Reuters: Surse afirmă că oficialii americani avertizează țările europene să se aștepte la întârzieri în livrarea armelor

Sursele, care au vorbit sub condiția anonimatului, întrucât discuțiile nu au fost publice, au afirmat că mai multe țări europene vor fi afectate, inclusiv din regiunea baltică și din Scandinavia, scrie Reuters.

Unele dintre armele în cauză au fost achiziționate de țările europene în cadrul programului Foreign Military Sales (FMS), dar nu au fost încă livrate, au adăugat sursele. Aceste livrări vor fi probabil întârziate, au spus sursele.

Casa Albă, Pentagonul și Departamentul de Stat nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii.

Viitorul premier al Ungariei refuză oferta de protecție din partea poliției

Peter Magyar, liderul partidului Tisza și viitorul premier al Ungariei, a anunțat joi, într-o postare pe X, că nu acceptă oferta de protecție din partea poliției, subliniind că nu are de ce să se teamă.

„Îi mulțumesc șefului Poliției Naționale pentru ofertă, dar continui să refuz protecția polițienească personală – fie că este vorba de o protecție non-stop sau de alt tip. Până acum nu am avut de ce să mă tem și intenționez să lucrez în așa fel încât să nu am de ce să mă tem nici în viitor”, a scris Peter Magyar pe X.

„Ungaria va deveni un loc în care nimeni care muncește și trăiește cinstit nu trebuie să se teamă. Mulțumesc polițiștilor noștri pentru serviciile lor”, a completat viitorul premier al Ungariei.

Oferta de protecție din partea poliției vine și în contextul în care după ce a obținut victoria scrutinul de duminică din Ungaria, Peter Magyar a avut numeroase apariții publice în fața mulțimilor numeroase.

În urma alegerilor legislative din 12 aprilie din Ungaria, Peter Magyar și-a asigurat o majoritate confortabilă în parlament. Victoria sa a pus capăt mandatului de 16 ani al lui Viktor Orban ca premier al țării.

Cum s-a ajuns la încetarea focului dintre Israel și Liban? Explicațiile Casei Albe

Casa Albă a prezentat joi modul în care s-a concretizat armistițiul dintre Liban și Israel în ultimele două zile, începând de la o întâlnire pe care secretarul de stat, Marco Rubio, a avut-o marți cu ambasadorii din Israel și Liban.

Potrivit unui oficial al Casei Albe, citat de CNN, Libanul a recunoscut în timpul acestei întâlniri că Hezbollah este o „problemă reciprocă”.

Miercuri seară, președintele Donald Trump a avut o convorbire telefonică cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în care Netanyahu a fost de acord cu armistițiul „în anumite condiții”.

Nu au fost oferite detalii suplimentare referitor la acești termeni.

Președintele american i-a cerut apoi lui Rubio să-l sune pe președintele Libanului, Joseph Aoun. În timpul acestei conversații, care a avut loc miercuri noaptea, Marco Rubio a reușit să obțină un acord cu Libanul privind armistițiul.

Joi dimineață, Donald Trump a vorbit cu președintele libanez, Joseph Aoun, la telefon, iar ulterior a urmat o altă discuție inițiată de președintele american, cu Benjamin Netanyahu, pentru a finaliza acordul.

Potrivit Casei Albe, Departamentul de Stat lucra simultan cu guvernele respective pentru a formula un memorandum de înțelegere pentru armistițiu.

Departamentul de Stat a publicat joi o declarație în șase puncte care prezintă termenii armistițiului, despre care a spus că a fost convenit de Israel și Liban. Punctele includ dreptul Israelului de a lua în continuare „toate măsurile necesare în autoapărare” și posibilitatea ca armistițiul să fie prelungit.

De asemenea, președintele Donald Trump a numit joi perspectiva unei întâlniri la Casa Albă între Israel și Liban „foarte interesantă”.

„Cred că vom avea o întâlnire”, a declarat el reporterilor, adăugând că aceasta ar putea avea loc la Casa Albă „în următoarea săptămână sau două”.

Volodimir Zelenski: Olanda va sprijini descentralizarea sistemului energetic al Ucrainei

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că a fost deja pregătit un proiect de document privind sprijinul Olandei pentru descentralizarea sistemului energetic al Ucrainei.

Președintele ucrainean a făcut declarația în timpul unei conferințe de presă la Middelburg, în timpul vizitei sale în Olanda, relatează Ukrinform.

„Apreciem sprijinul dumneavoastră pentru sectorul nostru energetic. Am convenit să colaborăm pentru protejarea și dezvoltarea în continuare a sistemului energetic al Ucrainei, în special a energiei descentralizate. Există un proiect inițial al unui document comun pentru acțiunile noastre. Vă mulțumim pentru acest nivel de relații și sperăm că vom putea extinde în continuare această cooperare”, a spus Zelenski.

De asemenea, el a mai afirmat că Olanda a fost întotdeauna printre cei mai puternici apărători ai sprijinului financiar și politic acordat Ucrainei.

„Ne-ați oferit asistență serioasă în ceea ce privește apărarea aeriană și alte nevoi – de la aviația de luptă până la sprijin politic și financiar de importanță critică. Apreciem în special asistența anuală constantă a Olandei pentru țara noastră și rezistența acesteia”, a spus președintele.

Conform relatărilor anterioare, astăzi, președintele Volodimir Zelenski se află într-o vizită în Olanda, unde a avut deja întâlniri cu regele Willem-Alexander și cu prim-ministrul Rob Jetten.

Diana Buzoianu reclamă panourile despre cezariană la ANPC și la primăriile din București

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, deputata USR și ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că a depus o sesizare la ANPC și la primăriile din Capitală pe tema panourilor cu informații despre cezariană, pe care le califică drept „fake news”.

Demersul trimiterii sesizărilor a fost unul comun cu senatoarea USR Cynthia Păun, cea care a semnalat pe Facebook existenţa acestor panouri în Capitală.

Buzoianu a menționat că în acest caz „este încălcată legislaţia în domeniul publicităţii şi în domeniul sănătăţii”.

„Tocmai am trimis, împreună cu Cynthia Păun, o sesizare către ANPC, Primăria Municipiului București și primăriile de sector pentru această campanie de fake news care se dorește campanie medicală. Panourile nu au cum să rămână cu aceste mesaje în spațiul public și există și prevederi clare cu amenzi care se pot aplica. Pe scurt, este încălcată legislația în domeniul publicității și în domeniul sănătății”, a scris Diana Buzoianu pe Facebook, joi seara.

Deputata USR a mai subliniat faptul că atunci când legea este încălcată, trebuie să existe și consecințe.

„Femeile nu au nevoie de pseudo-ştiinţă vândută pe panouri publicitare. Au nevoie servicii publice decente, de sfaturi ale unor profesionişti reali, de autorităţi care le protejează drepturile. În anul 2026 trebuie să se înţeleagă clar: legea e lege pentru toţi şi când o încalci trebuie să urmeze şi consecinţe. Aici legea e clar încălcată”, afirmă Diana Buzoianu.

Cum a reacționat Colegiul Medicilor

Marți, Colegiul Medicilor din România (CMR) a reacționat la subiectul privind panourile cu informații despre cezariană, subliniind că mesajele sunt „lipsite de fundament științific” și că informația medicală difuzată public trebuie să fie corectă, completă și validată științific.

„Afirmațiile afișate pe panourile publicitare apărute recent în București sunt lipsite de fundament științific. Nașterea prin operație cezariană reprezintă, în numeroase situații, o intervenție medicală salvatoare de viață, atât pentru mamă, cât și pentru făt, fiind indicată în baza unor criterii medicale clare. Este adevărat că în România se înregistrează un număr crescut de operații cezariene, însă acest fenomen se înscrie în trendul general european și global, determinat de multiple cauze medicale, sociale și sistemice”, se arată în comunicatul CMR.

 

Incendiu uriaș la un service auto din Galați. Pompierii au descoperit o victimă, misiunea continuă

Potrivit ISU Galați, pompierii gălățeni intervin joi seara pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un service auto din comuna Șendreni.

Salvatorii au găsit o victimă cu arsuri pe 80% din suprafața corporală.

La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere, o autoscară mecanică, o autospecială de descarcerare, precum și un echipaj medical SMURD tip C, din cadrul Detașamentului de Pompieri Galați.

Ulterior, forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă două autospeciale de stingere, o cisternă și un echipaj medical SMURD tip B.

O vestă de salvare de la un supraviețuitor al Titanicului va fi scoasă la licitație

Vesta, care se așteaptă să se vândă între 250.000 și 350.000 de lire sterline este singura piesă a unui supraviețuitor al tragediei din 1912 care a fost licitată, potrivit casei de licitații britanice Henry Aldridge and Son, potrivit CNN.

Articolul vestimentar a fost purtat de Laura Mabel Francatelli, o pasageră de la clasa întâi pe istoricul vapor, care s-a scufundat acum 114 ani.

Când RMS Titanic a plecat pe 10 aprilie 1912, era cea mai mare navă de pasageri în serviciu și considerată „nescufundabilă”. Doar patru zile mai târziu, călătoria inaugurală a Titanicului s-a transformat într-o tragedie internațională când nava a lovit un aisberg în Atlanticul de Nord la ora 23:40, pe 14 aprilie. Nava, care s-a scufundat în mai puțin de trei ore, nu avea suficiente bărci de salvare pentru cele aproximativ 2.220 de persoane aflate la bord. Doar aproximativ 700 de persoane au supraviețuit.

Potrivit casei de licitații, vesta este vândută de cineva care „a decis că este timpul să predea ștafeta unui alt colecționar”.

Anterior, a fost expusă la Titanic Belfast, muzeul situat la locul unde a fost construită nava, și, de asemenea, la cel mai mare muzeu Titanic din lume, din Pigeon Forge, Tennessee.

Ilie Bolojan anunță lista companiilor de stat care vor fi închise sau comasate. Ce se va întâmpla cu celelalte

Premierul Ilie Bolojan a scris un lung mesaj pe Facebook în care a explicat deciziile Guvernului.

„Avem o imagine mai clară asupra companiilor de stat și un plan de lucru structurat pentru perioada următoare. România are peste 1.500 de companii în care statul este acționar, iar multe dintre ele funcționează ineficient și generează pierderi semnificative pentru bugetul public. În total, vorbim de aproximativ 14 miliarde de lei pierderi în ultimii ani, bani care ar fi putut merge în investiții importante pentru români.

Am început această reformă cu un proiect-pilot care vizează 22 de companii din energie, transporturi și industrie. Doar acestea au acumulat, într-un singur an, datorii bugetare de peste 4 miliarde de lei și pierderi de peste 1 miliard de lei”, a explicat Ilie Bolojan.

Ce propune Guvernul

Pe baza analize, Guvernul a stabilit câteva direcții de acțiune.

„Companiile din infrastructura critică, precum ELCEN, Oil Terminal sau CFR SA, vor fi susținute prin investiții și o administrare mai profesionistă, pentru că au un rol esențial în funcționarea economiei. În același timp, pentru companii cu rol strategic, precum Avioane Craiova sau Romaero, deciziile vor fi luate coordonat între instituțiile implicate, pe baza unor analize și audituri independente, astfel încât să fie clar cum poate fi valorificat mai bine potențialul lor industrial. Acolo unde este nevoie de modernizare, avem în vedere alinierea la modele europene, cum este cazul Companiei pentru Controlul Cazanelor (CNCIR), care va fi reorganizată pentru a deveni o structură mai competitivă și mai apropiată de standardele operatorilor similari din Europa”, a mai transmis Bolojan.

Ce se va întâmpla la companiile cu pierderi

Premierul s-a referit și la companiile cu pierderi.

„Companiile cu probleme (pierderi, subvenții în creștere an de an), precum CFR Călători, Metrorex sau TAROM, intră într-un proces de redresare operațională, cu măsuri de eficientizare și expertiză internațională. Nu mai putem să prelungim situații care produc pierderi an de an. Unde există suprapuneri și ineficiență, vom face fuziuni și integrări.

De exemplu, în cazul unor companii precum Telecomunicații CFR sau Tipografica Filaret, scopul este reducerea costurilor și creșterea eficienței. Iar acolo unde companiile nu mai au viitor, le închidem treptat și ordonat. Cazuri precum CFR Marfă sau Petrotrans arată de ce această reformă nu mai poate fi amânată. Nu mai putem accepta situații în care companii aflate în faliment de ani de zile continuă să consume bani publici.

Petrotrans este o companie aflată în faliment din 2007, care nici astăzi nu este lichidată complet, dar care a continuat să genereze costuri pentru stat, inclusiv plăți anuale pentru active care există doar pe hârtie”, a adăugat Ilie Bolojan.

Alte companii vor fi listate la bursă.

„În paralel, este în lucru o listă de companii care ar putea fi listate la bursă, prin vânzarea de pachete minoritare de acțiuni, în funcție de profilul fiecăreia. Statul va rămâne acționar majoritar, iar controlul asupra deciziilor strategice va fi menținut integral. Printre companiile avute în vedere se află Hidroelectrica, Romgaz și CEC Bank, iar pentru altele, precum Transgaz, Portul Constanța sau Poșta Română, procesul depinde de îndeplinirea unor condiții prealabile. Această etapă va contribui la dezvoltarea pieței de capital din România, la creșterea transparenței și la o performanță mai bună a companiilor de stat”, a scris Ilie Bolojan.

Urmează alte evaluări

Premierul a mai anunțat că evaluările vor continua.

„Acesta este doar primul pas. În următoarele 30 de zile vom lansa un nou val de evaluări, pe baza unor criterii legate de importanța strategică și situația financiară a companiilor. România nu își mai permite risipa și blocajele de până acum. Reforma companiilor de stat dusă la capăt va însemna rezultate reale în economie și în bugetul public, în beneficiul României și al oamenilor”, a precizat Ilie Bolojan.

Lucrarea de la sala de bal a lui Trump, blocată de un judecător. Ce se va întâmpla în aripa demolată a Casei Albe

Un judecător federal a blocat lucrările comandate de administrația Trump de la Casa Albă. Potrivit CNBC, judecătorul a transmis joi că nu sunt permise lucrări pe terenul pe care a fost Aripa de Est a Casei Albe. În schimb, judecătorul a permis continuarea lucrărilor subterane, acceptând argumentele legate de securitate ale reprezentanților lui Trump.

Judecătorul a aprobat cererea Fundației Naționale pentru Conservarea Monumentelor Istorice (National Trust for Historic Preservation) care a susținut că, pentru a renova o clădire protejată și cu semnificație istorică, precum Casa Albă, Trump trebuia să obțină sprijinul experților și al Congresului, lucru pe care nu l-a făcut.

Proiectul controversat este unul dintre numeroasele lansate de președintele Donald Trump în al doilea mandat privitor la arhitectura clădirilor federale. Trump vrea să construiască în locul Aripii de Est, demolată anul trecut, o sală de bal uriașă. Aceasta ar trebui să găzduiască evenimentele Casei Albe. Proiectul este estimat la circa 400 de milioane de dolari.

Amenințare cu bombă la domiciliul unuia dintre frații Papei Leon. Poliția investighează cazul

O ameninţare cu bombă a fost semnalată miercuri seara la reşedinţa unuia dintre frații Papei Leon, John Prevost, din New Lenox, Illinois, relatează Reuters.

În urma sesizării primite, poliția din New Lenox a evacuat locuințele din apropiere în timp ce cerceta zona, însă nu s-au găsit explozibili sau materiale periculoase.

„După o examinare atentă, anchetatorii au stabilit că amenințarea era nefondată și că nu existau dispozitive explozive sau materiale periculoase”, a declarat poliția într-un comunicat, potrivit Reuters.

În aceste condiții, ancheta continuă pentru a identifica sursa sesizării false.

Informațiile privind amenințarea cu bombă vin după ce în ultimele zile a existat un schimb de replici între președintele american Donald Trump și Papa Leon al XIV-lea.

Totul a început când președintele american l-a catalogat pe Suveranul Pontif drept „groaznic în politica externă”, adăugând că îl preferă pe fratele acestuia, Louis, pentru că este MAGA.

În replică, Papa Leon a afirmat că nu vrea să intre „într-o dezbatere cu el” și a continuat să condamne războiul lansat de SUA în Iran.

„Nu cred că mesajul Evangheliei este menit să fie abuzat în modul în care o fac unii oameni. Voi continua să mă pronunț tare împotriva războiului, căutând să promovez pacea, dialogul și relațiile multilaterale între state pentru a căuta soluții juste la probleme”, a spus Papa.

Joi, aflat în Camerun, Papa Leon i-a criticat puternic pe liderii care cheltuiesc miliarde pe războaie și a spus că lumea este „devastată de o mână de tirani”.

„Maeștrii războiului se prefac că nu știu că este nevoie doar de o clipă pentru a distruge, totuși, adesea, o viață întreagă nu este suficientă pentru a reconstrui”, a spus joi Papa Leon.

John Prevost este un alt frate mai mare al Suveranului Pontif.