Guvernul obligă RA-APPS să publice lista completă a imobilelor și a beneficiarilor contractelor

Proiectul a fost inițiat de Secretariatul General al Guvernului și vizează creșterea transparenței privind patrimoniul de stat administrat de RA-APPS.

Ce informații vor deveni publice

Potrivit proiectului, românii vor putea vedea oficial cine folosește imobilele administrate de RA-APPS, în baza cărui tip de contract, dacă acestea au fost atribuite direct sau prin licitație, precum și valoarea și durata contractelor. Secretarul General al Guvernului, Dan Reșitnec, a declarat că măsura urmărește eliminarea secretizării care a înconjurat ani la rând patrimoniul RA-APPS.

„Am promis că facem lumină. Ani la rând, patrimoniul RA-APPS a fost tratat ca un secret de stat pentru privilegiați. Vile, apartamente, spații de protocol și terenuri aflate în proprietatea statului au fost oferite prin tot felul de contracte și aranjamente despre care românii au aflat prea puțin sau deloc”, a afirmat acesta. Oficialul a susținut că, dacă folosirea patrimoniului public este legală și corectă, informațiile trebuie să fie accesibile publicului. „USR la guvernare înseamnă transparență. Statul nu este moșia nimănui”, a mai declarat Dan Reșitnec.

Demersuri anterioare privind desecretizarea contractelor

Anunțul vine după mai multe inițiative publice și acțiuni în instanță realizate de reprezentanți USR pentru publicarea informațiilor privind patrimoniul RA-APPS. Deputatul USR Ionuț Moșteanu a solicitat desecretizarea contractului privind renovările realizate la vila din Aviatorilor 86 și a cerut oficial publicarea listei persoanelor care locuiesc în imobilele administrate de regie. La rândul său, deputata USR și ministra Mediului, Diana Buzoianu, a deschis o acțiune în instanță împotriva RA-APPS pentru publicarea aceleiași liste și a câștigat procesul în primă instanță. Regia a formulat recurs. „Ce nu s-a putut obține prin acțiuni individuale ani la rând, din opoziție, se obține astăzi prin decizia Guvernului”, a declarat Dan Reșitnec.

Hotărârea de Guvern urmează să intre în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. Potrivit proiectului, RA-APPS va avea obligația să publice listele complete pe site-ul oficial, într-un format accesibil publicului și în termenele stabilite prin actul normativ.

Suspiciuni judiciare: viața de lux a procurorului constănțean, Gigi Ștefan. Procurorii SUPC continuă cercetările care îi vizează pe cei doi magistrați importanți din Constanța

Potrivit declarației de avere din 2023, postată pe siteul CSM, procurorul Gigi Valentin Ștefan, fost șef al Parchetului de pe lângă  Curtea de Apel Constanța, are o avere modestă. Ar deține un teren agricol în Călărași, o mașină BMW din 2016, și a încasat în 2023 o serie de sume ca salarii, venituri nete și vouchere de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța în valoare de 325.432 lei (aprox. 65.000 de euro).

În realitate însă, procurorul Gigi Valentin Ștefan duce o viață de lux în Constanța, arată surse judiciare.

Fiul procurorului, de exemplu, David Ștefan, se afișează cu mașini scumpe, iar pe unele le pune în vânzare chiar pe siteuri publice.

În plus, băiatul procurorului Gigi Valentin Ștefan utilizează în prezent autoturismul marca BMW M5, în care proprietar este firma UCG CONSTRUCTII ECOLOGICE SRL, societate în care este asociată fosta soție a procurorului.

Până în septembrie 2023, David Ștefan acesta ar fi folosit un autoturism marca Mclaren GT, cu același număr de înmatriculare. Proprietar era atunci societatea MESTA MARMURA SI TRAVERTIN SRL, administrator fiind Gur Bilal, nepotul lui Gur Ramazan, un apropiat al procurorului general de la Parchetul Curții de Apel Constanța. Ulterior, mașina Mclaren ar fi fost înstrăinată firmei ANOBAM COMPANY SRL.

Surse judiciare arată că și mașina Lamborghini a fost înmatriculată pe societatea SC SOLID STORE SRL.

Rise Project a arătat în 2018 că procurorul Gigi Valentin Ștefan care a condus pe rând toate parchetele din Constanța și-a transferat inclusiv casă de 1000 de metri pătrați construită chiar în buza lacului Siutghiol, pe numele fostei soții.

Foto Rise Project

În ceea ce-l privește pe procurorul Teodor Niță, acesta a declarat aseară, după perchezițiile SUPC, că n-ar avea nicio calitate în dosarul penal.

SUPC a anunțat că face 13 percheziții care vizează fapte de corupție în acest caz.

Cea mai ieftină destinație europeană de weekend costă 52 de euro

Cei de la Solo Female Travelers au analizat date din 49 de țări europene. Au calculat un coș zilnic care include o masă la restaurant ieftin, cafea, apă, transport local, bilet la cinema și cazare pentru o noapte. Rezultatul: un weekend în Macedonia de Nord costă 52,38 euro per persoană, scrie Express.

O masă la un restaurant ieftin din Skopje costă 6,51 euro. Un cappuccino, 1,92 euro. O sticlă de apă de 0,33 litri, 1,05 euro. Zborurile directe din Londra pornesc de la aproximativ 49 de euro dacă datele sunt flexibile.

Podiumul celor mai ieftine destinații

Pe locul doi s-a clasat Bosnia și Herțegovina, cu 54,66 euro per weekend. Moldova urmează cu 54,93 euro, iar Serbia completează topul cu 61,65 euro. Combinat, cele patru destinații costă aproximativ cât un singur weekend în Liechtenstein.

Cea mai scumpă destinație: Liechtenstein

Un weekend în Liechtenstein costă 222,66 euro – de 4,25 ori mai mult decât Macedonia de Nord. Costul ridicat nu vine din cazare, ci din cheltuielile zilnice. O masă simplă costă 27,13 euro, mai mult decât dublul mediei europene. Elveția se clasează imediat după, cu 221,70 euro.

„Diferențele de costuri pe continent sunt enorme și destinația pe care o alegi face toată diferența”, spune Mar Pages, cofondatoarea platformei citate.

Spitalul de Psihiatrie din Sibiu, primul din România care promovează în Parlamentul European o campanie anti-stigmă

Evenimentul, găzduit de vicepreședintele Parlamentului European (PE), Nicu Ștefănuță, a reunit europarlamentari, psihiatri, psihologi, psihoterapeuți, reprezentanți ai organizațiilor europene și specialiști din domeniul sănătății mintale din mai multe state europene. Alături de Nicu Ștefănuță au fost prezenți și alți doi europarlamentari români, vicepreședintele PE, Victor Negrescu și europarlamentarul sibian Dan Barna.

Directorul medical al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, președintele Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie (ARPP), conf. univ. dr. Ciprian Băcilă, a subliniat necesitatea unei abordări colective și multidisciplinare în combaterea stigmei asociate afecțiunilor psihice.

„Sănătatea mintală nu poate fi susținută de o singură profesie și nici schimbată de o singură instituție. Orice program anti-stigmă real are nevoie de o echipă formată din profesioniști din domeniul sănătății mintale (psihiatri, psihologi, asistenți sociali, ergoterapeuți, terapeuți ocupaționali și asistenți medicali) reprezentanți ai mediului politic, ai societății civile și ai mass-media. Este necesarǎ o colaborare între autoritǎți, care sǎ implice sistemul medical, juridic și de asistențǎ şi protecție socialǎ, susținutǎ de comunitate, școală, familie, media și, nu în ultimul rând, de oameni care au avut curajul să vorbească despre propria experiență”, a declarat președintele ARPP, Ciprian Băcilă.

Scopul unui program anti-stigmă nu este toleranța

Potrivit acestuia, „scopul unui program anti-stigmă nu este toleranța. Toleranța este ceea ce acordăm obiectelor neînsuflețite. Scopul este incluziunea, pentru că persoanele cu tulburări mintale nu sunt separate de noi. Sunt parte din comunitatea noastră”.

Ciprian Băcilă a subliniat faptul că, schimbarea vine doar prin „asumare colectivă și recunoașterea demnității umane a fiecărei persoane”.

„Deși subfinanțarea cronicǎ a sistemului de sǎnǎtate mintalǎ, lipsa medicamentelor și lipsa cunoașterii clinice sunt factori care impactează calitatea îngrijirii, stigma este principalul obstacol în calea accesului la servicii de sănătate mintală în aproape fiecare țară din lume. Schimbarea nu apare prin campanii simbolice sau prin declarații formale, ci prin asumare colectivă și prin recunoașterea demnității umane a fiecărei persoane”, a spus Băcilă.

În cadrul evenimentului de la Parlamentul European a fost proiectat un material video dedicat sănătății mintale și luptei împotriva stigmatizării pacienților, realizat la spitalul sibian, cu exemplele oferite de familiile a doi copii spitalizați, una din județul Vâlcea, cealaltă din județul Dâmbovița, ambele alegând specialiștii din Spitalul Clinic de Psihiatrie din Sibiu.

Evenimentul european a inclus mai multe sesiuni dedicate sănătății mintale în viața de zi cu zi, prevenirii, accesului la servicii și reformei sistemului de sănătate mintală, accentul fiind pus pe combaterea stigmei, dezvoltarea psihiatriei comunitare și integrarea serviciilor de sănătate mintală în politicile publice europene.

Sănătatea mintală a copiilor și adolescenților este una dintre cele mai importante probleme medicale și sociale din Europa

Coordonatorul Comisiei Psihiatrice a Copilului și a Adolescentului din Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie, profesor universitar doctor Elena Predescu, a punctat faptul că, „în acest moment, sănătatea mintală a copiilor și adolescenților este una dintre cele mai importante probleme medicale și sociale din Europa”.

„Avem nevoie de educație, prevenție, acces mai bun la servicii de sănătate mintală și reducerea stigmatizării. A cere ajutor nu este un semn de slăbiciune. Este un act de responsabilitate și grijă față de copil. Felul în care avem grijă astăzi de sănătatea mintală a copiilor va decide nu doar viitorul lor, ci și sănătatea emoțională a întregii societăți de mâine”, a susținut Elena Predescu.

Managerul spitalului din Sibiu, Florin Neag, care este și vicepreședinte al Asociației Spitalelor Publice de Psihiatrie din România (ASPP), a susținut și el în Parlamentul European o prezentare despre provocările managementului în spitalele de psihiatrie și necesitatea reformării sistemului de sănătate mintală din România.

„Mesajul meu este simplu: sănătatea mintală nu poate funcționa dacă psihiatria continuă să fie tratată ca sectorul uitat al sistemului medical”, a declarat Florin Neag.

Pacientul psihiatric trebuie sprijinit și după externare

Vicepreședintele ASPP a subliniat că pacientul psihiatric trebuie sprijinit atât în timpul internării, cât și după externare, prin servicii comunitare funcționale și programe de reintegrare socială.

„Pacientul psihiatric nu aparține doar spitalului. El aparține societății. Avem nevoie de screening, intervenție timpurie, tratament acut și cronic, monitorizare post-externare, urmărirea tratamentului și reintegrare socială. Aceasta este psihiatria comunitară, despre care România vorbește de peste 20 de ani, dar pe care încă nu a construit-o funcțional”, a afirmat managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”.

Acesta a atras atenția și asupra subfinanțării cronice a actului medical psihiatric din România.

„Prima mare provocare este subfinanțarea cronică a actului medical psihiatric. Nu vorbesc doar despre investiții în clădiri sau dotări, care la Sibiu, din fericire, prin eforturile susținute ale ordonatorului principal de credite – Consiliul Județean Sibiu – există. Vorbesc despre finanțarea națională efectivă a actului medical psihiatric. Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu reflectă încă real complexitatea îngrijirii psihiatrice: durata tratamentului, povara socială, monitorizarea pe termen lung, activitățile de ergoterapie și nevoia de intervenție multidisciplinară”, a explicat acesta.

 

Medicul american care a îngrijit pacienții de pe nava afectată de hantavirus a ieșit din izolare

Medicul american Stephen Kornfeld, care a ajutat la îngrijirea pasagerilor bolnavi în timpul focarului de hantavirus de pe o navă de croazieră, a primit permisiunea de a părăsi unitatea de izolare de înaltă securitate din statul american Nebraska, după ce rezultatele testelor sale au fost reevaluate, scrie Euronews.

Stephen Kornfeld a fost singurul cetățean american transferat într-o unitate specială de bioizolare, după ce unul dintre testele efectuate la bordul navei a avut un rezultat neconcludent pentru hantavirus.

120 de pasageri, trimiși în carantină

Medicul s-a numărat printre cei peste 120 de pasageri și membri ai echipajului evacuați de pe vasul de croazieră și trimiși în mai multe țări pentru carantină și monitorizare medicală.

Totodată, el a fost unul dintre cei 16 americani transportați la Centrul Medical al Universității din Nebraska, după ce un tampon nazal prelevat pe navă a ridicat suspiciuni privind o posibilă infectare.

Kornfeld a fost internat în Unitatea de Bioizolare din Nebraska, o secție specială folosită pentru monitorizarea și tratarea pacienților cu boli transmisibile periculoase.

Miercuri, purtătoarea de cuvânt a centrului medical, Kayla Thomas, a anunțat că medicul nu va mai rămâne în secția de bioizolare și va fi mutat alături de ceilalți americani aflați sub observație în cadrul Unității Naționale de Carantină.

Într-un interviu acordat CNN, Stephen Kornfeld a declarat că se simte foarte bine.

„Mă simt minunat, 100%”, a spus acesta.

„Este puțin ciudat să fiu singur aici”, a declarat el. „Dar vin asistentele, vin doctorii. Sunt pe WhatsApp tot timpul. Este uimitor cât de repede trece timpul.”

Kornfeld a spus  că testele făcute în Olanda au avut rezultate diferite, unul negativ și unul pozitiv, iar după sosirea sa în Statele Unite a fost efectuat un nou test.

„Testul inițial pe care l-am primit a fost din străinătate și a fost neconcludent în ceea ce privește rezultatele sale”, a declarat David Fitter, reprezentant al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA.

Potrivit celor mai recente date publicate de Organizația Mondială a Sănătății pe 13 mai, focarul de hantavirus de pe vasul de croazieră a fost asociat cu 11 cazuri, dintre care opt confirmate. Totodată, au fost raportate trei decese în rândul pasagerilor sau al membrilor echipajului, iar un caz este în continuare analizat după un rezultat neconcludent.

Partidul „Oameni Noi”, creat cu sprijinul Kremlinului, a devenit a doua forță politică din Rusia

Potrivit centrului de sondare de stat VTsIOM, formațiunea are în prezent 13,4% susținere, dublu față de aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, partidul Rusia Unită, asociat cu Vladimir Putin, a scăzut de la 36% la 27,7%, mai arată Euronews.

Creștere pe fondul frustrărilor sociale

Ascensiunea partidului „Oameni Noi” vine într-un moment în care autoritățile ruse au intensificat restricțiile digitale și controlul informației. După blocarea Facebook și Instagram în 2022, autoritățile au limitat accesul la YouTube, iar în ultimele luni WhatsApp și Telegram au devenit dificil de utilizat în multe regiuni din Rusia. Nemulțumirea populației a crescut puternic în martie, când internetul mobil a fost restricționat timp de trei săptămâni în centrul Moscovei. Locuitorii capitalei nu au mai putut comanda taxiuri, face plăți online sau folosi diverse servicii digitale. Presa rusă a estimat că economia Moscovei a pierdut între 3 și 5 miliarde de ruble în primele cinci zile ale restricțiilor. Pe fondul acestor probleme, liderii partidului „Oameni Noi” au început să critice public controlul excesiv asupra internetului și măsurile restrictive ale statului.

Un partid „de protest”, dar controlat

Partidul a fost creat în martie 2020 și este considerat de mulți analiști o formațiune aprobată de Kremlin pentru a absorbi voturile electoratului urban nemulțumit, fără a reprezenta însă o opoziție reală. Liderul formațiunii, Alexei Neceaev, este proprietarul companiei de cosmetice Faberlic și a negat în repetate rânduri legăturile directe cu Kremlinul. Totuși, partidul respectă liniile roșii ale sistemului politic rus: nu îl critică pe Vladimir Putin, nu organizează proteste și nu contestă direct războiul din Ucraina. În parlament, deputații partidului „Oameni Noi” au votat frecvent alături de Rusia Unită, inclusiv pentru legi controversate privind controlul informației sau limitarea drepturilor civile. Formațiunea a susținut inclusiv legea care pedepsește „fake news”-urile despre armata rusă, adoptată după invazia Ucrainei.

Internetul și războiul schimbă atmosfera din Rusia

Analiștii citați de Euronews spun că popularitatea partidului reflectă mai degrabă nemulțumirea crescândă față de sistem decât performanțele proprii ale formațiunii. Comentatorul politic Abbas Gallyamov afirmă că mulți ruși caută o metodă „sigură” de a-și exprima frustrarea, iar „Oameni Noi” a devenit singura opțiune politică legală care își permite critici moderate la adresa statului. „Când nu există pește, și racul devine pește”, a declarat acesta pentru Euronews, sugerând că alegătorii aleg partidul mai degrabă din lipsă de alternative reale. Creșterea nemulțumirii vine și pe fondul dificultăților economice, al războiului prelungit din Ucraina și al intensificării atacurilor cu drone asupra teritoriului rus. În paralel, ratingul oficial al lui Vladimir Putin a coborât la 65,6%, cel mai redus nivel de la începutul invaziei pe scară largă în Ucraina.

Kremlinul analizează următorii pași

Alegerile parlamentare din Rusia sunt programate pentru septembrie, iar analiștii spun că Kremlinul discută deja variante pentru limitarea ascensiunii partidului „Oameni Noi”. Unele surse apropiate puterii susțin însă că administrația prezidențială ar putea prefera transformarea partidului într-o opoziție controlată mai modernă și mai flexibilă decât Partidul Comunist.

Nouă trăsături ale persoanelor inteligente care nu tolerează conversațiile fără sens

Creierul persoanelor cu IQ ridicat înregistrează automat contradicțiile din ce spune cineva. Chiar dacă nu le semnalezi de fiecare dată, le reții și le folosești ulterior pentru a decide cum interacționezi cu acea persoană, notează yourtango.com.

Toleranța scăzută pentru vorbăria fără sens

Persoanele inteligente caută constant sens în conversații. Când nu îl găsesc, atenția le dispare rapid. Plictiseala cronică în lipsa stimulării mentale este o trăsătură frecvent asociată cu inteligența ridicată.

Observi când cineva se repetă fără să adauge nimic

Când un interlocutor reformulează aceeași idee fără să adauge informații noi, semnalul este clar: nu știe ce vrea să spună. Persoanele cu IQ ridicat preferă interlocutori care recunosc fără probleme când nu știu ceva.

Tăcerea nu te incomodează

Nu simți nevoia să umpli pauzele din conversație. Tăcerea îți oferă spațiu de reflecție și este asociată cu beneficii cognitive reale: creativitate mai bună și conștientizare sporită.

Ești selectiv cu atenția ta

Atenția ta nu se acordă automat oricui. O câștigă cei care spun ceva relevant și stimulant. Dacă cineva este constant repetitiv și neclar, pur și simplu nu intri în acel registru.

Preferi claritatea în locul emoției

Creierul tău funcționează mai bine cu gânduri directe și logice. Când emoțiile înlocuiesc argumentele în conversație, te enervezi, nu pentru că ești insensibil, ci pentru că nu confunzi sentimentele cu faptele.

Preferi interlocutori care fac pauze înainte să vorbească

O pauză de reflecție în mijlocul unei fraze arată că interlocutorul îți respectă conversația. Este o trăsătură pe care o practici și tu și pe care o recunoști imediat la ceilalți.

Ai un dialog interior intens

O parte din atenția ta este mereu ocupată cu organizarea propriilor gânduri. Între 30% și 50% dintre oameni procesează regulat informațiile prin dialog interior. La persoanele cu IQ ridicat, acest flux este aproape continuu.

Ai nevoie de timp singur după socializare intensă

Conversațiile fără sens îți consumă energia mai repede decât orice altceva. Nevoia de timp singur după socializare nu este introversiune, ci reîncărcare necesară după un efort cognitiv inutil.

De la caniculă la ninsoare în câteva zile. ANM explică ce urmează

Aproape toată România a trecut brusc de la temperaturi de vară la ploi torențiale și vânt puternic. La Arieșeni, în Bihor, drumurile au fost acoperite de zăpadă. În sudul țării au căzut și grindină.

Ce urmează zilele acestea

Joi ziua va fi răcoroasă. Maximele vor fi între 14 și 21 de grade. Noaptea, temperaturile coboară până la -1 grad în estul Transilvaniei.

Vineri vine o ușoară încălzire. Sunt așteptate maxime de 24-25 de grade, inclusiv în București. Rămân posibile ploi slabe în vest și la munte.

Sâmbătă revin instabilitatea și aversele torențiale. Sunt posibile grindină izolată și intensificări ale vântului la munte, cu rafale de 40-50 km/h.

Ninge în mai – fenomen neobișnuit?

Directorul ANM spune pentru Digi 24 că nu este o situație atipică. La altitudini mari, precipitațiile mixte pot apărea până la sfârșitul primăverii. Totul depinde de masele de aer rece care domină zona și coboară temperatura sub pragul de îngheț.

Doi băieți de 14 și 16 ani, acuzați că au violat o fată de 13 ani, reținuți

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Blaj i-au reținut pentru 24 de ore, joi, pe cei doi băieți, în vârstă de 14, respectiv 16 ani, din localitatea Cetatea de Baltă, acuzați că au violat o copilă de 13 ani.

„Din cercetări a reieșit că, în după-amiaza zilei de 13 mai 2026, cei doi ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră, în vârstă de 13 de ani, fără consimțământul acesteia, într-un imobil nelocuit de pe raza localității Cetatea de Baltă”, transmite Poliția Alba.

Cei doi vor fi prezentați, joi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj pentru a fi dispuse măsurile legale.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor.

 

Angela Rayner, potențială candidată la șefia Partidului Laburist din Marea Britanie, exonerată în ancheta fiscală

Fosta viceprim-ministră a declarat pentru ziarul Guardian și ITV News că autoritatea fiscală britanică HMRC a concluzionat că „nu a încercat să evite plata impozitelor” și că „nu a fost neglijentă în modul în care s-a comportat”, în urma unei anchete privind impozitul pe proprietate neplătit, care a fost începută toamna trecută.

Aceasta vine într-un moment crucial, în care conducerea lui Keir Starmer este amenințată. Se așteaptă ca ministrul sănătății, Wes Streeting, să lanseze o provocare la adresa prim-ministrului încă de joi.

Rayner este considerată o reprezentantă de seamă a aripii moderate de stânga a Partidului Laburist și se bucură de popularitate în rândul membrilor de bază, scrie POLITICO. Ea a fost aleasă vicepreședintă a partidului în 2020, până când și-a dat demisia în urma anchetei fiscale din toamna trecută.

Aliații fostei ministre au precizat clar că Rayner ar fi dispusă să candideze la conducerea partidului, dacă ar fi necesar.

Când a fost întrebată de ITV despre ambițiile sale, ea a refuzat să excludă o candidatură la funcția de lider, spunând: „Vreau să ne unim eforturile. Am spus că trebuie să facem mai bine și că toți trebuie să ne aducem contribuția la acest lucru, iar eu îmi voi face partea pentru a realiza acest lucru”.