Companiile germane, prinse între SUA și China

Cercetătorii au analizat vânzările, producția și expunerea lanțului de aprovizionare al firmelor listate pe indicii DAX și MDAX din Germania, constatând că dependența de cele două cele mai mari economii ale lumii se regăsește în toate sectoarele și companiile individuale.

Producătorii de automobile și grupurile de utilaje sunt cei mai dependenți de China ca piață, în timp ce firmele chimice și farmaceutice depind mai mult de SUA pentru cercetare, dezvoltare și producție, se arată în studiu.

Companiile din domeniul digital, al telecomunicațiilor și al semiconductorilor sunt, între timp, foarte expuse față de furnizorii din ambele țări.

„Jucătorii industriali de frunte, precum Siemens și BMW, s-au construit într-un sistem fundamental globalizat și nu se pot decupla nici de China, nici de SUA fără pierderi devastatoare”, a declarat Steven Rolf, economist politic la Universitatea din Sussex și coautor al studiului.

Studiul arată că BMW generează mai multe venituri din China decât din Statele Unite, depinzând în același timp de furnizorul chinez de baterii CATL pentru materii prime în valoare de peste 1,4 miliarde de euro.

Siemens obține 24% din venituri din Statele Unite și 12% din China, rețelele sale de furnizori fiind puternic expuse față de ambele țări.

Concluziile subliniază dificultatea cu care se confruntă Berlinul în elaborarea unei strategii clare pe măsură ce tensiunile dintre SUA și China se intensifică, a spus Rolf.

Arme, nu bogăție: Cum s-a schimbat obiectivul principal al atragerii de noi membri în UE

Timp de decenii, aderarea la UE a însemnat acces la piețe mai bogate și fonduri europene. Fostele țări comuniste au intrat în bloc cu speranța că nivelul de trai va crește rapid.

Acum contextul s-a schimbat radical. Invazia Rusiei în Ucraina și revenirea lui Trump la Casa Albă au transformat securitatea în principalul argument pentru aderare.

Patru diplomați, trei oficiali UE și doi oficiali naționali au declarat anonim pentru Politico că Trump a împins mai multe state spre Bruxelles. Tarifele impuse Europei, acuzația că UE grăbește „ștergerea civilizațională” și amenințarea asupra Groenlandei au accelerat această tendință.

Islanda, prima la rând

Islanda pare să fie prima care va face pasul. Reykjavík accelerează calendarul pentru un referendum privind reluarea negocierilor de aderare.

„Am fi mai puternici într-un grup mai mare, alături de țări cu viziuni similare”, a declarat ministrul de externe islandez Þorgerður Katrín Gunnarsdóttir pentru Politico. Ea a precizat că atracția aderării vizează atât apărarea, cât și securitatea economică.

Norvegia, care a respins aderarea prin referendum în 1994, înregistrează acum o creștere a taberei „da”. „Nu este un moment bun să fii pe cont propriu”, a spus un oficial norvegian. „Trump schimbă totul.”

Bogații vs. săracii: o extindere cu două viteze

Pentru membrii actuali, acceptarea unor țări prospere este mult mai atractivă decât primirea unor state mai sărace. Islanda și Norvegia se află de obicei în top 10 mondial după PIB pe cap de locuitor. Muntenegru abia intră în top 100, iar Ucraina este prognozată pe locul 132 în 2026.

Toți cei 13 membri intrați în UE din 2004 primesc în continuare mai mult decât contribuie la bugetul comun. Același lucru s-ar întâmpla cu majoritatea candidaților actuali.

Un diplomat citat de Politico a rezumat reticența față de extinderea spre est: „Nu vrem o altă Ungarie sau Slovacia.”

Clauza de apărare reciprocă, în prim-plan

Tratatul UE conține articolul 42.7 – o clauză de apărare reciprocă similară articolului 5 NATO. Relevanța sa a crescut după ce o bază militară britanică din Cipru a fost lovită de o dronă suspectată a fi a Hezbollahului.

Ciprului îi este blocată aderarea la NATO de către Turcia. UE a devenit astfel singura garanție de securitate reală pentru Nicosia. Același calcul îl face acum și Ucraina.

„Nu există NATO, nu există SUA”, a declarat un oficial ucrainean pentru Politico. „Există doar arme, drone, muniție. Și există UE”.

Comețul digital ar putea fi taxat din nou: negocierile s-au blocat la Organizația Mondială a Comerțului

După o reuniune de patru zile desfășurată la Yaoundé, în Camerun, negocierile dintre miniștrii comerțului s-au prelungit peste termen, fără un acord clar asupra unuia dintre cele mai sensibile subiecte: menținerea interdicției privind taxele vamale aplicate comerțului digital.

„În centrul blocajului s-a aflat soarta moratoriului privind comerțul electronic”, au transmis mai mulți oficiali implicați în discuții, citați de Politico. Este vorba despre regula care interzice statelor să aplice taxe vamale pentru produsele digitale — de la software și jocuri, până la streaming sau transferuri de date.

Termenul limită, 31 martie

Moratoriul urmează să expire marți și, în cazul în care nu se ajunge la un acord, statele ar putea introduce astfel de taxe pentru prima dată după aproape trei decenii.

„Negocierile au intrat în prelungiri”, după ce întâlnirea ar fi trebuit să se încheie mai devreme în cursul zilei de duminică, iar discuțiile au continuat „cu ușile închise” chiar și în ultima zi a reuniunii.

Un compromis este în discuție

În timpul negocierilor, a fost discutată o variantă de compromis care ar presupune prelungirea moratoriului pentru încă patru ani, urmată de o perioadă de tranziție de aproximativ un an, astfel încât companiile să aibă timp să se adapteze la eventuale schimbări. Încă nu știe dacă această propunere va obține consensul necesar în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), unde deciziile importante trebuie adoptate de toate statele membre.

În lipsa unui acord, statele vor avea libertatea să introducă taxe vamale, începând cu 1 aprilie, pentru produsele și serviciile digitale. Interdicția este în vigoare din 1998 și a fost reînnoită periodic în cadrul Organizația Mondială a Comerțului, fiind considerată esențială pentru dezvoltarea comerțului online, reducerea costurilor și evitarea unor bariere suplimentare între economii.

Miza mai mare, reforma OMC

Blocajul riscă să afecteze și planurile mai ample de reformă a organizației, necesare pentru adaptarea regulilor comerciale globale la economia digitală, adică la activitățile economice bazate pe internet și date.

Oficialii prezenți la negocieri spun că rezultatul discuțiilor privind acest subiect este văzut ca un test pentru capacitatea Organizația Mondială a Comerțului de a ajunge la acorduri în dosare sensibile, într-un moment în care instituția este deja considerată în dificultate.

Din OMC – care stabilește regulile comerțului mondial – fac parte peste 160 de state, inclusiv Uniunea Europeană și toate marile economii ale lumii.

Apollo și Artemis: ce diferențe există între vechile și noile misiuni lunare ale NASA

Programul Apollo rămâne unul dintre cele mai spectaculoase proiecte din istoria explorării spațiale. În doar opt ani, NASA a trecut de la primul zbor al unui astronaut american în spațiu la aselenizarea lui Neil Armstrong și Buzz Aldrin în 1969, scrie AP. Programul Artemis, lansat la decenii după încheierea misiunilor Apollo, avansează mult mai lent. După ani de schimbări strategice între obiectivele Lună și Marte, NASA încearcă acum să construiască o prezență durabilă pe satelitul natural al Pământului.

Prima etapă majoră este Artemis II, o misiune de aproximativ 10 zile care va trimite patru astronauți într-un zbor în jurul Lunii, fără a ateriza.

O misiune NASA diferită și complexă

Spre deosebire de programul Apollo, echipajul Artemis reflectă o diversitate mai mare. Misiunea include o femeie, un astronaut de culoare și un astronaut canadian. Se marchează astfel o schimbare simbolică față de primele misiuni lunare din anii ’60 și ’70. Astronauții vor zbura la bordul capsulei Orion, lansată cu noua rachetă Space Launch System (SLS). Nava va parcurge o traiectorie în jurul Lunii și se va întoarce pe Pământ folosind gravitația Lunii și a Pământului într-un traseu numit „free-return”.

Dacă în timpul programului Apollo rivalul principal al Statelor Unite era Uniunea Sovietică, astăzi competiția vine din partea Chinei. China a realizat deja mai multe misiuni robotice pe Lună, inclusiv prima aterizare pe partea nevăzută a satelitului natural. De asemenea și-a propus să trimită astronauți acolo până în 2030. NASA vizează aceeași zonă strategică: polul sud lunar, unde cercetătorii cred că există depozite importante de gheață. Acestea ar putea furniza apă potabilă și combustibil pentru viitoarele misiuni spațiale.

Planuri pe termen lung: baze pe Lună și drum spre Marte

În timp ce Apollo a fost conceput în principal pentru a câștiga cursa spațială și a demonstra superioritatea tehnologică a SUA, Artemis are obiective mult mai ambițioase. NASA intenționează să construiască o prezență permanentă pe Lună. Baza va avea habitate, vehicule de tip rover, sisteme energetice și infrastructură pentru explorare pe termen lung. Astronauții viitoarelor misiuni Artemis ar putea petrece până la o săptămână pe suprafața Lunii, iar experiența acumulată ar urma să pregătească următorul mare obiectiv al agenției: prima misiune umană către Marte.

Sorana Cîrstea urcă 6 locuri în clasamentul WTA, intră în Top 30. Sabalenka se menține pe primul loc

Sorana Cîrstea a urcat șase poziții și ocupă locul 29, cu 1.459 de puncte, fiind în prezent cea mai bine clasată jucătoare din România.

Jucătoarea de 35 de ani pătrunde în Top 30 mondial pentru prima dată după doi ani. Cea mai bună clasare a sa în ierarhia mondială este locul 21, în 2013.

O altă evoluție notabilă este cea a Jaqueline Cristian, care se află pe locul 35 mondial, cu 1.382 de puncte, în urcare cu o poziție.

Cea de-a treia jucătoare română din Top 100 WTA, Elena-Gabriela Ruse, a înregistrat o coborâre semnificativă.

Sportiva de 28 de ani a coborât 10 poziții, ajungând pe locul 83, cu 840 de puncte.

La vârful ierarhiei mondiale, lider rămâne Aryna Sabalenka, cu 11.025 de puncte, care a câștigat la Miami al treilea trofeu din 2026.

Jucătoarea din Belarus are un avantaj de peste 2.000 de puncte față de a doua clasată, kazaha Elena Rybakina (8.108 puncte).

Finalistă la Miami, Coco Gauff, din Statele Unite ale Americii, a revenit în Top 3, ocupând locul 3, cu 7.278 puncte. Poloneza Iga Swiatek a coborât pe poziția a patra (7.263 puncte).

Ucraineanca Yuliia Starodubtseva a înregistrat cea mai mare ascensiune din Top 100, urcând 19 poziții (locul 89).

Covid 2026. Noua tulpină „Cicada” pune la încercare vaccinurile – și are simptome pe care mulți le ignoră

Tulpina BA.3.2, numită „Cicada”, a fost detectată pentru prima dată în Africa, în noiembrie 2024. Primul caz din SUA a apărut în iunie 2025, conform Express.

De atunci, varianta a fost identificată la pacienți și în sistemele de monitorizare a apelor uzate din 29 de state americane.

De ce îngrijorează experții

Față de tulpinile predominante ale virusului SARS-CoV-2, Cicada prezintă între 70 și 75 de modificări genetice. Acestea afectează exact porțiunea virusului pe care o vizează vaccinurile pentru a stimula răspunsul imunitar.

Consecința directă: sistemul imunitar recunoaște mai greu virusul, ceea ce îi permite să se răspândească mai larg în populație.

Experții subliniază însă că nu există dovezi că Cicada provoacă o boală mai gravă decât tulpinile anterioare.

Simptome adesea trecute cu vederea

Simptomele Cicada seamănă cu cele ale altor forme de Covid-19, dar pot trece ușor neobservate. NHS listează următoarele semne posibile: febră sau frisoane, tuse nouă și persistentă, dureri în gât, nas înfundat sau curgător, dificultăți de respirație, oboseală, dureri de cap, dureri de corp, pierderea mirosului sau a gustului, pierderea poftei de mâncare, diaree, greață sau vărsături.

Simptomele se pot ameliora cu odihnă, lichide și medicamente fără prescripție medicală.

Risc de transmitere fără simptome

Tulpina poate provoca și infecții asimptomatice. Persoanele infectate care nu se simt rău pot răspândi totuși virusul în comunitate.

Virusurile acumulează mutații la fiecare reproducere. Majoritatea dispar, dar unele conferă virusului un avantaj față de alte variante. Acesta este mecanismul prin care a apărut și Cicada.

Tortilla de porumb din California trebuie acum să conțină acid folic pentru a evita malformațiile la bebeluși

În ianuarie, California a devenit primul stat care le-a cerut producătorilor de alimente să adauge acid folic, o vitamină crucială, în făina de masa de porumb folosită pentru a face tortilla și alte alimente tradiționale utilizate pe scară largă în comunitatea ei.

Este o mișcare mult amânată, menită să reducă ratele disproporționat de mari ale afecțiunilor grave numite defecte de tub neural la sugarii hispanici, care l-au rănit pe fiul lui Lopez, Gabriel Cude, când avea 10 zile.

„Este un efort atât de mic pentru un impact atât de imens”, a spus Lopez, în vârstă de 44 de ani, care locuiește în Bakersfield și este acum avocat cu două fiice mici. „Sunt foarte puține lucruri pe care nu le-aș face pentru a scuti pe cineva de această durere”.

O lege similară intră în vigoare în Alabama în iunie, iar legislația este în curs de elaborare sau este luată în considerare în Florida, Georgia, Oklahoma și Oregon. Alte patru state – Texas, Delaware, New Jersey și Pennsylvania – și-au exprimat „interesul activ” față de această problemă, potrivit Inițiativei pentru Fortificarea Alimentelor, un grup de advocacy care se concentrează pe abordarea deficiențelor de micronutrienți.

„Toate femeile și copiii din Statele Unite ar trebui să aibă acces la acid folic și să aibă copii sănătoși”, a declarat Scott Montgomery, directorul grupului, potrivit Associated Press.

Masa de porumb a fost exclusă dintr-un mandat național

Timp de aproape 30 de ani, acidul folic, o vitamină B cheie, a fost obligatoriu să fie adăugat la pâinea îmbogățită din grâu și pâinea albă, cerealele și pastele în SUA.

Decenii de cercetări arată că cerința din 1998 a redus ratele de defecte grave, cum ar fi spina bifida și anencefalia, cu aproximativ 30%, prevenind aproximativ 1.300 de cazuri pe an. Este considerată una dintre cele mai importante triumfuri ale sănătății publice ale secolului XX.

Însă făina de masa de porumb, un aliment de bază folosit în dietele latino, a fost omisă din cerința inițială de fortificare – iar ratele afecțiunilor precum spina bifida și anencefalia în această comunitate au rămas extrem de ridicate.

În 2016, autoritățile federale de reglementare au permis, dar nu au impus, adăugarea de acid folic la produsele din masa de porumb. Până în 2023, doar aproximativ 1 din 7 produse din făină de masa de porumb și nicio tortilla de porumb nu conținea acid folic, conform unui studiu.

Rate mai mari de malformații congenitale în rândul mamelor hispanice

La nivel național, femeile hispanice au cele mai mari rate de apariție a acestor malformații în timpul sarcinii. În California, rata în rândul mamelor hispanice este de două ori mai mare decât în ​​cazul femeilor albe sau de culoare, arată datele statului.

Noua lege din California – și puterea de cumpărare uriașă a statului – ar putea contribui la extinderea adoptării sale la nivel național, a declarat membrul Adunării statului Joaquin Arambula, care a sponsorizat legislația adoptată în 2024.

„Trebuie să fii primul, de multe ori, care pune lucrurile în mișcare”, a spus el. „Așadar, mă bucur că alte state au preluat această responsabilitate”.

Acțiunile Californiei și presiunea din partea susținătorilor au stimulat deja schimbări.

Gruma Corp., compania-mamă a Mission Foods și Azteca Milling, este implicată în problema fortificării alimentelor de aproape două decenii. Azteca a început să vândă unele – dar nu toate – soiurile de Maseca, cea mai mare marcă a sa de făină de masa din porumb, cu acid folic în 2016.

Începând cu acest an, 97% din vânzările cu amănuntul ale companiei în SUA includ acid folic. Restul se așteaptă să fie fortificat înainte de iulie, a declarat Gruma într-un comunicat.

Mission Foods a început fortificarea în 2024. Acum adaugă acid folic la toate tortilla de porumb de marcă și private din SUA.

Astfel de acțiuni ale marilor producători au contribuit la deschiderea drumului pentru ca producătorii mai mici să urmeze exemplul, potrivit unui raport recent al Centrului pentru Știință în Interes Public, un grup de advocacy al consumatorilor care a pledat pentru fortificare.

Inițial, industria era îngrijorată că acidul folic ar putea afecta aroma și costul schimbării etichetelor, a declarat Jim Kabbani, șeful Asociației Industriei Tortilla. Dar acum se așteaptă ca producătorii de tortilla să înceapă să vândă produse fortificate la o scară mai largă.

„Cred că, în general, trenul a plecat din gară și va fi din ce în ce mai mult în mai multe state”, a spus el.

Experții în sănătate publică salută impulsul tot mai mare.

„Știința este clară: fortificarea cu acid folic funcționează”, a declarat Vijaya Kancherla, profesor de epidemiologie la Universitatea Emory și director al Centrului pentru Prevenirea Spinei Bifida. „Este sigur. Este dovedit. Și este rentabil”.

Săptămâna Mare în Spania: procesiuni și ramuri de palmier. Antonio Banderas s-a alăturat mulțimii

După ce a cântat un imn în interiorul bisericii Sfântul Ioan, Banderas, îmbrăcat într-o haină tradițională de penitent, în bej strălucitor, cu detalii verde închis, a dat ordinul de punere în mișcare a alegoricului pe care purtătorii o poartă pe Fecioara din confrația sa, Lacrimi și Favoruri, scrie Associated Press.

Cunoscut pentru lunga sa carieră cinematografică în Spania și Hollywood, Banderas participă la procesiunea din Malaga, orașul său natal din sudul Spaniei, de peste 20 de ani.

„Întotdeauna văd tradițiile patriei mele, identitatea noastră și modul în care ne trăim sărbătorile și sunt încântat să fiu aici”, a declarat Banderas, în vârstă de 65 de ani, reporterilor. „Pentru mine, Săptămâna Mare este un moment al lacrimilor și al favorurilor care aduc lucruri foarte frumoase”.

Confrația sa este una dintre cele nouă care vor defila pe străzile înguste ale orașului vechi timp de câteva ore într-o duminică însorită, până la căderea nopții.

Prima zi importantă a Săptămânii Mari

Duminica Floriilor, prima zi importantă a Săptămânii Mari, marchează intrarea triumfătoare a lui Isus în Ierusalim cu câteva zile înainte de răstignirea sa, pe care creștinii o comemorează în Vinerea Mare, și învierea sa în Duminica Paștelui.

Orașele andaluziene Sevilla și Malaga găzduiesc unele dintre cele mai populare și fastuoase procesiuni, cu care decorate elaborat și sute de penitenți, dar evenimente religioase de tot felul au loc în toată Spania.

În Cabra, un orășel din munții din apropiere, Cordoba, pe lângă credincioșii care mărșăluiesc purtând ramuri tradiționale de palmier, 12 dintre ei i-au înfățișat pe apostolii lui Isus purtând măști cu chipurile lor.

În următoarea săptămână, mii de penitenți vor purta și vor însoți imaginile antice și venerate ale lui Isus și ale Fecioarei Maria în carele lor masive, în timp ce sute de mii de locuitori și turiști umplu străzile pentru a-i urmări mărșăluind, cântând imnuri, acoperindu-i cu flori sau respectând o tăcere solemnă.

Australia reduce taxa pe combustibil pentru a scădea costurile

„Reducerea la jumătate a accizei pe combustibil va diminua prețul carburantului cu 26,3 cenți pe litru”, a spus Albanese.

„Facem combustibilul mai ieftin astăzi pentru că înțelegem că australienii se află sub o presiune serioasă.”

Reducerile vor intra în vigoare miercurea viitoare și vor rămâne aplicabile pentru cel puțin patru luni.

Trezorierul național Jim Chalmers a declarat că reducerea taxei va însemna o economie de aproximativ 19 dolari australieni pentru un rezervor de 65 de litri.

„Așadar, este o măsură substanțială de sprijin pentru costul vieții. Este oportună, este temporară și este responsabilă”, a spus Chalmers.

Un menținător al păcii a fost ucis de un proiectil în Liban, afirmă ONU

Menținătorul păcii făcea parte din Forța Interimară a Națiunilor Unite în Liban (UNIFIL) când a fost ucis de explozia unui proiectil în apropiere de Adchit Al Qusayr, în sudul Libanului.

Incidentul a avut loc în aceeași zi în care Benjamin Netanyahu a anunțat că va extinde operațiunile terestre israeliene în zonă.

Un alt menținător al păcii se află în prezent în spital, cu răni grave, a precizat UNIFIL.

Într-un comunicat, organizația a declarat: „UNIFIL transmite cele mai sincere condoleanțe familiei, prietenilor și colegilor menținătorului păcii care și-a pierdut viața în timp ce își îndeplinea cu curaj îndatoririle. Gândurile și speranțele noastre se îndreaptă, de asemenea, către menținătorul păcii rănit, care se află în prezent în spital cu leziuni grave.”

„Încă o dată, facem apel la toate părțile implicate să își respecte obligațiile conform dreptului internațional și să asigure siguranța și securitatea personalului și bunurilor ONU în orice moment, inclusiv prin abținerea de la acțiuni care pot pune în pericol menținătorii păcii. Atacurile deliberate împotriva menținătorilor păcii reprezintă încălcări grave ale dreptului internațional umanitar și ale Rezoluției 1701 a Consiliului de Securitate și pot constitui crime de război. Prea multe vieți au fost pierdute de ambele părți ale Liniei Albastre în acest conflict. Nu există o soluție militară. Violența trebuie să înceteze.”, se mai arată în comunicat.