Radu Miruță anunță două variante privind posibilitatea promovării CSA Steaua București

„Eu principial spun că, dacă ești bun sau dacă ești rău, trebuie să bați sau să pierzi pe terenul de joc. Nu să fie o barieră în mâna unui politician care să spună că ai ajuns să promovezi în Divizia A și nu poți pentru că este o lege care îți interzice”, a explicat ministrul Radu Miruță, la TVR, despre situația CSA Steaua.

Miruță a adăugat că există două variante pentru a depăși această barieră: schimbarea legii sau împărțirea între sectorul public și cel privat.

„Sunt în analiză zilele acestea care dintre cele două metode pot avea șansă mai mare sau se merge cu ele în paralel”, a precizat el.

Ministrul a subliniat importanța corectitudinii pentru sportivi.

„Nu este cinstit să ții niște sportivi buni pe margine, după ce s-au luptat 90 de minute, doar pentru că cineva a scris cu pixul undeva că nu au voie să joace mai departe. Vorbesc despre fotbal, dar se aplică și la celelalte sporturi”, a conchis ministrul.

CSA Steaua evoluează în Liga a doua și nu poate accede în primul eșalon din cauza statutului juridic. Fiind un club de drept public, nu îndeplinește condițiile cerute pentru participarea în Superliga României.

Miruță, despre pensiile militarilor: nu sunt „îmbuibații societății”, un pensionar la 48 de ani în 2025

Radu Miruță a fost întrebat, marți seara, la TVR, dacă mai atrage pe cineva să aibă o carieră militară în actualul context, în care se vorbește despre salarii, se vorbește foarte mult despre pensii și scăderea normei de hrană.

„Este un neadevăr să se vorbească despre scăderea salariilor. Am spus-o foarte ferm. Norma de hrană… s-a vorbit și ministrul au spus că nu să scadă și n-a scăzut”, a spus Miruță.

Miruță a spus că discuția în spațiul public privind pensiile militarilorn a fost la Finanțe, nu a venit din MApN.

„Eu n-o să dezvălui în spațiul public discuțiile dintr-o ședință de coaliție cu 7-8 oameni. Vă spun deschis că n-au pornit de la domnul Bolojan. Domnul Bolojan a luat act de propunere asta și începusem să facem analize, dar n-au pornit de la dumnealui. Eu cred că asta este datoria politicului care apără Ministerul. Să te duci să spui nu acum și nu asta, orice ar fi. S-a spus foarte ferm. I-am explicat și primului ministru cu date și să știți că e un om căruia dacă vii cu argumente și cu date indubitabile acceptă și asta e”, a spus Miruță.

Câți militari se vor pensiona acum?

Întrebat dacă îl sperie faptul că se discută acum despre pensiile de serviciu și despre o reformă în acest domeniu în cazul militarilor, iar astfel, ar putea să crească numărul celor care vor să iasă la pensie în perioada următoare, ministrul Apărării a spus că nu va fi o pensionare accelerată.

„M-am uitat foarte intens, pentru că îmi dau seama că e un cartof fierbinte și vreau să-i văd toate straturile, ca să-mi dau seama ce se întâmplă în perioada următoare. La MApN problema nu-i mare. Aproape aș zice că nu există. Nu știu cum e la celelalte ministere, la Ministerul de Interne, probabil că colegul meu, domnul vicepremier Predoiu știe foarte bine situația, dar eu m-am uitat pe segmentul meu. Avem o lege care spune că vârsta standard de pensionare va ajunge în 2035 la 60-65 de ani. Și până atunci crește progresiv. Astăzi este 58 de ani și 9 luni – 10 luni, pentru că crește în fiecare lună conform unei anexe dintr-un tabel la lege. Este o nedreptate care se spune despre pensionările din Armata Română, că se pensionează oamenii cu 13 ani mai devreme. Este luarea unei excepții și încercarea prin repetiție să o transformi în regulă. Oamenii în Ministerul Apărării trec de-a lungul carierei lor prin diverse segmente profesionale unde nimeresc o activitate mai grea care generează o reducere a vârstei de pensionare. Dar prin camera asta care îți adaugă ție reducerea vârstei de pensionare, nu treci 25 de ani. Adică beneficiază de reducerea mare a vârstei de pensionare parașutiștii, scafandrii, piloții de avioane de vânătoare, restul prin câte o bucată de 2-3-5 ani”, a explicat Radu Miruță.

Armata decontează chirie în București 500 de lei

Ministrul a mai spus că deși se spunea că în Ministerul Apărării se pensionează oamenii cu 13 ani mai devreme, el a luat luat media anului trecut, când limita inferioară era de 47 de ani și jumătate – 48 de ani. Media vârstei de pensionare în Ministerul Apărării a fost de 52 de ani.

„Din toți oamenii sunt 80-90.000, 89 de mii de salariati la Ministerul Apărării, unul singur s-a pensionat cu reducerea vârstei de 13 ani. Păi să mă ierte Dumnezeu, unul! Nu poți să povestești în jurul acelui unic caz, faptul că toți oamenii se pensionează cu 13 ani mai devreme, că nu e adevărat. Dacă discuți despre pensionarea acestor oameni mai devreme, ceea ce vă repet, nu este un astfel de adevăr, hai să ne uităm și din celelalte unghiuri. Sunt colegi în MApN, cărora le semnez în delegații. Au 23 de lei diurnă. Toți mergem pe stradă. Nu poți să pleci de acasă, să te întorci a doua, a treia zi și să primești 23 de lei de care să mănânci. Mulți dintre ei primesc, sau cei care primesc contravaloare locuinței, pentru că sunt plecați, primesc raportat la 2017. Sunt subofițeri care primesc vreo 500 de lei. Unde stai în București cu 500 de lei? Adică hai să ne uităm din toate unghiurile la acești oameni, că brusc au ajuns îmbuibații societății care se pensionează devreme și primesc pensii mari”, a mai spus Radu Miruță.

Pensia medie în Armată este de 5.008 lei.

Interul lui Chivu, eliminat din Liga Campionilor după eșecul cu Bodø/Glimt. Leverkusen și Newcastle merg și ele în optimi

Bayer Leverkusen a remizat acasă, 0-0, cu Olympiacos, rezultat suficient pentru calificare după 2-0 în prima manșă. Tot în play-off, Newcastle United a învins-o pe Qarabağ FK cu 3-2 și a închis dubla la un categoric 9-3 la general.

Inter – Bodø/Glimt 1-2 (1-3 în tur)

A fost final de drum european pentru Inter, finalistă în ediția precedentă a Ligii Campionilor. Pe stadionul Giuseppe Meazza din Milano, italienii au început curajos și au controlat prima parte, cu numeroase lovituri de colț și ocazii la poarta apărată de Nikita Haikin.

Momentul decisiv a venit în repriza secundă, când o eroare gravă comisă de Manuel Akanji în defensiva gazdelor a dus la deschiderea scorului pentru oaspeți. Jens Petter Hauge a profitat și a marcat, iar ulterior Hakon Evjen a făcut 2-0, ducând scorul cumulat la 5-1 și tranșând practic calificarea.

Inter a redus din diferență pe final, în urma unui corner. Reușita nu a schimbat însă soarta dublei, iar formația lui Chivu a părăsit competiția încă din play-off.

Bayer Leverkusen – Olympiacos 0-0 (2-0 în tur)

Germanii au gestionat avantajul obținut în Grecia și au obținut o remiză albă suficientă pentru calificare. Olympiacos a încercat să preseze încă din start, însă defensiva lui Leverkusen a rezistat, iar scorul din tur a fost decisiv.

Leverkusen merge astfel în optimile de finală.

Newcastle – Qarabag 3-2 (6-1 în tur)

După 6-1 în prima manșă, Newcastle a controlat și returul de pe teren propriu. Englezii au deschis rapid scorul și au mai punctat o dată în prima parte, iar dubla a fost practic închisă.

Qarabag a încercat să revină în repriza secundă, însă victoria cu 3-2 a gazdelor a confirmat diferența clară dintre cele două echipe. Newcastle ajunge în optimi cu 9-3 la general.

Tragerea la sorți pentru optimile Ligii Campionilor este programată vineri, 27 februarie, de la ora 14.00, ora României.

Ce se va întâmpla cu pensiile militarilor după reforma administrativă? Răspunsul premierului Bolojan

Întrebat despre modificările care vizează Jalonul 215 și aplicarea noii legi pentru aproximativ 15-20 de mii de militari și angajați pensionabili, premierul a spus că măsura urmărește sustenabilitatea sistemului.

„În ceea ce privește respectarea jaloanelor de către România prin toate acțiunile Guvernului, ținta noastră este să atingem jaloanele care sunt, în momentul de față, nerespectate, iar cele respectate să nu ducă la redeschiderea acestora. Intenția noastră este să facem absorția de fonduri europene, iar atingerea jaloanelor și respectarea lor este o țintă importantă”.

Premierul a explicat necesitatea creșterii vârstei de pensionare „pentru toate categoriile de angajați din România care beneficiază într-o formulă sau alta de pensionare anticipată”.

Ținta: Creșterea vârstei medii de pensionare

„Țara noastră nu își mai permite să pensioneze oameni la 48, 49, 51, 52 de ani. Acesta este adevărul. Este o problemă care ține de suportabilitatea economică, de sustenabilitatea sistemului de pensii în anii următori, de o minimă echitate socială. Deci, din toate aceste puncte de vedere, trebuie să creștem vârsta de pensionare. Acesta este fondul problemei. Ministerele care sunt responsabile vor veni cu propuneri în acest sens, iar așa cum s-a întâmplat și la magistrație, în aceste zone, pentru cei care astăzi îndeplinesc vârsta de pensionare, va fi o perioadă tranzitorie și ei vor putea să opteze pentru pensionarea după actuala lege, fără să fie afectați de noile prevederi. Pentru că, așa cum știți, prevederile noi au acțiune doar pentru viitor.

Deci nu este niciun fel de problemă de a părăsi sistemul, pentru că modificările îi vor afecta doar pe cei care pot să iasă la pensie. Dar e adevărat și nu trebuie să fugim de asta. Ținta noastră este ca, în următorii ani, în fiecare an, vârsta medie de pensionare în aceste sisteme, cu derogările de pensionare accelerată pentru zonele care într-adevăr sunt justificate, să crească, pentru că nu mai e cine să înlocuiască oamenii care ies la pensie din România”.

„Piramida este inversată în totalitate”

Bolojan a subliniat că obiectivul este adaptarea sistemului la realitatea demografică.

„Noile generații sunt de trei ori mai mici decât cele care ies la pensie și, practic, piramida este inversată în totalitate. Trebuie să luăm aceste măsuri atât din punct de vedere al corectitudinii, al sustenabilității, dar și pentru a avea niște sisteme eficiente”, a conchis premierul.

Rogobete: Spitalele publice și serviciile de ambulanță sunt exceptate de la tăierea de 10%

Rogobete spune că, așa cum a spus încă de la început, sistemul de sănătate are particularitățile lui, așa că o reducere „contabilă, liniară, de 10% a cheltuielilor de personal” nu ar fi ajutat dezvoltarea sistemului. Dimpotrivă, ar fi putut genera destabilizare și o criză serioasă într-un domeniu deja solicitat la maximum.

„Astăzi, prin Ordonanță de Urgență adoptată de Guvernul României, spitalele publice și serviciile de ambulanță sunt exceptate de la această tăiere de 10%. Este o decizie care protejează stabilitatea sistemului și, implicit, siguranța pacienților.
Această măsură nu înseamnă renunțarea la reformă. Dimpotrivă. Criteriile de performanță rămân o prioritate, iar actul normativ care le reglementează este într-un stadiu avansat de elaborare. Începând de săptămâna viitoare, vom avea întâlniri cu sindicatele, societățile profesionale și cu Colegiul Medicilor din România pentru definitivarea detaliilor înainte de aprobare”, a spus rogobete, după ședința de guvern.

Potrivit ministrului, la nivelul Ministerul Sănătății, s-a decis ca institutele de medicină legală, centrele de transfuzie și Agenția Națională de Transplant să fie, de asemenea, exceptate de la acest calcul.

„Reorganizarea ministerului și măsurile de eficientizare deja aplicate în 2025 ne permit să ne încadrăm în obiectivele de reducere fără a afecta aceste structuri esențiale. Este un moment important. Mulțumesc tuturor celor care au înțeles că sănătatea nu poate fi tratată strict contabil și au susținut argumentele noastre”, a mai spus Rogobete.

În instituțiile de cultură aflate în subordinea administrațiilor locale nu se vor face tăieri

Instituțiile publice de cultură aflate sub autoritatea unităților administrativ-teritoriale ori a ministerului de resort nu intră sub incidența măsurilor de reducere a cheltuielilor ori a personalului, transmite, marți seara, MInisterul Culturii.

Conform acelorași reglementări, „comasarea compartimentelor-suport nu a fost, nu este și nu va fi o soluție aplicabilă în instituțiile publice de cultură”.

„Tot ca măsură de susținere a patrimoniului cultural național construit, Guvernul instituie Fondul de regenerare locală. Fondul poate fi constituit în cotă de până la 5% din veniturile proprii încasate în anul anterior și se află la dispoziția consiliilor locale, județene și a Consiliului General al Municipiului București. Sumele pot fi utilizate pentru prezervarea fondului imobiliar cu valoare culturală, istorică și arhitecturală. Pe parcursul anului, fondul poate fi majorat din credite bugetare disponibile până la sfârșitul exercițiului bugetar”, transmite Ministerul Culturii.

În aceste condiții, Ministerului Culturii îi revine obligația corelativă de a iniția măsuri pentru ca impactul legii salarizării unitare asupra bugetelor publice să poată fi diminuat.

„Reforma administrației nu se face prin slăbirea culturii, ci prin protejarea și consolidarea ei, chiar dacă astăzi o altă propunere derogatorie a Ministerului Culturii nu a întrunit susținerea necesară adoptării. Am considerat cǎ instituțiile de cultură din categoria muzeelor, colecțiilor publice sau a bibliotecilor, ar trebui sǎ poatǎ completa indemnizația angajaților pentru titlul științific de doctor peste cuantumul rezultat din noua plafonare, din veniturile proprii. Nu s-a putut. Deocamdată”, a precizat ministrul Culturii, Demeter András István.

 

Scheme de finanțare de 5 miliarde de euro până în 2032. Nazare: Ieșim din modelul bazat pe consum

Ministrul a spus că adoptarea pachetului legislativ reprezintă „o tranziție strategică de la o creștere bazată pe consum la o creștere bazată pe investiții productive, pe inovație și pe producție autohtonă”, în contextul în care modelul economic axat pe consum a generat dezechilibre bugetare în ultimii ani.

„Prin acest pachet de relansare economică marcăm exact acele zone strategice de care România are nevoie în viitor, în primul rând pentru a fi capabilă să atragă investiții strategice mari mult mai repede, competitiv și în ritmul în care aceste investiții pot fi atrase în acest moment, pentru că există o competiție la nivel regional, european și global pentru atragerea acestor investiții”, a afirmat Nazare.

El a precizat că România va avea un cadru mai solid pentru atragerea investițiilor și pentru consolidarea poziției economice în regiune, inclusiv prin sprijin acordat antreprenorilor români prin intermediul băncilor de investiții.

Ce introduce pachetul în zona fiscală

În zona fiscală, pachetul include bonificații fiscale, măsuri pentru creșterea lichidității firmelor, majorarea plafonului de TVA la încasare, introducerea amortizării super-accelerate și stimularea profitului reinvestit.

Cât despre schema de resurse minerale și de noi tehnologii, Nazare a transmis că aceasta va fi gestionată de Ministerul Economiei, care „va prelua în totalitate această schemă”.

„Pachetul de relansare nu este un pachet care să vizeze anul 2026. El, ca scheme de finanțare, vizează economia României până în 2032. Ca sume totale proiectate până în 2032 avem 5 miliarde de euro pentru toate schemele”, a declarat ministrul Finanțelor.

Impactul bugetar pentru 2026

Potrivit acestuia, impactul bugetar estimat pentru anul 2026 este de 2,2 miliarde de lei, iar criteriile pentru scheme vor fi stabilite în termen de 90 de zile de la adoptarea actelor normative și supuse consultării publice.

Nazare a anunțat și introducerea creditului fiscal pentru cercetare, dezvoltare și inovare, instrument care nu a existat până în prezent și care vizează susținerea ideilor de business din zona universitară către mediul economic.

Atlético învinge categoric Brugge, la Madrid, și se califică în optimi în Liga Campionilor

Atlético a deschis scorul în minutul 23, când Sorloth a câștigat duelul fizic cu fundașul advers și l-a învins pe Mignolet cu un șut pe jos. Brugge a revenit însă în joc în minutul 36, prin golul lui Joel Ordóñez, care a marcat cu capul după o fază fixă.

Belgienii au avut chiar ocazia să intre în avantaj la pauză, dar portarul Jan Oblak a intervenit salvator, menținând egalitatea.

Imediat după reluare, Johnny Cardoso a readus-o pe Atletico în avantaj (47’), cu un șut puternic din interiorul careului, marcând primul său gol pentru echipa antrenată de Diego Simeone.

Finalul le-a aparținut în totalitate gazdelor. În minutul 76, Sorloth a finalizat o fază rapidă de contraatac pentru 3-1, iar în minutul 87 a reușit hat-trick-ul, stabilind scorul final, 4-1.

Echipa spaniolă s-a impus la general cu scorul de 7-4.

Atlético obține astfel calificarea în optimile Ligii Campionilor pentru a 11-a oară în ultimele 13 sezoane sub comanda lui Simeone.

În optimile de finală va întâlni pe Liverpool sau Tottenham.

Premierul Ilie Bolojan, despre cei care rup diplomele de doctor: Nu de diplome ducem lipsă, ci de competențe

„Așa cum știți, toate sectoarele administrației participă la acest efort și, în baza discuției cu reprezentanții universităților, am convenit ca măsura de reducere a cheltuielilor în zona de universități să se facă începând din toamna acestui an, odată cu încheierea anului universitar, în așa fel încât să nu fie perturbat anul universitar”, a declarat premierul Ilie Bolojan, marți seară.

El a explicat că, în urma acestor discuții, a fost formulată propunerea de a reduce la jumătate sporul pentru doctorat.

„A venit această propunere de a reduce la jumătate sporul pentru doctorate. Acum trebuie să discutăm foarte deschis. Sporul pentru doctorate este o practică care nu veți regăsi în țările din vestul Europei, este o practică care a fost introdusă în zona noastră”, a afirmat Bolojan.

Premierul a adăugat că, în opinia sa, problema sistemului nu este lipsa diplomelor, ci nevoia de competență și implicare.

„Eu cred că, dacă ar fi să fim foarte corecți și foarte cinstiți, nu de diplome ducem lipsă, ci de competențe uneori, de mai multă determinare, de mai multă dedicare, de oameni care într-adevăr vor să facă ceea ce este nevoie acolo unde sunt”, a mai spus premierul.

Totodată, el a subliniat că salarizarea cadrelor universitare este deja legată de gradul didactic obținut.

„Faptul că ești cadru didactic într-o universitate din România este remunerat prin poziția de cadru didactic, prin gradul universitar pe care îl ai, iar pentru a atinge un anumit grad universitar ai nevoie și de această diplomă. Deci salarizarea este dată de gradul universitar pe care îl ai, care include peste tot și această diplomă”, a conchis Bolojan.

Reacția a venit după ce, luni seară, un fost consilier prezidențial pentru educație și cercetare în mandatul lui Traian Băsescu și-a rupt diploma de doctorat în direct, la o emisiune tv.

Bolojan: Ministrul Educației va fi nominalizat în zilele următoare, când mă întorc de la Bruxelles

Întrebat, marți seara, după ședința extraordinară de guvern, când va face nominalizarea pentru un nou ministru al Educației, premierul Ilie Bolojan a spus că „ministrul Educației va fi nominalizat în zilele următoare”, „după ce mă voi întoarce de la Bruxelles”.

Vineri, pe 27 februarie 2026, expiră interimatul de 45 de zile al lui Ilie Bolojan la Educație și nici până acum nu a fost rezolvată problema ministrului de la acest minister.

Oricine vine la Ministerul Educației are o misiune extrem de complicată: profesorii amenință cu greve și cer revenirea la situația de dinainte de măsurile lui Daniel David, Bolojan vrea tăieri masive de salarii și toată lumea așteaptă de la ministrul Educației să fie o figură academică puternică, intactă moral și capabilă să compromisuri imposibile.

Portofoliul de la Ministerul Educației e vacant din 22 decembrie, de când Daniel David și-a înaintat demisia, recunoscută oficial abia după 23 de zile de amânare.