Potrivit sindicatului, şefii de structuri din Cancelaria Prim-ministrului au primit solicitarea oficială să transmită „lista funcţiilor propuse pentru menţinere” şi „codul unic de identificare pentru fiecare post propus”.
Sindicaliştii susţin că aceste coduri permit identificarea exactă a fiecărui angajat, fiind doar o „anonimizare birocratică”.
Solicitarea ar fi fost făcută cu termen de urgenţă şi însoţită de precizarea că va fi folosită ca „document de lucru oficial”. Sindicatul consideră că aceasta este o „formă de identificare a persoanelor vizate de o epurare mascată”, desfăşurată sub pretextul eficienţei administrative.
Sindicatul vorbeşte despre „teroare instituţionalizată” şi „cinism instituţionalizat” în procesul de reformă.
Sindicatul îi cere prim-ministrului să clarifice dacă a aprobat această practică sau asistă pasiv la „selecţia ocultă” a celor care vor fi concediaţi. Mesajul se încheie cu sloganul „NOI NU suntem EI. NOI NU suntem coduri”.
Articolul Sindicatul Angajaţilor din Aparatul de Lucru al Guvernului îl acuză pe Mihai Jurca că a cerut liste cu angajaţii vizaţi de concedieri apare prima dată în Mediafax.