Fenechiu: Jocul s-a închis pentru Georgescu. Nu e o lovitură de stat, ci o acțiune constituțională

Mediafax

„Decizia BEC pornește de la premisa deciziei CCR din 6 decembrie și ea merge pe varianta că un candidat din cauza căruia sunt anulate alegerile prezidențiale nu ar îndeplini condițiile pentru a candida, situație în care este inutil să se analizeze celelalte aspecte formale ale unei candidaturi”, spune Daniel Fenechiu.

Întrebat dacă decizia BEC este un capăt de drum pentru Călin Georgescu, senatorul PNL a răspuns: ”Eu cred că așa ar trebui să fie (…). Eu cred că indiferent de decizia BEC, Curtea, sesizată fiind și știm că va fi sesizată, că am văzut că doar la BEC au fost o mie și ceva de sesizări, cu siguranță vor fi și la Curte măcar câteva zeci sau câteva sute, nu mă îndoiesc în raport de această situație, Curtea s-ar fi pronunțat strict pe același principiu pe care a scos-o din joc pe doamna Șoșoacă. Acum, având și decizia BEC, cu atât mai mult cred că jocul s-a închis”.

Daniel Fenechiu îi răspunde și liderului AUR, George Simion, care vorbește despre o lovitură de stat, după decizia BEC în cazul lui Călin Georgescu.

„Dvs. ca și mine ne-am făcut școala la timp și avem niște cunoștințe de drept constituțional și de democrație. Lovitura de stat este o acțiune în care cineva care nu e la putere în mod samavolnic, cu forța și așa mai departe dărâmă pe cineva care e la putere, ceea ce nu e cazul, nici domnul Georgescu, nici ceilalți nefiind la putere. Deci folosirea ideii de lovitură de stat este făcută strict în scop propagandistic, pentru a da greutate unei mobilizări generale. Nu există o lovitură de stat, este o acțiune constituțională a organelor statului”, încheie Fenechiu.

Articolul Fenechiu: Jocul s-a închis pentru Georgescu. Nu e o lovitură de stat, ci o acțiune constituțională apare prima dată în Mediafax.

PNL condamnă şi respinge orice instigare la violenţă

Mediafax

„Caracterul paşnic al vieţii noastre publice, în care pluralitatea de opinii şi libera exprimare se pot exercita nestingherit, reprezintă unul din cele mai importante progrese democratice ale societăţii noastre după căderea comunismului.
Pacea socială şi caracterul paşnic al vieţii noastre publice sunt puse în pericol de instigări la violenţă, directe sau voalate, propagate prin mijloace de comunicare în masă de către unele persoane publice, între care şi persoane cercetate pentru fapte penale grave, dar, aşa cum am văzut şi ieri seară în Centrul Vechi, prin confiscarea unor proteste paşnice de către minorităţi radicalizate, violente şi iresponsabile, aflate într-o evidentă şi gravă acţiune de încălcare a legilor, de instigare la încălcarea şi distrugerea ordinii constituţionale”, transmit liberalii.

PNL condamnă şi respinge orice instigare la violenţă şi orice formă de violenţă îndreptate către presă şi jurnalişti.

„PNL invită şi cheamă toţi liderii de partide, toate partidele şi toţi candidaţii prezidenţiali să condamne public orice formă de violenţă, radicalizare, de atac la instituţiile legitime şi legale ale statului, inclusiv cele cu atribuţii în procesul electoral, orice formă de antisemitism, xenofobie şi ură socială. Tăcerea, în astfel de momente şi faţă de astfel de manifestări de ură şi violenţă, este o formă de pasivitate care poate avea consecinţe periculoase. Solidaritatea oricărui lider politic cu astfel de instigări la violenţă este mai mult decât complicitate, este coparticipare vinovată. PNL susţine instituţiile statului, ordinea democratică, inclusiv instituţiile de păstrare a ordinii şi siguranţei publice, care au dat dovadă ieri seară de reţinere, echilibru şi profesionalism în gestionarea provocărilor de stradă ale unor persoane violente, care au confiscat şi deturnat un protest iniţial paşnic desfăşurat. PNL rămâne ataşat valorilor democratice, dialogului politic paşnic, nonviolent, libertăţii de exprimare şi legalităţii, singurele care pot garanta exercitarea drepturilor tuturor cetăţenilor, indiferent de opinii politicze”, se arată în finalul comunicatului.

11 fapte penale au fost sesizate de jandarmi, duminică seară, în cadrul protestului faţă de decizia BEC de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu.

13 jandarmi au fost răniţi, dintre care patru au ajuns la spital şi au fost întocmite mai multe dosare penale, în urma protestelor din Bucureşti, au transmis, luni, poliţiştii.

Articolul PNL condamnă şi respinge orice instigare la violenţă apare prima dată în Mediafax.

13 jandarmi răniți în urma protestelor de duminică seara din Capitală

Mediafax

„Până la acest moment, au fost audiați, în calitate de persoane vătămate, 9 jandarmi, respectiv 4 în calitate de martori. Menționez faptul că au fost identificați alți patru jandarmi, victime ale agresiunilor, care, în prezent, sunt internați în unități spitalicești, urmând a fi audiați”, a spus comisarul șef Octavian Dan, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei.

De asemenea, șapte persoane care au fost extrase de jandarmi din mulțimea prezentă la protest, au fost duse la sediul poliției pentru audieri.

Polițiștii au întocmit mai multe dosare penale pentru: distrugere și tulburare a ordinii și liniștii publice, pentru ultraj și pentru instigare.

„Vă asigur că, în acest moment, au loc activități complexe în vederea identificării și depistării tuturor persoanelor implicate și tragerii la răspundere. La acest moment, toate activitățile sunt în dinamică în vederea administrării materialului probator, cercetările fiind continuate sub supravegherea parchetului”, a mai spus comisarul sef Octavian Dan.

Polițiștii atrag atenția cetățenilor să se informeze doar din surse oficiale, precizând că pe rețelele sociale circulă un filmuleț care nu are legătură cu seara de duminică, precizând informații false.

„O persoană care se sustrage urmăririi penale fiind dată în urmărire, a postat în social media un filmuleț cu o intervenție a colegilor de la jandarmi și a afirmat că este de seara trecută. În fapt, acel clip video a fost realizat în urmă cu trei ani și surprinde o intervenție a jandarmilor pentru restabilirea ordinii publice după violențele comise între două galerii de fotbal. Facem un apel la cetățeni să se informeze doar din surse oficiale. Având în vedere apelurile persoanei respective la manifestări violente, polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de instigare publică”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei.

Articolul 13 jandarmi răniți în urma protestelor de duminică seara din Capitală apare prima dată în Mediafax.

Sute de blocuri din București, fără apă caldă și căldură

Mediafax

Termoenergetica București anunță, luni, că în următoarele zile se vor efectua lucrări de reabilitare pe conductele rețelei termice, în mai multe zone din Capitală. Lucrările de reparații sunt „urgente, fiind impuse de avariile provocate de funcționarea rețelei la temperaturi exterioare scăzute”.

Astfel, sute de blocuri vor rămâne fără apă caldă și căldură.

Rețeaua termică primară – conductă Dn 800mm, în zona Splaiul Unirii din Sectorul 3. Aici, Apa Nova București va executa lucrări de reabilitare a sistemului de canalizare ce aparține Primăriei Municipiului București, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă şi încălzire către 3 puncte termice (43 blocuri și 1 industrie) de luni, ora 09:00, până joi, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1974, această porțiune de rețea având peste 50 de ani de funcționare.

La Rețeaua termică primară – conductă Dn 500mm, în zona Bulevardului Camil Ressu din Sectorul 3, se vor executa lucrări de modernizare din cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare aferent Magistralei II Sud – Lot 1, Obiectiv 2 – tronson C4MB – CV16” si lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă şi încălzire către 11 puncte termice (168 blocuri) de luni, ora 09:00 până miercuri, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1976, această porțiune de rețea având aproape 50 de ani de funcționare.

La Rețeaua termică primară – conductă Dn 600mm, în zona bulevardelor Corneliu Coposu și Octavian Goga din Sectorul 3, se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă şi încălzire către 8 puncte termice (89 blocuri și 3 industrii) de miercuri, ora 09:00 până vineri, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1991, această porțiune de rețea având aproape 35 de ani de funcționare.

La Rețeaua termică primară – conductă Dn 800mm, în zona intersecției străzii Turnu Măgurele cu Bulevardul Constantin Brâncoveanu din Sectorul 4 se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă și încălzire către 21 puncte termice (340 blocuri și 17 agenți economici) cu începere de miercuri, ora 09:00, până vineri, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1987, această porțiune de rețea având aproape 40 de ani de funcționare.

La Rețeaua termică primară – conductă Dn 500mm, în zona străzii Lujerului din Sectorul 6 se vor executa lucrări de remediere a unei avarii care impun sistarea furnizării agentului termic fără afectarea consumatorilor. Lucrările se vor desfășura de meircuri, ora 09:00 până joi, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei corespunzătoare tronsonului menționat este anul 1969, aceasta porțiune de rețea având aproape peste 55 ani de funcționare.

La Rețeaua termică primară – conductă Dn 800mm, în zona intersecției străzilor Orșova cu Dreptății din Sectorul 6. Se vor executa lucrări de modernizare a unui cămin de termoficare, de reîntregire a conductei Dn 800mm, precum și cele pentru montajul unor vane de golire cu diametrul de 125mm și a unor robineți de aerisire cu diametrul 50mm, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă și încălzire către 2 puncte termice (8 blocuri) și modulele blocurilor F7A și F7B. Lucrările se vor desfășura de miercuri, ora 09:00 până vineri, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei corespunzătoare tronsonului menționat este anul 1990, această porțiune de rețea având aproape 35 ani de funcționare.

La Rețeaua termică primară – conductă Dn 300mm, în zona străzii Liniei, din Sectorul 6 se vor executa lucrări de remediere a unei avarii, care impun sistarea furnizării agentului termic către 2 puncte termice (11 blocuri și 2 agenti economici). Perioada activității va fi de miercuri, ora 9:00, până joi, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei corespunzătoare tronsonului menționat este anul 1982, această porțiune de rețea având aproape 45 ani de funcționare.

La Rețeaua termică primară – Dn 800mm, conform Contractului subsecvent nr.440/31.07.2024 – LOT 6 “Lucrări de intervenții de primă urgență Dn 800mm, tronson 3 și 4 Șoseaua VirtuțiiȘtrand Ciurel”, respectiv lucrări de deblindare și de reîntregire a rețelei termice executate de către firma Turbo Energy Power. Concomitent, se vor executa și lucrările de remediere a avariilor, inclusiv cele de montaj a unei vane cu diametrul de 500mm în căminul de termoficare C13 Intermeridian, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă și încălzire către 3 puncte termice (71 blocuri și imobile și 5 industrii) de miercuri, ora 08:00, până sâmbătă, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1981, această porțiune de rețea având peste 50 de ani de funcționare.

Articolul Sute de blocuri din București, fără apă caldă și căldură apare prima dată în Mediafax.

Campanie de dezinformare pe rețelele sociale privind incidentele de la protestul din Capitală

Mediafax

Conform Jandarmeriei, mai multe conturi de pe aceste rețele sociale difuzează informații false menite să manipuleze opinia publică și să instige la violență.

Printre afirmațiile neadevărate care circulă online se numără că jandarmii ar fi agresat femei, ar fi folosit gloanțe de cauciuc și grenade lacrimogene, ar fi infiltrat agitatori pentru a provoca violențe, ar fi bătut oameni în stațiile de metrou și ar fi utilizat drone pentru a lansa gaze lacrimogene.

„Toate aceste informații sunt false și au rolul de a manipula cetățenii cu scopul provocării unor incidente”, se menționează în comunicat.

Autoritățile precizează că mesajele par să fie coordonate cu postările unei persoane aflate în afara României, dată în urmărire pentru tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, care îndeamnă cetățenii la acte de violență.

Instituțiile statului fac apel la responsabilitate în mediul online, îndemnând cetățenii să nu distribuie informații neverificate, întrucât astfel susțin involuntar eforturile celor care urmăresc manipularea și dezinformarea opiniei publice.

Articolul Campanie de dezinformare pe rețelele sociale privind incidentele de la protestul din Capitală apare prima dată în Mediafax.

Jandarmeria Capitalei face apel la cetățeni pentru identificarea atacatorilor de la protestul BEC

Mediafax

11 fapte penale au fost sesizate de jandarmi, duminică seară, în cadrul protestului față de decizia BEC de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu. Aceștia fac apel la cetățeni să furnizeze orice imagini de a fața locului pentru identificarea tuturor făptașilor.

Articolul Jandarmeria Capitalei face apel la cetățeni pentru identificarea atacatorilor de la protestul BEC apare prima dată în Mediafax.

REPER a depus plângere împotriva lui Simion, Potra și Georgescu pentru instigare publică și ultraj

Mediafax

Reprezentanții REPER au depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Municipiului București împotriva lui George Simion, Horațiu Potra și Călin Georgescu pentru instigare publică și ultraj, în urma declarațiilor făcute de aceștia în timpul manifestațiilor de la sediul BEC.

Articolul REPER a depus plângere împotriva lui Simion, Potra și Georgescu pentru instigare publică și ultraj apare prima dată în Mediafax.