Congres PSD: Grindeanu cere ofensivă diplomatică și reafirmă angajamentul pentru o Românie puternică

„De ani de zile vedem cum la granița României are loc un conflict sângeros, iar perspectivele ne îngrijorează”, a declarat Sorin Grindeanu în cadrul Congresului Extraordinar al PSD, criticând lipsa de transparență și de reacție a autorităților în fața evoluțiilor geopolitice.

„Statele Unite ale Americii și-au retras o parte din militarii pe care îi aveam aici, în timp ce românilor nu li se explică nimic”, a adăugat el.

Liderul PSD a afirmat că „România nu mai are voce în lume și asta se simte”, pledând pentru o ofensivă diplomatică menită să refacă imaginea externă a țării.

„PSD a orientat România către vest prin pactul de la Snagov. Tot PSD a semnat acordurile pentru aderarea la NATO, UE și Schengen. PSD trebuie să suplinească inacțiunea decidenților politici și să dea semnalul pentru o ofensivă diplomatică, pentru refacerea imaginii externe a României”, a spus Grindeanu, subliniind că partidul trebuie să acopere „vidul de reprezentare” actual.

În încheierea discursului, Grindeanu a reafirmat angajamentul pentru o stângă românească responsabilă și a lansat un apel la unitate: „Trebuie să lăsăm o țară sigură, curată și prosperă copiilor noștri!”.

PSD elimină eticheta de „progresiști” și reafirmă valorile tradiționale. Grindeanu: „Vremea improvizațiilor a trecut”

„Vremea improvizațiilor a trecut. PSD are nevoie de o linie ideologică fermă, de o viziune economică clară și de o voce puternică în politica internațională. Românii așteaptă soluții pentru salarii, spitale, școli, locuri de muncă decente, siguranță economică pentru familii – nu experimente ideologice”, a spus Grindeanu în cadrul congresului partidului.

El a evidențiat importanța respectului față de rădăcinile partidului: „Maeștrii urii publice ne spun să dărâmăm simboluri, să rescriem trecutul și să ne uităm rădăcinile. Eu vă cer astăzi să procedăm exact invers: să prețuim valorile care ne-au definit: libertatea, egalitatea, solidaritatea și credința! De asta am eliminat astăzi din statut eticheta de progresiști!”.

Grindeanu a subliniat că PSD rămâne stânga românească responsabilă, modernă și ancorată în realitățile țării: „PSD reprezintă o stânga modernă, preocupată de o economie puternică, servicii publice funcționale, industrie, agricultură, salarii corecte și sprijin pentru cei vulnerabili. Și da – insist pe ideea că avem nevoie de un patriotism economic matur, adică de investiții în producția internă, protejarea capitalului românesc, locuri de muncă stabile și parteneriate europene, dar cu interesele României respectate”.

Claudiu Manda: Nu e prima dată când ne-ar fi fost mai comod să stăm în opoziție

„Ne aflăm astăzi la un nou început pentru partidul nostru. De această dată, într-un context politic și social dificil, dar, poate cel mai important, într-un moment în care societatea însăși a cerut această schimbare. După 36 de ani de democrație, cu toate obstacolele și campaniile de denigrare prin care am trecut, s-a demonstrat un adevăr esențial: fără PSD, România nu poate fi guvernată stabil, responsabil și echitabil. Am intrat la guvernare cu bună-credință, cu loialitate față de cei care ne-au acordat încrederea prin votul lor, pentru ca țara noastră să-și continue parcursul european – un drum al investițiilor, al dezvoltării și al progresului, un drum pe care PSD a contribuit decisiv aducând România în UE, NATO și Schengen”, a spus Manda.

Potrivit acestuia, pentru ca România să rămână un partener credibil și respectat, capabil să-și apere interesele și să ofere siguranță propriilor cetățeni: „PSD este partidul care a luptat mereu pentru pensii și salarii corecte, pentru un trai decent, pentru ca fiecare român să se simtă protejat și respectat în propria țară. Aceste realizări trebuie recunoscute și asumate – sunt dovada concretă că acțiunile noastre au făcut viața oamenilor mai sigură și mai stabilă. Cred în această echipă condusă de Sorin Grindeanu, o echipă care și-a propus să ducă partidul înainte, cu echilibru și viziune. Și am venit în această echipă pentru a pune umărul la treabă, pentru a lucra, alături de voi, dragi colegi, la reconstrucția celui mai puternic partid din România. Este o echipă competentă, serioasă și unită, formată din oameni care știu să administreze și să ducă la capăt proiecte importante”.

Manda a atras atenția că este nevoie de implicarea fiecăruia pentru că „forța PSD a stat întotdeauna în solidaritatea oamenilor săi – în capacitatea de a lăsa deoparte diferențele și de a merge înainte, împreună, pentru binele comun.”

„Nu e prima dată când ne-ar fi fost mai comod să stăm în opoziție și să adunăm voturi. Dar, ca de fiecare dată, am ales calea mai grea, dar corectă – să ne asumăm guvernarea și să muncim pentru fiecare român care ne-a acordat încrederea. Am făcut-o dintr-un singur motiv: ne pasă. Ne pasă de bunicii și copiii noștri – de cei care au construit România și de cei care o vor duce mai departe. PSD este partidul în care toate generațiile își găsesc locul, pentru că ne leagă aceleași valori: respectul și credința într-un viitor mai bun. Astăzi, lumea întreagă vorbește despre schimbare. Noi știm că adevărata schimbare nu se face prin zgomot sau frică, ci prin profesionalism și rezultate” a mai spus Manda.

Manda și-a exprimat convingerea că Sorin Grindeanu a ales această echipă tocmai pentru că „a înțeles nevoia oamenilor de a avea soluții reale și de a-și recăpăta încrederea în politică. Reconstrucția unei țări nu se face prin dezbinare, ci prin politici care oferă siguranță, printr-o administrație eficientă, prin educație modernă și prin investiții care aduc prosperitate în fiecare comunitate”

„Sorin, de astăzi și oficial, rolul meu și al nostru, al tuturor celor care intrăm în echipa ta, va fi să te sprijinim cu toată experiența și implicarea, pentru ca partidul să recâștige forța și încrederea care l-au definit întotdeauna. Doar împreună putem construi un partid care inspiră, convinge și câștigă. Și vom câștiga – nu doar alegerile, ci și încrederea oamenilor că politica poate fi făcută cu seriozitate, respect și competență. Pentru că doar împreună suntem puternici. Și doar împreună putem schimba lucrurile în bine” a conchis acesta.

 

Un șofer de cisternă a furat 240 de litri de motorină destinată autoutilitarelor STB

Polițiștii din București au prins în flagrant delict, joi, un bărbat în vârstă de 51 de ani, imediat după ce ar fi furat, în Sectorul 3.

Polițiștii l-au observat pe bărbat, șofer al unui autovehicul specializat pentru transportul lichidelor, a cărui conduită era neconformă cu atribuțiile specifice postului său.

Astfel, a fost prins în flagrant delict imediat după ce a furat 240 de litri de carburant din autovehiculul pe care îl conducea, parcat într-o autobază din Sectorul 3, carburantul fiind depozitat în canistre de plastic.

Bănuitul a fost imobilizat și condus la sediul subunității, în vederea audierii.

Prejudiciul a fost recuperat.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că bărbatul lucra pe cisternă și avea ca sarcină alimentarea altor utilizaje STB, care se ocupau cu activități de mentenanță.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 ore, urmând ca vineri să fie prezentat magistraților cu propunere legală.

Black Friday 2025: tranzacții de peste 514 milioane RON și coșuri de cumpărături record. Care a fost cea mai mare tranzacție

Până la ora 14:10, PayU GPO România a raportat un total de 514 milioane RON procesate cu succes, în aproximativ 889.000 de tranzacții, dintre care circa 70% au fost plăți cu un click.

Cele mai mari tranzacții au fost de 65.269 RON la ora 12:17, 50.076 RON la ora 9:02 și 49.788 RON la ora 9:49.

Coșul mediu de cumpărături a atins 580 RON, de aproape trei ori mai mult decât într-o zi normală, iar coșul mediu în rate a urcat la 950 RON, aproape dublu față de o zi obișnuită.

Cele mai cumpărate categorii de produse sunt cosmeticele, produsele FMCG, articolele pentru copii, produsele IT&C și cele de tip home & deco.

Mircea Lucescu a anunțat lotul României pentru ultimele partide din preliminariile Cupei Mondiale. Programul meciurilor naționalei

Lotul este format din 26 de jucători, dintre care 13 evoluează în străinătate și 13 în prima ligă internă.

Lotul convocat este următorul:

Portari
Ionuț Radu (Celta de Vigo | Spania, 6/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 3/0), Marian Aioani (FC Rapid 1923, 0/0)

Fundași
Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 34/1), Deian Sorescu (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Virgil Ghiță (Hannover 96 | Germania, 6/1), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 4/0), Adrian Rus (Universitatea Craiova, 22/1), Lisav Eissat (Maccabi Haifa | Israel, 1/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 49/2), Alexandru Chipciu (Universitatea Cluj, 48/6)

Mijlocași
Marius Marin (Pisa | Italia, 34/0), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 5/0), Răzvan Marin (AEK Atena | Grecia, 70/12), Vlad Dragomir (Pafos | Cipru, 3/0), Ianis Hagi (Alanyaspor | Turcia, 49/7), Florin Tănase (FCSB, 24/5), Darius Olaru (FCSB, 26/0), Dennis Man (PSV | Țările de Jos, 41/10), David Miculescu (FCSB, 5/0), Valentin Mihăilă (Caykur Rizespor | Turcia, 32/5), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova, 1/0), Claudiu Petrila (FC Rapid 1923, 1/0)

Atacanți
Denis Drăguș (Eyüpspor | Turcia, 26/7), Daniel Bîrligea (FCSB, 5/1), Louis Munteanu (CFR Cluj, 3/1)

România va juca pe 15 noiembrie, de la ora 21:45, la Zenica, împotriva Bosniei și Herțegovinei, și pe 18 noiembrie, de la aceeași oră, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, împotriva San Marino. În prezent, România ocupă locul trei în grupă, cu 10 puncte, după Austria (15 puncte) și Bosnia și Herțegovina (13 puncte).

Cupa Mondială 2026 va fi găzduită de Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada. Câștigătoarele celor 12 grupe preliminare se califică direct, iar locurile secunde și cele mai bune patru câștigătoare de grupe din Liga Națiunilor vor juca meciuri de baraj pentru ultimele patru bilete europene.

Ponta revine în mijlocul PSD, la Congresul formațiunii: Așteptam de 10 ani această invitație

Victor Ponta, fost premier și fost lider al social-democraților, a fost invitat la Congresul Partidului Social Democrat unde a comnetat scăderea PSD-ului în sondajele despre intenția de vot, potrivit gandul.ro.

„Așteptam de 10 ani invitația. Am învățat de la domnul Iliescu și de la domnul Năstase să fie răbdător”

Referitor la scăderea în sondaje a social-democraților, Victor Ponta a precizat că printre cei peste un milion de cetățeni chestionați, au existat și „votanți PSD”.

Înaintea de începerea evenimentului, Marcel Ciolacu l-a felicitat pe liderul interimar Sorin Grindeanu pentru „echipa tânără” pe care și-a ales-o. În ceea ce privește coaliția de guvernare, Ciolacu a declarat foarte ferm că: „USR trebuie să plece”

„Din punctul meu de vedere, USR-ul trebuie să plece din această coaliție”, a transmis Ciolacu.

La congres mai sunt prezenți foștii lideri PSD Adrian Năstase, Marcel Ciolacu și Mircea Geoană.

Dominic Fritz se plânge de dificultatea întrebărilor pentru cetățenie: Există români care nu știu răspunsurile

Dominic Fritz se plânge că testul pentru obținerea cetățeniei este prea dificil și susține în continuare că există români care nu ar ști răspunsul.

„Săptămâna viitoare sunt invitat la interviul pentru cetățenia română. E un interviu cu întrebări din istoria, geografia, cultura și Constituția României. E ultimul pas pentru a deveni și formal ceea ce simt de mult: cetățean român. Ajută-mă să răspund mai bine! La câte ai ști răspunsul?”, transmite Fritz pe contul de Facebook.

„«Fritz jignește românii». A fost un titlu într-o mare publicație online. De ce? Pentru că am spus că mă pregătesc pentru interviul de a lua cetățenia română și multe dintre întrebările pentru care trebuie să mă precizez sunt atât de grele, că eu cred că mulți români n-ar putea să răspundă la ele”.

„Enumerați două zeități dacice. Enumerați cele mai importante colonii grecești de la Marea Neagră”.

„După cum știți, eu am depus dosarul pentru cetățenia română în iulie anul trecut. De atunci sunt pe teancul celor 50.000 de cereri de cetățenie depuse anul trecut. Și acum mi-a venit rândul să vin la un interviu în care trebuie să dovedesc că înțeleg în ce țară trăiesc și pentru asta sunt aceste întrebări care nu sunt chiar atât de ușoare, după cum sper că o să vedeți.

Am adus aici toate întrebările. Deci sunt patru categorii, sunt cam 400 de întrebări despre Constituția României, despre istorie, despre geografie și despre cultura și civilizația românească.

Și vă dau acum câteva teste.

De exemplu, ce știți despre învățământul superior din provinciile românești? Trei exemple de orașe din țara românească din evul mediu. (…)

Ce este Ministerul Public? Eu știu, știți și voi? Enumerați două compoziții ale lui George Enescu Chiar știu răspunsul la asta. Și după aia sunt câteva ușoare. Ce este mărțișorul? Ce știți despre Steaua București? Ce știți despre sculptura în lemn din Maramureș?

Eu continui să mă pregătesc pentru acest interviu pe care îl am și după aceea pot să iau cetățenia română”, a transmis Fritz.

Loteria Română lansează o nouă serie a lozului „Comoara ascunsă”

Lozul „Comoara Ascunsă” poate fi achiziționat din orice agenție de loto, la prețul de 5 lei.

Loteria Română pune în joc premii de 7,5 milioane de lei.

Numărul de câștiguri puse la dispoziție de Loteria Română în cadrul lozului „Comoara Ascunsă” este de  720.559, iar câștigurile se distribuie concurenților în premii cu valori de 5,10, 15 lei, 50 de lei, 500 de lei, dar și valori mai mari, precum 1.000 de lei, 10.000 de lei sau 100.000 de lei.

 

Auchan Retail se transformă: finanțare de 1,2 miliarde de euro pentru modernizare după ce a încheiat separarea de divizia imobiliară

Auchan Retail a făcut un pas decisiv în procesul său de transformare, obținând noi linii de finanțare în valoare de 1,2 miliarde de euro, destinate consolidării activității sale și susținerii dezvoltării rețelei comerciale. Operațiunea se înscrie în finalizarea procesului de autonomie financiară a celor două divizii ale grupului ELO — retail și real estate —, anunțat în februarie și finalizat la 31 octombrie 2025, scrie InfoRETAIL.

Noul cadru financiar oferă Auchan Retail o finanțare bancară directă pe o perioadă de cinci ani, adaptată nevoilor operaționale ale companiei și caracterului pronunțat sezonier al activității sale. Prin această structură, compania își consolidează capacitatea de a implementa planul de transformare, axat pe creșterea eficienței, accelerarea modernizării magazinelor și îmbunătățirea experienței clienților.

Ca parte a operațiunii, ELO, compania-mamă a grupului, a primit un sprijin de 425 milioane de euro din partea acționarului său, cu scopul de a garanta stabilitatea ansamblului și de a susține tranziția către o independență financiară mai mare a celor două principale ramuri de activitate.

În paralel, divizia imobiliară a grupului, New Immo Holding, a asigurat o linie de credit reînnoibilă de 350 milioane de euro pe cinci ani, având ca obiectiv consolidarea poziției sale ca viitor emitent regulat de obligațiuni. Această finanțare completează transferul obligațiunilor ELO realizat în luna august, cu excepția scadenței prevăzute pentru ianuarie 2026.

Compania a subliniat că încrederea arătată de consorțiul bancar care a participat la operațiune reflectă soliditatea planului său strategic și credibilitatea planurilor de dezvoltare. Atât Auchan Retail, cât și New Immo Holding intră în această nouă etapă cu autonomie financiară și structuri concepute pentru a susține creșterea pe termen mediu.

La rândul său, ELO își va menține statutul de emitent de obligațiuni până la 29 ianuarie 2026, dată la care va fi rambursat ultimul titlu restant, utilizând propria trezorerie.