Legea „Nordis” ajunge la vot final miercuri: avansuri plafonate și preapartamentare obligatorie

Proiectul modifică Legea 10/1995 privind calitatea în construcții și Legea cadastrului, având ca scop protejarea cumpărătorilor de practici abuzive.

Ce prevede proiectul

Conform noilor prevederi, suma plătită pentru rezervare:

-nu poate depăși 15% din prețul locuinței;
-se scade din prețul final;
-se restituie integral în 30 de zile, dacă nu se semnează actul de vânzare în termenul prevăzut.

Dezvoltatorii imobiliari vor putea solicita avansuri doar în funcție de stadiul fizic al proiectului:
– încă 25% după finalizarea structurii de rezistență,
– încă 20% la finalizarea instalațiilor.

Toate sumele achitate ca avans vor fi depuse într-un cont bancar dedicat, pe numele dezvoltatorului, și vor putea fi folosite exclusiv pentru continuarea investiției imobiliare.

Preapartamentarea, element nou introdus

Un alt element cheie al proiectului este introducerea preapartamentării: fiecare unitate locativă va avea carte funciară individuală încă din faza de proiect, pentru a elimina riscul supraînscrierilor și al vânzărilor multiple.

Camera Deputaților este forul decizional. Proiectul a fost deja adoptat de Senat pe 14 aprilie 2025. Dacă va primi votul final, legea va intra rapid în procedura de promulgare.

Cine sunt inițiatorii

Proiectul a fost inițiat de 72 de deputați, patru de la PNL și 68 de la PSD, printre care fostul lider social-democrat Marcel Ciolacu.