S-a lansat Timi, asistenta virtuală a Primăriei din Timișoara

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat că, de miercuri, timișorenii o au la dispoziție pe Timi, asistentă virtuală, care îi va ajuta în relația cu Primăria.

„Timi e harnica din primărie care le știe pe toate. Se bazează pe inteligența artificială și lucrează 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână”, susține Fritz.

Timi poate fi găsită pe primariatm.ro și în Contul Unic, folosit deja de peste 140.000 de timișoreni.

Ea comunică în orice limbă, iar aplicația poate fi folosită și în sistem audio.

„Are răspunsuri bazate exclusiv pe informațiile oficiale ale Primăriei. Fără opinii, fără surse externe și fără confuzie”, adaugă primarul.

Timi face programări online în timp real și trimite automat programarea prin SMS, preia sesizări și le direcționează automat către departamentele responsabile.

Dominic Fritz anunță că aplicația este deocamdată în teste.

Dezinformarea și escrocheriile, pericole fatale pentru bolnavii de cancer

Este o problemă „zilnică”, asigură dr. Mario Di Palma, medic oncolog la Institutul Gustave-Roussy din Villejuif (Val-de-Marne): între chimioterapia presupus „inutilă” sau chiar riscantă, presupusele virtuți ale postului, demonizarea zahărului sau tratamentele „alternative”, informațiile false despre  cancere abundă și pot dăuna grav pacienților, provocând întârzieri în îngrijire, complicații și chiar deces, avertizează profesioniștii și asociațiile, potrivit Le Figaro.

Deși impactul dezinformării rămâne dificil de cuantificat, acest practician infirmă adesea convingerile false, în principal „în legătură cu dieta, postul și suplimentele alimentare”, a declarat el pentru AFP. Mulți pacienți vor să renunțe la zahăr „pentru că au citit pe rețelele de socializare că acesta hrănește tumorile” – ceea ce este fals. „Pacienții caută modalități prin care pot face o diferență, iar dieta este una dintre ele, dar trebuie să rămânem prudenți”, subliniază Emilie Groyer, doctor în biologie și redactor-șef al site-ului web al revistei asociației Rose Up, care sprijină femeile cu cancer.

Suplimente alimentare, luate adesea fără sfatul medicului

O dietă strictă riscă să „slăbească” pacienții: dacă aceștia sunt malnutriți, „pacienții tolerează tratamentele mai puțin bine, trebuie să reducă dozele, iar acest lucru le afectează prognosticul”, explică ea, menționând o membră care era în post și, prea obosită, a trebuit să-și suspende tratamentul.

În speranța de a contracara efectele secundare ale tratamentelor sau de a-și îmbunătăți starea de bine, multe persoane afectate de cancer recurg și la suplimente alimentare, adesea fără sfatul medicului, potrivit mai multor oncologi. Cu toate acestea, aceste suplimente pot perturba eliminarea anumitor tratamente de către organism. „La Gustave-Roussy, vedem în fiecare an mai multe persoane care dezvoltă insuficiență renală sau hepatită din cauza unei interacțiuni între un supliment alimentar și un medicament anticancerigen”, explică dr. Di Palma, subliniind necesitatea unui climat de încredere cu pacientul.

Pacienții cu cancer, ținte pentru indivizi rău intenționați

Mai vulnerabile, persoanele cu cancer sunt, de asemenea, „ținte principale pentru indivizi rău intenționați sau mișcări mai structurate”, avertizează Hugues Gascan, președintele Grupului pentru Studiul Fenomenelor Sectare (GéPS). El îndeamnă oamenii să nu „disocieze abuzul terapeutic de abuzul de tip sectar”, citând ca exemplu „medicina germanică”, promovată de Ryke Geerd Hamer și bazată pe ideea falsă că cancerul provine dintr-un „nod psihologic”. Această abordare a dat naștere la „decodarea biologică sau reprogramarea celulară, vândută ca leac pentru cancer”, notează el.

Cod roșu și portocaliu de vânt și ploi în Spania. Atentionare MAE

MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Spania – Comunitatea Autonomă Andaluzia asupra faptului că Agenția Meteorologică locală a emis un cod roșu de intensificări ale vântului de până la 100km/h și ploi în cantități semnificative în provinciile Sevilla și Cadiz și cod portocaliu de vânt puternic în provincia Malaga, Comunitatea Autonomă Andaluzia, pentru perioada de 4 – 5 februarie 2026.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Sevilla: +34954233243, +34954230947, +34954624053 apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al Consulatului General al României la Sevilla: + 34648212169.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet http://www.meteoalarm.org, http://sevilla.mae.ro/contact, www.mae.ro.

Coaliția sub acoperire. Un lider PSD încearcă să afle dacă există „UDMR-iști mascați în PSD-iști”

Liderul social-democrat s-a referit la recenta declarație a președintelui UDMR, Kelemen Hunor, care a criticat unele măsuri ale Guvernului Bolojan.

„Am fost acuzați că vrem să rupem Coaliția, că am avea o agendă ascunsă atunci când semnalăm măsuri luate fără consultare și fără a ține cont de cel mai important lucru: oamenii Adevărul este simplu și corect: guvernăm împreună doar dacă luăm decizii împreună. PSD nu a cerut altceva decât respectarea unui protocol semnat și asumat de către toți partenerii de guvernare. (…) Pe lângă „PNL-iști” mascați în PSD-iști, să înțeleg că avem acum și „UDMR-iști” mascați în PSD-iști?”, s-a întrebat Claudiu Manda pe Facebook.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, printre altele, că majorarea taxelor și impozitelor locale a fost făcută fără suficiente calcule și fără o dezbatere publică reală. Acesta a explicat că, deși autoritățile locale pot decide nivelul taxelor prin hotărâri ale consiliilor locale, presiunea apărută între Crăciun și Anul Nou a dus la decizii grăbite.

Manda cere aprobarea pachetului de măsuri PSD

Secretarul general al PSD a cerut ca pachetul social anunțat de partidul său să fie preluat de Guvern.

„Amânarea măsurilor propuse de PSD, precum și a corectării măsurilor greșite luate fără consultare, nu a dus la stabilitate, ci la blocaje. Am votat măsurile guvernului din care facem parte — unele dure — însă există o limită: atunci când vorbim despre mame, pensionari și persoane cu probleme grave de sănătate. Am spus constant că, pe lângă ajustări, este nevoie de dezvoltare, construcție și viziune”, a precizat Claudiu Manda.

Pachetul de Solidaritate propus de PSD vizează mai multe categorii vulnerabile. Pe listă sunt mamele în concediul maternal, veteranii, pensionarii cu pensii mici, copiii cu dizabilități și familiile cu venituri reduse. Reprezentanții PSD condiționează rămânerea la guvernare de adoptarea pachetului.

Opoziția atacă trei miniștri din Guvernul Bolojan cu mai multe moțiuni simple. Educația și Apărarea, pe listă

La începutul sesiunii parlamentare de miercuri, senatorii AUR, POT și PACE – Întâi România au anunțat public că au depus trei moțiuni simple. Demersurile vizează Guvernul, pentru situația privind acordul UE-Mercosur, Ministerul Apărării și Ministerul Educației, unde Ilie Bolojan ocupă funcția de ministru interimar.

Prima moțiune a fost prezentată în plenul Senatului de senatorul AUR Petrișor Peiu. Aceasta a criticat Executivul pentru modul în care a gestionat acordul UE-Mercosur.

Inițiatorii susțin că România a acceptat înțelegeri importante fără o dezbatere publică reală și fără o analiză a efectelor asupra economiei. În text se arată că România „se angajează într-un acord strategic major prin mandat clandestin, fără analiză și împotriva propriilor interese”.

Cei 47 de senatori semnatari acuză Guvernul de „servilism, suficiență și puțină știință”.

„Susținerea acordului UE-Mercosur a driblat dezbaterea parlamentară. Nu am fost chemați să discutăm nici oportunitatea și nici condițiile sau limitele unei asemenea susțineri, ceea ce a permis Guvernului să construiască un mandat informal, transmis prin Ministerul Afacerilor Externe către reprezentantul României în COREPER II. O decizie cu impact major asupra agriculturii și industriei a fost mutată din spațiul deliberării politice în cel al procedurii administrative. Dacă servilismul sau ignoranța au stat la baza acestei acțiuni politice ne-ar fi greu să ne pronunțăm tranșant, însă, trebuie să o spunem că ambele sunt la fel de grave, motiv pentru care mandatul premierul ar trebui să se afle deja pe biroul de la Cotroceni”, este menționat în document.

A doua moțiune depusă de opoziție îl vizează pe ministrul Apărării, Radu Miruță, și poartă titlul „Ministrul progresist Radu Miruță compromite credibilitatea politicii de apărare a României prin declarații iresponsabile și lipsă de analiză strategică”.

În textul moțiunii sunt criticate afirmațiile publice despre posibile misiuni militare în Groenlanda. În document se precizează: „Ministerul Apărării, domnul Radu Miruță a emis declarații publice privind posibile misiuni în Groenlanda, o zonă fără legătură directă cu obligațiile de apărare colectivă ale României, fără a furniza un cadru strategic, legal și de interoperabilitate cu NATO și UE, așa cum cer standardele diplomatice”.

Autorii moțiunii simple susțin că lipsa clarificărilor legale și strategice demonstrează „o neglijență politică incompatibilă cu funcția deținută”.

A treia moțiune îl vizează pe premierul Ilie Bolojan, în prezent ministru interimar al Educației, și se referă la situația elevilor și studenților. Inițiatorii au afirmat că politicile recente au afectat direct sprijinul financiar acordat tinerilor.

În text se menționează: „În ultimii ani, România a reușit o performanță rară, a vorbit constant despre viitor, în timp ce a tăiat metodic exact din generația care ar trebui să-l construiască. Elevii și studenții sunt invocați în discursuri, dar eliminați din bugete. Lăudați în campanii, dar abandonați în politici publice. Sub conducerea ministrului interimar al Educației, domnul Ilie Bolojan, educația a intrat într-o zonă periculoasă de austeritate fără protecție, reformă fără sprijin, responsabilitate fără asumare”.

De asemenea, în document mai sunt vizate de acuzații și reducerea burselor și limitarea facilităților de transport, alături de sprijinul acordat doar pentru o parte din an.

Mihai Fifor îi cere președintelui să prezinte probele cu privire la anularea alegerilor

Social-democratul spune că raportul face afirmații extrem de grave la adresa României și nu poate fi ignorat.

„Raportul Comisiei Juridice din Camera Reprezentanților a SUA privind cenzura în mediul online și interferențele instituționale în procesele democratice conține afirmații extrem de grave la adresa României, în special în legătură cu anularea alegerilor. Acest document nu poate fi ignorat și nici minimalizat pe criterii de apartenență politică ale autorilor săi. Este un raport oficial al Parlamentului celui mai important partener strategic al României și trebuie tratat ca atare, cu maximă responsabilitate”, scrie Mihai Fifor, miercuri, pe Facebook.

El susține că acuzațiile trebuie lămurite în mod clar și complet.

„Ignorarea lor sau amânarea unui răspuns oficial din partea statului român nu face decât să alimenteze suspiciunile și să valideze, prin tăcere, afirmațiile formulate în documentul american”, adaugă Fifor.

El adaugă că, în acest context, președintele are obligația de a prezenta public probele și argumentele „pe care a afirmat că le deține cu privire la anularea alegerilor”.

„Condamnare a unor politici ale UE”

„Partidul Social Democrat consideră că, în chestiuni care pun sub semnul întrebării validitatea sistemului electoral, instituțiile statului trebuie să manifeste transparență totală. Întregul adevăr trebuie prezentat cetățenilor români, pentru că este vorba despre votul lor. Miza este credibilitatea sistemului electoral, care reprezintă fundamentul democrației din România”, a mai scris social-democratul.

El mai arată că raportul Comisiei Juridice a Camerei Reprezentanților constituie „o condamnare explicită a unor politici ale Uniunea Europeană considerate ca interferând cu libertatea de exprimare”: „În lipsa unor clarificări oficiale ferme din partea statului român, există riscul ca România să fie prinsă la mijloc într-o dispută transatlantică majoră, cu potențiale consecințe politice și diplomatice. Clarificarea rapidă, completă și publică a acestor aspecte este o necesitate pentru protejarea democrației românești și a credibilității externe a României”.

Comisia juridică din Camera Reprezentanților a SUA, condusă de republicanul Jim Jordan, un apropiat al președintelui SUA, Donald Trump, a publicat în marți seară un raport de 160 de pagini în care acuză Comisia Europeană că a interferat în alegerile prezidențiale anulate din România și că cenzurează dreptul fundamental la libera exprimare.

 

Temperaturi minime istorice în Cuba: Insula a înregistrat 0°C pentru prima dată de la începutul măsurătorilor

Staţia meteorologică „Indio Hatuey” a înregistrat, marți, o valoare de 0 grade Celsius, atingând pentru prima dată punctul de îngheţ pe teritoriul cubanez şi reprezentând un nou record naţional de temperatură minimală, a transmis Institutul de Meterologie din Cuba pe pagina sa de Facebook.

Recordul anterior a fost de 0,6°C, măsurat în Bainoa, Mayabeque, pe 18 februarie 1996, care se învecinează cu Matanzas.

Centrul meteorologic din provincia Matanzas a confirmat prezenţa îngheţului la nivelul culturilor din zona staţiei „Indio Hatuey”, un fenomen rar întâlnit pe o insulă care are o climă tropicală.

Potrivit NDTV, Cuba ține evidența datelor meteorologice încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, însă datele au devenit mai fiabile începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Temperatura minimă istorică înregistrată pe insulă s-a produs în contextul unui front rece foarte intens care provine din America de Nord, aducând cu sine o masă de aer polar spre zona Mării Caraibilor.

O parte din Statele Unite se confruntă în ultima perioadă cu un ger intens, după ce o furtună masivă de iarnă a provocat zeci de morți și a lăsat fără curent electric sute de mii de persoane.

Zelenski: Rusia a folosit „armistițiul energetic” pentru a pregăti atacuri de iarnă

Președintele Volodimir Zelenski a spus că Rusia a folosit propunerile de pace ale SUA ca o pauză pentru a aduna rachete și drone înainte de un atac asupra Ucrainei în zilele cele mai reci de iarnă.

Într-o postare făcută marți pe Telegram, Zelenski a precizat că discuțiile de la Abu Dhabi au sfârșit cu propuneri americane de abținere de la serii de atacuri asupra infrastructurii energetice.

El a adăugat că Rusia a respectat oficial doar o parte din aceste propuneri, relatează Kyiv Post.

În timp ce atacurile asupra instalațiilor energetice s-au oprit, în ideea de a crea impresia unui acord, bombardamentele asupra căilor ferate și a altor infrastructuri au continuat.

„Americanii au crezut că acest lucru va funcționa timp de o săptămână”, a spus Volodimir Zelenski.

Președintele ucrainean a spus că această pauză nu a redus tensiunile, ci dimpotrivă, a permis Rusiei să acumuleze rachete pentru un atac de iarnă.

În noaptea de marți, Rusia a lansat peste 450 de drone și aproximativ 70 de rachete asupra Kievului și altor orașe ucrainene.

Atacurile au dus la rănirea a 9 persoane și au întrerupt curentul pentru mii de clădiri, în condițiile în care temperaturile au scăzut sub -20°C.

Forțele Aeriene ale Ucrainei au anunțat că apărarea aeriană a interceptat 450 de ținte, inclusiv 38 de rachete și 412 drone de diferite tipuri.

„Dacă vă uitați la pachetul de atac pe care Rusia intenționa să îl utilizeze imediat după încheierea discuțiilor anterioare de la Abu Dhabi, acesta era semnificativ mai mic la momentul respectiv”, a declarat Zelenski.

„Au amânat atacul, au crescut numărul de rachete și drone și au atacat în cele mai reci zile”, a mai declarat Volodimir Zelenski.

Potrivit lui, pachetul de atacuri a fost mai mare decât ceea ce Rusia ar fi putut desfășura anterior. Prin urmare, a spus el, nu există nicio bază pentru a vorbi despre „cadouri” sau o dezescaladare autentică.

Discuții amânate, dezescaladarea oprită

Volodimir Zelenski a descris propunerea SUA ca fiind logică din punct de vedere politic, menită să arate atât lumii că părțile sunt capabile să reducă intensitatea războiului cu Rusia.

El a explicat că dezescaladarea era destinată să continue până la următoarea întâlnire, după care ar fi urmat discuții mai serioase pentru încheierea conflictului.

Cu toate acestea, următoarea rundă de discuții a fost amânată pentru miercuri și joi din motive care nu au legătură cu Ucraina. În opinia Kievului, dezescaladarea nu a fost niciodată reluată.

Transportatori cercetați pentru un prejudiciu de 1,6 milioane de euro. Poliția a făcut 14 percheziții

Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 1 au pus în executare, miercuri 14 mandate de percheziție domiciliară, în Capitală și în județele Ilfov, Prahova, Constanța și Gorj. Descinderile au fost derulate într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

Vizate au fost mai multe persoane ce activează în domeniul transporturilor agabaritice, care ar fi produs un prejudiciu de 1.600.000 de euro.

„Din datele și probele administrate a reieșit faptul că, în perioada 2020-2023, mai multe persoane, în calitate de reprezentanți ai unor societăți comerciale și societăți pe acțiuni, ar fi efectuat peste 1.300 de transporturi agabaritice, iar pentru a reduce tariful de drum ar fi declarat, în cuprinsul cererilor pentru eliberarea autorizațiilor, date tehnice neconforme cu caracteristicile reale ale transporturilor. Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 1.600.000 de euro”, a transmis Poliția Capitalei.

Polițiștii au precizat că în urma perchezițiilor, persoanele vizate au fost depistate și urmează să fie conduse la audieri.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

Percheziții DIICOT la locuința unui român implicat în acte de sabotaj în Germania

„La data de 3 februarie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în baza unui Ordin European de Anchetă emis de autoritățile din Germania, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de tentativă de sabotaj”, informează DIICOT printr-un comunicat de presă emis miercuri. 

Ancheta realizată a rezultat că doi inculpați, dintre care unul este cetățean român, ar fi comis, atât individual, cât și împreună, mai multe acte de sabotaj asupra unor nave aflate în portul Hamburg. 

În perioada ianuarie-august 2025, cei doi ar fi aruncat peste 20 de kilograme de pietriș abraziv în blocul motor al unei nave, ar fi perforat conductele de alimentare cu apă dulce ale unei alte nave, ar fi îndepărtat capacele rezervoarelor de combustibil și ar fi dezactivat întrerupătoarele electronice de siguranță de la alte nave destinate marinei germane.

În urma percheziției efectuate la locuința inculpatului român, au fost identificate mai multe probe care vor fi transmise autorităților germane.

Totodată, în cursul zilei de marți, cei doi inculpați au fost reținuți. Românul a fost reținut în Germania, celălat fiind reținut în în Grecia.

„Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se mai arată în comunicatul de presă.