Muzeul BNR va prezenta în premieră, într-o expoziţie organizată până în martie 2024, o parte din colecţia numismatică a Alpha Bank, fiind prima dată când monedele părăsesc teritoriul Greciei.
20 septembrie 1854: Ruşii sunt înfrânţi în bătălia de la Alma de către aliaţii turco-anglo-francezi
Post Content
19 septembrie 1991: Mumia îngheţată a lui Otzi, cunoscut ca ,,omul zăpezii”, este găsită la graniţa dintre Italia şi Austria
Unul dintre cele mai uimitoare descoperiri arheologice din istorie a avut loc pe 19 septembrie 1991, când doi turişti germani, Heidi şi Helmut Simon, au găsit în Alpii Ötztal, la graniţa dintre Italia şi Austria, o mumie îngheţată care avea peste 5000 de ani. Mumia a fost numită Ötzi, după numele munţilor unde a fost găsită
Investiţie de 4 milioane euro pentru consolidarea Conacului Emil Racoviţă din Vaslui
Institutul Naţional al Patrimoniului a lansat procedura pentru atribuirea contractului de lucrări de restaurare, consolidare şi punere în valoare a Conacului Emil Racoviţă, azi Casă Memorială, din comuna Dăneşti, sat Emil Racoviţă, judeţul Vaslui, a anunţat marţi Ministerul Culturii.
Amintiri din comunism: Istoria grupului Vouă, povestită de fondatorul lui, Adrian Fetecău
Pe canalul de YouTube „Compania Teatrală Vouă” puteţi vedea, într-un lung serial, „Istoria Vouă” despre o trupa cărei activitate se întinde pe durata a mai bine de patru decenii.
O carte pe zi: „Vremea de după şi Lila”, de Viorel Bucur
„Care va fi, de-acum încolo, locul meu între iluzie şi certitudine? Voi reuşi să-l identific cu precizie, după o asemenea experienţă?” se întreabă naratorul.
Dinozaurul cunoscut sub numele „Barry” este scos la vânzare într-o licitaţie la Paris
Un schelet de dinozaur neobişnuit de bine conservat, un Camptosaurus cunoscut sub numele Barry, care datează din perioada jurasică târzie, de acum 150 de milioane de ani, va fi scos la vânzare luna viitoare la Paris, relatează Reuters.
O carte pe zi: „Ferentari incomplet” de Andrei Răzvan Voinea, Dana Dolghin, Gergely Pulay
„Decizia de a edita această colecţie este motivată, în primul rând, de identificarea unui clivaj în memoria socială a oraşului între analizele cercetătorilor axate pe zonele centrale şi prezenţa unui imens fond de istorii comune ale cartierelor, insuficient exploatat din punct de vedere publicistic”
18 septembrie 1947: Este înfiinţată Agenţia Centrală de Informaţii (CIA)
Central Intelligence Agency (CIA) a fost înfiinţată la data de 18 septembrie 1947, când preşedintele Harry S. Truman a semnat Legea privind Securitatea Naţională din 1947. Acest act a stabilit CIA ca o agenţie de informaţii civilă, independentă, în cadrul ramurii executive.
Statuia lui Gheorghe Lazăr din Piaţa Mare a Sibiului, cedată oraşului Avrig
Statuia lui Gheorghe Lazăr care a stat în Piaţa Mare a Sibiului în perioada 1985 – 2005 a fost cedată oraşului Avrig. Restaurată, statuia celui care este considerat fondatorul învăţământului în limba română în Ţara Românească, a fost dezvelită duminică într-un parc din Avrig.