Israel: Hamas a trecut de două ori linia de demarcaţie în zona Shujaiya

Mediafax

Ministerul de Externe al Israelului a declarat că forţele Hamas au încălcat de două ori „linia galbenă”, o zonă de securitate stabilită în regiunea Shujaiya, din Fâşia Gaza.

Incidentul survine după un atac coordonat al grupării islamiste în urma căruia doi militari israelieni au fost ucişi joi.

„Aceste încălcări vin după ce Hamas a desfăşurat un atac coordonat care a dus la moartea a doi soldaţi ai IDF. Israelul va acţiona întotdeauna pentru a-şi proteja civilii şi soldaţii împotriva oricărei ameninţări”, se arată într-un comunicat al ministerului.

Anterior, armata israeliană a transmis că trupele sale au deschis focul asupra mai multor persoane care au traversat linia de demarcaţie şi au reprezentat „o ameninţare imediată” pentru soldaţii aflaţi în zonă.

Articolul Israel: Hamas a trecut de două ori linia de demarcaţie în zona Shujaiya apare prima dată în Mediafax.

Marea Britanie va da undă verde doborârii dronelor rusești deasupra bazelor militare

Mediafax

Ministrul britanic al apărării, John Healey, urmează să anunțe luni un nou set de măsuri care vor permite trupelor britanice să dobore dronele suspecte ce pătrund în spațiul aerian al bazelor militare ale Regatului Unit.

„Vom face întotdeauna tot ce este necesar pentru a proteja poporul britanic, iar în prezent dezvoltăm noi competențe – care vor fi incluse în proiectul de lege al Forțelor Armate (Armed Forces Bill), – pentru a doborî drone neidentificate deasupra bazelor militare britanice”, a transmis ministrul, citat de The Telegraph.

Armata va putea doborî dronele la fața locului

Oficiali din domeniul apărării speră că planurile vor elimina „birocrația” care îngreunează reacția armatei în caz de incursiuni aeriene, permițând acțiuni mai decisive și imediate din partea soldaților, inclusiv cu arme de foc sau alte tehnologii anti-dronă.

Până acum, trupele puteau utiliza doar echipamente de bruiaj și deviere, capabile să perturbe semnalul GPS sau să preia controlul asupra dronelor. Noile prevederi vor introduce o „opțiune cinetică”: dreptul de a le doborî la fața locului.

Nouă incidente în 6 țări europene doar într-o lună

Potrivit evaluărilor britanice de informații, Rusia a lansat peste 5.500 de drone kamikaze asupra Ucrainei doar în luna septembrie și peste 3.000 în prima jumătate a lunii octombrie.

„Luna trecută, am văzut 19 drone traversând granița Poloniei. Câteva zile mai târziu, avioane rusești au încălcat spațiul aerian al Estoniei, iar în același timp, Rusia a încercat să submineze alegerile din Republica Moldova”, se arată într-un fragment din discursul șefului apărării britanice, programat pentru luni, la conferința anuală de apărare și securitate a Lordului Primar al Londrei.

În ultimele luni, au fost raportate incursiuni confirmate sau suspectate ale dronelor rusești în mai multe state europene: în apropierea coastelor Estoniei – pe 2, 7 și 19 septembrie, la Oslo și Copenhaga pe 22 septembrie, în spațiul aerian al Poloniei în 19 septembrie, în zona aeroportului din München (2–3 octombrie) și în România, la Chilia Veche, pe 14 septembrie.

Dronele, noua forță de atac a Rusiei

Serviciile de informații militare ucrainene estimează că Rusia poate produce aproximativ 2.700 de drone kamikaze Shahed în fiecare lună, folosite în atacuri asupra infrastructurii și zonelor rezidențiale din Ucraina.

Aceste aeronave fără pilot, încărcate cu focoase explozive, au provocat distrugeri masive și pierderi de vieți omenești: cel puțin 214 civili au fost uciși și aproape 1.000 răniți în septembrie, potrivit datelor ONU. În plus, Moscova are capacitatea de a fabrica peste un milion de drone de dimensiuni mici anual, utilizate pentru atacuri directe asupra trupelor ucrainene de pe front.

Cinci miliarde de lire pentru apărare modernă

Apărarea antiaeriană și cibernetică, alături de alte 4 miliarde în echipamente militare inteligente, capabile să funcționeze autonom, doar în cadrul actualei legislaturi. De asemenea, Marea Britanie va trimite experți anti-dronă în Moldova și va continua misiunile aeriene NATO deasupra Poloniei până la sfârșitul anului.

„Aici, acasă, ne apărăm zilnic de amenințări care vin din toate direcțiile – de la fundul mării până la spațiul cibernetic”, a subliniat Healey, avertizând că Regatul Unit nu este imun la riscurile generate de Moscova.

Odată cu noile competențe acordate armatei, Londra vrea să se asigure că poate reacționa rapid și eficient la orice amenințare aeriană, semn că Europa intră într-o nouă etapă de adaptare militară la războiul dronelor.

Articolul Marea Britanie va da undă verde doborârii dronelor rusești deasupra bazelor militare apare prima dată în Mediafax.

Amazon își restabilește serviciile cloud după o pană majoră care a afectat guverne şi alte platforme

Mediafax

Potrivit unui comunicat al companiei, problema a fost cauzată de un defect la un gateway regional de pe coasta de est a SUA, iar unele servicii ar putea răspunde mai lent sau genera erori în timpul procesului de recuperare. Reclamațiile utilizatorilor au început să crească după ora 9:30, conform datelor Downdetector.

Companii afectate, inclusiv Robinhood și Coinbase, au declarat că serviciile lor au revenit la normal. Alte organizații, precum firma de AI Perplexity și autoritatea fiscală britanică HMRC, au confirmat că problemele tehnice au fost rezolvate.

Serviciile proprii Amazon, precum Alexa și sistemul de securitate Ring, au înregistrat de asemenea o scădere a reclamațiilor utilizatorilor după anunțul de remediere.

Articolul Amazon își restabilește serviciile cloud după o pană majoră care a afectat guverne şi alte platforme apare prima dată în Mediafax.

Rețea masivă de fraudă: 49 de milioane de conturi false create cu dispozitive SIM-box

Mediafax

Operațiunea Simcartel, începută pe 10 octombrie în Letonia, a vizat o rețea extrem de sofisticată care oferea servicii infracționale la scară globală.

Autoritățile au făcut 26 de percheziții, în urma cărora au fost arestate imediat cinci persoane, ulterior încă două fiind reținute, notează techradar.

În urma operațiunii, forțele de ordine au confiscat aproximativ 1.200 de dispozitive SIM-box, 40.000 de cartele SIM, cinci servere cu infrastructură suplimentară, sute de mii de cartele SIM suplimentare, sume importante în valută și patru vehicule de lux.

Un dispozitiv SIM-box este un echipament hardware care conține mai multe cartele SIM și este utilizat pentru a redirecționa apelurile telefonice internaționale prin rețelele mobile locale, ocolind astfel taxele oficiale ale operatorilor. Infractorii utilizează aceste dispozitive pentru a face ca apelurile internaționale să pară locale, evitând operatorii legitimi.

„Rețeaua criminală și infrastructura sa erau foarte sofisticate din punct de vedere tehnic și permiteau infractorilor din întreaga lume să utilizeze acest serviciu SIM-box pentru a comite o gamă largă de infracțiuni cibernetice legate de telecomunicații, precum și alte infracțiuni”, a explicat Europol.

Organizația criminală oferea numere de telefon înregistrate pe numele unor persoane din peste 80 de țări, permițând altor infractori să creeze conturi false pe platformele de socializare și de comunicare.

Europol estimează că peste 49 de milioane de conturi online au fost create cu ajutorul acestei rețele criminale

Aceasta a fost atribuită unui număr de peste 1.700 de cazuri de fraudă în Austria și 1.500 în Letonia.

Pierderile financiare totale se ridică la milioane de euro. Doar în Austria, daunele sunt estimate la aproximativ 4,5 milioane de euro, în timp ce în Letonia acestea au ajuns la circa 420.000 de euro.

Rețeaua criminală a permis „o multitudine de infracțiuni grave”, conform raportului Europol, inclusiv fraude pe piețele online de produse second-hand, escrocherii de tip „fiică-fiu” (în care infractorii se dau drept rude ale victimelor), fraude în domeniul investițiilor, magazine false și site-uri bancare false sau escrocherii de tip „polițist fals”.

Articolul Rețea masivă de fraudă: 49 de milioane de conturi false create cu dispozitive SIM-box apare prima dată în Mediafax.

Atenție șoferi! CNAIR închide Transfăgărăşanul şi Transalpina pentru perioada de iarnă

Mediafax

Măsura închiderii circulaţiei pe aceste sectoare montane a fost luată în baza proceselor verbale emise de Comisiile de Revizie Specială, formate din reprezentanţi ai CNAIR Central, DRDP Bucureşti, DRDP Braşov, DRDP Cluj şi DRDP Craiova, în conformitate cu reglementările tehnice din „Normativul privind circulaţia rutieră pe drumurile montane – Drumul Naţional DN 7C „Transfăgărăşan” şi Drumul Naţional DN 67 C „Transalpina”.

Decizia a fost adoptată de către CNAIR din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi a posibilelor pericole cauzate de ninsori abundente, viscole, avalanşe frecvente, căderi masive de stânci, pietre, viituri, alunecări de teren, fenomene sub formă de ceaţă şi polei.

De asemenea, CNAIR precizează că la altitudine instabilitatea atmosferică este accentuată şi poate produce fenomene meteorologice extreme în orice moment.

Sectoarele de drum închise circulaţiei sunt semnalizate corespunzător.

Articolul Atenție șoferi! CNAIR închide Transfăgărăşanul şi Transalpina pentru perioada de iarnă apare prima dată în Mediafax.

UCI recomandă să nu se utilizeze suplimente legale cu cetone în rândul cicliștilor profesioniști

Mediafax

Uniunea Ciclistă Internațională (UCI) s-a pronunțat luni împotriva utilizării suplimentelor cu cetone pentru prima dată, afirmând că „nu există motive pentru ca acestea să fie folosite” de cicliștii profesioniști.

Suplimentele cu cetone au devenit tot mai populare printre cicliști și sportivi de rezistență, fiind consumate după curse la fel de obișnuit precum sucurile de fructe sau băuturile pentru refacere.

Suplimente legale în sport

UCI se poziționează împotriva utilizării lor, nu pentru că ar fi considerate dopante sau periculoase, ci pentru că beneficiile nu au fost dovedite.

Cetonele sunt substanțe produse de ficat care pot fi utilizate de mușchi în loc de glucoză atunci când nivelul de glucoză din organism este scăzut.

Nivelul de cetone poate fi crescut și prin administrarea suplimentelor, cu scopul de a spori performanța sau refacerea.

Aceste suplimente sunt legale în sport și nu se află pe lista WADA cu substanțe interzise, iar popularitatea lor a crescut în ultimii cinci ani, provocând totodată controverse în comunitatea ciclistă.

Mouvement Pour un Cyclisme Crédible și-a exprimat deja poziția împotriva utilizării cetonelor

În 2024, MPCC (Mouvement Pour un Cyclisme Crédible) și-a exprimat deja poziția împotriva utilizării cetonelor, iar UCI a fost solicitată să facă același lucru.

Abia luni, UCI a publicat declarația oficială, bazată pe studii recente care contrazic rezultatele inițiale privind beneficiile cetonelor.

Comunicatul UCI arată următoarele:

„Utilizarea suplimentelor alimentare care conțin corpuri cetonice (cetone) a devenit populară în sporturile de rezistență, în special ciclismul pe șosea, după publicarea unui studiu din 2016.

Rezultatele au sugerat că cetonele administrate înainte sau în timpul exercițiilor ar putea îmbunătăți performanța.

Cetonele după antrenamente nu influențează calitatea refacerii

Totuși, aceste rezultate nu au fost confirmate de studiile ulterioare, iar acum există consens că astfel de suplimente nu au efect asupra performanței în timpul exercițiilor de rezistență”.

UCI a mai precizat că studiile recente arată că luarea cetonelor după competiții sau antrenamente intense nu influențează calitatea refacerii.

„Nu există dovezi convingătoare că suplimentele cu cetone îmbunătățesc performanța sau refacerea, astfel încât UCI nu recomandă includerea lor în planurile nutriționale ale sportivilor”, se mai arată în comunicat.

Articolul UCI recomandă să nu se utilizeze suplimente legale cu cetone în rândul cicliștilor profesioniști apare prima dată în Mediafax.

ANCOM avertizează asupra riscului de roaming involuntar în judeţele de graniţă

Mediafax

La graniţa cu Serbia şi Ucraina pot fi percepute costuri suplimentare dacă serviciile de roaming sunt utilizate, chiar şi accidental, întrucât în aceste ţări, care nu sunt membre ale Spaţiului Economic European (SEE), nu se aplică tarifele de roaming reglementate la nivelul Uniunii.

La graniţa cu Republica Moldova, costurile sunt, de regulă, mai reduse comparativ cu alte state non-SEE, datorită tarifelor preferenţiale şi resurselor incluse în multe planuri tarifare. Totuşi, acestea pot fi mai mari decât cele aplicate conform principiului Roam like at home (RLAH), care permite utilizatorilor, în limitele unei utilizări rezonabile, să folosească beneficiile naţionale şi în roaming în SEE, fără costuri suplimentare.

Începând cu 1 ianuarie 2026, Republica Moldova şi Ucraina vor fi integrate în zona de roaming a SEE, urmând să se aplice principiul de tarifare RLAH, transmite ANCOM.

Pe de altă parte, chiar şi în statele vecine membre SEE, precum Bulgaria sau Ungaria, unde se aplică RLAH, utilizatorii vor avea costuri suplimentare dacă depăşesc limita de date disponibilă în roaming.

Roamingul involuntar este situaţia în care, în timp ce utilizatorii se află în zonele de graniţă ale României, telefonul mobil se conectează automat la reţelele de telefonie mobilă din ţara vecină. Această situaţie poate să apară atunci când semnalul reţelei de telecomunicaţii dintr-o ţară vecină este semnificativ mai puternic decât cel al reţelei utilizatorului, în zonele cu acoperire slabă a reţelei utilizatorului final (semnal slab sau la limita de sensibilitate) sau în cazurile de indisponibilitate temporară a semnalului din reţeaua utilizatorului final (de exemplu, din cauza unor incidente sau lucrări programate).

Pentru a evita costurile suplimentare asociate cu roamingul involuntar, ANCOM recomandă utilizatorilor:

  • să selecteze manual reţeaua mobilă pentru a evita conectarea automată la o reţea străină;
  • să solicite furnizorului dezactivarea serviciului de roaming şi să solicite reactivarea acestuia doar atunci când se deplasează în străinătate;
  • să verifice setările de roaming ale telefonului şi să dezactiveze acest serviciu dacă se află în zonele de graniţă;
  • să monitorizeze mesajele de bun venit în reţeaua străină primite de la operatori, prin care sunt informaţi despre utilizarea roamingului şi tarifele aplicabile.

Utilizatorii care observă că au fost taxaţi pentru roaming involuntar trebuie să verifice mesajele primite din partea furnizorului şi, dacă nu au primit nicio notificare despre tarifele de roaming aplicabile sau costurile pentru serviciile de date au depăşit plafonul financiar de 50 de euro (fără TVA) fără acordul lor, să contacteze imediat serviciul de relaţii cu clienţii al operatorului pentru clarificări. În cazul în care problema nu este rezolvată, utilizatorii pot adresa o plângere către ANCOM.

Articolul ANCOM avertizează asupra riscului de roaming involuntar în judeţele de graniţă apare prima dată în Mediafax.

Pensioners with incomes below 2,500 lei will receive a special bonus of 400 lei in December

Mediafax

This bonus represents the second installment of a total bonus of 800 lei provided for by a law passed at the beginning of 2025.

The Minister of Labor explained that the 400 lei amount is already secured in the budget and will be distributed along with the December pension, benefiting approximately 4.6 million pensioners. „This will be a small help, but it is a significant amount. Pensioners with a pension of less than 2,500 lei will receive a special bonus of 400 lei from the Ministry of Labor and the Romanian Government by the end of the year,” said Florin Manole.

The payment will follow the same mechanism used earlier this year when pensioners received the first installment of 400 lei. The bonus will be automatically added to the December pension, requiring no additional steps from the beneficiaries.

When asked about the difference between the total planned amount of 800 lei and the current payment of 400 lei, the Minister clarified that this is not a reduction. „It was 800; a first installment of 400 was given, and now we are distributing the second installment. This intervention was intended to occur in two installments, so nothing has been cut,” Manole explained.

The special bonus of 800 lei, divided into two installments, was introduced to compensate for the fact that the pension point was not indexed on January 1, 2025. The measure aims to protect the purchasing power of pensioners with lower incomes.

Articolul Pensioners with incomes below 2,500 lei will receive a special bonus of 400 lei in December apare prima dată în Mediafax.

Uniunea Europeană confirmă interdicția importului de gaz rusesc până la sfârșitul lui 2027

Mediafax

Această măsură, care trebuie acum negociată cu Parlamentul European, a fost propusă în primăvară de Comisia Europeană.

Prin încetarea achizițiilor de gaz natural rusesesc, UE dorește să sece o sursă importantă de finanțare a războiului dus de Moscova în Ucraina.

Slovacia și Ungaria, țări fără ieșire la mare și dependente de hidrocarburile rusești, s-au opus acestei interdicții, dar au fost puse în minoritate, scrie Le Figaro.

UE încearcă să renunțe la hidrocarburile rusești de la invadarea Ucrainei de către Rusia la începutul anului 2022. Dar, deși a încetat aproape complet importurile de petrol rusesc, UE rămâne puternic dependentă de Moscova pentru aprovizionarea cu gaze naturale: Rusia reprezenta încă 19% din importurile totale de gaze ale Uniunii Europene în 2024, față de 45% în 2021.

Pentru a accelera acest proces, Comisia Europeană a propus în primăvară statelor membre oprirea totală a importurilor de gaz rusesc până la sfârșitul anului 2027.

În septembrie, a propus, de asemenea, să avanseze această dată limită la sfârșitul anului 2026, adică în puțin mai mult de un an, în ceea ce privește importurile de gaz natural lichefiat (GNL).

Această măsură suplimentară, propusă în cadrul unui al 19-lea „pachet” de noi sancțiuni împotriva Rusiei, nu a fost însă pe ordinea de zi a reuniunii ministeriale de luni.

La rândul său, Parlamentul European ar dori să meargă și mai departe: comisiile sale pentru industrie și comerț au aprobat joi un text care vizează interzicerea tuturor importurilor de gaze rusești, fie prin gazoduct, fie sub formă de GNL, începând cu 1 ianuarie 2026, cu câteva excepții limitate.

Articolul Uniunea Europeană confirmă interdicția importului de gaz rusesc până la sfârșitul lui 2027 apare prima dată în Mediafax.

Jürgen Klopp vrea ca Germania să renunțe la obiectivul de a câștiga Campionatul Mondial: „Alte țări sunt pur și simplu prea bune”

Mediafax

Jürgen Klopp, fost antrenor al Borussiei Dortmund și al lui Liverpool, care este acum șeful departamentului global de fotbal al companiei Red Bull, a spus în ediția de luni a revistei sportive Kicker că asta nu este abordarea potrivită, având în vedere forța echipelor precum Spania, Franța sau Anglia.

Selecționerul Germaniei, Julian Nagelsmann, a declarat de mai multe ori în trecut că țintește titlul la turneul din 2026, care va avea loc în Statele Unite, Mexic și Canada.

„Ar trebui să renunțăm la ideea că trebuie să câștigăm doar pentru că participăm”

Klopp a recunoscut că Germania are „o echipă grozavă, mai ales atunci când toți cei accidentați vor reveni”, dar a adăugat că „ar trebui să renunțăm la ideea că, dacă participăm la turneu, trebuie neapărat să îl și câștigăm”.

„Nu știu sau nu înțeleg exact de ce ar trebui să fie așa și de ce trebuie să regândim totul dacă suntem eliminați în semifinale sau în sferturi”, a spus el.

„Alte țări sunt pur și simplu prea bune pentru asta, fie că e vorba de Franța sau Spania. Sau Anglia, care ar fi putut câștiga mai mult în ultimii ani, având în vedere resursele de care dispune”, a subliniat Klopp.

Germania a câștigat ultima dată Cupa Mondială în 2014, iar apoi a fost eliminată în faza grupelor în 2018 și 2022.

Klopp respinge ideea „specialiștilor” și cere o ligă U21

În interviu, Klopp a respins și opinia lui Markus Krösche, membru al consiliului de conducere al clubului Eintracht Frankfurt, care susținuse că Germania are nevoie din nou de mai mulți specialiști pe diverse posturi din teren.

„Nu cred că formarea de specialiști ajută”, a spus Klopp.

El a adăugat că mai important este ca mai mulți tineri talentați să ajungă în fotbalul profesionist, reiterând apelul său pentru crearea unei ligi interne de tineret sub 21 de ani, ca pas intermediar, o propunere care însă a fost primită cu răceală de cluburi.

Germania este una dintre cele mai de succes echipe naționale din istoria fotbalului mondial, cu patru titluri de campioană mondială (1954, 1974, 1990, 2014) și patru finale pierdute (1966, 1982, 1986, 2002). Doar Brazilia, cu cinci trofee, are un palmares mai bogat.

Articolul Jürgen Klopp vrea ca Germania să renunțe la obiectivul de a câștiga Campionatul Mondial: „Alte țări sunt pur și simplu prea bune” apare prima dată în Mediafax.