Un soldat israelian a distrus o statuie a lui Iisus în Liban. Armata a deschis o anchetă

Fotografia, făcută în satul predominant creștin Debel, înfățișează figura lui Hristos rezemată de cruce. Figura apare cu susul în jos, scoasă de pe cruce. Imaginea, postată duminică, înfățișează un soldat israelian lovind aparent capul figurii cu un ciocan sau un topor, potrivit CNN.

„Condamnăm cu siguranță acest act rușinos, deoarece ne ofensează sentimentele religioase și reprezintă un atac la adresa credințelor noastre sacre”, a declarat pentru CNN Maroun Nassif, vicepreședintele municipalității Debel.

Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au declarat într-un comunicat că privesc incidentul cu „mare severitate”, iar comportamentul soldatului este „total incompatibil cu valorile așteptate de la trupele sale”. Comandamentul Nord al IDF investighează incidentul. „Vor fi luate măsuri adecvate împotriva celor implicați, în conformitate cu constatările”, a declarat IDF.

IDF a declarat că lucrează pentru a ajuta comunitatea în restaurarea statuii la locul ei.

Debel este unul dintre cele 55 de orașe și sate libaneze dintr-o fâșie din sudul Libanului ocupată în prezent de forțele israeliene. Se află la aproximativ șase kilometri vest de Bint Jbeil, un oraș pe care IDF l-a înconjurat în încercarea de a elimina ceea ce consideră a fi o fortăreață a Hezbollah de acolo.

 

 

Venezuela poartă discuții cu mari companii pentru îmbunătățirea rețelei electrice

De la  capturarea președintelui Nicolas Maduro pe 3 ianuarie, Washingtonul a relaxat treptat sancțiunile împotriva Venezuelei, deoarece țara a adoptat în special noi legi privind petrolul și mineritul, deschizând aceste sectoare proprietății private și a promulgat o lege de amnistie care a permis eliberarea a sute de prizonieri politici. Cu toate acestea, aproximativ 500 sunt încă în închisoare, potrivit Le Figaro.

Președintele american Donald Trump a afirmat în mod regulat că deține controlul țării și în special industria petrolieră, care are nevoie de investiții uriașe pentru a se restructura, dar și electricitatea.

Capitala petrolului, statul Zulia din nord-vest, este cel mai grav afectată de criza energetică. Locuitorii săi suferă zilnic de pene de curent care durează ore întregi. „Suntem deja în contact direct cu Siemens și General Electric pentru a rezolva problema energiei electrice din statul Zulia”, a declarat Rodriguez duminică, în timpul unui marș în Maracaibo, capitala statului Zulia.

Guvernul a lansat duminică o serie de marșuri în mai multe state din țară pentru a cere încetarea sancțiunilor. Aceste marșuri vor culmina cu un miting de amploare la Caracas pe 1 mai.

Partidul fostului președinte al Bulgariei este în frunte la alegerile anticipate

Radev, care a demisionat din funcția de președinte în ianuarie, a candidat pe baza promisiunii de a combate corupția, după ce o mișcare anti-mită a declanșat o lungă criză politică, potrivit The Guardian.

Bulgaria a cunoscut guverne succesive din 2021, când mitingurile anticorupție au pus capăt administrației conservatoare a liderului său de lungă durată, Boiko Borissov.

Grupul de partide de centru-stânga Bulgaria Progresistă a obținut aproximativ 39% din voturi, cu mult înaintea partidului conservator GERB al lui Borissov, care a scăzut la aproximativ 15%, și a coaliției liberale PP-DB, cu aproximativ 14%, potrivit a două sondaje la ieșirea din urne.

Sondajele la ieșirea din urne au arătat, de asemenea, o prezență la vot de 43,4% și că șase partide ar putea depăși pragul de 4% pentru a intra într-un parlament fragmentat.

Radev a declarat, după anunțarea proiecțiilor inițiale, că: „vom face tot posibilul pentru a evita necesitatea de a merge din nou la urne”.

„(O nouă alegere) va fi un dezastru pentru Bulgaria”, a spus el. „Ar însemna să trecem de la o criză la alta, când tot ce trebuie să facem este să muncim din greu pentru a ieși din aceste crize.”

 

Ciorba de burtă – Război și pace în farfurie

În perioada Imperiului Otoman, trupele de elită ale sultanului, ienicerii, erau hrănite cu o zeamă, o fiertură, o supă din stomac de vită, foarte populară, adesea consumată după nopți lungi, ca remediu pentru mahmureală: İşkembe çorbası.

De aici s-a răzpândit în toată zona balcanică: la greci, la bulgari și la români, pentru că asta înseamnă să fii imperiu – un schimb tacit de taxe, impozite și rețete.

De unde vine „beef-ul”

În Bulgaria, ciorba asta se cheamă „șkembe ciorba”, iar în Grecia – patsas.

Sunt variante ale rețetei de bază: zeamă clară, usturoi, oțet, uneori, ardei iute.

Fără îndoială, ciorba asta a traversat imperii, a schimbat nume și, na, poftim!, a reaprins rivalitatea dintre state.

De curând, Grecia a dorit să protejeze rețeta ca patrimoniu cultural la UNESCO, dar Ankara a sărit cât colo: nu poți revendica o moștenire comună, mai ales că rețeta originală e turcească, nu grecească. Istoric vorbind, Turcia are dreptate.

Dar!

Ciorba de burtă – subiect de negociere diplomatică

Acuma, Turcia e puțin exagerată: i-a plăcut să fie imperiu, să ia tot ce se poate, să distrugă tot ce se poate, dar să nu dea nimic înapoi: nici măcar o ciorbă, fie ea de burtă.

Iată cum devine ciorba de burtă un subiect de negociere diplomatică nu doar în tratate, ci și în farfurie.

Modesta fiertură reaprinde „beef-ul” (asta înseamnă și „neînțelegere”, dar și „vită” – ironia sorții!) între Turcia și Grecia, de data asta în privința acestei moșteniri otomane: cui aparține și cine o face mai bună?

Când se bagă și România în ciorbă

Dar când doi se ceartă, al treilea câștigă.

Doamnelor și domnilor, în ring intră România, cu un rol cu totul diferit.

România nu revendică paternitatea, dar România revendică prefecționarea.

România reinterpretează în stil propriu această zeamă destul de aspră în stilul său și așa se face că asistăm acum la o transformare-spectacol: baza devine mai bogată prin fierberea îndelungată a oaselor și se echilibrează gustul prin adăugarea unui „liezon” alcătuit din smântână și gălbenuș de ou, care-i potolește asprimea.

Eficientizarea săracului animal

Apar, de asemenea, elemente locale ca gogoșarul murat, iar ce iese la final este nu o ciorbă, ci o experiență spirituală.

Pentru că, să nu uităm, stomacul de vită – burta – era considerat un ingredient marginal, un ceva ce era folosit doar ca să nu se arunce, așa că fiertura asta a apărut, de fapt, din dorința de eficientizare a săracului animal.

România aduce ciorba la nivelul următor

Ciorba de burtă aparține, așadar, unei gastronomii a necesității, nu a ethosului.

Însă ce face România este să aducă preparatul la nivel înalt, mai ales în a doua jumătate a secolului XX, când restaurantele au standardizat rețeta, iar, pentru bucătari, aceasta a devenit testul suprem în bucătărie.

Vechea mâncare de cazarmă s-a îmbrăcat cu haine bune, de duminică.

Dacă în Turcia, ciorba de burtă era despre disciplină și funcționalitate, în Grecia e despre autenticitate, simplitate și tradiție, iar în România – despre adaptare, rafinare, echilibrare.

Ciorba de burtă ca manifest de țară

Și uite cum a ajuns ciorba de burtă un manifest de țară, pentru că, prin sine, rețetele celor trei state vorbesc despre influența lor în regiune.

Diplomația trece, alături de alte sentimente, tot prin farfurie.

Ciorba de burtă românească e singura care a transformat utilitarul în complex, austerul în reconfortant, perifericul în emblematic.

La români, ciorba asta a dat Rădăuțeana, iar la greci – Avgolemono – aceeași Mărie cu altă pălărie. Plus lămâie.

Prețul petrolului crește pe măsură ce conflictul din Strâmtoarea Ormuz se intensifică

Prețul țițeiului american a crescut cu 6,4%, ajungând la 87,88 dolari pe baril, după reluarea tranzacțiilor la Bursa Comercială din Chicago, potrivit AP.

Prețul țițeiului Brent, standardul internațional, a crescut cu 6,5%, ajungând la 96,25 dolari pe baril.

Reacția pieței a urmat după mai mult de două zile de speranțe crescânde, apoi a spulberat așteptările, inclusiv în cazul Strâmtorii Ormuz.

Câștigurile de duminică șterg o parte din pierderile înregistrate vineri, când prețul țițeiului a scăzut cu peste 9% după ce ministrul iranian de externe a declarat că strâmtoarea s-a redeschis pentru petrolierele comercial

Șeful poliției din Ucraina a demisionat după ce doi ofițeri au fugit de un atac armat mortal

Șase persoane au murit și alte 14 au fost rănite sâmbătă, după ce un bărbat a deschis focul asupra oamenilor de pe stradă în cartierul Holosiivskyi din sudul orașului Kiev, înainte de a lua ostatici pe alții într-un supermarket din apropiere. Ulterior, el a fost ucis într-un schimb de focuri cu poliția.

De atunci, au fost distribuite online imagini care par să arate cum ofițerii părăsesc civilii și fug de la locul faptei, potrivit BBC.

Ministrul de Interne al Ucrainei, Igor Klîmenko, a declarat că ofițerii în cauză au fost suspendați și că este în curs de desfășurare o anchetă privind acțiunile lor.

„«Serviți și protejați» nu este doar un slogan. Trebuie susținut de acțiuni profesionale adecvate. Mai ales în momentele critice, când viața oamenilor depinde de asta”, a scris el pe Telegram.

Cu toate acestea, Klymenko a avertizat: „Nu este complet corect să facem generalizări despre întreaga poliție doar pe baza acțiunilor a doi angajați”.

Jukov a declarat duminică, într-o conferință de presă, că ofițerii „nu au evaluat corect situația și i-au pus pe civili în pericol”. De asemenea, el a spus că au acționat „neprofesionist și nedemn”.

„În calitate de ofițer de război, am decis să-mi prezint demisia din funcția pe care o dețin în prezent”, a declarat Jukov.

Beni Mihai — De la cântăreț în cor bisericesc, la Drag Queen care cântă pop, dar și rock al anilor ’80

„Când eram mic, eram pus de maică-mea să cânt la biserică. Nu am fost pasionat de chestia asta. Pe parcurs, între adolescență și maturitate, am început să prind o pasiune pentru Celine Dion, de exemplu. Și de acolo, efectiv, m-am «aruncat» în visul ăsta”, spune Beni Mihai, pentru MEDIAFAX.

Beni compune muzică de mai bine de 15 ani. „Am compus și muzică religioasă înainte, cânt muzică clasică, internațională, pop și așa mai departe”, spune artistul.

La început, a cântat într-un bar din Timișoara, la invitația unei prietene, însă nu se simțea apreciat pentru că lumea nu venea la concerte.

„Nu am fost bine primit. Am încercat să am spectacole, lumea nu venea. Artiștii de pe scena locală chiar sufereau și atunci și suferă și acum. Dar eu nu m-am transformat în caracter de Drag Queen din cauza asta”, mărturisește Beni.

Totul s-a schimbat pentru tânărul artist, în urmă cu trei ani, când a primit invitația să cânte ca Drag Queen la un bar din București, deținut de un patron norvegian.

„Mi-am dat seama că pot să evoluez ca voce, că nu mai am anxietate, nu mai îmi tremură mâinile pe scenă, pot să-mi construiesc singur peruci, accesorii, ținute – chestii pe care eu nu le-am făcut deloc, înainte. Și cumva te face te face să te simți bine în pielea ta, ca să zic, te liniștești”, mărturisește Beni. 

Ușile s-au deschis, spune el

De atunci, Beni a participat la o serie de concursuri muzicale. În martie 2025 a participat la X factor, în octombrie a câștigat cea de-a opta ediție a emisiunii „The Ticket” și s-a calificat în finală, prestația sa fiind apreciată de jurați. .

El spune că experiența i-a schimbat „complet” viziunea ca artist. „Mi-a dat încredere enormă și n-aș putea să fiu mai recunoscător cu tot ce s-a întâmplat acolo. Toți m-au iubit, m-au susținut, mi-au dat timp să mă pregătesc. Cred că cea mai mare provocare din viața mea a fost această experiență. Aș repeta-o zi de zi fără să mă plictisesc”, spune artistul.

Semifinalist la Eurovision

 

În 2026, Beni s-a calificat la Eurovision, acolo unde a ajuns până în semifinală. A participat cu propriul cântec, numit „Angels”.

Nu m-am dus cu așteptări. M-am dus să-mi prezint talentul artistic și mă bucur că s-a întâmplat chestia asta și că sunt primul Drag Queen din România care să ajungă și la Eurovision”, spune Beni.

Rolul de Drag Queen l-a schimbat

El spune că rolul de Drag Queen l-a schimbat: „Nu există persoană în lumea asta care să abordeze un caracter de Drag și să nu se simtă încrezător. Arta asta te transformă, indiferent de cine ești. Poți să fii sărac sau milionar – când ești pus în caracter «Drag» ești altcineva. Ești omul pe care tu-l creezi ca atitudine. Este o mască puternică de protecție, de exprimare”, declară cântărețul.

Întrebat despre cum își gestionează critice legate de arta sa mai puțin obișnuită, Beni mărturisește că nu-l deranjează să primească critici, cu toate că la început, înainte să facă „Drag”, acestea îl deranjau.

„Nu am întâlnit niciodată un om care are niște studii superioare sau un nivel de educație, care să mă jignească sau mă critice. Chiar îmi doresc să se întâmple lucrul ăsta. Prefer să vină un val de hate pentru că mă propulsează să ajung la publicul care mă apreciază”, spune Beni. 

La început aveam chestia asta când nu eram «Drag» artist”, recunoaște Beni, referindu-se la faptul că părerile negative îl deranjau înainte să se apuce de acest gen de spectacole.

„Îmi cunosc nivelul. Știu că eu cânt din pasiune și voi aduce arta «Drag» ca lucru bun în România”, spune Beni.

Arta „Drag”, de la o soluție a unei interdicții, la un mod de exprimare

De la o alternativă inedită a unei interdicții din Evul Mediu, spectacolele de „Drag” au devenit un adevărat mod de exprimare artistică.

În Anglia secolului XVI-lea, pe vremea Reginei Elisabeta, când piesele de teatru ale lui William Shakespeare erau puse în scenă, în fața a mii se spectatori ai teatrelor publice, femeile nu aveau voie să urce pe scenă, rolurile feminine erau interpretate de bărbați, cu machiaj strident și rochii, care erau nevoiți să se bazeze pe voce și gesturi pentru a da impresia de realism.

Câteva secole mai târziu, arta „Drag” a fost reluată și în SUA. Prima competiție de acest gen s-a desfășurat în anul 1867, cunoscută drept Balul de la Hamilton Lodge, din renumitul cartier istoric Harlem din New York. Între anii ’20 – ’30, scena a evoluat, câștigând popularitate în SUA. Atunci, termenul a început să fie preluat de comunitatea homosexualilor

Unul dintre cei mai cunoscuși artiști „Drag” de la acea vreme era Francis Renault. Acesta a cântat pe scenele teatrelor de cabaret din 42 de țări și era cunoscut pentru garderoba sa stridentă, formată din rochii cu pene de struț. O singură rochie costa, la acea vreme, 5.000 de dolari, potrivit Struthers Library Theatre. 

În anii ’50, spectacolele au început să fie organizate în baruri din spații mai tolerante, precum „Black Cat” din San Francisco. În următorii ani, aceste localuri au fost special amenajate pentru comunitatea homosexualilor, iar fenomenul s-a extins chiar și în lumea cinematografiei, cele mai marcate filme, dar și documentare, cele mai marcante fiind „Pink Flamingos” (1972), „Paris is Burning” (1990), sau chiar „Mica Sirenă” (1989), care îl avea în distribuție pe Drag Queen-ul cunoscut sub numele de Devine, care a stat la baza personajului „Ursula”.

Arta culturii „Drag” a fost promovată chiar și la TV în SUA, în cadrul emisiunii „RuPaul’s Drag Race”, ale cărei versiuni de spin-off, continuă chiar și în prezent, numărând 18 sezoane.

Ilie Bolojan despre scenariile după retragerea PSD din Guvern: „În funcție de ceea ce va decide PSD într-o manieră sau alta, nu voi demisiona din funcția de premier”

Premierul României, Ilie Bolojan, a declarat duminică seară, la B1 TV, că nu intenționează să demisioneze din funcția de premier, indiferent de decizia pe care o va lua PSD în ședința internă de luni.

Întrebat care va fi strategia sa în contextul în care PSD își retrage sprijinul politic și urmează ședințe decisive în celelalte partide din coaliție, Bolojan a respins ideea că actuala criză politică ar avea la bază soluții de reformă diferite, prezentate de partenerii de guvernare.

„După cum ați văzut în toate aceste zile, nu există niște critici legate de anumite lucruri care nu au fost respectate din planul de guvernare, legate de ce nu s-a făcut sau niște soluții care sunt propuse, care să îndrepte lucrurile. Dacă aș vedea că există o soluție, că ceva nu s-a făcut bine, care ar îndrepta lucrurile, dacă premierul Bolojan ar fi ținut banii țării strânși într-o anumită zonă și nu i-ar fi eliberat, dacă s-ar fi putut face niște reforme altele decât s-au făcut până acum, dacă ar fi fost niște soluții pe care PSD le-ar fi propus până acum, dar nu le-a propus niciodată, atunci credeți-mă că n-ar fi fost niciun fel de problemă ca să mă retrag din această funcție”, a spus premierul.

El a declarat că, în absența unor propuneri alternative, consideră că are responsabilitatea de a continua guvernarea în contextul economic și politic dificil din prezent.

„Asta cât se poate declara. Dar nu există soluții, n-au fost prezentate alte soluții și am această responsabilitate să asigur funcționarea guvernului pentru că avem niște provocări foarte importante pe o perioadă următoare”, a mai afirmat Ilie Bolojan.

Ilie Bolojan a declarat totodată că decizia de a rămâne în funcție nu depinde de votul PSD-ului, ci de nevoia de a asigura stabilitatea guvernării în perioada următoare.

„Deci, în funcție de ceea ce va decide PSD într-o manieră sau alta, nu voi demisiona din funcția de premier. Asta este prima chestiune”, a transmis el.

Ce vrea să lase Ciprian Ciucu în Primăria Capitalei după ce nu va mai fi primar? „Trebuie să mă asigur că las ceva în urmă”

„Nu o să mai am niciun fel de treabă după ce plec, dar trebuie să mă asigur că las ceva în urmă”, a spus edilul.

Ciucu a precizat că își dorește „să crească o generație de politicieni competenți și integri care să ducă mai departe un model administrativ”.

„Trebuie să te intereseze cine vine după tine. Ești responsabil și pentru ce se întâmplă ulterior”, a adăugat acesta, menționând că a aplicat același principiu și în mandatul de la Sectorul 6.

Primarul a subliniat că miza nu este doar performanța în funcție, ci și continuitatea.

„Să ai un efect pe termen lung, nu doar pe durata mandatului tău”, a conchis Ciucu.

Ilie Bolojan despre mesajele de susținere și manifestul organizat luni: „Nu e vorba de persoana mea, ci este vorba de un mod de guvernare, de responsabilitate”

Premierul Ilie Bolojan a declarat duminică seară, la B1 TV, că a primit mesaje de susținere în contextul tensiunilor politice din ultimele zile și amenințărilor venite din partea PSD.

Întrebat despre reacțiile publice și despre manifestul anunțat luni, în sprijinul său, premierul a spus că nu vede discuția ca fiind despre propria persoană, ci despre direcția în care se îndreaptă România.

Luni, 20 aprilie, de la ora 18:00, în Capitală este anunțată o manifestație de sprijin pentru premierul Ilie Bolojan, în aceeași zi în care PSD urmează să stabilească dacă rămâne sau nu la guvernare.

Anunțul privind protestul a fost distribuit pe rețelele de socializare de actrița Oana Pellea, ca un gest de susținere pentru premier.

De asemenea, Asociația Alternativa Civică Timișoara a anunțat un protest în Piața Victoriei din Timișoara, programat tot pentru luni seara. Acțiunea va începe la ora 19:00.

„Am primit mesaje de sprijin și le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în aceste mesaje de susținere. Nu e vorba de persoana mea din punctul meu de vedere, ci este vorba de un mod de guvernare, de responsabilitate, de normalitate, de grijă față de banul public și de seriozitatea de a trata lucrurile în mod corect. Nu de fugă de răspundere, nu de lipsă de curaj, de vânturarea de minciuni în spațiu public, așa cum, din păcate, vedem că se întâmplă în această perioadă și, din păcate, oamenii din conducerea PSD fac aceste lucruri”, a afirmat Bolojan.

Premierul Ilie Bolojan a respins și criticile venite din zona politică potrivit cărora ar avea un stil autoritar de conducere. „Sunteți dictator?”, a fost Bolojan întrebat.

„Așa cum s-a văzut în toate discuțiile la care am participat în ședințele de guvern, în cele de coaliție, mi-am susținut puncte de vedere întotdeauna, dar nu înseamnă că punctele mele au fost cele care au fost adoptate la final. Dacă nu aș fi un om al dialogului și al înțelegerii, nu ar fi fost deciziile luate prin consens. Deci, ideea asta de dictator nu stă în picioare”, a spus acesta.

El a declarat că autoritatea este necesară în funcția de premier pe care o ocupă, dar trebuie diferențiată de comportamentul autoritar.

„Dar cred că un om care este pe o funcție publică, indiferent unde este, trebuie să aibă autoritatea și seriozitatea de a face lucrurile, pentru că, altfel, autoritatea este un instrument de lucruri. Dacă o ai, poți să realizezi ceva. Dacă nu o ai, n-ai cum să împingi lucrurile. Dar una este să ai autoritate și alta este să fii un dictator”, a explicat Ilie Bolojan.