Siria își recapătă dreptul de vot în Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice

Decizia vine în contextul schimbărilor politice majore produse după căderea regimului fostului președinte Bashar al-Assad și al angajamentelor asumate de noile autorități de la Damasc privind respectarea Convenției privind Armele Chimice.

Reprezentanții OPCW au explicat că hotărârea a fost adoptată ca urmare a „unei schimbări semnificative a circumstanțelor”, noua conducere siriană demonstrând disponibilitatea de a coopera cu organizația și cu comunitatea internațională pentru eliminarea armelor chimice rămase pe teritoriul țării.

Siria își recapătă drepturile de vot la OPCW după angajamentele noii conduceri

În 2021, Siria a fost suspendată din drepturile sale în cadrul OPCW după ce investigațiile organizației au concluzionat că forțele fostului regim au utilizat în mod repetat arme chimice în timpul războiului civil.

Măsura a avut în principal un caracter politic, reprezentând un semnal ferm că încălcarea Convenției privind Armele Chimice din 1997 nu poate fi tolerată.

Potrivit unui comunicat al OPCW, autoritățile de tranziție din Siria și-au asumat în mod oficial obligația de a respecta prevederile convenției și au început deja să ia măsuri concrete pentru îndeplinirea acestora.

Noul guvern sirian a transmis că intenționează să colaboreze cu organismele internaționale pentru identificarea și distrugerea tuturor materialelor și munițiilor chimice moștenite de la fostul regim, considerate un risc major de proliferare.

Investigațiile privind armele chimice continuă

În luna mai, un oficial al administrației de tranziție declara pentru Reuters că autoritățile au identificat rămășițe ale programului clandestin de arme chimice dezvoltat în perioada regimului Bashar al-Assad. Printre acestea se numără materii prime și muniții similare celor utilizate în atacurile chimice care au marcat conflictul sirian.

De-a lungul anilor, mai multe anchete desfășurate de Organizația Națiunilor Unite și de echipa specială de Investigație și Identificare a OPCW au concluzionat că forțele guvernamentale siriene au folosit agentul neurotoxic sarin și bombe cu clor în mai multe atacuri. Potrivit anchetatorilor, aceste acțiuni au provocat moartea sau rănirea a mii de persoane.

La momentul respectiv, atât regimul Assad, cât și aliatul său militar, Rusia, au respins în mod repetat acuzațiile privind utilizarea armelor chimice.

Monitorizarea va continua

Deși redobândirea drepturilor de vot reprezintă un pas important pentru reintegrarea Siriei în cadrul organizației internaționale, procesul de verificare este departe de a se fi încheiat.

Consiliul Executiv al OPCW a anunțat că va continua să monitorizeze îndeaproape progresele înregistrate de autoritățile siriene și va adopta toate măsurile necesare pentru eliminarea completă a armelor chimice rămase din perioada fostului regim.

Decizia marchează un nou capitol în relația dintre Siria și Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice, însă viitorul colaborării va depinde de respectarea angajamentelor asumate și de finalizarea procesului de distrugere a arsenalului chimic identificat pe teritoriul țării.

VIDEO | Adrián Vázquez, eurodeputat spaniol: România va deveni o țară – cheie a Uniunii Europene în următorii ani

Eurodeputatul spaniol Adrián Vázquez Lázara consideră că relația dintre România și Spania este una solidă, construită atât pe interese comune în cadrul Uniunii Europene, cât și pe legăturile create de numeroasa comunitate românească stabilită în Peninsula Iberică. În opinia sa, apropierea dintre cele două popoare este favorizată și de valorile culturale pe care le împărtășesc, aspect care facilitează colaborarea la nivel european.

România, o țară cu un viitor promițător

În cadrul interviului, oficialul spaniol afirmă că România dispune de un potențial considerabil și are toate premisele pentru a deveni unul dintre actorii importanți ai Uniunii Europene în următorii ani. El apreciază că o mai mare stabilitate politică și accelerarea dezvoltării economice ar putea transforma țara într-un punct de sprijin pentru proiectul european, într-o perioadă în care unele dintre cele mai mari economii ale continentului traversează dificultăți.

Citește articolul integral pe MEDIAFAX SPANIA

OFF The Record. Invitat: Alin Tișe, lider PNL, președintele CJ Cluj

PNL vrea la Putere sau în Opoziție? În ce situație legală se află Guvernul României, cu premier demis, interimar și cu mandatele miniștrilor interimari expirate? Care este atmosfera din PNL după ruptura generată de prăbușirea Guvernului Bolojan? Ce structură de conducere are PNL, după deciziile nefavorabile ale Justiției? Are nevoie PNL de un Mesia și Nicușor Dan de un partid prezidențial? Ce nemulțumiri sunt în PNL în relația cu USR? Ce reforme sunt necesare în PNL? Dar în administrația publică? Cât afectează criza politică administrația publică? Cum reușește Clujul să absoarbă 1 miliard de euro fonduri europene? Cum a reușit Alin Tișe să digitalizeze toată instituția? De ce la Cluj se poate și în alte zone din țară nu? Care este modelul de dezvoltare al Clujului?

Despre toate acestea și multe altele – discutăm cu Alin Tișe, lider PNL, președintele CJ Cluj.

Vineri, în exclusivitate, pe Mediafax.

Cum a reușit o femeie „să nască” la Sibiu o fetiță fără să fie însărcinată

Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj, procurorul de caz a dispus, la data de 7 iulie 2026, trimiterea în judecată a celor trei inculpați, iar dosarul a fost înaintat Judecătoriei Mediaș, instanța competentă să judece cauza în fond.

Anchetatorii susțin că faptele au avut loc în anul 2023, când una dintre inculpate, însărcinată și aflată în dificultăți materiale, ar fi acceptat propunerea unei alte femei de a-i încredința copilul după naștere, fără a primi bani sau alte foloase.

Conform anchetei, la nașterea copilului, produsă în 18 iunie 2023 într-un spital din județul Sibiu, mama biologică s-ar fi prezentat în fața personalului medical folosind identitatea celeilalte femei și documentele de stare civilă ale acesteia. În aceste condiții, toate documentele medicale întocmite la naștere au consemnat în mod nereal identitatea mamei.

Copilul a avut alți părinți în acte

Ulterior, soțul femeii care figura în acte drept mamă, ar fi completat și semnat în fals o declarație în fața funcționarilor serviciului public comunitar de evidență a persoanelor și ar fi folosit certificatul medical constatator al nașterii pentru obținerea certificatului de naștere al copilului. Astfel, în documentele oficiale a fost consemnat, contrar realității, că cei doi soți sunt părinții minorei.

Procurorii mai arată că, în baza acestor documente, inculpata a solicitat și a încasat alocația de stat pentru copil în perioada 1 iulie – 30 noiembrie 2023, funcționarii publici fiind induși în eroare cu privire la filiația reală a minorei.

Prin rechizitoriu, procurorii au solicitat instanței, în temeiul articolului 25 alineatul (3) din Codul de procedură penală, desființarea totală a nouă înscrisuri considerate false. Printre acestea se numără certificatul medical constatator al nașterii, documentele medicale întocmite cu ocazia nașterii, declarația depusă la serviciul de evidență a persoanelor, certificatul de naștere al copilului, actul de naștere din registrul de stare civilă, precum și documentele privind acordarea alocației de stat pentru copii.

O podea realizată din unt de arahide a fost inaugurată la un muzeu din Olanda. S-au folosit sute de kilograme de unt de arahide

Peste 800 de kilograme de unt de arahide au fost utilizate la crearea unei podele dintr-un muzeu din Olanda, potrivit AP.

Podeaua, un omagiu adus unui artist olandez

Opera de artă reprezintă un omagiu adus artistului olandez Wim T. Schippers, decedat luna trecută.

Artistul a murit la vârsta de 83 de ani și a creat „Pindakaasvloer”. Denumită și „podeaua cu unt de arahide” aceasta a fost creată în 1969.

Lucrarea a fost dezvelită joi la Depot-ul Muzeului Boijmans Van Beuningen din orașul portuar olandez Rotterdam. Podeaua va face parte dintr-o expoziție de două luni, potrivit sursei.

Schippers a fost un personaj nonconformist îndrăgit în Olanda. Totodată, a fost și vocea unor personaje preferate de olandezi.

El a creat opere absurde și caraghioase, care au contestat ideile convenționale despre semnificația artei.

„Nu-i așa că este fantastic că stăm cu toții aici și ne uităm la unt de arahide?”, le-a spus Schippers jurnaliștilor adunați la Muzeul Central din Utrecht în 1997. Atunci, Pindakaasvloer a fost expus pentru a doua oară.

Podeaua din unt de arahide, parte a unei serii de lucrări

Schippers a creat lucrarea ca parte a unei serii de pardoseli. Aceasta includea și pardoseli acoperite cu cioburi de sticlă și sare, mai arată sursa citată.

Aroma este cea care persistă în mintea multora dintre cei care văd lucrările. Personalul muzeului i-a îndrumat pe vizitatori la vernisaj să „urmeze mirosul”. Acesta plutea pe lângă casa de bilete, la trei etaje mai jos, unde este expusă opera de artă.

Un indicator de la intrarea în muzeu avertizează vizitatorii cu alergii la arahide că este posibil să nu dorească să intre.

S-au utilizat 40 de găleți de unt de arahide

Săptămâna trecută, doi angajați ai muzeului au avut nevoie de câteva zile pentru a întinde 40 de găleți cu unt de arahide. Cantitatea a fost întinsă pe un hexagon de 25 de metri pătrați.

Înainte de moartea sa, muzeul și Schippers au discutat despre cum să recreeze lucrarea în viitor. Acelștia au elaborat un plan vast care includea cerința de a aplica untul de arahide „cât mai lin și plictisitor posibil”. De asemenea, planul prevedea că „nimeni nu are voie să stea în picioare sau să se întindă pe untul de arahide”.

CCR a decis: sporul pentru persoanele cu handicap (15%) nu mai poate fi inclus în plafonul veniturilor salariale. Efectele deciziei

Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis astăzi excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.11 alin.(4) din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt neconstituționale în măsura în care sintagma „nivelul veniturilor salariale” cuprinsă în acestea se referă și la sporul pentru persoanele cu handicap, prevăzut de art.22 din Legea-cadru nr.153/2017.


Ce a găsit CCR în neregulă?

Ilustratie foto, cartea Constitutia Romaniei, in sala in care au loc sedintele de plen ale Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR). ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO

Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art.11 alin.(4) – potrivit cărora nivelul veniturilor salariale se stabilește, în condițiile prevăzute la alin.(1) și (3), fără a depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraș, municipiu, sectoarele municipiului București, primăria generală a municipiului București, exclusiv majorările prevăzute la art.16 alin.(2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli – raportate la cele ale art.22, referitoare la sporul pentru persoanele cu handicap, din Legea-cadru nr.153/2017 contravin art.16 alin.(1) din Constituție privind egalitatea în drepturi.


Care sunt argumentele CCR?

Cu privire la critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art.16 alin.(1) din Constituție, potrivit căreia plafonarea nivelului veniturilor salariale la nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București determină situații discriminatorii pentru persoane aflate în aceeași situație juridică, respectiv persoane cu handicap care beneficiază de sporul prevăzut de art.22 din Legea-cadru nr.153/2017 și persoane cu handicap care nu beneficiază de acest spor, pentru că nivelul veniturilor lor salariale depășește nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București, Curtea a constatat incidența, în cauză, a tezei referitoare la interzicerea discriminării.

Curtea a reținut că, prin dispozițiile art.11 alin.(4) din Legea-cadru nr.153/2017, nivelul veniturilor salariale sunt plafonate la nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București, ceea ce echivalează cu neacordarea sporului pentru persoanele cu handicap prevăzut de art.22 din aceeași lege.

În consecință, diferența de tratament juridic, instituită de dispozițiile art.11 alin.(4) raportate la cele ale art.22 din Legea-cadru nr.153/2017, între persoane aflate în aceeași situație juridică – persoane cu handicap – nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, instituind o discriminare pe criteriul nivelului veniturilor salariale care sunt plafonate la nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București, ceea ce contravine art.16 alin.(1) din Constituție.

Întrucât în cauză este incidentă teza referitoare la interzicerea discriminării cuprinsă de art.16 alin.(1) din Constituție, remediul constituțional specific, în ipoteza constatării neconstituționalității discriminării, îl reprezintă, în cazul funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul familiei ocupaționale «Administrație» din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora, care sunt încadrați în grad de handicap grav sau accentuat, îl constituie acordarea sporului pentru persoanele cu handicap prevăzut de art.22 din Legea-cadru nr.153/2017, indiferent de nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului.

Decizia CCR este definitivă și general obligatorie.


Efectele deciziei CCR

ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Hotărârea CCR elimină o practică abuzivă prin care angajații cu dizabilități din primării și consilii județene pierdeau practic acest stimulent legal, având în vedere că veniturile lor totale erau blocate artificial la nivelul indemnizației viceprimarului sau vicepreședintelui consiliului județean.

Efectele practice ale deciziei CCR:
  • Plată separată: Sporul de 15% acordat persoanelor cu handicap grav sau accentuat se va calcula și se va plăti peste plafonul maxim prevăzut de art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017. 
  • Protecție socială reală: Decizia garantează că acest drept, menit să compenseze un dezavantaj fizic sau psihic, nu mai devine o simplă cifră anulată de plafoanele administrative.
  • Obligație de aliniere: Din momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial, toate instituțiile publice locale sunt obligate să își revizuiască modul de calcul al salariilor pentru angajații vizați.
Conform comunicatului oficial emis de Curtea Constituțională, includerea sporului de handicap în sintagma „nivelul veniturilor salariale” golește de conținut măsura de protecție socială gândită de legislator.  Plafonarea acestuia reprezenta o formă de discriminare indirectă și o încălcare a obligațiilor statului de a asigura integrarea și protecția persoanelor cu dizabilități.

Călărași: Accident între un autocar cu 60 de persoane și un camion: 12 răniți și Planul Roșu activat

În județul Călărași a fost activat Planul Roșu în urma unui accident între un autotren și un autocar cu 60 de persoane.

Camionul era încărcat cu radiatoare.

În urma accidentului au rezultat 12 victime, conștiente, care prezintă vătămări uşoare.

La locul evenimentului rutier intervin șapte resurse medicale ale ISU și SAJ (plus două autospeciale cu modul de descarcerare și două autospeciale pentru muncă operativă).

Poliția este la fața locului pentru fluidizarea circulației.

Circulația pe sensul de mers Drajna-Slobozia blocat.

A fost solicitat elicopter pentru una dintre victime.

Potrivit Centrului Infotrafic, traficul rutier este oprit pe sensul de mers spre Slobozia al DN 21 Drajna Nouă – Slobozia, în apropierea localității Drajna Nouă, județul Călărași, după ce a avut loc o coliziune între un ansamblu rutier și un autocar, pe pasajul care face legătura între Autostrada 2 și DN 21. În urma accidentului, cinci copii necesită îngrijiri medicale.

 

Peter Magyar acuză un fost președinte ungar că a mers cu familia într-o vacanță în SUA pe bani publici. Cum se apără Janos Ader

Premierul ungar a făcut aceste dezvăluiri joi, într-o postare pe Facebook.

„Înainte ca fostul preşedinte să meargă astăzi să vibreze pentru democraţie şi statul de drept, ar fi bine dacă ar răspunde ungurilor la următoarele întrebări: ce beneficii a adus Ungariei călătoria familiei sale în SUA în 2018, care a costat 55 de milioane de forinţi din banii contribuabililor? Chiar a sărbătorit ziua de naştere a uneia dintre fiicele sale printr-o excursie de două zile la New York, inclusiv printr-un tur al oraşului cu elicopterul, pe cheltuiala contribuabililor? Oare ungurii au plătit într-adevăr bilete în valoare de sute de mii de forinţi pentru parcul de distracţii (de la Disneyland – n.r.)”, a scris Peter Magyar în mesajul său, înainte de a avea loc un protest al opoziției.

Premierul ungar i-a cerut fostului președinte să se prezinte în faţa opiniei publice şi să explice „câte dintre programele sale private au fost finanţate (din fonduri publice), pe lângă vila de două miliarde de forinţi şi fundaţia de zece miliarde de forinţi care a risipit bani publici”, dar și „când intenţionează să restituie aceste sume trezoreriei statului”.

Ce spune János Áder

În replică, fostul președinte ungar a respins acuzațiile aduse de Peter Magyar, considerându-le drept minciuni, scrie Euronews.

János Áder a insistat că respectiva călătorie a fost nu a fost plătită de contribuabili.

„Nu, le-am plătit noi înșine”, a adăugat el.

„Îl îndemn pe Péter Magyar să aibă curajul să-și formuleze acuzațiile sub formă de afirmații, nu de întrebări, și apoi să accepte toate consecințele civile și penale ale acestui fapt!”, a mai spus János Áder.

Nava Școală „Mircea”, de la New York la Boston: „Trofeul celor 5 surori”, jurnal de bord

După patru zile în care a reprezentat România la evenimentele dedicate aniversării a 250 de ani de la Declararea Independenței SUA, Nava Școală „Mircea” a părăsit, miercuri dimineață, portul New York, îndreptându-se către următoarea escală a seriei de evenimente SAIL250: Boston, informează echipajul în cadrul ultimului jurnal de bord, publicat, joi, pe Facebook.
„Lăsând în siaj silueta Manhattanului și impunătorul pod Verrazzano, „Mircea” a revenit în largul Oceanului Atlantic alături de numeroase veliere-școală care se îndreaptă spre același port. La bord, activitatea a reintrat în ritmul obișnuit al marșului, echipajul executând exercițiul de abandon al navei și lucrări de întreținere și curățenie”, se arată în jurnalul de bord al Navei Școală „Mircea”, care suprinde călătoria spre Boston.
Marinarii povestesc despre un moment de referință ce s-a desfășurat miercuri, la apus, când cele patru nave „surori”, „Mircea”, USCGC Eagle, NRP Sagres și Gorch Fock – au executat un exercițiu de manevre și evoluții în formație.
Potrivit echipajului, ele sunt denumite „nave surori” pentru că au fost construite în același șantier naval, Blohm & Voss din Hamburg.
„Patru nave construite în același șantier naval, zeci de generații de marinari și o tradiție care continuă să unească oameni și națiuni pe mare. Momentul a fost apreciat de toate echipajele participante și va rămâne una dintre imaginile memorabile ale acestui marș de instrucție”, potrivit jurnalului de bord.
Joi, navele iau startul în regata “Trofeul celor 5 surori”, destinată velierelor construite după același proiect din Hamburg. Ultima dintre veliere, Gorch Fock I”, este conservată ca muzeu și nu va participa la competiție, potrivit G4Media. 
„Nerăbdarea și emoțiile sunt pe măsură dar echipajul este hotărât să dea ce este mai bun în provocarea ce va urma!”, conchide echipajul Navei Școală „Mircea”.

PSD, apel către toți parlamentarii și liderii partidelor: „Avem datoria să construim o majoritate pentru cetățeni, nu pentru politicieni”

Partidul Social Democrat a transmis joi, într-un comunicat, că parlamentarii și liderii partidelor politice trebuie să adopte „o conduită constructivă” pentru depășirea crizei politice și pentru formarea unui guvern care să poată gestiona problemele economice și sociale.

„PSD face apel către toți parlamentarii și către liderii partidelor politice să adopte o conduită constructivă pentru instalarea unui guvern cu puteri depline, care să poată gestiona problemele acute ale cetățenilor și ale economiei naționale”, se arată în comunicatul partidului.

Social-democrații susțin că datele statistice oficiale indică „o realitate economică deosebit de gravă” și invocă recesiunea, inflația ridicată, scăderea consumului, creșterea șomajului și a datoriei publice.

„Economia națională este oficial în recesiune, avem cea mai ridicată inflație din Europa, sunt deja 10 luni de prăbușire a consumului, iar șomajul și datoria publică sunt într-o creștere accelerată. Acestea au fost motivele pentru care PSD a acționat pentru schimbarea direcției de guvernare”, au adăugat social-democrații.

PSD afirmă că menținerea unui guvern demis, cu atribuții limitate, afectează nivelul de trai al alegătorilor tuturor partidelor parlamentare.

PSD: Avem datoria să construim o majoritate pentru cetățeni

PSD susține că partidele trebuie să lase deoparte „orgoliile politice” și să se concentreze pe soluții economice care să răspundă problemelor oamenilor.

„Avem cu toții datoria să denunțăm orgoliile politice și să ne gândim în primul rând la cei care ne-au dat votul de încredere. Avem datoria să construim o majoritate pentru cetățeni, nu pentru politicieni. O majoritate realizată în jurul unor soluții economice care să răspundă problemelor acute ale oamenilor și care să fie integrate în programul unui guvern cu puteri depline. Avem datoria ca săptămâna viitoare să prezentăm această majoritate Președintelui României, pentru desemnarea unui premier care să-și asume soluțiile de redresare economică”, au precizat social-democrații.

PSD critică refuzul dialogului politic și invocarea unor condiții pe care le consideră disproporționate, susținând că acestea adâncesc criza și afectează interesele alegătorilor.

Criză politică de mai bine de două luni

România se află de două luni în criză politică, după ce PSD a retras sprijinul pentru Guvernul condus de Ilie Bolojan și a depus, alături de AUR, o moțiune de cenzură.

Guvernul Bolojan a fost demis pe 5 mai, după ce moțiunea a fost adoptată în Parlament cu 281 de voturi „pentru”.

După căderea Guvernului, președintele Nicușor Dan a început consultări pentru formarea unei noi majorități. Prima propunere de premier, Eugen Tomac, nu a reușit să strângă sprijinul necesar.

Ulterior, șeful statului l-a desemnat pe Adrian Veștea pentru funcția de premier, însă Guvernul propus de acesta a picat în Parlament, după ce a obținut doar 189 de voturi.

Luni vor avea loc noi consultări la Palatul Cotroceni privind desemnarea unui premier și formarea unei majorități parlamentare.

„La întâlnirea de luni vreau ca fiecare dintre lideri să spună care este soluția de majoritate pe care o văd și o să le adresez rugămintea să nu spună numai mie, să vă spună și dumneavoastră, pentru că au principala responsabilitate”, a afirmat Nicușor Dan miercuri.