Mijlocașul lui Inter Milano, Piotr Zielinski, indisponibil câteva săptămâni

Mediafax

Zielinski s-a accidentat în victoria cu 3-2 împotriva Monzei, sâmbătă, în Serie A.

Intrat pe teren în minutul 70, mijlocașul a fost nevoit să iasă doar trei minute mai târziu, fiind ajutat să părăsească terenul.

Inter a confirmat că jucătorul va rata meciul retur cu Feyenoord din optimile Ligii Campionilor. Starea sa medicală va fi reevaluată în săptămânile următoare.

Zielinski, care a bifat 33 de apariții în acest sezon pentru Inter și a marcat două goluri, riscă să rateze și următoarele partide din Serie A.

Articolul Mijlocașul lui Inter Milano, Piotr Zielinski, indisponibil câteva săptămâni apare prima dată în Mediafax.