Campioana României a pierdut cu 87-80 în fața echipei KK Split, după ce după primele două sferturi avea un avans de 11 puncte.
Cei mai buni marcatori au fost Jake Stephens pentru gazde, cu 30 de puncte, și Mitchell Creek pentru clujeni, cu 17 puncte.
Este a doua înfrângere pe care clujenii o înregistrează în Liga Adriatică, unde au acumulat până în prezent o victorie și două eșecuri.
În următoarea rundă, U-BT Cluj va juca acasă cu Igokea, în 1 noiembrie.
U-BT a pierdut sâmbătă, scor 87-80, în deplasare la KK Split în runda a patra a Ligii Adriatice, după ce la pauză avea un avans de 11 puncte.
„Este o înfrângere foarte dureroasă pentru noi, cu siguranță. Am jucat foarte bine în prima repriză, dar asta este Liga Adriatică și e o lecție grea pe care trebuie să o învățăm, că nimeni nu ne va oferi victoria, nimeni nu ne va face cadouri, nimeni nu va renunța la luptă. E dezamăgitor că am avut 18 mingi pierdute în repriza a doua, din totalul de 24. Sunt sigur că acesta a fost factorul cheie în înfrângerea de azi. Nu am reușit să aruncăm la coș în 18 posesii din repriza a doua. Asta e situația acum, trebuie să mergem mai departe. Marți ne așteaptă un alt meci greu, la Hamburg, tot în deplasare. Trebuie să învățăm din această experiență, mai ales în privința atitudinii pe care trebuie să o avem. Trebuie să rămânem uniți, pentru că a fost o perioadă lungă în care am jucat multe meciuri departe de casă. Acesta a fost al cincilea meci din șase jucate în deplasare, iar marți va fi al șaselea, dar acesta este programul, nu ne plângem, trebuie doar să fim mai puternici mental și să înțelegem importanța fiecărui moment din joc”, a declarat Mihai Silvășan, antrenorul lui U-BT, citat de site-ul oficial al clubului.
În Liga Adriatică, unde a acumulat până acum două eșecuri și o victorie, U-BT joacă în 1 noiembrie pe teren propriu cu Igokea.
Până atunci, marți, campionii României vor juca în deplasare la Veolia Towers Hamburg, în Eurocup.
„Așa cum am promis, lucrările avansează într-un ritm bun pe ambele maluri ale Prutului, la podul de la Ungheni – primul pod la nivel de autostradă peste Prut și primul construit după mai bine de 60 de ani”, a scris secretarul de stat pe Facebook.
Conform acestuia, lucrările sunt în graficul contractat, iar anul viitor se va putea circula peste râul Prut pe un nou pod.
În prima etapă, circulația se va desfășura pe drumurile naționale din proximitate, urmând ca ulterior, după obținerea finanțării prin programul european SAFE, să fie realizată autostrada până la Ungheni. În paralel, autoritățile din Republica Moldova lucrează la studiul de fezabilitate pentru continuarea autostrăzii spre Chișinău.
„Un nou pas concret pentru Autostrada Unirii și pentru legătura directă, modernă și sigură dintre România și Republica Moldova”, adaugă Irinel Scrioșteanu.
Președintele SUA, Donald Trump, a început vineri un turneu de cinci zile în Asia, primul din mandatul său, cu opriri în Malaezia și Japonia. De asemenea, el va avea o întâlnire și cu președintele chinez Xi Jinping, cu scopul de a dezamorsa războiul comercial.
Răspunzând întrebărilor jurnaliștilor aflați la bordul avionului Air Force One, Trump și-a manifestat deschiderea de a se întâlni, în timpul turneului, și cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, scrie The Independent.
„Aș face-o (să aibă o întâlnire cu liderul nord-coreean – n.r.). Dacă doriți să transmiteți mesajul, sunt deschis la această idee. Am avut o relație excelentă cu el”, a declarat Trump reporterilor.
Dacă acest lucru se va concretiza, întâlnirea ar fi prima dintre Trump și Kim Jong Un de la cea din iunie 2019. Cei doi lideri s-au întâlnit de trei ori în timpul primului mandat al lui Trump.
Președintele american a spus de mai multe ori că își dorește restabilirea diplomației cu liderul nord-coreean, numindu-l „un tip inteligent”.
Pe de altă parte, Kim Jong Un a declarat luna trecută că este deschis la discuții cu președintele SUA, dar doar în scenariul în care Washingtonul renunță la cererea sa de denuclearizare a Coreei de Nord.
Phenianul se află sub sancțiuni ONU și embargouri asupra armelor de la primul său test nuclear din 2006.
De la punerea pietrei de temelie în 29 noiembrie 2007 și până la începerea efectivă a lucrărilor în 2010, proiectul Catedralei Mântuirii Neamului – cea mai înaltă și mai mare clădire de biserică ortodoxă ca volum și suprafață din lume – a devenit unul dintre cele mai ample șantiere ale Capitalei, aflat încă în lucru la aproape două decenii de la debut. Între timp, povestea s-a tot rescris: planuri, promisiuni, rectificări, polemici, momente solemne, schimburi de replici și, peste toate, ambiția de a ridica un reper național pe Dealul Arsenalului, în vecinătatea celui mai mare edificiu administrativ din Europa – Palatul Parlamentului, cunoscut popular drept Casa Poporului.
Dezbaterea care a însoțit lucrările încă din faza de proiectare a prins contur în două poziționări diferite. Prima vorbea despre nevoia unui lăcaș reprezentativ pentru o majoritate ortodoxă, un spaţiu destinat marilor ceremonii religioase, capabil să primească pelerini și să găzduiască evenimente de anvergură. Potrivit interviurilor din teren, pentru mulţi credincioşi, aceasta este dimensiunea care predomină: „mă bucur că se construieşte”.
Cealaltă parte vedea costuri mari într-o Românie sufocată de nevoi, proceduri contestate și o estetică percepută ca supradimensionată pentru țesutul orașului, aducând în prim-plan întrebarea: dacă statul contribuie substanțial, unde se trage linia între investiția în patrimoniul spiritual și nevoile reale din sănătate, educație, infrastructură?
Încă de la procedura de selecție, proiectul a generat fricțiuni. Arhitectura a stârnit admirație, dar și scepticism. În martie 2010, Ordinul Arhitecților din România a transmis că procedura adoptată de Patriarhie ignoră „o soluție arhitecturală și urbanistică de maximă calitate, care nu poate fi obținută decât printr-o competiție profesională”, iar demersurile filialei București pentru organizarea unui concurs deschis au fost „sistematic” respinse. Specialiștii avertizau că soluția promovată se reduce la „un conglomerat de forme și de elemente decorative istoricizante”, departe de a constitui „o expresie a demnității naționale”, așa cum era prezentată public.
Din perspectiva profesioniștilor, alegerea a reprezentat o opțiune estetică discutabilă și o abatere de la un proces corect și transparent de dezvoltare urbană, în contradictoriu cu importanţa şi cu finanţarea din bani publici: „Ne disociem categoric de modelul impus (…), care nu are nicio legătură cu tradiția autentică a arhitecturii ortodoxe românești, dar nici cu o necesară înscriere în contemporaneitate, cu semnificația culturală pe care ar fi trebuit s-o încorporeze edificarea catedralei”.
Patriarhia a insistat, însă, asupra mizei spirituale și publice a edificiului: „Catedrală Națională este un edificiu simbolic al învierii bisericilor demolate (…) dar și un simbol al libertății religioase a poporului român”, transmitea în 2019 Patriarhul Daniel.
Finanțarea lucrărilor a devenit, în timp, unul dintre cele mai sensibile subiecte din jurul proiectului. Potrivit datelor comunicate de Patriarhia Română, costul total al ansamblului – catedrală și clădiri anexe – ajunsese în martie 2025 la aproximativ 270 de milioane de euro. Din această sumă, 176 de milioane de euro provin din bugetele publice și 10% din fonduri proprii, restul venind din donații: direcționări de 3,5% din impozitul pe venit, colecte, sponsorizări.
Ansamblul nu se limitează la lăcaşul propriu-zis: cuprinde biserica, „Peştera Sfântului Andrei” – o galerie subterană multifuncțională, şase clădiri anexe – printre cele mai importante sunt „Casa Sfântul Ioan” şi „Casa Sfântul Pavel”, cu o suprafaţă totală de aproximativ 3.510,6 metri pătrați (mp) pentru cazarea clerului şi a pelerinilor – precum şi un sistem arhitectural de acces format din patru portice însumând aproape 7.240 mp. Porticele încadrează spațiul din fața intrării principale, de circa 11.600 mp, amenajat pentru mari procesiuni religioase și pentru gestionarea fluxurilor masive de pelerini.
Între declarații și devize, șantierul a produs însă și momente de vârf care au repoziționat discuția publică. Sfințirea Altarului, în Anul Centenarului, l-a adus la București pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I și a atras mulțimi impresionante. A fost clipa în care proiectul, încă departe de a fi finalizat, s-a legitimat liturgic și a început să funcționeze ca spațiu sacru, nu doar ca schelărie monumentală.
La scurt timp, vizita Papei Francisc a confirmat vizibilitatea internațională a locului, într-o capitală care se revendică europeană și, în același timp, profund creștină.
La finanțarea proiectului a contribuit și Biserica Catolică. Potrivit Patriarhului Daniel, „în anii 1999 și 2002, Papa Ioan Paul al II-lea a oferit un ajutor financiar Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist pentru construirea acestei Catedrale, în valoare de 200.000 de dolari”. Teoctist a fost și cel care a obținut de la statul român, în 2004, terenul de 38.890 mp – o parte din cele peste 10 hectare pe care se ridică astăzi catedrala, ca act de reparaţie morală pentru cele cinci biserici demolate sau relocate în timpul regimului comunist, odată cu ridicarea Casei Poporului.
Suma oferită a fost integrată, în 2017, în costul achiziționării clopotelor turnate în Austria, deoarece – spune conducătorul Bisericii Ortodoxe Române – „în tradițiile ortodoxă și catolică, clopotele au o valoare simbolică foarte profundă: ele reprezintă glasul lui Dumnezeu, care cheamă oamenii la rugăciune și la cooperare fraternă”.
Proiectul intră categoric în marile investiții ale României din ultimele decenii. Catedrala Mântuirii Neamului depășește valoarea Pasajului Basarab, cel mai mare pod din România, care a costat aproximativ 255 de milioane de euro, sau costurile Arenei Naționale, estimate la peste 234 de milioane de euro.
În contrapondere, spitalul pentru copii ridicat de asociația Dăruiește Viață, finanțat exclusiv din donații private – cu sprijinul a peste 350.000 de donatori și 8.000 de firme – a costat în doar 53 de milioane de euro. Noul corp de la „Marie Curie”, care salvează vieți, are o suprafață de aproximativ 12.000 mp, se înalță pe 9 niveluri și pune la dispoziția micilor pacienți peste 140 de paturi, alături de secții moderne de oncologie, neurochirurgie, chirurgie și terapie intensivă.
În oglindă, marile proiecte medicale publice avansează lent, alimentând dezbaterea privind prioritățile banilor publici. Cu 850 de paturi și peste 200.000 mp construiți, Spitalul Regional de Urgență Iași, contractat la aproximativ 3,23 miliarde lei, are termen de finalizare abia în 2029 și reprezintă unul dintre cele trei spitale regionale promise în România. Niciunul finalizat.
Nici în educație lucrurile nu stau mai bine: datele furnizate de edu.ro arată că, în 2025, mai bine de 270.000 de elevi merg zilnic la școală în clădiri care s-a prăbuși rapid la un cutremur, în timp ce 175 de școli din țară încă funcționează cu toalete în curte, neracordate la minime utilități cotidiene.
Alte proiecte majore de infrastructură din capitală nu rivalizează nici pe departe cu costurile acestui grandios monument, care nu este încă gata: Pasajul Mihai Bravu a costat aproximativ 156 milioane lei, iar Pasajul Doamna Ghica este estimat la 133 milioane lei, în timp ce magistrala M6 spre Aeroportul Otopeni îşi continuă cu dificultate finanţarea şi execuţia. Proiectul, în valoare de 1,27 miliarde lei, leagă Gara de Nord de Aeroportul Henri Coandă, statul împrumutându-se deja extern de o parte din sumă. Dar, odată finalizată, linia de metrou va scurta semnificativ timpul de acces la aeroport, va reduce traficul sufocant și va aduce Bucureștiului o conexiune feroviară modernă, demnă de un oraș european.
Totuși, Capitala a avut parte și de proiecte mai consistente financiar. Linia de metrou din zona Drumul Taberei a costat de 2,6 ori mai mult decât construcţia catedralei până în acest moment, însă cuprinde 10 staţii pe o lungime de aproape 6,9 km și deserveşte zone rezidenţiale intens populate.
Sprijinul bugetar pentru culte a fost constant. În baza datelor publice consultate de G4Media, în 2024, peste 585 de milioane de lei au fost plătiți de guvernul Marcel Ciolacu către diverse unități de cult din România (biserici ortodoxe, greco-catolice, romano-catolice, penticostale și sinagogi), sumă ce nu include alocările catedralei. Dincolo de aceste cheltuieli, cultele religioase au primit sume importante și de la bugetele locale. Tot în 2024, Secretariatul de Stat pentru Culte a gestionat un buget de 1,2 miliarde de lei, destinat salariilor clerului și personalului de cult, iar guvernele conduse de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au alocat în 2023 și 2024 peste 111 milioane de lei pentru achiziția, construcția sau dotarea bisericilor din diaspora.
Alte 153 de milioane de lei (aproape 80% din bugetul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni) au mers, în 2024, tot către bisericile ortodoxe din străinătate.
„E vorba de bani alocați din bugetul statului, adică din taxele și impozitele plătite de contribuabili, și direcționați fără nici o condiție către diferite unități de cult, majoritatea ortodoxe”, notează analiștii G4Media.
În paralel, investițiile guvernamentale în educația copiilor români din diaspora au fost inexistente. De asemenea, multe dintre unitățile de cult din străinătate au fost semnalate în rapoarte media ca „focare” de propagare a discursului extremist sau anti-UE, preoți și pastori români implicându-se în campanii electorale pentru partide precum AUR sau SOS România și pentru Călin Georgescu, în prezent urmărit penal pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale.
În cartierul Cotroceni, locuitorii au trăit ani la rând cu șantierul aproape: drumuri temporar închise, camioane, praf. Dar Bucureștiul s-a obișnuit treptat cu noua siluetă în orizont, iar întrebările se mută acum către etapa utilizării: cât de deschise vor fi spațiile pentru comunitate, cum se vor lega aleile de fluxurile pietonale și de transportul din zonă, ce folos zilnic vor avea amenajările exterioare pentru cetățeni. La fel de important va fi și bilanțul financiar: cum se va justifica investiția făcută din bani publici, ce înseamnă pe termen lung întreținerea unui astfel de ansamblu și cum se va regla relația dintre costuri, transparență și beneficiu social.
Între planul sacru, urban şi economic, dosarul Catedralei rămâne oglinda României la zi. Disputa nu se stinge. Doar se rafinează, pe măsură ce povestea fabulosului monument iese din registrul planşetelor şi intră, definitiv, în viaţa de zi cu zi.
Harris a respins sondajele care o plasează ca outsider în cursa pentru candidatul democraților la următoarele alegeri și nu exclude posibilitatea să candideze în 2028, după ce a pierdut în fața lui Donald Trump anul trecut.
În cadrul emisiunii Sunday with Laura Kuenssberg, Harris și-a îndreptat atenția asupra fostului său rival, calificându-l pe Trump drept „tiran” și afirmând că avertismentele pe care le-a făcut despre el în campania electorală s-au dovedit a fi corecte.
În interviu, Harris a luat în considerare perspectiva unei noi candidaturi la Casa Albă, afirmând că nepoatele sale vor vedea „cu siguranță, în timpul vieții lor” o femeie președinte.
Întrebată dacă ea va fi aceea, ea a răspuns „posibil”, confirmând că ia în considerare o nouă candidatură la cea mai înaltă funcție.
Harris a declarat că nu a luat încă o decizie, dar a spus că încă se vede ca având un viitor în politică.
„Nu am terminat”, a spus fosta vicepreședintă. „Mi-am trăit întreaga carieră ca pe o viață dedicată serviciului public și asta mi-a intrat în sânge”.
IPJ Vrancea anunță că accidentul a avut loc pe DN2 E85, în zona localității Garoafa.
Din primele verificări a rezultat că o femeie de 41 de ani care conducea pe direcția Focșani-Adjud nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare în mers față de autoturismul din față și a intrat în acesta.
Ulterior, în accident a fost implicat și un al treilea autovehicul.
În urma impactului, au rezultat trei victime rănite ușor: o femeie de 56 de ani, un bărbat de 56 de ani și conducătoarea auto de 41 de ani. Toate persoanele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Invitat la emisiunea „Insider Politic” de la Prima TV, ministrul Rogobete a discutat despre infecțiile nosocomiale din spitalele din România, spunând că sunt necesare demersuri pentru ca acestea să fie raportate în timp util, pentru a fi limitate.
„Toată lumea constată: avem infecţii nosocomiale, nu le raportăm, sau nu le raportăm suficient, sau le ascundem. Eu cred că a sosit momentul să acţionăm proactiv pentru a le controla şi pentru a le limita. De ce spun asta? Niciunde în lumea asta nu există spitale unde există activitate chirurgicală – ATI, bloc operator – unde să nu existe infecţii asociate activităţii medicale. Niciunde pe glob. Important este să le monitorizăm. Important este să le detectăm în timp util”, a subliniat Alexandru Rogobete.
Ministrul le-a cerut, pe această cale, personalului angajat pe secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), să nu mai poarte bijuterii, verighete sau unghii false, pentru că pot fi transmise bacterii pacienților internați.
„Conform legislaţiei actuale din România, personalul ATI nu are voie să poarte bijuterii, verighete sau unghii false. Am spus asta public. (…) A început şi o grupare interesantă în zona de social media, care este evident împotriva mea şi care se numeşte „Nu renunţăm la verighetă”. Eu spun ferm: „Ba renunţaţi la verighetă sau plecaţi din ATI!”, pentru că acea verighetă poate omorî un om, pentru că e sursă de depozitare şi de transmitere”, a mai spus Rogobete.
Hadush Kebatu a fost eliberat din greșeală la câteva săptămâni după ce a fost închis pentru agresiune sexuală asupra unei fete de 14 ani și a unei femei în Epping, Essex, în timp ce se afla într-un hotel pentru solicitanți de azil.
Poliția susține că găsirea lui Kebatu „este o prioritate absolută” și că cetățeanul etiopian s-a urcat într-un tren cu destinația Londra, vineri după-amiază.
Polițiștii au analizat imaginile camerelor de supraveghere pe tot parcursul nopții pentru a urmări mișcările lui Kebatu.
Căutarea lui Kebatu a început după ce poliția din Essex a fost informată de Serviciul Penitenciar că a avut loc „o eroare”.
Serviciul penitenciar a suspendat un ofițer din funcție pe durata anchetei.
Arestarea lui Kebatu în iulie a stârnit proteste în fața hotelului The Bell din Epping, unde locuia după ce a ajuns în Marea Britanie cu o barcă. El a fost găsit vinovat de cinci infracțiuni și condamnat la 12 luni.
Acum aproape zece ani, o generație întreagă de copii de școală gimnazială făcea o pasiune pentru kendama, jucăria japoneză, din lemn, singura care a reușit, până acum, să scoată copiii din online și săi-i reînvețe conectarea autentică.
Acum, o nouă generație de copii, poate frații și surorile primilor, descoperă jucăria japoneză, care îi învață răbdarea, coordonarea, atenția, concentrarea, îi face să-și descopere un sănătos spirit de competiție.
Bineînțeles, copiii le iau la școală să se joace cu ele, un nou motiv pentru profesori să se declare nemulțumiți. Un fals sentiment de îngrijorare („se pot lovi”) lovește inspectoratele în cortexul prefrontal, determinând luarea unor decizii prompte: interzicerea jocului, iar, în caz de neconformare, confiscarea jucăriei.
Valul de interdicții din școli nu a rămas fără răspuns din partea unei alte zone de profesori.
Experți în pedagogie, psihologi apreciază calitățile jucăriei și forța ei de a-i fi scos pe copii din scroll-ul necontrolat în online. Jucăria e atât de fascinantă, încât copiii nu mai simt nevoia să-și ia telefoanele nici în pauze, atunci când organizează adevărate competiții de kendama.
Psihologii apreciază dezvoltarea coordonării mână-ochi, controlul musculaturii fine, rezistența la frustrare, sentimentul apartenenței la o comunitate „specială”, iar profesorii desființează argumentul inspectoratelor sau ale unor directori de școală care au decis interdicția jucăriei, pe motiv că ar putea să se lovească.
„Serios? Mai rău ca pixurile (folosite adecvate)? Mai greu ca un ghiozdan de 15 kile aruncat ca o greutate prin clasă?”, comentează expertul în educație, Gabi Bartic, pe contul personal de social media.
„Adevărul e că, în general, copiii deranjează în școli.
Ne deranjează când fac gălăgie (dar nu ne întrebăm de ce sunt nesupravegheați și neantrenați în activități de orice fel).
Ne deranjează că sunt energici, că ne pot verifica, că pot spune „mă plictisesc”.
Ne-am dori niște copii-bibelou, cuminți și tăcuți, din manualele de pedagogie ale anilor ’80. Perfecți, dar inexistenți.
De fapt, niciodată-existenți — nici generația mea nu era prea liniștită.
Mi-am amintit de primele zile ale lui Filip în gimnaziu, la o școală nouă. El, introvertul, își adusese cubul Rubik, ca să aibă ce face în pauze, nu miza prea mult pe incluziune, pare-se. După trei zile, a venit „rugămintea” dirigintelui să nu-l mai aducă, pentru că îi deranjează pe colegi. Ce-i deranja, oare? Că putea lovi cu cubul? Sau că era diferit?”.
„Și apoi, alt profesor. Alt film. Școala de acum. Profesorul de mate i-a găsit (era să zic prins, dar nimeni nu se ferea — copiii au voie să se joace) într-o pauză jucând cărți.
Poker, după regulile lor. Ce a făcut? Le-a explicat regulile, a jucat cu ei, i-a învățat probabilități (ai un as în mână, s-au jucat doi, care e probabilitatea să mai tragi unul?). A făcut, fără să predea, o oră de gândire”, scrie aceasta.
O simplă căutare pe Facebook cu termenul „kendama” direcționează către o întreagă lume – magazine și părinți încântați de faptul că, în sfârșit, copiii lor au găsit o jucărie care-i scoate din monitoarele telefoanelor.
Kendama e un joc care provine din Europa, dar pe care japonezii l-au adus la rang de artă, format dintr-o țepușă și cupe. Denumirea lui este alcătuită din termenii „țepușă cu un mâner” (ken) și „o bilă” (tama). O bucată de sfoară prinde kenul de tama (dama) – kendama.
Dacă, în România, jucăria a ajuns să fie interzisă în multe dintre regulamentele interne ale școlilor, la japonezi, jucăria a ajuns subiect de competiții.
【20連大皿】
この落ちかたは珍しい🤣
この後、しっかり成功させました👍✨✨#けん玉 #kendama #20連大皿 pic.twitter.com/hiYyaO7RZY— トーゴ@けん玉コミュニティー研究家 (@KendamaTasken) October 13, 2025
Jocul e întâlnit în mai multe culturi europene.
În Franța se numește „bilboquet” și era alcătuită dintr-un mâner și o singură cupă (era practicat încă de pe vremea regelui Henri al III-lea), iar la britanici se numea „cup-and-ball”.
În Germania se întâlnește jocul „kugelfang”, pe același principiu.
Jocul era folosit mai ales de băieți, pentru a învăța coordonarea dintre mână și ochi, necesare la practica vânătorii.
Kendama a intrat în Japonia pe Drumul Mătăsii și făcea deja furori pe vremea dinastiei Edo. Popularitatea jocului a crescut constant, însă a căzut într-o ușoară uitare pe vremea celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru ca, prin 1960, să fie redescoperit.
Au fost înființate cluburi de kendama și au fost instituite reguli clare, iar designul jucăriei a fost standardizat.
Jocul este promovat constant și sunt organizate competiții pe grupe de vârstă, în timp ce la noi e interzis.