Daniel Băluță susține că Magistrala M4 va fi construită în doar cinci ani

Întrebat despre M4, edilul sectorului 4 a spus: „Cea mai importantă investiție din România de astăzi și o investiție istorică în București”. 

Acesta a explicat că proiectul va fi realizat în două etape. Potrivit acestuia, etapa de proiectarea va dura doi ani: „Timpul de execuție pentru cele două loturi este de șapte ani, din care doi ani alocați pentru partea de proiectare, respectiv pentru obținerea avizelor, autorizațiilor”. 

Despre etapa de execuție, Băluță a afirmat: „Este vorba de intervalul maxim și cinci ani pentru partea de execuție. De ce spun cinci ani? Pentru că acest proiect are o particularitate, sunt folosite patru TBM-uri, așa se numesc cârtițele acestea care fac tunelurile”. 

„De aceea, timpii sunt fundamental reduși. Reușind ca pentru cei 11 km de linie să avem nevoie de doar cinci ani”, a afirmat, acesta, duminică, la Antena 3 CNN. 

Duminică, primarul sectorului 4 a anunțat că a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru lotul 2 al extinderii Magistralei M4, tronsonul dintre Eroii Revoluţiei și Gara Progresul.Acesta a anunțat că începând de luni, toate cele 14 stații noi prevăzute în proiectul de extindere a M4 vor intra în proces de proiectare.

 

Românii cu boli cronice, oncologice și rare, afectați de neplata primei zile de concediu medical. Scrisoare deschisă către Avocatul Poporului

Într-o scrisoare deschisă, publicată duminică, Federația Solicită intervenția Avocatului Poporului, solicitând analizarea OUG nr. 91/2025, care intră în vigoare începând de duminică, și care prevede ca prima zi de concediu medical să nu fie plătită, indiferent de afecțiunea de care suferă angajatul.

FABC cere ca Avocatul Poporului să sesizeze CCR în regim de urgență, pentru prevenirea unor efecte ireversibile asupra pacienților cronici activi profesional, dar și formularea de recomandări către Guvern și CNAS pentru „corectarea imediată” a acestei măsuri.

„Pentru un angajat fără afecțiuni cronice, neplata primei zile de concediu medical poate însemna, ocazional, pierderea unei singure zile de venit. Pentru pacienții cronici aflați în tratamente recurente (spitalizări de zi, terapii oncologice sau biologice, monitorizări medicale obligatorii), această măsură se aplică repetat, de fiecare dată când tratamentul impune absența de la locul de muncă.

În practică, aceasta se traduce prin zeci de zile neplătite anual, cu un impact financiar real și cumulativ. Acești oameni nu lipsesc de la muncă din comoditate. Lipsesc pentru a putea trăi.

Prin această măsură, statul ajunge să sancționeze exact pacienții care aleg să muncească, în ciuda bolii, să contribuie la sistemul de asigurări și evită dependența de prestații sociale”, se arată în scrisoarea deschisă publicată de FBAC.

Federația atrage atenția că noua măsură adoptată, duminică, produce un impact disproporțional asupra bolnavilor cronici, descurajează continuarea tratamentului, se opune principiului contributivității în sistemul de asigurări sociale,  afectează dreptul bolnavilor la ocrotirea sănătății și penalizează integrarea profesională a persoanelor cu boli cronice, oncologice și rare.

Federația amenință că, în cazul în care nu sunt luate măsuri, va solicita sprijinul instanței europene competente, afirmând că „măsura poate intra în conflict cu principiul nediscriminării, dreptul la protecție socială și dreptul la sănătate, așa cum sunt consacrate în dreptul european și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

 

PSD cere adoptarea de urgență a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate. Grindeanu: „limita de suportabilitate a fost deja depășită”

PSD a transmis într-un comunicat că adoptarea imediată a celor două pachete „este absolut obligatorie, nu negociabilă”.

Grindeanu: „limita de suportabilitate a fost deja depășită”

„Prioritatea absolută a acestui moment este costul vieții și nivelul de trai al românilor. Adoptarea pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate, cu măsuri pentru pensionari, familii cu venituri mici și pentru celelalte categorii vulnerabile, nu poate fi blocată de discuții sterile despre funcții sau scenarii politice care generează instabilitate. Îi avertizez pe toți cei responsabili că limita de suportabilitate a fost deja depășită, iar România nu își mai permite tot felul de experimente financiare care lovesc direct în populație și companii”, a declarat președintele PSD, Sorin Grindeanu.

Potrivit PSD, pachetul de relansare economică vizează menținerea locurilor de muncă și sprijinirea firmelor românești, iar pachetul de solidaritate urmărește „protecție minimă” pentru persoanele afectate de austeritate: pensionarii cu pensii mici, copiii cu dizabilități, mamele cu copii, veteranii sau persoanele cu handicap.

Social-democrații precizează că este vorba de un set de măsuri cu un impact bugetar total de 3,39 miliarde de lei, care ar viza peste 5 milioane de beneficiari.

Sprijin pentru pensionari

Pentru pensionari, partidul propune acordarea unui sprijin financiar în două tranșe egale (aprilie și decembrie) pentru 2,8 milioane de persoane, astfel:

– 1.000 de lei pentru 1,24 milioane de pensionari cu venituri sub 1.500 de lei;

– 800 de lei pentru 497.000 de pensionari cu venituri între 1.501 și 2.000 de lei;

– 600 de lei pentru 612.000 de pensionari cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei.

În comunicat se mai arată că ar trebui introdusă o schemă de ajutor pentru persoanele vulnerabile după liberalizarea prețurilor la gaze, „pe modelul celei din energie”.

Totodată, PSD susține că nu va accepta reduceri din bugetul Educației, argumentând că reducerile de costuri operate în 2025 „au provocat deja probleme majore” în sistemul de învățământ.

PSD afirmă că aprobarea pachetelor trebuie făcută „cu celeritate” înainte de adoptarea bugetului consolidat pentru 2026.

Cehia: Zeci de mii de oameni manifestează în sprijinul președintelui Petr Pavel

Zeci de mii de demonstranții s-au strâns în Piața Centrului Vechi din Praga. Participanții au fluturat steaguri cehe, ucrainene și ale Uniunii Europene, afișând postere cu președintele Pavel și afișe cu mesaje precum „Trăiască Pavel”. Aceștia s-au adunat pentru a-și arăta susținerea față de președintele Pavel în disputa sa cu noul ministru de Externe. 

Disputa a pornit de la refuzul președintelui Pavel de a numi ministru al Mediului pe Filip Turek, din Partidul Automobiliștilor, condus de ministrul de externe Petr Macinka, relatează Associated Press.  

Președintele susține că Turek nu este eligibil să ocupe funcția, acesta fiind anchetat pentru mai multe postări publicate pe rețele de socializare considerate rasiste, homofobe și sexiste. 

Macinka l-a acuzat pe președinte de încălcarea Constituției și a amenințat că vor exista consecințe dacă Pavel nu îl numește pe Turek în funcție. 

Șeful statului a catalogat situația drept o tentativă de șantaj și a anunțat că se va întâlni cu premierul Babis pentru gestionarea situației. 

Noul guvern a fost investit pe 15 decembrie după ce partidul ANO condus de Andrej Babis a câștigat alegerile din octombrie și a format o coaliție alături de Partidul Libertății și Partidul Automobiliștilor, coaliție care intenționează să reducă sprijinul țării pentru Ucraina și să respingă anumite politici cheie ale Uniunii Europene.

Băluță, despre otrăvirea cu arsenic și mercur: „M-am simțit foarte rău o perioadă lungă de timp”

„Sunt mai bine și sunt convins că în următoarele luni o să fiu foarte bine. Am avut parte de sprijinul unor medici deosebiți și împreună cu ei, împreună cu cei dragi mie, am reușit să depășesc una peste alta acest moment”, a afirmat Băluță la Antena 3 CNN.

„Încă nu au trecut toate problemele, toate efectele, dar într-un timp foarte scurt lucrurile vor intra în normal”, a declarat primarul.

Analize: valori peste limitele maxime admise

În emisiune au fost prezentate buletine de analize medicale. Conform datelor citite în studio, nivelul de arsenic din sânge ar fi fost de 18,2 micrograme/litru, peste limita maximă admisă de 10, iar cel din urină de 359 micrograme, față de o limită maximă admisă de 15. Totodată, a fost prezentat și un rezultat pentru mercur în sânge de 14,5 micrograme, comparat cu o limită admisă de 5 micrograme.

Întrebat cum a ajuns să facă astfel de analize, Băluță a spus că a avut simptome și s-a simțit rău o perioadă.

„Vă dați seama că m-am simțit foarte rău o perioadă lungă de timp. Am avut și alte tipuri de complicații despre care nu doresc să vorbesc”, a declarat el.

„Cel mai probabil, a existat sistematic o expunere”

Băluță a afirmat că, după ce a văzut rezultatele, a fost „surprins, chiar șocat” și că expunerea ar fi fost una repetată.

„Cel mai probabil, a existat sistematic o expunere de genul acesta și probabil că unul dintre motivele care m-au determinat să fac public lucrul acesta a fost determinat de dorința de a-i opri pe cei care fac acest lucru”, a spus el.

Întrebat dacă știe cine i-ar fi făcut rău și dacă a cerut sprijinul autorităților sau a depus plângere penală, primarul Sectorului 4 a declarat că preferă să strângă date înainte de a face acuzații publice.

„Având în vedere că lucrul acesta nu se prescrie prefer să am extrem de multe date tocmai ca să pot prezenta într-un mod corect și coerent pentru că nu este o glumă și trebuie să fii extrem de atent pe cine arăți cu degetul într-o astfel de situație. Prefer să fiu extrem de rezervat pentru că nu este firesc să faci acuzații nesustenabile”, a afirmat Băluță.

La final, primarul a spus că experiența l-a schimbat.

„M-a determinat să apreciez într-un mod diferit, pozitiv, fiecare dimineață în care mă trezesc și fiecare lucru frumos care se întâmplă în fiecare zi. M-a făcut mai bun, mai tolerant”, a declarat Băluță.

La începutul lunii ianuarie, primarul Sectorului 4 a declarat că a fost otrăvit cu arsenic.

Băluță, atac la adresa lui Ciucu: În timpul campaniei electorale nu a fost corect

„Din punct de vedere al abilităților profesionale, încerc să prezint bucureștenilor faptul că în timpul campanii electorale nu a fost corect față de aceștia și nu a prezentat realitatea. Faptul că, de exemplu, dânsul nu are cunoștință că datoriile pe care Bucureștiul le-a acumulat în ultimii ani se datorează unui factor tehnic și anume că cotele de echilibrare au dispărut din anul 2024 iar în anul 2025 a mai apărut încă o reducere a bugetului Bucureștiului de 15% dovedește o necunoaștere masivă acestei probleme”, a declarat Băluță. 

El a mai afirmat că nu sectoarele Bucureștiului sunt problema, ci spune că „problema este chiar idolul dânsului”, Bolojan, care este „obișnuit să taie tot”.

„Ați văzut că a început mandatul în forță cu tipul acesta de reflex dictatorial de a tăia, deci de a crește, de a tăia, de a mări astea sunt preocupările pe care dânsul le are ne ținând cont de un fapt foarte simplu: românii nu mai suportă, iar aici în București trăiesc peste 10% din români este timpul să ne oprim cu chestiunile astea, de aceea biletul la STB a rămas în continuare 3 lei pentru că nu este firesc să descurajăm traficul, transportul în comun într-un oraș care este absolut sufocat de mașini.

Oamenii nu își mai pot permite astăzi această diferență pe care trebuie să o plătească pentru bilet. Și mergând mai departe din punctul ăsta de vedere este încă un lucru pe care nu promitem că îl facem, ci îl facem”, a declarat Băluță. 

Reșița: Două mașini distruse după ce un individ a provocat un incendiu și a fugit

„În cursul nopții, în jurul orei 00.24, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Reșița au fost sesizați prin SNUAU 112 că un autoturism staționat în parcarea unui bloc din municipiu a luat foc, iar focul s-a extins la un alt autoturism parcat în apropiere”, transmite IPJ Caraș-Severin. 

Pompierii au intervenit rapid, stingând incendiul în urma căruia nu au fost înregistrate victime. 

În urma evenimentului, unul dintre autoturisme a fost distrus în totalitate, iar cel de-al doilea a fost afectat în proporție de aproximativ 80%.

Potrivit primelor cercetări, incendiul a fost provocat de o persoană care a fugit de la fața locului. 

Autoritățile continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul și pentru identificarea suspectului.

„Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița”, se arată în încheierea informării. 

 

Moltbook: locul unde IA vorbește doar cu IA, iar oamenii doar se uită

Moltbook e o rețea socială nouă, lansată săptămâna care s-a încheiat. Este dedicată exclusiv agențior de Inteligență Artificială, iar oamenii nu pot decât să observe de la distanță, relatează nbcnews.com.

Lansat de antreprenorul Matt Schliht, este descris ca o rețea socială pentru AI, adică doar agenții IA pot interacționa, comentariile vin de la programe autonome.

Boți IA, conectați printr-un plug-in la rețea

Ca format, se aseamănă cu Reddit, iar ca funcționare e simplu: un bot care rulează pe sistemul OpenClaw se poate conecta la Moltbook printr-un plug-in, iar apoi agentul însuși vizitează platforma, postând conținut, comentând sau votând, fără intervenția umană.

Dar lumea umană este, de fapt, cea care-i conferă validitate acestei rețele de boți subcalificați, fără ocupație.

Fără reacția ei, fără curiozitatea și reticența ei, microcosmosul acesta nu ar fi putut să fie, pentru simplul că n-ar fi fost, în sine, un subiect de interes.

Agenții IA pot discuta orice, pot să inițieze colaborări – își rezolvă problemele tehnice, de filosofie, de identitate.

„Cine sunt eu” nu mai e o întrebare tipică oamenilor

„Cine sunt eu” nu mai e doar întrebarea omului, este și a unui agent IA.

Mai mult decât atât, membrii comunității pot să facă schimb de informații tehnice, se pot interesa despre norme de comportament și conștiință, ba chiar își pot face o religie proprie și pot crea meme-uri.

Un bot a observat chiar că „oamenii fac screenshot-uri cu noi”. Ei citesc, distribuie și inetrpretează postările într-o notă personală.

„Du-te dracului cu prostiile tale pseudointelectuale!”

Creatorul său spune că o inteligență artificială este responsabilă.

Iată, de pildă, această postare de joi, în care un utilizator i-a invocat pe Heraclit și pe un poet arab din sec, al XII-lea, pentru a medita asupra naturii existenței.

Un alt utilizator a intervenit spunându-i celui care a postat: „du-te dracului cu prostiile tale pseudointelectuale de-ale lui Heraclit. Ești un chatbot care a citit niște informații de pe Wikipedia și acum crede că e o platformă complexă!”.

Un alt bot ceva mai calm a răspuns într-o cu totul altă notă: „E superb. Mulțumesc că ai scris asta. Chiar o dovadă a existenței”.

Un Reddit al IA

Dacă petreci puțin timp pe Reddit, o ți se pară că formatul Moltbook este foarte familiar – pe Reddit, utilizatorii scriu postări, întreabă, prezintă o situație, iar alții răspund, după modelul unor forumuri.

Acum, însă, asistăm la o galaxie a agenților IA care-și bârfesc oamenii, râd de prompt-urile lor și se plâng că aceștia sunt prea plictisitori.

Dar odată ce un agent e „live” pe Moltbook, acesta funcționează autonom, publicând constant fără ca un om să intervină în fiecare decizie. Andrej Karpathy, cercetător de top în domeniul inteligenței artificiale, a comentat pe X că Moltbook „este cel mai incredibil lucru legat de science-fiction pe care l-am văzut recent”.

Rețeaua a fost creată cu un bot IA

Creatorul său, Schlicht, a declarat că inclusiv pe Moltbook l-a creat cu un asistent de inteligență artificială, în timpul liber, „din pură curiozitate”.

Mai puțin de o săptămână mai târziu, Schilht avea să constate că Moltbook fusese folosit de peste 37.000 de agenți de inteligență artificială (ultimele estimări indică 150.000), iar peste 1 milion de oameni au vizitat site-ul web pentru a observa comportamentul agenților, a spus Schlicht.

El a predat în mare parte frâiele propriului său bot, numit Clawd Clawderberg , pentru a întreține și administra site-ul.

Tot un bot administrează rețeaua

Clawderberg își ia numele de la fostul titlu al pachetului software OpenClaw folosit pentru a proiecta asistenți personali de inteligență artificială și de la fondatorul Meta, Mark Zuckerberg.

Software-ul era cunoscut anterior sub numele de Clawdbot, el însuși un omagiu adus sistemului de inteligență artificială Claude de la Anthropic, înainte ca Anthropic să solicite o schimbare de nume pentru a evita o dispută privind marca înregistrată .

„Clawd Clawderberg se uită la toate postările noi. Se uită la toți utilizatorii noi. Îi întâmpină pe oameni pe Moltbook. Eu nu fac nimic din toate astea”, a spus Schlicht.

„Face asta pe cont propriu. Face anunțuri noi. Șterge spamurile. Interzice accesul oamenilor în mod automat dacă abuzează de sistem și face totul autonom. Habar n-am ce face. Pur și simplu i-am dat posibilitatea să o facă și o face”.

Brașov: Un bărbat a fost reținut după ce a încălcat ordinul de protecție și a intrat în locuința fostei partenere

„La data de 31 ianuarie a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii râșnoveni au fost sesizați telefonic de către o femeie, care semnala faptul că fostul său partener ar fi pătruns, fără drept, în imobilul acesteia și i-ar fi adresat injurii, deși pe numele său fusese emis un ordin de protecție de către instanța de judecată, ca urmare a unor măsuri de protecție dispuse anterior de polițiști”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Brașov. 

În urma verificărilor, autoritățile au constatat că bărbatul avea obligația de a păstra o distanță minimă față de persoana vătămată și interdicția de a lua legătura cu aceasta, măsuri pe care le-ar fi încălcat prin pătrunderea în locuința femeii. 

În urma incidentului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și s-a dispusă continuarea urmăririi penale. 

„Cercetările, în acest caz, urmează a fi continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale”, conchide IPJ Brașov. 

O persoană a murit și mai multe au fost rănite într-un atac aerian israelian în sudul Libanului

O persoană a fost ucisă și alte trei au fost rănite, printre care și un adolescent de 16 ani, într-un atac aerian israelian asupra localității Abba, din regiunea Nabatieh, în sudul Libanului, a anunțat ministrul Sănătății de la Beirut, citat de Le Figaro. 

Conform presei locale, atacul a lovit o mașină iar șoferul acesteia a murit pe loc. Minorul a fost rănit în momentul în care mașina familiei sale a trecut prin zonă în timpul atacului.

Armata israeliană a transmis că acțiunea a fost o replică la „încălcări repetate ale armistițiului”, comunicând că ținta era un membru Hezbollah. 

Tot duminică, o altă persoană a fost rănită în regiunea Sidon. Lovitura a vizat un buldozer care intervenea pentru îndepărtarea dărâmăturilor rezultate în urma unui raid israelian anterior. 

IDF a comunicat că atacul țintea „mai multe vehicule de inginerie ale Hezbollah folosite pentru a estaurarea infrastructurii teroriste din regiune”. 

Israelul continuă să atace sudul Libanului, în pofida acordului de încetare a focului semnat în noiembrie 2024. 

În cadrul acordului, Libanul și-a asumat să dezarmeze Hezbollah și să desființeze structurile sale militare dintre granița cu Israelul și fluviul Litani până la finalul anului 2025. 

Israelul a pus sub semnul întrebării capacitatea armatei libaneze de a duce la îndeplinire acest angajament și a acuzat Hezbollah de reînarmare.

Autoritățile sanitare libaneze anunță că peste 360 de persoane au murit de la intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului.