Victor Ponta: „Dintr-o eroare, am fost înregistrat un an în plus față de cât trebuia. N-am aflat nici acum de ce”

Mediafax

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Victor Ponta dezvăluie că a primit o adresă oficială de la DNA, prin care i s-a comunicat că a fost supravegheat timp de doi ani. Inițial, i s-a spus că monitorizarea a durat un an, dar ulterior a descoperit că perioada a fost mai lungă. Acesta se întreabă cine își asumă responsabilitatea pentru această „eroare” și cum se justifică o astfel de supraveghere extinsă.

Articolul Victor Ponta: „Dintr-o eroare, am fost înregistrat un an în plus față de cât trebuia. N-am aflat nici acum de ce” apare prima dată în Mediafax.

Papa Francisc este în stare stabilă și își reia unele activități, transmite Vaticanul

Mediafax

Papa Francisc, care se luptă de aproape trei săptămâni cu pneumonie la ambii plămâni, a avut o stare stabilă de sănătate pe tot parcursul zilei de miercuri și nu a avut alte crize respiratorii, informează Vaticanul, citat de Reuters.

Articolul Papa Francisc este în stare stabilă și își reia unele activități, transmite Vaticanul apare prima dată în Mediafax.

Burduja anunță reforma în minister. Vor fi desfiinţate 11 posturi de conducere şi 90 de posturi de funcţii publice la Energie

Mediafax

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, spune că vor fi desfiinţate din minister 11 posturi de conducere, un post de înalt funcţionar public, unul de demnitar şi 90 de posturi de funcţii publice de execuţie, ca urmare a restructurării.

Articolul Burduja anunță reforma în minister. Vor fi desfiinţate 11 posturi de conducere şi 90 de posturi de funcţii publice la Energie apare prima dată în Mediafax.