Stelian Ion: Procurorul general să lase deoparte exercițiile de PR și să se apuce de treabă. Vedem o avalanșă de decizii în favoarea infractorilor

Mediafax

Curtea de apel București i-a scăzut un an din pedeapsă condamnatului fugar Sorin Oprescu, fost primar al Capitalei.

Pe de altă parte, magistrații au stabilit că fosta șefă a DIICOT Alina Bica și-a ispășit pedeapsa în timp ce era în arest la domiciliu pe timp de noapte, așa cum a decis Curtea de Apel din Bari, instanță care a refuzat să o predea autorităților române.

Stelian Ion consideră că procurorul general ar trebui să intervină: „O astfel de speță, în opinia mea, ar trebui să atragă cel puțin reacția procurorului general, care poate ar trebui să lase deoparte exercițiile de PR și să se apuce de treabă, ar trebui să atragă atenția altor instituții, Inspecției Judiciare”.

Fostul ministru al Justiției observă că „nu mai vedem trimiteri în judecată pentru fapte de corupție, ca și cum corupția a dispărut. În schimb, vedem o avalanșă de astfel de decizii în favoarea infractorilor și o avalanșă de acțiuni din partea celor condamnați, care în urma unor căi extraordinare de atac, își văd rezolvate problemele penale și ulterior cer în instanță și restituirea averilor confiscate”.

Deputatul USR subliniază că „reforma justiției nu a fost o reformă a justiției, nu s-a făcut decât să se oligarhizeze sistemul judiciar (…). Din păcate, nici Comisia Europeană nu mai e ce a fost, privește cu foarte multă îngăduință aceste aspecte”.

Articolul Stelian Ion: Procurorul general să lase deoparte exercițiile de PR și să se apuce de treabă. Vedem o avalanșă de decizii în favoarea infractorilor apare prima dată în Mediafax.

Trump întrebat dacă va ajunge în rai după pacea din Gaza. Răspunsul dat de președintele SUA

Mediafax

În timp ce eliberarea ostaticilor era în curs, Donald Trump a fost întrebat în Air Force One, înainte de aterizarea în Israel, dacă eforturile sale pentru pace îl vor ajuta să ajungă în rai.

„Nu cred că există ceva care să mă ajute să ajung în rai”, glumește el.

„Cred că poate nu sunt destinat să ajung în rai. Poate că sunt în rai chiar acum, în timp ce zburăm cu Air Force One, nu sunt sigur dacă voi ajunge în rai, dar am îmbunătățit viața multor oameni.”

Președintele SUA a fost întrebat de un reporter și despre ambiția sa anterioară de a crea o „rivieră Gaza”. În răspunsul său, el a spus că nu știe dacă acest lucru este posibil în viitorul apropiat, părând să se concentreze pe construcții.

„Este distrus, arată ca un șantier de demolare. Trebuie să scapi de ceea ce ai acolo”, a spus el, referindu-se la clădirile avariate și dărâmate din Gaza.

Trump a adăugat, când a fost întrebat cum va arăta Gaza peste un an: „Un an trece foarte repede, dar peste ani va arăta foarte bine”.

Articolul Trump întrebat dacă va ajunge în rai după pacea din Gaza. Răspunsul dat de președintele SUA apare prima dată în Mediafax.

Europenele de Tenis de masă: Echipele României, masculin și feminin, joacă în etapa a 2-a din grupe

Mediafax

Echipa feminină a României, vicecampioană europeană en-titre și principală favorită la titlu, s-a impus cu 3-0 în fața Țării Galilor, în prima etapă din Grupa A.

În prima dispută a tricolorelor, Adina Diaconu a trecut de Charlotte Carey cu 3-1 (6-11, 11-3, 13-11, 11-8), Andreea Dragoman a învins-o pe Anna Hursey, scor 3-2 (12-10, 11-8, 8-11, 8-11, 11-9), iar Elizabeta Samara a închis confruntarea cu o victorie categorică, 3-0 (11-5, 11-6, 11-7) în fața lui Danielle Kelly.

Meciul tricolorelor cu Luxemburg este programat luni, de la ora 20:00.

Lotul complet al României este format din Bernadette Szocs, Elizabeta Samara, Andreea Dragoman, Adina Diaconu, Elena Zaharia.

Echipa masculină va juca de la ora 17:00, împotriva Slovaciei.

Selecționata tricoloră, favorită numărul 6, a debutat cu dreptul, învingând Țările de Jos, cu 3-0, în Grupa F. Iulian Chirița s-a impus, scor 3-2 (11-8, 11-4, 15-17, 6-11, 11-9), în fața lui Gabrielius Camara, Eduard Ionescu l-a învins pe Kas van Oost, cu 3-1 (7-11, 11-5, 11-8, 11-6), iar Ovidiu Ionescu a adus punctul decisiv, câștigând 3-1 (11-13, 11-5, 13-11, 11-9) împotriva lui Barry Berben.

Lotul complet al României este alcătuit din Eduard Ionescu, Iulian Chirița, Ovidiu Ionescu, Darius Movileanu, Andrei Istrate.

Echipa feminină a României este actuala vicecampioană europeană, după finala pierdută în 2023 în fața Germaniei, în timp ce echipa masculină a ajuns până în optimile de finală la ediția precedentă din Malmö (Suedia).

Primele două clasate din fiecare grupă se califică pe tabloul principal al competiției.

Articolul Europenele de Tenis de masă: Echipele României, masculin și feminin, joacă în etapa a 2-a din grupe apare prima dată în Mediafax.

Hidroelectrica a semnat contractul pentru retehnologizarea Centralei Hidroelectrice Stejaru

Mediafax

Semnarea contractului a avut loc vineri, 10 octombrie și are o valoare de 97.486.604,81 euro fără TVA. Contractul a fost atribuit Societății de Servicii Hidroenergetice HIDROSERV SA, care va colabora cu următorii subcontractanți: Uzina de Construcții Mașini Hidroenergetice, General Design Tech, Compania de Consultanță în Energie și Mediu S.A., Hydro Proiect Invest, Electromontaj, Nibaco și Electromontaj Carpați S.A..

„Ne bucurăm că lucrările vor fi realizate de Hidroserv, subsidiara noastră, ceea ce ne permite să asigurăm un nivel ridicat de calitate și profesionalism. Prin acest proiect, dorim să confirmăm consecvența companiei în direcția modernizării patrimoniului Hidroelectrica și a consolidării capacității interne de execuție, prin realizarea unui număr cât mai mare de lucrări cu forțe proprii. Retehnologizarea centralei de la Stejaru este un proiect de importanță strategică în care am investit multă muncă, dedicare și resurse. Considerăm că, prin semnarea acestui contract, facem un pas semnificativ în consolidarea unora dintre cele mai importante capacități de producție din portofoliul companiei – un obiectiv asumat față de clienții și investitorii noștri”, a declarat Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica.

Investiția este finanțată din fonduri proprii Hidroelectrica, iar atribuirea contractului s-a făcut prin procedură de licitație deschisă, pe baza criteriului „cel mai bun raport calitate-preț”, conform legislației privind achizițiile sectoriale (Legea nr. 99/2016).

Ce prevede proiectul

Proiectul are ca scop modernizarea și retehnologizarea completă a celor patru hidroagregate de tip I (HA1–HA4), precum și a instalațiilor generale ale centralei, contribuind la creșterea eficienței energetice, securizarea instalațiilor și extinderea duratei de viață a echipamentelor. Durata contractului este de 66 de luni.

Situată în județul Neamț, Centrala Hidroelectrică Stejaru (cunoscută și ca „CHE Dimitrie Leonida”) este parte a amenajării hidrotehnice a râului Bistrița și reprezintă un reper tehnologic al industriei energetice românești. Lucrările de retehnologizare vor include componente de proiectare, furnizare echipamente, montaj, punere în funcțiune și monitorizare post-implementare.

În prezent, Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie regenerabilă din România, gestionând un portofoliu de 188 centrale hidroelectrice cu o putere totală de 6,4 GW, precum și parcul eolian Crucea cu 108 MW instalați.

Articolul Hidroelectrica a semnat contractul pentru retehnologizarea Centralei Hidroelectrice Stejaru apare prima dată în Mediafax.

Explozie în centrul orașului Harkov, autoritățile investighează cauza. În oraș fusese emisă alertă de raid aerian

Mediafax

O explozie s-a produs în dimineața zilei de luni, în centrul orașului Harkov, potrivit primarului Ihor Terekhov, care a transmis informația pe Telegram, citat de agenția Ukrinform.

Deflagrația a avut loc în districtul Kyivskyi, într-o zonă de locuințe. „Ferestrele clădirilor din apropiere au fost sparte. Cauza exploziei este în curs de investigare”, a precizat primarul.

Locuitorii din Harkov au scris pe rețelele sociale că au auzit explozia în jurul orei 09:20, la scurt timp după ce în oraș fusese emisă o alertă de raid aerian, începând cu ora 09:00.

Deocamdată, nu au fost raportate victime, iar autoritățile verifică dacă incidentul a fost provocat de un atac rusesc sau de o altă cauză.

Articolul Explozie în centrul orașului Harkov, autoritățile investighează cauza. În oraș fusese emisă alertă de raid aerian apare prima dată în Mediafax.

Deși s-a opus încheierii armistițiului, Itmar Ben Gvir salută întoarcerea ostaticilor,

Mediafax

Ministrul de extrema dreaptă a publicat, luni, pe platforma X: „Și copiii se vor întoarce în ținutul lor”, un verset biblic ce reprezintă speranța întoarcerii ostaticilor.

Ben Gvir a publicat mesajul la scurt timp după ce primii șapte ostatici israelieni au fost eliberați din Fâșia Gaza și transferați în custodia IDF.

Cei șapte au fost duși la o bază militară pentru a li se evalua starea de sănătate după perioada petrecută în captivitate.

Deși a salutat eliberarea, Ben Gvir și partidul său de extremă dreapta, Otzma Yehudit, se opun acordului intermediat de Statele Unite, care prevede un armistițiu temporar și eliberarea treptată a ostaticilor israelieni în schimbul prizonierilor palestinieni.

Potrivit oficialului, acordul pune în pericol securitatea Israelului și recompensează gruparea militantă Hamas.

Anterior, acesta s-a opus mai multor încercări de închiriere a unui armistițiu.

Articolul Deși s-a opus încheierii armistițiului, Itmar Ben Gvir salută întoarcerea ostaticilor, apare prima dată în Mediafax.

INS: Inflaţia şi evoluţia preţurilor de consum în luna septembrie 2025. Care este evoluția față de 2024

Mediafax

Institutul Național de Statistică (INS) a transmis, luni, indicele preţurilor de consum (IPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivel naţional.

  • Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2025 comparativ cu luna august 2025 a fost 100,36%.
  • Rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 8,5%.
  • Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2025 comparativ cu luna septembrie 2024 a fost 9,9%.
  • Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2024 – septembrie 2025) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2023 – septembrie 2024) a fost 6,1%.

INS a transmis și indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE:

  • Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna septembrie 2025 comparativ cu luna august 2025 a fost 100,50%.
  • Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2025 comparativ cu luna septembrie 2024 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 8,6%.
  • Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2024 – septembrie 2025) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2023 – septembrie 2024) determinată pe baza IAPC a fost 5,9%.

Articolul INS: Inflaţia şi evoluţia preţurilor de consum în luna septembrie 2025. Care este evoluția față de 2024 apare prima dată în Mediafax.

Titus Corlățean se retrage din cursa pentru șefia PSD: „Proiectul nostru de înnoire profundă a PSD nu este din păcate fezabil. Închei acest drum după 24 de ani”

Mediafax

Corlățean arată că proiectul „de înnoire profundă a PSD nu este, din păcate, fezabil”.

„Am intrat în această competiție cu convingerea că putem schimba lucrurile, că putem construi o echipă serioasă, profesionistă, capabilă să redea speranța acestui partid. Dar realitatea e alta. PSD a devenit un spațiu dominat de tranzacții, frici și calcule personale. Nu mai există curaj, dezbatere reală sau dorință de reformă. Am întâlnit mulți colegi care mi-au dat dreptate, dar prea puțini au fost dispuși să se implice deschis. Mulțumesc în mod special, în acest context, mai ales colegilor mei Robert Cazanciuc și Constantin Toma, deși au mai fost și alții, pe care am evitat însă să îi expun, pentru a evita anumite repercusiuni. Am tras o concluzie dureroasă, dar necesară: în condițiile actuale, proiectul meu nu este posibil”, spune Titus Corlățean pe Facebook.

„Închei acest drum după 24 de ani de loialitate față de partid”

El continuă, afirmând: „Închei acest drum după 24 de ani de loialitate față de partid, cu fruntea sus. Nu regret nimic. România are nevoie de o altă direcție. Și merităm mai mult”.

„Au trecut două luni de când, din acest loc, din fața Parlamentului, am anunțat public angajamentul și dorința mea de a-mi asuma candidatură la președinția Partidului Social-Democrat la viitorul Congres. Au fost două luni pline, intense, de discuții pretutindeni în țară cu colege și colege de partid. Alternativa pe care am încercat să o ofer e o echipă de oameni pregătiți, educați, cu limbi străine, cu credibilitate, care să oferă speranță membrilor, simpatizanților de partid și să relanseze acest partid, nu este fezabilă. Partidul Social-Democrat seamă tot mai puțin cu un partid politic. Este mai degrabă o entitate cu conținut economic, cu un profil de lider tranzacțional care preferă să își negocieze, să tranzacționeze propriile interese, influențe, putere, poziții, influență, proiecte și bani. Asta este realitatea: a vorbi astăzi în PSD despre o viziune politică-ideologică de relansarea PSD, de reînnoire, despre valori, despre principii, e un lucru neobișnuit”, spune Titus Corlățean.

„PSD-ul nu mai are o viață politică, democratică, vie. Și asta înseamnă moartea politică a unui partid”

El afirmă că de la momentul în care a anunțat intenția de a candida la președinția partidului, a fost atacat atât el, cât și soția sa, de profesie logoped.

„După o perioadă extraordinară în care am avut și experiențe pozitive, am primit și foarte multe încurajări, dar am descoperit, pentru că așa este, când cineva este la Kiseleff și are butoane, are putere, are influență, are bani, prin instrumentele sale din spațiu public și-a permis să acuze, să lanseze tot felul de acuzații. Am descoperit că sunt fie omul rușilor, fie al chinezilor, că am averi nemăsurate, până și soția mea, profesor și logoped la o școală specială, la copii cu dizabilități, o femeie extraordinară care lucrează cu acești copii… și ea a devenit un factor negativ în societate. Am văzut aceste lucruri, le-am experimentat, am încercat să merg mai departe. Din păcate oamenii care gândeau la fel n-au dorit să-și asume acest proiect cu curaj. În al doilea rând trebuie să constat că în PSD-ul de astăzi găsim tot mai puțin bărbații politici. Sunt mulți oameni în continuare pregătiți de bună calitate care pot performa și au performat. Foarte puțini care sunt capabili, doritori și curajoși să-și asume public opiniile pe care le susțin altfel, pe la colțuri șușotind, cu teamă, cu frici. Este o concluzie tristă care arată că din păcate PSD-ul nu mai are o viață politică, democratică, vie în partid. Și asta înseamnă moartea politică a unui partid. Închei practic ciclul de 24 de ani în politică, întotdeauna în PSD, la bine și la greu. Nu regret existența mea în Partidul Social-Democrat în toți acești ani. Ținem legătura și sperăm să fie mai bine pentru România în următorii ani, deși direcția, așa cum o văd eu în clipa de față, cel puțin în PSD, este mai degrabă descurajantă”, a mai spus Titus Corlățean.

Titus Corlățean își anunțase intenția de a candida la președinția PSD, împotriva președintelui interimar al partidului, Sorin Grindeanu.

Articolul Titus Corlățean se retrage din cursa pentru șefia PSD: „Proiectul nostru de înnoire profundă a PSD nu este din păcate fezabil. Închei acest drum după 24 de ani” apare prima dată în Mediafax.

Donald Trump a ajuns în Israel. Care este programul președintelui SUA

Mediafax

Președintele american Donald Trump a sosit luni în Israel, la bordul Air Force One, în cadrul unei vizite rapide înainte de summitul pentru pace din Egipt.

Potrivit NBC News, Trump urmează să se adreseze membrilor Knessetului în timpul scurtei sale opriri la Ierusalim.

Nu este încă clar dacă liderul de la Casa Albă va avea întâlniri cu familiile ostaticilor care ar urma să fie eliberați de Hamas în următoarele ore.

Vizita face parte dintr-un turneu mai amplu al președintelui în Orientul Mijlociu, menit să sprijine eforturile diplomatice pentru stabilizarea regiunii și relansarea procesului de pace.

Articolul Donald Trump a ajuns în Israel. Care este programul președintelui SUA apare prima dată în Mediafax.

STATISTICĂ INS: Câștigul salarial mediu brut pe economie a fost în august de 9.002 lei, iar cel net de 5.387 lei

Mediafax

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în transporturi aeriene (12.458 lei) și în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului (11.649 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3.341 lei) și în hoteluri şi restaurante (3.367 lei).

August 2025 comparativ cu august 2024

Comparativ cu luna august a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 4,4%.

Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum: Indicele câştigului salarial real1 a fost 95,0% în luna august 2025 față de luna august 2024. Indicele câştigului salarial real a fost 95,6% în luna august 2025 față de luna iulie 2025. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 236,4%, cu 10,8 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna iulie 2025.­

În cursul anului se înregistrează fluctuații ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creșterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuațiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

Evoluția câștigului salarial real depinde atât de fluctuațiile câștigului salarial mediu net, cât și de rata inflației.

August 2025 comparativ cu Iulie 2025

În luna august 2025, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna iulie 2025, ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producție, încasările mai mici (în funcție de contracte/proiecte), ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN s-au înregistrat după cum urmează:
• cu 13,1% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor;
• între 7,0% și 9,5% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnașamentelor şi încălțămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), extracţia minereurilor metalifere, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea produselor textile, alte activităţi industriale n.c.a.;
• între 3,5% și 6,5% în transporturi pe apă, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), activităţi de servicii anexe extracţiei, captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea echipamentelor electrice, extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, colectarea şi epurarea apelor uzate, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), cercetare-dezvoltare, fabricarea altor mijloace de transport, repararea, întreţinerea şi instalarea mașinilor şi echipamentelor.

Creșterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, de fidelitate sau pentru performanțe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), dar și de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Domeniile cu cele mai mari creșteri

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:
• cu 14,9% în transporturi aeriene;
• între 1,0% și 4,0% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, alte activităţi de servicii.

În sectorul bugetar, în luna august 2025 s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în administraţia publică (-1,5%), sănătate şi asistență socială (-1,3%), respectiv în învăţământ (-0,6%).

Articolul STATISTICĂ INS: Câștigul salarial mediu brut pe economie a fost în august de 9.002 lei, iar cel net de 5.387 lei apare prima dată în Mediafax.