Anca Faur, soția astronautului Buzz Aldrin, a murit la vârsta de 66 de ani

„Dr. Anca Aldrin, soția astronautului Buzz Aldrin, a trecut în neființă în noaptea trecută, avându-i alături pe soțul său și pe fiul său, Vlad Ghenciu”, se arată în mesajul publicat pe pagina oficială a lui Buzz Aldrin.

Anca Faur, originară din România, era inginer chimist cu doctorat la Universitatea din Pittsburgh.

„Ea a adus bucurie în tot ceea ce am făcut împreună. Îmi va lipsi enorm”, a declarat astronautul în vârstă de 95 de ani.

Cei doi s-au cunoscut în decembrie 2017 la un eveniment și au început o relație câteva luni mai târziu, în mai 2018. S-au căsătorit oficial pe 20 ianuarie 2023, chiar de ziua de naștere a lui Aldrin.

Astronautul a descris-o anterior pe Anca Faur, într-un interviu pentru revista People, drept o femeie care are „întregul pachet din Vrăjitorul din Oz – minte, inimă și curaj”.

Edwin „Buzz” Aldrin este unul dintre cei mai cunoscuți astronauți americani și o figură emblematică a explorării spațiale.

În iulie 1969, el a devenit al doilea om care a pășit pe Lună, alături de Neil Armstrong, în cadrul misiunii Apollo 11 a NASA.

După retragerea din activitatea de astronaut, Aldrin a continuat să promoveze cercetarea spațială, implicându-se totodată în activități educaționale și științifice.

Dominic Fritz, despre Oana Gheorghiu: A demonstrat că știe să adune energiile oamenilor

Întrebat, miercuri seara, la Antena 1, ce părere are despre nominalizarea ca vicepremier a Oanei Gheorghiu, Dominic Fritz, președintele USR, a spus că „e o alegere foarte bună”.

„Oana Gheorghiu a demonstrat tocmai că știe să adune încrederea oamenilor, energia oamenilor, resursele bune din societate cu ceea ce a făcut, de exemplu, cu Dăruiește Viața. Și dacă-mi permiteți, eu cred că este un semnal extrem de prost pentru toți cei care cred în libertatea exprimării în această țară, să începem acum să vrem să excludem oameni din viața politică pentru niște opinii perfect legitime pe care le-au spus în trecut, la fel cum relația noastră cu Statele Unite trebuie să fie una de respect, dar nu una de subordonare totală și de obediență anticipativă”, a spus Fritz.

Despre cuvintele dure scrise pe Facebook de Oana Gheorghiu la adresa președintelui SUA, Donald Trump, Fritz a spus că „au fost cuvintele unui cetățean și orice cetățean în această țară poate, față de oricare lider pe această lume, fie din România, fie din cea mai puternică țară, să folosească orice cuvinte vrea el, că asta garantează Constituția noastră. Și Oana Gheorghiu acum nu se duce acolo ca să reprezinte România în relația cu Statele Unite, ci va avea felia ei”.

„De aceea, încă o dată, mi se pare nu doar o alegere bună, ci și un semnal important că totuși în această țară încă poți să spui ce gândești”, mai spune liderul USR.

Oana Gheorghiu l-a criticat pe Donald Trump în trecut

Cea care urmează să ocupe una dintre cele mai importante funcţii din Executiv îl numea, în februarie 2025, „golan” pe preşedintele Statelor Unite, Donald Trump.

„Narcisismul, nebunia și impostura distrug lumea. Să faci sluj în fața unui dictator criminal și să calci în picioare un om deja aflat în cea mai vulnerabilă situație, asta înseamnă să fii un caracter mizerabil. Un caracter mizerabil, care a ajuns să conducă o țară, care a fost cândva mare. Este incredibil prin ce trece Volodimir Zelenski, este incredibil cum doi golani, ajunși la Casa Albă, tratează un om”, scria Oana Gheorghiu, în februarie 2025, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Președintele Nicușor Dan a semnat, miercuri, decretul de numire în funcția de viceprim-ministru Oanei Clara Gheorghiu, în ciuda solicitărilor PSD de a respinge această nominalizare.

Decretul a fost trimis miercuri după-amiază la Monitorul Oficial și va fi publicat joi, 30 octombrie.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcție va avea loc joi, la ora 10:00, la Palatul Cotroceni. La ceremonie va participa și premierul Ilie Bolojan.

Premierul Ilie Bolojan a propus-o pe Oana Gheorghiu, cofondatoarea Asociației „Dăruiește Viață”, pentru funcția de viceprim-ministru al Guvernului. Gheorghiu este recunoscută pentru implicarea sa în construirea primului spital pentru copii cu cancer din România.

„Pentru a evita să compromitem relația cu SUA şi să nu ne îndreptăm spre un dezastru ireparabil diplomatic în raport cu partenerul nostru strategic, Ilie Bolojan trebuie să-și retragă imediat propunerea prin care o nominalizează pe doamna Oana Gheorghiu ca vicepremier”, a spus, marți seara, Sorin Grindeanu, președinte interimar PSD.

Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, răspunde zvonurilor despre relația sa cu Prințesa Diana

Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, care trăiește într-un exil autoimpus în Emiratele Arabe Unite, abordează zvonurile potrivit cărora el și Prințesa Diana ar fi avut o aventură.

Pentru Juan Carlos, regretata prințesă era „rece, taciturnă, distantă”.

Fostul monarh, acum în vârstă de 87 de ani, vorbește deschis despre ascensiunea sa la putere, despre domnie și relații într-o carte care va fi publicată în Franța pe 5 noiembrie.

Cartea se numește „Reconciliere”.

El, afemeiat – ea, tristă

Deși cu o solidă reputație de afemeiat, fostul rege scrie în carte că Printesa Diana nu a fost printre „victimele” sale.

Zvonurile despre cei doi au început să circule când Diana și, pe atunci Prințul Charles, împreună cu fiii lor, William și Harry, și-au petrecut vacanța la Palatul Marivent, reședința de vară a Familiei Regale spaniole din palma de Mallorca, timp de trei veri consecutive, între 1986 și 1988.

„Un bărbat libidinos”

Împreună cu alți membri ai altor familii regale, (regele Constantin al Greciei și familia lui) Juan Carlos și Diana au fost frecvent fotografiați bucurându-se de soare pe yahtul său, „Fortuna”.

Zvonurile s-au născut imediat, dată fiind reputația de player a lui Juan Carlos și tensiunea binecunoscută din familia Prințesei Diana.

Diana, însă, niciodată nu a vorbit în public despre ele, dar i-a dezvăluit biografului Andrew Morton că îl găsea pe regele spaniol „puțin prea atent”.

„M-am simțit inconfortabil să fiu lăsată singură cu el într-o cameră, deși vă pot asigura că nu s-a întâmplat nimic”, le-a spus prințesa prietenilor regelui, pe care l-a numit „un bărbat libidinos”, după o vizită în Mallorca (Andrew Morton, „Doamnele Spanieie”).

Un monarh care ar fi putut face mai mult pentru Spania

Juan Carlos s-a urcat pe tronul Spaniei în 1975. A fost succesorul ales al dictatorului Francisco Franco.

După ce a devenit rege, a introdus reforme pentru a slăbi regimul lui Franco și a instala democrația în Spania.

În anii următori, a împiedicat lovituri de stat care încercau să reinstaureze guverne prietenoase cu Franco, sporindu-i popularitatea ca lider global.

Stilul său de viață (multiple aventuri romantice, deturnări de fonduri și o infamă excursie de vânătoare de elefanți în Africa) i-a frânat, până la urmă, „cariera” de monarh.

A fost obligat să abdice și să transmită tronul singurului său fiu, Felipe.

În 2020 a decis să plece, de bună-voie, în Emiratele Arabe Unite, pentru ca atenția publică ce se concentra asupra lui să se disipeze.

Soția sa, refina Sofia, a rămas în Spania și participă la evenimentele regale, alături de regele Felipe și de familia sa.

Putin propune un armistițiu temporar în estul Ucrainei pentru a permite accesul jurnaliștilor la Pokrovsk și Kupiansk

Vorbind miercuri de la Spitalul Clinic Militar Central din Moscova, însoțit de ministrul Apărării, Andrei Belusov, Putin a afirmat că Rusia ar putea opri operațiunile pentru câteva ore în zona Pokrovsk, din regiunea Donețk, și la Kupiansk, în regiunea Harkov, scrie Kyiv Post.

Putin a declarat că ambele orașe sunt sub asediu.

„În două locuri, la Kupiansk și la Krasnoarmisk (denumirea folosită de Rusia pentru Pokrovsk -n.r.), inamicul a fost blocat, încercuit”, a spus Putin.

El a afirmat că Rusia este dispusă să permită accesul în aceste zone atât presei ucrainene, cât și celei străine.

„Suntem pregătiți să-i transportăm în locurile respective”, a adăugat el, precizând că autoritățile de la Kiev „ar trebui să ia decizii privind soarta cetățenilor săi care sunt încercuiți”.

Putin a mai spus că principala preocupare a Rusiei este evitarea așa-numitelor „provocări” din partea Ucrainei.

„Suntem gata să oprim ostilitățile pentru câteva ore, două, trei sau șase, pentru ca un grup de jurnaliști să poată intra, să vadă ce se întâmplă, să discute cu militarii ucraineni și apoi să plece”, a declarat el.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat marți că forțele ruse au pătruns în Pokrovsk, orașul strategic din estul Ucrainei pe care Moscova încearcă să-l cucerească de peste un an, în cadrul unor lupte aprige care se desfășoară de zile întregi.

După capturarea orașului Avdiivka, un bastion ucrainean situat la peste 40 de kilometri sud-est de Pokrovsk, în februarie 2024, trupele ruse au înaintat treptat spre Pokrovsk.

Ministrul Bogdan Ivan anunță că România negociază un acord de 30 de miliarde de dolari cu SUA pentru investiții în energie și AI

„Cu partenerii noștri din Statele Unite m-am întâlnit în persoană cu omologul meu Chris Wright (…) am început o analiză aplicată și suntem în fază finală pentru un acord de 30 de miliarde în privința investițiilor în România în energie nucleară, energie hidro, energie bazată pe gaze naturale și AI Factory și AI Gigafactory”, a declarat Bogdan Ivan, miercuri, la Europa FM.

Ivan a declarat că retehnologizarea reactoarelor 1 și 2, construcția unităților 3 și 4 de la Cernavodă cu tehnologie americană și dezvoltarea noilor reactoare modulare de mici dimensiuni (SMR) reprezintă priorități majore pentru România.

„Aceste SMR-uri sunt o prioritate extrem de importantă în contextul în care vor asigura energie pe următorii 30 de ani”, a spus ministrul Energiei.

Potrivit ministrului, România este recunoscută drept lider regional în domeniul energetic.

„Acum trei zile am adus în București 16 miniștri ai Energiei din toată regiunea care au validat rolul nostru ca și organizator, ca și voce comună, atât în raport cu Statele Unite, cât și în raport cu cei din Comisia Europeană, pentru investiții în această regiune”, a subliniat Bogdan Ivan.

Ivan a adăugat că România a obținut, în urma renegocierilor europene, fonduri de cinci ori mai mari. „De la un pachet de 6 miliarde pentru Europa în investiții în rețele, am obținut 30 de miliarde, de 5 ori mai mult”.

Emmanuel Macron dorește să consolideze reglementarea rețelelor sociale în Europa

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a cerut miercuri „o agendă mult mai puternică de protecție și reglementare în Europa” în fața ingerințelor străine prin intermediul rețelelor sociale și a abuzurilor în materie de informare pe platforme.

„Aici este greșeala noastră. Aceste platforme sunt create pentru a vinde publicitate personalizată”, a declarat Macron în fața Forumului Păcii de la Paris, o serie de dezbateri dedicate guvernanței mondiale.

„Trebuie să preluăm controlul asupra vieții noastre democratice”

„Dar, mai ales, ele sunt motivate de un proces care constă în a crea o excitare maximă care va genera un trafic maxim pentru a-și maximiza paginile de publicitate și, prin urmare, întreaga ordine de merit care stătea la baza democrațiilor noastre, o relație cu argumentarea, cu adevărul, este complet distrusă”, a estimat el, scrie Le Figaro.

„Am făcut orice, este complet greșit să ne informăm despre asta” și, prin urmare, „trebuie să preluăm controlul asupra vieții noastre democratice și informaționale prin reglementare”, a insistat Macron.

Pe rețeaua socială „X, dacă nu dați imediat peste conținuturi de extremă dreapta, înseamnă că sunteți prost organizați”, a afirmat șeful statului.

„Ne aflăm într-o situație de ingerință extremă”

„Cei mai mari cumpărători de conturi false sunt rușii (…) pentru a destabiliza democrațiile europene”, a mai afirmat el.

„Ne aflăm într-o situație de ingerință extremă”.

În acest context, „vom promova o agendă mult mai puternică de protecție și reglementare în Europa”, a indicat Macron.

Dar această agendă este compatibilă cu „inovația”, cu „actorii de interes public” care oferă „infrastructuri libere”, a adăugat el. „Cred profund în inovare, dar nu cred nici măcar o secundă în inovarea care servește intereselor obscure”, a insistat el.

Tulcea: Șase persoane, între care un bebeluș, evacuate: Un mal de pământ s-a prăbușit peste o casă

ISU Tulcea a intervenit în localitatea Măcin din jud. Tulcea pentru extragerea unei persoane dintr-o anexă a gospodăriei după ce un mal de pământ din apropiere s-a prăbușit peste aceasta.

Când au sosit forțele de intervenție, bărbatul a fost extras de vecini și de persoanele care locuiau în gospodărie.

Imediat, echipajul paramedical SMURD i-au acordat bărbatului primul ajutor de urgență și l-au transportat la spital pentru investigații și tratament de specialitate, acesta prezentând mai multe leziuni și contuzii.

Concomitent, pompierii tulceni s-au asigurat că toate persoanele aflate în gospodărie nu se află în zona de pericol și au fost evacuate din zonă șase persoane, printre care și un bebeluș.

Au fost luate măsuri de izolare a zonei pentru evitarea oricărui pericol, a fost anunțată și compania de electricitate pentru a pune în siguranță un stâlp de medie tensiune care se afla în pericol de cădere întrucât malul prăbușit a afectat fundația acestuia și au fost anunțate autoritățile locale pentru a se găsi soluții de adăpostire a persoanelor evacuate.

Persoanele evacuate au refuzat ajutorul autorităților întrucât au decis să locuiască la rude.

În continuare zona este monitorizată pentru evitarea producerii unor evenimente cu victime.

Suspecții jafului de la Louvre „recunosc parțial” implicarea. Bijuteriile furate sunt încă dispărute

Doi bărbați arestați sub suspiciunea de furt de bijuterii din Muzeul Louvre au „recunoscut parțial” implicarea lor în jaful comis în plină zi, dar obiectele prețioase rămân dispărute, a declarat miercuri procurorul-șef al Parisului.

Patru hoți cu glugă au fugit cu prada după ce au pătruns în galeria Apollo a Muzeului Louvre, unde se află bijuteriile coroanei franceze, în timpul programului de vizitare din dimineața zilei de 19 octombrie, expunând lacunele de securitate ale celui mai vizitat muzeu din lume.

„Amândoi și-au recunoscut parțial implicarea în fața anchetatorilor”

Procurorul din Paris, Laure Beccuau, a declarat că cei doi bărbați aflați în detenție sunt suspectați că au pătruns în muzeu printr-o fereastră de la etaj, în timp ce doi complici așteptau pe stradă.

„Amândoi și-au recunoscut parțial implicarea în fața anchetatorilor”, a declarat ea într-o conferință de presă, potrivit Le Figaro.

„Nu excludem posibilitatea existenței unui grup mai mare, inclusiv a unei persoane care a comandat furtul și care ar fi putut fi destinatarul bijuteriilor furate”, a adăugat Beccuau.

„Vreau să rămân optimistă că vor fi găsite”

În acest stadiu al anchetei, nu există dovezi care să sugereze că jaful a fost o treabă din interior, a spus ea.

„Bijuteriile nu se află încă în posesia noastră. Dar vreau să rămân optimistă că vor fi găsite și returnate Muzeului Luvru”.

Cei doi bărbați reținuți au fost arestați sâmbătă după ce au fost identificați prin urmele de ADN lăsate la locul faptei.

Cine sunt cei doi suspecți

Unul dintre ei, un cetățean algerian în vârstă de 34 de ani, șomer, care locuiește în Franța din 2010, a fost reținut de poliție în timp ce încerca să se îmbarce într-un avion spre Algeria.

Celălalt bărbat, în vârstă de 39 de ani, se afla deja sub supraveghere judiciară într-un caz de furt agravat, a spus Beccuau.

Ambii bărbați locuiesc în Aubervilliers, un cartier cu venituri mici din suburbiile defavorizate din nordul Parisului.

Ancheta oficială nu implică vinovăția

Beccuau a declarat că anchetatorii vor solicita magistraților să-i pună pe cei doi bărbați sub anchetă oficială, fiind suspectați de multiple infracțiuni de furt organizat.

Punerea sub anchetă oficială în Franța nu implică vinovăția și nu duce neapărat la un proces, dar arată că autoritățile judiciare consideră că există suficiente dovezi pentru a continua o anchetă preliminară.

Hoții au furat opt piese prețioase în valoare de aproximativ 102 milioane de dolari din colecția Luvrului pe 19 octombrie, înainte de a fugii pe motociclete.

A început procesul lui Plahotniuc / Cinci martori audiați în procesul fostului deputat spun că acesta ar fi plătit-o pe cântăreața letonă Laima Vaikule cu bani obținuți din fraude bancare

Procesul lui Plahotniuc se desfășoară „pe repede-nainte” (după cum s-a exprimat avocatul acestuia), cu cinci martori audiați în instanță în doar două ore și cu un acuzat care nu s-a prezentat.

Trei dintre martori au invocat-o pe cântăreața letonă Laima Vaikule, care, spun ei, ar fi fost plătită de Plahotniuc cu bani sustrași din bănci, potrivit moldova.europalibera.org.

O nouă ședință din procesul de judecare a fostului deputat moldovean Vladimir Plahotniuc, acuzat că a condus o grupare criminală care a sustras 1 miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc, s-a ținut azi la Judecătoria Buiucani.

Plahotniuc își citește materialele „în timpul nopții”

Avocatul lui Plahotniuc, Lucian Rogac, a precizat în fața instaței că motivul pentru care clientul său nu este prezent este acela că este nevoit să-și citească materialele în timpul nopții, pentru că procesul are loc „în regim alert”.

Principalul subiect al ședinței de miercuri a fost finanțarea concertului organizat la Chișinău în 2014 de fundația de binefacere „Edelweiss” a lui Plahotniuc și despre care procurorul Vitalie Codreanu a spus că va prezenta, la una din ședințele viitoare, probe care atestă că plata a fost făcută din bani sustrași din bănci.

Directoarea executivă a fundației nu a putut să ofere detalii

La această acuzație, prima martoră chemată, Larisa Moraru, directoarea executivă a fundației de caritate „Edelweiss”, nu a putut să ofere prea multe detalii despre organizarea concertului, potrivit sursei citate.

Potrivit declarațiilor sale, Plahotniuc este fondatorul și singurul donator al fundației despre care a adăugat că nu a negociat direct cu artista letonă și nu i-a achitat onorariul.

Ea a mai spus că, în 2014, „Eledweiss” a organizat la Teatrul de Operă și Balet un concert de binefacere, susținut de Vaikule, iar banii au fost donați pentru reparația „Centrului Mamei și Copilului” de la Chișinău.

Circuitul banilor în natură

Martorul Gheorghe Negură, impresar, a declarat în instanță că, în 2014, în contul său din Rusia au intrat 33.000 de euro, sumă ce urma să fie transferată în contul cântăreței letone, dar aceasta a primit o ofertă mai bună, motiv pentru care, susține că a întors banii.

Peste câțiva ani, a aflat de la procurori că banii au fost transferați de pe contul companiei Tukumaan Limited, care, potrivit acuzării, a fost utilizată în spălarea banilor din miliardul furat.

Potrivit lui Negură, de concert s-a ocupat Vladimir Constandoi – un impresar moldovean, care a fost și el audiat în instanță și care a confirmat că a invitat-o pe Vaikule la Chișinău prin intermediul unui coleg din Moscova.

Artiștii au fost plătiți chiar dacă n-au cântat

Impresarul Gheorghe Negură a mai fost întrebat de un alt caz, în care „Tukumann Limited” i-a transferat 73.000 de euro în cont pentru un spectacol de Revelion la hotelul „Codru” din Chișinău, unde trebuia să cânte trei artiști de peste hotare, printre care și Thomas Anders de la „Modern Talking”.

Concertul a căzut, spune Negură, dar artiștii au fost plătiți, chiar dacă nu au ajuns la Chișinău.

Alți doi martori au vorbit despre un împrumut oferit companiei lui Plahotniuc, „Finpar Invest”, care figurează și ea în dosarele procurorilor.

Informații de context

Vladimir Plahotniuc a fost căutat internațional timp de șase ani, pentru înșelăciune gravă și spălare de bani.

El a fost prins în vară, pe aeroportul din Atena, când se pregătea să se îmbarce pentru o cursă către Dubai, împreună cu Constantin Țuțu.

La perchezițiile corporale din aeroport, polițiștii au găsit asupra acestora mai multe documente de identitate false.

Plahotniuc și Țuțu au fost extrădați din Grecia pe 25 septembrie.

Ei se află acum în Penitenciarul 13 din Chișinău.

Șefii comisiilor de Apărare din Congresul SUA se opun deciziei Pentagonului de retragere a trupelor din România: „Această decizie transmite un semnal greșit Rusiei”

Senatorul american Roger Wicker, republican din Mississippi, președintele Comisiei pentru servicii armate a Senatului, și reprezentantul Mike Rogers (republican din Alabama), președintele Comisiei pentru servicii armate a Camerei Reprezentanților, au emis o declarație în care își exprimă îngrijorarea cu privire la anunțul Pentagonului că va întrerupe rotația brigăzii americane în România, ceea ce pare „necoordonat și în contradicție directă cu strategia președintelui”, potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de Congresul SUA.

România, „un aliat central” în securitatea NATO

„Ne opunem ferm deciziei de a nu menține brigada americană de rotație în România și procesului Pentagonului de revizuire a poziției forțelor armate, care ar putea duce la reducerea în continuare a forțelor americane din Europa de Est. Pe 19 martie, am declarat că nu vom accepta modificări semnificative ale structurii noastre de luptă care sunt făcute fără un proces interinstituțional riguros, fără coordonarea cu comandanții combatanți și cu Statul Major Interarme și fără colaborarea cu Congresul. Din păcate, se pare că exact asta se încearcă să se facă. Acum două săptămâni, președintele Trump a declarat că Statele Unite nu vor retrage forțele americane din Europa, ci „s-ar putea să le mute puțin”. Președintele are dreptate când spune că poziția forțelor americane în Europa trebuie actualizată, având în vedere că NATO își asumă sarcini suplimentare și că natura războiului se schimbă. Dar această actualizare trebuie coordonată pe scară largă atât în cadrul guvernului american, cât și cu NATO. România a fost un aliat puternic, făcând investiții majore pentru a găzdui forțele americane și pentru a moderniza infrastructura care le susține”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit Congresului, România a cheltuit peste 2% din PIB pentru armată timp de mulți ani și s-a angajat să atingă 5% din PIB. Aceste investiții, alături de contribuțiile sale la apărarea estică a NATO și la securitatea Mării Negre, subliniază rolul central al României în securitatea Alianței.

„Această decizie transmite un semnal greșit Rusiei”

„În mod deosebit, din 2016, România găzduiește un detașament american de apărare antirachetă Aegis Ashore, acceptând riscuri politice, militare și economice substanțiale pentru a instala sisteme concepute în primul rând pentru apărarea aliaților NATO, mai degrabă decât pentru propriul teritoriu. Datorită leadershipului președintelui Trump, aliații noștri europeni au acceptat să suporte o parte din povara apărării colective la un nivel fără precedent. Cu toate acestea, reînarmarea Europei va dura. Retragerea prematură a forțelor americane de pe flancul estic al NATO, la doar câteva săptămâni după ce drone rusești au încălcat spațiul aerian românesc, subminează capacitatea de descurajare și riscă să provoace noi agresiuni din partea Rusiei. De asemenea, această decizie transmite un semnal greșit Rusiei, chiar în momentul în care președintele Trump exercită presiuni pentru a-l forța pe Vladimir Putin să se așeze la masa negocierilor pentru a ajunge la o pace durabilă în Ucraina. Președintele are perfectă dreptate: acum este momentul ca America să-și demonstreze hotărârea împotriva agresiunii rusești. Din păcate, decizia Pentagonului pare necoordonată și în contradicție directă cu strategia președintelui”, mai arată Congresul SUA.

Congresul nu a fost consultat înainte de luarea acestei decizii

Potrivit comunicatului, este îngrijorător faptul că Congresul nu a fost consultat înainte de luarea acestei decizii, în special având în vedere sprijinul clar, bipartizan și bicameral pentru o poziție fermă a SUA în Europa, exprimat atât în versiunea Camerei Reprezentanților, cât și în cea a Senatului a Legii privind autorizarea apărării naționale pentru anul fiscal 2026. Legislația clarifică, de asemenea, intenția Congresului de a nu se aduce modificări poziției SUA în Europa fără un proces de revizuire aprofundat.

„Solicităm Pentagonului clarificări cu privire la modul în care intenționează să atenueze impactul acestei decizii asupra poziției de descurajare și apărare a NATO și dacă a coordonat cu aliații pentru a minimiza aceste consecințe. De asemenea, vom solicita asigurări că, așa cum a declarat anterior președintele, cele două brigăzi blindate din Polonia rămân în poziție și că Statele Unite continuă să mențină o prezență rotativă persistentă în Polonia, statele baltice și România”, mai arată Congresul.