Radu Miruță, după incidentele cu drone din Galați și Tulcea: Tehnologia dronelor împotriva cărora luptăm se îmbunătățește

Situația actuală a fragmentelor de drone

„Cu cele din această sâmbătă, da, au fost și recuperate. Se face și o expertiză a explozibilului care a fost găsit acolo. A fost detonat, adică a dispărut riscul să poată exploda în jurul celor care se ocupau să adune acele resturi. Din punctul ăsta de vedere, este închis”, spune Radu Miruță, la Digi24 după ce au fost identificate fragmente de drone în Galați și Tulcea. 

Necesitatea schimbărilor și limătările statului român

Ministrul a explicat că schimbările din ultimii ani, generate de utilizarea pe scară largă a dronelor în Războiul din Ucraina, impun o regândire a strategiilor militare. 

„De doi ani s-a schimbat realitate și au intervenit aceste drone care presupun o rearanjare nu numai a strategiei, ci și a capabilităților”, spune oficialul.

Miruță a explicat și limitările sistemelor de detecție ale României, privind condițiile impuse de relief și altitudinea la ce zboară drona. 

„Armata română are o capabilitate tehnica de a supraveghea absolut întreg spațiu aerian românesc de la o altitudine în sus. De la o altitudine în jos, lucrurile se împart în scenarii și în situații. Și anume, în funcție de situația reliefului din zonă. Dacă este relief de jur împrejur, performanța acestor radare este limitată, fie pe distanță, fie pe înălțime, pentru că fasciculul de la sursă nu mai ajunge să atingă obiectul. Un alt aspect este legat de altitudine care nu mai e foarte influențată de relief. Dacă se zboară la 50 de metri, cum a fost drona de la Galați, la 45-50 de metri, acolo trebuie să există o soluție radar locală”, susține ministrul Apărării. 

Totuși, acesta a precizat: „Armata Română are și soluții pentru astfel de situații, însă sunt limitate. Sunt puține și le direcționăm acolo unde este apreciat că riscul este mai mare”. 

Evoluția dronelor

Oficialul a atras atenția și asupra evoluției tehnologice a dronelor. „Sunt altfel de drone. Sunt cu alta amprentă termică, sunt cu poziționarea motorului în față, nu în spate. Sunt cu capacitate de atac a celor care vor să atace drona respectivă. Dacă până acum dronele erau pur și simplu direcționate să explodeze acolo unde pică, acum au încărcătură care poate pleca împotriva unui elicopter”, spune Miruță. 

Ministrul Apărării a reiterat că România nu se află în război și există riscuri, punctând că dronele care ajung în România sunt unități care sunt afectate de apărarea antiaeriană ucrainean și care își pierd traiectoria și ajung accidental pe teritoriul României.