Barcelona a făcut spectacol cu Sevilla, Liverpool a cedat puncte cu Tottenham, iar Como a învins Roma

În Spania, FC Barcelona s-a impus cu 5-2 în fața Sevillei și s-a menținut pe primul loc în La Liga. Raphinha a fost omul meciului, cu un hat-trick, iar Dani Olmo și Joao Cancelo au completat tabela pentru liderul campionatului, care a ajuns la 70 de puncte și păstrează un avans de patru lungimi în fruntea clasamentului.

În Anglia, Liverpool a remizat pe teren propriu, 1-1 cu Tottenham Hotspur, după ce a condus prin golul marcat de Dominik Szoboszlai în minutul 18. Londonezii au egalat dramatic în minutul 90, prin Richarlison, iar „cormoranii” au ratat șansa de a urca mai sus în lupta pentru locurile de Liga Campionilor. După acest rezultat, Liverpool este pe locul 5, cu 49 de puncte, în timp ce Tottenham a ajuns pe 16, la un singur punct deasupra zonei retrogradării.

În Italia, Como a obținut o victorie valoroasă, 2-1 cu AS Roma, într-un meci în care oaspeții au deschis scorul rapid, prin Donyell Malen, din penalty, în minutul 7. Gazdele au întors însă rezultatul după pauză, prin Anastasios Douvikas și Diego Carlos, profitând și de eliminarea lui Wesley França, iar succesul le consolidează poziția a patra, cu 54 de puncte.

În Germania, Mainz s-a impus cu 2-0 pe terenul lui Werder Bremen. În aceeași rundă, sâmbătă, Bayern Munchen remizase 1-1 cu Bayer Leverkusen.

Macron, mesaj de ultimă oră după convorbirea cu președintele Iranului

Mesajul lui Macron vine într-un moment de tensiune extremă în Orientul Mijlociu. Franța a anunțat în ultimele zile desfășurarea a aproximativ 12 nave militare, inclusiv grupul de luptă al portavionului Charles de Gaulle, în Mediterana, Marea Roșie și, eventual, în zona Strâmtorii Ormuz, Parisul susținând că obiectivul este unul defensiv și vizează protejarea aliaților, descurajarea unei extinderi a conflictului și securizarea rutelor maritime comerciale.

Macron a insistat în postare că „libertatea de navigație” prin Strâmtoarea Ormuz trebuie restabilită cât mai rapid. Miza este una majoră pentru economia globală: prin această rută tranzitează aproximativ 20% din petrolul și gazul natural lichefiat la nivel mondial, iar Parisul încearcă să construiască o coaliție care să poată securiza traficul maritim după calmarea fazei celei mai intense a confruntărilor.

Contextul tensionat

Contextul regional s-a degradat accelerat după izbucnirea, la 28 februarie, a războiului dintre Statele Unite, Israel și Iran. Potrivit Reuters, statele din Golf au fost lovite de peste 2.000 de atacuri cu rachete și drone de la începutul conflictului, iar luptele au afectat și Libanul, unde Hezbollah s-a implicat direct împotriva Israelului. În paralel, liderii G7 au discutat impactul crizei asupra pieței energetice, după ce prețurile petrolului au urcat puternic pe fondul temerilor legate de blocarea transportului prin Ormuz.

În postarea sa, președintele francez a reluat și dosarul sensibil al celor doi cetățeni francezi, Cécile Kohler și Jacques Paris, cerând ca aceștia să poată reveni „în siguranță” în Franța. Cazul lor rămâne un punct major de tensiune între Paris și Teheran. Ministerul francez de Externe a anunțat în noiembrie 2025 că cei doi au fost transferați la reședința Franței din Teheran și sunt în siguranță, însă Reuters relata atunci că ei rămâneau sub supraveghere judiciară în Iran, în așteptarea revenirii efective în Franța.

Macron a mai susținut că numai un nou cadru politic și de securitate poate garanta pacea în regiune și a reafirmat poziția Parisului potrivit căreia Iranul nu trebuie să dobândească arma nucleară. Această linie este susținută și de Agenția Internațională pentru Energie Atomică, care a cerut revenirea urgentă la diplomație și negocieri, avertizând că fără cooperarea deplină a Teheranului nu poate oferi garanții că programul nuclear iranian este exclusiv pașnic.

USR nu va depune și nu va vota amendamente la buget. Atac la PSD: Se joacă cu chibriturile

USR arată că votarea unor amendamente care ar crește din nou cheltuielile publice este o iresponsabilitate.

„PSD se joacă din nou cu chibriturile, deși incendiul deficitului pe care l-a declanșat Ciolacu încă nu a fost stins. Amenințarea de a vota amendamente la buget care ar crește din nou cheltuielile publice este o iresponsabilitate. Faptul că PSD cochetează deschis cu o majoritate cu extremiștii pentru a le trece arată că nu le pasă de români îngrijorați de creșterea prețurilor”, transmite USR printr-un comunicat.

În documentul citat se arată că instabilitatea politică pe care o poate declanșa o astfel de mișcare va lovi în primul rând în oamenii pe care PSD pretinde că vrea să-i protejeze.

„Mai mulți bani în buzunare, mai multe produse în coșul de cumpărături. Pentru ca oamenii să simtă asta, trebuie să tragem frâna de mână la cheltuielile statului și să deschidem larg ochii la cheltuirea banilor pe care îi avem. Anii trecuți, guvernele au încercat scamatorii: au împrumutat mai mult decât le permitea plapuma și au aruncat cu banii fără să rezolve pe termen lung vreo problemă a oamenilor. Iar nota de plată a debandadei o plătim acum cu toții”, mai spun reprezentanții USR.

Aceștia spun că nu mai acceptă creșteri de impozite pentru cetățeni, cum ar fi introducerea impozitului progresiv, și nici creșterea notei de plată pentru generațiile următoare prin creșterea îndatoririi țării mai mult de 6,2% PIB.

USR nu va depune și nu va vota amendamente la Legea bugetului de stat pentru anul 2026 și cere tuturor celor din coaliția de guvernare „să își respecte cuvântul dat prin contractul pe care l-am încheiat acum mai puțin de un an”.

Consiliului Politic Național al Partidului Social Democrat a decis duminică să voteze bugetul de stat pentru anul 2026, dar reprezentanții partidului anunță că vor depune amendamente.

Bolojan: Ce a făcut PSD este o acțiune politică. Nu merită să ne întoarcem la greșelile pe care le-am făcut anii trecuți

Cauza amânării bugetului

Ilie Bolojan a explicat că bugetul pentru anul în curs a întârziat deoarece era necesare reforma în administrație pentru diminuarea cheltuielilor și reducerea deficitului bugetar. 

„Bugetul s-a lungit datorită faptului că nu am avut pachetul din administrație. Dacă nu aveai pachetul din administrație, nu puteai să-ți reduci cheltuielile de personal. N-ai cum să reduci deficitul dacă nu faci economii”, a spus Bolojan la Digi24. 

Critici la adresa PSD: „O retorică de tip AUR”

Premierul a spus că inițiativa social-democraților reprezintă o acțiune apolitică, întrucât au întrebat în repetate rânduri care sunt sursele de finanțare pentru propunerile de cheltuieli suplimentare. 

Șeful Guvernului a spus: „Ceea ce a făcut PSD astăzi este o acțiune politică pe care am discutat-o de foarte multe ori în discuțiile pe care le-am avut în ultimele luni. De mai multe ori am întrebat în coaliție, care sunt sursele pentru a acoperi aceste propuneri. Și aici nu e vorba de a discuta concret de o propunere sau alta, ci trebuie să înțeleagă toți românii. Orice propunere de cheltuială suplimentară nu este acoperită din neant. Orice cheltuială suplimentară trebuie acoperită de undeva”, subliniind că „Cineva de undeva pierde”. 

Potrivit acestuia, doar în 2026 statul român ar urma să plătească aproximativ 60 de miliarde de lei în dobânzi, ceea ce limitează spațiul pentru noi cheltuieli. 

În plus, premierul Bolojan a declarat că acțiunile PSD ar fi o abordare caracteristică partidului AUR și o încercare de delimitare față de acțiunile Guvernului. 

„În afară de retorica politică, în afară de încercarea de a ne delimita, cum face PSD-ul acum, de răspunderea guvernării. Pentru că toate deciziile care le-am luat până acum au fost luate cu acordul tuturor partidelor politice, în toate ședințele pe care le-am avut. Aici, prin acest joc de amendamente, care au un caracter social, PSD încearcă să vină cu o retorică de tip AUR, încercând oarecumva să se delimiteze de răspunderea acestei guvernări, pe care le-am avut cu toții”, explică Bolojan. 

„Atunci când facem propunere de amendamente, indiferent ce fel de propuneri sunt, trebuie să vedem de unde vin resursele”, mai spune Bolojan, amintind: „Nu merită să ne întoarcem la greșelile pe care le-am făcut anii trecuți”. 

Germania, sub presiunea migrației: două treimi dintre solicitanții de azil din 2025 au venit fără documente. De unde au venit?

În 2025, aproximativ două treimi dintre solicitanții de azil adulți, care au depus pentru prima oară o cerere în Germania, nu aveau cu ei pașaport sau acte de identitate.

Acest lucru este menționat în răspunsul guvernului federal la solicitarea BILD. În total, au fost înregistrați 113.236 de astfel de solicitanți. Dintre aceștia 74.089 (65,4%) nu au putut prezenta documente. Un an mai devreme, în 2024, această cifră era de 49,9%.

Lipsa documentelor îngreunează verificările

Dacă analizăm statisticile din 2018, din aproape 898.000 de adulți care au solicitat pentru prima oară azil, mai mult de 462.000 au venit fără acte de identitate (aproximativ 51,5%).

Cu toate acestea, în cifre absolute, numărul celor fără documente a fost cel mai mare în 2023, dar atunci numărul total al solicitanților a fost semnificativ mai mare, deci procentul a fost mai mic decât în prezent.

Ministerul de interne al Germaniei subliniază că lipsa documentelor îngreunează verificarea identității, în special dacă țările de origine nu cooperează cu autoritățile germane sau nu au consulate funcționale.

De unde au venit?

Cea mai mare proporție de solicitanți fără pașaport în 2025 a fost printre cetățenii Guineei (97,9%), Algeriei (93,9%), Eritreei (91,5%) și Somaliei (91,3%).

Rate ridicate au fost înregistrate și în rândul cetățenilor Irakului, Chinei, Turciei și Rusiei.

Ce spune Bolojan despre probabilitatea ca românii să poată circula doar 5 zile din 7 cu mașina

Întrebat duminică la Digi24 dacă în România s-ar putea ajunge ca oamenii să meargă cu mașină doar cinci zile din șapte, premierul a spus: „În momentul acesta și în etapa următoare, nu”.

Șeful Guvernul susține că dacă s-ar ajunge la o blocare a tranzitării Strâmtorii Ormuz pentru o bună perioadă de timp turbulențele actuale se vor amplifica putând să degenereze într-o criză.

„Acum avem niște turbulențe pentru că aceste lanțuri de aprovizionare nu mai funcționează. Doar 10% din traficul normal prin această strâmtoare a trecut în aceste două săptămâni. Este evident că cei care se aprovizionau, țările asiatice, au un deficit de aprovizionare ca atare ei cumpără de peste tot și a apărut o presiune suplimentară atât pe cantități cât și pe prețuri”, a explicat Ilie Bolojan.

Presiune pe componenta de motorină

Cât de îngrijorat sunteți, pentru că la noi motorina a sărit de 9 lei, a fost întrebat prim-ministrul.

„Motorina, care este un produs deficitar în zona noastră, a avut o creștere mult mai mare față de 40-50%, este undeva la 60-70%, în timp ce benzina este sub creșterea țițeiului. Deci presiunea mare la creștere este pe motorină. România, din punctul ăsta de vedere, are capacități de rafinare pe benzină mult mai mari, suntem exportatori de benzină, de aceea, deci presiunea în Europa, dar și în România, este pe componenta de motorină”, a spus premierul.

Măsuri luate

El spune că autoritățile române au intervenit prin dialog cu principali operatori de pe piața românească, prin adoptarea schemei de ajutor pentru trransportatori și a anunțat că vor face același lucru și pentru agricultori.

Bolojan mai spune că dacă se va ajunge la o creștere care efectiv va crea probleme „va trebui să vedem ceea ce se poate face în așa fel încât să liniștim lucrurile”.

 

Iranul a arestat 500 de persoane pentru că ar fi „oferit informații inamicului”

Iranul a arestat 500 de persoane acuzate că au împărtășit informații cu inamicii, a declarat duminică șeful poliției Republicii Islamice, în timp ce avioanele de vânătoare israeliene și americane continuă să atace noi ținte în țară.

Jumătate din aceste cazuri au implicat incidente grave „inclusiv persoane care au furnizat informații pentru lovirea țintelor și persoane care au filmat locațiile atacurilor și le-au trimis”, a declarat Ahmadreza Radan. El nu a intrat în detalii despre momentul în care au avut loc arestările.

Anterior, presa iraniană a relatat duminică zeci de arestări în mai multe regiuni.

În nord-vestul Iranului, agenția de știri semi-oficială Tasnim a declarat că 20 de persoane au fost arestate sub acuzațiile procuraturii provinciale că au trimis Israelului detalii despre locațiile activelor militare și de securitate ale Iranului.

În nord-estul Iranului, care a rămas relativ neatins de atacurile aeriene, Tasnim a raportat arestarea a 10 persoane, unele dintre ele acuzate că au colectat informații despre locații sensibile și infrastructură economică.

„În timp ce inamicul sionist (Israelul) și SUA încearcă să invadeze Iranul, aceștia activează simultan mercenari și spioni pentru a organiza revolte, ca următor pas”, a declarat o filială provincială a organizației de informații a Gărzilor Revoluționare, potrivit lui Tasnim.

Rețeaua de știri a relatat, de asemenea, că trei persoane au fost reținute în provincia Lorestan, în vestul țării, pentru că „au încercat să tulbure opinia publică… și să ardă simboluri de doliu”.

Israelul a început să vizeze punctele de control al securității pe baza informațiilor primite de la informatori aflați la fața locului, reprezentând o nouă fază a atacului său asupra Iranului, a declarat săptămâna aceasta pentru Reuters o sursă la curent cu strategia militară a Israelului.

În ianuarie, cu câteva săptămâni înainte ca SUA și Israelul să lanseze războiul actual împotriva Iranului, în Iran au avut loc proteste antiguvernamentale pe scară largă, care au fost reprimate în cea mai sângeroasă represiune din istoria Republicii Islamice.

Autoritățile au dat vina pe Israel și SUA pentru instigarea a ceea ce au numit „revolte violente” menite să răstoarne establishmentul clerical.

Ilie Bolojan, după anunțul restructurărilor de la Dacia: Că ne place, că nu ne place, nu suntem singuri în lumea asta

Premierul s-a declarat îngrijorat despre legat de anunțul sindicaliștilor: „Orice pierdere de comenzi la companiile care sunt coloana vertebrală în economii, în mod evident, înseamnă niște scăderi, niște locuri de muncă în minus, niște salarii bune care se pierd, niște familii care trebuie să-și caute alte soluții, se pierde din competitivitate, asta într-adevăr mă îngrijorează”. 

„Taxa de 1% sau avem probleme serioase”

Bolojan a spus și că liderii marilor constructori auto au pus presiune constantă pe autorități pentru eliminarea taxelor. 

„Dacă veți întreba orice lider politic care s-a întâlnit cu cei de la Dacia Renault sau cu cei de la Ford, care sunt două companii care practic țin exporturile noastre pe piață, Nu cred că vor avea tupeu să nu recunoască că la fiecare întâlnire le s-a spus dacă nu ne scoateți această taxă de 1% (n.r. pe cifra de afaceri), avem probleme serioase în interiorul grupurilor noastre”, spune Bolojan. 

Explicația relocării

Prim-Ministrul a explicat și rațiunile unei companii de a muta o parte din producție: „În momentul în care analizele de cost la o companie, dintr-un grup, arată că producția într-o țară este mai scumpă decât într-o altă țară, conducerea grupului, sigur, funcție de o analiză de piață, va lua decizia să mute, probabil, unde este mai avantajos”, avertizând: „Și atunci, că ne place, că nu ne place, nu suntem singuri în lumea asta”. 

Premierul a spus că a redus taxa pe cifra de afaceri, însă cu întârziere și a spus că motivul pentru care a luat această măsura a fost pentru face România mai atractivă pentru investiții. 

„Am redus-o anul acesta. Acest tip de decizii se iau cu un an, doi de zile înainte. această măsură pe care am luat-o și pe care eu o susțin, cred că va îndrepta lucrurile și ne va face mai atractiv pentru mari investiții. Adică sunt companiile românești care vor să se dezvolte sau companiile străine care vor să vină pe aceste piețe”, spune șeful Guvernului. 

Reacția prim-ministrului vine după ce Sindicatul Autoturisme Dacia  a avertizat că .200 de angajați urmează să fie concediați, după ce grupul  Renault a decis mutarea producției noilor modele de Dacia în Turcia și Slovenia. 

„Trebuie să conducem mai puțin” Avertismentele directorului general OMV despre criza de combustibil. Nicușor Dan și Ilie Bolojan se întâlnesc mâine cu Alfred Stern

„Trebuie să conducem mai puțin”

În cazul unei penurii de combustibil, este destul de clar cum ar trebui să se comporte consumatorii, spune Directorul general al OMV, Alfred Stern în presa din Austria.

„Dacă există o penurie, atunci trebuie să economisim combustibil. Conduceți mai puțin, conduceți mai încet – nu există nicio modalitate de a evita acest lucru”, declară el.

Într-un interviu acordat emisiunii „Journal zu Gast”, directorul general al OMV, Alfred Stern, a respins acuzațiile că firma pe care o conduce profită de pe urma actualei crize.

De la începutul conflictului din Iran, prețurile combustibililor în Austria au crescut vertiginos. Motorina costă deja peste 1,90 euro pe litru la unele benzinării.

Guvernul austriac lucrează în prezent la o soluție „durabilă” pentru a menține prețurile petrolului la un nivel accesibil.

Rafinăriile OMV, profituri de 1,1 miliarde în 2025. Ce spune Alfred Stern?

„Prețurile nu se stabilesc într-o rafinărie”. La un preț de 1,70 euro pe litru de benzină premium, 90 de cenți ar fi folosiți doar pentru taxe și impozite. Din restul de 80 de cenți, 55 de cenți ar trebui să acopere costul integral al petrolului. Asta lasă OMV cu doar 25 de cenți”, declară el.

Stern consideră că mai degrabă guvernul austriac beneficiază de prețurile ridicate ale petrolului. Prețuri mai mici la pompe sunt realizabile doar dacă se reduc impozitele. Numai că Stern a respins ideea unei intervenții a guvernului pe piață. Astfel de măsuri ar putea pune în pericol securitatea aprovizionării interne, a spus Stern.

„Dacă nu vrei să plătești, va trebui să pleci”, a declarat Stern, punând costurile crescute pe seama războiului din Iran.

Stern a menționat că piața globală duce în prezent lipsă de aproximativ 20% din petrol și 10% din combustibili.

„Pentru a aduce cantitățile necesare în Austria, OMV trebuie să plătească prețuri competitive la bursa de la Rotterdam. Oricine din lumea asta care nu este dispus să plătească prețurile mari pe care le plătim în Europa și Austria va trebui să plece”, a declarat directorul general al OMV.

Potrivit lui Stern, în 2025, toate rafinăriile OMV au înregistrat împreună un profit operațional de aproximativ 1,1 miliarde de euro.

În schimb, Ministerul Finanțelor din Austria a încasat 2,6 miliarde de euro din taxe pe combustibili în aceeași perioadă.

Stern avertizează asupra lipsei de combustibil

Când a fost întrebat dacă aprovizionarea cu combustibil pentru 2026 este sigură în Austria, directorul general al OMV a spus că acest lucru nu se poate afirma cu certitudine – și că, în cel mai rău caz, Austria ar putea rămâne fără combustibil.

Cu toate acestea, prioritatea principală a OMV este de a asigura securitatea aprovizionării clienților, a insistat el.

OMV deține peste 40% din piața de combustibil din România

OMV deține peste 40% din piața de combustibil din România, a declarat în această seară, într-un interviu pentru Digi 24, premierul Ilie Bolojan.

„Împreună cu Rompetrol și Socar deține două treimi din piața de energie”, afirmă șeful Executivului României, care a precizat că nu este niciun pericol ca OMV să asigure necesarul Austriei cu producțiile României.

Mâine, președintele României, Nicușor Dan, îl primește, la ora 10.00, la Palatul Cotroceni, pe directorul general al OMV, Alfred Stern, și va discuta cu el despre actuala criză care afectează și piața românească. Ulterior, pe Alfred Stern, îl va primi la discuții și premierul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria.

Israel și Liban ar putea începe negocieri pentru un armistițiu

Negocierile ar putea avea loc în următoarele zile, însă momentul exact și condițiile discuțiilor nu au fost încă stabilite, au declarat doi oficiali israelieni pentru Reuters

Oficiali libanezi au declarat că guvernul dorește mai întâi clarificări cu privire la disponibilitatea Israelului de a accepta o încetare completă a focului, condiție formulată de președintele Joseph Aoun pentru a permite începerea negocierilor. 

De partea israeliană, negocierile ar urma să fie conduse de Ron Dermer, un apropiat al premierului Benjamin Netanyahu și fost ministru pentru afaceri strategice. Potrivit oficialilor israelieni, Franța este implicată în inițiativa diplomatică, după ce președintele Macron și-a arătat deschiderea pentru medierea unor tratative. 

Libanul a fost atras în conflictul din Orientul Mijlociu după ce Hezbollah a atacat Israelul ca ripostă pentru ucderea fostului liderul suprem al Iranului, ayataollahul Ali Khamenei. sraelul a răspuns cu o ofensivă militară care, potrivit informațiilor citate, a provocat peste 800 de victime în Liban și strămutarea a peste 800.000 de persoane.