O peșteră uriașă a apărut în centrul Parisului. Instalația care transformă unul dintre cele mai cunoscute poduri ale orașului

Instalația, denumită „Caverna”, este cea mai nouă creație a artistului francez JR (Jean-René, n.e.) și acoperă în întregime celebrul Pont Neuf, cel mai vechi pod al capitalei franceze. Lucrarea are aproximativ 120 de metri lungime și până la 18 metri înălțime. Vizitatorii pot traversa gratuit spațiul, deschis permanent până pe 28 iunie, scrie Euronews.

Pont Neuf, Paris. ”Caverna”, este cea mai nouă creație a artistului francez JR. Sursa foto: Youtube

Experiența este completată de o coloană sonoră realizată de Thomas Bangalter, cunoscut publicului drept unul dintre fondatorii duo-ului Daft Punk. Scopul proiectului este simplu, dar ambițios: să îi facă pe trecători să uite pentru câteva clipe că se află în inima Parisului și să îi transporte într-un decor care amintește de o peșteră naturală.

Vizitatorii spun că senzația este surprinzător de realistă. Lumina redusă, efectele sonore și structurile care imită formațiunile stâncoase creează impresia unei incursiuni subterane, chiar dacă totul se află deasupra apei, în centrul orașului.

Un omagiu pentru o lucrare celebră

Proiectul amintește de un alt moment celebru din istoria podului. În 1985, artiștii Christo și Jeanne-Claude au acoperit Pont Neuf cu material textil, într-o instalație care a atras milioane de vizitatori și a rămas una dintre cele mai cunoscute intervenții artistice urbane din lume. Noua lucrare a lui JR continuă această tradiție a transformării spațiilor publice în experiențe artistice accesibile tuturor.

Vremea a amânat inaugurarea

„Caverna” trebuia să fie deschisă încă din 6 iunie, însă furtunile și rafalele puternice de vânt au provocat rupturi importante în structura gonflabilă. Artistul a explicat că proiectele desfășurate în spațiul public sunt adesea marcate de dificultăți tehnice, însă de această dată lucrările de reparație s-au desfășurat chiar în centrul Parisului, sub privirile trecătorilor.

Artistul francez JR, autorul „Cavernei”. Sursa foto: Youtube

După zece zile de întârziere, instalația este acum complet funcțională. Mai mult, JR susține că interiorul rămâne cu aproximativ 15 grade Celsius mai răcoros decât exteriorul în timpul zilelor caniculare, comportându-se aproape ca o peșteră adevărată.

„Trebuie să se rupă PNL. Liberalii roșii nu mai pot să fie în PNL”. Irineu Darău, dacă Veștea nu își depune mandatul

Invitat marți la Digi24 într-un apel telefonic, Ministrul Economiei Irineu Darău a fost întrebat dacă PNL se va rupe, pentru că Veștea nu și-a depus mandatul.

„Liberalii roșii nu mai pot să fie în PNL”

După tot ce s-a întâmplat în aceste zile, liberalii roșii nu mai pot să fie în PNL”, a răspuns ministrul.

El a adăugat că „PNL trebuie să se rupă”.

Dacă acum PNL nu are coloana să desparță apele și să renunțe la oamenii care sunt oricând cu arma la picior să bată palma cu PSD-ul, înseamnă că PNL-ul are o problemă”, a transmis Darău.

Alegerile anticipate, „o soluție”

Ministrul a mai precizat că „în cel mai rău caz și anticipatele sunt o soluție”.

„Dacă tot se împart apele și dacă nu există nici o formulă, mergem la popor”, a conchis Irineu Darău.

Care sunt posibilii adversari ai U Cluj în primul tur din UEFA Europa League

Universitatea Cluj revine în a doua competiție europeană la 54 de ani de la participarea în ceea ce se numea atunci Cupa UEFA. După prezența în stagiunea trecută a Conference League, este prima dată când U Cluj va bifa două sezoane la rând în cupele europene. Adversarul din primul tur I al UEFA Europa League va fi stabilit marți, 16 iunie, în urma tragerii la sorți de la Nyon, programată pentru ora 18:00.

U Cluj face parte din urna non-capilor de serie, iar viitorul adversar va fi ales dintr-un număr de șase echipe. Iată posibilii adversari prezentați de site-ul oficial al Universității Cluj:

Ferencváros Budapesta

Detronată de Gyor după șapte titluri consecutive, echipa din capitala Ungariei este cotată la peste 45 de milioane de către site-ul de specialitate Transfermarkt și vine după un sezon important la nivelul competițiilor europene. În preliminariile UEFA Champions League le-a învins pe Noah și Ludogorets și a cedat, la limită, în play-off, în dubla cu un alt posibil adversar al „studenților”, Qarabag, continuându-și parcursul în a doua competiție continentală. În faza ligii UEFA Europa League, a obținut nu mai puțin de patru succese, cu Genk (1-0), Red Bull Salzburg (3-2), Ludogorets (3-1) și Rangers (2-1), cărora li se adaugă remizele cu Viktoria Plzen, Fenerbahce și Panathinaikos, toate cu scorul de 1-1. Singura înfrângere, cea cu Nottingham Forest (0-4) nu a putut împiedica echipa maghiară să ocupe un loc calificabil în șaisprezecimi, și anume locul 12, care i-a adus o întâlnire inedită, din nou cu Ludogorets, după „dubla” din preliminariile Champions League și partida din grupă. Ferencváros a avut iar câștig de cauză, s-a impus cu 3-2 la general și a avansat în optimi, unde parcursul formidabil a fost oprit de portughezii de la Braga (2-4, la general).

FK Qarabağ

Cu o asecensiune remarcabilă pe plan european în ultimii ani, formația azeră vine în aceste preliminarii după un sezon de referință pe plan european, în care a ajuns în faza ligii a UEFA Champions League, dar, totodată, din postura de vicecampioană, la finalul primei stagiuni din ultimele cinci în care nu a cucerit titlul, adjudecat de Sabah Baku. Înainte de a o elimina pe Ferencváros, cum am menționat anterior, FK Qarabağ, cotată la 26,10 milioane de euro, a mai trecut de Shelbourne (4-0, la general) și Shkendija (6-1, la general), pentru a avea șansa de a accede pe principală scenă fotbalistică inter-cluburi. Drumul azerilor în grupa prelungită de Champions League a început cum nu se putea mai bine, cu o victorie pe Da Luz, în fața celor de la Benfica, venită după ce trupa lui Mourinho avea 2-0 încă din minutul 16. În runda secundă, visul a continuat, iar FK Qarabağ a trecut pe teren propriu, cu 2-0, de Copenhaga, pentru ca în a treia etapă să vină, însă, și prima înfrângere, 1-2 în Țara Bascilor, împotriva lui Athletic Bilbao. A urmat un alt rezultat de referință pentru echipa azeră, 2-2 în fața mult mai galonatului club englez, Chelsea Londra. Mirajul a dispărut în următoarele două meciuri, Napoli (2-0) și Ajax (4-2) fiind echipele care s-au impus în fața posibilului nostru adversar. Chiar și așa, Qarabağ a făcut un pas uriaș către fazele eliminatorii după ce a câștigat duelul cu eintracht Frankfurt (3-2), iar înfrângerea dură de pe Anfield (0-6) nu a mai putut schimba deznodământul: azerii s-au calificat în șaisprezecimile Champions League, încheiind faza ligii pe locul al 22-lea. Adversarul a venit tot din Premier League și s-a dovedit prea puternic, Newcastle câștigând fără probleme „dubla”, cu scorul general de 9-3.

Sheriff Tiraspol

La mai puțin de cinci ani de la „Minunea de pe Bernabeu”, în care molodvenii s-au impus cu 2-1 împotriva celui mai galonat club din istoria fotbalului, Real Madrid, Sheriff cunoaște o ușoară scădere pe plan european. Evaluată la șapte milioane de euro, formația din Tiraspol a obținut biletele pentru UEFA Europa League după ce a câștigat Cupa Moldovei, în urma unei finale cu Zimbru Chișinău. Vicecampioană în stagiunea 2025-2026, parcursul din același sezon din cupele europene nu a fost unul prea îndelungat. În aceeași fază a competiției, turul I din Europa League, Sheriff a trecut cu 5-2 la general de Priștina, dar a fost ulterior eliminată de Utrecht (2-7, la general) și „retrogradată” în Conference League, unde a fost învinsă de Anderlecht Bruxelles (1-4, la general).

Dinamo Kiev

Cu o valoare estimată la 84 de milioane, echipa din Kiev a fost salvată de Cupa Ucrainei, pe care a cucerit-o după o pauză de cinci ani, întrucât sezonul intern nu a fost deloc reușit, încheiat abia pe poziția a patra. Campioană în ediția 2024-2025 a întrecerii interne, Dinamo Kiev și-a început parcursul european al stagiunii precedente în turul 2 al UEFA Champions League, unde a trecut cu un dublu 3-0 de Hamrun, din Malta. Surpriza a venit însă în runda a treia a preliminariilor, în care ucrainienii, care au în lot jucători precum Mykola Shaparenko sau Andriy Yarmolenko, nu au reușit să marcheze în fața revelației Pafos (0-3, la general) și și-au continuat parcursul în Europa League, dar au cedat și acolo, cu 2-3 împotriva israelienilor de la Maccabi Tel Aviv și s-au văzut nevoiți să se mulțumească cu grupa de Conference League. În faza ligii a celei de-a treia competiții, Dinamo Kiev s-a clasat abia pe locul 27, cu șase puncte din șase partide. Au debutat cu două eșecuri dure, 0-2 cu Crystal Palace și 0-3 cu Samsunspor. A urmat o victorie de moral cu Zrjnski (6-0), dar și o înfrângere la Nicosia, cu Omonia (0-2), pentru ca în ultimele două runde ucrainienii să cedeze pe terenul Fiorentinei (1-2) și să se impună, într-un meci fără miză pentru ei, cu Noah (2-0).

Hajduk Split

Cunoscută pentru fanii săi pătimași, echipa croată a obținut calificarea în preliminariile UEFA Europa League din postura de vicecampioană. Cu nume importante în componența lotului, precum Ante Rebic sau Marko Livaja, Hajduk este cotată la 37,15 milioane de euro și vizează un parcurs european mai lung, după ce, în stagiunea precedentă, a părăsit prematur preliminariile UEFA Conference League, în turul al treilea, unde a fost învinsă de albanezii de la Dinamo City (3-4, la general), după ce trecuse, cu emoții, de Zira (3-2, la general), din Azerbaidjan.

CSKA Sofia

Formația din capitala țării vecine a încheiat ultima în grupa de campionat din întrecerea bulgară, mai exact pe locul al patrulea, dar și-a câștigat locul în preliminarii, asemenea celor de la Sheriff și Dinamo Kiev, grație Cupei, pe care a câștigat-o la lovituri de departajare în fața lui Lokomotiv Plovdiv. CSKA, cu un lot evaluat la 24 de milioane de euro, revine astfel în cupele europene după o absență de două sezoane, ultima participare datând din stagiunea 2023-2024, când a fost eliminată de Sepsi Sfântu Gheorghe (0-6, la general).

Manșa tur este programată pentru data de 9 iulie, urmând ca returul să aibă loc o săptămână mai târziu, în data de 16.

Anunț începere proiect „Instalare capacitate de stocare a energiei electrice pentru CEE Vânători”

Contract de finantare: 1569 / 14.05.2026

Obiectivul principal al proiectului este instalarea unei capacitati noi de stocare a energiei electrice de 10.50 MWh, legata direct la capacitatea de productie a energiei din RES, in cazul de fata Centrala eoliana CEE Vânători avand o putere instalata de 10 MW.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  • Capacitatea de stocare absoarbe anual cel puţin 75% din energia sa din instalația de producție de energie din surse regenerabile la care este conectată direct.
  • Media anuală de energie electrică stocata si livrata din BESS este de 2,742.55 MWh/an – calculată ca medie aritmetică a cantitatilor anuale de energie livrate in retea , luând în considerare rata de degradare a bateriilor.
  • Total tranzit de energie estimat pe 20 ani 54,850.95 MWh.

Valoarea totală a proiectului: 13.306.545,25 RON

Valoarea finanțării nerambursabile: 3.396.393,00 RON

Data finalizării proiectului: 31.12.2027

Date de contact beneficiar

Denumire Beneficiar: Catalan Electric S.R.L.

Adresă: Municipiul Bucuresti, strada Muzelor, nr. 22A, sector 4, Romania

Contact: info@fondamenta.ro; +40724403567

Emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut în Franța în ultimii doi ani

Citepa, organizația responsabilă de întocmirea inventarului oficial al emisiilor franceze, a transmis marți că emisiile de gaze cu efect de seră din Franța au scăzut mai mult decât se estimase inițial în 2024 și 2025, potrivit AFP.

Estimările inițiale erau de -3,0% în 2024 și -2,1% în 2025.

Ritmul a încetinit comparativ cu alți ani

Emisiile au scăzut chiar dacă ritmul a încetinit față de anii precedenți, potrivit aceleiași surse.

„Deși rata acestei reduceri a încetinit față de 2022 (-6,8%) și 2023 (-3,9%), rezultatele rămân mai favorabile decât cele anticipate de ultima estimare”, care „propunea reduceri de 1,8% în 2024 și 1,5% în 2025”, a transmis organizația.

Noua evaluare ia în considerare date care nu au fost incluse în estimările anterioare. Acestea includ reducerea semnificativă a emisiilor asociate cu producția de energie electrică în Réunion în 2024, explică Citepa.

Organizația oferă, de asemenea, o estimare inițială a emisiilor pentru primul trimestru al anului 2026. Aceasta arată o scădere semnificativă de 5,2% față de primul trimestru al anului 2025. Estimările exclud absorbantele de carbon precum pădurile, mai arată sursa.

Motivul scăderii emisiilor

Raportul afirmă că această scădere este „determinată în principal de o reducere a emisiilor provenite din clădiri, transport și producție ”. Citepa subliniază că Franța va trebui să își accelereze semnificativ eforturile de decarbonizare în următorii ani, pentru a-și îndeplini obiectivele climatice. Acestea sunt subliniate în a treia sa Strategie Națională pentru Emisii Reduse de Carbon (SNBC 3).

„Începând cu 2026, vor fi necesare reduceri anuale de aproximativ 5 până la 6%. Acestea sunt necesare pentru a rămâne pe traiectoria definită” se arată în document.

„Valurile de căldură timpurii afectează persoanele vulnerabile”

„Valurile de căldură din ce în ce mai timpurii și intense pun în pericol persoanele cele mai vulnerabile. Ele reprezintă un nou semnal de alarmă pentru factorii de decizie publică despre necesitatea de a acționa mai rapid și mai ferm pentru climă”, a declarat pentru AFP Anne Bringault, directoarea de programe a Rețelei de Acțiune pentru Clima (RAC).

„Aceasta este o problemă vitală pentru climă. Este o problemă și pentru suveranitatea noastră economică, prin eliberarea de dependența de petrolul și gazele fosile importate masiv ”, a mai declarat Bringault, potrivit aceleiași surse.

India blochează aplicația Telegram într-o încercare de a opri fraudarea examenului de admitere la facultățile de medicină

Ministerul indian al Tehnologiei Informației a dispus restricționarea accesului la Telegram pe întreg teritoriul țării, măsură care va rămâne în vigoare până la 22 iunie, notează AFP. De asemenea, funcțiile care le permit utilizatorilor să  editeze mesaje vor rămâne limitate până la 30 iunie.  

Decizia a fost luată în contextul unui scandal major care a dus la anularea unei sesiuni a examenului de admitere la medicină, după ce subiectele unei sesiuni au fost scurse, cel mai probabil prin intermediul unor canale de pe Telegram. 

Autoritățile consideră că platforma a fost folosită de rețele organizate de fraudă pentru a facilita înșelarea candidaților. 

În urma unei anchete, autoritățile federale l-au reținut pe responsabilul scurgerii, un profesor de chimie, implicat direct în organizarea examenului din partea Agenției Naționale de Examinare. 

Scandalul a generat proteste și critici publice, inclusiv cereri de demisie la adresa ministrului Educației. 

Admiterea este un examen ultra competitiv care atrage anual peste două milioane de candidați care se pregătesc ani de zile. Astfel, presiune alimentează apetitul rețelelor de crimă organizată, care sustrag și vând subiecte. 

Inteligența artificială schimbă piața muncii: de ce creativitatea și logica umană devin tot mai valoroase

Raportul Global AI Jobs Barometer 2026, realizat de PwC pe baza a peste un miliard de anunțuri de angajare din întreaga lume, indică apariția unei noi realități pe piața muncii. Pe măsură ce inteligența artificială preia activitățile de rutină, rolul oamenilor se mută spre decizii complexe, interpretare, coordonare și inovare. Companiile acordă o importanță tot mai mare competențelor care presupun gândire critică și interacțiune umană, mai arată Euronews.

O femeie stă într-un fotoliu în biroul ei de acasă și lucrează la un laptop. Foto: Sebastian Kahnert/dpa

Autorii studiului susțin că piața se împarte tot mai clar între profesii în care AI asistă specialiștii și profesii în care tehnologia simplifică sarcinile pentru angajați cu mai puțină experiență.

Profesiile care combină expertiza umană cu AI cresc mai rapid

PwC arată că locurile de muncă în care inteligența artificială completează expertiza umană au înregistrat o creștere de două ori mai mare decât celelalte categorii. În același timp, salariile din aceste domenii au avansat cu 42% mai rapid. Radiologii, recrutorii sau alți profesioniști care folosesc AI pentru a analiza date și a lua decizii se află printre beneficiarii acestei transformări. Tehnologia accelerează procesele, dar nu elimină nevoia de experiență și discernământ.

Concluzia este similară cu cea a Forumului Economic Mondial, care estimează că până în 2030 aproape 40% dintre competențele necesare la locul de muncă se vor modifica.

Companiile care investesc în AI angajează mai mult

Una dintre cele mai surprinzătoare concluzii ale raportului contrazice temerile privind dispariția masivă a locurilor de muncă. Potrivit PwC, firmele cele mai expuse la utilizarea inteligenței artificiale au înregistrat o creștere a numărului de angajați de 52% față de nivelurile din 2018. În cazul companiilor mai puțin expuse la AI, creșterea a fost de 36%. Productivitatea a avansat și ea mult mai rapid. Cele mai performante companii din acest domeniu au raportat o creștere a productivității muncii de aproape cinci ori peste media firmelor analizate. Raportul sugerează că organizațiile care folosesc eficient inteligența artificială nu se limitează la reducerea costurilor. Ele creează produse, servicii și oportunități noi.

Competențele AI aduc salarii semnificativ mai mari

Cererea pentru specialiști cu expertiză în inteligență artificială continuă să crească într-un ritm accelerat. Numărul locurilor de muncă ce solicită competențe AI a crescut cu 69% din 2019, de aproape opt ori mai rapid decât piața generală a muncii. În medie, aceste competențe aduc un bonus salarial de 62%. În anumite sectoare, precum comerțul și bunurile de consum, avantajul salarial poate depăși 100%.

Un companion robot desktop AI. Sursa foto: Luwu Intelligence

Creșterea cererii se observă inclusiv în pozițiile de început de carieră. Angajatorii caută tot mai des candidați capabili să demonstreze creativitate, leadership și abilități de comunicare încă din primii ani de activitate.

O provocare pentru noua generație

Transformarea adusă de AI ridică și o întrebare importantă: cum vor acumula experiență tinerii dacă sarcinile de bază sunt automatizate? Experții avertizează că firmele ar putea începe să ceară competențe considerate până acum specifice angajaților cu experiență. Astfel, intrarea pe piața muncii ar putea deveni mai dificilă pentru cei aflați la început de drum. Raportul PwC sugerează însă că viitorul nu aparține exclusiv tehnologiei. Din contră, pe măsură ce inteligența artificială devine tot mai performantă, valoarea competențelor profund umane pare să crească.

Cutremur cu magnitudinea 6,7 în Indonezia. Oamenii au fugit speriați în stradă

Cutremurul a durat mai mult de un minut în zona orașului Palu, cu aproximativ 400.000 de locuitori, care este și capitala provinciei Sulawesi Central, potrivit Associated Press. 

Pământul s-a scuturat puternic iar locuitorii au fugit în stradă, speriați. Într-un videoclip publicat pe X se vede cum, cutremurul lovește în cadrul unui eveniment susținut la Universitatea Tadulako din Palu, iar publicul încearcă să iasă din incinta sălii, în panică.

Unii dintre locuitori s-au ales cu geamurile sparte la locuințe, iar pe imaginile de pe camerele de supraveghere ale unor locuințe, dar și terase, se vede cum pământul se cutremura cu putere. 

 

Potrivit Associated Press, mai multe spitale au evacuat pacienții, unii dintre aceștia fiind conectați la perfuzii în exterior, ca măsură de siguranță. Nu au fost disponibile imediat informații privind victimele.

Cutremurul inițial a avut epicentrul la 43 de kilometri est-sud-est de Palu, iar Serviciul Geologic al Statelor Unite a declarat că a avut o adâncime de aproximativ 10 kilometri. Cel mai puternic cutremur ulterior a avut magnitudinea de 5,2. Nu a existat riscul producerii unui tsunami.

Indonezia este străbătută de mai multe falii seismice, iar cutremurele și activitatea vulcanică sunt frecvente.

Ultimele cutremure grave

Ultimul cutremur de acest gen din Indonezia a avut loc în ianuarie 2021, iar atunci au murit cel puțin 100 de oameni în urma seismului, iar mii de cetățeni au dormit în aer liber zile întregi din temerilor că și alte replici ar putea să aibă loc. Magnitunea cutremurului a fost de 6,2 pe scara Richter, iar seismul a fost înregistrat în orașul Majumu de pe insula Sulawesi.

Cu toate acestea, cel mai puternic dintre cutremure este cel din 2018, care a avut magnitudinea de 7,5 pe scara Richter. Cutremurul a devastat, atunci, orașul Palu de pe insula Swalesi, provocând un tsunami de 3 metri înălțime și un fenomen numit lichefiere, în care solul se prăbușește sub propria greutate. Atunci, peste 4.000 de persoane au murit, cartiere întregi fiind înghițite de pământul care s-a prăbușit.

Viorel Cataramă: „Am ajuns în faza finală a confruntării dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan”

Cataramă, unul dintre cei mai vechi membri ai Partidului Național Liberal, susține că nominalizarea lui Adrian Ioan Veștea de către președintele Nicușor Dan este constituțională și necesară. El consideră că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și funcțional.

Potrivit acestuia, solicitarea PNL ca Veștea să renunțe la mandat este un demers politic legitim. Însă amenințările cu sancțiuni în caz de refuz depășesc, în opinia sa, cadrul unei dezbateri politice normale.

Atacul la adresa parlamentarilor liberali, denunțat public

Cataramă atrage atenția că presiunile vizează și parlamentarii liberali care ar vota viitorul guvern Veștea. El consideră aceste practici incompatibile cu exercitarea liberă a mandatului parlamentar.

Omul de afaceri și politician solicită instituțiilor competente să verifice de urgență situația. Cere aplicarea legii dacă se constată încălcări.

Cele două confruntări care împart PNL

Într-o postare separată, Cataramă descrie situația actuală ca finala a două confruntări politice simultane. Prima este între Nicușor Dan și Ilie Bolojan. A doua este între aripa conservatoare și cea progresistă din interiorul PNL.

El pune sub semnul întrebării prezentarea guvernării Bolojan drept una reformatoare. De asemenea, contestă ideea că PSD ar fi singurul responsabil pentru situația actuală, în condițiile în care România a fost guvernată ani la rând de coaliții PNL-PSD.

Previziunea lui Cataramă: guvernul Veștea va trece

„Guvernul Adrian Ioan Veștea va trece, inclusiv cu votul multor parlamentari liberali”, a scris Cataramă. El anticipează că progresiștii din PNL „vor face un pas în spate”.

Cataramă concluzionează că forțele care pot readuce stabilitatea sunt președintele Nicușor Dan și conservatorii liberali.

Metroul din Kiev, acuzat că percepe bani celor care se adăpostesc de bombardamente / Ce spune administrația metroului

Compania publică ucraineană care administrează metroul din Kiev demontează informațiile potrivit cărora cetățenilor care se adăpostesc în metrou în timpul bombardamentelor rusești li se percepe o taxă de doi euro pentru o jumătate de oră de staționare.

Totul a pornit de la o postare a unui utilizator ucrainean pe FB, care înainta ideea că metroul kievean este „o bună sursă de înavuțire”, pentru că le cere oamenilor „100 de grivne sau 2 euro/jumătate de oră” pentru a se adăposti în timpul bombardamentelor, în corturi.

„Ăștia nu încetează să mă uimească”

Iată postarea: „Metroul kievean – o bună sursă de înavuțire! 100 de hryvnia sau 2 euro/jumătate de oră în “condiții VIP” (cort) în timpul bombardamentului rusesc. Ăștia nu încetează să mă uimească!”.

Postarea e însoțită de o fotografie în care se văd corturi asamblate într-o gură de metrou.

Compania kieveană de metrou dezminte informația: „Nu percepem bani de la cei care vin să se adăpostească”

Compania de metrou a Kievului a precizat că nu percepe bani celor care vin să se adăpostească de bombardamente, ba mai mult, că există o petiție pentru instituirea unei amenzi de 5.000 de grivne ucrainene pentru cei care vin să-și pună corturi sau saltele gonflabile sau alte obiecte voluminoase în stațiile de metrou, în timpul alarmelor aeriene.

Compania kieveană de metrou precizează că accesul la metrou se face fără taxă, că, în timpul ultimelor atacuri aeriene, nu mai puțin de 41.000 de persoane (din care 4.500 de copii) s-au adăpostit aici și că imaginile care arată corturi instalate la gurile de metrou sunt generate cu Inteligența Artificială.