Italia: milioane de descendenți riscă să piardă cetățenia. Legea, analizată de Curtea Supremă

Magistrații de la Curtea de Casație au analizat recent mai multe cazuri legate de modificările introduse în 2024 și 2025 privind cetățenia italiană. Schimbările au limitat drastic dreptul la cetățenie pentru descendenții italienilor născuți în afara țării. Noua legislație adoptată în martie 2025 a redus transmiterea cetățeniei la doar două generații. Totodată a restrâns semnificativ dubla cetățenie, mai scrie CNN. În plus, o regulă introdusă anterior – cunoscută drept „problema minorului” – prevede că linia de descendență este întreruptă dacă părintele unui copil născut în străinătate se naturalizează într-o altă țară cât timp copilul este minor. Această prevedere a exclus automat numeroși descendenți din țări precum SUA, unde cetățenia se acordă prin naștere pe teritoriu.

Cazuri concrete și argumente juridice

Curtea a analizat trei cazuri reprezentative: două familii din Statele Unite, cu rădăcini italiene pe trei și patru generații, și un cetățean venezuelean a cărui mamă s-a naturalizat când acesta era copil. Situația a generat discrepanțe evidente: în cazul venezueleanului, fratele său obținuse deja cetățenia înainte de introducerea noilor reguli. Un punct important în dezbatere a fost opinia Procurorului General, care a susținut că cetățenia nu poate fi pierdută involuntar. „Cetățenia poate fi pierdută doar printr-un act voluntar”, au subliniat avocații reclamanților, invocând această interpretare ca argument-cheie împotriva restricțiilor.

Posibile efecte în lanț

Deși cazurile analizate vizează regulile din 2024, o decizie favorabilă ar putea deschide calea contestării legii din 2025. Avocații speră că instanța va stabili un principiu clar: cetățenia este un drept dobândit la naștere și nu poate fi limitat retroactiv. Dacă această interpretare va fi confirmată, instanțele inferioare ar putea ignora noile restricții. Astfel, persoanele afectate ar avea șansa să-și recâștige drepturile. Situația este complicată și de faptul că legea a fost deja contestată la Curtea Constituțională. Acolo, judecătorii au dat inițial dreptate guvernului, fără a publica încă motivarea.

Pentru milioane de persoane din diaspora italiană, miza este uriașă. „Așteptăm cu sufletul la gură”, spun cei afectați, mai ales cei care și-au schimbat deja viața în baza vechilor reguli. Unii au renunțat la joburi sau s-au mutat în Italia, doar pentru a descoperi că nu mai sunt eligibili pentru cetățenie.

Un paradox demografic în Italia

Decizia vine într-un context sensibil pentru Italia, care se confruntă cu un declin demografic accentuat. Rata fertilității a scăzut la 1,14 copii per femeie în 2025, una dintre cele mai mici din Uniunea Europeană, în timp ce populația îmbătrânește rapid. În acest context, restrângerea accesului la cetățenie pentru diaspora ridică întrebări nu doar juridice, ci și strategice. Verdictul Curții de Casație ar putea avea un impact major, nu doar pentru reclamanți, ci pentru întreaga politică de cetățenie a Italiei și relația sa cu milioanele de oameni care își revendică originile italiene.

Premii de 500 de lei și publicare pentru liceenii pasionați de filosofie / Începe concursul de Eseu Filosofic „Emil Cioran”

Elevii de liceu pasionați de filosofie și gândire critică sunt invitați să participe la ediția 2026 a Concursului de Eseu Filosofic „Emil Cioran”, organizat de specializarea Filosofie din cadrul Facultății de Litere a Universității Tehnice din Cluj-Napoca – Centrul Universitar Nord din Baia Mare, în parteneriat cu Asociația Centrul de Filosofie și Antropologie.

Competiția se adresează tuturor liceenilor, indiferent de profil, inclusiv celor din diaspora, și propune o provocare intelectuală: redactarea unui eseu pornind de la unul dintre trei citate semnate de filosofi importanți — Constantin Noica, Søren Kierkegaard și Albert Camus.

Termenul-limită pentru înscriere este 5 mai 2026

Participanții trebuie să trimită lucrări originale, cu o lungime între 800 și 1000 de cuvinte, redactate într-un limbaj clar și argumentat, care să reflecte creativitate și profunzime ideatică.

Termenul-limită pentru înscriere este 5 mai 2026.

Cele mai bune eseuri vor fi premiate cu câte 500 de lei și cărți, urmând să fie publicate în revistele „Nord Literar” și „Răsunetul Cultural”.

Toți participanții vor primi diplome, iar finaliștii vor fi invitați la un workshop dedicat dezbaterilor filosofice.

Când vor fi anunțate rezultatele

Înscrierea se face prin trimiterea eseului, însoțit de o scurtă prezentare personală și datele profesorului coordonator, la adresa de e-mail: filosofiebaiamare@gmail.com.

Rezultatele vor fi anunțate pe 15 mai 2026, iar premierea va avea loc în cadrul evenimentului „Zilele Filosofiei în Maramureș”.

Organizatorii lansează și un apel către profesori să susțină participarea elevilor talentați, încurajându-i să își dezvolte spiritul critic și pasiunea pentru filosofie.

România va avea, în premieră, două reprezentante în competițiile europene intercluburi feminine de fotbal

România a urcat trei poziții în clasamentul coeficienților UEFA, până pe locul 24, conform noii ierarhii.

Poziția respectivă îi asigură României un loc suplimentar în noua competiție UEFA Europa Cup, destinată cluburilor feminine. Locul 24 este ultimul care oferă prezența în UEFA Europa Cup.

Astfel, pe lângă participarea în UEFA Women’s Champions League, România va avea și o echipă în a doua competiție continentală.

Potrivit datelor oficiale, campioana României din sezonul 2025/2026 din Superliga Feminină va intra în faza a doua preliminară a Ligii Campionilor. Urmează să-și afle adversarele în luna iulie.

În același timp, vicecampioana României va debuta în UEFA Europa Cup, în turul 1 preliminar, programat la finalul lunii august.

Acesta este al doilea sezon de existență al competiției UEFA Europa Cup.

România va pierde milioane de locuitori până în 2100. Datele oficiale care arată un declin accelerat al populației

Fenomenul nu este singular în Europa, însă România se numără printre țările cele mai afectate. Potrivit estimărilor Eurostat, populația României ar urma să scadă de la aproximativ 19 milioane de locuitori în 2025 la circa 14,4 milioane în 2100. Asta înseamnă o pierdere de peste 4,6 milioane de persoane.

Sursa foto: Eurostat

Datele indică o scădere treptată de la un an la altul, fără perioade de revenire semnificativă. Practic, România intră într-un proces demografic de lungă durată, dificil de inversat. Astfel, între 2025 și 2026 populația se reduce de la 19.043.151 la 19.000.103, iar între 2030 și 2100 analiza arată un declin care pornește de la o populație de circa 18 milioane de cetățeni la circa 14 milioane.

Acest tip de evoluție este specific țărilor care se confruntă simultan cu natalitate scăzută și emigrație ridicată. Pe termen lung, efectele devin vizibile nu doar în statistici, ci și în economie, piața muncii și sistemele sociale.

Scăderea populației nu înseamnă doar mai puțini locuitori, ci și o schimbare profundă a structurii demografice. Numărul persoanelor active va scădea, în timp ce populația vârstnică va crește. Acest lucru pune presiune pe sistemul de pensii, pe piața muncii și pe serviciile publice.

În lipsa unor măsuri eficiente, dezechilibrul poate deveni tot mai greu de gestionat.

Un alt efect important este reducerea bazei economice. Mai puțini angajați înseamnă o productivitate mai mică și, implicit, o creștere economică mai lentă.

Toată Europa pierde populație, dar nu uniform

La nivelul Uniunii Europene, tendința este similară, însă mai moderată. Populația totală a UE ar urma să scadă de la peste 451 de milioane la aproximativ 398 de milioane până în 2100.

Diferența majoră este că unele state reușesc să compenseze declinul prin migrație sau politici demografice, în timp ce altele, inclusiv România, pierd populație într-un ritm mai accelerat.

Această diferență creează dezechilibre tot mai mari între statele membre.

În 2025, populația UE a fost estimată la 451,8 milioane de persoane. Tendința de creștere a fost reluată din 2022, după perturbările cauzate de pandemia de COVID-19 în 2021.

Cu toate acestea, specialiștii preconizează că populația va continua să crească în următorii trei ani, atingând un nivel maxim de 453,3 milioane în 2029. Apoi, scăderea va fi treptată până la 398,8 milioane în 2100.

Estimările se bazează pe ipoteze privind convergența parțială a modelelor de fertilitate, mortalitate și migrație ale țărilor UE.

Un trend greu de inversat

Proiecțiile Eurostat nu sunt predicții fixe, dar arată direcția în care se îndreaptă România dacă tendințele actuale continuă.

Scăderea natalității, migrația și îmbătrânirea populației sunt factori care acționează simultan și care, în lipsa unor schimbări majore, vor continua să reducă populația. Pe termen scurt, efectele pot părea limitate. Pe termen lung însă, impactul devine structural și afectează întreaga societate.

Între 2025 și 2100, se preconizează că ponderea copiilor, a tinerilor și a persoanelor în vârstă de muncă în populația totală a UE va scădea.

Ponderea copiilor și a tinerilor, cu vârste cuprinse între 0 și 19 ani, va scădea de la 20 % la 17 %, în timp ce cea persoanelor cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani se estimează că se va reduce de la 58 % la 50 % până în 2100.

Speranță de viață ridicată

În schimb, va crește proporția grupurilor de vârstă de 65 de ani și peste. Astfel, ponderea persoanelor cu vârste între între 65 și 79 de ani va crește de la 16 % în 2025 la 17 % în 2100, în timp ce ponderea persoanelor cu vârsta de 80 de ani și peste se preconizează că va crește de la 6% la 16%.

Datele Eurostat arată că în 2025 societatea este caracterizată de o speranță de viață ridicată, o mortalitate scăzută și rate scăzute ale natalității. Populația este alcătuită în principal din persoane active cu vârsta peste 50 de ani, în timp ce ponderea tinerilor sub 20 de ani este considerabil mai mică.

 

Tururi ghidate gratuite în weekend la Primăria Capitalei

Porțile Primăriei Capitalei se deschid, în weekenduri, pentru toți cei care vor să o viziteze. Primarul Ciprian Ciucu a luat decizia în contextul în care clădirea este monument istoric și merită ca oamenii să-i cunoască povestea, să-i descopere farmecul.

Tururile ghidate sunt organizate gratuit, pentru grupuri de câte 20 de persoane, cu programare prealabilă.

Primele grupuri sosesc chiar vineri, de la ora 15.00, și, până la 20.00. În total, circa 140 de persoane vor trece pragul clădirii de pe Bulevardul Regina Elisabeta.

Luna aceasta, tururile vor fi susținute de ghizii de la Bucureștiul Povestit, care s-au ocupat de înscrieri. Din 25 aprilie, se alătură proiectului ghizi voluntari, studenți la Facultatea de Istorie, din cadrul Universității București. Pe viitor, tot pe bază de voluntariat, se vor alătura și alți ghizi profesioniști.

Înscrieri

Programul de vizitare este în luna aprilie vinerea de la 15.00 la 20.00, iar sâmbăta de la 10.00 la 18.00. Din luna mai, Primăria Capitalei va fi deschisă sâmbăta între orele 12.00 și 20.00 și duminică între 10.00 și 16.00.

Doritorii trebuie să se înscrie, în prealabil, pe platforma primariadeschisa.pmb.ro, unde vor selecta ziua și intervalul orar disponibil. Înscrierile pentru fiecare weekend se fac până joia, la ora 14.00.

Accesul vizitatorilor se face prin intrarea principală a instituției – Bd. Regina Elisabeta nr. 47.

Tururile vor fi formate din 10-20 de participanți și se vor succeda la interval de 40 de minute.

Fiecare grup va fi însoțit în permanență de un ghid și de un reprezentant al PMB, iar traseul va fi similar unui circuit muzeal, exclusiv în spații destinate circuitului public.

Monument istoric

Clădirea PMB a fost construită între anii 1906 -1910 pe un teren numit „Maidanul lui Duca”. A fost proiectată de Petre Antonescu, arhitectul care a proiectat și Arcul de Triumf, Facultatea de Drept sau Așezămintele Ion I.C. Brătianu.

Inițial a fost Palatul Ministerului Lucrărilor Publice. Ocupată de armata germană în Primul Război Mondial, avariată de bombardamente în cel de-al doilea război, restaurată, extinsă, clădirea este un monument istoric pe care merită vizitat, cu mic, cu mare!

Brașov: Palatul Administrativ, clădire cu risc seismic, va fi reabilitat cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării

„În urma demersurilor realizate de Consiliul Judeţean la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, ministrul Cseke Attila a emis Ordinul nr. 429/08.04.2026, care prevede includerea proiectelor «Reabilitare Palat Administrativ B-dul Eroilor nr. 5 Braşov» şi «Consolidare, modificare, reabilitare, reparare Corp B Mârzescu; extindere ieşire urgenţă» în Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS)”, a transmis vineri Consiliul Judeţean Braşov.

Potrivit Consiliului Judeţean Braşov, în prezent sunt în curs de elaborare caietele de sarcini necesare lansării procedurilor de achiziţie pentru realizarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor la ambele obiective.

Investiții de aproape 260 de milioane de lei

Valoarea estimată a reabilitării Palatului Administrativ se ridică la 198,6 milioane de lei (cu TVA), în timp ce modernizarea Corpului B Mârzescu este evaluată la aproximativ 60,1 milioane de lei (cu TVA).

Durata de realizare este de 24 de luni pentru fiecare proiect.

Palatul Administrativ găzduiește Consiliul Județean și Instituția Prefectului, în timp ce Corpul B Mârzescu adăpostește secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență și ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase.

„Modernizarea infrastructurii imobiliare din patrimoniul judeţului Braşov este prioritară. Cele două imobile sunt extrem de importante (…) Marea provocare privind aceste proiecte a fost găsirea finanţării. În urma expertizelor exectuate, cele două imobile se încadrează în gradul seismic II, astfel că au putut fi incluse în Programul naţional gestionat de Ministerul Dezvoltării, ceea ce ne asigură fondurile necesare implementării lucrărilor. Sunt bucuros pentru acest succes de etapă şi vreau le mulţumesc tuturor specialiştilor, atât din cadrul executivului judeţean, cât şi de la MDLPA, pentru sprijinul acordat”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Din punct de vedere procedural, autoritatea judeţeană este obligată ca într-un interval de maximum doi ani să obţină autorizaţia de construire pentru ambele obiective, cu toate acordurile şi avizele prevăzute, după care se vor semna contractele de finanţare a execuţiei lucrărilor, cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Anchetă după o postare în care un bărbat susține că strânge bani pentru asasinarea președintelui Nicușor Dan

Postarea a provocat reacții puternice în mediul online, iar situația a devenit și mai gravă după ce, în secțiunea de comentarii, mai multe persoane și-ar fi exprimat susținerea față de inițiativa autorului.

Foto: Pagina de Timiș

Potrivit unor surse apropiate anchetei, citate de presa locală, Poliția Română s-a autosesizat și a început verificări pentru identificarea persoanei care a publicat mesajul. Anchetatorii analizează atât autenticitatea contului de pe care a fost făcută postarea, cât și contextul în care aceasta a apărut, pentru a stabili dacă este vorba despre o amenințare reală.

Autoritățile tratează cu maximă seriozitate astfel de cazuri, în condițiile în care mesajele care instigă la violență sau amenință siguranța unor persoane pot intra în sfera unor infracțiuni grave, pedepsite de lege.

În prezent, ancheta este în desfășurare, iar polițiștii încearcă să dea de urma bărbatului pentru a clarifica toate circumstanțele și pentru a dispune măsurile legale care se impun.

Ministrul de externe al Turciei s-a întâlnit cu președintele sirian la Antalya

Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, s-a întâlnit cu președintele sirian Ahmad al-Sharaa în orașul turistic Antalya, din sudul Turciei.

Fidan a fost primit de al-Sharaa în timpul vizitei sale în Antalya, înaintea Forumului Diplomatic din Antalya, potrivit unor surse diplomatice citate de Anadolu.

A cincea ediție a forumului, ADF2026, urmează să se deschidă vineri, cu participarea șefilor de stat și de guvern, a miniștrilor de externe și a reprezentanților organizațiilor internaționale.

Evenimentul, desfășurat sub auspiciile președintelui turc Recep Tayyip Erdogan și organizat de Ministerul de Externe sub tema „Cartografierea zilei de mâine, gestionarea incertitudinilor”, va continua până duminică.

Ce spune psihologia despre oamenii care poartă șapcă în fiecare zi

Șapca a parcurs un drum lung de la simbolul de statut din antichitate până la accesoriul zilnic al secolului XXI. În Grecia și Roma antică, militarii și sportivii o purtau ca parte a echipamentului oficial. Popularitatea în rândul publicului larg a venit în secolele XVIII și XIX, odată cu adoptarea ei de către clasa muncitoare, scrie La Nacion.

De la teren de baseball la street style

Șepcile moderne, de tipul celor de baseball, au apărut în secolul al XIX-lea în Statele Unite. Echipele sportive le-au inclus în echipamentul oficial, iar de acolo drumul spre modă a fost scurt.

Astăzi, șapca este mai degrabă un element de stil decât un accesoriu funcțional. Totuși, experții în sănătate mintală văd în ea mult mai mult decât atât.

Ce spune psihologia despre alegerea ta vestimentară

Psihologul Karen J. Pine, în lucrarea Mind What You Wear: The Psychology of Fashion, arată că modul în care ne îmbrăcăm influențează direct încrederea în noi. Alegerile vestimentare modelează și felul în care ne prezentăm celorlalți.

În acest cadru, Pine identifică trei dimensiuni psihologice ale purtării șepcii.

Prima este identitatea și autoexprimarea. Șapca poate semnala personalitatea, interesele sau apartenența la un grup. Este o declarație vizibilă despre cine ești sau cu ce te identifici.

A doua este controlul și împuternicirea. Purtarea șepcii poate induce un sentiment de siguranță și stăpânire a situației. Este legată de capacitatea de a te exprima liber prin alegerile vestimentare.

A treia este contextualizarea socială. Semnificația șepcii variază în funcție de mediul cultural și social în care este purtată.

Un mecanism de apărare discret

Un studiu al Colegiului Psihologilor SJ adaugă o nuanță importantă. Unele persoane folosesc șapca ca mecanism de apărare.

Acoperind o parte a feței, șapca diminuează sentimentul de vulnerabilitate. Efectul este mai pronunțat în situații de stres sau incertitudine. Încrederea în sine crește, chiar dacă sursa ei este un simplu accesoriu.

Psihologia modei ne reamintește astfel că nimic din ce purtăm nu este cu totul neutru.

Simfonia Lalelelor aduce la Pitești florari din toată țara

Potrivit Primăriei Municipiului Pitești, zeci de florari din toată țara lucrează pentru a crea structuri spectaculoase. La eveniment participă floriști din București, Timișoara, Cluj, Iași, Târgu Mureș, dar și Baia Mare, Petroșani sau Piatra Neamț. Floricultorii îngrijesc lalelele și întrețin întreg spațiul verde din Parcul Lunca Argeșului.
Deschiderea oficială are loc astăzi și va începe cu Parada Florilor, eveniment tradițional care marchează debutul celei de-a 49-a ediții a Simfoniei Lalelelor.
Un număr de aproximativ 1.800 de copii din 51 de școli vor „transforma strada pietonală într-o adevărată grădină vie”, potrivit organizatorilor. Evenimentul va fi deschis chiar de bebelușii de la Creșa Pitești, iar traseul va porni din zona „La Ceas” și va fi încheiat în Piața Primăriei.
În cadrul festivalului, sâmbătă, vor fi organizate cursuri, dar și spectacole de dans, spectacole de lumini, dar și concerte. Sâmbătă seara, pe scenă vor urca Rareș, dar și Nicole Cherry.
În cele 10 zile de festival, Primăria va oferi transport gratuit pe rutele de transport aferente locațiilor din oraș în care se desfășoară festivalul.