Turcia spune că luptele din vestul Siriei ar putea submina eforturile de pace

Mediafax

Luptele din vestul Siriei ameninţă să submineze eforturile de a obţine pace şi unitate în Siria, declară, vineri, ministrul turc de Externe. El adaugă că nu ar trebui ca acestor provocări „să li se permită” să pună în pericol pacea în ţară, informează Reuters.

Articolul Turcia spune că luptele din vestul Siriei ar putea submina eforturile de pace apare prima dată în Mediafax.

Oficialii americani se întâlnesc cu omologii ucraineni în Arabia Saudită

Mediafax

Oficiali de rang înalt ai administraţiei Trump plănuiesc o întâlnire cu omologii lor ucraineni în Arabia Saudită, săptămâna viitoare, pentru a începe discuţiile despre o încetare a focului care să pună capăt războiului ţării cu Rusia, informează, vineri, Politico.

Articolul Oficialii americani se întâlnesc cu omologii ucraineni în Arabia Saudită apare prima dată în Mediafax.

Fostul șef al armatei ucrainene avertizează că SUA „distrug” ordinea mondială: „Nu este vorba doar de axa răului”

Mediafax

Fostul șef al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, și actual ambasador al Ucrainei în Regatul Unit, a acuzat joi SUA că „distrug” ordinea mondială.
Oficialul a criticat gestionarea de către SUA a războiului din Ucraina.

Articolul Fostul șef al armatei ucrainene avertizează că SUA „distrug” ordinea mondială: „Nu este vorba doar de axa răului” apare prima dată în Mediafax.