Dane a interpretat rolul patriarhului familiei Cal Jacobs în serialul de succes pentru adolescenți Euphoria, difuzat de HBO. Înainte de asta, era cunoscut mai ales pentru rolul doctorului Mark Sloan, sau „Dr. McSteamy”, din serialul medical Grey’s Anatomy.

Actorul născut în California a fost diagnosticat anul trecut cu SLA și și-a petrecut ultimele luni informând publicul cu privire la cea mai comună formă de boală a neuronilor motori (MND).

„Cu inima grea, vă anunțăm că Eric Dane a decedat după o luptă curajoasă cu SLA”, se arată într-o declarație a familiei sale.

A fost căsătorit cu actrița și modelul Rebecca Gayheart, cu care a avut doi copii.

Declarația scrisă menționează că și-a petrecut ultimele zile înconjurat de prieteni și de soția sa devotată, precum și de cele două fiice, Billie și Georgia, „care erau centrul lumii sale”.

„Va fi profund regretat și amintit cu drag mereu. Eric își adora fanii și le va fi veșnic recunoscător pentru dragostea și sprijinul pe care le-a primit”, se menționează în declarație.

Dane a interpretat și rolul lui Jason Dean în serialul fantastic Charmed și al căpitanului Tom Chandler în serialul de acțiune The Last Ship, apărând totodată în filme precum Marley & Me, Valentine’s Day și Burlesque.

ALS, cunoscută și sub numele de boala Lou Gehrig, este o boală degenerativă rară care provoacă paralizia progresivă a mușchilor.

Aceasta afectează celulele nervoase din creier și coloana vertebrală care controlează mișcarea mușchilor, determinând pacienții să-și piardă treptat capacitatea de a vorbi, mânca, merge și respira independent.

Vara trecută, Dane a declarat pentru emisiunea Good Morning America a rețelei ABC că diagnosticul l-a făcut „furios”.

„Pentru că, știți, tatăl meu mi-a fost luat când eram mic”, a spus el în cadrul emisiunii.

„Și acum, știți, există o mare probabilitate să fiu luat de lângă fetele mele când ele sunt încă foarte mici”.

Tatăl său s-a sinucis când Dane avea șapte ani.

Actorul s-a născut în San Francisco în 1972 și a debutat la televiziune în serialul Wonder Years în 1993.

Marți, majoritatea parlamentară a adoptat o rezoluție prin care mandata executivul să participe, cu statut de „observator”, atât la reuniunea inaugurală a Consiliului de Pace, programată la Washington pe 19 februarie 2026, cât și la activitățile ulterioare ale organizației, arată Il Post.

Această formulă de „observator” reprezintă un compromis, după ce premierul Giorgia Meloni refuzase inițial să ratifice actul constitutiv al organismului. Ea a reclamat motive de incompatibilitate cu Constituția Italiei.

Despre Consiliul de Pace al lui Trump

Consiliul de Pace este o organizație internațională înființată și prezidată de Donald Trump, având scopul declarat de a promova stabilitatea și pacea în diverse regiuni ale lumii, începând cu Gaza. Statutul său conferă președintelui o poziție centrală și puteri extinse în ceea ce privește invitarea și reconfirmarea statelor participante.

Documentul de fondator prevede posibilitatea ca anumite state să participe ca „membri fără drept de vot” în așteptarea ratificării tratatului. Cu toate acestea, noțiunea de „observator”, așa cum a fost invocată de guvernul italian, nu este reglementată explicit în statut.

De la entuziasm la reconsiderare

Inițial, premierul Meloni și-a exprimat entuziasmul față de aderarea Italiei la Consiliul de Pace. A fost dealtfel singurul lider european care s-a arătat dispus să ratifice actul la ceremonia prezidată de Trump la Davos, în ianuarie.

Ulterior însă, în urma criticilor interne și a rezervelor exprimate inclusiv de ministrul de Externe Antonio Tajani, guvernul a invocat articolul 11 din Constituția italiană. Acesta permite limitări ale suveranității doar „în condiții de paritate cu alte state”. Este o condiție considerată dificil de îndeplinit într-un organism în care președintele deține prerogative atât de extinse.

Pentru a evita o ruptură diplomatică cu Washingtonul, executivul a optat pentru participarea ca „observator”. Aceasta este practic o soluție care permite prezența Italiei fără a fi nevoie de ratificarea tratatului.

Consiliul de Pace: implicații juridice incerte

Statutul Consiliului nu menționează explicit statutul de „observator”, ci doar pe cel de „membru fără drept de vot”, care presupune o intenție ulterioară de ratificare. Or, guvernul italian susține că o astfel de ratificare ar fi incompatibilă cu Constituția.

Această ambiguitate ridică întrebări suplimentare. O participare fără drept de vot ar putea, paradoxal, să accentueze lipsa de „paritate” cerută de articolul 11. Astfel, Italia s-ar plasa într-o poziție subordonată față de ceilalți membri. În plus, o ratificare formală ar necesita o procedură parlamentară distinctă și mai complexă decât simpla rezoluție votată marți.

Decizia este interpretată și dintr-o perspectivă politică. Meloni încearcă să mențină o relație privilegiată cu Donald Trump și să asigure Italiei un rol activ în dosarele din Orientul Mijlociu, o regiune în care Roma are o prezență diplomatică relevantă.

Pe de altă parte, Germania și alte state europene au ales să nu participe la această inițiativă, ceea ce a sporit presiunea asupra guvernului italian.

Ministrul Tajani a argumentat în Parlament că absența Italiei de la un forum dedicat păcii ar fi „politic de neînțeles”, un argument contestat însă de opoziție și de unii juriști.

Între pragmatism și incertitudine

Participarea cu statut de „observator” pare a fi o soluție de compromis menită să evite atât o confruntare cu Washingtonul, cât și un potențial conflict constituțional intern. Rămâne însă incertă soliditatea juridică a acestei formule și care sunt angajamentele pe termen lung pe care le implică.

Pentru moment, Italia va lua parte la lucrările Consiliului fără drept de vot. În acest mod va fi într-o poziție care încearcă să echilibreze loialitatea diplomatică față de SUA cu constrângerile constituționale interne.

E ușor să crezi că democrația moare doar prin tancuri și lovituri brutale. Dar uneori moare prin oboseală și prin lipsă de implicare. 20 februarie ne arată tocmai acest mecanism: cum o societate, speriată și dezbinată, poate fi convinsă să schimbe libertatea pe liniște și promisiuni populiste; cum un blocaj politic poate fi transformat în pretext pentru a concentra puterea; cum o democrație imperfectă poate fi declarată „ineficientă” și înlocuită cu autoritatea care, odată instalată, nu mai pleacă la termen.

Și mai ales: 20 februarie ne amintește un adevăr pe care românii îl învață mereu prea târziu: democrația, odată pierdută, nu se întoarce la comandă. Nu există garanția că o vei recupera. Nu există garanția că o vei recupera repede. România a pierdut-o atunci și avea să rătăcească decenii întregi prin dictaturi succesive, de la una la alta, ca într-un coridor fără ieșire, până când istoria i-a deschis din nou o ușă la finalul veacului mult mai târziu decât ar fi crezut cineva în 1938.

De aceea, 20 februarie nu ar trebui să fie uitat. Ar trebui să fie o un avertisment. O avertizare pe care o păstrăm vie, nu din nostalgie, ci din instinct de supraviețuire civică. Pentru că democrația câștigată greu se poate pierde mai ușor decât ne place să credem. Iar când o pierzi, nu tu alegi cât durează întunericul. Tu doar trăiești în el și speri, fără nicio certitudine, că într-o zi se va termina.

20 februarie, ziua în care democrația din România a murit pentru peste jumătate de secol

La 20 februarie 1938, Palatul Regal a făcut public textul unei noi Constituții, decretată de monarh și supusă, în doar câteva zile, unui plebiscit. Documentul avea să fie promulgat la 27 februarie 1938 și să devină temelia juridică a unui regim în care puterea se concentra decisiv în mâinile regelui, marcând ruptura față de modelul parlamentar consacrat în perioada interbelică. Dictatura lui Carol a fost apoi urmată de Antonescu și legionari și mai apoi de comuniști. România avea să cadă pentru mai bine de jumătate de secol sub regimuri autoritare, iar democrația nu își va mai face apariția până în anii 90.

Alegerile din decembrie 1937: voturi multe, majoritate irealizabilă

Criza care a făcut posibil pasul din februarie a izbucnit după alegerile din 20–22 decembrie 1937. Niciuna dintre marile formațiuni, Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc, nu reușise să scoată o majoritate clară, iar Parlamentul rezultat a devenit un puzzle imposibil de „închis” fără compromisuri toxice.

În același timp, extrema dreaptă crescuse vizibil, iar Garda de Fier ajunsese suficient de puternică încât să sperie Palatul și să apese asupra străzii. Din acel punct, aritmetica electorală s-a transformat rapid în blocaj de guvernare.

Guvernul Goga–Cuza: soluția minoritară care a accelerat prăbușirea

În locul unei coaliții clasice, regele îl numise prim-ministru pe Octavian Goga, într-o formulă sprijinită de A. C. Cuza. Cabinetul a fost minoritar, fragil și contestat, iar tensiunile au crescut de la o săptămână la alta: partidele mari nu au găsit un acord, iar presiunea radicalizării sub resiunea extremiștilor a fost folosită ca argument pentru „ordine” și „autoritate”.

La 10 februarie 1938, regele a înlăturat guvernul și a făcut trecerea la o formulă de putere care nu mai depindea de majorități parlamentare, instalând un cabinet condus de Miron Cristea. A fost preludiul direct al Constituției decretate la 20 februarie.

Constituția din februarie 1938: actul juridic al dictaturii regale

Textul decretat în 20 februarie a fost urmat de un plebiscit „fulger” ținut la 24 februarie și de promulgarea din 27 februarie. Procedura a fost grăbită și controversată: participarea a fost tratată ca obligatorie, iar exprimarea votului a fost organizată în condiții care au slăbit secretul și libertatea opțiunii.

Dincolo de detalii, mesajul a fost limpede: Constituția a repoziționat centrul statului în jurul regelui. Guvernul a devenit, practic, responsabil în fața Coroanei, iar Parlamentul a rămas fără pârghiile prin care putea controla real executivul. Democrația interbelică, deja zguduită de crize, a fost astfel „închisă” legal.

Ca într-o ironie ce avea să semnaleze vremurile întunecate ce urmau să vină, în ziarul Curentul, ce prezenta noua constituție în zilele imediat următoare, articolul este întrerupt de o trimitere la un discurs rostit de Hitler în parlamentul german.

Europa anului 1938: presiunea externă și tentația autoritară

Schimbarea de la București nu a fost izolată. În Europa, democrațiile cedau teren, iar regimurile autoritare câștigau influență. Germania și Italia impuneau tot mai mult ritmul politic al continentului, în timp ce Marea Britanie și Franța păreau tot mai prudente în a garanta securitatea statelor mici din centrul și estul Europei.

Pe acest fundal, conducerea de la București a prezentat concentrarea puterii ca măsură de stabilitate într-o regiune vulnerabilă: amenințări revizioniste, slăbirea alianțelor, presiune economică și diplomatică crescândă. În realitate, „soluția” a însemnat amputarea pluralismului tocmai când riscurile externe cereau coeziune internă, nu supunere.

După 20 februarie: partidele au dispărut, iar partidul unic a apărut

În lunile următoare, regimul a strâns șurubul: partidele au fost dizolvate, iar viața politică a fost împinsă într-o singură matcă prin Frontul Renașterii Naționale. România a intrat într-un sistem în care alegerile și reprezentarea au devenit decor, iar puterea reală a rămas concentrată „sus”.

Un șir de dictaturi: de la Carol al II-lea la anii ’90

Privind înapoi, 20 februarie 1938 a fost începutul unui tunel istoric întunecat. Dictatura regală a fost urmată, după 1940, de regimul legionar și apoi de conducerea militară a lui Ion Antonescu. Regimuri ce au împins și mai mult distrugerea rămășițelor democrației românești prin crime și masacre.

După război, sub presiunea Uniunea Sovietică, România a alunecat către dictatura comunistă: Regele Mihai I a fost forțat să abdice la 30 decembrie 1947, iar pluralismul a fost îngropat instituțional pentru decenii.

Anii au curs sub un stat de partid unic, iar epoca Nicolae Ceaușescu a împins autoritarismul la o formă rigidă și personalizată. Abia prăbușirea comunismului în 1989 a redeschis scena politică, iar intrarea în anii ’90, cu Frontul Salvării Naționale în prim-plan și cu Ion Iliescu ca figură centrală a începutului de tranziție, a marcat revenirea treptată, dificilă și imperfectă, a competiției electorale și a instituțiilor democratice.

20 februarie 1938 ar trebui să rămână o data-simbol: ziua în care România a căzut, pentru mai bine de jumătate de secol, sub diferite forme de autoritarism până când democrația a început să reapară, timid, abia în deceniul 1990.

Potrivit documentelor făcute publice de U.S. Department of Justice, într-un mesaj din octombrie 2014, un corespondent al lui Epstein (cu identitatea cenzurată) susține că ar fi vorbit cu președintele rus și că acesta ar fi „foarte bucuros” să îl primească pentru o discuție despre „piețe financiare în secolul 21”. La câteva ore după primirea mesajului, Epstein l-a redirecționat către Kathy Ruemmler, avocat care urma să părăsească funcția de consilier juridic la Goldman Sachs Group Inc. după apariția unor detalii despre relația sa cu finanțatorul.

În corespondență, acesta anticipează că recomandarea va fi să nu meargă „deocamdată”, iar răspunsul primit confirmă prudența: „Da, răspunsul meu este același… distracția ta este anulată”, i-ar fi scris Ruemmler.

Contextul geopolitic explica reticența: cu câteva luni înainte, Rusia trimisese trupe pentru anexarea Crimeea de la Ucraina, declanșând sancțiuni ample din partea Uniunea Europeană și Statele Unite și o criză care, în timp, a escaladat în cel mai mare conflict din Europa de după al Doilea Război Mondial.

Încercări repetate: Sochi, forumul de la Sankt Petersburg și „bitcoin rusesc”

Documentele conturează o insistență de durată pentru o întâlnire directă, inclusiv prin intermediari politici. În ianuarie 2014, Epstein l-a abordat pe Thorbjorn Jagland, atunci secretar general al Council of Europe, sugerând că ar putea „explica” liderului de la Kremlin de ce Rusia ar trebui să aibă „o versiune sofisticată de bitcoin”. În aceeași perioadă, stațiunea Sochi se pregătea să găzduiască Jocurile Olimpice de iarnă 2014, pe care Putin le-a promovat ca vitrină a revenirii post-sovietice.

În mai 2013, finanțatorul îi cerea lui Jagland să îi obțină o audiență, argumentând că are „soluția” pentru atragerea investițiilor occidentale prin „securitizarea” investițiilor rusești, cu statul asumând „prima pierdere”. Într-un schimb ulterior, Jagland îi transmite că „nu e ușor” să explice el aceste idei și că rolul său ar fi, mai degrabă, „să obțină o întâlnire”.

În pofida numeroaselor referințe la Putin în arhivă, documentele nu oferă dovezi că o întâlnire ar fi avut loc. Dmitry Peskov a declarat că, din câte știe, președintele rus nu s-a întâlnit cu Epstein.

Vize, contacte și „prieteni în FSB”

Arhiva mai indică interesul constant pentru deplasări în Rusia. Epstein ar fi menționat că a avut vize rusești în mai mulți ani și că, în 2018, a primit avertisment că viza expiră și ar fi nevoie de o invitație oficială pentru reînnoire.

În paralel, documentele descriu contacte cu Sergei Belyakov, fost oficial implicat în organizarea forumului economic, precum și o afirmație într-un mesaj din 2015 în care Epstein susține că ar fi apelat la „prieteni” din FSB într-o dispută pe care o descria ca tentativă de șantaj.

Ecouri politice: anchetă în Norvegia și „sfaturi” despre Trump

Documentele menționează și faptul că autoritățile din Norvegia au deschis o investigație de corupție privind legăturile lui Jagland cu Epstein, iar avocatul Anders Brosveet a transmis că politicianul cooperează și neagă acuzațiile.

În plus, după alegerea lui Donald Trump, Epstein ar fi încercat să se prezinte drept o persoană care poate „explica” noua administrație unor interlocutori străini. Într-un mesaj din 2018, el spune că ar fi discutat cu Vitaly Churkin, fost ambasador al Rusiei la ONU, despre cum ar trebui abordat Trump, sugerând că astfel de „insight”-uri ar putea ajunge și la Kremlin înaintea summitului de la Helsinki.

În ansamblu, corespondența din arhiva DOJ descrie un efort persistent de „intrare” în cercurile de putere de la Moscova, însă, până acum, fără dovada unei întâlniri directe cu liderul rus.

„Având în vedere interesul enorm manifestat, voi da instrucțiuni secretarului de război și altor departamente și agenții relevante să înceapă procesul de identificare și publicare a documentelor guvernamentale referitoare la viața extraterestră, fenomene aeriene neidentificate (UAP) și obiecte zburătoare neidentificate (OZN-uri), precum și orice alte informații legate de aceste chestiuni extrem de complexe, dar extrem de interesante și importante”, a declarat el într-o postare pe Truth Social.

Declarațiile lui Trump vin după ce fostul președinte Barack Obama a atras atenția mass-media în weekend, când a părut să confirme existența extratereștrilor într-un interviu cu gazda podcastului Brian Tyler Cohen.

„Sunt reali, dar eu nu i-am văzut”, a spus Obama când a fost întrebat dacă extratereștrii sunt reali.

Fostul președinte a clarificat ulterior într-o postare pe Instagram că se referea la probabilitatea statistică ca viața să existe pe alte planete, având în vedere vastitatea universului.

„Dar distanțele dintre sistemele solare sunt atât de mari încât șansele ca extratereștrii să ne fi vizitat sunt mici, iar în timpul președinției mele nu am văzut nicio dovadă că extratereștrii ar fi luat contact cu noi”, a scris el.

Când a fost întrebat joi despre aceste comentarii, Trump a declarat la bordul avionului Air Force One: „Ei bine, nu știu dacă sunt reali sau nu. Pot să vă spun că a divulgat informații clasificate. Nu ar trebui să facă asta”.

Europa League – rezultate (tur)

Fenerbahçe – Nottingham Forest 0-3

Celtic – Stuttgart 1-4

Lille – Crvena Zvezda 0-1

Panathinaikos – Viktoria Plzeň 2-2

Brann – Bologna 0-1

GNK Dinamo – Genk 1-3

PAOK – Celta 1-2

Ludogorets – Ferencváros 2-1

(Echipe deja calificate direct în optimi: Aston Villa, Braga, Freiburg, Lyon, Midtjylland, Porto, Real Betis, Roma.)

Conference League – rezultate (tur)

Noah – AZ Alkmaar 1-0

Jagiellonia – Fiorentina 0-3

Zrinjski – Crystal Palace 1-1

Shkëndija – Samsunspor 0-1

Drita – Celje 2-3

KuPS Kuopio – Lech Poznań 0-2

Sigma Olomouc – Lausanne-Sport 1-1

Omonoia – Rijeka 0-1

(Echipe deja calificate direct în optimi: AEK Athens, AEK Larnaca, Mainz, Raków, Rayo Vallecano, Shakhtar Donetsk, Sparta Praha, Strasbourg.)

Retururile play-off-ului sunt programate joi, 26 februarie, iar tragerea la sorți pentru optimile de finală (plus sferturi și semifinale) are loc vineri, 27 februarie, la UEFA.

Un avion de vânătoare iranian s-a prăbușit joi seara în vestul Iranului, ucigând unul dintre cei doi piloți, a raportat televiziunea de stat IRIB.

Unul dintre piloți a murit, iar celălalt este în siguranță. Cauza accidentului este în prezent anchetată, a adăugat postul de televiziune.

Aeronava, un Nahaja cu două locuri, s-a prăbușit în timp ce efectua o misiune de antrenament nocturn în provincia Hamedan, potrivit Irib.

Unul dintre piloți a murit, iar celălalt este teafăr. Cauza accidentului este în prezent anchetată, a adăugat postul de televiziune.

Incidentul vine în contextul în care Iranul încearcă să proiecteze imaginea unei armate puternice și capabile să răspundă unei atac.

Statele Unite au trimis un număr semnificativ de avioane de vânătoare și forte navale în Orientul Mijlociu, construind cea mai mare concentrare de putere aeriană din regiune de la invazia Irakului din 2003.
Mișcarea extinde rapid capacitatea Washingtonului de a desfășura o campanie aeriană susținută împotriva Iranului, în timp ce președintele Donald Trump cântărește dacă va ordona lovituri și cu ce obiectiv – de la limitarea programului nuclear până la neutralizarea rachetelor sau, în scenariul maximal, schimbarea regimului de la Teheran.

Decizia vine pe fondul unui context economic mai dificil, marcat de scumpirea energiei, modificări fiscale și încetinirea consumului, factori care au pus presiune pe costuri și au redus marjele. Într-un raport publicat la Bursa de Valori București Bursa de Valori București, reprezentanții companiei arată că, începând cu iulie 2025, liberalizarea și creșterea prețurilor pe piața de energie, adoptarea de noi măsuri fiscale și majorarea TVA au schimbat semnificativ condițiile de operare.

Deși rezultatele au evoluat favorabil în primele șase luni din 2025, „schimbarea contextului economic a adus presiuni suplimentare asupra costurilor și a redus marjele operaționale”, potrivit documentului. Restaurantele care urmează să fie închise au cumulat o contribuție negativă semnificativă la nivel de EBITDA, iar grupul estimează că cererea va putea fi preluată de celelalte unități din rețea, fără un impact major asupra accesului clienților la produsele și serviciile Pizza Hut Pizza Hut.

Sphera este operatorul în sistem de franciză pentru KFC KFC, Pizza Hut și Taco Bell Taco Bell. În primele nouă luni ale anului trecut, compania a raportat vânzări totale de 1,15 miliarde lei (în creștere cu 0,7%) și un profit net de 42,8 milioane lei (în scădere cu 40%). În raportul trimestrial, compania a pus diminuarea profitului pe seama cheltuielilor de exploatare ridicate (în special salariale), a stagnării vânzărilor în România, a unui comportament mai prudent al consumatorilor și a intensificării concurenței în segmentul restaurantelor cu servire rapidă.

În privința angajaților, grupul afirmă că urmărește ca eficientizarea rețelei să aibă un impact cât mai redus, urmând să ofere opțiuni de relocare în cadrul rețelei Sphera.

La nivel bursier, acțiunile SFG sunt pe minus cu 4,7% în ultimele 12 luni și pe plus cu 4,8% în 2026, la o capitalizare de 1,5 miliarde lei. Printre acționarii companiei se numără Shaletia Ventures Limited Shaletia Ventures Limited (29,5%), Computerland Romania Computerland Romania (20,5%) și Wellkept Group Wellkept Group (17%). Anul trecut, compania a distribuit dividende totale de peste 80 milioane lei.

La sediul Departamentului de Justiție din Washington a avut loc joi o întâlnire bilaterală între ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, și șefa Departamentului de Justiție al SUA, Procurorul General al Statelor Unite, Pamela Bondi.

Cei doi au trecut în revistă cooperarea dintre structurile MAI și agențiile de aplicare a legii din SUA, inclusiv deciziile concrete de a dezvolta această cooperare, discutate în cadrul întâlnirii dintre ministrul român și conducerea FBI, agenție care funcționează în coordonarea DoJ.

„După întâlnirile de la FBI și Oficiul Directorului Național pentru Informații, întâlnirea cu Procurorul General Pamela Bondi continuă seria de contacte pe domeniul de competență al MAI, pentru a întări cooperarea dintre structurile ministerului și agențiile americane de aplicare a legii si comunitatea de informații. Aceste legături potențează cooperarea, iar cooperarea crește nivelul de eficiență al MAI pentru protejarea cetățenilor români și a frontierelor României, domeniile principale de competență ale MAI”, a declarat Cătălin Predoiu.

Belarus se află de mult timp sub sancțiuni occidentale din cauza situației drepturilor omului, Măsurile au fost înăsprite după ce președintele Aleksandr Lukașenko a permis folosirea teritoriului țării pentru invazia Rusiei în Ucraina, în 2022, relatează Reuters.

Președintele SUA, Donald Trump, a reluat dialogul cu Belarus și a ridicat unele sancțiuni, în schimbul eliberării unor deținuți considerați prizonieri politici de țările occidentale.

Ministrul belarus de Externe, Maxim Rîjenkov, urma să participe la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, a anunțat ministerul de la Minsk, iar partea americană a fost informată.

„Totuși, în pofida faptului că, din partea noastră, au fost îndeplinite toate procedurile necesare, delegației noastre nu i-au fost eliberate vizele”, a transmis ministerul într-un comunicat.

„În această situație, apare o întrebare legitimă: despre ce fel de pace și despre ce fel de succesiune a pașilor vorbim, dacă organizatorii nu pot finaliza nici măcar formalitățile de bază pentru ca noi să putem participa?”, a adăugat Ministerul de Externe de la Minsk.

Ministerul a precizat că invitația lui Trump pentru reuniune fusese trimisă inițial lui Lukașenko.

Lukașenko, aflat la putere din 1994, a acceptat luna trecută să se alăture Consiliului Păcii.

Trump l-a numit pe Lukașenko un lider „foarte respectat”, în timp ce liderii opoziției din exil îl denunță drept dictator.