au avut loc la Egipt s-au focusat pe eliberarea ostaticilor și a prizonierilor, însă întâlnirea de la Paris se va focusa pe alte aspecte precum predarea armelor de către Hamas, excluderea organizației teroriste din administrațiile viitoare, dar și mandatul unei forțe internaționale de menținere a păcii, reluarea fluxurilor de ajutor și orice relație viitoare între Gaza și Cisiordania ca nucleu al unui viitor stat palestinian. În aproape toate aceste chestiuni există diferențe profunde între Israel și SUA, dar și între Europa și statele arabe, notează The Guardian. 

Marco Rubio, Secretarul de Stat al Americii nu va asista personal la întâlnirea de la Paris. Cu toate acestea, diplomați din partea SUA vor lua parte la întâlnire.

La summit-ul din Paris au fost invitați miniștrii de externe din Germania, Spania, Italia, Marea Britanie, Turcia, Egipt, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar și Iordania, împreună cu șefa diplomației UE, Kaja Kallas. Summit-ul din Paris a fost convocat de ministrul francez de externe Jean Noël Barrot, pentru a discuta planul de încetare a focului în Gaza.

Liderii europeni au îngrijorări

Liderii europeni au îngrijorări că, la fel ca în cazul Ucrainei, nu vor fi excluși de la masa negocierilor și vor trebui să fie implicați și în a doua etapă a planului de pace, care are ca scop contextul politic și instituțional al reconstrucției Fâșiei Gaza.

În ceea ce privește discuțiile despre reconstrucția orașului Gaza, fostul prim-ministru britanic Tony Blair se află în centrul discuțiilor. Oficialul urmează să facă parte din „Consiliul de Pace” al lui Trump ori din guvernul interimar care va supraveghea grupul de tehnocrați care vor ajuta la punerea în aplicare a planurilor de reconstrucție.

Arabii vor ca forța internațională de stabilizare să aibă mandat ONU

Liderii arabi vor ca forța internațională de stabilizare să aibă un mandat al Consiliului de Securitate al ONU și există un plan clar de a trata Gaza și Cisiordania ca o singură entitate politică.

Una dintre cele mai complicate chestiuni este momentul predării armelor de către gruparea teroristă Hamas, incluzând autoritatea căreia îi vor fi predate și, mai ales, dacă armele personale ale membrilor vor fi și ele predate. Se vor acorda amnistii celor care renunță la violență.

Hamas ar putea fi dispus să furnizeze arme unei ISF (Forță Internațională de Stabilizare), dacă aceasta este condusă de arabi și nu de Israel. De asemenea, statele lucrează la o constituție revizuită, dar și la alegeri pentru a stabili Autoritatea Palestiniană, entitate politică puternic criticată cu sediul în Cisiordania, care se opune Hamasului islamist din Gaza, precizează sursa citată.


Joi după-amiază, cabinetul guvernului Israelian condus de Netanyahu se va întâlni pentru a discuta planul de eliberare a tuturor ostaticilor israelieni deținuți în Fâșia Gaza, după aprobarea preliminară a acordului.

Articolul Diplomați ai lumii se întâlnesc la Paris pentru implementarea acordului Israel – Hamas. Urmările armistițiului, subiect complex de negocieri apare prima dată în Mediafax.

Turcia va monitoriza îndeaproape aplicarea acordului de încetare a focului din Gaza. Ce a declarat Recep Erdogan

Mediafax

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat joi că Turcia va „monitoriza îndeaproape” modul în care va fi aplicat acordul de încetare a focului din Gaza, rezultat al negocierilor din orașul egiptean Sharm el-Sheikh.

Într-un mesaj publicat pe platforma X, Erdogan s-a declarat „foarte mulțumit” de progresele realizate în cadrul discuțiilor, la care au participat Turcia, Qatar, Egipt și Statele Unite, pentru punerea în aplicare a primei etape a planului de încetare a focului propus de președintele Donald Trump.

Liderul turc i-a transmis „mulțumiri speciale” președintelui american, pe care l-a felicitat pentru „voința politică necesară pentru a încuraja guvernul israelian spre încetarea focului”.

„Vom urmări cu atenție implementarea meticuloasă a acordului și vom continua să contribuim la acest proces. În același timp, vom continua lupta până la crearea unui stat palestinian independent și suveran, cu granițele din 1967 și capitala la Ierusalimul de Est”, a declarat Erdogan.

Președintele turc și-a exprimat solidaritatea cu poporul palestinian, transmițându-le „salutări călduroase celor care, de doi ani, îndură suferințe de nedescris, trăiesc în condiții inumane și își pierd copiii, părinții și prietenii”.

Articolul Turcia va monitoriza îndeaproape aplicarea acordului de încetare a focului din Gaza. Ce a declarat Recep Erdogan apare prima dată în Mediafax.

Consiliul Norvegian pentru Refugiați cere acces umanitar complet și neîngrădit în Gaza

Mediafax

Consiliul Norvegian pentru Refugiați (NRC) a salutat joi anunțul privind încetarea focului dintre Israel și Hamas, numindu-l „o rază de speranță” după doi ani de război devastator în Fâșia Gaza.

„Anunțul de astăzi privind acordul de încetare a focului oferă o rază de speranță după doi ani de moarte, distrugere și strămutare neîntrerupte. Ambele părți trebuie să acționeze cu bună credință și să facă tot posibilul pentru ca armistițiul să reziste”, a declarat Jan Egeland, directorul NRC, într-un comunicat oficial.

 

Egeland a subliniat că armistițiul trebuie să fie urmat de eliberarea prizonierilor, de livrarea rapidă a ajutorului umanitar și de întoarcerea în siguranță a palestinienilor strămutați, scrie Al Jazeera.

„Oprirea bombardamentelor nu va pune capăt suferinței. Foametea se extinde, infrastructura esențială este distrusă, iar organizațiile umanitare trebuie să aibă acces complet și neîngrădit pentru a aduce alimente, medicamente, materiale de adăpost și alte bunuri vitale de care Gaza a fost privată timp de doi ani”, a spus acesta.

Potrivit NRC, „sute” de camioane încărcate cu ajutoare sunt pregătite să intre în Gaza imediat ce se permite accesul.

Egeland a avertizat totodată împotriva reluării violențelor: „Nu trebuie să repetăm greșelile armistițiilor anterioare. Această încetare a focului nu trebuie să fie o simplă pauză fragilă înaintea unui nou vărsare de sânge. Israel nu trebuie să folosească această perioadă pentru a intensifica operațiunile militare sau pentru a permite violențe ale coloniștilor în Cisiordania, inclusiv în Ierusalimul de Est.”

Articolul Consiliul Norvegian pentru Refugiați cere acces umanitar complet și neîngrădit în Gaza apare prima dată în Mediafax.

România ar putea interveni militar în sprijinul Republicii Moldova în caz de atac rusesc, afirmă șeful Armatei Române

Mediafax

Într-un interviu acordat Euronews, Gheorghiță Vlad a subliniat că „România are instrumentele politice, militare și diplomatice necesare pentru a sprijini Republica Moldova și, mai ales, pe cetățenii români din această țară în cazul unui conflict”. El a reiterat faptul că România sprijină deja dezvoltarea capacității de apărare a Armatei Naționale din Republica Moldova prin programe comune de instruire și asistență tehnică.

România sprijină Republica Moldova în caz de atac prin parteneriat strategic și asistență militară

„Armata Română ajută deja Republica Moldova să-și dezvolte capacitatea defensivă. Avem multiple programe de instruire și dezvoltare a capabilităților. România rămâne un aliat fidel al Republicii Moldova și va interveni cu tot ce este necesar dacă va fi cazul”, a declarat șeful armatei române.

Potrivit președintei Maia Sandu, aproximativ un milion de cetățeni moldoveni au redobândit cetățenia română, ceea ce, în contextul legal actual, obligă România să intervină pentru a-i proteja în cazul unui conflict militar.

România sprijină Republica Moldova în caz de atac și combate amenințările hibride

Generalul Gheorghiță Vlad a mai afirmat că, deși nu consideră iminent un atac militar direct al Rusiei asupra Moldovei, amenințările hibride provenite de la Moscova reprezintă un pericol real.

„Trebuie să eliminăm războiul hibrid dus de Rusia în regiune”, a adăugat el.

Noua lege a apărării, adoptată recent în România, este considerată de autorități un pas esențial pentru întărirea securității naționale și regionale, în contextul tensiunilor din Estul Europei.

Articolul România ar putea interveni militar în sprijinul Republicii Moldova în caz de atac rusesc, afirmă șeful Armatei Române apare prima dată în Mediafax.