Bugetul pentru anul 2026 este analizat miercuri în plenul reunit al Parlamentului. Votul final este așteptat joi

Proiectele privind bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale ajung miercuri în dezbaterea comună a Camerei Deputaților și Senatului, începând cu ora 16:00, după parcurgerea etapelor din comisiile de specialitate și din cele de buget-finanțe.

Documentele, aprobate anterior de Guvern, au fost trimise Parlamentului la finalul săptămânii trecute. Termenul limită pentru depunerea amendamentelor a fost luni, la ora 13:00, iar o parte dintre acestea au fost acceptate ulterior în cadrul comisiilor reunite de buget-finanțe.

Luni seară, între orele 18:00 și 22:00, comisiile de specialitate s-au reunit pentru a analiza și aviza proiectul de buget, care a fost apoi transmis mai departe comisiilor de buget. În acest interval, fiecare ordonator principal de credite a fost audiat, iar documentul a primit avize favorabile.

Comisiile reunite de buget-finanțe au continuat dezbaterile marți și au aprobat alocările bugetare pentru fiecare ordonator de credite, urmând ca discuțiile să se finalizeze miercuri dimineață.

În prima zi a discuţiilor au fost aprobate bugetele unor instituţii precum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Consiliul Legislativ, CNSAS, Avocatul Poporului şi Consiliul Naţional al Audiovizualului.

După această etapă, proiectele intră în dezbaterea plenului comun, unde vor fi susținute amendamentele depuse. Ședința începe miercuri după-amiază și continuă joi, când este așteptat votul final.

Controversă. Un obiectiv turistic important din Europa va avea taxă de vizitare

Autoritățile germane au decis să introducă o taxă de vizitare a faimoasei Catedrale din Köln (Kölner Dom), potrivit Express. Obiectivul inclus pe lista UNESCO a putut fi vizitat gratuit timp de 146 de ani.

Propunerea autorităților a provocat controverse în rândul localnicilor, operatorilor din turism și turiștilor. Foarte mulți susțin că obiectivul ar trebui să rămână fără taxă de intrare. În replică, autoritățile bisericești au apărat ideea spunând că reprezintă o modalitate de acoperi costurile tot mai mari de întreținere și securitate. Catedrala din Köln, construită în 1880, atrage aproximativ șase milioane de turiști și pelerini pe an. De aceea, clădirea care este cea mai înaltă biserică cu două turle din lume necesită o întreținere constantă.

Oficialii locali au stabilit că biletele vor fi vândute din iulie, iar prețurile vor varia între 12 și 15 euro. Credincioșii care vor participa la slujbe vor fi scutiți de taxa de intrare. Totuși, unii consideră că prețul este prea mare și va îndepărta turiștii.

Catedrala din Köln se luptă de mult timp cu deficitul financiar. Costurile de întreținere anuale sunt evaluate la 16 milioane de euro depășind veniturile, în valoare totală de 14 milioane de euro, conform cifrelor din 2024. Pierderile financiare au început în 2019 și au fost agravate de pandemia COVID 19. Pierderile au fost acoperite din rezervele instituției care aproape s-au epuizat.

Catedrala din Köln este cunoscută și pentru piața de Crăciun. Evenimentul care atrage turiști din întreaga lume are loc anual din noiembrie până în decembrie. Aproximativ 150 de tarabe din lemn, un brad de Crăciun uriaș și numeroase luminițe sunt amplasate atunci în jurul catedralei.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va efectua o vizită în Australia la finalul lunii martie

Ambele părți au semnalat recent progrese în negocierile comerciale, după ce discuțiile anterioare dintre Australia și UE au eșuat în 2023, în mare parte din cauza dezacordurilor privind accesul produselor agricole, scrie Reuters.

UE a anunțat într-un comunicat că vizita lui von der Leyen va avea loc în perioada 23-25 martie pentru a „consolida legăturile UE cu un partener de încredere, cu viziuni similare, în regiunea Indo-Pacific, de importanță strategică vitală”.

Australia a solicitat cote mai mari pentru exporturile de carne de miel și de vită către Europa, în timp ce UE a insistat pentru un acces îmbunătățit la mineralele esențiale ale Australiei și pentru tarife mai mici la produsele manufacturate.

Un bărbat a fost arestat după ce a intrat în țarcul hipopotamului pigmeu Moo Deng de la grădina zoologică din Thailanda

Bărbatul thailandez ar fi intrat în țarcul hipopotamului marți seara, în timp ce un îngrijitor era plecat și nu se aflau alți vizitatori prin preajmă, a declarat directorul Grădinii Zoologice Khao Kheow, Narongwit Chodchoy, pentru Associated Press.

Imaginile de pe camerele de supraveghere, distribuite pe scară largă online, arată un bărbat purtând o căciulă neagră și ochelari de soare, apropiindu-se de Moo Deng și de mama ei, Jona, în timp ce ține în mână o tabletă, aparent filmând sau făcând fotografii.

Bărbatul a rămas în interiorul țarcului timp de un minut sau două înainte ca personalul să-l observe, a spus Narongwit, adăugând că nu a încercat să fugă în timp ce grădina zoologică a chemat poliția.

Puiul de hipopotam, celebru pe rețelele de socializare

Moo Deng a devenit celebră la scurt timp după ce s-a născut în 2024, în mare parte datorită unei îngrijitoare care a distribuit fotografii și videoclipuri adorabile cu puiul de hipopotam pe rețelele de socializare. De atunci, a atras mulțimi mari din Thailanda și din străinătate, care vor să-i vadă farmecul și să facă fotografii și videoclipuri cu momentele ei drăguțe.

Poliția l-a acuzat inițial pe bărbat pentru încălcarea proprietății, dar ancheta este încă în desfășurare, iar directorul Narongwit Chodchoy a declarat că grădina zoologică intenționează să întreprindă toate acțiunile legale disponibile.

Intrusul a fost eliberat pe cauțiune

Bărbatul a fost eliberat pe cauțiune, a declarat Narongwit. El a precizat că Moo Deng și Jona sunt în siguranță, deoarece bărbatul nu a încercat să-i atingă.

Într-un comunicat publicat marți pe pagina oficială de Facebook a grădinii zoologice, aceasta a precizat că ambele animale au părut ușor surprinse de întâlnire și vor fi monitorizate îndeaproape de un medic veterinar.

Grădina zoologică a îndemnat, de asemenea, vizitatorii să „respecte cu strictețe toate regulile și instrucțiunile personalului pentru siguranța lor și a animalelor sălbatice”.

Grădina Zoologică Khao Kheow, care se află la aproximativ 100 de kilometri sud-est de Bangkok, se întinde pe 800 de hectare (aproape 2.000 de acri) de teren și găzduiește peste 2.000 de animale.

Ce spune Gică Hagi despre o posibilă revenire ca selecționer al României: „Vă faceți că nu știți?”

Gică Hagi a oferit un interviu în exclusivitate pentru Prosport, după ce zilele trecute a cedat statutul majoritar la Farul Constanța. Decizia sa de a renunța la pachetul majoritar de acțiuni a alimentat speculațiile privind o eventuală revenire a sa în calitate de selecționer al României.

În cadrul interviului pentru sursa citată, Hagi a vorbit despre legătura emoțională cu naționala, dar și despre propria viziune asupra rolului de antrenor al reprezentativei.

„Deci ce reprezintă pentru mine? (râde). Ce, vă faceți că nu știți? E totul pentru mine! Până la urmă, de când m-am apucat de fotbal, obiectivul, cred că nu doar al meu, al tuturor jucătorilor, e să ajungi în naționala României. Când ai ajuns acolo, să faci performanțe. (…)  Cred eu că nu există alt scop, alt obiectiv la niciun jucător. E maximum care se poate! Pentru că la echipa națională vii și joci cu inima, nu joci pentru nu știu ce… Joci pentru inimă! Joci pentru România și e onoarea cea mai mare să reprezinți România”, a spus Gică Hagi pentru Prosport, întrebat ce reprezintă naționala României pentru el.

Gică Hagi, pregătit să preia, în viitor, echipa națională a României?

În ceea ce privește posibilitatea de a prelua efectiv conducerea tehnică a selecționatei, Hagi a evitat să dea un răspuns ferm.

„Nu trebuie să discutăm așa… vom vedea! Deocamdată, Gică Popescu e responsabil de-acum, eu trebuie să îmi văd de meseria mea… Ați citit comunicatul, lucrurile sunt foarte simple. De-acum e responsabilitatea lui Gică, bineînțeles că sunt și eu puțin, că mai am, minoritar acolo, 10%…”, a afirmat Gică Hagi.

El a continuat spunând că își dorește să se concentreze pe activitatea de antrenorat.

„De-acum încolo vreau să mă canalizez pe lucrul care îmi place mie cel mai mult: să fiu antrenor. Manager, cum îmi place mie să spun, nu antrenor, ci manager. Să manageriez lucrurile tehnice. Tehnice, că sunt și administrative”, a explicat Hagi pentru Prosport.

Gheorghe Popescu devine acționar majoritar la Farul Constanța

Declarațiile sale vin după ce luni, Farul Constanța a anunțat că fostul internațional Gheorghe Popescu preia pachetul majoritar de acțiuni al echipei, după o decizie asumată de Gică Hagi.

„Farul are o identitate clară, o academie puternică și un model sănătos. A venit momentul să mă gândesc și la mine, la ceea ce simt că pot face cel mai bine, să antrenez. Farul merge mai departe pe mâini bune, iar Gică (Gheorghe Popescu – n.r.) este cel mai potrivit să devină acționar majoritar”, a transmis Gică Hagi.

O nouă moțiune o vizează pe ministra Mediului: „Diana Buzoianu, comisarul roșu-verde al setei și întunericului”

Documentul a fost trimis conducerii Senatului.

„În temeiul prevederilor Art. 170 din Regulamentul Senatului, republicat, vă înaintăm moțiunea simplă intitulată  *Diana Buzoianu, comisarul roșu-verde al setei și întunericului. Cum a instaurat Bolșevica de la Mediu dictatura trotinetelor peste barajele și pădurile României*”, au scris inițiatorii demersului.

Ei susțin că procedura a fost inițiată „de mai mult de o pătrime din numărul total al senatorilor, conform listelor cu semnături anexate”.

Documentul este semnat în numele inițiatorilor, de senatorul Ninel Peia, chestor al Senatului și membru al Grupului PACE – Întâi România

O navă s-a scufundat în Portul Midia

Potrivit ISU Constanța, este vorba de un remorcher, pe care s-ar afla cinci persoane, scufundat în Dana 1 din Portul Midia.

La fața locului intervin trei echipaje SAJ, un echipaj de terapie intensivă mobilă, un elicopter, un echipaj SMURD, o mașina de stingere, o ambarcațiune și echipa de scafandri.

O persoană este în curs de resuscitare. Aceasta a fost adusă la cheu.

Intervenția este în derulare.

Prima companie aeriană europeană care anulează zboruri din cauza creșterii prețurilor la combustibil

Războiul din Iran a făcut „prima victimă” importantă în aviația europeană, potrivit Express. Scandinavian Airlines (SAS) a devenit prima companie aeriană importantă din Europa care a anulat zboruri ca răspuns la creșterea vertiginoasă a prețurilor la combustibil.

SAS, care operează ca transportator național pentru Danemarca, Norvegia și Suedia, a anunțat marți că renunță la un număr substanțial de curse, dând vina pe piața combustibililor, afectată de conflictul din Orientul Mijlociu.

„Având în vedere situația actuală din Orientul Mijlociu, inclusiv creșterea bruscă și accentuată a prețurilor globale la combustibil, luăm măsuri pentru a ne consolida rezistența. O astfel de măsură este un număr limitat de anulări pe termen scurt de zboruri”, a declarat un purtător de cuvânt.
Sute de zboruri au fost deja anulate săptămâna aceasta, în special curse interne unde există servicii alternative. SAS este unul dintre cei mai aglomerați operatori de pe continent, transportând că aproximativ 25 de milioane de pasageri către destinații din întreaga lume în fiecare an.

Amenințare la adresa aviației

Decizia a amplificat temerile că războiul din Orientul Mijlociu și blocada din Strâmtoarea Ormuz ar putea provoca o stare de urgență în domeniul aviatic. Aproximativ jumătate din combustibilul folosit de companiile aeriene europene trece prin strâmtoarea menționată.

Air New Zealand, care transportă aproximativ 16 milioane de pasageri anual, a luat aceeași măsură săptămâna trecută.

Ucraina, deschisă la negocieri cu Israelul privind interceptarea dronelor iraniene

Volodimir Zelenski a confirmat că este pregătit pentru discuții cu Benjamin Netanyahu, după ce liderul israelian ar fi solicitat negocieri în ultimele zile. „Are ceea ce am nevoie și eu am ceea ce are nevoie”, a spus Zelenski, sugerând posibilitatea unui schimb de expertiză sau sprijin, mai arată Euronews.

Interes pentru tehnologia ucraineană anti-drone

Potrivit presei israeliene, interesul principal al Israelului vizează dronele interceptoare dezvoltate de Ucraina. Acestea sunt considerate eficiente și mult mai ieftine în combaterea dronelor iraniene. Ele s-au dovedit eficiente în conflictul cu Rusia, unde Ucraina a fost nevoită să contracareze atacuri frecvente cu drone Shahed de proveniență iraniană.

Zelenski a subliniat limitele sistemelor tradiționale de apărare antiaeriană, inclusiv ale celor avansate. „Mii de rachete Patriot nu pot opri zeci de mii de drone Shahed”, a declarat liderul ucrainean. El a explicat că o dronă este de zeci de ori mai ieftină decât o rachetă de interceptare.

Zelenski: ucraina își exportă expertiza militară

Președintele ucrainean a precizat că Kievul a trimis deja echipe de experți militari în state din Golf, precum Qatar, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită. De asemenea, Ucraina ar fi oferit sprijin inclusiv pentru protejarea bazelor americane din Iordania. Fostul președinte american Donald Trump a negat existența unei astfel de solicitări.

Relațiile dintre Kiev și Tel Aviv au fost, până acum, limitate. Zelenski și Netanyahu s-au întâlnit o singură dată de la începutul invaziei ruse din 2022. S-a întâmplat în cadrul  Adunării Generale ONU din 2023. Deși Israelul a oferit sprijin umanitar, nu a impus sancțiuni Rusiei și a menținut relații diplomatice cu Moscova, ceea ce a complicat cooperarea militară cu Ucraina.

Iranul a executat un bărbat acuzat de spionaj pentru Israel

Autoritățile l-au identificat pe acesta drept Kurosh Keyvani, susținând că ar fi colaborat cu serviciile de informații israeliene, titrează Reuters.

Conform sursei citate, bărbatul a fost găsit vinovat de furnizarea de fotografii și informații sensibile despre locații strategice din Iran către Mossad, agenția de informații externă a Israelului. Execuția a fost confirmată miercuri, fără a fi oferite detalii suplimentare despre momentul sau modalitatea exactă a punerii în aplicare a sentinței.

Autoritățile iraniene susțin că Kurosh Keyvani ar fi colectat și transmis informații considerate critice pentru securitatea națională. Potrivit Mizan, aceste date vizau obiective sensibile din Iran, ceea ce ar fi reprezentat o amenințare directă la adresa statului.

Justiția iraniană a calificat acțiunile drept „colaborare cu un stat inamic”, o acuzație gravă care, în legislația locală, poate duce la pedeapsa capitală. Oficialii nu au precizat dacă inculpatul a beneficiat de asistență juridică sau dacă procesul a fost deschis publicului.