Curtea Supremă din Danemarca a respins procesul intentat de patru ONG-uri împotriva vânzărilor de arme către Israel

Curtea Supremă a Danemarcei a respins miercuri un proces intentat de patru ONG-uri împotriva vânzării de arme daneze către  Israel, pe care acestea susțineau ca încălca dreptul internațional, potrivit Le Figaro.

„Curtea Supremă consideră că asociațiile care nu sunt ele însele afectate în mod concret și individual de problemele asupra cărora se solicită o decizie și cărora nu li se acordă prin lege niciun drept de apel, statut de parte sau capacitate de a acționa în justiție, pot fi considerate ca având un interes legal doar dacă anumite circumstanțe justifică acest lucru”, a scris instanța în decizia sa.

Instanța a decis că organizația palestiniană pentru drepturile omului Al-Haq și ONG-urile Amnesty International, Oxfam și ActionAid Denmark nu au prezentat niciun motiv care să justifice exportul de arme daneze. Acestea au denunțat riscul ca echipamentele militare daneze, în special piesele de schimb pentru avioanele de vânătoare americane F-35, să poată fi folosite pentru a comite crime de război împotriva civililor din Gaza.

Avioane echipate cu piese produse de o companie daneză

„În conformitate cu Tratatul ONU privind comerțul cu arme și cu Poziția comună a ONU privind exporturile de arme, statele trebuie să refuze o licență de export dacă există un risc clar și major ca echipamentul să poată fi utilizat pentru a comite încălcări grave ale dreptului internațional umanitar”, a explicat pentru AFP Dina Hashem, oficială Amnesty International în Danemarca. „Și acest risc este în mod clar prezent în Gaza”. Publicațiile media daneze Danwatch și Information au dezvăluit în 2023 că avioanele F-35 utilizate de Israel erau echipate cu piese produse de compania daneză Terma.

Plângerea depusă de cele patru ONG-uri în martie 2024 vine în urma unei plângeri depuse în Olanda de o coaliție de ONG-uri. O instanță olandeză a decis la sfârșitul lunii decembrie a acelui an că nu va exista o interdicție totală pentru  Olanda de a exporta bunuri către Israel care ar putea fi utilizate în scopuri militare. Potrivit instanței, statul respecta reglementările existente.

Chiar și o porție de alimente procesate crește substanțial riscul de eveniment cardiac grav, chiar dacă nu ai probleme cu inima

Un consum ridicat de alimente ultraprocesate este asociat cu un risc semnificativ mai mare de evenimente cardiovasculare grave, potrivit unui studiu amplu realizat pe adulți din Statele Unite și publicat în revista JACC Advances.

Cercetarea, care va fi prezentată la sesiunea anuală a Colegiul American de Cardiologie (ACC.26), arată că frecvența consumului acestor produse joacă un rol esențial în sănătatea inimii.

Risc cu 67% mai mare pentru consum ridicat

Persoanele care consumă în medie peste nouă porții de alimente ultraprocesate pe zi au un risc cu 67% mai mare de a suferi un eveniment cardiac major — precum infarct, accident vascular cerebral (AVC) sau deces de cauză cardiovasculară — comparativ cu cele care consumă aproximativ o porție zilnic.

Analiza s-a bazat pe datele a 6.814 adulți, cu vârste între 45 și 84 de ani, incluși în studiul Multi-Ethnic Study of Atherosclerosis (MESA), toți fără boli cardiace cunoscute la începutul cercetării.

Fiecare porție contează

Rezultatele arată o legătură directă între cantitatea consumată și risc:
fiecare porție suplimentară zilnică de alimente ultraprocesate crește riscul cardiovascular cu aproximativ 5,1%.

Participanții cu cel mai mare consum ajungeau la o medie de 9,3 porții pe zi, față de doar 1,1 porții în cazul celor cu alimentație mai puțin procesată.

Ce înseamnă „alimente ultraprocesate”

În această categorie intră produse precum:

  • chipsuri și biscuiți sărați
  • mese congelate
  • carne procesată
  • băuturi îndulcite
  • cereale pentru micul dejun
  • diverse tipuri de pâine ambalată

Cercetătorii au folosit sistemul NOVA, care clasifică alimentele în funcție de gradul de procesare.

Diferențe între grupuri de populație

Studiul arată că asocierea este mai pronunțată în rândul americanilor de culoare, unde fiecare porție suplimentară a fost legată de o creștere a riscului de 6,1%, comparativ cu 3,2% în alte grupuri.

Autorii sugerează că aceste diferențe pot fi influențate de factori precum accesul redus la alimente sănătoase sau marketingul agresiv al produselor ultraprocesate în anumite comunități.

Rezultatele rămân valide și după ajustări

Chiar și după ce au fost luați în calcul factori precum:

  • diabetul
  • hipertensiunea
  • colesterolul
  • obezitatea
  • aportul caloric total

legătura dintre alimentele ultraprocesate și riscul cardiovascular a rămas puternică.

Recomandări: atenție la etichete

Specialiștii recomandă limitarea consumului acestor produse și orientarea către alternative mai puțin procesate, precum:

  • fulgi de ovăz simpli
  • nuci și leguminoase
  • produse proaspete sau congelate

De asemenea, ei subliniază importanța citirii etichetelor nutriționale, în condițiile în care alimentele ultraprocesate conțin frecvent cantități ridicate de zahăr, sare și grăsimi.

În 2025, Colegiul American de Cardiologie a susținut introducerea unui sistem standardizat de etichetare pe partea frontală a ambalajelor, pentru a ajuta consumatorii să facă alegeri mai sănătoase.

Limitările studiului

Autorii precizează că datele privind alimentația au fost raportate de participanți și nu analizate direct, iar studiul nu a investigat mecanismele biologice care explică aceste efecte.

Cu toate acestea, concluzia rămâne clară: frecvența consumului de alimente ultraprocesate este un factor important în riscul de boli cardiovasculare.

Cum reușește Iranul să exporte petrol chiar și cu Strâmtoarea Ormuz aproape închisă. Aproape 90 de nave au trecut luna acesta

Iranul a continuat să exporte milioane de barili de petrol prin Strâmtoarea Ormuz de la începutul războiului, în ciuda faptului că una dintre cele mai importante rute energetice ale lumii a fost, în practică, închisă pentru mare parte din traficul comercial, arată datele platformelor de monitorizare maritimă și de comerț, potrivit unei analize AP.

De la începutul lunii martie, cel puțin 89 de nave au traversat Strâmtoarea Ormuz, inclusiv 16 petroliere, potrivit Lloyd’s List Intelligence. Volumul rămâne însă mult sub nivelurile de dinaintea conflictului. În paralel, aproximativ 20 de vase au fost atacate în zonă, ceea ce a dus la oprirea majorității traficului comercial prin acest coridor esențial pentru transportul global de petrol și gaze.

Cu toate acestea, Iranul a reușit să exporte peste 16 milioane de barili de petrol de la începutul lunii martie, potrivit estimărilor Kpler. China a rămas principalul cumpărător al petrolului iranian, pe fondul sancțiunilor occidentale și al riscurilor crescute asociate transportului.

Analiștii spun că exporturile iraniene au demonstrat o „reziliență continuă”, iar Teheranul a reușit nu doar să profite de pe urma vânzărilor de petrol, ci și să își protejeze propriul canal de export prin controlul asupra punctului strategic de trecere. „Strâmtoarea nu este pur și simplu închisă”, a explicat Kun Cao, director de clienți la firma de consultanță Reddal. În opinia sa, traficul este mai degrabă „închis selectiv pentru anumite nave, în timp ce continuă să funcționeze pentru exporturile iraniene și pentru un set restrâns de mișcări tolerate ale unor nave non-iraniene”.

Navele iraniene au trecut

Potrivit Lloyd’s List Intelligence, peste o cincime dintre cele 89 de nave care au tranzitat Strâmtoarea Ormuz între 1 și 15 martie erau considerate afiliate Iranului. Alte nave aveau legături cu China și Grecia. O parte dintre traversări au fost realizate în regim „dark”, fără semnalizare completă, pentru a evita sancțiunile occidentale și supravegherea autorităților.

În ultimele zile, și nave cu legături cu India și Pakistan au reușit să treacă prin strâmtoare, pe fondul intensificării negocierilor diplomatice. Petrolierul MT Karachi, sub pavilion pakistanez și controlat de Pakistan National Shipping Corp., a traversat duminică, potrivit Lloyd’s List Intelligence.

De asemenea, transportatoarele de gaz petrolier lichefiat Shivalik și Nanda Devi, aflate sub pavilion indian și deținute de Shipping Corp. of India, au traversat strâmtoarea în jurul datelor de 13-14 martie. Gazul petrolier lichefiat este folosit drept combustibil de bază pentru gătit de milioane de gospodării din India. Ministrul indian de externe, Subrahmanyam Jaishankar, a declarat pentru Financial Times că trecerea celor două nave a fost posibilă în urma unor discuții cu Iranul. Și Irakul poartă negocieri similare pentru a permite trecerea petrolierelelor sale.

Editorul-șef al Lloyd’s List, Richard Meade, a spus că unele nave ar putea tranzita zona „cu cel puțin un anumit nivel de intervenție diplomatică”. În acest context, Iranul ar fi creat „un coridor sigur” de-a lungul coastei sale, prin care anumite nave pot trece cu un risc redus. Analize anterioare ale platformei MarineTraffic au arătat că unele vase aflate în apropierea strâmtorii s-au declarat ca fiind legate de China sau având echipaje integral chineze, pentru a diminua riscul unui atac, profitând de relațiile mai apropiate dintre Beijing și Teheran.

Prețul petrolului la niveluri ridicate

Pe piața petrolului, efectele conflictului au fost imediate. Prețul țițeiului a crescut cu peste 40% de la începutul războiului și a depășit pragul de 100 de dolari pe baril. În acest context, președintele american Donald Trump a făcut presiuni asupra aliaților și partenerilor comerciali pentru a trimite nave militare și a redeschide Strâmtoarea Ormuz, în speranța calmării pieței.

Totodată, administrația americană a transmis că permite petrolierele iraniene să traverseze strâmtoarea pentru a evita o criză globală de aprovizionare. Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat pentru CNBC că „navele iraniene au reușit deja să iasă, iar noi am permis asta pentru a alimenta restul lumii”. În același timp, Statele Unite au lovit ținte militare pe insula Kharg, punct-cheie pentru rețeaua petrolieră iraniană, însă Trump a spus că, pentru moment, infrastructura petrolieră a Iranului a fost cruțată.

Analiștii ING avertizează însă că, dacă strategia Teheranului este să provoace presiune economică prin scumpirea energiei, numărul navelor pe care le va lăsa să treacă prin Strâmtoarea Hormuz ar putea rămâne foarte limitat. În aceste condiții, una dintre cele mai importante artere energetice ale lumii continuă să funcționeze doar parțial, sub control strict și în funcție de interesele strategice ale Iranului.

Moldova își face propriul RO-ALERT. Cum se va numi sistemul de la Chișinău

Guvernul a aprobat conceptul Sistemului de avertizare publică „MD-ALERT”, care va permite informarea rapidă a populației în caz de pericol.

„În prezent, țara noastră nu dispune de un mecanism eficient de avertizare publică, capabil să transmită în timp real mesaje către populație în situații de risc precum inundații, valuri de căldură extreme sau precipitații abundente. În acest context, instituirea unui sistem modern de alertare devine o necesitate pentru protejarea vieții și siguranței cetățenilor”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

MD-ALERT va fi operațional în anul 2027, va funcționa prin intermediul rețelelor de comunicații mobile și va utiliza tehnologii moderne care permit transmiterea mesajelor direct către persoanele aflate în zonele vizate.

Împrumut de 5 milioane de euro

Instalarea unor aplicații suplimentare nu va fi necesară. Astfel, populația va fi informată rapid, iar autoritățile vor putea interveni mai eficient.

Costul estimat pentru implementarea MD-ALERT este de aproximativ 5 milioane de euro, sumă care include și mentenanța pentru primii 5 ani. Suma este acoperită integral dintr-un împrumut acordat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. După expirarea acestei perioade, costurile de întreținere, estimate la circa 340 de mii de euro anual, vor fi acoperite din bugetul de stat.

Un cetățean chinez a fost arestat pentru că a încercat să scoată ilegal 2.000 de furnici din Kenya

Zhang Kequn a fost arestat săptămâna trecută pe aeroportul internațional din capitala Nairobi, după ce autoritățile au descoperit în bagajul său un lot mare de furnici – fiecare dintre ele fie ascunsă într-o eprubetă, învelită în șervețele, potrivit BBC.

Marți, un tribunal din Nairobi a aflat că Zhang a cumpărat furnicile de la Charles Mwangi la prețul de 10.000 de șilingi kenyeni (77 de dolari) pentru fiecare 100.

Autoritățile kenyene au avertizat cu privire la o cerere tot mai mare de furnici de grădină în Europa și Asia, unde colecționarii le țin ca animale de companie.

Oficialii nu au precizat dacă acesta a fost cazul și în cazul insectelor pe care Zhang a încercat să le scoată din țară, dar bagajele sale se îndreptau spre China.

Cei doi bărbați, acuzați și de conspirație la comiterea unei infracțiuni, rămân în arest. Mwangi se confruntă cu o a doua acuzație de trafic ilegal, după ce a fost găsit cu mai multe furnici vii într-o altă ocazie.

Ambii bărbați au pledat nevinovați la acuzații, potrivit agențiilor media din Nairobi. Avocatul lui Zhang, David Lusweti, a declarat că bărbații nu știau că încalcă legea.

Un start-up românesc lansează eYou, alternativa europeană la marile platforme social media

Noua aplicație, eYou, este dezvoltată de antreprenorii Grégoire Vigroux și Jasseem Allybokus și intră în faza de pre-lansare. Inițiatorii proiectului spun că scopul este crearea unei alternative europene la rețelele sociale dominante, într-un context în care spațiul online este controlat în mare parte de companii din SUA și China, scrie Economedia.

Platforma își propune să reducă dezinformarea, să combată polarizarea și să ofere un control mai mare asupra datelor. Toate datele utilizatorilor sunt stocate în Uniunea Europeană, conform fondatorilor.

Fact-checking integrat în fiecare postare

Una dintre principalele inovații ale eYou este sistemul de verificare a informațiilor direct în platformă. Fiecare postare este analizată de patru modele de inteligență artificială (LLM), care evaluează conținutul și îl clasifică drept, adevărat, parțial adevărat sau fals. Scopul este de a oferi utilizatorilor context și de a limita răspândirea știrilor false, care, potrivit fondatorilor, circulă mult mai rapid decât informațiile verificate pe platformele actuale.

Aplicația eYou introduce și mecanisme menite să reducă fenomenul de „echo chamber”, în care utilizatorii sunt expuși doar la opinii similare. Platforma funcționează ca o „agoră digitală”, unde utilizatorii pot vedea perspective diverse, iar algoritmul promovează conținut variat.

Un element distinctiv este funcția de „reset” al feed-ului. Astfel, utilizatorii pot vedea cum sunt profilați și pot elimina sau adăuga interese. De asemenea ei pot ieși din bula informațională creată de algoritm

Public țintă: utilizatori interesați de conținut de calitate

Fondatorii spun că nu vizează publicul platformelor de tip entertainment, precum TikTok, ci utilizatori interesați de dezbateri, politică, geopolitică și idei. Platforma este un hibrid între rețele sociale precum X și platforme de publicare precum Medium, fiind axată în principal pe conținut text și foto.

Aplicația eYou este susținută de o investiție inițială de aproximativ 300.000 de euro, iar fondatorii caută finanțări suplimentare pentru extindere. În această etapă utilizatorii se pot înscrie pe lista de așteptare. Ei vor primi acces prioritar vor avea statut de „Early Believer”. Lansarea publică a platformei este programată pentru mai 2026.

O provocare majoră pentru Europa

Inițiativa vine într-un moment în care Uniunea Europeană caută să își consolideze autonomia digitală. În ultimii ani au existat mai multe tentative de a crea rețele sociale europene sau descentralizate. Până în prezent niciuna nu a reușit să atingă popularitatea marilor platforme globale. Mastodon este adesea citată ca una dintre puținele alternative europene, dar baza sa de utilizatori rămâne mult mai mică. Din acest motiv, activiștii susțin că doar o inițiativă coordonată la nivel european și finanțată public ar putea crea o platformă competitivă la scară globală.

Dacă va avea succes, eYou ar putea deveni un exemplu de platformă socială construită pe principii europene, într-un ecosistem dominat de giganți globali.

Vezi aici interviul cu Grégoire Vigroux, cofondator eYou, realizat de Economedia.

UE relaxează normele privind autorizarea importurilor de gaze

Potrivit comunicatului publicat, miercuri, de CE, în urma consultărilor cu autoritățile naționale și părțile interesate, CE a actualizat documentul orientativ pentru a oferi claritate, în special în ceea ce privește flexibilitățile procedurilor de autorizare prealabilă a importurilor de gaz lichefiat, din alte state decât Rusia.

Potrivit ghidului publicat, evitarea obstacolelor inutile în ceea ce privește importurile de gaz lichefiat se poate realiza, spre exemplu, prin accelerarea procesului de autorizare, simplificarea procedurilor de depunere a documentelor și a schimburilor între autorități, precum și prin recunoașterea reciprocă a autorizațiilor prealabile.

Autoritățile vamale ale UE ar trebui să aprobe importurile de gaze naturale din alte surse decât Rusia în termen de 12-24 de ore de la solicitarea autorizației de către o companie, pe durata perturbărilor actuale de pe piețele mondiale de gaze naturale cauzate de închiderea Strâmtorii Hormuz, se arată în Ghidul actualizat al implementării Proiectului RoPowerEu.

Regulile simplificate ar permite companiilor să utilizeze un singur document pentru a autoriza mai multe transporturi în cadrul aceluiași contract de furnizare a gazelor naturale și ar scuti companiile de necesitatea unei noi autorizații în cazul în care transporturile lor de gaz natural lichefiat sunt redirecționate din cauza închiderii Strâmtorii Hormuz.

Normele s-ar aplica importurilor de gaze naturale din afara Rusiei și nu ar modifica procesul de eliminare treptată a gazelor rusești din blocul comunitar.

Donald Tusk face presiuni asupra Uniunii Europene pentru a continua acordarea de certificate gratuite de emisii de carbon

Liderii Uniunii Europene, care se reunesc joi la un summit la Bruxelles, dezbat propuneri de modificare a pieței carbonului a blocului comunitar, devenite centrale în discuțiile privind limitarea creșterii prețurilor la energie, asociate războiului dintre Statele Unite și Israel împotriva Iranului, conform Reuters.

Vorbind la o conferință pe teme energetice, Tusk a declarat că, împreună cu țări precum Austria, Belgia, Bulgaria, Italia și Slovacia, Polonia a trimis o scrisoare către Comisia Europeană pentru a solicita ca industria să continue să primească alocări gratuite de certificate de carbon, care să le limiteze costurile pentru emisiile de carbon.

Concentrare pe nevoile fiecărei țări?

El a spus că va cere, de asemenea, ca UE să își adapteze abordarea în materie de politici climatice la nevoile individuale ale fiecărei țări.

„Este vorba despre o schimbare de filosofie, o ajustare profundă, astfel încât fiecare stat membru să poată conta pe o abordare specifică, care să țină cont de caracteristicile sale particulare”, a declarat el.

Lansat în 2005, sistemul ETS obligă centralele electrice și industriile să cumpere certificate pentru a-și acoperi emisiile de dioxid de carbon, însă industriile manufacturiere și cele cu consum energetic intens pot primi unele certificate gratuit.

Polonia, care se bazează în continuare pe cărbunele intens poluant pentru aproximativ jumătate din producția sa de electricitate, a fost deosebit de dependentă de alocarea de certificate gratuite pentru a limita costurile.

Modificările aduse schemei de tranzacționare a carbonului, cunoscută sub denumirea ETS2, vor impune, din 2028, un preț pentru emisiile de dioxid de carbon provenite din combustibilii pentru încălzire și transport, iar veniturile colectate vor fi utilizate pentru a ajuta gospodăriile și întreprinderile să investească în automobile electrice și renovări pentru eficiență energetică.

Războiul din Orientul Mijlociu a intensificat opoziția unor guverne față de reforme, acestea susținând că măsurile ar putea duce la costuri mai mari ale energiei pentru consumatori și cerând o amânare suplimentară a ETS2.

În medie, ETS reprezintă 11% din facturile la energie în Europa, însă acest procent depășește 20% în țări, precum Polonia, cu mixuri energetice mai poluante.

Comisia Europeană nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

ProMotor: Statul are peste 1,2 miliarde lei pentru Programul Rabla 2026

Ministerul Mediului, prin AFM, a alocat anul trecut un buget inițial de peste 1,4 miliarde de lei pentru Programul Rabla. Dar după schimbarea Guvernului, statul a tăiat la jumătate valoarea ecotichetelor și nu a mai alocat decât 200 de milioane de lei.

Ciprian Cherciu, fondatorul platformei EcoDrive, spune că decizia Ministerului Mediului de a tăia aproape 90% din bugetul Programului Rabla a fost nejustificată.

„Banii pentru Programul Rabla sunt de la instituția europeană care gestioneaza certificatele de carbon. Această sumă de 1,43 miliarde de lei, deci, provine din fonduri europene. De aceea, este inexplicabil de ce a fost tăiat bugetul, pentru că banii nu puteau fi folosiți la alte proiecte”, a declarat Cherciu pentru ProMotor.

Conform acestuia, decizia de a tăia la jumătate valoarea ecotichetului pentru mașini electrice a fost o greșeală. Iar prin tăierea cu 86% a bugetului total a făcut ca Ministerul Mediului să rămână cu peste 1,2 miliarde de lei nefolosiți.

Răspunsul AFM

Pentru a vedea ce s-a întâmplat cu bugetul necheltuit pentru Programul Rabla 2025, Ciprian Cherciu a cerut detalii de la Administrația Fondului de Mediu (AFM).

„AFM a confirmat, într-un răspuns oficial, că sumele rezultate în urma ajustării bugetare au rămas în bugetul instituției. Deci, Statul a rămas de anul trecut cu peste 1,2 miliarde de lei pentru susținerea Programului Rabla. Așadar, nu e cazul să așteptăm după aprobarea bugetului de stat. Mai ales că fondurile pentru Rabla nu vin de la bugetul național”, a mai explicat Cherciu.

El este de părere că valoarea ecotichetelor, în special pentru mașini 100% electrice, ar trebui dublată. Astfel, ar crește interesul românilor pentru achiziționarea unor vehicule noi nepoluante.

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a explicat că abia după aprobarea bugetului național, va începe negocierile cu Ministerul Finanțelor pentru a vedea ce proiecte vor fi demarate în 2026.

Ministrul Informațiilor iranian a fost ucis noaptea trecută într-un atac asupra Teheranului

UPDATE 2

IDF a confirmat, într-o postare pe X că Ismail Khatib a fost ucis noaptea trecută.

UPDATE

Ministrul Apărării al Israelului, Israel Katz, a afirmat că ministrul iranian al informațiilor, Esmaeil Khatib, a fost ucis într-un atac aerian israelian desfășurat peste noapte la Teheran, adăugând că „surprize semnificative” sunt așteptate astăzi.

Katz a mai declarat că el și prim-ministrul Benjamin Netanyahu au „autorizat Forțele de Apărare ale Israelului să elimine orice figură iraniană de rang înalt fără a fi necesară o aprobare suplimentară.”

Știrea inițială

Sursa a declarat că există un optimism prudent la nivel israelian în privința succesului loviturii, însă a subliniat că, în acest stadiu, nu există o confirmare oficială privind soarta ministrului iranian.

Evaluările sunt în continuare în desfășurare.

Informația a fost relatată inițial de postul media iranian din exil Iran International, care a precizat că a avut loc o tentativă de lovitură, fără a oferi detalii suplimentare despre rezultat sau eventuale victime.

Ulterior, un oficial israelian a confirmat pentru The Times of Israel că ținta unui atac aerian nocturn desfășurat la Teheran a fost ministrul iranian al Informațiilor. Potrivit aceleiași surse, operațiunea ar fi fost efectuată de Israel, însă rezultatele finale ale atacului nu au fost încă stabilite.

Ministrul iranian al informațiilor, Ismail Khatib, este considerat cea mai apropiată persoană de Mojtaba Khamenei.

Până la momentul redactării știrii, autoritățile din Iran nu au emis un comunicat oficial cu privire la incident și nici Israelul nu a oferit detalii suplimentare.