Zelenski: Lipsiți Rusia de mijloacele de a-și continua războiul. Acesta este fundamentul pentru pace

Mediafax

Președintele Ucrainei spune că Rusia trebuie lipsită de mijloacele de a-și continua războiul și teroarea, subliniind că aceasta ar reprezenta „cea mai solidă bază pentru pace în regiune”.

Mesajul a fost transmis marți, pe platforma X, după o convorbire de aproape o oră cu președintele Finlandei, Alexander Stubb, în care cei doi lideri au discutat despre recentele atacuri rusești asupra infrastructurii energetice ucrainene și despre necesitatea consolidării apărării aeriene.

Pacea depinde de „acțiunile corecte ale SUA”

„Acum, pe măsură ce războiul din Orientul Mijlociu se apropie de sfârșit, este important să nu pierdem avântul în promovarea păcii. Războiul din Europa poate, de asemenea, fi adus la un sfârșit, iar pentru aceasta, conducerea Statelor Unite și a altor parteneri este de o importanță crucială”, a scris Zelenski.

Liderul de la Kiev a mai spus că își coordonează pozițiile cu omologul său finlandez și a evidențiat rolul Statelor Unite în încetarea conflictelor: „Fără îndoială, acțiunile corecte ale Statelor Unite pot contribui, de asemenea, la încheierea războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Avem o viziune comună în acest sens”.

Mulțumind Finlandei pentru sprijin, Zelenski a reafirmat că „Rusia trebuie lipsită de mijloacele de a-și continua războiul și teroarea –  iar acest lucru poate deveni cea mai solidă bază pentru pace în regiunea noastră”.

Abordări diferite pentru pace

În timp ce Zelenski a insistat asupra necesității de a priva Rusia de capacitatea de a continua războiul, președintele Finlandei a pus accent pe echilibrul dintre sprijinul militar și pașii diplomatici pentru pace.

„Este întotdeauna bine să facem schimb de opinii cu privire la evoluția situației legate de războiul de agresiune al Rusiei. Prioritar acum este să ne concentrăm pe ajutorul militar pe termen scurt, garanțiile de securitate pe termen lung și pe procesul de pace”, a transmis Alexander Stubb imediat după mesajul publicat de Volodimir Zelenski.

Articolul Zelenski: Lipsiți Rusia de mijloacele de a-și continua războiul. Acesta este fundamentul pentru pace apare prima dată în Mediafax.

Un software gratuit revoluționează imprimarea 3D: De la modele de inimă la proteze personalizate

Mediafax

Noul program, denumit OpenVCad, a fost dezvoltat sub îndrumarea lui Robert MacCurdy de la Universitatea din Colorado Boulder și este disponibil online pe platforma arXiv. Studiul a fost publicat în revista Additive Manufacturing.

De ani de zile, imprimarea 3D a inovat multe sectoare ale producției, în special în producția de materiale și obiecte deosebit de complexe, de la producția de motoare de rachetă la producția de proteze personalizate. Cu toate acestea, tehnologia este încă limitată de posibilitatea de a combina utilizarea mai multor materiale.

De exemplu, atunci când se creează obiecte precum tălpi de pantofi, ar fi important să se modifice combinația de materiale pentru a schimba rigiditatea tălpii în funcție de poziția acesteia.

Această dificultate este cauzată nu numai de imprimantele în sine, ci și, mai ales, ce complexitatea software-ului necesar pentru imprimarea mai multor materiale în producția aceluiași obiect.

Pentru a depăși aceste limitări, cercetătorii americani au dezvoltat OpenVCad, un software accesibil gratuit capabil să gestioneze imprimarea 3D cu mai multe materiale.

„Acesta este primul instrument de proiectare multimaterial bazat pe cod disponibil pentru toată lumea”, a spus Wade, unul dintre autori.

Potrivit cercetătorilor, soluția poate ajuta specialiștii care lucrează într-o gamă largă de domenii, de la medicină, unde chirurgii au nevoie de țesuturi și modele mai realiste pentru a exersa, cum ar fi mușchiul cardiac, până la robotica soft, unde materialele trebuie să fie mai flexibile în unele părți decât în altele.

Articolul Un software gratuit revoluționează imprimarea 3D: De la modele de inimă la proteze personalizate apare prima dată în Mediafax.

Schumacher oferă un semn de viață și speranță fanilor după 12 ani

Mediafax

Departe de ochii lumii încă din 2013, Michael Schumacher, de șapte ori campion mondial de Formula 1, a reapărut simbolic printr-un gest care a emoționat întreaga comunitate sportivă. Potrivit jurnalistului francez Stefan L’Hermitte, de la L’Équipe, care a vorbit recent pentru postul francez RTL, semnătura lui Schumacher pe o cască de colecție reprezintă „un semn pozitiv” privind starea sa de sănătate.

„Nu aș spune că se simte bine, dar poate că se simte puțin mai bine… pentru că, în esență, nu știm nimic”, a declarat L’Hermitte, citat de Daily Mail.

Semnătura care dă speranță fanilor

Schumacher, în vârstă de 56 de ani, a fost grav rănit în 2013, după ce s-a izbit cu capul de o stâncă în timp ce schia la Méribel, în Franța. De atunci, fostul pilot trăiește departe de ochii publicului, sub îngrijirea permanentă a familiei sale.

Gestul care a oferit o rază de speranță fanilor a fost acela că Schumacher ar fi semnat, cu ajutorul soției sale Corinna, o cască destinată unei licitații caritabile organizate în sprijinul fundației Race Against Dementia, înființată de Sir Jackie Stewart.

„A fost pentru un eveniment caritabil… Este prima dată când avem un semn pozitiv”, a subliniat jurnalistul francez.

Legenda F1 n-a renunțat să lupte

Totuși, starea sa rămâne extrem de delicată. Reporterul german Felix Gorner, de la RTL, a declarat recent că „situația este foarte tristă… Michael are nevoie de îngrijire permanentă și nu se mai poate exprima verbal”.

În ciuda suferinței sale, moștenirea lui Schumacher continuă prin copiii săi: Mick, care a devenit pilot de Formula 1, și Gina, care în aprilie a adus pe lume o fetiță.

De șapte ori campion mondial (1994, 1995, 2000-2004), cu 71 de cele mai rapide tururi și 155 de podiumuri, Michael Schumacher rămâne un simbol al perseverenței, iar semnătura sa recentă este, pentru fanii din întreaga lume, dovada că legenda nu a abandonat lupta.

 

Articolul Schumacher oferă un semn de viață și speranță fanilor după 12 ani apare prima dată în Mediafax.

CSM își menține poziția privind pensiile magistraților: Obiectivul 215 din PNRR a fost evaluat pozitiv de Comisia Europeană

Mediafax

CSM își menține poziția privind jalonul pensiilor speciale

„Având în vedere afirmațiile recente ale unor reprezentanți ai puterii executive cu privire la aspectele prezentate în comunicatul Consiliului Superior al Magistraturii din data de 10 octombrie 2025, Consiliul își menține întocmai poziția exprimată prin intermediul acestui comunicat. În esență, ca urmare a adoptării Legii nr. 282/2023 prin care au fost modificate substanțial condițiile pentru acordarea pensiilor de serviciu, precum și regimul de impozitare al acestora, Comisia Europeană a evaluat pozitiv obiectivul 215 din PNRR, considerându-l îndeplinit în evaluarea preliminară din data de 15 octombrie 2024”, transmite CSM.

Potrivit sursei citată, ulterior, după adoptarea Deciziei Curții Constituționale nr. 724 din 19 decembrie 2024 prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile privind impozitarea progresivă a pensiilor, Comisia Europeană a revenit asupra evaluării preliminare, apreciind că jalonul 215 nu mai poate fi considerat îndeplinit în mod satisfăcător, reținând că, în urma acestei decizii, prevederile relevante ale Legii nr. 282/2023 care introduceau impozitarea mai mare a pensiilor nu pot fi puse în aplicare de Guvern.

CSM susține că Legea privind  magistrații nu are legătură cu cerințele Comisiei

„Aspectele prezentate de Consiliu au surprins întocmai realitatea obiectivă a faptelor care rezultă din comunicările Comisiei Europene. Este fără îndoială faptul că, așa cum rezultă din aceste comunicări, condițiile de pensionare stabilite prin Legea nr. 282/2023 nu au constituit obiectul vreunei critici din partea Comisiei, rămânând astfel consolidate. Potrivit scrisorii Comisiei Europene din data de 25 martie 2025, redeschiderea evaluării pe acest jalon a fost determinată de invalidarea de către Curtea Constituțională a soluției de impozitare progresivă a pensiilor, a cărei implementare ar fi condus la reducerea cheltuielilor pentru plata acestora. Sub acest aspect, Consiliul a subliniat că ar trebui evaluate consecințele modificării Codului fiscal prin Legea nr. 141/2025, intrate în vigoare începând cu data de 1 august 2025, ale cărei efecte asupra cuantumului net al pensiilor de serviciu sunt similare impozitării prevăzute anterior de Legea nr. 282/2023. În aceste condiții, este evident că legea adoptată recent, prin care este din nou modificat substanțial regimul pensiilor de serviciu numai pentru magistrați, nu are nicio legătură cu cerințele Comisiei Europene, astfel cum rezultă din documentele oficiale ale acesteia. Din această perspectivă, dacă după data de 25 martie 2025 au intervenit modificări cu privire la evaluarea formulată de către Comisia Europeană, de care Guvernul României are cunoștință, în baza principiilor cooperării loiale şi al dialogului interinstituțional acestea ar fi trebuit comunicate și Consiliului Superior al Magistraturii”, se arată în finalul comunicatului.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, afirma, luni, că declarația CSM potrivit căreia jalonul privind pensiile speciale ar fi fost îndeplinit este „gravă și falsă”, precizând că fondurile europene de 231 milioane de euro rămân suspendate până la finalizarea reformei.

„Contrar afirmațiilor prim-ministrului României, măsurile propuse de Executiv nu contribuie la îndeplinirea jalonului 215”, arăta vineri Consiliul Superior al Magistraturii într-un comunicat referitor la „pretinsa neîndeplinire a unui jalon din PNRR din cauza pensiilor de serviciu ale magistraților”.

Articolul CSM își menține poziția privind pensiile magistraților: Obiectivul 215 din PNRR a fost evaluat pozitiv de Comisia Europeană apare prima dată în Mediafax.

Reciclează deșeurile electrice pentru materiile prime critice!

Mediafax

10,7 milioane de tone de deșeuri electronice au fost generate în 2022 la nivel UE27+4 (Uniunea Europeană, Regatul Unit, Elveția, Islanda și Norvegia), rezultând astfel, 20 kg/persoană.

Telefoanele, laptopurile, serverele, cablurile, electrocasnicele și alte produse electronice debarasate în fiecare an în UE27+4 conțin aproximativ 1 milion de tone de materii prime critice (CRM), se prezintă în raportul FutuRaM. Aceste metale și minerale sunt esențiale pentru dezvoltarea tehnologiilor verzi, a infrastructurii digitale și a industriei de apărare moderne.

Același raport subliniază că potențialul european de recuperare este de 0,9 și 1,5 milioane de tone de materii prime critice anual până în 2050. Această stabilitate ar reduce presiunea asupra mediului și asigură Europei o sursă internă de metale precum cuprul, aluminiul și paladiul.

Citeşte comunicatul integral AICI

Articolul Reciclează deșeurile electrice pentru materiile prime critice! apare prima dată în Mediafax.

Victor Negrescu, înaintea congresului PSD: Am decis să îmi asum mai multe responsabilități

Mediafax

Victor Negrescu, europarlamentar, a anunțat că va candida pentru una dintre cele cinci funcții de prim-vicepreședinte al Partidului Social Democrat, alăturându-se echipei conduse de Sorin Grindeanu.

„România are nevoie, astăzi, de mai mult curaj din partea clasei politice, de profesionalism dar și de disponibilitate pentru un dialog real cu cetățenii. Nu mai există lideri providențiali. Nu există nici monopolul adevărului. Există echipe puternice și arta de a asculta ce are nevoie societatea pentru a rămâne unită și puternică. Doar împreună putem construi viitorul. După o reflecție amplă și multe discuții cu colegii mei, am decis să fac încă un pas în față și să îmi asum mai multe responsabilități, alăturându-mă echipei conduse de Sorin Grindeanu”, a declarat Negrescu.

În mesajul său, Negrescu a punctat că acest Congres nu este despre persoane, ci despre viziune și proiect social-democrat pentru România.

„Este un Congres al reunificării, al reconstrucției și al identității. Trebuie să fim uniți pentru a avea un impact mai mare, să relansăm structurile interne și să producem soluții și politici publice noi. Membrii și simpatizanții noștri trebuie să aibă încredere că luptăm împreună pentru același crez”, a afirmat el.

Cum se poziționează PSD și importanța experienței

Negrescu a subliniat poziționarea partidului între extremism și austeritatea dreptei: „Suntem un partid de centru-stânga modern, pro-occidental, dar profund atașat valorilor naționale. Gândim european, dar simțim românește, promovând echitatea socială, solidaritatea și valorile democratice”.

Deputatul a mai evidențiat rolul colegilor cu experiență în partid, menționând implicarea lui Claudiu Manda ca secretar general: „Îmi dă încrederea că ne vom organiza mai bine într-un nou context politic plin de provocări. Dezbaterile interne pot ajuta partidul, iar rămân consecvent ideilor și valorilor mele social-democrate”.

Victor Negrescu a încheiat printr-un apel la unitate și profesionalism: „Congresul nu e un scop în sine. Este un nou capitol pentru echipa PSD. Dacă rămânem uniți, profesioniști și ancorați în valorile noastre, vom câștiga nu doar în alegeri, ci și încrederea oamenilor, construind o Românie echilibrată, puternică și solidară”.

Congresul PSD va avea loc pe data de 7 noiembrie, iar pentru funcția de președinte candidează Sorin Grindeanu.

Articolul Victor Negrescu, înaintea congresului PSD: Am decis să îmi asum mai multe responsabilități apare prima dată în Mediafax.

Turismul din România este în scădere, însă litoralul rămâne pe plus, impulsionat de festivalul „Beach, Please”

Mediafax

În luna august 2025, numărul total al sosirilor turistice a scăzut cu 4,6%, iar cel al înnoptărilor cu 4,8% față de aceeași lună din 2024, potrivit INS.

Au fost raportate 2,07 milioane de sosiri și 5,09 milioane de înnoptări. Turiștii români, care reprezintă peste 85% din total, au generat o scădere de 6,3% la sosiri, în timp ce numărul vizitatorilor străini a crescut cu 7,1%.

Gradul mediu de utilizare a capacității de cazare turistică la nivel național a fost de 43,5% în 2025, în scădere cu 3,1 puncte procentuale față de anul precedent, potrivit INS.

Constanța, lider național al turismului intern

În perioada ianuarie–august 2025, județul Constanța a atras peste 1,6 milioane de turiști și aproape 5 milioane de înnoptări, menținându-și statutul de lider al turismului românesc.

Pe locurile următoare se află București (1,29 milioane de sosiri) și Brașov (924.000). Per total, România a pierdut aproape 170.000 de turiști în primele opt luni ale anului.

Fenomenul Beach, Please!

Într-un context general de stagnare, litoralul și-a păstrat atractivitatea prin evenimente de amploare și investiții private.

Un exemplu este festivalul Beach, Please! din Costinești, care a atras în 2025 peste 200.000 de participanți. Impactul economic al evenimentului este estimat la circa 60 de milioane de euro, incluzând cazare, transport și consum HoReCa.

Fenomenul a consolidat Costineștiul ca destinație a tinerilor și a contribuit la prelungirea duratei sezonului estival.

Stațiunea Nibiru

În zona dintre Costinești și Tuzla se află în dezvoltare proiectul Nibiru, anunțat ca investiție de 50 de milioane de euro, pe o suprafață de 160 de hectare.

Conform datelor comunicate de dezvoltatori, noua stațiune de pe litoral ar urma să includă spații de divertisment, zone comerciale și culturale, fiind planificat pentru deschidere în vara 2026.

Dezvoltatorii proiectului estimează că astfel de investiții ar putea susține turismul de litoral și în afara lunii august, prin atragerea de evenimente, festivaluri și activități tematice.

„Ceea ce construim cu Nibiru nu e doar un loc, ci o infrastructură culturală care oferă României o nouă formă de relevanță. Dacă în anii ’80 Costineștiul era simbolul libertății, astăzi devine simbolul inovației”, transmi reprezentanții Nibiru.

Articolul Turismul din România este în scădere, însă litoralul rămâne pe plus, impulsionat de festivalul „Beach, Please” apare prima dată în Mediafax.

Amenzi record în moda de lux: Comisia Europeană sancționează Gucci, Chloé și Loewe

Mediafax

Comisia Europeană (CE) a anunțat marți că a amendat casele de modă Gucci, Chloé și Loewe cu un total de 157,4 milioane de euro, după ce ancheta a arătat că brandurile au restricționat libertatea comercianților de a-și stabili propriile prețuri.

CE: „Nu vom tolera astfel de practici”

Potrivit investigației, cele trei companii ar fi impus prețuri minime de revânzare, limite pentru reduceri și chiar perioade stricte de promoții, practici considerate ilegale în Uniunea Europeană. Măsurile astfel impuse de branduri ar fi afectat mai ales vânzările online, unde comercianții au fost constrânși să respecte prețuri impuse și să limiteze discounturile.

„Decizia transmite un semnal puternic industriei modei și nu numai: nu vom tolera astfel de practici în Europa. Concurența loială și protecția consumatorilor se aplică tuturor, în mod egal”, a declarat Teresa Ribera, comisarul european pentru concurență, citată de Bloomberg.

Gucci – cea mai mare amendă

Cea mai mare sancțiune, de 119,7 milioane de euro, a fost aplicată casei de modă Gucci, deținută de grupul francez Kering SA.

Chloé, brand deținut de grupul elvețian de lux Richemont (care are în portofoliu mărci precum Cartier, Van Cleef & Arpels sau Montblanc), a primit o amendă de 19,7 milioane de euro, iar Loewe, parte a conglomeratului francez LVMH (cunoscut pentru Louis Vuitton, Dior, Fendi, Celine sau Givenchy), va plăti 18 milioane de euro.

Grupul Kering, deținătorul Gucci, a recunoscut oficial amenda și a inclus-o deja în calculele sale contabile, adică în rezultatele financiare raportate pentru prima jumătate a anului 2025, deci compania nu va fi afectată suplimentar pe viitor de această sancțiune.

Peste doi ani de verificări și percheziții în culisele modei

Investigația are rădăcini mai vechi. Potrivit biroului londonez al firmei de avocatură Katten, în 2022 autoritățile europene au efectuat inspecții inopinate la mai multe case de modă din diverse state membre, căutând dovezi ale unui posibil cartel de prețuri. Ancheta a fost alimentată de o scrisoare deschisă semnată de mai multe branduri de lux, care sugera restrângerea perioadelor de reduceri și a ridicat suspiciuni privind o posibilă coordonare neconcurențială între companii.

Din aprilie 2023, ancheta s-a extins prin percheziții la sediile unor mari firme de modă, inclusiv Gucci, potrivit relatărilor Vogue Business.

Decizia de acum reprezintă una dintre cele mai mari sancțiuni impuse de Uniunea Europeană în sectorul modei, vizând consolidarea aplicării regulilor de concurență și protejarea consumatorilor europeni împotriva practicilor de fixare artificială a prețurilor.

 

Articolul Amenzi record în moda de lux: Comisia Europeană sancționează Gucci, Chloé și Loewe apare prima dată în Mediafax.

Avertizare ANAF: Nouă campanie de emailuri false care folosește numele instituției. Cum să ne protejăm

Mediafax

Prin mesajele frauduloase, contribuabilii sunt înștiințați că pentru „remedierea situației” trebuie să urmeze anumiți pași, scopul real fiind obținerea de date personale sau bani.

ANAF reiterează contribuabililor să nu deschidă aceste emailuri și să nu acceseze documentele anexate sau linkurile din conținut.

De asemenea, instituția avertizează că nu trebuie transmise date personale sau bani către conturile menționate în mesajele frauduloase.

Serviciul Spațiul Privat Virtual, pus la dispoziția contribuabililor gratuit, a fost creat și dezvoltat pentru o comunicare securizată cu instituția.

De asemenea, contribuabilii pot obține informații fiscale cu caracter general la Call Center ANAF 0314039160.

Articolul Avertizare ANAF: Nouă campanie de emailuri false care folosește numele instituției. Cum să ne protejăm apare prima dată în Mediafax.

ANAF warns: New fake email campaign

Mediafax

Through the fraudulent messages, taxpayers are notified that in order to „remediate the situation” they must follow certain steps, the real purpose being to obtain personal data or money.

ANAF reiterates to taxpayers not to open these emails and not to access the attached documents or the links in the content.

The institution also warns that personal data or money should not be sent to the accounts mentioned in the fraudulent messages.

The Virtual Private Space service, made available to taxpayers free of charge, was created and developed for secure communication with the institution.

Taxpayers can also obtain general tax information at the ANAF Call Center 0314039160.

Articolul ANAF warns: New fake email campaign apare prima dată în Mediafax.