Premierul olandez critică atacurile asupra Iranului și invocă încălcarea dreptului internațional

Prim-ministrul Olandei, Rob Jetten, a declarat vineri că loviturile lansate de Statele Unite și Israel asupra Iranului nu respectă regulile dreptului internațional, relatează POLITICO.

În același timp, președintele olandez a recunoscut că acțiunile Iranului reprezintă o problemă pentru securitatea regională.

Declarația a avut loc în cadrul conferinței de presă săptămânale organizate la Haga. În fața jurnaliștilor, premierul olandez a criticat atacurile occidentale și reacțiile militare ale Iranului.

„Atât atacurile asupra Iranului de săptămâna trecută, cât și represaliile inacceptabile din partea Iranului asupra țărilor din regiune nu se încadrează în cadrul dreptului internațional”, a declarat Rob Jetten reporterilor la conferința sa de presă.

Poziția guvernului olandez pare mai apropiată de cea a altor state europene, printre care Spania și Franța, care au ridicat semne de întrebare cu privire la legalitatea operațiunilor militare din Iran.

Cu toate acestea, premierul olandez a precizat că executivul de la Haga înțelege motivele care au stat la baza primelor lovituri împotriva Iranului.

El a făcut referire la amenințările pe care autoritățile de la Teheran le reprezintă de mult timp pentru propria populație și pentru regiune.

Rob Jetten a precizat că este necesară respectarea regulilor internaționale și continuarea eforturilor diplomatice, chiar dacă astfel de negocieri sunt complicate. În opinia sa, rămâne neclar care este obiectivul final al campaniei militare desfășurate de Statele Unite și Israel.

„Principala întrebare rămâne: când vor fi considerate atacurile de succes?”, a declarat premierul, adăugând că, înainte de a judeca dacă guvernul său susține sau nu metodele alese de SUA și Israel în Iran, aceștia vor trebui să „înțeleagă care sunt intențiile și obiectivele acestor atacuri”.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a transmis în ultimele zile mesaje diferite despre scopul operațiunilor militare. Vineri, liderul american a afirmat că obiectivul final al administrației sale este „capitarea necondiționată” a conducerii Republicii Islamice.

În paralel, Olanda analizează și o solicitare venită din partea Franței. Parisul a cerut sprijin pentru portavionul Charles de Gaulle, aflat în Marea Mediterană, pentru misiuni defensive. Guvernul olandez urmează să evalueze cererea în cursul weekendului.

Kuwait reduce producția de petrol din motive de securitate, pe fondul tensiunilor cu Iranul

Potrivit unui comunicat oficial, măsura a fost adoptată după atacurile în curs ale Iranului și după amenințările Teheranului privind siguranța transportului maritim prin Strâmtoarea Hormuz, una dintre cele mai importante rute pentru exporturile globale de petrol, scrie Reuters.

Compania a precizat că reducerea producției de petrol în Kuwait face parte dintr-o strategie de gestionare a riscurilor și de asigurare a continuității operațiunilor, în contextul escaladării tensiunilor din regiune.

Reprezentanții Kuwait Petroleum Corporation au subliniat că reducerea producției de petrol în Kuwait este o măsură strict preventivă. Potrivit companiei, ajustarea temporară a volumelor de producție și rafinare are rolul de a proteja infrastructura energetică și de a limita eventualele riscuri generate de situația de securitate din regiune.

În comunicatul oficial, KPC a menționat că această decizie face parte din strategia sa de „management al riscurilor și continuitate a activității”, implementată pentru a menține stabilitatea sectorului petrolier național în perioade de incertitudine geopolitică.

Autoritățile kuweitiene au transmis că situația este monitorizată permanent și că nivelul producției va fi reevaluat pe măsură ce evoluțiile regionale devin mai clare.

Reducerea producției de petrol în Kuwait, influențată de tensiunile din jurul Strâmtorii Hormuz

Reducerea producției de petrol în Kuwait are loc pe fondul preocupărilor legate de securitatea transportului maritim prin Strâmtoarea Hormuz, rută strategică prin care tranzitează o parte semnificativă a exporturilor globale de petrol.

Amenințările lansate de Iran privind posibile perturbări ale traficului maritim au determinat mai multe state din regiune să analizeze măsuri de protecție pentru sectorul energetic și pentru infrastructura critică.

Oficialii Kuwait Petroleum Corporation au precizat că, deși producția a fost redusă temporar, compania este pregătită să revină rapid la nivelurile normale de producție și rafinare imediat ce condițiile de securitate vor permite acest lucru.

Două femei au căzut dintr-un autobuz de transport în comun din Sibiu

Polițiștii rutieri din Sibiu au intervenit la un accident de circulație, produs pe strada Siretului din municipiu.

Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că, în timp ce conducea un autobuz pe strada Siretului către Calea Dumbrăvii, șoferul, un bărbat de 53 din Sibiu, a oprit într-o stație de autobuz, iar la momentul punerii în mișcare de pe loc, ușile vehiculului nu ar fi fost asigurate corespunzător, iar două pasagere, ambele în vârstă de 72 de ani, s-au dezechilibrat și au căzut pe partea carosabilă.

În urma evenimentului, cele două femei au fost rănite, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Una dintre victime a suferit o fractură la mână, iar cealaltă s-a lovit la cap.

Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și luarea măsurilor legale.

UPDATE: Ambulanță SMURD și o mașină implicate în accident pe o stradă din Sibiu. Plan Roșu activat

UPDATE:

Potrivit ISU Sibiu, în accident au fost implicate șapte persoane.

În ambulanta SMURD se afla un pacient, un minor cu mama acestuia și patru membri ai echipajului (trei subofițeri paramedici și un voluntar).

Copilul nu a fost rănit în urma accidentului, acesta a fost preluat de o altă ambulanță și transport la CPU Luther în vederea tratării afecțiunilor preexistente.

Mama copilului, o femeie în vârstă de 26 de ani, acuză dureri la picior, va fi transportată la UPU Sibiu.

În ceea ce privește starea reprezentanților ISU Sibiu, aceștia prezintă rani ușoare, vor fi transportați la UPU Sibiu pentru investigații suplimentare.

Șoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de aproximativ 53 de ani a suferit multiple traumatisme și este transportat la UPU Sibiu.

Planul Roșu de intervenție a fost dezactivat.

Știre inițială:

ISU Sibiu intervine de urgență pe Bulevardul Vasile Milea la un accident rutier în urma căruia a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

La fața locului sunt mobilizate o ambulanță SMURD cu medic, trei ambulanțe SAJ, o autospecială de descarcerare, una de stingere și ATPVM.

Din primele informații în accident este implicată o ambulanță SMURD și un autoturism.

 

„Avion” pe șosea: o femeie a gonit cu 224 km/h pe DN39, în plină noapte

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, incidentul a avut loc în cursul nopții trecute. Aparatul radar a înregistrat autoturismul rulând cu 224 km/h, într-o zonă în care limita legală de viteză este de 70 km/h.

Permis suspendat și amendă

Șoferița a fost sancționată contravențional pentru depășirea limitei legale de viteză. În plus, polițiștii au decis suspendarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile.

Intervenția a fost realizată de polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, care au reușit să oprească autoturismul înainte ca situația să se transforme într-un posibil accident grav.

Poliția avertizează: viteza excesivă poate provoca tragedii

Reprezentanții poliției atrag atenția că nerespectarea limitelor de viteză nu înseamnă timp câștigat, ci crește semnificativ riscul producerii unor accidente rutiere grave.

Autoritățile le recomandă șoferilor să conducă responsabil și să respecte regulile de circulație pentru a preveni tragediile de pe șosele.

Arheologii au descoperit în Germania urme ale unei misterioase religii antice rezervate exclusiv bărbaților

În timpul recentelor săpături arheologice din orașul vechi al Regensburgului, arheologii germani au descoperit un templu dedicat zeului Mithras, potrivit Euronews.

Deoarece clădirea a fost construită inițial din lemn, au supraviețuit doar câteva rămășițe structurale. Descoperiri precum o piatră inscripționată și fragmente de plăci din metal indică însă în mod clar utilizarea sa ca loc de cult.

Alte dovezi ale cultului încă enigmatic al lui Mithras includ cioburi dintr-un vas ceramic decorat cu șerpi, potire pentru tămâie și ulcioare cu mâner. Experții presupun că banchetele rituale erau o parte integrantă a cultului lui Mithras.

Monedele, inclusiv exemplare din timpul domniei împăratului Hadrian (117-138 d.Hr.), permit datarea templului între 80 și 171 d.Hr. Acest lucru îl face cel mai vechi dintre cele nouă mithraeuri cunoscute până în prezent în provincia romană Raetia, în ceea ce este astăzi Bavaria.

Raetia, o provincie romană din Europa Centrală care a existat aproximativ din secolul I î.Hr. până în secolul V d.Hr., cuprindea părți din ceea ce este astăzi sudul Germaniei, Elveția, Austria și nordul Italiei.

Cultul lui Mithras

Cultul lui Mithras, sau mitraismul, era o religie misterioasă. Era răspândit în special în centrele militare și comerciale, iar legionarii romani se numărau adesea printre adepții săi. Doar bărbații erau admiși. O comunitate locală era formată de obicei din aproximativ 15-40 de membri.

În Persia antică, Mithras era numit „Mitra” și era zeul legămintelor, loialității și dreptății. Romanii l-au transformat într-un zeu al soarelui. Cultul roman al lui Mithras a adoptat multe elemente din mitologia persană, dar a dezvoltat și propriile ritualuri și simboluri fundamentale. Motivul „tauroctoniei” (din latinescul taurus, taur) a devenit central: Mithras ucide taurul ca act de reînnoire cosmică.

Inițierea

Romanii aveau un sistem de inițiere pe niveluri, cu șapte niveluri cunoscute: Corax (corb), Nymphus (mire), Miles (soldat), Leo (leu), Perses (persan), Heliodromus (alergător al soarelui) și Pater (tată), fiecare cu propriile simboluri, ritualuri și, probabil, teste sau încercări.

Odată cu răspândirea creștinismului, cultul secret a dispărut.

Descoperirile au fost făcute în perioada premergătoare unui proiect de construcție. În orașe cu o istorie îndelungată, precum Regensburg, arheologii trebuie să fie chemați mai întâi înainte ca noile clădiri să poată fi ridicate. Specialiștii au făcut de fapt descoperirea încă din 2023, dar abia acum, după investigații intensive, semnificația sa completă a devenit clară.

La fel ca alte temple ale lui Mithras, această structură din lemn de aproximativ șapte metri lungime a fost proiectată ca o clădire alungită și parțial îngropată în pământ. Adepții cultului misterios coborau probabil pe o rampă în sanctuar.

În mijloc se afla o adâncitură asemănătoare unui șanț, iar pe laturi erau construite platforme ridicate pe care credincioșii puteau sta sau se puteau întinde. Templele lui Mithras erau modelate după peșteri, deoarece unul dintre motivele centrale ale mitologiei este uciderea unui taur de către Mithras într-o peșteră.

Templul era iluminat odinioară de lumânări și lămpi cu ulei. Vasele ceramice și ulcioarele cu mâner care au fost găsite sugerează că aici aveau loc festinuri rituale ample.

Analiza recipientelor pentru alimente este încă în curs de desfășurare. Pare deja cert că se consumau alimente de înaltă calitate.

Descoperirile din templu vor fi expuse la Muzeul de Istorie din Regensburg, care în prezent își redesenează galeriile romane. În noua expoziție, sanctuarul lui Mithras va juca un rol important.

Circa 14.000 de cetățeni români sunt în atenția MAE în urma conflictului din Orient

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Ţărnea, spune, sâmbătă, în acest moment sunt circa 14.000 de cetățeni în atenția serviciilor consulare ale României și a celulei de criză a Ministerului, fiind vorba de rezidenți sau turiști.

„Dintre cei care au fost inițial în atenția celulei de criză, fie că au anunțat prezența pe spațiu, fie că au și cerut asistență consulară pentru repatriere sau de altă natură, circa 1.500 – din datele noastre – au revenit în România, 1.000 și ceva cu mijloace facilitate puse la dispoziție de România, 500 și ceva prin mijloace proprii. Avem în continuare circa 400 de persoane prioritare numai în Emiratele Arabe Unite, deci numai în Dubai și mai puțin în Abu Dhabi, dar numai în acest stat avem 400 de cazuri prioritare”, spune Țărnea.

Potrivit acestuia, rămân cazuri prioritare și în Qatar și în alte țări din regiune, cu atât mai mult cu cât continuarea ostilităților, continuarea situației de acolo, determină și cetățenii români care locuiesc sau care muncesc în aceste țări să vină către ambasade și consulate cerând diverse forme de sprijin.

Strategie inedită în cel mai fierbinte loc al lumii. Cum au ajuns petrolierele altor state să pretindă că sunt ale Chinei sau musulmane ca să nu fie bombardate de Iran

Cel puțin 10 nave și-au schimbat mesajele transponderului, aparent în încercarea de a evita să devină ținte, dezvăluie Financial Times.

Un grup de nave blocate în Golf au ajuns să adopte o strategie inedită pentru a evita atacul: schimbarea mesajelor transponderelor pentru a se declara chineze.

„Echipaj chinez la bord”

Cel puțin 10 nave și-au modificat în ultima săptămână semnalul de destinație și afișează: „Proprietar chinez”, „Tot echipajul chinez” sau „Echipaj chinez la bord”, conform datelor de la MarineTraffic analizate de FT.

Aproximativ 1.000 de nave sunt în prezent blocate în Golf și în imediata sa împrejurimi, cu o valoare cumulată de aproximativ 25 de miliarde de dolari, potrivit Lloyd’s Market Association.

Manipularea semnalelor GPS

Iranul continuă să tragă asupra navelor care încearcă să nu doar să traverseze îngustă strâmtoarea îngustă Ormuz la gura Golfului, ci chiar și în Kuweit, unde o cisternă goală de combustibil a fost lovită de o dronă miercuri.

Într-o altă tactică menită să evite să fie țintite, unele nave își manipulează semnalele GPS pentru a deturna armele ghidate.

Aceste nave apar pe platformele de date maritime ca fiind grupate una peste alta, a remarcat TankerTrackers.com , o agenție de cercetare.

Navele care își schimbă semnalele transponder variază ca tip, de la nave portcontainer la petroliere. Unele sunt încărcate, iar altele sunt goale.

Majoritatea rămân în Golf.

Însă o navă, Iron Maiden, a traversat în viteză Strâmtoarea Ormuz miercuri, schimbându-și pentru scurt timp semnalul în „China Owner/ Proprietar Chinez” până a ajuns în apele din largul coastei Omanului.

Mesajul „musulman/ turc”

Un număr mai mic de nave au ales o identitate diferită.

Sâmbăta trecută, în prima zi a conflictului cu Iranul, un petrolier numit Bogazici a traversat strâmtoarea identificându-se drept „musulman / turc”, înainte de a reveni la numele său original odată ce a fost eliberată.

Așa s-au protejat, în 2023, navele de atacurile Houthi din Yemen

Căpitanul unei nave este responsabil pentru semnalul transponderului navei, care este folosit în principal pentru a comunica cu traficul din apropiere și pentru a preveni coliziunile. Însă câmpul de transmitere poate fi ușor modificat.

„Pot schimba orice, poți pune orice vrei acolo”, a spus Matthew Wright, analist la platforma de date privind transportul maritim Kpler.

„Există un element de subterfugiu, deoarece echipajele încearcă să-și mascheze legăturile cu anumite porturi, destinații sau naționalități.”

Wright a spus că practica a apărut pentru prima dată în Marea Roșie în 2023, când rebelii Houthi din Yemen au început să atace navele comerciale.

Deși rămâne neclar dacă forțele iraniene sau reprezentanții acestora tratează navele diferit dacă acestea pretind legături cu China, el a spus că echipajele par dispuse să încerce orice ar putea reduce riscul de a fi vizate.

ANM: Cum va fi vremea de 8 Martie în București și în restul țării

ANM anunță că vremea de 8 Martie este una frumoasă, cu temperaturi peste cele normale pentru această perioadă. Temperaturile vor atinge 17 grade Celsius în anumite regiuni.

În perioada duminică, 8 martie, ora 9.00 – luni, 9 martie, ora 9.00, în sud și sud-est, cerul va fi variabil, cu ceață locală în prima parte a zilei și din nou noaptea. În restul țării, cerul va fi mai mult senin.

Potrivit ANM, vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare mai ales noaptea în sudul Banatului, cu viteze la rafală în general de 50…55 km/h.

Temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 17 grade, iar cele minime între -8 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 7 grade în sudul Banatului.

Vremea în Capitală

Tot în perioada 8 martie, ora 9:00 – 9 martie, ora 9:00, vremea în Capitală va fi una frumoasă, cu temperaturi ce se vor situa peste mediile multianuale. În prima parte a zilei, atmosfera va fi una răcoroasă, iar temperaturile minime se vor situa între -1 și 1 grad Celsius.

Pe parcursul zilei, vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura maximă va fi de 12…13 grade.

 

„Probabil nu va reuși…” Ce avertismente transmit serviciile secrete ale SUA în războiul din Iran

Un raport clasificat al Consiliului Național de Informații a constatat că, în cazul unui atac la scară largă asupra Iranului lansat de Statele Unite, totul ar fi „puțin probabil să înlăture establishmentul militar și clerical bine înrădăcinat al republicii islamice”.

Este o evaluare care dă de gândit, în contextul în care administrația Trump ridică spectrul unei campanii militare extinse care, potrivit oficialilor, „abia a început”, notează Washington Post.

Concluziile, confirmate pentru The Washington Post de trei persoane familiarizate cu conținutul raportului, ridică semne de întrebare cu privire la planul declarat al președintelui Donald Trump de a „curăța” structura de conducere a Iranului și de a instala un conducător ales de el.

Raportul, dat cu o săptămână înainte de atac, prezintă mai multe scenarii

Raportul, finalizat cu aproximativ o săptămână înainte ca Statele Unite și Israelul să inițieze războiul pe 28 februarie, a prezentat scenarii de succesiune care decurg fie dintr-o campanie strict adaptată împotriva liderilor iranieni, fie dintr-un atac mai amplu împotriva conducerii și instituțiilor guvernamentale ale țării, au declarat persoane familiarizate cu concluziile acestuia.

„Este puțin probabil ca Opoziția să preia puterea la Teheran”

În ambele cazuri, serviciile de informații au concluzionat că establishmentul clerical și militar al Iranului ar răspunde la uciderea liderului suprem Ayatollah Ali Khamenei urmând protocoale menite să păstreze continuitatea puterii, au spus aceste persoane.

Perspectiva ca opoziția fragmentată a Iranului să preia controlul asupra țării a fost descrisă ca „puțin probabilă”, au spus persoanele care au vorbit sub condiția anonimatului pentru a discuta un raport clasificat.

Consiliul Național de Informații (NIC) este compus din analiști veterani care elaborează evaluări clasificate menite să reprezinte înțelepciunea colectivă a celor 18 agenții de informații din Washington.

Casa Albă nu a precizat dacă președintele a fost informat cu privire la această evaluare înainte de a aproba operațiunea militară, care s-a extins rapid spre est, incluzând războiul submarin în Oceanul Indian, și spre vest, pentru a contracara confruntările cu rachete în apropierea Turciei, membră NATO.

„Președintele Trump și administrația sa au prezentat în mod clar obiectivele operațiunii Epic Fury: distrugerea rachetelor balistice și a capacității de producție a Iranului, demolarea marinei sale, eliminarea capacității sale de a înarma proxy-uri și împiedicarea obținerii vreodată a unei arme nucleare”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Anna Kelly, într-un comunicat. „Regimul iranian este complet zdrobit”, au spus.

Spionii au dubii în privința campaniei SUA în Iran

Îndoielile agențiilor de spionaj americane cu privire la preluarea puterii de către opoziția iraniană au fost menționate în New York Times și Wall Street Journal.

Implicarea NIC și analizele sale privind potențialele rezultate ale ofensivelor la scară mică și mare nu au fost raportate anterior.

Suzanne Maloney, specialistă în Iran și vicepreședintă a Brookings Institution, a declarat că previziunea NIC privind rezistența instituțiilor iraniene se bazează pe cunoștințele riguroase ale acesteia despre republica islamică.

„Pare a fi o evaluare foarte bine documentată a sistemului iranian și a instituțiilor și proceselor care au fost stabilite de-a lungul multor ani”, a afirmat ea.

Nu pare că raportul serviciilor secrete a examinat alte scenarii posibile, inclusiv trimiterea de trupe terestre americane în Iran sau înarmarea etnicilor kurzi din țară pentru a incita la rebeliune. Nu s-a putut stabili dacă campania la scară largă examinată în documentul clasificat este identică cu operațiunile aflate în curs de desfășurare.

Procesul de succesiune iranian anticipat în raport se desfășoară în prezent, dar sub presiunea campaniei intensive de bombardamente aeriene și maritime a SUA și Israelului.

Înlocuirea liderului suprem revine puternicului corp clerical al Iranului, Adunarea Experților. Dar membrii Corpului Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) și alți membri ai instituțiilor de securitate ale țării joacă, de asemenea, un rol influent.

Au existat speculații intense că adunarea îl va numi pe fiul defunctului lider suprem, Mojtaba Khamenei, dar nu s-a făcut niciun anunț oficial. IRGC a susținut candidatura lui Khamanei, dar s-a lovit de rezistența altor factori de decizie, printre care Ali Larijani, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, a declarat un oficial occidental din domeniul securității.

Donald Trump cere „capitulare necondiționată”. Dar nu sunt semne ale unei revolte populare în Iran

Pe măsură ce războiul intră în a doua săptămână, Trump continuă să ceară „CAPITULAREA NECONDIȚIONATĂ” a Iranului, așa cum a afirmat într-o postare pe Truth Social, și a sugerat că ar trebui să aibă un rol în alegerea următorului lider al țării.

Trump a declarat jurnaliștilor că tânărul Khamenei este „incompetent” și „neserios” și că nu dorește ca liderii iranieni să se limiteze la „reconstruirea” infrastructurii nucleare și balistice a țării.

„Vrem ca ei să aibă un lider bun. Avem câteva persoane care cred că ar face o treabă bună”, a declarat el pentru NBC News.

Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a respins ideea că Trump va juca vreun rol în numirea următorului lider al Iranului.

„Soarta dragului Iran, care este mai prețioasă decât viața, va fi determinată exclusiv de mândra națiune iraniană, nu de banda lui [Jeffrey] Epstein”, a declarat Ghalibaf pe X, referindu-se la defunctul infractor sexual care a fost prieten apropiat cu Trump timp de mai mulți ani, înainte ca cei doi să se certe.

„Sistemul din Iran domină țara”

Oficialii actuali și foști ai SUA spun că, cel puțin până acum, nu văd semne ale unei revolte populare în masă în Iran sau ale unor fisuri semnificative în cadrul guvernului sau al forțelor de securitate care să ducă la un nou regim.

Forțele de securitate iraniene au ucis mii de protestatari în timpul demonstrațiilor din ianuarie, alimentate de economia dezastruoasă a țării. Recomandarea lui Trump către poporul iranian a fost să rămână în adăposturi până la încheierea campaniei de bombardamente americane-israeliene.

Având în vedere că establishmentul clerical și militar iranian deține în continuare controlul, experții afirmă că capacitatea lui Trump de a dicta rezultatele politice este limitată.

„A se supune lui Trump ar însemna să renunțe la tot ceea ce reprezintă”, a declarat Holly Dagres, cercetător principal la Washington Institute for Near East Policy. „Eșaloanele superioare ale establishmentului clerical sunt ideologice, iar modul lor de operare este să reziste imperialismului american.”

Trump ar putea juca rolul de „făcător de regi” dacă regimul s-ar prăbuși, dar raportul NIC nu consideră că puterea establishmentului este fragilă.

„Nu există nicio altă forță în Iran care să poată face față puterii rămase a regimului”, a afirmat Maloney, de la Brookings Institution.

„Chiar dacă nu sunt capabili să-și exercite această putere în mod eficient asupra vecinilor lor, cu siguranță pot domina în interiorul țării.”