Tánczos Barna: Prețurile la carburanți s-au stabilizat, dar criza politică amenință PNRR

Măsurile adoptate de Guvern în privința plafonării adaosului comercial la carburanți au avut efecte vizibile, iar prețurile la pompă s-au apropiat de nivelurile din februarie-martie.

Este observația făcută de vicepremierul Tánczos Barna într-o emisiune la Digi24.

Potrivit acestuia, piața carburanților începe să se stabilizeze inclusiv pe plan internațional, în condițiile în care România beneficiază de un mix de producție internă și importuri.

Vicepremierul a menționat însă și episoade punctuale de dezechilibru, precum situații în care unele stații au rămas temporar fără motorină din cauza cererii ridicate generate de prețurile mai mici.

Avertisment privind PNRR: „Vom pierde bani”

Tánczos Barna a atras atenția că principala provocare a următoarelor luni rămâne implementarea PNRR, în contextul instabilității politice.

„De pierdut vom pierde. Vor fi lucrări care nu se vor finaliza la timp”, a spus vicepremierul, explicând că unele investiții riscă să nu fie finalizate până la termenele limită din vară, ceea ce înseamnă pierderea fondurilor nerambursabile.

Guvernul minoritar poate fi o soluție temporară

Întrebat despre posibilitatea unui guvern minoritar, vicepremierul a spus că acesta ar putea funcționa doar pe termen scurt, pentru câteva luni, dar nu reprezintă o soluție stabilă.

„Pe termen lung este greu să funcționeze. Practic, ar întârzia criza, dar ar putea fi o opțiune pentru a duce la bun sfârșit PNRR-ul”, a explicat Tánczos Barna, sugerând că o astfel de formulă ar putea fi utilizată până la stabilizarea scenei politice.

UDMR și relația cu Ungaria: „S-a îngropat securea războiului”

În plan extern, Tánczos Barna a vorbit despre relația dintre UDMR și autoritățile de la Budapesta, după discuțiile dintre Kelemen Hunor și viitorul premier ungar, Peter Magyar.

Vicepremierul a afirmat că cele două părți au convenit ca UDMR să nu mai intervină în campaniile electorale din Ungaria și să se concentreze strict pe sprijinirea comunității maghiare.

„S-a îngropat securea războiului și se caută soluții pentru a merge mai departe împreună”, a declarat acesta.

Vicepremierul Tanczos Barna: „Reducerile de cheltuieli și austeritatea nu rezolvă o criză bugetară”

„Nu cred că o să genereze un șoc. De ajutat, cu siguranță, nu ajută această criză politică. Am fi avut nevoie de calm, de liniște și de reforme, de măsuri economice care să ajute la relansarea economică”, a declarat Tanczos Barna, la Digi24.

Vicepremierul a declarat că austeritatea nu rezolvă crizele bugetare.

„Nicăieri austeritatea, doar austeritatea, n-a rezolvat nici o criză bugetară. În nicio țară. Nici în Grecia, nici în alte țări europene sau nici în alte țări de pe alte continente. Pur și simplu, reducerile de cheltuieli și austeritatea nu rezolvă o criză bugetară, mai ales dacă pornim de la 9,6% sau 9,3% deficit”, a spus Tanczos Barna.

El a explicat că ajustările bugetare trebuie făcute gradual, pentru a evita efecte negative în economie.

„Corecțiile majore se resimt în economie imediat. O corecție de 1,4%, o corecție făcută în anul 2025, e o corecție majoră care poate fi apreciată de piețele internaționale sau de Comisia Europeană ca un rezultat extraordinar. Dar toată lumea trebuie să aibă în vedere că peste tot unde s-au făcut corecțiile prea repede și prea abrupt, au generat o spirală de adâncire a crizei”, a afirmat vicepremierul.

„Corecțiile majore se resimt în economie imediat”

El a spus că ajustările bugetare făcute prea rapid pot avea efecte negative asupra economiei.

„Corecțiile majore se resimt în economie imediat. O corecție de 1,4%, o corecție făcută în anul 2025, e o corecție majoră care poate fi apreciată de piețele internaționale sau de Comisia Europeană ca un rezultat extraordinar. Dar toată lumea trebuie să aibă în vedere că peste tot unde s-au făcut corecțiile prea repede și prea abrupt, au generat o spirală de adâncire a crizei”, a spus vicepremierul.

Întrebat dacă declarațiile sale reprezintă o critică la adresa premierului Ilie Bolojan, Tanczos Barna a spus că, în primele luni, nu au existat alte opțiuni decât respectarea cerințelor Comisiei Europene.

Mihaela Neagu anunță participarea IRUM SA la AgriXpo Brașov 2026: „Faptul că IRUM are încredere în acest proiect spune totul despre potențialul lui” – COMUNICAT

Anunțul a fost făcut de Mihaela Neagu, reprezentant al organizatorilor, care subliniază importanța acestui parteneriat strategic pentru dezvoltarea evenimentului: „Faptul că un super brand românesc precum IRUM are încredere în AgriXpo este cea mai clară validare că acest proiect răspunde unei nevoi reale din piață, in vremuri complicate cu constrangeri si temeri pentru toata lumea”.

Prezența IRUM SA la AgriXpo Brașov confirmă direcția asumată de organizatori: construirea unui târg eficient, accesibil și relevant pentru întreaga industrie agricolă și conexă. Cu o tradiție industrială solidă și un portofoliu de produse recunoscut pentru robustețe și performanță, IRUM SA vine la Brașov pentru a demonstra că tehnologia românească poate concura la cel mai înalt nivel.

În cadrul AgriXpo, compania va expune utilaje reprezentative, va susține prezentări tehnice și va interacționa direct cu fermieri, antreprenori și profesioniști din domeniu, într-un cadru care favorizează dialogul real și parteneriatele concrete.

AgriXpo Brașov 2026, desfășurat în perioada 24–27 septembrie, pe platforma fostei fabrici de zahăr din Bod, își propune să devină cel mai accesibil și dinamic târg agricol din centrul României. Conceptul evenimentului pune accent pe eficiență, costuri reduse pentru expozanți și o experiență relevantă pentru vizitatori.

Prin participarea IRUM SA, AgriXpo își consolidează poziția ca platformă de încredere pentru marii jucători din industrie și ca un catalizator pentru dezvoltarea agriculturii românești.

Tánczos Barna: Nicușor Dan e un președinte echidistant / Nu m-aș fi așteptat să-l apere pe Bolojan

„Domnul președinte Nicușor Dan, spre deosebire de alți președinți, are o poziție echidistantă față de principalele partide mari. Acum, față de UDMR este o abordare total corectă din toate punctele de vedere, dar nu contăm noi neapărat în ecuația aceasta. Foarte important pentru președinte este cum gestionează partidele mari.

Aici, având nevoie de o coaliție pro-europeană, anul trecut a pornit cu dreptul în această abordare echidistantă, văd că se continuă aceeași abordare și lasă lucrurile la negocieri, la canale de comunicare, de dialog deschise, către toate formațiunile politice din care am putea să reconstruim o coaliție majoritară. Din acest punct de vedere, Dan are o contribuție semnificativă”, a declarat vice-premierul.

În opinia sa, această abordare ar putea facilita apariția unei soluții politice într-un moment de blocaj.

„De la el ar putea veni soluția. Poate să genereze mai ușor o soluție, având această abordare echidistantă. Nu m-aș fi așteptat să-l apere pe Bolojan tocmai pentru că are această abordare echidistantă. Are probabil o părere personală despre situație, dar, ca președinte al României, nu își exprimă părerea personală sau opțiunea personală, pentru că nu asta contează în momentul de față. Contează foarte mult rolul instituțional și această capacitate de a păstra canale de comunicare, de dialog, deschise cu toată lumea”, a afirmat acesta.

Sursa video: Digi24

Tánczos Barna: În România, media de viață a unui guvern este între 8 și 10 luni

Acesta a explicat că negocierile pentru formarea unei coaliții sunt complicate, dar adevărata problemă apare ulterior, în menținerea acesteia în timp. Statistic, guvernele nu reușesc să depășească pragul de 10 luni.

„Când intrăm în statistica clasică românească, unde media de viață a unui guvern este între 8 și 10 luni, ceva de genul acesta. Din păcate, nu reușește Parlamentul României și partidele politice. Nu reușesc să reziste mai mult decât media, de 10 luni”, a declarat Tánczos la Digi24.

Viceprim-ministrul, proaspăt numit ministru MADR, a subliniat că există și excepții, însă acestea sunt rare și nu schimbă tendința generală. Chiar și în aceste cazuri, durata mai mare nu este neapărat un semn de stabilitate sistemică.

„Sunt câteodată guverne care stau un an și jumătate. Eu cred că am bătut un record absolut de 2 ani și jumătate la Ministerul Mediului, într-o guvernare precedentă. Dar nu este o chestiune caracteristică unui ministru să stea ani de zile la minister”, a spus acesta.

Instabilitatea guvernamentală nu este, în opinia sa, un lucru benefic, iar fenomenul s-a repetat constant în ultimii ani, fără ca sistemul politic să reușească să se stabilizeze.

„Nu este un lucru bun. Din păcate, aceasta este realitatea românească din 2004 încoace. Ultimul guvern care, cap-coadă, și-a dus mandatul la bun sfârșit a fost, cred, guvernul Năstase. Din 2005 încoace, niciun guvern nu a reușit acest lucru. Este realitatea politică românească, din păcate”, a afirmat viceprim-ministrul.

 

Fritz, despre Bolojan: Este mai popular decât brandul de partid

Președintele USR Dominic Fritz a vorbit joi la Europa FM despre premierul Ilie Bolojan, despre care a spus că, alături de miniștrii USR, „a adus un suflu nou și o verticalitate în acest guvern”.

El a spus că în multe ocazii USR nu a fost de acord cu el, „ori pe politici publice, ori pe abordarea lui”. Fritz adaugă că „susținerea noastră pentru el nu e din entuziasm emoțional, ci dintr-o evaluare foarte clară că doar dacă păstrăm actuala formulă putem să continuăm să îndreptăm greșelile care s-au făcut în trecut”.

Întrebat dacă se așteaptă ca Bolojan să facă alt partid dacă PNL renunță la el, Dominic Fritz a spus: „Să știți că eu văd foarte multă susținere în PNL pentru Ilie Bolojan”.

„În același timp, văd și ei, și asta este totuși o diferență cu domnul Cîțu, cu tot respectul, văd și ei că Ilie Bolojan este mai popular decât brandul de partid, posibil pentru că și mulți din alegătorii și simpatizanții USR îl susțin pe el, și de aceea pentru un partid să decapitezi propriul președinte popular poate nu e cea mai bună mișcare”, a mai spus Fritz.

Întrebat despre o posibilă alianță USR-PNL pentru alegerile parlamentare din 2028, liderul USR a spus: „Asta trebuie să evaluăm în funcție de cine va fi acest partener. Dar, da, eu cred că în 2028 nu va fi o luptă ușoară pentru a ține România pe calea pro-europeană, pentru a ține România, cumva, pe o cale de anticorupție și de reformism. Și, de aceea, noi suntem deschiși să colaborăm și cu alte forțe politice. Și de ce nu un PNL condus de Ilie Bolojan?”.

Dominic Fritz, întrebat dacă va renunța la guvernare: „Nu vom fi roată de rezervă pentru un guvern Ciolacu–Ciucă 2.0”

Declarațiile au fost făcute în contextul scenariului în care premierul Ilie Bolojan ar pierde funcția în urma unei moțiuni de cenzură, iar scena politică ar putea intra într-o nouă rundă de negocieri pentru formarea unui guvern.

„Noi avem o decizie foarte clară a partidului, reiterată de mai multe ori. Dacă trece moțiunea de cenzură PSD plus AUR, noi nu ne mai putem întoarce a doua zi la negocieri și să formăm un nou guvern cu PSD. Nu din orgoliu, ci pentru că nu am mai crede că acest PSD vrea cu adevărat să ducă țara în direcția corectă”, a declarat Dominic Fritz.

Întrebat dacă acest scenariu ar însemna intrarea USR în opoziție, liderul formațiunii a confirmat: „Da, bineînțeles”.

El a adăugat că partidul este pregătit pentru această variantă: „Absolut. Noi nu vom fi ridicători de mâini pentru o întoarcere în timp. Nu vom fi roată de rezervă pentru un guvern Ciolacu–Ciucă 2.0”.

Fritz: Nu mai putem guverna cu ei

În discuție a fost adusă și experiența guvernării din 2020, când USR a intrat la guvernare, dar a fost exclus ulterior din coaliție.

„Sigur că există un risc ca unii să perceapă această consecvență ca o repetare a scenariului din 2021. Dar poate că, dacă ne uităm la ce se întâmplă acum, înțelegem mai bine ce s-a întâmplat atunci. Poate înțelegem de ce și atunci un grup transpartinic corupt și-a dorit ca USR să plece de la guvernare”, a spus Fritz.

Întrebat despre afirmația privind un „grup transpartinic”, în contextul în care USR a guvernat alături de PNL și PSD, liderul USR a răspuns că actualul context este diferit.

„Acum guvernăm cu unii de atunci, dar tocmai cu o altă direcție. Dacă nu își mai asumă această direcție, nu mai putem guverna cu ei”, a precizat el.

Fritz: PSD închide ochii la corupție și deficit bugetar

Fritz a adăugat că miniștrii USR și-au făcut datoria în perioada de guvernare și a sugerat că există rezistență politică față de reformele promovate de partid.

„Ce motiv ar avea PSD să facă atâtea zbateri și să scape și de Bolojan și de miniștrii USR? Tocmai de aceea spunem foarte clar: ne dorim să guvernăm, pentru că am demonstrat că putem face treabă în ultimele 10 luni, chiar dacă a fost greu”, a afirmat liderul USR.

În același timp, acesta a subliniat că partidul nu poate accepta să rămână într-o formulă guvernamentală fără reforme reale.

„Nu putem fi decorul reformist pentru un guvern care va închide din nou ochii la creșterea deficitului, care va închide ochii la corupție și care va refuza ca statul să își ajusteze cheltuielile”, a concluzionat Dominic Fritz.

George Simion, președintele AUR: „Ceea ce vedeți la televizor este praf în ochii românilor, în timp ce Azomureș rămâne blocat. Dacă ei nu sunt în stare, să se dea la o parte și să ne lase pe noi”

„Ceea ce vedeți la televizor este praf în ochii românilor. Vor să vândă Hidroelectrica, vor să vândă alte companii profitabile, cheie pentru statul român, așa că au inventat o criză guvernamentală mincinoasă, cap-coadă”, a declarat liderul AUR.

Acesta a subliniat că discuțiile despre moțiune sunt doar un pretext mediatic, fără nicio intenție reală din partea PSD de a schimba guvernarea.

„Nu există nicio intenție a PSD-ului de a părăsi guvernarea și de a-l da jos pe Ilie Bolojan. Nu vor iniția nicio moțiune de cenzură, pentru că foarte mulți vorbesc la televiziuni și ridică subiectul ăsta. Ne tot întreabă pe noi: „dar veți vota?” Ce să votăm?”, a afirmat Simion.

Liderul AUR a arătat că, în timp ce se discută despre crize politice, guvernul ignoră complet problemele reale din economie, inclusiv situația de la Azomureș.

„În loc să fie acolo unde contează, la Azomureș, la CE Oltenia, la Mangalia, la Șantierul Naval, ei fac o joacă din asta și un balet, pentru scena publică românească”, a spus acesta.

George Simion a atras atenția că, deși România are resursele necesare, lipsa de decizie a guvernului duce la situații absurde în economie.

„Este imposibil ca noi, o țară cu rezerve serioase de gaze naturale, să importăm îngrășăminte chimice. Nu este voie să se întâmple acest lucru într-o țară guvernată. Din păcate, România nu este guvernată în acest moment”, a declarat liderul AUR.

În acest context, președintele AUR a cerut o decizie clară și rapidă la nivel guvernamental pentru repornirea Azomureș și pentru direcționarea gazului românesc către industrie.

„Fie că dă 60 de milioane, fie că dă 120 de milioane, ar trebui să avem un ministru al Energiei care să se hotărască cât mai repede pentru binele angajaților de la Azomureș și de mâine începând, gazul românesc onshore și offshore, să ajungă la poarta Azomureș pentru ca oamenii să muncească, pentru că nu-și doresc să plece peste hotare”, a afirmat Simion.

În final, Simion a acuzat blocajul de la vârful guvernării și lipsa de asumare în gestionarea economiei.

„Avem gaz, avem combinatul, ne lipsește conducerea. E ocupată să-și dea demisia. Dacă ei nu sunt în stare, să se dea la o parte și să ne lase pe noi.”, a declarat pereședintele AUR George Simion.

Ce spune Dominic Fritz despre Anca Dragu, ca variantă de premier tehnocrat

„A fost membru USR, a fost președinta Senatului ca membru USR. Acum este în Moldova și o apreciez mult”, a declarat Fritz despre Anca Dragu. 

Cu toate acestea, Fritz s-a abținut din a face alte comentarii:

Nu este vorba despre a vota sau a nu vota un om –  este întrebarea: «Ce fundament ar avea o viitoare coaliție dacă există un partener care oricând poate să renege ceva deja creat și oricând își rezervă dreptul de a face o majoritate paralelă cu un partid extremist»”, declară Dominic Fritz

Reamintim că numele Ancăi Dragu, fost ministru al Finanțelor, fost președinte al Senatului, dar și actual Guvernator al Băncii Naționale a Moldovei a fost vehiculat încă de anul trecut în funcția de premier tehnocrat încă de anul trecut, Nicușor Dan urma să aibă o întâlnire alături de aceasta, anul trecut în vară, la Cotroceni.

Cu toate acestea, Dragu nu a fost atunci o variantă pentru funcția de premier, pentru că era nevoie de un tehnocrat care să cunoască și „linia doi a partidelor”, relatau surse pentru Mediafax la acea vreme.

Deși se tot vehiculează în spațiul public varianta unui premier tehnocrat, surse apropiate ale negocierilor au precizat că varianta unui premier tehnocrat care să-l înlocuiască pe Bojoan se vehiculează doar ca soluție dată în ultimă instanță.

Această variantă, a unui înlocuitor al lui Bolojan ar fi valabilă în cazul în unei eventuale moțiuni de cenzură care să și strângă suficientă susținere din partea partidelor.